Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Silvia Goteanschii

Iunie

poezie [maxima medie zilnică]

toată căldura de-afară
s-a adunat în trupul meu
ca într-o fabrică de pâine

apoi au luat foc
cuptoarele
apoi și
grânele și tot ce s-a mai întins
pe pielea mea

cel care va sări cu apă
nu ar putea
potoli acest sacrilegiu

cel care ar putea
aduce o ploaie colosală
cu numai
un semn din mână
stă la umbra
unei bliblioteci de la marginea
lumii
sau poate
într-un wine bar

prin densitatea
fumului
rătăcind prin vestigii
îl văd cum ne strânge de talie
de talia noastră
comună
a atâtor femei frumoase
talia noastră
ca strâmtoarea Magellan

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Silvia Goteanschii

Două femei

Eram în stație numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea că mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!

I-am zis mulțumesc, apoi am continuat
ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam că nasul meu e mai frumos
decît al ei și i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!

Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din stație cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deși voi tine bine minte
mîinile ei, puțin mai frumoase
decît ale mele. Apoi și ea și-a adus aminte
că, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deși putea fi altfel,

fiindcă

eram în stație numai două femei,
nu ne cunoșteam și nu ne uitam una la alta
și chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrățișat,
ne-am povestit viețile noastre,
ne-am căsătorit copiii și totul a durat
cît am așteptat autobuzul în stație,
apoi ne-am despărțit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Shiraz

oamenii obișnuiau să intre în viața mea și să-mi spună
că le plac cine știe ce cărți clasice sau
nu-și mai amintesc titlurile sau, în loc de cărți, îmi spuneau
că le plac filme precum star wars sau nașul sau altele
plictisitoare

probabil că din acest motiv toți au rămas blocați într-un trecut forever
poate că acesta e motivul pentru care toate contururile lor se estompează odată cu atâția
și atâția ani

apoi ai venit tu și mi-ai povestit despre cartea aceea din toate timpurile apoi eu am mers pe străzi și-am mers gândindu-mă în ce fel
conturul tău e plin de aceste cuvinte, gândindu-mă
cum ar putea fi un om, un bărbat a cărui carte preferată e aceea care începe cu
oglinzile sunt umplute cu oameni

atunci ți-am spus, imaginează-ți toate acele oglindiri ale tuturor acelor oameni
privindu-te, iar tu
privind la alții străini
tu cel rămas în interiorul atâtor și atâtor oglinzi
din cine știe ce locuri uitate
apoi imaginează-ți o carte întreagă despre acei oameni

o carte despre noi

de ceva vreme îmi plăcea cuvântul muntazir
în urdu înseamnă cel care așteaptă

apoi ai venit tu și a început să îmi placă numele tău
apoi am aflat că numele tău
înseamnă cel care aduce lumina

iar acesta e primul poem pentru tine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Silvia Goteanschii

S.O.S

suntem într-o cameră întunecoasă a capului
într-un tablou din viitor în care ne pierdem mințile
foamea și gura ta dezlănțuită
mă înconjoară ca un fort puternic
iar ochiul de aragaz
îți arde în inimă strălucește deasupra patului
ca un soare mecanizat
ținem lanțul de chei
la compromisul celor două lumi
care se caută zgomotos în chiar irișii noștri
lucioși
starea de sterilitate de afară sfidează creația
și toate monstruozitățile ei
asta e limita noastră
imposibilul
țesutul nervos care se-ntinde pe moarte
ca pielea mea absurdă peste pielea ta logică
invizibilul
concreșterea aia de lumină metodică
din unghiul căreia am putea exista într-o carte
suntem într-o cameră întunecoasă a capului
care iese din cușcă
în lumea fatală în care o pastilă efervescentă
de clor se luptă cu un singur microb
prenatal - fața ta care din fața mea mușcă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Talia suplă a clepsidrei

surprinzi perfecțiunea iernii prin
talia suplă a unei clepsidre?
curg oasele albe măcinate de vreme
în partea cealaltă a lumii,
și roata asta mare de foc
pe care trosnesc toate păcatele
oamenilor
se învârte
în inversul acelor de ceasornic,

nu mi-e frică de viscolul morbid,
mi-e frică să nu pot ajunge acasă
să-mi îmbrățișez
pragul și copacul și câinele,
mereu parcă ajung prea târziu
la tot ce îmi este mai drag,

mă uit la pereții de zăpadă
ca la zidurile mânăstirii,
sunt o sumedenie de sfinți înșirați
cuminți, cu ochii goi,
nu-i văd pe mama și pe tata
printre ei,

cred că
se țin de mână undeva, pe brațele unei cruci
de Bobotează,

afară ninge cu atâta amărăciune,
încât aproape că aud oamenii scrâșnindu-și
sfârșitul
între dinți.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi- a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de din Ferestre spre capătul lumii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Ferestre spre marginea lumii

fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de pelerinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atât cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de din Volum: Ferestre spre marginea lumii. Editura: Pim/Iași, (2019)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Când trece un om prin sufletul său

