Moare străbunica
"Mama mea, când s-a-mbolnăvit de-a murit,
Cum a făcut? S-a dus în ziua de Crăciun la tămâiat,
Numai în scurteică și ghete.
Și, când a venit, a fript carne și ce-o mai fi făcut
Și-a-mpărțit. Și la urmă a luat-o cu frig
Și-a-nceput să-i fie rău. Și-a-nceput să
zacă.
O lua cu frig, cu frig..."
A șezut până în ajun de Anul Nou.
- Bine c-am apucat să fac colacii toți.
Că dau láștină pe lumea ailaltă.
Bine că m-am grijit, zicea.
- Ioniță, ia să vezi tu de copilul ăla
(Eu eram copilul, continuă Moșu, care stă pe-un butuc de plută
Cioplește un ciomag și-i povestește lui Ionică) -
Îmbracă-l, încalță-l,
Că de-acum încolo numai tu o să vezi de el,
că eu vă
Părăsesc. A murit în ziua de Anul Nou.
Ce an?
Nu e scris nicăieri.
Să fi fost prin 1877.
"Eram copil, auzeam tunurile din Calafat când băteau".
Și Moșu, după ce s-a sprijinit o vreme
În ciomagul cioplit, afumat și lustruit de mâna lui,
S-a stins și el.
poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre copilărie
- poezii despre timp
- poezii despre mâini
- poezii despre moarte
- poezii despre mamă
- poezii despre bine și rău
- poezii despre artilerie
- poezii despre Revelion
- poezii despre Crăciun
Citate similare
Casa
Când auzea maica de vreo fată care se mărită
Și nu vrea să se ducă la bărbat, zicea:
"Fată, dacă bărbatul te duce
Lângă un gard, mături bine, migălești, strângi
Și tu acolo, mături, împodobești cu sălcii, cu boji
Și stai acolo. De dragul lui.
Aia e casa ta, ce vrei?
Să nu te măriți, dacă nu ești în state să-ți placă tot.
O fomee trăia rău cu bărbatul
Rău, rău
Și odată prin pădure a vazut un urs și s-a luat după el
Și s-a dus în vizuina lui
Și-a stat acolo
Și la urmă a întâlnit un om și-a zis ăla:
Cum ai venit tu după urs, năroado?
Și ea:《Mi-e mai bine cu ursul decât
Cu bărbatul meu》.
Vezi, ursul îi aducea miere.
Și ce spuneam mai înainte:
Să te ducă bărbatul lângă un par
Să zică:《Asta e casa noastră》.
Și tu să stai acolo de drag".
poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre urși
- poezii despre bărbați
- citate de Marin Sorescu despre bărbați
- poezii despre păduri
- citate de Marin Sorescu despre păduri
- poezii despre miere
- citate de Marin Sorescu despre bine și rău
- poezii despre apicultură
Mai bine
Da, da, grijit, Mitru Ceapă s-a simțit mai bine.
S-a dus, s-a uitat prin celar,
La râjniță,
Că avea râjnița acolo, de râjnea mălai,
Că erau mori puține,
Și-și râjneau câte-o strachină pe zi și-și făceau turtă.
Aveau toți râjniță.
Ei, și-a văzut omul râjnița, și-a vazut oile
Închise în saià, ei, găinile
Și-a venit liniștit în casă.
S-a culcat și și-a dat duhul.
Am auzit dimineață:
- A murit și bietul Ceapă.
poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre oi, citate de Marin Sorescu despre oi, citate de Marin Sorescu despre moarte, poezii despre găini, poezii despre dimineață, citate de Marin Sorescu despre dimineață sau poezii despre cepe
Astăzi se fac 2 ani de când tatăl meu a plecat dintre noi...
Eram copil acasă și tatăl meu puternic,
și mama îmi era precum în zi lumina,
stătea în crucea zilei privind spre cerul 'nalt,
și culegea luceferi cu sufletul și mâna.
