Cucuie

N-am crezut cât e de şuie
Lumea asta, să vă spui:
Cineva a rupt un cui
Într-o ţară unde cuie
Voie să se rupă nu e,
Ca apoi, unde mai pui,
Îi trecu prin cap, hai-hui,
O idee, să se suie,
Să declare că el cuie
A rupt multe-n viaţa lui
Şi îl doare în ţugui,
Plus c-ar vrea şi o statuie
Fiin'că prost el cică nu e
Altul ca şi dumnealui,
Dar aşa cum percepui,
Orice uşă o descuie
Că, bănuţii ca să-i puie
N-are unde,-al dracului!
De-a ajuns, pe cărărui,
Membru permanent în UE,
Cu-o grămadă de cucuie,
Iară io... să fac pistrui!
Jur, am rupt numai un cui,
Într-o seară cu-o duduie
Galbenă ca o gutuie,
De-o lăsai doar cu-n cucui,
Şi plătesc... de nu vă spui!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucuie

N-am crezut cât e de şuie
Lumea asta, să vă spui:
Cineva a rupt un cui
Într-o ţară unde cuie
Voie să se rupă nu e,
Ca apoi, unde mai pui,
Îi trecu prin cap, hai-hui,
O idee, să se suie,
Să declare că el cuie
A rupt multe-n viaţa lui
Şi îl doare în ţugui,
Plus c-ar vrea şi o statuie
Fi'n'că prost el cică nu e
Altul ca şi dumnealui,
Dar aşa cum percepui,
Orice uşă o descuie
Că bănuţii ca să-i puie
N-are unde-al dracului!
De-a ajuns, pe cărărui,
Membru permanent în UE
Cu-o grămadă de cucuie,
Iară io... să fac pistrui!
Jur, am rupt numai un cui,
Într-o seară cu-o duduie
Galbenă ca o gutuie
De-o lăsai doar cu-n cucui,
Şi plătesc... de nu vă spui!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-mi spui...

De-mi spui cine-a dat viaţa întâiului atom,
De-mi spui de unde vine pe lume întâiul om,
De-mi spui unde să află fiinţa prea putinte
Ce lumea a creat-o zicând două cuvinte,
De-mi spui de ce e lumea şi care-i ţinta sa,
De ce se mişcă totul şi-n veci se va mişca,
De-mi spui aceste toate, atunci m-apuc şi eu
Să-ţi spun cam unde este şi cum e Dumnezeu.

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ave Maria

Nimic din tot nu ne mai place
Şi ne-a cuprins melancolia
Războaiele nu ne dau pace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Semnăm tratate pentru moarte
Şi mii de morţi sunt mărturia
Când însăşi viaţa ne desparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Şi nu mai punem preţ pe carte
Şi am ucis copilăria
Privim în gol tot mai departe
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Nu mai visăm în miez de noapte
Căci prea ni-e slută omenia
Ne pleacă îngerii din şoapte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Tristeţea la tot pasul zace
Omul îşi uită bucuria
Când însuşi Dumnezeu azi tace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Şi Lumea toată îşi împarte
În mii de lacrimi tragedia
Dar când speranţele-s deşarte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

De circ avem mai zilnic parte
Dar tragică ni-e comedia
Când clipele sunt visuri sparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Nu-i strop de linişte în lume
Şi păcălim democraţia
Iubirea nu mai are nume
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

În mersul lumii crud, rapace
E sfântă numai liturghia
Din ea se naşte-un gând de pace
Spre cerul pur. Ave Maria!

poezie de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cui pe cui

Ştim cu toţii astăzi: cui pe cui se scoate,
Vorbe înţelepte şi adevărate.
O-ntrebare însă din străfunduri suie:
- Cum se scoate, totuşi, ultimul din cuie?