Toată
noaptea m-am zbătut să adorm
am vrut să mă rog
dar ochii îmi erau cusuți în pernă
am scăpărat un chibrit
pe pereți au jucat umbrele
mă simțeam ca într-o grotă
prin care treceau apele
pe sub munte apoi
mi s-a părut că visez

Te-am văzut spre dimineață
cuprins de tristețe stăteai
la marginea lacului
mâna ta s-a întins peste mal
strălucea
și noaptea s-a făcut albă

trestia s-a dat la o parte
ca o pleoapă
de pe un ochi umed deschis
atunci lumina Ta a picurat
ca o lacrimă
tăcerea se limpezise

puteai auzi cum trece
un om prin sufletul său...

poezie de
Adăugat de Genovica MantaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Orasul alb" de Ioan Barb este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 12.99 lei.
Dana Ene

* * *

de-ar putea vorbi copacul
despre densitatea aerului
prin care își urcă ramurile
spre nicăieri.

de-ar putea vorbi seva lui
despre firicelele de apă
la care tot împletește
în adâncuri.

vietățile care îl locuiesc
de-ar putea vorbi
despre scoarța-i crestată
cu scurte-scurte poeme.

umbra lui de-ar putea vorbi
o,
ce liniște s-ar așterne!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lev Tolstoi

Mila este asemeni omului care seacă un câmp mustind de apă săpând canale de scurgere, iar apoi îl udă numai acolo unde e prea uscat. Poporului i se ia tot ce are, chiar și posibilitatea de a se hrăni prin munca sa, iar apoi se fac eforturi pentru a-i sprijini numai pe cei mai sărmani, împărțindu-le o parte din ce li s-a luat.

în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Set Anna Karenina" de Lev Tolstoi este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.90- 34.99 lei.
Silvia Goteanschii

Maci

mi-am luat frica de gât și am speriat-o
făceam mâncare pentru familia mea frumoasă
tot mai frumoasă
tot mai frumoasă da
în ciuda limbilor boeme și a cârpacilor de zvonuri
am luat-o de gât și s-a speriat de moarte
da, de moarte s-a speriat
și de frică a intrat în tocătorul de carne
și mie nu mi-a fost milă de frica mea
și am dat-o la carne deși putea avea salmonella
sau cancer sau altcevaaaaaa

apoi mi-am vopsit buzele cu roșu aprins
foarte aprins de urlau după mine știi cum urlau
după mine toate genocidele toate
prozele și toate altarele
și nu mă durea nimic și umblam liberă
printre aceste stări roșii ca buzele mele de femeie
care are cea mai frumoasă familie
și nu știe de frică și nici frica n-o mai cunoaște
pe ea atât de roșie ca o unitate inamică

în sfârșit! fricii îi era frică!
panica o trăgea de mânecă gândurile mele roșii
ieșeau din ea așa cum razele intrau
prin lucarne
frica se obișnuise frica cerea visa mesteca
și fuma carne
aproape devenise celebră
această frică a fricii mele și nu-i mai păsa că n-o simt
se dădeau pe ea blănuri la schimb
aur epopei argint
se mânca la masa
celor mai frumoase familii din vechiul corint

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Silvia Goteanschii

DUMNEZEU S-A ASCUNS

drumurile noastre duc spre nicăieri
în visul unui elefant
în care s-a ascuns Dumnezeu
în apa în care mi-am spălat sufletul
dimineața

nu vă apropiați
sunt plină de foc
sunt peste tot
ieri noaptea am aprins pădurea
Domneasca

am nevoie de ger crunt
să-mi îngheț creierul

apoi să ard iar
ca un trandafir

să mă pui la butonieră

am nevoie de cer grunt

în plecarea mea care durează la nesfârșit
simt pașii universului cum calcă
și oamenii reci zornăind în burta lui

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Populus (arogant): Nerva!... Unde e tatăl meu?
Nerva: Care dintre ei, domnișorule?
Populus: Cel cu bani! Tatăl meu juridic! Martirul neamului!
Nerva: S-a dus să se schimbe. Dar văd că întârzie. Probabil a adormit...
Populus: Nu se poate! Un erou de talia lui nu doarme niciodată... Și-a luat cumva portmoneul cu el?
Nerva: Cu siguranță. Nu poate adormi decât cu mâna pe portmoneu!
Populus: Păcat! Am mare nevoie de bani, Nerva! Mă doare rău capul!... (Zâmbind cu tâlc). Mi-ar face bine o injecție de capital...

