Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Aerul rece al singurătății

și pietrele vorbesc
din când în când
cu aerul rece al singurătății
cu praful de pe marginea viselor
cu păsările fără amurg
cu pustietatea cărărilor
fără frunze

cu bolta
fără înaltul copacilor
cu apele repezi
cu viețile și mai repezi

cu veșnicia

și uneori cu oamenii
mai ales atunci
când ei tac

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Vremea copacilor

de ce-mi mai vii,
acum când se lasă negura peste
ziua trupului meu?
nu știai că arborii au vremelnicia lor?

trebuia să vii atunci
când copacii mei, mai aveau
aripi de frunze.

de ce-mi mai vii,
acum când însingurarea se lasă peste
destinul meu,
când rădăcinile teilor
se prind tot mai adânc
de miezul pământului?

trebuia să vii atunci
când coroanele copacilor mei
înfruntau furtunile
deșertului.

de ce-mi mai vii acum,
când neputința mă doboară,
când arborii înnebunesc și nu se mai văd
de nisipul vremurilor?

trebuia să rămâi cu mine
atunci,
acum nu mai pot decât să te salut
în trecere,
la o răscruce
de zări.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Daniel Văcăreanu

Când tac, vorbesc

Când vorbesc de fapt tac
Când tac și ascult, vorbesc
Ceea ce nu am să cunosc
De mereu am să vorbesc

De nu am să tac si vorbesc
Fără să ascult, să vorbesc
Ce eu nu pot să vorbesc
Neavând gândul celui ce-l ascult

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Drumul spre liniște

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniștit câteodată printre cruci,
în orașul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deșertul umbrelor,
este o scurtătură prin orașul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăți.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răcește întunericul
și tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
orașul celor șapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre liniște

corbi uriași stau cocoțați
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraș de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fără mine pe buze

purtai o brățară de nisip
pe o gleznă
pe cealaltă un sărut
rătăcit
la gât purtai legământul nostru
încuiat într-o pasăre

uneori voiai să te contopești cu frunzele
alteori cu lupii
eu îți urmăream dansul
prin ceața neînțeleasă
și cum te îndreptai spre frig
fără a-mi mai putea recunoaște
umbra privindu-mă în ochi
peste umăr

și atunci când îți mai deschideai
pleoapele albastre să vezi
cum se apropie nordul
de marginea patului
eu îmi ridicam genunchii la gură
tremurând de spaimă
să nu-ți fie frig la toamnă
goală în așternuturi
fără mine
pe buze

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Existență ambiguă

mă pregătesc pentru o singurătate lungă
nu sunt omul căruia i-ar fi frică
să vorbească uneori
cu adâncimea fântânilor
cu scorburile copacilor
cu pietrele morilor de vânt
cu părăginirea dintre morminte
cu prăpăstiile
din fiecare om

cred uneori că pot trece prin stratosferă
independent
de voința ambiguă a materiei
sinucigașe
intrinsec trăirilor oamenilor
în duminicile lor vetuste

pot trece de la un abandon la altul
fără ipocrizia absurdă a iertării
păcatelor

pot lupta cu mine însumi
din genunchi
pot să-mi ridic ochii spre planete
atunci când gravitația haotică a lumii
mă ține cu capul plecat

nu mi-e frică de singurătatea
și distanțele cosmice dintre oameni

mi-e frică atunci
când un fel de destin
se înfruntă în fiecare zi
cu existența
într-o luptă nedreaptă
corp la corp

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amurg de salcâm

spuneai că înfloresc târziu,
ca un salcâm alb
pe nisipuri mișcătoare,
că spinii mei suportă
capriciile tale
și anotimpurile secetoase
din lăuntrul oamenilor,
uneori
pot crește frunze
în lumina altor ochi
pe pământ,
că ploile nu-mi pot pătrunde
lemnul galben de piatră.

spuneai că florile-mi
înnebunesc,
că primăvara s-ar pustii fără
de albine,
că iezii nu ar mai avea
umbre înalte
și porți albastre
la care să se închine.

spuneai că nu mă poți atinge
pe buze
decât în april,
când abia începe să-mi crească
coroana de spini,
de suspine,
fără de floare,
n-ai putea veni la mine
să-mi veghezi amurgul
arid.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Imagine de toamnă

Treptele tot mai reci
Au colțuri strivite
De regulamentul timpului,
Riduri adânci străbat piatra
Umblată.
Un șal de frunze croșetate
Se destramă,
Două leagăne părăsite
Abia se mai ating
Pe o verandă.
Struguri indigo arși de brumă,
Disperați,
Se agață straniu
De garduri forjate,
Note bizare pe portativ.
Frunze galbene de pergament
Cad peste trandafirii-vitralii,
Cu petale de sticlă,
Spinii casanți caută haotic
Degetele tale fine.
Plopii scorțoși tac profund
În poziție de drepți,
Giganți fără zale
Pe marginea drumului,
Bătrâni generali
În rezervă,
Cu eghileți ruginiți,
Cu fireturi roase de vreme,
Într-o luptă
Fără sorți de izbândă,
Cu timpul...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Veșnicie

erai de atâta vreme a mea
încât
parcă și pietrele
își pierdeau uneori
veșnicia

erai atât de demult
doar a mea
încât
certitudinea
nu mai avea consistență

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Drum de amurg

drumul sublim îl are omul
drumul de piatră înroșită
de sângele lacom
căzut din umbrele oamenilor
ajunși aproape
de apusul cerului

drumul roșu de suferință
spre nelumină
spre nimeni
spre nimic
umblat în toate chipurile
în toate felurile
în toate sensurile

drum bătătorit de oameni
de fier
cu picioare de lut

un drum neobișnuit
fără zare
fără liman
fără întoarcere
drum de amurg

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Demoni

am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început și fără sfârșit,
unde până și Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe fața Pământului,
vorbind cu El însuși
despre noua
arhitectură a Raiului,

am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind niște umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenușă
de fier
peste ochii obosiți ai societății
și peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
și năzuințele,
din când
în când.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Voce interioară

adunai gânduri răzlețe
pe care le scriai uneori
pe frunze veline
alteori pe roșeața obrajilor

eu ți le citeam tare
cu vocea mea interioară
și abia așteptam să văd
cum trecem din unul în altul

ca atuncea când tu ai fost
rostită în altă limbă
și eu împăturit în alt cuvânt
ca atuncea când eu te-am vrut plenar
și tu n-ai existat
ca atunci când ai plecat nedeplină
și eu am rămas
neinventat

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cărări în vreme

Tot mai des mângâi scoarța copacilor,
Obrazul vremii,
Îmi sunt dragi pietrele reci de pe drum,
Cerul care a căzut pe mine,
Pământul care s-a deschis și m-a înghițit,
De-atâtea ori,
Stâncile acestea care mi-au stat în cale,
Care mă împiedică mereu
Să escaladez o existență abruptă,
Cărarea înfrigurată care duce la tine.
Mângâi fina mătase a ierbii,
Florile de câmp,
Macii de pe rochia ta purtată.

Iubesc tăcerea țărânii,
Țărâna asta care mă împresoară,
Care tace când eu îi vorbesc
Din ce în ce mai des,
Care tace când o îmbrățișez,
Și îmi curge din pumni
Ca dintr-o clepsidră...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frunze decadente

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănați tot mai mult cu oamenii,
Toamna.

Atât de frumoase, atât de uscate...
Atât de concrete, de mohorâte, de singure,
Bântuiți toamna cu zgomote incerte.
Frunze care nu suportă iminența,
Frunze rebele, frunze imorale, frunze ipocrite,
Frunze abandonate,
Semănați prea mult cu oamenii,
Toamna.

