Între vecine

Cum făcea a lui Jaliu ca s-o înfurie
Pe Măria Bălii, vecina ei.
Dădea gură la vite, striga păsările, câinii.
- Hea, hea! Nea, Priene! Gâţi, gâţi!
La vale, la vale cu voi!
(Casa Măriei era mai la vale.)
Na, Scandal! (Avea şi-un căţel, Scandal.)
Şi Măria se plângea lui Dumitru lui Chirimenţu:
- Jaliu, fir-ar al dracului,
Jaliu mi-a adus sărăcia Boghii.

Maria venea pe la noi cu furca-n brâu
Şi punea furca aşa pe pat şi se culca lângă ea.
-Păi, bine, fă, cu furca ce mai venişi,
Dacă te culcaşi? zicea mama.
- Lasă-mă, că nu mai văd să torc.
- Ba ţi-e lene.
- Ei, mă, nu-mi crede nimenea...

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasa bătrână

Când s-a cununat Cheagu, tot aşa bătrân,
Şi fiu-său cu bradul pe vale.
Luaseră şi ei lăutarii şi le cânta c l a n a r e t a
Şi mergeau pe vale, veseli.
Şi-au făcut o masă-n curte, s-au dus vecinii,
Şi mireasa bătrână - a băut un pahar de apă şi s-a îmbătat.

"E, miresică, te dedeşi dracu, zicea Cheagu,
Eu acuma cu cine mă mai culc.
Să mă tragă, să mă oblojească,
Răcii pe vale".

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio prietene

lui Lucian Alecsa

Nu mai e loc de poezie
nu mai e loc nici de poeţi
toate se duc fir-ar să fie
rămân doar umbre pe pereţi

Nu mai e loc nici de poeţi
se duce lumea vai la vale
rămâne noaptea în ereţi
nu întâlneşti nimic în cale

Se duce lumea vai la vale
toate se duc fir-ar să fie
ţi-ai pus şi tu a morţii zale
nu mai e loc de poezie

Nu mai e loc nici de poeţi
cântaţi ceva dacă puteţi

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (8 februarie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lenea

Nea Miai îi spunea mamei, înainte de a muri:
- Nicoliţă, dumneata să te dai la poartă
Şi să te ţâi, să nu vină alea cu lumânări
Şi ţi le pun în mână.
- Păi de ce, nea Miai?
- Păi, de-aia! Că vin alea cu lumânări să-mi aducă
Să le dau la ăi morţi. Zic: să-i duci şi lui Ion,
Lui Petrică, să-i duci şi lui Sandu al meu. Şi eu pe unii
Nici nu i-am cunoscut, ar trebui să umblu mereu, o vecie,
Şi rămân cu lumânările-n mână.

- Şi aşa ai făcut, mamă, te-ai ţinut la femei să nu vină?
- Păi cum, eu puteam să mă împotrivesc cu satul?
Da' lui îi era lene să umble pe lumea cealaltă,
Voia să se păstreze şi mort.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumii toţi suntem datori. Dumnezeu ne-a adus pe lumea asta, ca să o facem mai bună, mai blândă, mai adevarată, mai, mai, mai, mai... Mai demnă de trăit. Iată deci că m-am înscris şi eu cu voia lui Dumnezeu în această galerie de oameni care au acest vis, acest ţel: cum să facem noi să le fie semenilor noştri mai bine. Şi, e adevărat, uneori se respinge această ofertă. Mi s-a întâmplat odată, demult, în timpul războiului, când am fost refugiaţi şi tata a venit pe bicicletă şi ne-a adus ciocolată. Gazda la care stăteam avea şi ea un rând de copii, iar unul dintre ei era aşa, mai de vârsta mea. Mama mi-a spus: ia şi dă-i şi lui ciocolată! El a luat ciocolata, a dat din cap, a muşcat şi a scuipat.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa

Când auzea maica de vreo fată care se mărită
Şi nu vrea să se ducă la bărbat, zicea:
"Fată, dacă bărbatul te duce
Lângă un gard, mături bine, migăleşti, strângi
Şi tu acolo, mături, împodobeşti cu sălcii, cu boji
Şi stai acolo. De dragul lui.
Aia e casa ta, ce vrei?
Să nu te măriţi, dacă nu eşti în state să-ţi placă tot.

O fomee trăia rău cu bărbatul
Rău, rău
Şi odată prin pădure a vazut un urs şi s-a luat după el
Şi s-a dus în vizuina lui
Şi-a stat acolo
Şi la urmă a întâlnit un om şi-a zis ăla:
Cum ai venit tu după urs, năroado?
Şi ea:《Mi-e mai bine cu ursul decât
Cu bărbatul meu》.
Vezi, ursul îi aducea miere.