replici din piesa de teatru Partidul Național al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de (2010)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Silvia Goteanschii

Cel mai frumos lucru de azi

Nu a fost ploaia mică și lungă
dintr-un nor imprudent
foarte bine ascuns
în inima golului,
nu au fost nici cozile de ceapă verde
din grădina de fum,

nu a fost reflecția ta
în ochii mei,
nici reflecția mea în ochii contemplării
și nici contemplarea
în ochii mișcării,

nu a fost limba de ceas stricată
care m-a salvat
de mai multe ori de la moarte,
cum nu a fost nici strigătul
propriului meu
eu
din inima pădurii
ca din interiorul durerii,

cum nici plapuma mamei,
așezată grijuliu
peste trupul meu obosit de arte,
nu a fost și nu au fost
nici ochelarii prin care am văzut
o dimineață Electră*,

ci un polițist care m-a oprit la semafor
cu un semn de carte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Silvia Goteanschii

Earth Manager

Eu pot să împușc dintr-un glock 19 cu baloane,
apoi să șterg pereții de sînge, de parcă
am fost la război și totul s-a terminat tragic.
Pot crește la balcon portocali, povestind
tuturor că am moștenit acest har de la un duh
care a murit în blocul acesta prin 1914 și
acum se distrează și el cum poate. Pot să-mi
mai dau votul o dată platformei electorale
actuale, care scârțâie la fel de serios ca salteaua
bunicii la spital și nu ar fi o problemă,
dar bunica nu vrea să moară decât cu condiția
îndeplinirii acesteia, înainte de următorul scrutin.

Pot să mănânc pelin ca și cum aș mânca curmale,
lucru absolut necesar în rețetele de purificare
extraterestre. Pot să-ți recit o Biblie-ntreagă
sau un DEX, mult mai frumos decât aș putea
să-ți spun – te iubesc. La final, pot și eu,
atât de femeie, să mă-nbăt și să fiu bărbată,
pentru tata, săracul, fiindcă el nici pân' azi nu poate
să creadă că primul lui plod e un drac de fată.

Pot să te vînd unei alte femei, fără regrete.
Să te răscumpăr apoi, mult mai docil
și mai plin de viață. Pot să-ți dau de mîncare,
oricînd dorești, poezii. Dar va veni o vreme cînd
noi toți, scriitorii ăștia nebuni, spînzurați
de propria lesă, ne vom aduna la aceeași masă
să-i cerem, lui Dumnezeu, iertare. Îi vom da
și șpagă. Deși tot ce am scris, dat la cuptoare,
ar putea încălzi pămîntul, cîteva milenii
de ger. Gravitatea a tot ce am scris, luată în
acoladă, va avea trei metri adâncime-n pământ.
Voi fi mare, voi fi dominantă, voi fi Earth Manager.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toți bărbații

Toți bărbații
Care au trecut prin inima mea –
Unii în fugă,
Alții reținându-se îndelung -
Ar putea și azi să mai revină
Cel puțin
Pe frunte să lase un sărut.
Toți bărbații
Din vina cărora
Inima mi-e palidă deseori
Ar putea să intre
În una din pagini
Cu ocazia acestei sărbători.
Ar putea să recunoască măcar unul
în umbra mea i-a fost comod
(Și un sfat a reținut precis),
Și apoi să-și ia în mâini destinul
Prins la pieptul meu
Precum un bold.
Toți bărbații...
Aș dori, chiar toți –
Unii tineri, veseli,
Alții deja morți...
Să mă ierte,
când nebună cer –
Stropul meu de aer,
palma mea de cer.

poezie de din Poetul dintre milenii
Adăugat de Victor RusuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Umbre

A fost odată... Mai putea să fie
De n-ar fi apărut o gelozie
Și-un gând ascuns ori un secret, ceva
Ce te-a îndepărtat, iubita mea.

Ai reușit cu-acele vorbe, șapte,
Să îmi arunci iubirea într-o noapte
În care s-a pierdut ca un sfârșit
Al unei stele care-a strălucit.

Au mai rămas doar semne de-ntrebare
Prin gânduri străbătute cu mirare,
Și vorbe nerostite ce-ar durea
De s-ar putea rosti. De s-ar putea!

Și, dincolo de toate astea, eu,
Te mai gândesc, mai ești în gândul meu,
Dar nu cum îmi erai, nu cum ai fost
Când îți aveai la mine-n suflet rost.