Eram copil în urbe și tata de ne-nfrânt,
și mama-n mănăstire sfințea icoana rece,
stătea la miezul lumii, tăia în două-un vânt,
privind cum înspre moarte amiaza sa se trece.
Eram copil în curte și tatăl meu cel sfânt
tăia în două viața cu pieptul și cuvântul,
avea în piept lumina ne-mprăștiată-n vânt,
și-l aștepta în pulberi și-n pulbere pământul.
Eram copil acasă și tata-mi-era scut,
avea în stânga luna și soarele-n piept,
mă învăța în codru nemoartea să-mi ascult,
să risipesc în cețuri mărgăritare-n vânt.
Eram copil în casă și tata era dus,
plecase să închine paharele cu rouă,
când mama în odaie, c-un caier și cu-n fus
torcea lumina lunii și o tăia în două.
Eram copil prin curte și sufletu-mi plângea,
și venea tata-n grabă și mama mea venea,
aveau cu ei balsamul ce viața-mi vindeca,
și tata cu-a sa palmă o lacrimă-mi ștergea.
Și vremea a trecut, și n-am mai fost copil,
și tata prin ogradă făptura-și mântuia,
eram copilul care prin neguri și prin frig
priveam un tată care în viață se stingea.
Eram copilul care părintele-și iubea,
eram copilul care adulmeca în vânt,
aveam un tată-n lume și lumea mi-l rănea,
aveam un tată-n viață și-o umbră-n pământ.
Și vremea a trecut, și n-am mai fost copil,
și tatăl meu în trudă puterea-și sfâșia,
și s-a făcut de ziuă, și tatăl meu s-a dus,
în vremea-n care-n mama și lacrima plângea.
Și m-am trezit de-o dată matur cu barba rasă,
I se scursese-n pulberi și în cenuși puterea,
la margine de lume pe pat moartea și-o dorea,
iubise-n viața-ntreagă pe mama mea lumită,
și-o lacrimă de jale în lacrimi și-o-nflorea.
Așa sfârșit cu zile, cu zilele în mâini,
s-a dus spre ceas de noapte un tată ce-am avut,
mireasma de agheasmă, de ceară și azimi,
îmi mai presară-n suflet veninul nebăut.
Și tocmai de aceea, în ceasul ăsta rece,
descântul meu de viață e veșted și pătat,
și amintirea caldă a tatălui nu trece,
el îmi rămâne-n vremuri și tată și-mpărat
poezie de Mihai Laurențiu Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zile, poezii despre viață, poezii despre tată, poezii despre suflet, poezii despre lumină sau poezii despre ceas
Mi-e frig de frigul
Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
și nu va mai veni-napoi, în veci,
și haina din cuier devine rece
și mânecile la camași mi-s reci.
Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndata ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
și l-a lasat acolo, în pamânt.
Mi-e frig de frigul lui, acum, că ploua
si-n cimitir e apa cu prisos,
În timp ce viata ne e data noua,
El zace în sicriu acolo, jos.
Mi-e frig de frigul nopților de iarna,
Când respirând prin viscole, postum,
Nameții vor începe sa se-aștearna
si el, sarmanul, se preface-n scrum.
Mi-e frig de frigul țurțurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scăzământ, se vor usca.
Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Își joaca rolul ultim și-i e greu,
Ca îl priveste însuși Dumnezeu,
și dintr-odata, prin schimbari
profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țurțuri, poezii despre viscol, poezii despre vestimentație, poezii despre religie, poezii despre ploaie, poezii despre noapte sau poezii despre iarnă
În noaptea albă de Crăciun
... În seara sfântă de Ajun,
Ne așezam, tăcuți, la masă...