Şi ce spuneam mai înainte:
Să te ducă bărbatul lângă un par
Să zică:《Asta e casa noastră》.
Şi tu să stai acolo de drag".

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ileana: Alo, da! Cine e la telefon? Secretariatul general al Împărăţiei? Cine? Măria Sa Împăratul? Da... Vi-l dau imediat pe Făt-Frumos... (Făt-Frumos, obosit de luptă, preia telefonul.)
Făt-Frumos: Alo! Da, Măria Ta! Făt-Frumos la telefon. Nu Făt-Frumos din tei... Făt-Frumos din Balta Albă... Cum? Ce fac? Mă lupt, Măria Ta... Pentru slava şi onoarea Măriei Tale... Mă lupt cu un pârlit de zmeu, care-şi spune Zmeul Zmeilor... Cum? Să nu mai luptăm? Aaaa! S-a semnat tratatul de pace cu toţi zmeii, fără deosebire de naţionalitate... Să depunem armele? Am înţeles, Măria Ta... (Obosit, se aşează pe scaun. Zmeul Zmeilor se aşează şi el, cu spatele la Făt-Frumos.)

replici din piesa de teatru Pacea cu zmeii, scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mai trece pe drum

Al lui Fleţu,
Ai lui Fleaşcă,
A lui Gârlă,
A lui Tiugă,
Al lui Băşină,
Ionete-al lui Făsui,
Al lui Deşca,
Roncioaica,
Coadă a lui Ceapă,
Sandu lui Ciurel,
Tăgărâlă,
Ai lui Mitrofan,
Ai lui Modârlan,
Al băiatului Măriei lui Didu,
Traşcă,
Ai lui Corniţă,
Brânzanii,
Roască,
Ai lui Ghirea,
Ai lui Birău,
Delieştii,
Fata lui Dincă Gâscă,
Ai lui Patentă,
Miţăle,
Petrică şi Cătălina lui Căşănete,
Ai lui Zgoidea,
Nătărău ăl bătrân...
Şi ăştia sunt.
- Ei,... Dar Nătărău parcă murise.
- Atunci nu fu el. Atunci mi se păru.
- Atunci ţi se păru.
Ori pe-ai lui Zăbic îi ziseşi?
Rău e când te lasă vederea.
Atunci cine-o fi fost?
- Acum n-o să fug după el.
- Şi unde se duc toţi?
- Unde să se ducă? Trec pe drum...
Să ştii tu că ăla o fi fost a lui Gâfotă.
Ori de-ai lui Sfoiag.

poezie celebră de Marin Sorescu din La lilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harry îl văzu pe Ron ţinând-o în braţe pe Hermione şi mângâind-o pe păr, în timp ce ea plângea pe umărul lui. Şi lui Ron i se scurgeau lacrimi de pe vâful nasului lung. Harry se ridică, nefericit, le întoarse spatele lui Ginny şi mormântului lui Dumbledore şi se îndepărtă, mergând pe malul lacului. Se simţea mult mai bine dacă se mişca, în loc să stea locului, la fel cum avea să se simtă mult mai bine dacă avea să pornească cât mai curând posibil în căutarea Horcruxurilor, pentru a-l ucide pe Cap-de Mort, în loc să aştepte.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Prinţul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul apei din ograda japonezului

Apei lui de prin ogradă,
Prea domol curgând la vale,
Bolovani, dintr-o grămadă,
Japonezu-i pune-n cale.

Spumegată, vrea să vadă,
Împrejurul casei sale,
Apa lui, ce prin ogradă
Prea domol o ia la vale.

Şi schimbând-o-ntr-o cascadă
De consoane şi vocale,
Uită-a vieţii grea corvadă,
Dând răsunet de cristale,
Apei lui de prin ogradă.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În memoria lacrimilor

În memoria lacrimilor tale,
Am să ridic un monument
Pe malul râului din vale,
Cum ai lăsat în testament.

Ca apa râului vor curge
Şiroi de lacrimi pe obraz.
În apa mării vor ajunge
Formând şi ele un talaz.

Cuvintele adânc săpate
Pe o lespede de piatră,
Vor aminti pe mai departe
Că ai existat odată.

Pe placa de marmură
Voi încrusta numele tău.
Lângă el, o ramură
Să i-o duci lui Dumnezeu.

