Cântăreţul

Cântă – încins de-a Ambiţiei flamă,
Risipeşte uleiul folositor în miez de noapte
Şi se visează-încoronat pe înălţimi de faimă –
Pentru-a-l scuti de trudă şi de-al angoasei amar lapte,

Îngerul morţii, ca o eclipsă uriaşă,
Îşi întinde deasupra-i aripa jucăuşă
Şi-i răcoreşte febra buzelor - atât de pătimaşă,
Din jeraticul încins făcând cenuşă.

poezie de James Whitcomb Riley,1849–1916, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un oaspete la plecare

Dragostea şi Viaţa,
Ce gazde minunate!
În această oră târzie,
Deschizând uşa-încetişor pentru plecare,
Sunt bucuros că le-am gustat dulceaţa,
C-am avut de-a lor ospeţie parte.

Cu faţa luminată de-încântare şi recunoştinţă,
mai întârzii, când soarele stă s-apună,
Cât să le strâng mâna şi să le spun, "Vă mulţumesc –
Mă bucur că v-am cunoscut. Noapte bună!"

poezie de James Whitcomb Riley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă cocoşii

Cântă cocoşii în miez de noapte,
Vestind că vine o nouă zi
Şi ca un rege falnic,
Soarele din nou va răsări.

Cântă cocoşii în miez de noapte
Ca să alunge întunericul din noi
Şi să lase loc luminii
Care ne va scăpa de păcate şi nevoi.

Cântă cocoşii în miez de noapte
Cântecul lor sonor.
El trezeşte nu numai oamenii,
Ci şi natura din somnul ei uşor.

poezie de Vladimir Potlog (12 februarie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uleiul încins e otravă.

citat din Virgiliu Stroescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor îşi ştirbesc crenelurile vieţii din compromis, ridicând din supuneri chibzuite turnuri de necucerit, inventând din retrageri emoţionale propriile punţi filozofice şi arzând hoţii în uleiul încins al strugurilor acrii.

citat din Zelda
Adăugat de Cristiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Para cea mai coaptă

Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules –
La fel e şi iubirea mea, la care n-am acces,
Plăcută privirilor deşi-i. Briză-înmiresmată, făpura i-o-înclină
Spre mine, căci abia aştept să o sărut şi să mi-o fac regină!

Ea stă-n lumină şi ochii tuturor o văd, iar dorinţele dau ghes –
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules.
Că-asemenea roadă-i dulce şi parfumată, prea bine ştiu,
Dar, iată, n-ajung la ea,-i privesc doar obrăjorul auriu.

Sorb razele de soare prelinse pe chipul frumuseţii,
Aşa cum trandafirii însetaţi beau roua dimineţii.
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules –
Iar ochii mei privesc neclintit numai la ea, bineînţeles.

De ce – de ce n-o ignor, de ce să-i întorc spatele mi-e greu,
De ce nu culeg o altă inimă din multele-întâlnite-n drumul meu?
Atâtea iubiri am la-îndemână – dar, vai, pentru niciuna interes!
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules.

poezie de James Whitcomb Riley,1849–1916,, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om bun

I

Un om bun nu moare niciodată –
Cu o rugăciune şi o vorbă bună,
Cu braţe-ajutătoare şi inimă curată,
E unde trebuie, fie cer senin, fie furtună:

Trăieşte pentru tine şi pentru mine –
Pentr-o lume de nevoi împovărată,
E reazem şi lumină, har graţiei divine.
Un om bun nu moare niciodată.

II

E cel care-acceptă să ia-n spate, generos,
Partea ce-i revine de trudă şi de stres,
Iar pentru alinarea omului căzut jos
Se-apleacă şi-i uşurează povara, în exces.

S-ar putea prăbuşi într-o nefericită zi,
Cu ochii şi pumnii strânşi, acolo-n zloată –
Dar, deşi noi vom fi cu toţii trişti şi vom jeli,
Un om bun nu moare niciodată.

poezie de James Whitcomb Riley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adeseori, consolările cad în inimă cum cad picăturile de apă în uleiul încins: îl fac să sfârâie şi să sară în toate direcţiile.

aforism de Carmen Sylva
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguire omenească

Anotimp pentru ninsoare şi-anotimp pentru flori de crin,
Anotimp pentru-a câştiga şi-anotimp pentru-a pierde!
De vreme ce-atât râsul cât şi plânsul ne-aparţin,
De ce ne lamentăm că nu-i frunza veşnic verde?

Ni-i perpetuă căderea, dintr-un soare-n alt soare,
O, frate-al meu mereu intolerant:
Dorim prea puţin din această stare
Şi din cealaltă mult prea mult– constant.

poezie de James Whitcomb Riley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frige

ultimul peşte din supermarket
găsit îngheţat cu ochii inexpresivi
îndreptaţi spre frigiderul cu bere

sfârâie pe uleiul încins o poveste
pescărească din nordul europei
cu vase lovite de furtuni şi balene
şi piraţi care stau pe fundul oceanului

îl întoarce pe cealaltă parte şi simte
mirosul de alge marine îmbinat
armonios cu mirodenii din sudul asiei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta spirituală trebuie dusă cu zel. Zelul şi nepăsarea sunt două mijloace puternice. Unul ne uneşte cu Dumnezeu şi celălalt ne separă. Zelul este un fier încins, nepăsarea este un fier rece: oricât de tare ai lovi fierul se răceşte, nu poate face din el ceva; pe când fierul încins, este uşor de modelat.

citat din Sfântul Antim din Chios
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme fără vină

Peniţa-i ştirbă de demult
De scris în febra nopţii
Nu-i stânjenea atât de mult
Nu-l da de ceasul morţii.