Era plăcut și cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Și mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coșul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam și eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viață Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năștea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieși din pribegie
Și ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, așezată
În case vechi, cu porți de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Și tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-așez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coșul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus și numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Și când cocoșul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc și flori de gheață,
Și-am s-o aștept, ca-n dimineață,
Să-apară iar în viața mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Și-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre foc, poezii despre visare, poezii despre tăcere sau poezii despre trecut
El a apărut pe lume în satul Rukina, lângă mânăstirea Sfântul Kiril. Asta s-a petrecut la 8 mai 6948 de la Facerea lumii, anul 1440 de la Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în ziua pomenirii lui Arsenie cel Mare. Șapte zile după aceea a fost botezat cu numele lui Arsenie. În aceste șapte zile, mama lui nu a mâncat carne, ca să îl pregătească pe nou-născut pentru prima împărtășanie. Patruzeci de zile după naștere, ea nu s-a dus la biserică și a așteptat să i se curețe carnea. Când carnea ei s-a curățat, s-a dus la slujba din zorii zilei. Lăsându-se să cadă la pământ în pridvor, a rămas așa câteva ceasuri și a implorat pentru pruncul ei un singur lucru: viață. Arseni era al treilea copil al ei. Cei născuți înaintea lui nu trecuseră de primul an.
începutul de la Laur, Cartea cunoașterii de Evgheni Vodolazkin (2012), traducere de Adriana Liciu
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre naștere, citate despre creștinism, citate despre curățenie, citate despre copilărie, citate despre botez, citate despre bebeluși, citate despre Iisus Hristos sau citate despre zile
Imponderabilitate
Bine, bine,
Mi-am pierdut greutatea, plutesc,
Dar greutatea care s-a pierdut
Unde e?
Mi-a luat-o cineva în primire?
S-a tăiat o chitanță?
Pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic,
Greutatea unui om
E o valoare, nu?
E o mare valoare în ziua de azi
Greutatea unui om-nu în aur ci chiar
În greutatea lui.
Cine se folosește de ea?
-Cârcotaș ai fost și sub legea gravitației
Cârcotaș ești și-n vid, nătărăule!
Să vezi ce greutate o să mai capeți
Când o să-ajungi în cazanul cu smoală-
Asta e doar așa, o tranziție.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greutate, poezii despre valoare, poezii despre prezent, citate de Marin Sorescu despre prezent, poezii despre legi, citate de Marin Sorescu despre legi, poezii despre imponderabilitate, poezii despre gravitație, citate de Marin Sorescu despre gravitație, poezii despre aur sau citate de Marin Sorescu despre aur
Imponderabilitate
Bine, bine,
Mi-am pierdut greutatea, plutesc,
Dar greutatea care s-a pierdut
Unde e?
Mi-a luat-o cineva în primire?
S-a tăiat chitanță?
Pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic,
Greutatea unui om
E o valoare, nu?
E o mare valoare în ziua de azi
Greutatea unui om - nu în aur, ci chiar
În greutatea lui.
Cine se foloseste de ea?
- Cârcotaș ai fost și sub legea gravitației
Cârcotaș ești și-n vid, nătărăule!
Să vezi ce greutate o să mai capeți
Când o să-ajungi în cazanul cu smoală -
Asta e doar așa, o tranziție.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Progresia Sfintei Treimi
Când nu mai am inspirație să scriu,
Ce-ar mai fi de zis?
Mă gândesc la ce nu s-a mai gândit nimeni.
De pildă, când a zis Dumnezeu să fie lumină,
Lumina s-a făcut singură.
Ce, te gândeai c-a scăpărat El?!
I-a lăsat omului să descopere scânteia
În sine.
De fapt, cred că la început
Lumina era dintr-o bucată,
Clară ca bună ziua,
Fără foc întrânsa. Numai pentru ochi;
Reglată bine, tot, treabă, rost...
Curată.
Până a intrat în cârdășie cu focul
Și-a-nceput să ardă, știu fetele cum e...
Mă mai gândesc la faptul că, la început,
Și omul a fost făcut dintr-o bucată,
Căci l-a făcut Dumnezeu bărbat și femeie,
Nu doar una sau doar altul, ce mai una, alta!?
L-a-mpărțit pe om în două, să nu fie singur
La Părinte.
Când a văzut ce prostie a făcut, a zis:
Bă, ăștia sunt ca oile: după una sar toate în baltă!