Îmi vei lăsa noi urme prin ruine
Rămase-acolo,-n gândul meu cu tine,
Iar dacă, uneori, te voi urma,
Voi face-o ca o umbră-n umbra ta.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Palatul

Ninge. Ninge și crește palatul nostru de ghețuri și zăpezi.
Aici doar liniștea e atotstăpânitoare și lumina albă,
străpunsă uneori de lucirile galbene ale ochilor de păsări
înghețate, atârnând de lanțuri cu capul în jos ca niște
sinistre lampioane. Cu fiecare fulg, mai crește puțin
templul acesta al tăcerii și albului absolut. Probabil că
afară ninge necontenit și așa va ninge mereu, căci în
fața noastră se deschid noi saloane, mereu altele, cu
pereții tot mai groși, cu tăceri tot mai trainice și mai adânci.
Plimbarea noastră, mână în mână, nu se va sfârși niciodată,
căci trebuie să ne cunoaștem domeniul până la capăt,
nu putem trăi, nu ne putem iubi într-un spațiu căruia
nu îi cunoaștem și ultima tainiță. Nu vom putea viețui
niciodată amândoi în necunoscut. Desigur, vom lăsa semne
din loc în loc pentru a ne putea aminti de unde am plecat,
pentru a ști dacă am mai trecut pe acolo, pentru a putea
trăi cu ideea unei măsuri și a unei speranțe de întoarcere,
pe care încă, acum, nu ne-o dorim, în acest labirint grandios,
tăcut și rece, pe care-l stăpânim.

Știi?, va trebui odată să ne oprim și să facem focul, asta numai
pentru a ne mai aminti de foc, de frumusețea și căldura lui.
Dar unde să-l aprindem, căci se va topi totul în jurul nostru, se vor
nărui peste noi munți de zăpadă și de apă, vom afecta întreaga structură,
perfectă, a acestui splendid edificiu de cleștar? Ne vom plimba în
continuare încrezători în viitor și poateîn curând vom găsi
un cotlon de piatră în care să aprindem un foc minunat,
galben și roșu, scânteietor. Dar până atunci, să căutăm ieșirea,
ne aducem caii înăuntru, să zburde și ei prin saloanele
acestea mari și nesfârșite ca niște catedrale ale eternității.
Destulă zăpadă se va fi așezat pe ei, dar ne vor aștepta frumoși
ca la început, cu boturile deschise și aburinde, nechezând fericiți,
ridicându-se pe picioare în perdeaua groasă de fulgi.
Desigur că afară ninge mereu, căci privește: palatul nostru crește
necontenit, noi și noi saloane încep să se deschidă în fața noastră,
până la capătul cel din urmă al timpului.

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Silvia Goteanschii

Microscop

Stăteam într-o grădină fără gard,
dar după gard stătea un virtuoz.
Cînta din carnea mea și dintr-o
ură pentru femeia care nu cînta
într-o grădină care nu era a mea.

Sărbătorea ceva ciudat, decesul
său. Era demult uitat și din uitare
trăgea pe gură ultimul cuvînt
c-a fost pe lume o grădină-așa
încăpătoare, pînă cînd măceșul
mi-a zis că ar putea fi tatăl meu,

dar nu putea, știu eu că sunt
copilul vrăjitorului din oz cu ochii
roz și trupul din cianură și-astept
nervoasă viața dintr-o floare,
dintr-o grădină care nu era decît
o carte citită azi la Iași într-un
troleu, iar lumea din troleu urla
la mine să tac, sau să cobor,
sau chiar să mor. Urlam și eu la ei

să mă omoare și-am coborît în
stația Mereu. Eram cu tata care
mă-ntreba dacă mai reușim
să mergem la muzeu. Era o zi
cu îngeri în sobor și demoni
cognoscibili de sistem și căutam,
de fapt, grădina aia cu celule stem
în care nicio rană nu mai doare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Silvia Goteanschii

Niciun bărbat, nicio problemă

am să scap de tot ce-mi amintește de tine

când dorm, în orașul virtual plouă,
aș ieși să ne mai certăm sau să-ți dau cu tifla,
să te caut prin autobuse,
în panourile luminoase de reclamă

aproape că nu mai am probleme
și mi s-a făcut dor de obsesia noastră comună
pentru locuri întunecoase și reci

prin ploaia ursuză care-mi strică machiajul
și gestul, te caut să vezi
ce urâtă sunt când mă gândesc la tine

și ce mare a crescut nasul tău
după ce mi-ai spus că în oraș plouă
și că nasul tău nu există

eu dormeam liniștită,
aproape că nu mai aveam probleme,
doar fantoma ta care se întinde lângă mine
în pat

și de asta, mâine dimineață, angajez ucigaș

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook