
SEMNUL SFINTEI TREIMI
Să te naști din glod e, oare,
Umilire, ori splendoare,
Când Cel ce e fără moarte
De Cer trupul ți-l desparte?
Să ai chip și-asemănare
Cu Trei, cifră de-nălțare,
Este oare-o fericire,
Ori un vis de mântuire?
Când ai Facerea-n Cuvânt,
De la Tată, Fiu, Duh Sfânt,
Poți, din glodu-nfăptuirii,
Să îi dai aripi iubirii?
Dacă poți cu "da" răspunde
La chemări din Cer profunde,
Atunci, sufletu-ți primește
De la Cer, semnul de pește!
poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre tată
- poezii despre sfințenie
- poezii despre pești
- poezii despre naștere
- poezii despre mântuire
- poezii despre moarte
- poezii despre iubire
- poezii despre fericire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Te rog să mă faci iar, dar numai din cuvânt
Da, Ți-ai făcut din lut un chip, care-am fost eu,
În Cerul unde chiar ai vrut să fiu mereu,
Iar Sfântul Duh al Tău atunci m-a-nsuflețit
Să te-nsoțesc prin Rai, în veci, ca fiu iubit.
Însă din Rai căzut, într-un cumplit păcat,
Cu Eva pe pământ alt Rai eu am creat,
Sădind iubirea Ta în stele și în flori,
Când îmi zâmbești mereu cu Soarele în zori.
Mi-ai dat să-mi fie-aici și Crucea un alint,
Mi-arăți Lumina Ta-n icoane de argint,
Din Cer îmi dai s-aud al îngerilor glas
Prin tril de filomele, dar Raiu-n Cer Rămas,
Îmi este-n suflet chin și, Doamne, îmi doresc
Prin Rai, cum Tu ai vrut, mereu să Te-nsoțesc;
Cum însă-s muritor, făcut doar din pământ,
Te rog, să mă faci iar, dar numai din Cuvânt!
poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre îngeri
- poezii despre zâmbet
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre religie
- poezii despre rai
- poezii despre privighetori

Imn plus
Deșteaptă-te române
din somnul cel de moarte
în cer nu poți rămâne
să dormi nu se mai poate
Din somnul cel de moarte
eu m-aș trezi pe brânci
un pas ne mai desparte
să ne lovim ca stânci
Eu m-aș trezi pe brânci
în cer de ce-aș rămâne
din nopțile prea lungi
deșteaptă-te române
De somnul cel de moarte
pe veci te poți desparte
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi poezii despre imn, poezii despre stânci, poezii despre noapte, citate de Costel Zăgan despre noapte, citate de Costel Zăgan despre moarte, poezii despre România sau citate de Costel Zăgan despre România

SUNT DOAR UN ZVON DE ÎNGER
Eram un zvon de înger, care-n zbor,
Prin Rai plutea, pe fulgii mari de nor,
Deși din lut eram, de Cer făcut
Și nu din Duh, ca înger blând născut.
Și azi sunt zvon de înger mult visat
De-un glod banal, deci om banal creat,
Dar fără zbor, cu zborul însă-n gând,
Când chiar din Cer m-am tot văzut căzând.
Sunt doar un zvon de înger, încă-n vers,
Ce-ncearcă-a trece-al lui hotar advers,
De dincolo de el și de pământ,
Spre-a deveni ce nu a fost: un sfânt.
Nicicând în viață, sigur n-o să fiu,
Mai mult decât un zvon de înger viu,
Care-a primit, în dar, poemul scris,
Ca aripă de zbor spre Paradis!
poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și poezii despre zbor, poezii despre poezie, poezii despre viață, poezii despre versuri sau poezii despre sfinți