epigramă de Dan Norea din Epi...Gramatica / Partea II-a, Proverbe (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Julia: Nu e fiul tău.
Sean: Ce vrei să spui? Eram acolo când a fost conceput. Eu l-am adus pe lume. Seamănă cu mine în toate; e prea închis în el, prea rupt de ce se întâmplă în jur. Cât despre Ava... ea parcă nu face parte din familia McNamara – asta e adevărat. Asta încerci să-mi spui? Asta vrei să spui?!
Julia: N-am vrut să spun...
Sean: Răspunde-mi la întrebare! Sunt tatăl lui Matt!
Julia: Christian e tatăl lui Matt!

replici din filmul serial Prietenie pe muchie de cuţit
Adăugat de Silvia Bratu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierele şi furnica

Dintre fabulele care
Au avut succes odată,
Este una ce îmi pare,
Astăzi, foarte demodată,

Chiar mai mult, inoportună
Pentru-această rânduială,
Cu-o morală care-i sună
Nici ca nuca-n tencuială ;

"Greierele şi furnica"...
Lăutar, ea gospodină!...
Fac pariu că şi bunica
De-ar citi-o se închină

Fiind vremile schimbate,
Crize lungi şi barosane,
Plus că nu sunt menţionate,
Celulare, blugi, Merţane,

Iar apoi, e-o "Uniune",
Ce, pentru armonizare,
Fabulei i s-ar impune
O reactualizare

După legi europene,
Şi cerinţelor de piaţă,
Puse vechile catrene
La situaţia de faţă,

Fără vreo discriminare,
Sau rasism, iar în finală
Greierele fi'nd cel care
Va veni cu o morală

(Orişicum, de vreţi-nu-vreţi,
Doar privind la noua eră,
Cam toţi vechii cântăreţi
Au făcut azi carieră!)...

Greierele, deci, artist,
Cu conservator, se ştie,
Domiciliu, navetist,
Neplătind la stat simbrie,

După şpriţuri şi manele,
Cam pe la sfârşit de vară,
Rămânând fără lovele
Şi sacâz pentru vioară

S-a gândit că n-are rost,
La furnica cea ingrată,
Să mai meargă ca un prost
A mai lua sictir o dată

Şi s-a dus la bancă, drept,
Cu elan şi bucurie,
Precum omul înţelept
Să se bage-n datorie ;

Credit, neavând vreodată,
I-a fost... dulce, sugerat,
De o viespie-nţepată
Să se ducă la furat....

Trecu strada vizavi,
La o bancă şi mai mare
Unde ăia,-n plină zi,
I-au rupt câteva picioare ;

Dar povestea lui, şocantă,
Fiind vorba de lovele,
Acu-i mai interesantă,
Ca şi în telenovele:

Dup-atâtea ghinioane,
Prin ce şmen, nu am habar,
A vândut, pe milioane,
Scripca lui ca... Stradivar!

Virtuos, plin de talente,
Şi bengos la caracter,
Se trezi, eminamente,
Peste noapte că-i bancher,

De-a-nceput chiar a se teme
Nu de foame, nici de sete,
Regulat de noi probleme:
Banii trebuiau să fete,

Şi cum fraieri n-a găsit
Să producă fecundare,
Nu ştiu cum, şi-a amintit
De furnica muncitoare (!?)

Care, fiind gospodină
Şi naivă, dedicată,
Era, fără altă vină,
Prada cea mai indicată

Să-i ofere-un împrumut
Cu-o dobândă ideală,
Doi la sută, doar atât,
(Asta numai de momeală)

Pentru ţoale, termopane,
Chiar şi două limuzine,
Ori să-şi bage silicoane
Să le-oftice pe vecine ;

Aşa că, într-o clipită
Şi cât doar ai zice peşte,
Furnicuţa ispitită
A făcut ce-i omeneşte,

Coborând pe înserat
Dintr-un Mercedes balşoi
Şi cu-n pept de-a virusat
Cam un sfert de muşuroi,

Până-n zori, când ( băi bădie,
Cum se dă şi azi din fleancă!)
Devenise pandemie....
Toate-au dat buluc la bancă,

Unde, binefăcător,
Cu-n procent de-ţi dai karate,
Le-a dat greierele, lor,
Cât puteau căra în spate,

De-a ajuns un muşuroi,
Furnicuţe muncitoare,
Generaţii apoi
Să plătescă fi'nd datoare,

Întreit, chiar mă gândesc,
Pentru zeci, sute de ani,
Fi'n'că timp ăi de trudesc
N-au, oricum, să facă bani...

