Cowboy-ul cu pinteni de-argint ( După Mistreţul cu colţi de argint de Ştefan Augustin Doinaş )

Un cowboy din Texas mânându-şi cireada,
Prin munţi, canioane şi râuri trecea,
Dar pâlcul de-apaşi s-a ivit ca tornada
Şi-al lor şef de trib, pe-un cal alb, le spunea:

- Veniţi să luăm vite grase, ni-i foame!
O fi el cowboy-ul cu pinteni de-argint,
Dar cei ce-l ajută sunt parcă madame.
Tot ei ne-au furat şi pământul, nu mint!...

- Hei, gringo, ziceau camarazii cu frică,
Sunt pieile roşii, de foame-ncolţiţi.
Tot părul măciucă pe cap se ridică,
Simţind de pe-acum că vom fi târnosiţi.

Cowboy-ul mergea-ncrezător înainte
Zâmbind, însă zâmbetul lui era calp.
La orice mişcare lua iute-aminte,
Nevrând să îşi piardă mândreţe de scalp.

Sta şeful de trib şi trăgându-i deoparte
Pe-ai lui, le strigă:- Eu la luptă vă-ndemn!
Când vitele-om prinde, vă fac la toţi parte.
Veniţi după mine, nu staţi ca de lemn!

- Hei, gringo, îmi pare c-a dat strechea-n vaci,
Grăi camaradul cu glas timorat.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci!
Golit-ai o sticlă de whisky... eşti beat!

Pe culmi, indienii îndată-au conchis:
- Priviţi! A găsit un nou punct de reper...
Cowboy-ul cu pinteni de-argint e decis.
Veniţi să-l lovim cu săgeata de fier!

- Hei, gringo, viţeii răzleţi sunt de vaci,
Rosti camaradul cu ochi blânzi, de bou.
Dar el răspundea întorcându-se:- Taci!
Aruncă-te-n şa, să îi prinzi c-un lasou!

Rămân indienii pe creste, tablou.
- Priviţi, n-are tihnă, fumează-un chiştoc!
Cum văd, îşi aprinde-o ţigară din nou:
Aduceţi o flintă, să-i dau eu un "foc"!

- Hei, gringo, şi câinii se-ascund printre vaci,
Vorbi camaradul cu ochii sticloşi.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci!
Mi-e silă de voi! Sunteţi nişte fricoşi!

Hiene şi vulturi adulmecă sânge,
Făcând fiecare, din start, socoteli.
Coioţii, c-un urlet ce inima-ţi strânge,
Sparg liniştea nopţii cu mulţi decibeli.

Se-ntinse sleit pe sub stelele nopţii
Şi-adoarme, biet cowboy, pe-o rână-aşezat.
Când paznicii lui se-mbătară, necopţii,
Atunci indienii năvală au dat.

- Nor Roşu, cowboy-ului nu-i simt nici clintul.
El doarme buştean, sforăind printre vaci,
Iar ceilalţi golit-au în pripă şi-absintul...
Cowboy-ul răspunse-ntorcându-se:- Taci!

Povestea ce vine din Vestul sălbatic,
Născută-n Saloon, între-un whisky şi-un gin,
Ne spune de-un cowboy, un tip emblematic;
De pieile roşii... cu mult mai puţin...

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mistreţul cu colţi de argint

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş (1945)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fostul primar, care avea pe vremea aceea optzeci şi opt de ani, făcuse singur târgul. Doar strănepoata lui de cinci ani îl zărise pe străin, însă felul în care-l descrie de atunci variază, fără îndoială sub impresia legendei pline de contradicţii a lui Tozgrec. Îşi aminteşte când de un bătrân maiestuos, când de un gringo grăsuţ, puţin chel, cu o mustaţă neagră şi un aparat de fotografiat alb sau viceversa (dar acel gringo, după ceilalţi săteni, era un căpitan de poliţie la pensie care-şi petrecuse vacanţa într-un cort pe malul mării prin 1959). Cât despre fostul primar, el a murit în 1970, pe când cel ce locuia pe podiş nu-şi manifestase încă prezenţa.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boul şi viruşii