O ramură de măslin
Şi flori de nu-mă-uita,
La care vin să mă închin
Câte zile voi avea.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul

Mergeam pe drum. Era lună, aşa, toamna.
Şi mă ajunge din urmă şi trece pe lângă mine
Un cerc.
O tuturigă mare de fier. Un cerc
Care mergea singur pe linie.
M-am uitat în urmă: L-o fi aruncat cineva?
L-o fi dat de-a tuturigă
Nimeni...
Şi, la urmă, cine să-l azvârle,
Că era mare şi greu - ca o şină de roată
de car.

Mă uit înainte; cercul îşi vedea de cale.
Se-nvârtea repede, repede şi făcea praf.
Tocmai atunci vine al lui Calotă, de la deal
- Îl văzuşi, mă?
- Îl văzui. Şi începe să se-nchine.
Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scăpat,
Numai Spânu mai are butii de vin aşa de mari,
Plecă şi se vărsă putina...
Ne mirăm noi aşa şi ne dăm cu părerea,
Asta al lui Calotă se făcuse alb, îl cam
speriase
Drăcovenia,
Şi mai apare şi Gligorie.
- Îl văzuşi, mă?
- Nu-l văzui. Ce să văd?
- Cercul?
- Care cerc?
Ghiţă al lui Calotă s-a aplecat şi i-a arătat
Urma în ţărână. Lăsase o urmă ca de roată
de car.
-E, câte urme de roţi nu sunt pe drum!

Cercul a trecut, aşa, vălăntoace, prin tot
satul.
Unii îl vedeau, alţii nu.
Aşa, cam din trei, pe lângă care trecea,
Doi îl vedeau, unul nu...
Stând noi aşa, auzim iar Vuuuu - vuu! Uuu!
Uuu!
Cam cum face o vuvă mare...
Şi vedem nori de praf...
- Daţi-vă la o parte, că vine... Se-ntoarce...
Venea cercul de la deal, parcă se înroşise puţin
De-atâta alergat, de-atâta inspecţie în
Comuna Bulzeşti...

Venea dinspre Prădătorul, trecuse ozaca
prin Frăţilă
L-am apucat de mână pe Gligorie:
- Îl vezi, mă?
- Ce să văd?
- Cercul
- Care cerc?
- Asta de trece acum pe lângă noi?
Tu n-auzi că se cutremură pământul, vuieşte,
scoate praf...
- Nu trece nimic. N-aud nimic. Nu văd nimic.

Cercul s-a apropiat... i-am luat seama: să fi zis
Că e roată de cabrioletă? nu, că n-avea spiţe...
Şi prea lumina... E aşa ca o aoreolă de sfânt...
Ca şi când capul vreunui sfânt s-ar fi rostogolit
în praf
Şi aoreola lui îl poartă ca o şină...
Şi-l îmbracă în strălucire...
Mergea vâjâind... Şi se înfierbântase de-atâta
învârtit,
Scotea scântei, când se atingea de câte
o piatră.
Prin Seculeşti, acum era aici la Gura Racului
şi precis
Voia să meargă şi-n Nătărăi la vale...

M-am dat mai aproape şi i-am simţit damful:
mirosea a
Rotund perfect. A geometrie... a spumă
de geometrie,
Adică esenţa esenţelor...
Am căzut în genunchi,
Aşa de uşor şi de delicat atingea pământul
Plin de gloduri, al satului.
Ba, calcă prin Bulzeşti, parcă-ar fi mers
Pe lună, tu-i mama mă-sii!
Mă trecuseră fiorii şi aproape să-mi dea
lacrimile
De atâta cinste şi minune.

- E, acum îl văzuşi? L-am mai întrebat odată
Pe Gligorie, care-şi scotea pământul
de sub unghii
Cu un chibrit.
- Ce să văd?
- Cercul.
- Care cerc?
- Atunci... du-te unde plecaşi, bă orbetule!
Că eu n-am ce discuta cu ăştia, care nu văd
decât
Ce le arată muierea!
- Hai, mă, îl trag pe-al lui Calotă...
Avusei noroc mare cu tine,
Că fuseşi aici... că altfel,
Ne-ar fi povestit cercul în toată lumea,
Ce orbeţi sunt în comuna asta.

Povestea cu cercul de foc, venit în inspecţie,
A circulat mult la noi, din gură în gură.
N-a reuşit s-o stingă nici războiul al doilea,
Abia mai târziu, cu prefacerile, a trecut
pe planul doi

Şi, până la urmă, au biruit ăi care nu-l
văzuseră.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cel ce dă bidiviilor bice

Mă văd copil printre aglice
Ori lângă tufele de coacăz
Şi-mi văd bunelul cum dă bice
Căluţilor sătui de ovăz.

Mă văd apoi elev la şcoală,
Oştean în termen la pifani,
Îl văd pe tata cum se scoală
Cu noaptea-n cap, să facă bani.

O văd pe mama lângă plită
Cum fierbe oala la foc mic,
Mă văd jucând, în piepţi, c-o sută
Şi apoi nu mai văd nimic.

Trezit din vis, culeg aglice
Şi-ascult în vale cânt de cuc,
Sunt cel ce cailor dă bice,
Prea bine şti'nd unde mă duc.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne din bătrâni

tata mereu lăsa lucrurile neterminate

când făcea un gard
nu-i mai bătea cel din urmă cui
de mulgea vaca
îi lăsa viţelului mai mult decât să-l sature
dacă plângea
lacrima lui era mai mică decât a tuturor

nici pe mama nu o pupa îndeajuns
nici pe mine
sau măcar icoana lui de căpătâi
cea cu îngerul morţii

ştia din bătrâni că dacă le laşi aşa
zilele ţi se prelungesc

aşa că pe toate le-a lăsat neterminate

şi viaţa la fel

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dascălul

I

Venea la şcoală de dimineaţă
Cu demâncarea la el.
Hainele le ţinea îngropate la loc, unde muncea.
Că era lup de muncă. Şi ajungea la şcoală,
Făcea ce făcea cu copiii şi când le da drumul,
Încăleca pe cal şi-o lua peste câmp, la locurile lui acolo.
Se schimba acolo la loc şi muncea până-n întuneric.
Se dezbrăca şi le-ngropa iar, şi pleca acasă,
Acolo la Pârva-n Seculeşti, avea casă cu etaj.
Şi dimineaţa, se-mbrăca, lua mâncarea şi pleca la
Şcoală călare. Şi de-acolo, la loc. Om harnic.
Lup de muncă, spunea Moşu, care-i fusese elev.
Învăţa copiii foarte bine. Îl chema Bulzescu Matei.
A murit, tânăr, săracu! Avea un băiat Ion, se făcuse
Cântăreţ la biserică şi-a murit de tifos,
Până în războiul dintâi.
Au mai rămas două fete, Ioana şi cu Nicoliţa
(Căsătorită cu Mitrică a lui Nete).

II

Copiii erau de toate felurile. Unii mai mari, alţii mai mici
Şi cum învăţau? Aduceau un car cu nisip, îl nivelau
Şi stau toţi grămadă pe lângă el.
Şi aşa-nvăţau literele.
Ştergeau şi iar îl întindeau.
- Ia zii, măi, A - făcea învăţătorul.
- Zii şi tu, răspunde elevul.
- Păi, io zisei.
- Păi, mai zii o dată.
Bată-te Dumnezeu să te bată! şi pleca de lângă el.
Pe unii îi "gâdila" la palmă cu o linie;
- Monitor, dă-i atâtea cu dunga şi atâtea cu latul.
Şi alea cu dunga dureau mai rău.
Şi unul zice - cine-o fi fost ăla? - "Lasă-mă, domnule
Învăţător, nu mai da cu dunga, că-ţi dau un leu,
Mi-l dete tata să iau condeie."

III

Mai era un învăţător, care-l suplinea pe Matei,
Unul din Prejoi. Îşi amintea Ilie Chelcea de el:
"Venea învăţătorul cu mămăliga la şold."
E, legată într-o batistă, avea şi el acolo
Vreo ceapă!
Şcoala era pe locul lui Gheorghe Banţa şi la ea zidiseră
Ilie şi Ion Ţuruc, doi fraţi, meşteri zidari, veniţi din
Negoieşti. Ion Ţuruc e străbunicul meu.

Iar Ilei a fost tatăl a trei fete:
Liţa, Lia (muma alei lu Trică-a lui Gogu) şi Anica
(Muma lui Ilie-al Anicăi).
Ăştia din Negoieşti erau săraci, pe moşie boierească, grecească,
Stăteau acolo în Gura Vocnii, o vâlcea, când cobori
În Amaradia.
Acolo era şi-o bisericuţă, mititicâ, aşa cam cât o cameră,
Şi-o fântână cu trei izvoare, o cişmea.

IV

Dar Matei învăţătorul, parcă-l văd
Descălecând, lăsând calul să pască împoedicat
Şi el dezbrăcându-şi de la capul locului
Hainele rele şi sapa,
Schimbându-se cu hainele rele şi-ncepând munca,
După ce-i învăţase pe ăia azbuchea, pe nisip.