Frunze nătângi, frunze vremelnice, frunze nebune,
Vă împreunați, vă despărțiți,
Vă agățați cu disperare de un frunziș,
De o acuarelă, de un fior,
De gardul bisericii,
De crengi, de înalta societate,
De o epocă desuetă,
Care nu vrea să vă mai vadă!

Vă îmbătrâniți unele pe altele,
Vă ofiliți unele pe altele,
Vă înmormântați unele pe altele
În noroaiele de la marginea orașului,
De la marginea societății,
În mocirla ternă a culorilor politice,
În bălăriile ideologiilor nedeslușite
De la periferia istoriei,
În groapa comună de pe marginea drumului.
Vă zvârcoliți în pustiul vântului
Care oricum aduce cu înfiorare iarna,
Vă hăituiți într-un haos din ce în ce mai concret,
În goana nebună spre o voluptate efemeră.

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănați tot mai mult cu oamenii,
Dintr-un peisaj impresionist, mult prea întârziat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ziua de plimbare

mâine e ziua de plimbare
mă trezesc când îmi bate fatalitatea
la ușă
mă spăl pe gânduri
pe cearcănele de anxietate
pe făptura din oglindă
pe aerul îmbâcsit
pe cerul gurii
pe compromisul de ieri

mă închei la toți nasturii
singurătății
și o iau aiurea printre
tenebrele existenței
la agățat
de idei

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iarba înaltă până la sărut

doar ochii tăi
mai sfidează trecerea amurgului
prin lunete aprinse
prin sărut de ocean

mă întristezi doar când te rogi
pe marginea patului
când vuiește noaptea
la geam
cu aripi subțiri

să nu plec
să nu pleci
cu toți copacii
spre o prăpastie
de ploaie adâncă

te cunosc mai acut decât
rochia pe care o porți
dezinvolt
ridicată deasupra apelor reci
peste coapse
atunci când calci desculță
pe frunze de aer
pe nisipul din mine
peste vara fierbinte
prin văzduh

prin iarba înaltă
până la sărut

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Port o mască de piatră

port o mască de piatră
cu o expresie facială
cenușiu-bizară
prin lume mi-e mai ușor
așa
când se depune praful
peste zâmbete
peste ochi
pe ziduri și
uneori
peste cicatrici

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Utopia iubirii

într-o parte a lumii
mă așteptai fără a ști
că nu sunt
încă
eu nu știam că ai putea fi
într-o zână
într-o obsesie
în umbra unei idei

erau timpuri când oamenii se priveau
cu nălucile în ochi
iubirea zbura
utopic
printre gânduri

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La revedere

Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Și nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Și-am dispărut ca două existențe efemere,
Care porniseră cândva pe-același drum.

Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă.
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta
Și m-am trezit în altă lume, tristă și diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără o stea...

poezie de (9 iunie 2018)
Adăugat de Marian Florentin UrsuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Freamăte adânci

genele tale calde, lungi chemări
sunt aripi ce așteaptă depărtarea
o zare albastră văd ochii tăi
când păsările strigă-nsingurarea

coapsele tale, freamăte adânci
ascund tăcerea când pe ape treci
o șoaptă mai răzbate dintre stânci
când zorii ne destramă-n spade reci

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oameni fără țărmuri

îți făceam cadou câte un apus în fiecare seară,
tu îmi aduceai în dar un răsărit
în fiecare zi,
uneori eram plecați prin lume să ne vindem sufletele
concretului
pentru a plăti la timp chiria
și taxa pe existență,

iubirea devenise facultativă,

îmi scriai dintr-o realitate virtuală că
doar copacii mai au coloană vertebrală
și idealul
de a ajunge aproape de cer,

cotidianul este perceput altfel
când plutești în derivă
într-o mare de oameni
fără țărmuri,

eu te așteptam la marginea netivită
a dimineții să îmi arăți cu degetul
unde începe lumea
și unde se termină certitudinea
zilei de azi,
tu îmi scriai dintr-o altă perspectivă
că trăiesc iluzia unei insule,
că doar apusurile ne-ar mai rămâne
să le privim
împreună.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook