Rostul

Zarbă şi cu Ribla s-au luat la ceartă.
El zicea că e aşa, ea zicea că nu e aşa.
El s-a-nfuriat şi s-a luat c-o ţeapă după ea.
Şi ea ştia un rost în ulucă, fuga acolo.
Băgă capul să treacă dincolo, prin gard,
Dar n-a mai încăput decât jumătate,
Cine ştie, nu mai trecuse de mult pe-acolo, se mai îngrăşase.
El a prins-o numai bine, cum trebuia, cu ţeapa.
Şi dă-i şi dă-i.
Se strânse lumea, ea ţipa din partea ailaltă,
Da' o durea dincoace.

Când a lăsat-o, a trebuit să mai rupă o ulucă, s-o scoată
De-acolo.
De-aia Riblei îi ziceau toţi să nu mai muncească,
N-are nevoie, că ea îşi are rostul ei.

poezie celebră de Marin Sorescu din La lilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul

Zarbă şi cu Ribla s-au luat la ceartă.

El zicea că e aşa, ea zicea că nu e aşa.

El s-a-nfuriat şi s-a luat c-o ţeapă după ea.

Şi ea ştia un rost în ulucă, fuga acolo.

Bagă capul să treacă dincolo, prin gard,

Dar n-a mai încăput decât jumătate,

Cine ştie, nu mai trecuse de mult pe acolo, se mai îngăşase.

El a prins-o numai bine, cum trebuia, cu ţeapa.

Şi dă-i şi dă-i.

Se strânsese lumea, ea ţipa din partea ailaltă,

Da' o durea dincoace.

Când a lăsat-o a trebuit să mai rupă o ulucă, s-o scoată

De-acolo.

De-aia Riblei îi ziceau toţi ca să nu mai muncească,

N-are nevoie, că ea îşi are rostul ei.

poezie celebră de Marin Sorescu din Ramuri, nr. 6, 1975
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tare ca fierul

Floarea lui Cazacu
Făcuse copilului o cămaşă.
A luat foarfecele, că sunt de fier,
Şi le-a trecut de trei ori prin cămaşă,
Dar neîncheotorată, până a-mbrăca-o el.
Asta, ca să fie tare ca fierul.
"Să fie tare ca fierul cine te poartă,
Să nu se lege boalele de el,
Ca de fier rugina".

Când făceau femeile câte un flanel,
Vreun mintean ceva mai lung,
Ziceau:"Lasă să fie mai lung,
Să zică curul bogdaproste".
Floarea ştia bine obiceiurile vechi,
Descântece, tot, şi le ţinea,
Că zicea că să aibă şi copiii ei noroc.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vezi sufletul că ar vrea să-şi scoată capul în lume, dă-i un pumn şi bagă-l la loc, măcar aşa îl va durea mai puţin decât amprenta unui bocanc murdar.

aforism de Maria Roibu
Adăugat de Maria Roibu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa

Când auzea maica de vreo fată care se mărită
Şi nu vrea să se ducă la bărbat, zicea:
"Fată, dacă bărbatul te duce
Lângă un gard, mături bine, migăleşti, strângi
Şi tu acolo, mături, împodobeşti cu sălcii, cu boji
Şi stai acolo. De dragul lui.
Aia e casa ta, ce vrei?
Să nu te măriţi, dacă nu eşti în state să-ţi placă tot.

O fomee trăia rău cu bărbatul
Rău, rău
Şi odată prin pădure a vazut un urs şi s-a luat după el
Şi s-a dus în vizuina lui
Şi-a stat acolo
Şi la urmă a întâlnit un om şi-a zis ăla:
Cum ai venit tu după urs, năroado?
Şi ea:《Mi-e mai bine cu ursul decât
Cu bărbatul meu》.
Vezi, ursul îi aducea miere.

Şi ce spuneam mai înainte:
Să te ducă bărbatul lângă un par
Să zică:《Asta e casa noastră》.
Şi tu să stai acolo de drag".

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de autoportret

Eu sunt cum trebuie să fiu.
Sunt aşa, şi sunt pe dincolo;
Sau sunt pe dincolo şi nu sunt aşa.
Dar, nici nu vreau să fiu
Cum trebuie acolo,
Ori sunt cum trebuie
Să fiu dincoace.
Dar cine ştie cum trebuie să fiu?
Şi cine vrea să fiu cum trebuie ;
Şi cine aşa şi pe dincolo,
Pe dinăuntru, pe dinafară,
Peste tot ce e, ce sunt,
Ce mă-nconjoară,
Ce mişcă, ce moare,
Ce-i bun, ce-i rău şi ce doare;
Ce naşte, ce duce
Pe dincolo şi dincoace de noi,
Din noi, şi pe dincolo şi pe dincoace,
În lumi stelare, milenare,
Ce sunt sau nu sunt?
Eu sunt cum sunt,
Că sunt sau nu sunt:
Pe dincoace, aşa şi pe dincolo!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai, s-a rătăcit Crăciunul!

Iarna a uitat să vină, s-a-mbătat pe la hotare,
Dezbrăcată plânge-n vamă şi se vaită-n gura mare,
C-a pierdut şi paşaportul şi nu ştie ce să facă;
Să-i aprindem lumânarea şi s-o îndemnăm să tacă!

De atâta văicăreală, de atâta lamentare
S-a topit zăpada toată şi doar pe sub munţi de sare,
Gerul îşi înmoaie deş' tul şi adoarme pe-o ulucă,
N-are niciun gând de gheaţă, n-are niciun gând de ducă.

În vacanţă, cică-i bine... n-are iarna vreo ruşine,
C-o aşteaptă-o lume-ntreagă. Ea se simte tare bine,
E chiar mândră că-i dorită cu aşa înverşunare
Şi zâmbeşte sub mustaţă şi se-mbată şi mai tare.

E aşa o nebunie, că nu ştii de-i primăvară,
Vara calcă peste toamnă şi ai sta numai afară,
Muguri stau să crape-n ramuri, cântă-n luncă pitpalacul
Şi au răsărit zambile, a-nflorit şi liliacul.

Responsabilă, instanţa cea astrală stă pe gânduri
Şi nu ştie către cine, să trimită două rânduri,
Ca să ceară să revină ordinea şi disciplina:
Cine-a bramburit firescul, cine poartă toată vina?

Ce-i mai rău, e că norodul e în ceaţă şi tot cere
Un răspuns: vine Crăciunul sau e rost de Înviere?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moare străbunica

"Mama mea, când s-a-mbolnăvit de-a murit,
Cum a făcut? S-a dus în ziua de Crăciun la tămâiat,
Numai în scurteică şi ghete.
Şi, când a venit, a fript carne şi ce-o mai fi făcut
Şi-a-mpărţit. Şi la urmă a luat-o cu frig
Şi-a-nceput să-i fie rău. Şi-a-nceput să
zacă.
O lua cu frig, cu frig..."
A şezut până în ajun de Anul Nou.
- Bine c-am apucat să fac colacii toţi.
Că dau láştină pe lumea ailaltă.
Bine că m-am grijit, zicea.

- Ioniţă, ia să vezi tu de copilul ăla
(Eu eram copilul, continuă Moşu, care stă pe-un butuc de plută
Ciopleşte un ciomag şi-i povesteşte lui Ionică) -
Îmbracă-l, încalţă-l,
Că de-acum încolo numai tu o să vezi de el,
că eu vă
Părăsesc. A murit în ziua de Anul Nou.

Ce an?
Nu e scris nicăieri.
Să fi fost prin 1877.
"Eram copil, auzeam tunurile din Calafat când băteau".
Şi Moşu, după ce s-a sprijinit o vreme
În ciomagul cioplit, afumat şi lustruit de mâna lui,
S-a stins şi el.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Cerul scăpase sus,
Dincolo de cer,
Mai flutura doar un capăt de nor
Care venea până la noi,
Atingea pervazul.

Comunicarea noastră e mai mult prin aer,
Gesturi începute,
Gânduri rostite jumătate în vorbe,
Jumătate în fapte.
Pun mâna streaşină la ochiul tău
Şi-l privesc atent.
Aşa cum ţăranca se uită la un ou,
În zarea uşii
Dacă are bănuţ
Şi e bun de aşezat cu grijă sub cloşcă.

Mă uit în bănuţul pupilei tale
Şi mă găsesc acolo pus sub cloşcă.
Prind aripi şi zbor în vid,
După cerul care s-a tras în sus,
Dincolo de sine.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasa bătrână

Când s-a cununat Cheagu, tot aşa bătrân,
Şi fiu-său cu bradul pe vale.
Luaseră şi ei lăutarii şi le cânta c l a n a r e t a
Şi mergeau pe vale, veseli.
Şi-au făcut o masă-n curte, s-au dus vecinii,
Şi mireasa bătrână - a băut un pahar de apă şi s-a îmbătat.

