Mândria carabinei

Un revolver aflat la datorie,
Neliniştit, căta spre panoplie.
Pusese ochii pe o carabină
Subţire-n talie şi longilină.
Fiind de felul lui un tip bondoc,
O iubea-n taină, fără echivoc...
Nu-l speriase ţeava ghintuită,
Ci mai degrabă-l duse în ispită.
Şi cât ai scăpăra un biet chibrit,
Rămase-n admiraţie, trăznit.
În acest timp, frumoasa carabină,
Având purtări de divă cabotină,
Mândria în picioare i-a călcat,
Că după prima damă s-a luat.
Fiind curtat de mai matura flintă,
Care de multă vreme-l privea ţintă,
El, căutându-şi sufletul pereche,
Fugi spre ea ca apucat de streche.
Ea ştie ce-a făcut, ce i-a şoptit,
Că într-o clipă mintea i-a sucit.
Nu i-a păsat că el era bondoc;
Ea pentru el s-ar arunca şi-n foc.
Se simţea între cei doi o chimie,
Ce ţinea flacăra iubirii vie...
Viaţa le-a dăruit şi-un bebeluş,
Un dar de preţ, ca ultimul cartuş.
Le-au petrecut pe toate împreună
Şi zile de senin şi cu furtună.
Pe-un raft uitată, mândra carabină,
Rămas-a exponat într-o vitrină.

Morala ce-am desprins din întâmplare,
E că şi soarta ţi-e-ngăduitoare,
De nu ţii cont de omu-i 'nalt ori scund,
Ci-amorul lui de-i trainic şi profund.

fabulă de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credibilitate

I-a luat cercei iubitei,
Pentru urechiuşa-i fină,
Şi-apoi, găuri potrivite,
I-a făcut c-o... carabină.

epigramă de Ion Cuzuioc din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai singurătatea i-a rămas credincioasă. Ea nu i-a cerut nici bani, nici mobilă stil. A stat cu el şi într-o magherniţă. Ba chiar se simţea mai în largul ei acolo... şi de câte ori privea pozele se înduioşa. Într-o noapte însă le-a dat foc. Era un gest de recunoştinţă pentru singurătatea care îi era atât de credincioasă şi l-a urmat peste tot. Ca o căţea.

Octavian Paler în Un om norocos (2010)
Adăugat de Adriana Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Eva a cules strugurii şi i-a storcoşit şi i-a dat lui Adam să bea must, sigur că acestuia - ce Dumnezeu, doar era barbat - i s-a urcat sângele la cap şi i-a şoptit cineva la ureche că între coapsele cele parfumate cu eternitate ale Evei s-ar ascunde acea poartă a Raiului prin care el, abia intrat, s-a şi văzut obligat să o părăsească pentru veşnicie.

Ioan Lilă în Parfumul păpuşilor de porţelan
Adăugat de Adriana Stefanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosif, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: Iată, "Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui: Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, 1:18-25
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi, el i-a spus ceva ce ea nu reuşea să-şi imagineze: i-a spus că persoanele cu picior amputat simt durerea piciorului care le lipseşte. Aşa se simţea ea acum fără el, îl simţea că lipseşte, o durea lipsa lui.

citat celebru din romanul Dragostea în vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez (1985)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu banii în sine înnobilează ori discreditează un om, ci modul în care i-a câştigat, dacă i-a meritat cu adevărat, cât de înţelept i-a utilizat şi dacă pe cei în nevoi i-a ajutat.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegerea lui Solomon

În ceas de noapte, Domnul i-a vorbit
Lui Solomon, cum Biblia ne spune.
Tot felul de comori i-a oferit,
Dar regele-a ales înţelepciune.
Şi-n vremea lui, în linişte de aur,
S-a construit cel mai măreţ palat,
Ca-n el să locuiască pe vecie,
Pe tronul păcii, Domnul împărat.
...........................................
Şi s-a dus vestea până-n ţări străine,
De regele cel tânăr, înţelept.
Venind regina Sabei ca să-l vadă,
A apucat şi ea pe drumul drept.

Ce trist că Solomon îşi pierde mintea,
Trăgând apoi o lume după el!
La urmă, pocăit, a scris cu lacrimi:
,, Deşertăciune! Toate sunt la fel!"

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shakespeare

Shakespeare a creat lumea în şapte zile.

În prima zi a făcut cerul, munţii şi prăpăstiile sufleteşti.
În ziua a doua a făcut râurile, mările, oceanele
Şi celelalte sentimente ­
Şi le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar, lui Antoniu, Cleopatrei şi Ofeliei,
Lui Othello şi altora,
Să le stăpânească, ei şi urmaşii lor,
În vecii vecilor.
În ziua a treia a strâns toţi oamenii
Şi i-a învăţat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,
Gustul geloziei, al gloriei şi aşa mai departe,
Până s-au terminat toate gusturile.