Iar acuma, spre finală,
Greierele, cum spusei,
Va veni cu o morală
Ce-o găsiţi şi singurei

Numai de veţi lua aminte
La o mică eroare:
O furnică... n-are minte
Să ajungă debitoare!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cui

în noua ordine mondială
bogaţii sunt tot mai bogaţi
săracii sunt tot mai săraci
noi tot mai proşti sau idioţi
depinde cum vrei să o spui şi cui
în dulcele nostru grai
asta e o formă de trai
în umilinţă, frică şi minciună
şi tu ne spui că astă viaţă
este cea mai bună
a cui
tu asta ai uitat să spui
mai bine plec haihui
decât să bat în dric un cui
al cui...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsnicia domnului Cui ...

Domnul Cui dorind să se însoare
Aş putea să fac cu voi prinsoare,
Că mireasa hărăzită lui,
O să fie-o domnişoară Cui.
Din aceeaşi clasă socială,
Mă gândeam că nu-ncape-ndoială.
Dar aşa cum ne e scrisă soarta,
Îşi găsi neaşteptat consoarta.
Pe un raft uitat, din magazie,
S-a trezit din dulcea-i reverie,
Când zări un drăcuşor de ţintă,
Descendentă din aceeaşi gintă.
El simţi cum gura-i se usucă...
Cu-o aşa zvârlugă de fătucă,
Hotărât, n-a vrut să mai testeze
Şi caiele, şaibe, pioneze.
Îi plăceau duduile minione
Şi cu chip angelic de madone.
Însă ţinta ce-i ieşise-n cale
Îi trezise poftele carnale.
Dintr-un foc a fost făcut pilaf
Şi privea la dânsa, rămas paf.
Cântărind iubirea cum să-i spuie,
I-a luat un coş cu flori de cuie.
Şi precum în târg se tot aude,
Au plecat o lună în Bermude.
De pe-atunci, tot natul şuşoteşte,
Cum în toiul nopţii, naşul Cleşte,
Sare cam săptămânal pârleazul;
Însă nu e ăsta-ntreg necazul...
Spun vecinii, că din primul an,
Calcă strâmb şi cu popa Ciocan.
Dragii mei, să vă dau vestea bună:
Căsnicia asta merge strună...
Doamna Cui, fosta duduie Ţintă,
Ştie orice zvon să îl dezmintă.
Domnul Cui, cum este tot bărbatul,
Nici habar n-avea că-l râde satul.
O morală-aş vrea să vă propun:
La iubire nimeni nu-i imun...

fabulă de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuiul

Predestinat să fie cui
Şi fără cap, el pare şui...
În fond dacă e cui sadea
Şi fără pălărie-i va şedea!
Ba de îndrăznesc e cui ales
Şi mult mai bine îi stă cu fes
Iar dacă n-are cap, orice profan,
Cunoaşte că există şi ciocan.
De bună seamă orice cui
E pus de cineva la locul lui!...

fabulă de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condiţia poetului

Cât de străin e totuşi poetul,
Iar vorba lui e vânt şi renunţare,
Arar e numai el şi exegetul,
Iar intre ei o simplă pronunţare.

E greu să îţi asumi umil tăcerea,
Dar şi mai greu sa vezi cât eşti de singur,
Viaţa petrecută cu vederea,
Spre un postum livresc dar şi nesigur.

N-ai cui să spui, n-ai ce să spui,
Că nu-s pereţii cu auzuri fine,
Nici stâncile n-am minţile în cui,
Şi versul pare scris în limbi străine.

Tristeţea-i laitmotivul permanent,
Poetul este umbră de-ndoială,
Un genuin cu morbul recurent,
Al vorbelor rostite cu sfială.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde dai şi unde crapă

Dictatorului cu toţii am vrut
Să-i batem în sicriu un cui.
Dar n-am ştiut
Câţi vor veni în urma lui.

epigramă de Vasile Iuşan din Lume multă, oameni puţini (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

România e acasă!

