Solidar şi solitar

înserarea asta răcoroasă
are ceva tandru în ea
un fel de emoţie umedă a ochiului înlăcrimat
privind un apus oranj sub un cer prea albastru,
ca-n copilăria mea.

am văzut la asfinţit cum soarele îşi rememora traseul şi sincopele avute:
- un gând negru noros de la oamenii
cufundaţi în criza lor de timp şi fără să mai vadă răsăritul
gonind cu 50 mile pe oră să ajungă urgent la joburi;
- o îndepărtare de comtemplare, o apropiere de acumulare,
- şi-o întunecare friguroasă a inimiilor
când căldura zilei a cuprins oraşul...

însoţeam soarele în toate fazele şi răsucirile zilei
solidar şi solitar îi povesteam şi eu traseele vieţii
cântând, visând şi derulând în minte locuri şi clipe

şi ca să nu se simtă singur, când răsare în cealaltă jumătate a lumii,
şi ca să nu mă simt singur, când adorm în jumătatea mea de lume,
las geamul deschis ca visurile mele să se strecoare afară şi să-i însoţească mersul
iar razele lui, imperceptibile, să-mi invadeze feeriile

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul asfinţitului

În asfinţit, o dâră sângerie
Lasă soarele când pleacă,
Înserarea cade pe câmpie
Şi totu-n negru se –mbracă.

Zorii zilei au să prefacă
Întunecimea nopţii în feerie...
În asfinţit, o dâră sângerie
Lasă soarele când pleacă.

Oricui ar trebui să-i placă
Sângerii apusuri să tot fie,
Nenumărate şi-n vecie,
Iar viaţa încă să nu treacă

În asfinţit, o dâră sângerie...

rondel de Ioan Friciu (23 august 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe câmpii solare

cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbenesc mâinile
de la floarea ce întrece toate luminile şi toată căldura
fără numele ei soarele nu-şi are rostul
în jocul cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când cealaltă jumătate de timp
ţine fruntea zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe câmpii solare

cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbenesc mâinile
de la floarea ce întrece toate luminile şi toată căldura
fără numele ei soarele nu-şi are rostul

în jocul cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când cealaltă jumătate de timp
ţine fruntea zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus, în inima mea

Ieri, când priveam soarele,
(tare mult îmi place răsăritul său!),
m-a bătut pe umăr
una cu o coasă,
îmbrăcată în negru,
(ciudat, zic, pe căldura asta, în negru?)
mi-a zâmbit sardonic
şi i-am retezat-o scurt,
într-o oltenească naturală:
"tu ce vrei, fă!"
"bă, zice, ai grijă,
toti treceţi pe la mine,
cu voia dar mai ales
fără voia voastră!".

Am privit uşor
în stânga
lângă inimă
şi l-am văzut pe Iisus,
îmi zâmbea părinteşte
şi-am simţit că nu sunt singur,
m-a cuprins o siguranţă totală!

După care, s-a dus,
cum, cine?
aia cu coasa!

Iisus a rămas lângă mine,
în veci, ca să zic aşa.

poezie de Ion Ţoanţă din Lacrimi Christice (2017)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate eşti...

Eşti aşa frumoasă, cum îmi place mie
Jumătate eşti femeie, cealaltă poezie,
Jumătate o şterg, pe cealaltă o scriu,
Jumătate-mi eşti, cealaltă o să-ţi fiu.

Jumătate eşti vis, cealaltă doar gând
Jumătate o râd, pe cealaltă o plâng,
Jumătate o cert, pe cealaltă o doresc,
Jumătate o simt, pe cealaltă-o iubesc.

Jumătate-o compun, pe cealaltă o cânt,
Jumătate o am, pe cealaltă nicicând,
Jumătate o vreau, cealaltă mă vrea,
Jumătate sunt eu, cealaltă-i doar ea.

Jumătate-i poiană, cealaltă mi-e floare
Jumătate mi-e dor, cealaltă mă doare,
Jumătate eşti vin, pe cealaltă o beau,
Jumătate esti chin, cu cealaltă eu stau.

Jumătate mi-e soare, cealaltă e noapte,
Jumătate e mare, cealaltă doar şoapte,
Jumătate o cer si vreau să-mi fie mie,
Cealaltă mi-o dai, când jumate-o să fie.

poezie de Mihail Coandă (10 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-oi fi?

Iubirea mea-i ascunsă în poezia mea,
Cum e, în miezul zilei, ochiului, orice stea;
Iubirea ta-i ascunsă într-o tăcere grea,
Cum e, în miezul nopţii, soarele, steaua mea.