A deschis poarta staulului și ne-a dat drumul
Pe drumuri, la înmulțire.
Parcă-L văd ținându-se greu după noi,
Ca un păstor bătrân
După miliarde...
Iar Ei,
Doar Trei.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (13 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre prostie, poezii despre fete, poezii despre femei și bărbați sau poezii despre femei
O altă ipostază
mamei plecată în lumea fără timp
copilul din mine agită cerul și plânge
cu mâinile lui desenează pe cer
un Dumnezeu tânăr
există o relație între ei
de parcă s-ar ști
de undeva
iată îi spune copilul
ți-am desenat un măr
jumătatea cea mare ți-o dau ție
cealaltă o păstrez pentru mama
să-i spui lucrul ăsta
și să-i mai spui că tata s-a dus
într-o dimineață devreme în pădure
după vreascuri și nu s-a mai întors
hornul de la casă a căzut
peste iedera urcată până la cer
cireșii au privirile pline cu flori
poarta se zgâlțâie în balamaua
ruptă de anul trecut
duminică
bătrânele satului
cu mâinile sorojite de vreme
au îngenuncheat lângă altar
clopotul a bătut în dungă
s-a dus și mătușa...
anul ăsta nu vom împodobi bradul
să-i spui că răsăritul caută pământul
și-l țin aproape de piept
pentru ziua în care
ne vom întâlni...
să-i spui și asta
înlăuntrul meu se face târziu
contaminez spațiul dintre mine și cer
nu mai pot rămâne aici
nu mai pot privi îndărătul zilei
ochii mei sunt plecați să caute înțelesuri
cerul e cusut pe la margini cu lacrimi
împing durerea printre rugăminți
și aștept...
poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre desen, poezii despre tinerețe, poezii despre spațiu și timp sau poezii despre sat
Anul Nou
Un an s-a dus din viața mea
S-a dus usor, încet s-a stins,
Contur alt an să prindă vrea
Și trece totul ca un vis...
Mă-ntreb de anul ce-a trecut
L-am dedicat lui Dumnezeu?
Fapte de laudă am avut
Sau am făcut mai mult ce-i rău?
Mă-ntreb de Domnu-I mulțumit
De jertfa, care I-am adus?
Dacă mă mustră c-am greșit
Și nu am fost în tot supus?
Să meditez încerc acum
La toate, câte le-am făcut
Căci am atâtea să Îi spun
Și vreau s-o iau de la-nceput,
Să fiu pe placul lui Isus
Căci El e Dumnezeul meu,
Să împlinesc tot ce mi-a spus
Chiar dacă, uneori mi-e greu...
În fiecare an promit
Că voi fi altul, bun și drept,
Dar apoi uit ce am vorbit
Și nu mai sunt cel înțelept
Îmi cer iertare de la Tine
Isuse blând și iubitor
Ai milă astăzi și de mine
Te-ndură, drag Mântuitor,
Pe Tine, vreau să Te slujesc
Așa cum sunt eu păcătos
Promit de azi, mă străduiesc,
Să fac doar ce e de folos
Și plină candela să-mi fie
Cu undelemn, eu îmi doresc
Căci vreau a Ta Împărăție
Cu ai mei cei dragi, s-o stăpânesc.
Anul acesta care vine
În toate am să chibzuiesc
Căci Doamne, știu, că fără Tine
Nimic nu pot să izbutesc.
Amin
poezie de Florența Sărmășan (27 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre vorbire sau poezii despre promisiuni
În seara de Crăciun
Afară ninge liniștit,
În casa arde focul;
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul.
E noapte, patul e făcut,
Dar cine să se culce?
Când mama spune de Iisus
Cu glasul rar și dulce.
Cum s-a născut Hristos în frig,
În ieslea cea săracă,
Cum boul peste el sufla
Căldură ca să-i facă.
Cum au venit la ieslea lui
Păstorii de la stână
Și îngerii cântând din cer,
Cu flori de măr în mână.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre îngeri, poezii despre sărăcie, poezii despre seară, poezii despre ninsoare sau poezii despre naștere
De Crăciun, clipa în care am vrut să o strig pe mama
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirtația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre plâns sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cu același suflet al meu, de azi...(mamei mele)
Se pare că viața
e un circular spectacol de acrobație,
pentru că nu știe nimeni cum s-a făcut,
cum se poate naște dintr-un copil un OM,
da, asa m-am visat! ca eram însărcinată cu mama
(deci, smulgerea ei din mine, așa s-a petrecut!)
da, ireală senzație de abandon
(din moarte cum s-o mai strig, ar fi o tragedie
mai mult... că tot ce mă rănește
stă, chiar, într-un prezent, al ei trecut...)
Se pare că nu numai viața e plină de mășți și costume,
nu-i azi, singura zi când nu mai știi ce-ți doreșți,
nici timp câștigat, nu-i! mereu sa te-ntrebi:
cine pe Cine aduce pe lume,
Numai că eu, la o simplă acrobație visez...
ziua când mă voi naște la termen(mama, din Tine!)
cu același suflet-al- meu, de azi... la Trapez!
poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Amprente (20 aprilie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tragedie
Clipa î
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rostul
Zarbă și cu Ribla s-au luat la ceartă.
El zicea că e așa, ea zicea că nu e așa.
El s-a-nfuriat și s-a luat c-o țeapă după ea.
Și ea știa un rost în ulucă, fuga acolo.
Băgă capul să treacă dincolo, prin gard,
Dar n-a mai încăput decât jumătate,
Cine știe, nu mai trecuse de mult pe-acolo, se mai îngrășase.
El a prins-o numai bine, cum trebuia, cu țeapa.
Și dă-i și dă-i.
Se strânse lumea, ea țipa din partea ailaltă,
Da' o durea dincoace.
Când a lăsat-o, a trebuit să mai rupă o ulucă, s-o scoată
De-acolo.
De-aia Riblei îi ziceau toți să nu mai muncească,
N-are nevoie, că ea își are rostul ei.
poezie celebră de Marin Sorescu din La lilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ceartă
Clipă în care am vrut să o strig pe mama
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipa în care am vrut să o strig pe mama
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încerca să ies
transpirtația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am ămpreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a înrâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rostul
Zarbă și cu Ribla s-au luat la ceartă.
El zicea că e așa, ea zicea că nu e așa.
El s-a-nfuriat și s-a luat c-o țeapă după ea.
Și ea știa un rost în ulucă, fuga acolo.
Bagă capul să treacă dincolo, prin gard,
Dar n-a mai încăput decât jumătate,
Cine știe, nu mai trecuse de mult pe acolo, se mai îngășase.
El a prins-o numai bine, cum trebuia, cu țeapa.
Și dă-i și dă-i.
Se strânsese lumea, ea țipa din partea ailaltă,
Da' o durea dincoace.
Când a lăsat-o a trebuit să mai rupă o ulucă, s-o scoată
De-acolo.
De-aia Riblei îi ziceau toți ca să nu mai muncească,
N-are nevoie, că ea își are rostul ei.
poezie celebră de Marin Sorescu din Ramuri, nr. 6, 1975
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa cum l-ai înțeles mata, l-am înțeles toți. Nu vorbesc numai de mine. Mă gândesc la ai mei. Niciodată, dar absolut niciodată, nu i s-a făcut nici cea mai vagă aluzie la vreo datorie pe care ar fi avut-o față de mine. Nu vezi mata că nu și-a aranjat "oficial" nici interesele lui? S-a mulțumit să-mi spuie mie ce trebuie să fac, ca să fiu pe urmă întrebată de ai lui: "Ai ceva scris la mână? Dacă nu, cine-o să te creadă?" M-au crezut toți, afară de ai lui. Dar, ei aveau drepturi, pe care mi le-au aruncat în obraz mie, și i le-a aruncat în obraz lui, când nu mai era.
Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre superlative sau citate despre mulțumire