Cer ajutor
Nu mai am o mamă pe pământ,
Să-mi spună și mie un cuvânt
Și să-mi poată da ceva, de-i cer;
Am o mamă numai sus în cer.
Deznădăjduit de ce să fiu,
Dacă din experiență știu
Că doar din puțin m-a susținut,
Pe pământ, cu tot ce a putut?
Nici nu mă gândisem că din cer,
Mama-mi poate-ndată da ce-i cer,
Nu ca pe pământ, doar din puțin
Și târziu, ci grabnic și deplin.
Mamă, prins doar cu păreri de rău,
Nu m-am prins de ajutorul tău,
Să ți-l cer frumos, cum se cuvine,
Până n-a venit el peste mine.
Că, de când în ceruri te-ai mutat,
Cererile mi le-ai ascultat,
Fără să le spun măcar în gând;
Le-ai știut când m-ai văzut plângând.
poezie de Marius Robu (4 decembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre ajutor, poezii despre mamă, poezii despre gânduri, poezii despre frumusețe sau poezii despre cuvinte

SCLAVUL VERBULUI
Nu sunt decât un vis în nesfârșirea
Iubirii ce-și găsește o icoană,
Iar eu, robit de ea, am nemurirea
Doar când aud din Cer un cânt în strană;
Nu sunt decât un glod cu suflet mare,
Ce-ncearcă să coboare dintre stele
Răspunsul la o veșnică-ntrebare,
De suntem toți, ori nu, lumini rebele?
Nu sunt decât o simplă adiere
De aripi poposite la răscruce,
Acolo unde-a fost o Înviere
Spre care Sfânta Carte ne mai duce;
Dar sunt un sclav al verbului ce plânge,
Că încă nu am aripa de Cruce,
Să-i pot opri Luminii sfântul sânge
Și-o viață nouă-aici să-i pot aduce!
poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre sclavie, poezii despre aripi, poezii despre verb sau poezii despre sânge

Cer ajutor
Nu mai am o mamă pe pământ,
Să-mi spună și mie un cuvânt
Și să-mi poată da ceva, de-i cer;
Am o mamă numai sus în cer.
Deznădăjduit de ce să fiu,
Dacă din experiență știu
Că doar din puțin m-a susținut,
Pe pământ, cu tot ce a putut?
Nici nu mă gândisem că din cer,
Mama-mi poate-ndată da ce-i cer,
Nu ca pe pământ, doar din puțin
Și târziu, ci grabnic și deplin.
Mamă, prins doar cu păreri de rău,
Nu m-am prins de ajutorul tău,
Să ți-l cer frumos, cum se cuvine,
Până n-a venit el peste mine.
Căci, de când în ceruri te-ai mutat,
Cererile mi le-ai ascultat,
Fără să le spun măcar în gând;
Le-ai știut când m-ai văzut plângând.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (4 decembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Puterea dragostei
Apostolul al cărui nume-l port,
Mi-a fost, în deznădejde, un suport,
Că vorbele-i, din Cer aduse, sunt
Lumină a iubirii pe pământ.
Credința îmi e far spre Dumnezeu,
Dar tot ca Pavel, am gândit mereu,
Că mult mai tare-n lumea asta este
Doar dragostea din lumile celeste,
De unde își primește și izvorul,
Așa cum rânduit-a Creatorul,
Ce-a scris în Cer a lumii epopee,
Și-n dragoste-a scăldat-o pe Femeie.
Mă iartă dar, Apostole, că-n minte
Am reținut, din sfintele-ți cuvinte,
Că-n dragostea Femeii pot și eu
Să fiu, în viața asta, Dumezeu!
poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre iertare, poezii despre Pavel sau poezii despre Dumnezeu