"E, miresică, te dedeşi dracu, zicea Cheagu,
Eu acuma cu cine mă mai culc.
Să mă tragă, să mă oblojească,
Răcii pe vale".

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea

S-a dus şi-a luat lampa
Şi-a stat aşa cu ea în mână, la marginea patului.
- Ce faci, mă, cu ea? l-a întrebat Ioana.
El n-a mai răspuns.
Dacă-a văzut aşa s-a dus să
Anunţe pe Mitru. Şi cum au venit
El murise, cu lampa pe piept. Aprinsă. Aşa a murit Panduru.

De ce-or fi vrând oamenii să moară
Cu lumină?
Nae Banţa îi spunea unei vecine:
- Fină, să nu uitaţi lumânarea,
Să mă lăsaţi pe întuneric.
Să-mi puneţi lumânarea să m o r i
Şi eu cu lumânare.
Hainele - nu mă puteţi îmbrăca,
Sunt greu. Să mi le puneţi pe piept.
Da' lumânarea s-o am în mână.
Şi aşa a fost.

- Naşule, uite-o, lumânarea...
Şi a dat din cap că e bine.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balta

Abia după ce murise
I-a dat prin gând
- În fond, de ce nu?
C-ar trebui să-şi refacă viaţa.

Dar unde? Când? Si mai ales cine?
Că acum nici nu mai ştia bine
Ce este? Cum este
Şi mai ales de ce să-şi mai refacă.
Şi ce? Când? Unde?
Şi iarăşi sâsâitoarea viespe: cine
Cine să-si refacâ. Şi ce?

Se repetă şi-a zis într-un târziu,
S-o lăsăm baltă.

(Balta era de altfel plină de el,
- Intrat de trei zile în circuit
Trestii gânditoare - aiurau -
Broaşte, mâl bolborosind în adânc, peştişori cât unghia
Fosfor, potasiu - şi deasupra un nor
Oglindindu-se - în treacăt - în luciul schimbăcios.)

Cine? Ce? Cum? De ce?
S-o lăsărn baltă.
Abia după ce-a murit
I-a dat prin gând
- În fond, de ce nu?
C-ar trebui să-şi refacă viaţa.
(Ei, bine, se repetă,
Că de-acum încolo tot aşa o să fie.)

S-o lăsăm baltă. Cine? Cum?
Circuit. Circuit închis? Baltă,
Norul oglindindu-se, luciul schimbăcios.
Schimbăcios.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce se duse fata împăratului cu dădacă-sa, îşi căută şi el mielele şi se duse şi el într-ale sale. Până aci, cântase el nu cântase; dară după asta îşi puse şi el puterile şi zicea din fluier nişte doine de te adormea. Văzând dădaca că fetei îi plăcea prea mult să asculte la fluier, nu zise nimănui nimic, dară se feri de a mai veni cu fata pe acolo. Ciobănaşul, un flăcăiandru chipeş şi tras ca pân inel, daca văzu că nu mai vine fata pe acolo, îşi luă şi el lumea în cap, şi se duse în altă parte, la un oraş, de se băgă argat la vite. Împăratul şi împărăteasa se topea după fata lor, văzând-o că de ce merge se face mai frumoasă şi mai cu minte.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumii toţi suntem datori. Dumnezeu ne-a adus pe lumea asta, ca să o facem mai bună, mai blândă, mai adevarată, mai, mai, mai, mai... Mai demnă de trăit. Iată deci că m-am înscris şi eu cu voia lui Dumnezeu în această galerie de oameni care au acest vis, acest ţel: cum să facem noi să le fie semenilor noştri mai bine. Şi, e adevărat, uneori se respinge această ofertă. Mi s-a întâmplat odată, demult, în timpul războiului, când am fost refugiaţi şi tata a venit pe bicicletă şi ne-a adus ciocolată. Gazda la care stăteam avea şi ea un rând de copii, iar unul dintre ei era aşa, mai de vârsta mea. Mama mi-a spus: ia şi dă-i şi lui ciocolată! El a luat ciocolata, a dat din cap, a muşcat şi a scuipat.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lily (către Ted, în timp ce el ieşea din dormitor): Hei, unde ai dispărut aseară?
Ted: Am avut cea mai... uimitoare seară din viaţa mea.
Marshall: Mie îmi spui?! Tortul acela! Cel mai bun tort pe care l-am mâncat vreodată! Serios, stomacul meu zicea: "Frate, nu ştiu ce mănânci pentru că nu am ochi, dar e super bun, aşa că dă-i drumul în continuare pe Alea Esofag!"
Lily: Da, ştiu, stomacul meu zicea: "Prieteno, nu ne înţelegem noi mereu, dar tortul acela..."

replici din filmul serial How I met your mother (23 ianuarie 2006)
Adăugat de Adriana Stoica, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povară

O carte mică,
N-am luat cu mine
Decât o carte subţire,
Aşa ca o frunză.
Aşa ca o viată de om.