Aşa se învăţa mai-nainte
Şi intelectualului nu-i era ruşine
Să vină cu mămăliga la şold.
Nu se rupsese bine de pământ,
Tot în el îşi punea speranţa
Şi-o îngropa, cum îşi îngropa hainele,
Ca în lada de zestre,
La păstrat.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipate însă nu avea acum grijile aceste; el era mâhnit pentru pierderea lui Chirică, care era bunătate de băiat, şi nu ştia unde l-ar găsi, ca să-i mulţumească pentru atâtea binefaceri ce primise de la dânsul. Dar Chirică era acum tocmai în iad şi se desfăta la sânul lui Scaraoschi, iar codoşca de babă gemea sub talpa-iadului şi numai motanul ei cel din ceea lume îi plângea de milă, pentru că l-a cocolit aşa de bine. Şi iaca aşa, oameni buni, s-a izbăvit Ipate şi de dracul şi de babă, trăind în pace cu nevasta şi copiii săi. Şi după aceea, când îi spunea cumva cineva câte ceva de pe undeva, care era cam aşa şi nu aşa, Ipate flutura din cap şi zicea:" Ia păziţi-vă mai bine treaba şi nu-mi tot spuneţi cai verzi pe pereţi, că eu sunt Stan Păţitul!"

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tot aşa, cu popasuri dese, cu îndemnuri, ajung pe culme. De aici-i mai uşor. Ajunşi în sat, descarcă piatra astăzi la o gazdă, mîne la alta. La cîte unii duce şi săptămîni de-a rîndul.
Pe muiere-o cheamă Măria, dar oamenii, batjocoritori cum sînt, îi zic Fefeleaga. Tineretul mai mărunt din sat aşa a pomenit-o: cu Bator de căpăstru aducînd piatră la unii şi la alţii. Cît aur vor fi scos unii şi alţii din piatra adusă în spinare de Bator, Măria nu s-a gîndit niciodată să socotească, dar de multe ori, cînd Bator abia urca pe spinarea dealului, îşi zicea aşa în gîndul ei: "Din cîtă piatră a purtat săracul, mai că s-ar putea face un deal ca acesta". Îi plăteau de-o povară zece cruceri. Şi cînd era drumul bun, putea aduce cinci-şase poveri. Tot făcea pe săptămînă vreo trei zloţi. Şi-şi zicea în gînd: "Tot putem trăi".

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distanţa în cotituri

De la ce distanţă simte râul
Că se varsă, inevitabil, în fluviu?
E o-ntrebare pe care am pus-o
Tuturor, tuturor râurilor
De-o parte şi de alta a Dunării.
(Dunărea n-am îndrăznit s-o întreb,
Ar fi trebuit să-i vorbesc cu "măria ta").

Fiecare, după fire şi debit,
A bâlbâit, mai bine zis a murmurat un răspuns
Intraductibil.
Ceva cam aşa:
Întreabă Dunărea,
Ea de la ce distanţă simte că se varsă
Inevitabil şi glorios
În mare?
Şi în ce-şi măsoară ea această distanţă:
În palme de apă? în coturi? în zbor de nagâţi?
Întreabă Dunărea.

Dar n-am întrebat-o,
Ar fi trebuit să-i vorbesc cu măria ta,
Or, eu mă tutuiesc demult
Cu tot ce curge.

poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul şi polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl îl rugă să vină cu el, să-l însoţească, se ducea doar să-şi ia băiatul şi venea imediat înapoi. Poliţistul îi ordonă să se dea din drum. Tatăl se întoarse la locul lui, adus de spate. Plângea. Fetiţa luă cheia din mâna lui tremurândă şi o puse înapoi în buzunar. Oare cât va supravieţui fratele ei? se întreba. Probabil că încă o aşteaptă. Avea încredere în ea; avea încredere în ea fără reţinere. Nu suporta gândul că frăţiorul ei o aştepta în intuneric. Trebuie să fie înfometat, însetat. Probabil că i se terminase apa. La fel şi bateria de la lanternă. Dar oriunde era mai bine ca aici, îşi zise. Orice era mai bine decât acest iad, duhoarea, căldura, praful, oameni care ţipau, oameni care mureau.

citat din romanul Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay (2007)
Adăugat de Editura Litera
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui George Corbu

Mi-a răspuns cu vorbe goale,
În catrene anodine:
Nu mai pot să-l iau la vale,
Că se duce de la sine!

epigramă de George Zarafu din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnului Ion Iancu Vale

Zic aşa, fără să risc:
Prin scrisul domniei sale,
Iancu este sus, pe pisc,
Chiar dacă îl cheamă... Vale!

madrigal de Constantin Moldovan (iulie 2011)
Adăugat de Constantin Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!