Atunci au sosit si nişte indivizi care întârziaseră.
Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire,
Şi le-a spus că nu trebuie decât să se facă
Critici literari
Şi să-i conteste opera.
Ziua a patra şi a cincea le-a rezervat râsului.
A dat drumul clovnilor
Să facă tumbe,
Şi i-a lăsat pe regi, pe împăraţi
Şi pe alţi nefericiţi să se distreze.
În ziua a şasea a rezolvat unele probleme administrative:
A pus la cale o furtună,
Şi l-a învăţat pe regele Lear
Cum trebuie să poarte coroană de paie.
Mai rămăseseră câteva deşeuri de la facerea lumii
Şi l-a creat pe Richard al III-lea.
În ziua a şaptea s-a uitat dacă mai are ceva de făcut.
Directorii de teatru şi umpluseră pământul cu afişe,
Şi Shakespeare s-a gândit că după atâta trudă
Ar merita să vadă şi el un spectacol.
Dar mai întâi, fiindcă era peste măsură de istovit,
S-a dus să moară puţin.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

După obicei

La vecina, pe-nserat,
Moşu-n grabă a trecut,
Nu i-a dat, nu i-a luat...
Unii spun că i-a făcut!

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chinurile lui Iov

Când vru pe Iov să-l certe Savaot,
I-a luat copii, avere, i-a luat tot,
Dar, ca să-i simtă mai adânc mânia,
El, Ziditorul, i-a lăsat... soţia.

epigramă de Madeleine de Scudery din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorului universitar Gh. V. Roman (fost secretar al BOB al PCR), care i-a luat biroul profesorului său, Gh. Bîlteanu (conducătorul său de doctorat), imediat după ce s-a pensionat, deşi a rămas profesor consultant şi avea dreptul la un birou (pamflet)

I-a luat biroul fără remuşcare,
Fără vreo sfială, cu neruşinare,
Şi i-a pus un scaun, pe-un hol, după uşă,
Cum arunci din sobă, după foc, cenuşă.

Văzând cum se poartă Roman cel Păgân,
N-a mai dat pe-acolo proful cel bătrân;
A murit sărmanul foarte supărat,
Că-a lăsat în urmă-i un aşa ingrat.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (21 octombrie 2010)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul cu focul - poezie epigramatică

Pe grill îl perpelea vecina,
Pe-un pompier deloc deştept:
I-a ars în timp record chenzina...
Din portofelul de la piept!

Având la inimă un foc,
Ce pe vecini a prins să-i ardă,
Sunt bârfe despre ea în bloc...
Nu-i bombă sexy ci petardă!

Cu focul întrecând măsura,
Că mândra prea era di vină:
I-a spus un medic că arsura
Va trece cu penicilină!

Ca generosul Prometeu,
Furând din foc întâia oară,
L-a pedepsit şi Dumnezeu...
C-o pensie alimentară!

poezie satirică de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Operativitate

I-a cerut, din prima seară,
Broşa care i-a plăcut
Şi i-a spus - aşa-ntr-o doară -:
- Asta-i pentru început!

epigramă de Victor Macarevici din ziarul "Viaţa Buzăului" (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vasile i-a luat de ziua Maricicăi o sticlă mare de sampanie, pe care pâna la urma tot el a băut-o. Apoi, de ziua lui, Maricica i-a dăruit un vibrator...

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna s-a înfăşurat
Într-o mantie de foc.
Norii, cerul l-au brăzdat,
Cu figuri l-au desenat,
Echivoc.
Parcă-ntregul univers,
Hârjonindu-se-n balans,
Pe avers, ori pe revers,
Lasă orişice demers
În suspans.
Cad tiptil în hău hapsân
Filele din calendar.
Timpul e al lor stăpân-
I se cuibăresc la sân,
N-au habar!
Soarele s-a micşorat
Şi în jocu-i pueril,
După nori stă gheboşat,
Până vântul i-a luat
La cadril.
Nopţile mai lungi îmi par,
Zilele-au intrat în sac.
Pe corzi, un bătrân scripcar,
Cântă marşul funerar.
Sunt posac.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima dragoste

Un foc brusc
i-a invadat faţa,
ce colorează o inimă
întunecată de durere.
Apoi am citit zâmbetul,
tipărit pe faţă, care
avea o culoare aprinsă.
Ea nu ştia nimic despre dragoste.
S-a aprins o lumină,
strălucitoare pe faţa ei, iar
în privirea ei, era dragostea...
El i-a citit inima...
A vrut doar un zâmbet
înapoi de la fată,
Zâmbetul ei i-a dat speranţă
Iar privirea lui a fost mirată,
de lumina inimii ei
care s-a îndrăgostit.

poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea...