M-am gândit c-o să mă doară spinarea.
C-o să mă doară numele
Care-o va căra.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un biet om sărac. El avea femeie şi trei copilaşi. Lucra bietul om de da pe brânci, zi şi noapte, orice şi pe unde găsea, şi două în tei nu putea lega şi el. Bieţii copilaşi erau mai mult flămânzi decât sătui. Într-o dimineaţă, plecând la pădure ca să aducă ceva uscăturele pentru casă, văzu într-un copaci un cuib de pasăre, cum nu mai văzuse el până atunci. Se miră niţel, apoi parcă-i da cineva ghes, vru să ştie ca ce fel de pasăre să fie aceea ce se adăpostea în astfel de cuib. Îşi lepădă calevrii, îşi scuipă în palme şi se agăţă de copaci ca să se urce în el. Încet, încet, el se sui până la cuib, se uită într-însul; pasărea nu era; când, ce să vaz? un ou ca de găină. Aşa de frumos era oul şi lucios, lucios, încât parcă-i era milă să puie mâna pe dânsul. În cele din urmă, îl luă şi-l băgă în sân. După ce se dete jos, culese câteva uscături, făcu o sarcină mică, luă la spinare şi plecă cu dânsa acasă. Copiii, când văzură oul, săreau de bucurie. Se miră şi femeia lui, căci nici ea nu mai văzuse un astfel de ou. Nu ştiau cum să umble mai binişor cu dânsul, ca să nu-l scape jos să se spargă. Unul zicea ca să-l coacă în spuză şi să mănânce toţi dintr-însul; altul zicea ca să-l fiarbă; altul zicea ca să-l păstreze.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşi din han pe jos, mergând alături de cal. Nu ştia să călărească, aşa cum nu ştia nici să mânuiască nici sabia. Aşa cum nu ştia să fie cavaler. Cum nu ştia să fie Păzitor. Trebuia însă să treacă peste toate astea. Acolo, în depărtare Tărâmurile îl aşteptau...

Aurel Cărăşel în Poveştile Paznicului de Tărâmuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoricelul face câţiva paşi mărunţi până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjeşte, din ce colţ îl pofteşte cu atâta stăruinţă la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Aşa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe lângă dulap? Nu. Pe după jilţul cela? Nici aşa. Atunci? Păi lucrul cel mai bun e să se suie de-a dreptul pe perdea, şi de-acolo să treacă pe marginea lăvicerului din perete până la poliţă. Şi-odată la caşcaval, lasă, n-are el nevoie să-l înveţe alţii ce să facă cu dânsul.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedenii

Era o zi senină când stâncile din munte
S-au prins în ceartă mare prin adâncimi de nor
Ce le făcea să pară mai vechi şi mai cărunte,
Mai acre-n inventarea poveştilor de dor.

Când una începuse mai vechea ei poveste
C-un prinţ ce-a scos din ape o fată de-mpărat,
O alta a-ntrerupt-o, strigându-i fără veste:
"N-a scos-o, las' că ştiu eu: cu ea, s-a înecat!"

Şi, Doamne, ce mai ceartă! – o oră a durat.
S-au potolit – în fine! – şi-a doua a-nceput:
"O tânără turistă, cu laptopul stricat..."
"A, ştiu: a fost la ăla şi-n paişpe l-a durut!"

Cutremur! Val seismic! Furtună şi tornadă!
S-a speriat şi norul, ba chiar întregul munte;
Aşa natură moartă, oricine-ar vrea să vadă!
Credeai că-ncep de-ndată în steiuri să se-nfrunte.

A-ntins-o, iute, norul, spre-o margine de cer,
Dar n-a scăpat căci, încă, apar în el vedenii
Cu stânci în catapulte ce l-au luat reper.
Iar ele... se distrează! Fac asta de milenii.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!