Aerul rece al singurătății
și pietrele vorbesc
din când în când
cu aerul rece al singurătății
cu praful de pe marginea viselor
cu păsările fără amurg
cu pustietatea cărărilor
fără frunze
cu bolta
fără înaltul copacilor
cu apele repezi
cu viețile și mai repezi
cu veșnicia
și uneori cu oamenii
mai ales atunci
când ei tac
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vorbire
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre singurătate
- poezii despre păsări
- poezii despre frunze
- poezii despre copaci
- poezii despre apă
- poezii despre aer
Citate similare
Vremea copacilor
de ce-mi mai vii,
acum când se lasă negura peste
ziua trupului meu?
nu știai că arborii au vremelnicia lor?
trebuia să vii atunci
când copacii mei, mai aveau
aripi de frunze.
de ce-mi mai vii,
acum când însingurarea se lasă peste
destinul meu,
când rădăcinile teilor
se prind tot mai adânc
de miezul pământului?
trebuia să vii atunci
când coroanele copacilor mei
înfruntau furtunile
deșertului.
de ce-mi mai vii acum,
când neputința mă doboară,
când arborii înnebunesc și nu se mai văd
de nisipul vremurilor?
trebuia să rămâi cu mine
atunci,
acum nu mai pot decât să te salut
în trecere,
la o răscruce
de zări.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tei, poezii despre nisip, poezii despre deșert, poezii despre coroană sau poezii despre aripi
Când tac, vorbesc
Când vorbesc de fapt tac
Când tac și ascult, vorbesc
Ceea ce nu am să cunosc
De mereu am să vorbesc
De nu am să tac si vorbesc
Fără să ascult, să vorbesc
Ce eu nu pot să vorbesc
Neavând gândul celui ce-l ascult
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre gânduri sau poezii despre cunoaștere
Drumul spre liniște
mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru
drumul pare mai liniștit câteodată printre cruci,
în orașul de la capătul lumii
este un drum neumblat din deșertul umbrelor,
este o scurtătură prin orașul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăți.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răcește întunericul
și tace insuportabil
mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
orașul celor șapte păcate
pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre liniște
corbi uriași stau cocoțați
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraș de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre oraș
- poezii despre întuneric
- poezii despre tăcere
- poezii despre trenuri
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre scurtături
- poezii despre peisaje
- poezii despre gări
Fără mine pe buze
purtai o brățară de nisip
pe o gleznă
pe cealaltă un sărut
rătăcit
la gât purtai legământul nostru
încuiat într-o pasăre
uneori voiai să te contopești cu frunzele
alteori cu lupii
eu îți urmăream dansul
prin ceața neînțeleasă
și cum te îndreptai spre frig
fără a-mi mai putea recunoaște
umbra privindu-mă în ochi
peste umăr
și atunci când îți mai deschideai
pleoapele albastre să vezi
cum se apropie nordul
de marginea patului
eu îmi ridicam genunchii la gură
tremurând de spaimă
să nu-ți fie frig la toamnă
goală în așternuturi
fără mine
pe buze
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre spaimă, poezii despre lupi, poezii despre gură sau poezii despre glezne
Existență ambiguă
mă pregătesc pentru o singurătate lungă
nu sunt omul căruia i-ar fi frică
să vorbească uneori
cu adâncimea fântânilor
cu scorburile copacilor
cu pietrele morilor de vânt
cu părăginirea dintre morminte
cu prăpăstiile
din fiecare om
cred uneori că pot trece prin stratosferă
independent
de voința ambiguă a materiei
sinucigașe
intrinsec trăirilor oamenilor
în duminicile lor vetuste
pot trece de la un abandon la altul
fără ipocrizia absurdă a iertării
păcatelor
pot lupta cu mine însumi
din genunchi
pot să-mi ridic ochii spre planete
atunci când gravitația haotică a lumii
mă ține cu capul plecat
nu mi-e frică de singurătatea
și distanțele cosmice dintre oameni
mi-e frică atunci
când un fel de destin
se înfruntă în fiecare zi
cu existența
într-o luptă nedreaptă
corp la corp
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre vânt, poezii despre prăpăstii, poezii despre planete, poezii despre ochi, poezii despre independență sau poezii despre iertare
Amurg de salcâm
spuneai că înfloresc târziu,
ca un salcâm alb
pe nisipuri mișcătoare,
că spinii mei suportă
capriciile tale
și anotimpurile secetoase
din lăuntrul oamenilor,
că uneori
pot crește frunze
în lumina altor ochi
pe pământ,
că ploile nu-mi pot pătrunde
lemnul galben de piatră.
spuneai că florile-mi
înnebunesc,
că primăvara s-ar pustii fără
de albine,
că iezii nu ar mai avea
umbre înalte
și porți albastre
la care să se închine.
spuneai că nu mă poți atinge
pe buze
decât în april,
când abia începe să-mi crească
coroana de spini,
de suspine,
că fără de floare,
n-ai putea veni la mine
să-mi veghezi amurgul
arid.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre flori, poezii despre creștere, poezii despre înălțime, poezii despre primăvară, poezii despre ploaie, poezii despre lemn sau poezii despre galben
Imagine de toamnă
Treptele tot mai reci
Au colțuri strivite
De regulamentul timpului,
Riduri adânci străbat piatra
Umblată.
Un șal de frunze croșetate
Se destramă,
Două leagăne părăsite
Abia se mai ating
Pe o verandă.
Struguri indigo arși de brumă,
Disperați,
Se agață straniu
De garduri forjate,
Note bizare pe portativ.
Frunze galbene de pergament
Cad peste trandafirii-vitralii,
Cu petale de sticlă,
Spinii casanți caută haotic
Degetele tale fine.
Plopii scorțoși tac profund
În poziție de drepți,
Giganți fără zale
Pe marginea drumului,
Bătrâni generali
În rezervă,
Cu eghileți ruginiți,
Cu fireturi roase de vreme,
Într-o luptă
Fără sorți de izbândă,
Cu timpul...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre struguri, poezii despre imagine, poezii despre degete, poezii despre bătrânețe sau poezii despre brumă
Veșnicie
erai de atâta vreme a mea
încât
parcă și pietrele
își pierdeau uneori
veșnicia
erai atât de demult
doar a mea
încât
certitudinea
nu mai avea consistență
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drum de amurg
drumul sublim îl are omul
drumul de piatră înroșită
de sângele lacom
căzut din umbrele oamenilor
ajunși aproape
de apusul cerului
drumul roșu de suferință
spre nelumină
spre nimeni
spre nimic
umblat în toate chipurile
în toate felurile
în toate sensurile
drum bătătorit de oameni
de fier
cu picioare de lut
un drum neobișnuit
fără zare
fără liman
fără întoarcere
drum de amurg
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre sânge, poezii despre suferință, poezii despre picioare, poezii despre lut sau poezii despre fier
Demoni
am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început și fără sfârșit,
unde până și Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe fața Pământului,
vorbind cu El însuși
despre noua
arhitectură a Raiului,
am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind niște umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenușă
de fier
peste ochii obosiți ai societății
și peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
și năzuințele,
din când
în când.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre început, poezii despre viziune, poezii despre uitare, poezii despre sfârșit, poezii despre rai sau poezii despre moarte
Voce interioară
adunai gânduri răzlețe
pe care le scriai uneori
pe frunze veline
alteori pe roșeața obrajilor
eu ți le citeam tare
cu vocea mea interioară
și abia așteptam să văd
cum trecem din unul în altul
ca atuncea când tu ai fost
rostită în altă limbă
și eu împăturit în alt cuvânt
ca atuncea când eu te-am vrut plenar
și tu n-ai existat
ca atunci când ai plecat nedeplină
și eu am rămas
neinventat
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte
Cărări în vreme
Tot mai des mângâi scoarța copacilor,
Obrazul vremii,
Îmi sunt dragi pietrele reci de pe drum,
Cerul care a căzut pe mine,
Pământul care s-a deschis și m-a înghițit,
De-atâtea ori,
Stâncile acestea care mi-au stat în cale,
Care mă împiedică mereu
Să escaladez o existență abruptă,
Cărarea înfrigurată care duce la tine.
Mângâi fina mătase a ierbii,
Florile de câmp,
Macii de pe rochia ta purtată.
Iubesc tăcerea țărânii,
Țărâna asta care mă împresoară,
Care tace când eu îi vorbesc
Din ce în ce mai des,
Care tace când o îmbrățișez,
Și îmi curge din pumni
Ca dintr-o clepsidră...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci, poezii despre rochii, poezii despre iubire, poezii despre Pământ sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Frunze decadente
Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănați tot mai mult cu oamenii,
Toamna.
Atât de frumoase, atât de uscate...
Atât de concrete, de mohorâte, de singure,
Bântuiți toamna cu zgomote incerte.
Frunze care nu suportă iminența,
Frunze rebele, frunze imorale, frunze ipocrite,
Frunze abandonate,
Semănați prea mult cu oamenii,
Toamna.
Frunze nătângi, frunze vremelnice, frunze nebune,
Vă împreunați, vă despărțiți,
Vă agățați cu disperare de un frunziș,
De o acuarelă, de un fior,
De gardul bisericii,
De crengi, de înalta societate,
De o epocă desuetă,
Care nu vrea să vă mai vadă!
Vă îmbătrâniți unele pe altele,
Vă ofiliți unele pe altele,
Vă înmormântați unele pe altele
În noroaiele de la marginea orașului,
De la marginea societății,
În mocirla ternă a culorilor politice,
În bălăriile ideologiilor nedeslușite
De la periferia istoriei,
În groapa comună de pe marginea drumului.
Vă zvârcoliți în pustiul vântului
Care oricum aduce cu înfiorare iarna,
Vă hăituiți într-un haos din ce în ce mai concret,
În goana nebună spre o voluptate efemeră.
Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănați tot mai mult cu oamenii,
Dintr-un peisaj impresionist, mult prea întârziat.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trepte sociale, poezii despre senzualitate, poezii despre politică sau poezii despre istorie
Ziua de plimbare
mâine e ziua de plimbare
mă trezesc când îmi bate fatalitatea
la ușă
mă spăl pe gânduri
pe cearcănele de anxietate
pe făptura din oglindă
pe aerul îmbâcsit
pe cerul gurii
pe compromisul de ieri
mă închei la toți nasturii
singurătății
și o iau aiurea printre
tenebrele existenței
la agățat
de idei
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre trecut, poezii despre plimbare sau poezii despre idei
Iarba înaltă până la sărut
doar ochii tăi
mai sfidează trecerea amurgului
prin lunete aprinse
prin sărut de ocean
mă întristezi doar când te rogi
pe marginea patului
când vuiește noaptea
la geam
cu aripi subțiri
să nu plec
să nu pleci
cu toți copacii
spre o prăpastie
de ploaie adâncă
te cunosc mai acut decât
rochia pe care o porți
dezinvolt
ridicată deasupra apelor reci
peste coapse
atunci când calci desculță
pe frunze de aer
pe nisipul din mine
peste vara fierbinte
prin văzduh
prin iarba înaltă
până la sărut
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre ocean sau poezii despre noapte
Port o mască de piatră
port o mască de piatră
cu o expresie facială
cenușiu-bizară
prin lume mi-e mai ușor
așa
când se depune praful
peste zâmbete
peste ochi
pe ziduri și
uneori
peste cicatrici
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet sau poezii despre măști
Utopia iubirii
într-o parte a lumii
mă așteptai fără a ști
că nu sunt
încă
eu nu știam că ai putea fi
într-o zână
într-o obsesie
în umbra unei idei
erau timpuri când oamenii se priveau
cu nălucile în ochi
iubirea zbura
utopic
printre gânduri
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor
La revedere
Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Și nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Și-am dispărut ca două existențe efemere,
Care porniseră cândva pe-același drum.
Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă.
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta
Și m-am trezit în altă lume, tristă și diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără o stea...
poezie de Marian Florentin Ursu (9 iunie 2018)
Adăugat de Marian Florentin Ursu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Freamăte adânci
genele tale calde, lungi chemări
sunt aripi ce așteaptă depărtarea
o zare albastră văd ochii tăi
când păsările strigă-nsingurarea
coapsele tale, freamăte adânci
ascund tăcerea când pe ape treci
o șoaptă mai răzbate dintre stânci
când zorii ne destramă-n spade reci
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru
Oameni fără țărmuri
îți făceam cadou câte un apus în fiecare seară,
tu îmi aduceai în dar un răsărit
în fiecare zi,
uneori eram plecați prin lume să ne vindem sufletele
concretului
pentru a plăti la timp chiria
și taxa pe existență,
iubirea devenise facultativă,
îmi scriai dintr-o realitate virtuală că
doar copacii mai au coloană vertebrală
și idealul
de a ajunge aproape de cer,
cotidianul este perceput altfel
când plutești în derivă
într-o mare de oameni
fără țărmuri,
eu te așteptam la marginea netivită
a dimineții să îmi arăți cu degetul
unde începe lumea
și unde se termină certitudinea
zilei de azi,
tu îmi scriai dintr-o altă perspectivă
că trăiesc iluzia unei insule,
că doar apusurile ne-ar mai rămâne
să le privim
împreună.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre seară, poezii despre realitate, poezii despre prezent, poezii despre plată sau poezii despre insule