Pe crucea de la căpătâi

În lungul anilor şirag,
Am pus cu viaţa rămăşag,
Că stăruind, mi-oi croi drum
Şi-i voi simţi al ei parfum.

De ceasul morţii eu m-am dat
Să-nving destinul meu ingrat,
Ce la-nceput mi-a fost ursit,
Dar a rămas de neclintit.

De-aceea să te rog aş vrea,
Atât, ca după moartea mea,
Pe crucea de la căpătâi,
Sub fumul sfintelor tămâi,

Să încropeşti un epitaf
Din viaţa-mi prefăcută-n praf
Şi să-mi tocmeşti pe la nămiezi,
Ca în Elada, vechi aezi,

Să-mi cânte zilnic ce-am aflat;
Un adevăr ne-nduplecat:
Nimic pe lume nu e drept,
Dar am murit mai înţelept...

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe această lume în care nu aveam ce căuta

nu mai vreau decât un colţ întunecat
de unde să-mi chem moartea ca pe o binecuvântare
cu o jumătate dintr-o lacrimă amară o să plătesc cucul
să-mi cânte alintat balada impară a cuiburilor străine
cu ce mi-a rămas din toată bucuria florilor de cais
o să răsfăţ câmpiile sub care îmi vor creşte munţi din suflet
aşa ca să aibă cărarea neumblată unde căuta vârful
apoi ca şi când aş număra invers toate stelele necăzute
o să-mi numesc gândurile iarbă
şi le voi cosi dimineaţa
înainte să-mi cânte toţi greierii a dincolo
pe această lume în care nu-mi găsesc locul
o să-mi dau şi jumătatea dulce din lacrimă
pe un cântec de privighetoare
cât să-mi crească înapoi tăcerea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către bunicul meu, învăţătorul Marin Păunescu

"Tu să te ţii de carte, măi băiete" (M.P.)

N-am apucat, iubite tată-mare,
Să-ţi scriu, altundeva şi altcândva
Deşi, probabil, tot ce-am scris în viaţă,
Este răspunsul meu pe adresa ta.

Te rog să-mi ierţi această tutuială,
Dar a mă mai preface este greu
Şi-atunci când m-adresez cu "tu" înseamnă
Că te tratez ca şi pe Dumnezeu.

Învăţătorul meu cel mai de seamă
Ai fost şi eşti şi cred c-ai să rămâi,
Tot ce-am aflat în viaţă de la tine
E şi acum temeiul meu dintâi.

Şi după viaţa ta de dascăl tragic,
Nici pensie nu ai avut în sat,
Pe patul morţii te-a găsit scrisoarea
Şi pensia, zadarnic, ţi-au mai dat.

Dar mi-ai lăsat o moştenire sfântă,
Ca să mă bucur până la sfârşit,
Această biată limbă românească,
De-al cărei duh m-am învinovăţit.

Mi-a mai rămas o urmă de la tine
Pe care aţi ascuns-o în pământ,
E sabia din frontul vieţii tale
De la Mărăşti, rănitul nostru sfânt.

Ai fost un liberal până la moarte,
Dar trebuie să afli faptul prost
C-ai tăi trădează dreptul limbii noastre
Şi iau în glumă jertfa care-aţi fost.

Nu ţi-am urmat ideea şi credinţa,
Dar azi, când ţara-i bună de spital,
Îmi vine să-mi iau gândul, tată mare,
Şi să devin cu forţa liberal.

S-a dezechilibrat această ţară
Şi limba ei s-a pervertit grozav,
Încât, în plină libertate, iată,
Românul a ajuns un simplu sclav.

Îţi mulţumesc de limpedea fântână
Pe care mi-ai făcut-o între vii,
Dar s-a surpat şi nu opresc nici boii,
Că ea ni-i viaţa, trebuie să ştii.

În rest, sunt toate rele, tată mare,
Ţăranilor le este tot mai greu,
Că uite, în această lume hoaţă,
Mereu e-n alte sate Dumnezeu.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (a două ediţie, adăugită) (ianuarie 1998)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost extrem de afectat de cele întâmplate şi mi-a fost greu să scriu articolul respectiv. Totuşi, la cinci săptămâni după ce m-am întors din Nepal, am predat revistei Outside un material care a apărut în numărul din septembrie. După ce am terminat de scris, am încercat să nu mă mai gândesc la Everest şi să-mi văd de viaţa mea, dar mi-a fost imposibil. Când încercam să-mi dau seama ce se întâmplase acolo eram cuprins de sentimente neclare şi mă obsedau împrejurările în care muriseră coechipierii mei.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De azi

am decis
să trăiesc viaţa mea
voi săpa o groapă adâncă
în piept
şi voi ascunde toate iluziile
fie că vor
fie că nu
viaţa mea
e viaţa mea
şi îmi sunt datoare
să gust până la capăt
ce mi-a fost dat
nu să mă încarc cu poveşti banale
trăite de oameni
ce aleg drumul spre nicăieri

de azi
am decis să mă despart
de trecut
ca de o stare febrilă
brusc
şi fără alte explicaţii
pentru că
viaţa mea
e viaţa mea
şi îmi sunt datoare
să gust până la capăt
ce mi-a fost dat
că drumul meu
nu e un drum de sare şi apă
e un drum al cuvintelor
tăiate din carnea
unor soldaţi
ce nu se târăsc în faţa vieţii
şi nici a morţii

de azi
am decis
să trăiesc viaţa mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când îmi voi da suflarea cea din urmă,
Ia tulnicul! În sat, a jale sună!
Să ştie satul că m-am dus departe...
La sat şi la părinţi, la fiu, la frate.
Când clopotul răzbate şi străpunge
O inimă străină, nu mai plânge!
Căci a sfârşi ni-i dat la fiecare,
Ar unde-om merge, nimeni nu mai moare.
Ce-i drept şi cu sfinţire-o să rămână
Ca moştenire-n clipa cea din urmă.
Nu-mi stingeţi lampa, suflete plăpânde!
Lăsaţi-mi gândul, versuri să vă cânte...
La stânca-acestui trup să staţi de veghe!
Şi dacă-n timpuri nimeni nu mai vede
Câţi oameni dragi, cu sufletu-am hrănit,
Să ştiţi, în clipa-aceea am murit!
Şi-atunci veniţi! O lacrimă să pice...
Din întuneric, nimeni n-o să strige...
M-oi rătăci pe drum fără lumină.
Sădiţi-mi flori, de-acum, la rădăcină!
Ia tulnicul şi suflă, suflă tare!
E-ntâiul imn şi plâns de-nmormântare.
E doar un doliu, lacrima dintâi...
Doar tu, aş vrea, să-i plângi la căpătâi!
O lumânare-n sfeşnic să-mi aşezi.
Ce timp de dor! De mâine-ai să mă pierzi.
Sărut-mă acum de bun rămas!
Nu am decât o lacrimă să-ţi las.
Te-am educat şi te-am crescut din greu,
Sfaturi ţi-am dat de bine, dragul meu.
Îţi voi răâne-n timp prin fapta ta...
Acolo am să duc o luptă grea,
Dorul de tine mă va-ntuneca,
Căci doar un vis deacum te voi avea.
Alungă-mi dorul! Liliac să-mi pui,
Să-l duc cu mine-n somn, pe căpătâi!
Adio dragul meu, rămâi cu bine!
O veşnicie voi trăi prin tine...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-oi regăsi sub pomii din livezi,
Muguri de flori, în plete să-mi aşezi.
Pe pieptul meu, arzând, ai să visezi,
În cântul ne-ntrecuţilor aezi...

catren de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în Bărăgan

De pe câmpul cu verdeaţă,
de pe-întinsul Bărăgan,
de mult am plecat în viaţă.
Viaţa mi-a fost un roman.

Când am căzut m-am ridicat.
Nu m-am lăsat doborât.
Cât am putut m-am tot luptat.
Privirea n-am coborât.

Ce-am dorit, am împlinit.
Am familie, am casă.
Acuma sunt fericit.
Viaţa mea este frumoasă.

M-am născut în Bărăgan
şi-n Bărăgan am rămas.
Am adunat grâul din lan
şi poeziei am dat glas.

Cu ea am păşit în lume
şi mi-a fost prieten bun.
Prin ea am avut ce spune
şi am devenit tribun.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugămintea

L-am rugat pe Dumnezeu
Să-mi dea putere,
Dar El m-a făcut slab
Ca eu să învăţ simplitatea şi smerenia.

L-am rugat să mă ajute
Să fac fapte mari.
Dar El m-a micşorat
Ca eu să fac fapte bune.

L-am rugat să-mi dea bogăţia
Ca eu să fiu fericit,
Dar El m-a făcut sărac
Ca să devin înţelept.

L-am rugat toate lucrurile
Ca să pot gusta viaţa.
Dar El mi-a dat viaţa
Ca să pot gusta toate lucrurile.

Nu am primit nimic
Din tot ce-am cerut,
Dar am primit tot
Ce-a fost bun pentru mine.

Împotriva voinţei mele
Au fost ascultate rugăminţile mele.
Sunt printre oameni
Un om binecuvântat.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rog timpul să-mi lase răgaz

Atât mi-aş dori ca să zbor,
Cu tine, departe de lume,
Să scriem poeme antume
Şi-apoi liniştită să mor.

Strivind desuete cutume,
Aş vrea să mă-mbăt de amor,
În carne, să simt vorba dor,
Ce glasu-a-ncetat s-o sugrume.

Rog timpul să-mi lase răgaz,
S-avem timp destul să iubim.
Povestea s-o scriu c-un plaivaz,

Urmaşilor să le-amintim,
Că viaţa nu are alt haz;
Iubind, vom uita că murim...

sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e frumoasă!

Am coborât la malul râului
Şi m-am aşezat lângă edec.
Am încercat să gândesc, dar n-am putut,
Aşa c-am sărit cu gândul să mă-înec.

Dar am ţâşnit la suprafaţă – şi-am ţipat!
Apoi, din nou am încercat să-mi vin de hac!
Dacă apa n-ar fi fost atât de rece
Poate că aş fi reuşit s-o fac.

Dar era Rece în acea apa! Era rece!

Mai târziu, m-am urcat pe turn
La douăzeci de etaje înălţime.
M-am gândit la copilul meu
Şi-am crezut c-o să sar, că s-a zis cu mine.

Am rămas acolo şi am ţipat!
A fost cât pe-aci, cât pe-aci să-mi vin de hac!
Dacă turnul n–ar fi fost atât de înalt
Poate că aş fi reuşit s-o fac.

Dar eram atât de Sus! Atât de Sus!

Acum, dacă tot sunt aici şi în viaţă,
Presupun că a trăi este firesc.
Aş fi putut muri din dragoste –
Dar am fost născut ca să trăiesc,

Aşa că-o să-mi mai auzi ţipetele,
O să mă mai auzi spunând că-mi vin de hac.
Nu m-aş simţi însă bine, draga mea,
Să te ştiu tristă fiindcă-am reuşit s-o fac.

Viaţa-i frumoasă ca un vin spumos! Viaţa-i frumoasă!

poezie clasică de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori m-am gândit că la naşterea mea ursitoarele au vrut să-mi dăruiască un cerc. Dar pe drum au pierdut o bucată din el şi, ajungând lângă leagănul meu, n-au mai avut ce face. Şi-au zis, probabil, "să se descurce cum va putea, şi dacă va fi înţelept se va preface că n-a observat"... Prin spărtura cercului meu, singurătatea m-a pus mereu la încercare.

Octavian Paler în Scrisori imaginare, A doua înţelepciune - Scrisoare domnului Descartes
Adăugat de iulian ionut
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o vârstă...

Vine o vârstă la care
mi-e mai uşor să socotesc.
Deja am multe din
datele problemei
şi doar câteva necunoscute.
A fost cât pe ce să mă îndragostesc
De cine nu trebuia
(Am aflat asta mai târziu)...
Cât pe ce să traiesc
şi nu să supravieţuiesc,-
Cât pe ce să fiu fericită,
dar nu era de mine.
Aşa că mi-a rămas numai
singurătatea ridicată la pătrat,
Tristeţea ridicată la cub,
Rădăcina pătrată din
cât mi-a mai rămas de trăit,
( oare cât să-mi dea?!)
Mai bine ridicam
dragostea la cub,
Generozitatea la pătrat,
Scădeam nemulţumirea,
Lacrimile şi frustrarea
Şi adunam zâmbetele,
Dar deja e cam târziu...
Am ajuns la... egal cu:
Povestea vieţii mele?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ziua mea...

