Şurubul şi piuliţa

Un şurub şi-o piuliţă,
Stând de vorbă pe-o poliţă,
Conversaţia se mută
Pe-o idee absolută.
Ea îi spuse că-n iubire,
Nu-i de-ajuns o potrivire;
Se cere fidelitate
Pentru a ta jumătate.
Dar văzând cum el, ca naiba,
Nu vorbea, doar privea şaiba,-
Tipa aia slăbănoagă
Care nu-i femeie-ntreagă,-
Că-i trimite şi bezele
Şi-un buchet de floricele;
Stând pe gânduri, piuliţa,
Mustăcind ca diavoliţa,
Căuta să-l pedepsească,
Măcar să se răcorească.
A-ncercat cu un bomfaier,
Dar părându-i că e fraier,
Intră-n vorbă cu patentul,
Să îi strice lui ghiventul;
Iar patentul, chemând cheia,
Puse-n practică ideea.

O morală se desprinde:
Coarda prea mult n-o întinde!
Când femeia-i mânioasă,
Poate să dea foc la casă...

fabulă de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pendula şi ceasul de perete

O pendulă şi-un ceas de perete,
În revistă trec fapte concrete.
Deşi nu-i venea la socoteală,
Ea stătea să-i facă el morală.
El, copleşit de mai vechi regrete,
Hotărî să le ia pe-ndelete.
Nici ţipenie nu era-n casă;
Numai ticăind, un ceas de masă.
Şi prinzând curaj şi-n glas putere,
El strigă spre a ei încăpere.
Şi vă jur că nu-i o utopie;
Ceasul a găsit pretexte-o mie:
Tu eşti de stăpâni altfel tratată,
La curent cu bârfe, informată
Şi tronând peste sufragerie,
Cu toţi te privesc cu simpatie.
Aşa cum se ştie-n legea firii,
Poţi s-auzi ce spun şi musafirii.
Cât gazda platouri pline cară,
Mai asculţi şi-o vorbă de ocară,
Un complot, o intrigă ţesută,
Între-antreu şi o ştiucă umplută,
Argumente, contraargumente,
În retorici foarte suculente...
Mai auzi şi-o glumă deocheată,
Ori gustată, ori dezavuată.
Imposibil să nu vină vorba
De-i bună friptura, vinul, ciorba.
Şi politica intră-n discuţii;
Unii-ar vrea consens, alţii soluţii.
Să n-o mai lungesc, favorizată,
Eşti şi la curent şi admirată.
Pe când eu, stând în bucătărie,
Aproape că sunt în letargie.
E prea cald, sunt aburi şi mirosuri.
Până-n gât sătul sunt şi de sosuri.
Când în funcţie e pus robotul,
Mi se-nvârt limbile-n cap cu totul.
Doar arar vreo tavă cu plăcintă,
Cu-al ei iz exotic mă alintă.
Aşa că-ţi cer, fără protocol,
Pune-o vorbă să mă mute-n hol!
Să văd cine intră, cine pleacă.
S-aud şi eu: cine, cum şi dacă...
Nu ştiu de-au fost jocuri de culise,
Ori pendula ruga-i pomenise.
Cert e că s-a făcut o schimbare,
Ceasul stând pe hol, lângă intrare.
Numai că-n prima zi călduroasă,
Gazde şi-oaspeţi au mers pe terasă.
Văzând că nici musca nu se-aude
Au simţit nişte porniri zălude,
Iar secundele băteau silhui,
Când pe-al ei cadran, când pe al lui.
Cum nimic notabil nu se-ntâmplă,
Parcă-aveau un revolver la tâmplă.
Izbucni pendula: eşti tehui?!
Nu râvnesc la locul nimănui.
În sufragerie, ori în hol
Amândoi avem acelaşi rol.
Ăsta-i rostul nostru, stând în cui,
Măsurăm trecerea timpului.

O morală simplă se degajă:
Dacă timpul îi e vieţii strajă,
Bine-ar fi să-nveţi din mers şi arta,
De a-ţi accepta-n tăcere soarta.

fabulă de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avantajele Conservatorului

Când scoate-o vorbă el e pierzătorul,
Că-n certuri soaţa lui e prea versată.
Cum el a terminat Conservatorul,
S-a prins din timp că era o... sonată.

epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şurubul şi piuliţa

Mi-a spus ieri, râzând, sucubul:
Un bărbat are şurubul,
Însă, zis-a diavoliţa,
La femeie-i piuliţa!