Aș vrea...
Aș vrea să fiu o pasăre-n zbor,
Sau frunza purtată de vântul ușor...
Aș vrea să fiu o dulce adiere,
Sau poate din stupi a albinelor miere.
Aș vrea să fiu mireasma din flori,
Un fir de iarbă, ori roua din zori.
Aș vrea să fiu o gingașă floare,
Nisip, curcubeu, sau apa din mare.
Aș vrea să fiu o gâză, ori furnică,
Un fluture, pește, sau chiar rândunică.
Aș vrea să fiu apă de ploaie,
Un lup, sau chiar doar o blândă oaie.
Aș vrea să fiu lumină, sau nor,
O rază de soare, un gând călător...
Aș vrea să fiu pom, piatră sau stâncă,
Un munte semeț, sau marea adâncă.
Aș vrea să fiu o stea de pe cer,
Soarele, luna, sau un vis efemer.
Aș vrea să fiu spicul de grâu,
Izvorul limpede, fluviu, sau râu.
Aș vrea să fiu zâmbet, culoare,
Cântec, iubire, sau strigăt, chemare.
Aș vrea să fiu toamnă sau vară,
Iarna cea albă, sau chiar primăvară.
Aș vrea să fiu ori cer, ori pământ,
Sau toate deodată, însă nu sunt...
poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre apicultură, poezii despre flori, poezii despre apă, poezii despre Soare, poezii despre vânt sau poezii despre toamnă

Vremea florilor de tei
Din când în când murim din doi în doi
Și înviem cam rar, din trei în trei.
Ne scuturăm ca florile de tei
Și adormim ca firul de trifoi
Când îl colindă coasa gâfâind...
Atâta tot iar restul e mister?
Precum un câine urlu către cer
Și zgârâi poarta de-aur mârâind.
Aș vrea să știu ce-i dincolo de-apus
Nu prorocii și bâiguieli deșarte,
Când suflet de țărână se desparte
De ce se duc în jos ori zboară-n sus?
Aud din cer un murmur:,, Geaba vrei...
Așteaptă vremea florilor de tei... "
poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre tei, poezii despre somn sau poezii despre câini

LA POARTA NOPȚII
La poarta nopții dacă iele bat,
Rămâi, în visul tău, de Cer legat
Și nu răspunde la chemarea lor,
Cât Cerul nu-ți dă aripi pentru zbor!
La poarta nopții, chiar de-ar bate-acum,
Trei magi porniți dup-a lor stea la drum,
Rămâi în visul tău ocrotitor
Că Domnul nu te vrea în timpul lor!
La poarta nopții dacă va suna,
Din trâmbiță, un înger dintr-o stea,
Atunci, deschide poarta către Cer,
Că nu te vrea pierdut blândul Oier;
Luminii, ochiul să-i deschizi mereu
Și-n somn, de-auzi un glas de Dumnezeu,
În cântecu-nvierilor din zori,
Pe care îl aduc privighetori!
poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre protecție sau poezii despre ocrotire
Eu nu cer să fiu iubit
Eu nu cer să fiu iubit,
Aș cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Și nici nu sunt sigur că merit.
Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M-aș simt obligat să întorc serviciul
Și nu știu dacă mai pot.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva mă prețuiește.
Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aș cere și nu aș primi,
Aș fi nefericit.
Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerșeală,
Aștept doar să fiu iubit
Și atât.
Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri și vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci așa L-am văzut pe Dumnezeu
Șoptindu-mi prin senzații.
Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puțin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.
poezie de Cosmin Druță din Teorie poetică și poezie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre serviciu, poezii despre rouă, poezii despre nefericire sau poezii despre cadouri

Cele trei ispitiri
Cu cine, oare, să vorbesc
Aici, când nu am grai ceresc,
Pe care l-am pierdut demult
În al păcatelor tumult?
Cu cine, oare, să mai fiu,
Ca Domnul, rege în pustiu,
Sfidând pe Diavolul pervers
Ce-mi cere să fac pâine-n vers?
Cu cine, oare, să discut
Când Diavolul mă vrea pierdut,
Ca pe Hristos, cu-mpărății,
Promise-n lumea celor vii?
Dar pot în Dumnezeu să sper,
Că de m-arunc, din Cer, nu pier,
Cum Diavolul s-ar bucura...
poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre monarhie, poezii despre draci, poezii despre creștinism, poezii despre bucurie sau poezii despre Iisus Hristos