Cum soarele e steaua mea, iar tu eşti soare, soare-al meu,
Tăcerea-i poezia ta. Şi mă-ntreb: oare ce sunt eu?

poezie de Marius Robu (6 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i fata?

Fata cu ochii ca iarba
face să-mi tremure barba.
De emoţie şi teamă,
că nu mă mai bagă-n seamă,
nu mai ştiu nici cum mă cheamă.
Când o văd mă fâstâcesc,
mă roşesc şi ameţesc,
iar dacă vreau să-i vorbesc
simt că se-ncleştează gura,
gândurile-mi curg de-a dura,
simt că mă cuprinde ura.
Deschid gura, amuţesc,
încep să mă zvârcolesc,
şi rostul nu mi-l găsesc.
Când văd că râde cu alţii
mă dezleagă doar prelaţii,
delirez şi cad în transă,
doar aşa-mi creez o şansă
de a fi în preajma ei
ca să-i sorb din ochi scântei,
s-o ating, să-i mângâi faţa,
cum soarele dimineaţa
pupă roua, soarbe ceaţa.
Doamne, dac-ar fi a mea,
să ştiu că şi ea m-ar vrea,
m-aş face luntre şi punte,
din loc aş urni un munte,
i l-aş pune la picioare,
iar alături trei izvoare,
o pădure de brazi deasă,
iar la umbra răcoroasă
i-aş construi mândrii casă
să se simtă ca acasă,
acasă unde doar noi
să fim unul amândoi,
trăind anii tinereţii
până la sfârşitul vieţii.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anemia tinereţii

Am alunecat în marasmul vieţii,
Iar soarele din mine e în declin.
Am înţepenit în timp, zi de zi,
Tot mai singur, tot mai tăcut.

Visurile toate m-au părăsit,
S-au risipit ca lacrimile mamei pe mormânt.
Într-o noapte răcoroasă şi amară,
Am rămas o bucată de carne străină, pelegrină. Anemia

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu,o farama de infinit

E asfinţit.
Soarele se retrage sângerând,
cedând câmpul de bătălie al pământului
în favoarea întunericului.
Doar la zenit, lupta fantastică mai continuă încă
şi norii se zbat maiestuos, îşi învolbură culorile şi
îşi rănesc puritatea
cu pete de violet, roşu, albastru şi negru.
Ziua agonizează sub genunchiul crud al nopţii,
se scurge lumina ca sângele dintr-o corp decapitat.
Dar crepusculul şterge toate urmele cu tuşe de întuneric...
Învingători şi învinşi, luna şi soarele
păstrează un moment de reculegere
în cinstea orelor care au murit;
şi apoi roata vieţii se învârte iar.

A mai trecut un pic din eternitatea lumii...
Înfipte în noapte ca nişte făclii, stelele dau de ştire
că dincolo de cer se întinde Universul.
Fiecare apus e splendidă, copleşitoare,
tăcută demonstraţie de forţe.
Deşi conştient de micimea mea,
azi nu dau bir cu fugiţii
din faţa infinitului, nu mă sperii,
nu implor, nu cerşesc nemurirea.
Căci azi am priceput că sunt parte din întregul acesta,
martor şi trup al eternului,
fărâmă a necuprinsului;
fără mine, deşi toate rămân neschimbate,
nimic nu ar mai fi la fel.

poezie de Cosmin Soames
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am văzut cum iese soarele

Când am văzut cum iese soarele
Din casa lui de dincolo de zare –
Şi cum lasă-o Zi la fiecare Uşă,
Şi-o Faptă bună-n orice-aşezare –

Fără niciun incident al Faimei
Şi fără-accidentele-n care se-aud ai Zgomotului paşi –
Pământul mi s-a părut o tobă
Bătută de nişte băieţaşi.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexii

O ploaie de rubine se scurge prin văzduh
Când soarele coboară cu mintea spre apus
Iar norii se aprind de iz portocaliu
Când seara se arată pe cerul străveziu.

Simţim cum astrul zilei iese din văzul vieţii,
Cum umbra, veste nopţii, ne mângâie pereţii.
Răspunsurile-s scurte, apoi mai cresc şi-s lungi
Când bezna şi lumina se interpun în dungi.

În soare fierb idei din elemente rare,
Lumina-i infinind descoperiri de zare.
Un soare ştim a fi iar luna e tot una
În lumea noastră gri şi colorată-ntr-una.