Iară fără piuliţă,
Ştie chiar şi o fetiţă,
Minte de-ai avea cu cubul,
N-ai ce face cu şurubul...

pamflet de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (1 aprilie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult prea scumpă

E mult prea scumpă viaţa asta
ca s-o petreci nepăsător;
e mult prea scumpă orice clipă
s-o laşi să treacă fără spor.
E mult prea scump Cuvîntul Vieţii
să-l poţi uita şi-un ceas măcar;
e mult prea scumpă rugăciunea
să-i poţi nesocoti vreun har.

E mult prea scumpă adunarea
să nu faci totul pentru ea;
e mult prea scumpă-mbrăţişarea
să-ţi pară vreo iertare grea.

E mult prea scumpă răsplătirea
statorniciei la sfîrşit,
să-ţi par-acum prea grea-ncercarea
pe care-o ai de suferit.

E mult prea scumpă mîntuirea
să nu-i dai totul pe pămînt,
şi pacea inimii şi slava
statornicului legămînt.

E mult prea scumpă veşnicia
s-o dai pe-o umbră şi pe-un fum;
E mult prea scump Cristos şi Raiul
să nu dai tot să-L ai acum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor ce scriu

Celor ce scriu mă închin, îmi sunt fraţi,
Multe oraşe sunt neasaltate,
Din turn rotiţi privirea-n zare,
O muncă fără glas, dar sufletul?
Mă închin celor care au suflet.
Celor ce cunosc frumuseţea, spaima, totul.
Nicio simţire nu-i prea departe.
Celor care îşi dezbracă pielea,
Celor ce descoperă o constelaţie,
Celor ce vor fi tulpini de trandafir,
Dar nu celor ce-şi mută ochii în spate.
"Suntem ca norii iuţi, lunecători"?
O, nu. Prin viaţă nu vom trece nerăniţi.
Iar uneori mai învăţăm ce-i moartea lupului.
"Din zori ni se şopti că pe-o corabie
Ne-om îmbarca doar tu şi eu", ce vis, ce amăgire.
Ai să laşi în urmă o operă de cinci volume,
O pagină spumoasă, un rând, o vorbă de duh,
nimic? Dar Nimicul este mare,
cine se poate pune cu Nimicul?
Între Nimic şi Dumnezeu
Este doar o diferenţă de nuanţă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Aştept demult să-mi treacă Dumnezeu la poartă,
Să-i spun c-am fost cuminte rău, o viaţă
Ce-am înşirat, necazuri, perlele pe-o aţă
Şi să-l întreb câte ceva despre a mea soartă.

Mi s-a înceţoşat privirea în lungul aşteptării,
Mă obosind de atâtea treceri, numărate
Până s-au scurs şi numere şi-au fost uitate,
Se răspândind pe rând în glodul aşternut cărării.

Am auzit, că s-a oprit dintr-o întâmplare
La cineva şi aş fi vrut să pot să ştiu
Cum să-l ademenesc, să-l am, cât nu-i târziu
Şi cui să mă adresez... să-mi dea vreo aprobare.

Stau neclintit, cu pesimist crez în speranţă
Că-mi va trimite un sol măcar, de ascultare
Şi-l caut, când şi când, prin case cu altare,
Să îl invit... să nu mă uite, ca pe-o zdreanţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şefuţul

La firma noastră totul merge bine
Şi fiecare dintre angajaţi
Se poartă cu ceilalţi ca între fraţi;
Chiar şeful, când greşesc, se mai abţine.

Dar e, bătrânul, la pensionare
Şi azi îl vom primi pe altul, nou;
Ne-mbărbătăm că nu va fi un bou
Nervos şi cu obrazul gros şi tare.

La masa-ntinsă, cu bucate multe,
Cu mici şi bere –nu c-ar fi legal-
Patronul nostru, c-un aer regal,
A vrut ca toată lumea să-l asculte:

-Fiind eu mulţumit de munca voastră,
Că ştiu că nu-i uşor ce faceţi voi,
Vi l-am ales, şi-acum e printre noi,
Pe noul şef. De-acum e-al dumneavoastră!

Şi a plecat, iar noul şef, simpatic,
Abia trecut de douăzeci de ani,
Deja avea, la masă, doi-trei fani:
Era şi tânăr şi cam nebunatic.

Ne-am liniştit, văzând cum se împarte
Şi cu mesenii toţi de vorbă stă,
Cu vorbe-alese, fără "bă" şi "fă",
Am zis că-i bun şi-o şti şi-un pic de carte.

A doua zi, la firmă, toate bune,
Iar noul şef e fără de cusur,
Dar e prea tânăr, netrecut prin ciur
Şi-i şef, aşa că are şi lacune.

Şi, uite-aşa i-au căutat defecte,
Dar n-au găsit niciunul până când,
Picior peste picior la masă stând,
Colega lor citea de prin proiecte.

Privindu-i fetei formele perfecte,
Toţi salivau, dar au înmărmurit
Căci şeful nicio clipă n-a privit,
Şi toţi i-au aruncat priviri suspecte.

E imposibil! Asta nu se poate!
Să nu-l atragă Ana? E bolnav!
Dar, poate-i impotent sau chiar, mai grav:
O fi din ăia ce-s împinşi din spate!

La ce s-or fi gândit ei, nu ştiu bine,
Dar n-a trecut mai mult decât un an
Şi Ana a pus botul la ciolan:
Un şef ca soţ? Cin' s-ar putea abţine?

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă...

De vorbă cu mine... De vorbă cu noi...
De vorbă cu tine... De vorbă cu voi...
De vorbă cu noi... De vorbă cu mine...
De vorbă cu voi... De vorbă cu tine...

Este un mare dar ca să poţi vorbi,
Este o minune ca să poţi zâmbi!
Comunicarea înseamnă speranţă,
Atunci când suntem la distanţă!

Eu stau uneori de vorbă cu mine,
Să aflu tot ceea ce nu îmi convine.
De vorbă cu mine mai stau uneori,
Să înţeleg clipele care îmi dau fiori.

De vorbă cu tine aş vrea ca să stau,
Să aflu toate lucrurile care te afectau.
Bucurie aş vrea să aduc în viaţa ta,
Iubeşte şi trăieşte-ţi prezentul, nu uita!

De vorbă cu noi aş vrea să stau mereu,
Să aflu ce însemnă prietenia la greu.
Pentru că noi, uneori ne mai schimbăm,
Atunci când suntem bine uităm să ajutăm.

De vorbă cu voi încă nu am apucat să stau,
Dar aş vrea să ştiu dacă aş putea ca să iau...
O parte din imensa voastră strălucire,
Ca să o transform într-o planetă de iubire.

poezie de Ovidiu Kerekes (19 aprilie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârful de păr

Întâlnirea lor de lângă lacuri
A ucis şi ultima speranţă,
Nu-şi puteau vorbi nici despre fleacuri.
Între ei, se aşternea distanţă,
Ca-ntre polii lumii nesfârşite.
Stând pe-o bancă, muţi parcă de veacuri,
Amândoi părea că duc în spate
Cuiburile lor abandonate,
Precum două patrii diferite.

Până când, cu-amară ironie,
Ea îi spuse, şi păru s-o doară:
"Numai vârful părului mai ştie
Cum îl mângâiai odinioară".

Şi-nfrângând a inimii văpaie,
Îi mai spuse-acum la despărţire:
"Mâine, coafeza o să-mi taie
Şi această ultimă-amintire".

Iar bărbatul, înmuiat ca ceara,
Gura-ncet pe mâna ei apasă
Şi-o porneşte-n noapte către gara
Împuţită dar prietenoasă.

Dar, în amândoi, chiar stând departe,
Va urla aceeaşi rană vie,
Cea mai dureroasă, fără moarte -
Legătura lor pe vecie.

poezie de Evgheni Evtuşenko
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? M-am întrebat
Pe mine când iar, singur,
Stăteam cu mine-îngândurat
Ca mintea să-mi asigur.

Sunt doar un boţ de lut trântit
Pe-o roată-ameţitoare
De un Olar ce-a-îngăduit
O urmă de suflare.

Sunt doar o stâncă seacă pus
Pe-un băţ uscat, de paie,
Ce doar priveşte-un pic prea sus
Ca cerul să îndoaie.

Sunt doar un bolovan ce vrea
Mai sus să urce, dară
Pe paiul ce-i subţire, prea
Greu cade când să sară.

Pământ prea moale-s, roditor
Doar de un praf subţire
Care se-aşterne-întâmplător
Ca noaptea,-n amorţire.

Un foc de frunze fără de
Vreo gură să m-adape
Cu-o frunză ce se desprinde
În vânt ca să se scape.

Ce corp de carne zămislit
Răspunzător şi bine,
Dar care nu-i deloc păzit
De furtuna ce vine.

Ce pot să fac să mă-întăresc,
Ce vraje, ce cântare,
Ce parte ştiu să pregătesc
Când văd că totul moare?

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele foc cu foc

Cu-aripile-n bandulieră
pagina nu poate să mintă
când ridic stiloul ca pe-o mitralieră
şi-o salvă porneşte spre ţintă

Pagina albă cum poate să mintă
inefabil câmp de bătălie
mă văd iată-n oglindă
vas comunicant între tăcere şi poezie

O inefabil câmp de bătălie
să ridic stiloul ca pe-o mitralieră
şi să scot odată fir-ar să fie
aripile din bandulieră

Să văd cine poate să mintă
că sufletul nu-i cea mai tare ţintă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcomia

Un bunic, adus de ani,
Şi-un nepot, drumeţi prin sat,
Au găsit un sac cu bani
Lângă un podeţ lăsat.

Iar nepotul – ce să vezi? –
Spuse: – Azi m-am pricopsit!
Şi luând sacul cu monezi
Vru să plece fericit.

Dar bunicul îi grăi:
– Dacă i-am găsit în drum,
Banii, cred, s-ar cuveni,
Să-i înapoiem acum.

– Nu mă învoiesc deloc,
Vreau să fiu de azi bogat!
Spuse tânărul cu foc
Şi de-a dreptul supărat.

Nu-i răspunse-atunci nimic
Bunicuţul, şi mergând
Abătut, lângă voinic,
Văzu caii nechezând.

Iar o poteră din sat
Îi opreşte pe cei doi:
– Cine sacul l-a furat
Să-l dea iute înapoi!

Tânărul zise spăşit
Bunicuţului îndat':
– Pentru banii ce-am găsit
De belea noi doi am dat.

– De belea ai dat doar tu,
Spuse moşul, nu-i aşa?
Lecţie se pare-ţi fu
Însăşi lăcomia ta.

poezie pentru copii de Lidia Batali din Măgarul în piele de leu (ianuarie 2012)
Adăugat de Lidia Batali
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu tine, cu mine...

[Cât încă nu-i târziu!]

Aţi întâlnit vreodată,
măcar un om,
făr-o poveste tristă?
Eu încă nu.

Tu poate... ai succes!
Dar, spune-mi:
ai timp si pentru tine,
si pentru acele...
nimicuri stupide,
ce-ţi dau împlinire?

Sau poate...
azi, ai iubire!
Dar te întrebi:
Pierdut-ai libertatea?

Ai bani!
Şi ce folos?
Unde-i acel prieten,
in faţa căruia
poţi fi... chiar "tu"?
Ştii ce vorbesc, nu?

Când tinereţe am,
mă doare ignoranţa.
Şi când am sănătate...
Ce idiot!
Cu câtă ardoare,
la ruletă o joc!

De ce ni se pare,
c-avem nevoie de mai mult?
Că niciodată nu-i destul?

Avem de toate,
şi totuşi...
ceva ne lipseşte!
Ştiţi ce?
puţină atenţie.
:-)

Ai lumea la picioare...
Omule!
Ai ziua de azi!
Abia a început!
Fii tot ce poţi...
mai bun!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturele şi margareta

Un fluture şi-o zveltă margaretă,
Trăiau din plin iubirea lor secretă.
El săruta staminele-i sfios
Şi o privea de sus şi până jos,
Cu coada ochiului, păi altfel cum,
Că răsărise-n margine de drum?!
În ruptul capului nu ar fi vrut,
De rău să o vorbească vreun limbut,
Până ce venea vremea să nuntească,
Destinul amândoi să şi-l unească.
Ea, inocentă floare, se-ntreba:
Pe mine mă iubeşte el, sau ba?!
Sunt spelbă, n-am culoare, nici parfum,-
De ce îi plac eu dintre flori duium?!
El tot zburând cuprins de frenezie,
Rosti: frumos e ce îmi place mie!...
La nunta lor puzderie de flori,
Mai mici, mai 'nalte, ori cu capu-n nori,
Sărbătorit-au cum se cuvenea,
Ele ştiind ce ea habar n-avea;
Lui, în destin, o zi îi era scris
Să îşi trăiasca al iubirii vis
Şi trecătoarea clipă să nu strice,
Se veseleau, dar şi tăceau complice.
Şi toate bune-au fost precum se spuse,
Până ce luna după deal apuse.
Ea singură-a rămas, neconsolată,
În fiecare zi înlăcrimată.
Ar vrea ca ziua-aceea s-o repete
Că de al lui sărut i-e tare sete,
Dar iute şi-a dat seama că nu-i rost,
Că fericirea are-un aspru cost.
Petalele-i de-atunci s-au ofilit
Şi peste noapte a îmbătrânit.

Doar o morală pot de-aici să trag:
Când viaţa ia ce inimii-i e drag
Şi unu-n veşnicii piere nălucă,
Perechea-i pe picioare se usucă.

fabulă de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsărelul şi păsărica

Un păsărel şi-o păsărică
Văzând în faţă un arin
S-au aşezat pe-o rămurică
Să-şi tragă sufletul puţin.

El s-a gândit că n-ar strica
Să-i facă curte sub frunziş
Şi a făcut un pas spre ea
Şi încă unul, pe furiş.

Dar ea s-a tras încet deoparte
Şi fiindcă ploaia se pornise
Şi-a udat penele pe-o parte
Căci de sub frunze-un pic ieşise.

Şi cum se întâmplă câteodată,
El nicidecum nu a lăsat-o
Şi împingând-o înc-o dată,
Pe jumătate a plouat-o.

Apoi, fiind cam insistent,
Cu ale lui mişcări discrete
A scos-o în ploaie permanent
Şi a udat-o ciuciulete.

De aceea, la morală ajung,
Şi martoră e rămurica:
Cu cât preludiul e mai lung,
Cu-atât mai udă-i păsărica.

fabulă de Octavian Cocoş (28 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea

Ideea lui Platon trăieşte,
Şi Platon nu-i deloc învechit.
Ideea, lumea urneşte,
Fără idee totu-i împietrit,

Ce-am fi fost noi, oamenii, fără idei?
Am fi rămas nişte bieţi hominizi,
Rătăcind prin tenebre, noapte şi zi,
Fără speranţă şi fără temei.

Ideea făureşte prezentul,
Şi aprinde-o lumină în viitor,
Ea ne separă de trecutul,
Primitiv, fără zor.

Ideea transformă deşertul
Într-un sol roditor,
Şi poate să aducă pământul,
Mult mai aproape de cer.

Viaţa ne este-o idee.
Prin idee astăzi trăim,
Ideea e cea care ne cerne.
Cu idee noi reuşim.

Ideea este sămânţa
Înnoiri din noi,
Ideea este speranţa
Unei lumi pline de nevoi.

poezie de Gheorghe Alionte (30 ianuarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menirea

"Trebuie să fac ceva...
Eprubeta asta-a mea
Are o formă ciudată,
Iar la gât are o pată...

E şi mare, cam cât mine,
Cum să fac să fie bine?
Căci de pun ceva în ea,
S-a cam zis cu munca mea!

Munca mea de cercetare...
Au, nu vă trebuie, oare?
Un vaccin, un antidot,
Fiindcă sunt savant şi... pot!

Iar voi abia aşteptaţi
Din nou să vă vaccinaţi,
Fără măcar să vă pese
De efectele adverse..."

Aşa vorbea şoricelul,
Stând pe gânduri, mititelul,
Cu ochelarii pe nas,
Văzând lumea la necaz!

"Cartea ce o ţin în braţe,
Deşi-i legată cu aţe,
Nu m-ajută mai deloc,
Cred c-am s-o arunc pe foc,

Caci am reţeta completă!
O să pun în eprubetă,
Doar trei stropi, numai atât
Şi-o s-o umplu pân' la gât!

Unul va fi de speranţă,
Să reducem din distanţă,
Altul mic, de bunătate,
Căci a cam rămas în spate,

Iar al treilea, de iubire,
Căci ne-am cam ieşit din fire,
Certându-ne din orice,
Voi, pisici, eu, şoarece!

Şi-o să vă fac un vaccin,
Cel mai dureros, dar fin...
Cel mai straşnic antidot!
Veţi fi lecuiţi pe loc...

Aştept să mă lăudaţi
Şi să mă aplaudaţi,
Fiindcă mi-am aflat menirea
Şi izbăvesc omenirea..."

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câştig reciproc

Doar când ne-or acorda patentul
Să vindem brânză, dar şi slană,
Va câştiga şi Occidentul
O "Ţară Europeană"...

epigramă de Corneliu Ioan Iovuţa din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!