De dragoste în două rupt...
De-o viață-mi duc blestemul sfânt,
Privind la Cer, de pe Pământ,
Cu trupul veșnic în păcat,
Iar sufletul de Cer chemat.
Și-i caut mântuirii chei,
Că prea robit sunt de femei
Și nu-nțeleg păcatul meu,
Când dragoste e Dumnezeu.
În ea văd daru-i părintesc,
S-aline-aici ce pătimesc,
Să am din Raiul Lui scântei,
Ascunse-n trupuri de femei.
Aici, cu Iadul dedesubt,
Pentru femei în două-s rupt:
Cu trupul păcătos în lut
Și-n Rai cu sufletul pierdut!
poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre trup și suflet sau poezii despre lut

Vor îngerii să-mi dea copilăria
În casa-mi din pădurile virgine
Ades coboară îngerii tiptil,
Cerându-mi să devin iar un copil
Să am deschise porțile divine.
Vor îngerii să-mi dea copilăria
Pierdută undeva-ntr-un anotimp,
Când nu știam ce e acela timp,
Crezându-mă egal cu veșnicia.
Și vor cu ei spre stele să mă poarte,
Să ne jucăm, să fiu copil din nou,
Dar Domnul le răspunde cu ecou
Că pot visa la stele doar din carte.
Și-atunci mă lasă îngerii-n tăcere
Și se întorc la Tatăl lor din Cer
Și îi aud, din casa mea, cum cer,
Să-mi dea copilăria la-nviere!
poezie de Pavel Lică din Galaxia marilor iubiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre virginitate, poezii despre tăcere, poezii despre păduri sau poezii despre jocuri
Libertate și iubire
Ce dulce e iubirea la-nceput
Atunci când te alegi cu un sărut.
Când inimile împreună oftează,
Iar nodul este strâns și nu cedează.
Dar nu uita, când curte faci cuiva
Iubirea-i fericire, dar și inimă rea.
Când unii râd, tu poți să-ți pierzi iubirea
Când alții plâng, tu poți să-ți uiți trăirea.
Fiindcă iubirea vine ori mai zăbovește
Așa cum soarta noastră o dorește.
Ea stă mai mult când este dojenită
Râde și pleacă când e mulțumită.
Tu fă ca marea să devină calmă,
Și fă ca crinul să miroasă-n palmă,
Și fă ca plopul să nu mai tresară
Și fă iubirea să nu mai dispară.
Iubirea e un foc ce dă să fie stins
Cu frumusețe nouă el trebui reaprins.
Ale iubirii aripi în colivie pier
Numai în libertate se-nalță pân' la cer.
Căci poți opri albina să nu rătăcească
Și guguștiucu-n ramuri să nu gângurească?
Așa și cu iubirea, în lanțuri încetează
Atunci când nodu-i strâns și nu cedează.
poezie de Thomas Campbell, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre inimă, poezii despre sărut, poezii despre plâns, poezii despre mulțumire, poezii despre libertate sau poezii despre foc

De-aș fi perfect
Perfect nu sunt și nici nu mi-aș dori,
Chiar dacă Ceru-mi este-n suflet Crez;
De-aș fi perfect, nu m-aș deosebi
Dintre perfecți când o să înviez.
Cum eu, aici, sunt doar o frunză-n vânt,
Nu îmi doresc perfecțiunea-n zbor,
S-ajung, acolo-n Cer, perfectul sfânt
Dar nici aici perfectul muritor.
Perfect mereu, în verbul meu modest,
Nu pot a fi, chiar dacă alții-mi cer,
Dar mă crucific pe-un cuvânt celest,
Ca versul meu s-ajungă pân'la Cer.
De-aș fi perfect ca om sau ca poet,
Nimic nu ar mai fi din propriul eu,
C-aș deveni Lumină-ncet, încet
Iar eu nu pot fi însuși Dumnezeu...
poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre perfecțiune sau poezii despre dorințe