Sunt român pribeag în lume,
N-am cui plânge, n-am cui spune,
Când m-apucă dor de casă,
Căci stăinului nu-i pasă.

Sunt român în orice ţară,
Unde viaţa nu-i uşoară;
Însă nu uit niciodată
Că am mamă, că am tată,

Că am ţara-ngândurată,
Ce-aşteaptă ca mama-n poartă...
Şi că rădăcini profunde,
Sunt "acasă". Astfel unde?

Sunt român şi-n piept îmi bate,
Cât aş fi eu de departe;
Inimă română, bună,
Dar primit de la străbună.

Patrie să nu ai teamă
Dacă opt nevoi mă cheamă
Prin străini, şi că vorbesc
Graiul lor... tot te iubesc!

Sunt român cu dor de ţară,
Care scurmă să mă doară...
Lumea largă-i generoasă,
România e acasă!

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete, bătut în cuie...

Suflete, bătut în cuie,
Corpul unde l-ai lăsat?!
Au la cer încet se suie
Iar tu zaci însângerat?!

Suflete, nu poţi să zbori,
Te-au prins cuiele de cruce,
Nu te-nnalţi, nu te cobori,
Nu mai ai unde te duce.

Suflet greu, mai ai putere
Să te lapezi de durere?!

poezie de Mihail Mataringa (1 octombrie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

LUPOI: Cine e Guran?
LIMBĂU: Un pungaş! Pui de legionar! Taică-su avea fabrică de cuie...
LUPOI: Unde e fabrica lui?
LIMBĂU: I-a luat-o poporul! Aşa e drept! Acuma toată naţiunea face cuie...

replici
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiul tăcerilor comunicante

şomezi şi toată lumea e inutilă
tace din principiu
un fel de grevă generală în care
numărul solicitat nu e alocat
are telefonul închis
sau nu se află în aria de acoperire

ai vrea să îţi zbori asta din cap
ai vrea chiar de mîine să pui
mîna şi să o chemi la interviu
ai vrea să-i spui că e pe ducă
şi că asta-i situaţia dar mai e o şansă
o nenorocire mai veselă sau ceva

e un principiu mortal nu există scăpare
doar pentru cei cîţiva
stupid-prăpădiţi norocoşi

lumea e un sistem silenţios dat dracului
de muncit şi de sexy
care pînă la urmă tot te va vinde
la piaţa de vechituri

vom şoma fiecare nu visaţi altceva
pe toţi îi disponibilizează uzanţele de zi cu zi
viaţa preferă mereu ceva nou
ceva mai al dracului
sau altceva mult mai sexy

iar noi tăcem sau o lălăim aşa
cu foamea de gît
hoţi prăduiţi sau fugiţi
amuţim sau ţipăm ca din gură de moarte

în timp ce sărăcia asta de viaţă se duce
mîndră şi tăcută
naiba ştie unde
dar tot mai departe

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedepsi-m-aş, şi n-am cui!

Pedepsi-m-aş, şi n-am cui,
pedepsi-m-aş codrului,
unde e frunza mai deasă,
cu iubita cea aleasă,
făr-averi, şi făr' de casă,
şi să scriu, din iarbă, rugă,
că mi-e tare dor de fugă!
Pedepsi-m-aş, şi n-am cui,
pedepsi-m-aş, dorului,
numai el îmi dă povaţă
în amara mea de viaţă!
Pedepsi-m-aş, şi n-am cui,
pedepsi-m-aş verdelui,
şi culorilor albastre
cu tril de păsări măiastre!
Pedepsi-m-aş, şi n-am cui,
pedepsi-m-aş, Domnului,
rădăcină de altar,
să mai fiu, o zi, măcar,
trup curat, din viţă nouă,
să mă tăvălesc prin rouă,
nu cu una, ci cu două,
asta vă doresc, şi vouă!
Pedeapsă-mă, Doamne, acum,
aprinde-mi iubirea din scrum!

poezie de Ion Ţoanţă din Templul devenirii noastre (2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui

Să-mi spui de câte ori te pierzi
pe-alei de labirinturi verzi,
întunecate... să-ţi descui
din ceaţă, frigul să-ţi răpui.

Să-mi spui când nimeni nu te-aude
şi-ai vrea să strigi şi lumi sunt surde...
s-alerg, să mă anin de-un cui,
să-ţi fiu icoană, rugi să pui.

Să-mi spui de nu mai poţi să zbori
de prinsă-n mreje... să-ţi tai sfori,
să-nnod în cozi de zmeu, să sui,
să te port fulg de vis oricui.

Să-mi spui când nu mai ai speranţe,
să-ţi compun versuri la romanţe
să-ncânte timp plecat hai-hui
în urmă-ţi... că-i al nimănui.

Să-mi spui de-mpreajmă iar să-ţi fiu
cum voal de păr, miresmi să-ţi ţiu
să nu se-mprăştie nu ştiu cui,
ce nu păstrez, căci alta nu-i.

Să-mi spui în gând -că tot voi şti
de-mi cauţi suflet, dorinţi vii
ce le-am pe veci, dulci, amărui-
de cum eşti tu, să-mi spui, să-mi spui.

Să-mi spui tot ce destin propui
cu dulce glas ce-l ai, să-mi spui,
să-mi spui tot ce nu poţi să spui;
că înger eu îţi sunt, de-mi spui...

Să-mi spui tot ce-ai fi vrut să spui,
să-mi spui ce n-ai spus nimănui,
să mă topeşti de glas ce spui...
Să nici nu fiu, de tu nu-mi spui!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept să-mi scrii

Să-mi scrii, să-mi spui că in grădină
La noi acasă caisele s-au copt
Că seara la fereastră e lumină
Si toate sunt aşa cum ştiu c-au fost

Aştept să-mi spui dacă la crucea veche
In iarbă-s maci sau fire de mohor
Dacă e gardul rupt si prin el vede
Ochiul tăcut al unui trecător

Aştept să-mi scrii dacă a fost aseară
O ploaie in torent nestăvilit
Si dacă tigla a rămas pe casă
Aş vrea să-mi spui că incă n-am murit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna am rupt o buruiană şi am plantat o floare acolo unde am crezut că poate să răsară.

citat celebru din Abraham Lincoln
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bagatelizare

O lume se îmbarcă în mondializare
-Căci toţi suntem o rasă-n vârf de scară-
Şi-am creat multe trepte, către bunăstare,
Din crude experienţe... Viaţa nu-i uşoară.

Şi asta este lumea-n general;
Ce-şi recunoaşte singură valori şi tare
Şi-aplică ce câştigă-n ideal...
Ce vrea cu obstinaţie s-atingă... Fără încetare.

Există însă o ciudăţenie, de trist exemplu,
Un loc unde percepte, reguli nu există;
Un sit străvechi, unde poporu-i impotentu',
Unde chiar şi credinţa, acum, e falsă... Anticristă.

E-o ţară unde tot se ştie, a lumii sinecură,
Unde nici mintea -în multe şcoli extinsă-
Nici practica, n-o poţi împărtăşi, din pasiune pură,
Fără să fi părtaş de-o gaşcă... Parte prinsă.

Se poartă furt, minciună, tot cu nonşalanţă,
Prezumţia-i că-s toţi, definitiv, nevinovaţi;
Căci ştiu să-şi măsluiască greutăţile-n balanţă
Şi să devină infractori d-elită... Potentaţi.

E ţara unde alţii-ţi spun ce să vorbeşti
Sau dacă spui ceva, n-ai cui, e indiferenţă
-Paradoxal, contribuabil fiind- dar nimeni eşti...
E ţara unde şi prezent şi viitor sunt... Decadenţă.

Aici se face tot dintr-o întâmplare...
Mai explicit, se-ntâmplă totul între ei;
S-adune avuţii, putere, într-o bagatelizare
De legi, democraţie... Este zoo-ul lor, ehei...

Unde şi leii-şi fac... Şi tot ei sunt şi lei!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!