Ca toţi boii, fără minte,
Boul Apis, Preşedinte
Ales de mulţi boi şi oi,
Şi-a făcut guvern de boi.
Şi-ncepu el să conducă
După mintea lui năucă:
Avea premier, codoş,
Un beţiv, loial cocoş,
Care traducea în viaţă,
Tot ce-avea în mintea-i creaţă...
Lăsăm zilele în care,
Cu un porc drogat, cel care
Din guvernul lui în graţii
A tăiat zilnic din raţii,
Ca ministru finanţist
Şi vom spune ce-i mai trist:
S-a-ntâmplat-aşa-ntr-o vară,
Ca o gripă aviară
S-afecteze-ntregul sat
Şi atunci a ordonat
Ca găinile să moară,
Mai puţin tot ce e cioară;
Cum niciun necaz nu vine
Singur, iată, la porcine
S-a ivit pesta suină...
Şi, găsind Apis o vină
Pentru boală,-a ordonat
Să fie ucişi, în sat,
Porcii. Atunci cei săraci,
Sperau lapte de la vaci
Ca în sat să mai trăiască...
Dar pe bou îl durea-n bască,
(O primise ca cadou,
Când fusese el "erou"
La-ntâlniri peste ocean
Cu bizonu-american
Şi-i dăduse, gratis, tot
Gazul curţii ca netot,
Pentru a avea temei
Să-l susţină-n sat yanchei).
Dar, zvonindu-se, pe bune,
De boala vacii nebune,
Boul Apis se gândea
Gâtu şi la vaci să-l ia.
Văzând câinii militari
Că Apis şi-ai lui boi mari
Din guvernul dobitoc
Pot chiar vieţii să-i dea foc
În al lor sat, au lătrat
De teamă că-ntregul sat
Ar putea, cu boi haini,
Să nu aibă nici chiar câini.
Şi au devenit eroii
Care-au alungat toţi boii...

MORALA:
Când boii conduc o ţară,
Nu-i păstraţi, daţi-i afară!

poezie de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victor Ponta Plagiatorul are de azi patalama şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că a plagiat la doctorat (pamflet)

Mama lui când l-a fătat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Filmul i s-a cam voalat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-a ieşit cam ţigănos, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu obrazul foarte gros, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Ţigănos şi la culoare, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Ţigănos şi-n comportare, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Pe măsură ce creştea, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Bădăran el devenea, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când ruşinea s-a-mpărţit, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Victor Ponta a lipsit, hei, ce ploaie şi ce vânt;
N-a lipsit că n-a putut, hei, ce ploaie şi ce vânt,
A lipsit c-aşa a vrut, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când a fost la doctorat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El din plin a plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Plagiatul evident, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat impertinent, hei, ce ploaie şi ce vânt;

C-un tupeu fără egal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat şi-n tribunal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Însă azi i s-a-nfundat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu-n verdit de plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Cu obrazul gros cât palma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi în gură cu sudalma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-ndurgând tot baliverne, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El a răsturnat guverne, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Vai, sărmană-a noastră ţară, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Te-a condus această fiară, hei, ce ploaie şi ce vânt;
Te-a condus ăst impostor, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Necioplit, plagiator, hei, ce ploaie şi ce vânt!

pamflet de George Budoi din Plagiere şi Plagiatori: aforisme, epigrame, pamflete şi satire (13 iulie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din an în an

Din an în an sosesc la noi
La geam cu Moş Ajun,
E ger cumplit şi drumu-i greu
Dar e-obicei străbun.

E sărbătoare şi e joc
În casa ta acum
Mai sunt bordeie fără foc
Dar vine un an mai bun.

E veselie şi e cânt
În casa ta acum,
Dar nu uita când eşti voios,
Române, să fii bun!