PÂN' LA CER...
Pân' la Cer, gândul îmi zboară
Ducând pietrele-mi de moară,
Pân' la Cer inima-mi duce
Și durerea de pe Cruce,
Pân' la Cer și mai departe,
Zboară verb din Sfânta Carte,
Cu o aripă ușoară
Dintr-o țară-n altă țară;
Pân' la Cer zboară cu dorul,
Înviat, Mântuitorul,
Care zilele își poartă
Spre a veșniciei poartă
Și vrea oile din turmă
Să urmeze a Lui urmă
Ca a Cerului iubire
Să le-mbrace-n nemurire!
poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre zile sau poezii despre oi
Tată drag din cer
Din cer Tată scump și drag
Iat-un pumn azi de țărână
Pe-al iubirii Tale prag
Vrea să fie fără vină
Doamne vreau și eu să fiu
O valoare pentru Tine
Pentru Tine fă-mă-un fiu
Chiar în Slăvile-Ți Divine
Tată scump din cerul sfânt
Iată eu îți mulțumesc
Pentru Sfântul Tău Cuvânt
Pe care eu îl iubesc
Eu ți-aduc acum mărire
Pentru planu-Ți întocmit
Prin care a Ta zidire
Tată Tu ne-ai dăruit
Dumnezeule Prea Înalt
Îți aduc acum onoare
Pentru toate ce ne-ai dat
Pentru veșnica-Ți salvare
Viață Doamne Tu ne-ai dat
Mântuire tot la fel
Prin Mielul crucificat
Fiul Tău Emanuel
Tu ești Tată mai "nainte
Chiar de orișice-nceput
Și-ale vieții vii cuvinte
Ni le-ai dat ca și un scut
Al omului Creator
Arhitect Universal
Și Tată al tuturor
Tu ești al meu ideal
Vreau să fiu pe veci al Tău
Prin Isus Mântuitorul
Să-mi fii pururi Dumnezeu
Iar Hristos Învățătorul
Îți aduc pe veci onoare
Și te laud te slăvesc
Pentru veșnica-Ți lucrare
Prin care și eu trăiesc
Glorie Tată iubit
Pentru tot ce ai lucrat
Pentru Fiul Tău iubit
Prin care Tu ne-ai salvat
19 iulie 2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre salvare sau poezii despre înălțime

În țara codrilor de fagi
Mai e, de neguri, o scăpare,
În țara codrilor de fagi,
Cât ea, pe Cer, strălucitoare,
Păstrează-o stea de la Trei Magi;
Mai e, de cerberi din adâncuri,
Un neam aici, netemător,
Ce poartă Crucea la oblâncuri
Și-n piept un Cer izbăvitor;
Aici, nicicând nu fi-va moarte
De-un virus inventat de Iad,
Cât timp e alungat de Carte,
Când măștile-n biserici cad;
Aici, niciun român nu piere,
Că-n țara codrilor de fagi
A Bucovinei, e-nviere,
Sub steaua ce-a condus Trei Magi!
poezie de Pavel Lică din Soldat împotriva Apocalipsei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre inventatori, poezii despre iad sau poezii despre cărți

EU NU MĂ POT TÂRÎ CÂND TE IUBESC
Încerc a fi aici enoriaș
Cum azi îmi dau poruncă preoți noi,
Dar vreau să-ți fiu, Părinte, un ostaș,
De-aceea nici genunchi nu vreau să-ndoi;
Că Tu ai vrut Lumina Ta s-adun,
Și ochii mei să-și ia lumini din Cer,
Deci, eu, în jos, cum oare-aș fi nebun
Să pot privi și-n Iadul rău să pier?
Eu n-am primit, zvârlit pe-acest pământ
Și soarta grea de șarpe-aici căzut,
Mă lasă, Doamne, deci, să fiu un sfânt
Cum chiar m-ai vrut, făcându-ți chip din lut!
Eu știu că nu mă vrei nici tu plecat,
Că după chip și-asemănare-ai vrut,
Să-ți fiu, aici, chiar Fiu crucificat,
Dar vertical, cum Tu m-ai conceput!
poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre prezent sau poezii despre ochi