Într-o zi pe inserat
Din palatul înstelat
Iubirea in lume a plecat
Să vadă cu oamenii ce s-a mai întâmplat,
Dacă de ea cumva au uitat
De când nu i-a mai vizitat
Şi seminţele Iubirii printre ei le-a semănat.

Dar, peste tot pe unde a umblat
Cu tristeţe a constatat
Că multe alte sentimente teren au câştigat.
Ambiţia şi vanitatea,
Invidia şi gelozia,
Nerăbdarea, nemulţumirea,
Locuiau în cuib cu ura
Şi înlocuiau iubirea.
Oamenii se războiau
Se revoltau, se izgoneau
Doar pentru avere şi putere se luptau.

Iubirea s-a supărat
Şi copiii din lume i-a rechemat.
Gingăşia, încurajarea,
Căldura şi bucuria,
Frumuseţea, fericirea,
Au părăsit toate Omenirea.

La început nici măcar n-au observat
Şi viaţa la fel şi-au continuat,
Dar, treptat, întreaga lume
s-a schimbat
De frigul neiubirii a îngheţat
Şi într-un pustiu s-a transformat...

Incet, încet, oamenii s-au dezmeticit
Şi Cerului, din Iubirea Sa cu umilinţă I-au cerşit.
Iubirea, din palatul înstelat
Cu Lumină strălucitoare placat,
Câtva timp i-a lăsat
Să-si dea seama lipsa de iubire ce a înseamnat.

Apoi, de oameni iar s-a îndurat,
De păcate i-a iertat
Şi spre lume cu picături mari de iubire a plouat,
Copiii săi, printre pământeni
iar să coboare i-a lăsat
Şi plină de speranţă s-a uitat
Dacă toţi picături din ploaia de iubire au apucat
Şi măcar acum şi ei să iubească au învăţat...

De Iubirea sădită de Dumnezeu în voi, semeni
dragi,
Niciodată nu uitaţi!
Ca de frigul necredinţei
nu cumva să îngheţaţi
Şi într-un pustiu fără suflet să vă transformaţi!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul cel nou, cum se văzu întronat, mai întâi hotărî ca frate-său năzdrăvanul şi bătrânul ce-i găzduise să fie nelipsiţi de lângă dânsul. Şi cu ajutorul lui frate-său începu a cârmui împărăţia cu înţelepciune şi dreptate. Nu trecu mult şi vestea se duse în toate ţinuturile şi în împărăţiile vecinilor despre numele lor; iară supuşii lor începură a-i numi: cei doi fraţi împăraţi cu minte şi drepţi. Când auzi dascălul de fuga copiilor, turbă de mânie: căci era un zăcaş de n-avea margini. Vru să-şi facă seamă singur, dar n-avu curaj. Văzând însă că norocul îi stă împotrivă, se potoli oarecum şi se apucă iară de dăscălia lui. După o bună bucată de timp iată că soseşte şi tatăl copiilor din călătoria cea lungă ce făcuse. Adusese cu dânsul bogăţii după bogăţii. Când află de fuga copiilor, cât p-aci era să-i vie rău, dară se stăpâni. Cercetă în dreapta şi în stânga, şi i se spuse toată istoria cum s-a întâmplat. Atunci el hotărî să ceară dreptate pentru necinstea ce i-a făcut soţia lui şi pentru răul ce i-a pricinuit procletul de dascăl. Merse deci pe la toate dregătoriile şi fu străgănit prin judecăţi mai mulţi ani, fără să-şi dobândească dreptatea potrivit cu mărimea vinei celor vinovaţi.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

Acolo, în marginea pădurii
Stejarul falnic s-a-înălţat.
Ca o podoabă a naturii
Stătea de strajă peste sat.
De multă vreme străjuia
Peste satele din vale.
La umbra lui adăpostea
Multe turme de mioare.
Acum e trist şi supărat
Acolo-n margine de sat.
Când vântul îi face rană
Nimeni nu-l mai bagă-n seamă.
O furtună blestemată
I-a stricat coroana toată.
I-a frânt trunchiul fără milă.
Numai poate da hodină
Turmelor cu ciobănei
Şi ciopoarelor de miei.
De când era stejărel
Flăcăii veneau la el,
Şi cu fete, în nocturnă,
Se iubeau sub clar de lună.
Întristat, stă, se gândeşte
De ce lumea-l părăseşte.
De-ar mai fi stejar odată
Ar răcori lumea toată.
Mai falnic s-ar înălţa,
Vântoase ar înfrunta.
În zadar îşi plânge soarta.
Nimeni nu-i deschide poarta.
Nimeni nu-l mai îngrijeşte.
Viaţa lui se ofileşte.
În zadar priveşte-n vale,
Nimeni nu se-arată-n cale.
A rămas singur pe lume,
Fără frunze, fără turme.

poezie de Dumitru Delcă (8 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!