Veniţi, veniţi de sărbători
Veniţi, veniţi cântând
Să fie rodnic Anul Nou
Şi pace pe pământ!

Să fie pruncii sănătoşi,
Să crească năzdrăvani,
Voi oameni buni şi trecători
Mulţi ani, mulţi ani, mulţi ani!

folclor românesc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi cânt

Doar tu ai mai rămas, bisericuţă,
în crângul plin de apă şi noroi.
Doar umbra ta se profilează, sfântă,
printre tulpinile arborilor goi.

Din când în când un corb mai trece-n zbor
Deasupra lacului tăcut şi înverzit
Şi arborii se plâng căci frunza lor,
Ce o aşteaptă, încă n-a sosit.

Şi nici un om nu întâlnesc în cale
Iar vântul printre crengi pare că-mi spune:
"Ai fost şi vei rămâne veşnic singur!",
Atât de-nstrăinat mă simt pe lume.

O vrabie îşi ciripeşte gândul,
pe care şi-l uneşte cu al meu:
"Hei, vezi că nu eşti singur în tot crângul!",
îmi strigă broaştele din heleşteu.

Atunci, mă-nvăluie-o lumină nouă,
Simt inima cuprinsă de avânt
şi strig: "Veniţi prieteni! Mie, vouă
Ne este dat s-avem acelaşi cânt!"

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin (26 aprilie 1942)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilios: Aşa au murit regele meu şi fraţii mei... acum aproape un an. Am cugetat mult la vorbele încriptate ale regelui cu privire la victorie. Timpul a demonstrat că sunt pline de înţelepciune, căci printre grecii liberi din întreaga Grecie, s-a răspândit zvonul că înţeleptul Leonidas şi cei trei sute de spartani ai săi şi-au pierdut vieţile atât de departe de casă. Nu doar pentru cei din Sparta, ci pentru întreaga Grecie, cu promisiunea că această ţară va rezista. (Ia suliţa din mâna unui soldat.) Dilios: Acum, pe acest petic de pământ numit Plateia, hoardele lui Xerxes vor fi nimicite!
Armata spartană: Hei! Hei!
Dilios: În timp ce barbarii se adună, spaima le strânge inimile în mâinile ei de gheaţă... ştiind foarte bine ce grozăvii au suferit pe când se aflau în bătaia suliţelor şi săbiilor celor trei sute. Acum privesc de acolo peste această câmpie şi văd zece mii de spartani comandând treizeci de mii de greci! Hei! Hei!
Armata spartană: Hei! Hei!
Dilios: Duşmanii sunt de trei ori mai mulţi, veşti bune pentru orice grec. Azi salvăm lumea de misticism şi tiranie şi vom păşi către un viitor mai luminos decât ne-am imaginat vreodată. (Îşi pune coiful.) Mulţumiţi-le lui Leonidas şi celor trei sute de viteji ai lui! Victorie! (Armata grecilor strigă şi se pregăteşte de atac.)

replici din filmul artistic 300 - Eroii de la Termopile
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mă joc... Tu! Ce faci?

Peste câmpuri pustii,
Cu un grup de copii,
Uneori printre vii,
Sau păduri argintii,
Eu mă joc....

Încălţat sau desculţ,
Mai jegos, ca cei mulţi,
Chiuind sau cântând,
Uneori chiar... plângând,
Dar mă joc....

Pe la vaci, pe la oi,
De e praf, de-i noroi,
Prin mocirle, puhoi,
Ce apar după ploi,
Eu mă joc....

Mă lovesc şi fiori
Mă cuprind uneori.
Nu mă las şi din zori,
Iar alerg printre flori,
Şi mă joc...

Tu ce faci?

Da! Şi eu joc....

Un barbut de noroc
Pe la colţuri de bloc.
Pe un pot din ţigări,
Ce conţin şi.... "Plăceri"
Şi eu joc.

Uneori şi pe bani!
Când nu am gologani
Mai cerşesc la babaci,
Dacă au? Că-s săraci.
Dar.... mai joc.