Un singur soare, da, când bate-n zi înaltul,
Dar dacă-n altă zi şi soarele e altul?
O lună prea măiastră ce noaptea o-nfioară,
Dar noapte după noapte aceeaşi n-ar fi iară...

Cu zi de zi e altul, noapte de noapte-i alta,
Coloana-i infinită şi neştiută dalta,
O mie de simboluri palpită-n orice punct,
Cuvânt e şi-n tăcere, tăcere-i şi-n cuvânt.

Ascult la noi, la voi, la ei în jurul meu
Şi-ncerc să pot simţi fără să-mi fie greu...
Când soarele apune de ei, de voi sunt plin,
Doar noi încă mai suntem când astrul pleacă lin.

Înaintând în noapte şi noi ne-nsingurăm,
Morbidul izolării meniţi să-l încercăm.
Dar totu-i trecător şi ştiu, şi ştii, şi ştie
Că izvorând lumină o zi iar va să vie.

poezie de Radu Bucelea
Adăugat de Radu Bucelea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flying in that silver world

bărbaţii erau aiurea
unul discuta despre s. x şi alte chestii de genul
altul despre fake wisdom şi alte chestii de genul
altul despre cer constelaţii g mic şi viteza luminii
iar toate acestea îmi apăreau ca un orgas. m închipuit
ca o dragoste falsă
într-un timp divizat în fişicuri şi aruncat peste umăr
ca atunci când murise bunicu-meu şi ăia toţi aruncau monede mici
din naiba ştie ce de păreau argintii în soarele verii

uneori îmi vine să şi râd, cum să discuţi cu o tipă despre s. x şi alte chestii de genul
bărbaţii sunt necesari ştiu îţi vine să râzi
mie îmi venea să râd când murise bunică-meu, de fapt după aceea
aveam nouă ani era vară o căldura toridă şi lumea aprindea lumânări
soarele ne-ar fi fost îndeajuns
lumea aprindea lumânări noi râdeam
eram în camera aceea albastră şi râdeam, eram pe atunci pe jos de râs
prea mici pentru a râde singuri
acum prea singuri pentru a mai râde

bărbaţii erau aiurea, aşa că începusem să cred în extratereştri
aveam o bilă oranj o luasem de la pet shop pentru mâţele mele
era o lume oranj un g mic un fel de k-pax în buzunare
îmi imaginasem cum venea îngerul lua mingea aceea oranj o învârtea
şi alte chestii de gen îngeresc
şi se făcea cum băiatul de trei ani din africa nu mai căra apă
şi nici fetiţa abia născută din karachi nu mai era ucisă cu pietre
şi toţi trăiau mai departe în lumile mele oranj
micul meu prinţ
mica mea prinţesă
iar pe undeva în fundal un eden inutil derizoriu
Şarpele înghiţit de Elefant

oamenii sunt naşpa
în fiecare noapte la 3 şi 5 minute o pasăre trece pe lângă fereastra mea
deasupra e cerul cu aceeaşi aglomerare de stele
ce rost ar avea să le cunosc numele
pe undeva e bunicu-meu de care vorbeam la început
ceva mai încoace primul nostru câine, apoi taică-meu şi toţi ceilalţi ai noştri
şi toate fetiţele ucise cu pietre undeva într-o altă parte de lume
şi toate femeile ucise cu pietre undeva într-o altă parte de lume
poate că şi tu te gândeşti la aceleaşi lucruri şi altele de genul
cât timp decupezi o clipă din orele tale şi o trimiţi către mine
cât pasărea stă de gardă lângă ferestrele noastre
o clipă
cât păsările de noapte să îşi întindă aripile

poezie de Alina Manole
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Îmi lipesc fruntea
De geamul rece,
Afară plouă
Şi s-a lăsat amurgul
Mă simt atât de singur...
Cu mine,
Nu mai e decât Bacovia,
Cu plumbul
Aripilor reci,
Sunt singur
În această lume...
Mă tot întreb,
Cine mai sunt
Şi ce rost
Am avut în lume,
Afară plouă
Şi sunt singur...
Un ultim pescăruş,
Pierdut pe cer,
Ce caută
Cu disperare
Un ţărm,
El zboară
Prin furtună...
Un simplu scriitor,
Fără talent
Ce scrie poezii
Fără înţeles,
Doar ploaie
Şi singurătate...

poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleea fără nume

Nostalgic un soare
Sărută umbra mea
Nu m-a văzut
Când am plecat
Intinde apoi un braţ
Spre asfinţit
Adorm si eu
Odată cu el
Visând o iarnă
Intr-un parc
Unde umbra mea
Aştepta topită
Sub sărutul soarelui
In zăpada albă
Pe aleea fără urme.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În realitatea care există

pe câmpii solare
cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte
luminoasă când lui Van Gogh i se îngălbenesc
degetele
de la floarea
ce întrece toate luminile şi toată căldura
o culoare şi o mână spun totul despre ea
fără numele ei soarele nu-şi are rostul
în jocul
cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă
întunericul să prindă tăcerea
când în cealaltă jumătate de timp
este ziuă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi

Cele douăsprezece ore ale zilei de azi
sunt doisprezece oaspeţi ai mei,
fiecare a venit şi-a plecat, până şi soarele
la asfinţit a plecat, târându-şi umbra după el.
N-am timp să discut cu propriile mele gânduri;
păşind în vârful degetelor s-a lăsat amurgul,
plin de curiozitate, înşelător.
Spun: prietene, de data asta nu mă voi mai plânge de purtarea ta,
de fiecare dată când mă plâng, îmi rănesc puţin mândria.
Înserarea este tăcută; mă părăseşte fără-un cuvânt.
Singură în această linişte, mă arunc în noaptea mare.

poezie de Lin Huiyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii din apus

De vrei să pleci, te du! Nu mă opun.
Luminii, să rămână, cum aş putea să-i spun?
Un suflet să se-ntoarcă? Degeaba l-aş ruga:
Nu ştie ce e plânsul, îşi vede calea sa.

Îl ştiu, îl simt şi-l înţeleg când tace:
Nu-i place, cu iubirea, să se joace

Cum aş putea, când Soarele apune,
Din roua dimineţii, să-i pot spune:
"Întoarce-te cât nu eşti prea departe!
E doar o noapte care ne desparte"?

Cum aş putea? E, oare, prea târziu
Să-mi luminezi apusul? Eu... nu ştiu!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde soarele răsare din ape

El îşi frânge mâinile şi întreabă pe toată lumea
ce se-ntâmplă cu oraşul acesta de ceară
şi cu marea fără ţărmuri
unde soarele răsare din ape
în dimineţi uitate de Dumnezeu în depărtare,
lumea pare să fie smulsă din somn
ea nu citeşte şi se roagă la idoli inexistenţi.

Moartea vine întotdeauna singură, pe furiş
într-o zi în care-i lovită de amnezie
şi caută să-şi facă datoria ingrată
noaptea când totul pare fără suflare,
dar aude ţipătul păsării chemătoare
şi de acum ştie unde să caute.

O lumânare aprinsă pâlpâie rar
vântul se lasă pradă sentimentelor calde,
şterge paginile unei vieţi,
învie o altă speranţă mai vioaie ca el
într-un alt orizont mai albastru.
liber şi deschis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Când pe cer soarele răsare,
Sau zorile zilei destramă al nopţii mister,
Noi ne trezim din somnul nostru dulce
Şi ne bucurăm că oameni mai suntem.

Şi iarăşi ne luăm crucea în spinare,
Şi ne pornim din nou pe al vieţii drum,
Mai avem o bucurie mare
Că mai suntem vii şi nu suntem scrum!

Înaintăm încet spre golgota...
Golgota mea, a ta, a tuturor,
Şi nimeni nu ne întreabă
De avem nevoe de ajutor.

Căci nimeni nu ne aşteaptă la o răscruce,
La o răscruce cum îl aştepta pe Hristos cândva, demult,
Căci noi ducem în spate doar o cruce
fără început, fără sfârăşit

poezie de Vladimir Potlog (25 mai 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Te simt al meu dintotdeauna,
Tu eşti Soarele, eu - Luna,
Mă simt a ta de când ma ştiu,
Deşi născută prea târziu...

În viaţa mea n-a fost să fie iubirea ta,
Destinul tău a fost altcineva...

Te-am cunoscut când nu ştiam să-ţi spun dorinţa mea...

Iubirea mea, în viaţa ta-mi doresc să fiu,
Nu vreau să-mi spui acum că-i prea târziu,
O clipă de iubire-ţi cer, atât,
Un zâmbet, o privire, un sărut...

Apoi întâmplă-se ce s-o-ntâmpla,
Rămână amintirea-n viaţa mea,
Speranţa că o luăm de la-nceput,
Mai înainte de-a mă fi născut...

poezie de Elena Vlădescu (28 iunie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!