A fost o zi frumoasă, o zi de sărbătoare,
Cu multă poezie, cu zâmbete, cu soare;
Mă simt dator, de astăzi, să fiu mai optimist -
Aş fi ingrat, de-a dreptul, de-aş fi posac şi trist,
Când mi-au venit mulţime de sincere urări,
Din Cluj, din toată ţara, de peste mări şi ţări!
Sunt pus, de-acum, pe treabă să-mi fac o viaţă nouă,
Îmi sunt dator şi mie, vă sunt dator şi vouă;
Cu-amicii vechi intrasem în oarece rutină -
O fi monotonia şi virusul de vină,
Dar viaţa nu-mi mai pare atât de gri şi sumbră,
Căci au ieşit cu "ura" prietenii din umbră.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am născut din iubire

De-ar fi să-mi pun gândurile în palmă
Atunci a-ţi şti durerea mea.
Eu nu am fost decât o mamă,
Şi o soţie-am fost cândva.

Am dăruit iubirea toată
Şi sufletul l-am dăruit.
Ca mamă ştiu, sunt împlinită
Dar ca soţie-am suferit.

Am dăruit iubire multă
Şi înapoi nu am primit,
Nimic din tot ce-am dat, şi încă
Caut iubirea negreşit!

Ştiu că-i târziu şi e posibil
Să n-o găsesc cât mai trăiesc,
Când voi pleca, voi lua cu mine
Ce nu mi-a fost dat să primesc!

De aceea vreau să cânt iubirea,
Şi-n mine-s munţii sfărâmaţi,
Iubiţi, căci viaţa este scurtă,
Nu merită să aşteptaţi!

În inimă am strâns durerea
Ca pe un prunc nemângâiat
Şi-am învăţat să-i dau iubirea,
L-am mângâiat, şi l-am iertat.

poezie de Elena Bulancea (2015)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea Lui

La crucea din dealul uitat
Mi-a fost cântărită vecia.
Pe lemn schingiut şi scuipat,
Mi-a dat izbăvirea Mesia.

Pe crucea din dealul durerii
S-a frânt omenirea în două.
Ţâşnind, sângele ispăşirii,
Primit-am eu viaţa cea nouă.

La crucea din culmea iertării,
A plâns Mielul sfânt şi zdrobit.
Şi-având inima închinării,
Prin El mântuire-am găsit.

La crucea salvării de moarte
Isus a luat vina mea,
S-o ducă pe cruce s-o poarte
Să-mi dea izbăvirea de ea.

poezie de Cristian Dume din Exerciţii de zbor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a fost dat să-mi privesc zilnic moartea.

citat din Krista Nell
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din perspectiva anilor

Vreau să-mi comand un portret. Nimic mai grav
sub soare. Trebuie să-mi procur un costum adecvat
de la croitor. Preţ de o sticlă pe zi mă voi împrieteni
cu pictorul. Voi uita de familie şi cunoscuţi.
Din perspectiva anilor, acest portret va fi mai important
decât întreaga mea viaţă.

poezie de Mieczyslaw Kozlowski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu ştie nimeni încă, nu ştiu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viaţă:
De ce mi-a fost durerea şi adăpost şi haină,
În fiecare noapte şi-n orice dimineaţă?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restaurare

În somnul meu căzută înfloresc,
Aşteptam cu teamă ceasul îngeresc…
Şi la fereastra mea s-apară stele luminoase,
Luminile divine, străluciri mieroase.

Priveam cum zorile afară în mine se topeau
Şi-atunci pe loc o lacrimă ele îmi slăveau…
Lumini mă-mpresurară să-mi cânte la ureche
Sanctificându-mi lacrima cea fără de pereche.

Rece ca oceanul simţeam prezenţa mea,
Pe un pământ fierbinte fără nici o stea;
Şi-atunci priveam spre cer şi aruncam cuvinte
Să-mi fie auzite şi-ntoarse înmiite.

Iar anotimpuri au trecut pe veşnicul meu cer
Şi mă pierdeam necunoscut fără să mai sper…
Dar auzită a mea strigare, veşnic şi mereu,
Mi-a dăruit nădejdea bucurii în greu.

Acum ajunsă e regină, inima voioasă
Desăvârşită-n timp, albă ca o mireasă…
Din somn reînviată viaţa cu-al său drum,
Acum restaurată, din ce-a fost în fum.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine România este o vasalitate, adică m-am născut român şi n-am cum să ies din acest destin. Cu alte cuvinte o să-mi iubesc ţara chiar dacă va fi condusă de canalii şi lepădături şi escroci. Nu mă interesează! Dar îmi păstrez unicul drept care mi-a rămas după iluzii, după dezamăgiri, după revoltă – ultimul meu refugiu e dispreţul.

citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!