Mai trag fum dintr-un muc
De ţigară, trabuc.
Eu cu ea mai plutesc
Printre nori, să cerşesc...
Dar mă joc...

La subsol sau pe hol,
Tot mai des, când e gol.
Arunc mingea, un lob,
Sparg un geam şi un glob,
Dar mă joc.

Ce să fac? Nu am loc.
Printre blocuri să joc?
Peste tot sunt maşini,
Cu şoferi mai cretini,
Ce mă-njură cu, foc.

Unde? Şi... cum să mai joc?

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte vaci

Pilda biblică cu şapte vaci
O ştiu creştinii de două mii de ani
Şi toţi aleargă după bani în draci,
Dar uită să mai pună la ciorap... doi bani.

epigramă de Vasile Iuşan (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci!

Taci! Să auzim copacii înflorind,
În sunet dulce, parcă, de colind!
Deşi nu-i iarnă, printre frunze cad
Ninsori ce-abundă de trăiri în alb!

Taci! Să auzim cum dintr-un mugur crud
Ies frunze mici, în foşnet, tremurând
Şi cum se prind în marea înfrunzire,
Umplând cu verde, golul din privire...

Taci! Să auzim cum păsările-n zbor,
Se-ating orbeşte de senin, de nor
Şi cum îşi poartă zborul înspre luncă
Şi rând pe rând, tristeţile-şi aruncă.

Taci! Să auzim izvorul clipocind,
Prin mici tufişuri, apa, hohotind,
Iar printre firişoarele de iarbă,
Cum se strecoară o iubire albă...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp de maci

Desculţă-te când intri, păşeşte-ncet şi taci,
E linişte-n odaie, doar ceasul bate-arar
Minutele-agăţate în vârf de minutar...
Întreabă-mă-n tăcere: "Iubito, ce mai faci?

De ce m-aud, în suflet, căzându-ţi ca în gol
Şi-n vene nu-ţi mai simt fluidele săruturi,
S-au transformat, mai nou, în colivii de fluturi
Prin care, câteodată, doar eu mai dau ocol.

Sau deseori îmi pare că stau în câmp de maci
Prin inima-ţi deschisă, câmpie-n faţa mea,
Petalele prea roşii încep a mă durea
Şi-aleg să plâng cu rouă.... Iubito, de ce taci?

Vorbeşte-mă în şoapte, sărută-mă în gând,
Primeşte-mă să-ţi fiu, să-ţi curg din nou în sânge,
Să-ţi simt privirea iar cum arde şi mă strânge
Şi-n braţe infinite mă-nvăluieşte blând."

Prin inima-mi deschisă păşeşte-ncet şi taci,
E linişte-n adânc şi-a contenit să plouă,
Iubite, să te plimbi, despovărat de rouă,
Ca o iubire veche prin câmpul meu de maci.

poezie de Silvia Risnoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci!

Aştept din sfere-nalte s-apară o minune
Şi-ntreb pământul-cuib: - Cu rănile ce faci?!
Aud cum din adâncuri el strigă: - Uniune!
Însă o forţă neagră degrabă-i spune: -Taci!

Dar gândul fără hamuri începe să alerge
La strămoşeşti morminte, acolo unde-s daci,
El vrea enigma sorţii cumva să o dezlege,
Că tu, române, stai cu fruntea-n jos şi... taci.

Cuvântul cel de taină ţâşneşte-n rugă mută,
Pentru că brazda-i dată pe-o mână de pitaci,
Oare nu-i nimeni treaz şi câinele s-asmută,
Când eşti furat, române, însă de teamă, taci?!

Suflarea mea lezată se-agită-n neputinţă,
Văzând pădurea, lunca, mâncate de gândaci
Şi munţii cei din veacuri jelind a umilinţă,
Iar Dunărea-ntrebând: Cât timp o să mai taci?!

Atuncea strig spre zări, Iisus cel Bun ne-ajută
Şi va călca-n picioare cohorte-ntregi de draci,
Iar ţara aceasta sfântă nicicând n-o fi pierdută,
Căci Dumnezeu va spune la multe lifte: Taci!