Era livid cu ochii goi
Şi frunte-nnegurată,
Parcă din lumea de apoi
Venise dintr-o dată.

Cu of-uri smulse din adânc
De inimă-nspumată
Părea că plânge ca un ţânc
Iubire-ndurerată.

Poet al lacrimii târzii
În revărsat de lună
Spunea numai în poezii
Iubitei, "noapte bună".

S-a dus ca îngerul curat
La Cerul de lumină...
De-atunci el scrie ne-ncetat
Poeme fără vină.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfrigurare

Livada s-a încins în somn. Din genele-i de stufuri
strâng lacrimi de văpaie:
licurici.

Pe coastă-n vreji de nouri
creşte luna.

Mâni tomnatice întinde noaptea mea spre tine
şi din spuma de lumin-a licuricilor verzui
ţi-adun în inimă surâsul.
Gura to e strugure-ngheţat.

Numai marginea subţire-a lunii
ar mai fi aşa de rece
- de-aş putea să i-o sărut -
- ca buza ta.

Îmi eşti aproape.
Prin noapte simt o pâlpâire de pleoape.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estival

E cald, e atât de cald -colant de după multă ploaie,
De-un diamant cât perla- arzând în baie de azot,
Lăsându-şi topituri de raze în şarjă peste pomii-n floare,
Fierbând până şi poamele... într-un pedunculat compot.

Şi gâzele devin apatice de-atâta zbor, libidinoase,
Pisoii jucăuşi de-o lună, stau alungiţi, sleiţi la umbră...
Doar rândunicile 'n survol de-asfalt încins se duc săgeţi spre case
Şi un câine-a săpat groapă adâncă... să-ntindă unde-i pata sumbră.

E larmă de copii pe stradă, tril neostoit, apel de guguştiuc
Maşini lucind clipocesc bitumu-aburit, atât de încins.
Echipe de meseriaşi îşi fac de lucru în soare, dup-un nuc...
S-a dus definitiv, pentru puţin, frisonu' rece... vara a învins!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea din glastră şi tusea din geam

aseară
înnebunit de spaimă
îngerul mi-a bătut în geam
mi-a şoptit bâlbâit
că nimeni nu ştie
cine e de fapt stăpânul morţii
uite, seceră de-a valma
cu aceeaşi furie oarbă
atât în cer cât şi pe pământ
a înjurat cu năduf
şi a fugit în noapte
bâldâbâc bâldâbâc zice Urmuz
după care se-ntoarce degrabă
în fabulele sale mofluz

de atunci nu mi-am mai văzut
îngerul licărind în fereastră
i-am aprins o lumânare
şi atât
deşi mereu îmi pare
imaginea lui pângărită în geam
de bale cereşti
dar niciodată nu am avut curaj
să le şterg

acum că s-a făcut dimineaţă
tuşesc şi mă uit
după lumânarea din glastră
de afară se aude cum latră
câinele meu şchiop
de furie vecinul aruncă
în el cu o piatră
lumina se tulbură
şi se face iar
şi parcă prea prea repede
noapte

Dumnezeu a murit
urlă pe străzi
răspândacul primăriei cereşti
bună dimineaţa noapte
bine ai venit
lângă mine orbul îşi plânge
ochii scurşi

goi şi înfriguraţi
la marginea cerului
aşteptăm să ne îmbrace sfinţii
cu trupuri de carne
şi cu pantofi sport

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codrul – poem diamant

Imens
laborator verde
care produce oxigenul
necesar tuturor vieţuitoarelor planetei
copaci milenari înălţându-se spre cer
făcând umbră pământului încins
numai până când
îi răpune
toporul.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cald
asfaltul încins
ziua îşi tremură secundele
gânduri lichefiate
pârâiaşe în praful uitării

gogyohka de Mihaela Poduţ Ienuţaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Mă arde lava-ncinsă
a vulcanului crunt
care-n piept mi-a erupt.
Mi se scurge prin vene
din creştet în tălpi,
şi-napoi...
Mă tot varsă
într-un lac de noroi...

Mă zbat într-o junglă
cu liane de foc
şi luptând , mă sufoc...
Pe un rug prea încins
îmi e sufletul ars
şi sfărâmat .
Urlă-n mine durerea
ca un câine turbat...

Am păstrat doar un pumn
de cenuşă şi chin
încercând să revin ...
Mă preling printre clipe
care ştiu că n-am vrut
să pot fi
început de sfârşit
fără noapte
şi zi...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buletin meteo

S-au încins atât de tare
Spiritele-n guvernare
De... prin toată ţara este
O răceală de poveste!

epigramă de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aterizarea

A venit un înger greoi ca un balaur,
Mă izbea în sânge, în inimă şi în cuvinte
Dădea din aripi atât de tare
că mă umpluse de vânătăi şi de morminte
M-a izbit cu aripa,
m-a izbit cu aripa, mamă
Totul devenise lapte,
sânul tău mamă, când
pana lui, din aripa lui,
a scos ochiul meu, din orbita mea
Ah, cât de zbătător era
şi cât fără de ochi sunt!

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Operele imperfecte (1979)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aterizarea

A venit un înger greoi ca un balaur,
Mă izbea în sânge, în inimă şi în cuvinte
Dădea din aripi atât de tare
că mă umpluse de vânătăi şi de morminte
M-a izbit cu aripa,
m-a izbit cu aripa, mamă
Totul devenise lapte,
sânul tău mamă, când
pana lui, din aripa lui,
a scos ochiul meu, din orbita mea
Ah, cât de zbătător era
şi cât fără de ochi sunt!

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Operele imperfecte (1979)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!