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu Anul nou

ca de fiecare dată mă prinde schimbarea la faţă fără întrebări pregătite
şi anul nou nou vine, începe chiar şi fără interviul de rigoare
el face ceea ce ştie mai bine, îşi oferă zilele ofrandă
tuturor, fără discernământ

şi câte nu aş fi avut să-l întreb (chiar dacă ştiu că nu răspunde tuturor)
dar încercarea tot încercare rămâne, şi nu întotdeauna costă
de pildă l-aş fi întrebat unde se duc toţi cei ce fac mârşăvii
şi când îşi vor plimi plata şi răsplata

apoi mă gândeam să-l întreb dacă prostia o să înceapă să doară
chiar dacă uneori sunt rău, dar... mi-ar place să-i văd tăvălindu-se de durere
pe toţi cei care se cred buricul pământului
dintre degete

cândva îmi plăcea să-i ascult: atât pe vechiul an cu ale lui cât şi pe cel nou
acum ştiu că poveştile lor sunt de fapt poveştile noastre
de aceea iau din când în când pauză la ascultare.
şi mă retrag mut şi surd. printre alte cuvinte.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi după mine, tovarăşi

Prietenilor mei
Veniţi lângă mine, tovarăşi! E toamnă,
se coace
pelinul în boabe de struguri
şi-n guşe de viperi veninul.

C-un chiot vreau astăzi să-nchin
în cinstea sălbaticei mele minuni, care pleacă
lăsându-mă singur,
cu plânsul,
cu voi,
şi cu toamna.
Veniţi mai aproape! - Şi cel care are
urechi de-auzit să audă:
durerile nu sunt adânci decât atuncea când râd.
Să râdă deci astăzi în mine
amarul
şi-n hohote mari să-şi arunce pocalul în nori!

Veniţi lângă mine, tovarăşi, să bem!
Ha, ha! Ce licăreşte-aşa straniu pe cer?
E cornul de lună?
Nu, nu! E un ciob dintr-o cupă de aur,
ce-am spart-o de boltă
cu bratul de fier.

Sunt beat şi aş vrea să dărâm tot ce-i vis,
ce a temple şi-altar!
Veniţi lângă mine, tovarăşi! Ca mâne-o să mor,
dar vă las moştenire
superbul meu crania, din care să beţi
pelin
când vi-e dor de viaţă,
şi-otravă
când vreţi să-mi urmaţi! - Veniţi după mine, tovarăşi!

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninotchka (văzând cât de mare e camera ei): Care parte din cameră e a mea?... Dacă voi sta aici o săptămână, pe ruşi îi va costa cam şapte vaci. Cine sunt eu să iau de la poporul rus şapte vaci? (Cu abnegaţie, aşează pe masă o poză cu Lenin.) Mi-e ruşine să pun o poză de-a lui Lenin într-o cameră ca asta.
Iranoff: Vrei să rămâi singură, tovarăşă?
Ninotchka: Nu.

replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de deschidere la o expoziţie de pictură

doamnelor şi domnilor
astăzi vi-l vom aduce în faţa dumneavoastră pe cel mai tare om din lume
intraţi, domnilor, intraţi doamnelor
omul ăsta-i mai tare ca piatra
omul ăsta-i mai tare ca săgeata
omul ăsta-i mai tare ca maciste
domnilor
într-o singură mână duce patruzecişipatru de femei una şi una
într-un singur cap duce doi ochi unu şi unu
şi ochii sunt plini de păcură şi cu pumnale, domnilor
nu vă uitaţi la el că e mic şi pipernicit ca o râie
el scoate oamenii din pământ
el rupe cerul
şi se luptă cu morţii
cine nu l-a văzut noaptea urlând cu câinii
îl va vedea aici, domnilor
cine nu l-a văzut noaptea muşcând cocoanele
îl va vedea aici, domnilor
în capul lui s-au strâns toţi dracii
în deget are sânge şi o pisică care plânge
noaptea el se mai joacă în beţe cu stafiile
şi cu muierile,
hei tu de colo cu cuşma pe-o ureche
hei tu cucoană cu ţâţele mai deschise ca la o panoramă
şi tu hei gunoierule
hei negustorule
hei cerşetorule
nu vă mai căutaţi prin buzunare
că spectacolul cel mare e pe gratis
mai gratis decât iarba cucului
mai gratis decât frunza nucului
mai gratis decât fesul turcului
ha ha ha ce se vor veseli nebunii

poezie celebră de Gherasim Luca din revista "Unu", an IV, nr. 44 (aprilie 1931)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robotul Carter: Suntem identice. Până şi aluniţa de pe...
Căpitanul Carter: Hei! Hei! Taci!

replici din filmul serial Stargate SG-1
Adăugat de Diana Teodorescu, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Şi te iubesc când taci, absent... iar glasul meu se scurge înfrigurat, cuminte, spre soare şi se-agaţă de-o ultima rază ce-mi înfăşoară timid inima... şi se topeşte acolo într-un strigăt cald...
Cuvintele-mi se subţiază spre un capăt de lume... şi se-ascund trist într-un luminiş rămas undeva în tinele din mine...
Chiar de-ai plecat...
cu sufletu-mi te simt în mii de locuri ce-mi aparţin doar mie.
Şi te iubesc învolburat când taci...
mă arde un dor şi parcă-ai fi departe...
dar eşti atât de-n mine...
şi totuşi ca un miraj îmi eşti ce în lumină piere,
ratăcindu-mă...
Tu mă auzi tăcând, din hăuri cum glasul meu te strigă, dar altceva mai mult decât un vis ce-aş mai putea cere?!
Mai lasă-mă c-o şoaptă şoptit să-ţi curg precum lumina lină... prin tăcerea-ţi atât de clară...
Iubescu-te când taci...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci şi ascultă!

Taci şi ascultă geamătul codrului,
Cum trosnesc ramurile în bătaia vântului,
Taci şi ascultă glasul pământului,
Cum doineşte frunza în foşnetul gândului.

Taci şi ascultă zumzetul albinelor,
Cum se scurge pe buze parfumul florilor,
Taci şi ascultă murmurul apelor,
Cum îmi suflă în păr briza mărilor.

Taci şi ascultă inima îndrăgostitului
Care bate secunde în tăcerea cuvântului,
Taci şi ascultă paşii pământului
Care vibrează în vâltoarea sufletului.

Taci şi ascultă stropii de ploaie,
Cum bat la fereastră şuvoaie,
Taci şi ascultă izvorul din odaie,
Cum se scurge iubirea pe foaie.

Taci şi ascultă furtuna din icoane,
Cum se cutremură pământul în piroane,
Taci şi ascultă cuvântul din canoane,
Cum vibrează sufletul în strane.

poezie de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci

Taci!
Nu vreau niciun cuvânt
De ce s-arunci în vânt
Cu vorbe.

Taci!
Iar veşnicu-ţi fior
De-o da vreun semn de dor
Eu am să-l prind din zbor.

Taci!
Şi noaptea de poveşti
Nicicând să n-o trezeşti
Cu vorbe.

Taci!
Şi lasă-ţi ochii grei
Să-noate-n ochii mei
Şi-am să-nţeleg ce vrei.

Taci!
Că-n lume n-am văzut
Nicicând un vis născut
Din vorbe.

Taci!
Cuvintele de spus
Mai mult de două nu-s
De ce vorbeşti în plus?

Taci!
Şi noaptea de poveşti
Nicicând să n-o trezeşti
Cu vorbe.

Taci!
Iar de mă porţi în gând
Şi dorul ţi-e flămând
Vreau să mi-o spui tăcând.

cântec interpretat de Doina Limbăşanu, muzica de Vasile Veselovski, versuri de Doina Limbăşanu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!