Mi-au amuţit cuvintele ...

Aseară, când am vrut să scriu,
mi-au amuţit cuvintele
şi mi-au sărit din pagină,
rămasă-n paragină.
Se vede treaba că era târziu-
Doar virgule erau pe foi
şi puncte câte frunză
Şi-un semn alungit, de mirare
cerea ajutoare,
s-aducă vorbele 'napoi...
Dar toate erau la culcare
ostenite de-atâta rostit.
Găsindu-şi rimele pereche,
dormeau pe-o ureche,
printre cărţi şi sertare...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingerea

ţi s-a umezit uşor mâna
într-a mea
mângâiam cu grijă
o albă catifea
te-mbujorasei
ca o fată mare
inocenţa ta
era mirare
coborai pleoapa
leneş, şovăitor,
simţeai iubirea
îngăduitor
firavele degete
făceau dragoste
se împreunau sublim
în dulcea pacoste
erau albe, imaculate,
erau zece
numai împreună
şi-un mic poem de toamnă
ar fi vrut să spună
dar nu-l spuneau
pentru că nu era cuvântul
nu erau spusele
erau numai o atingere
de catifea
erau visele!

poezie de Valeriu Marius Ciungan din Haina de molton
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce grele-mi par aceste zile,
Când zac sub anii-mi troienit.
Din cartea vieţii, câte file
Mi-au mai rămas, să scriu sfârşit?!

catren de Mihaela Banu (29 octombrie 2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul trei

În ziua-n care cuvintele mele
erau ţărână...
eram prietenul tulpinilor de grâu.

În ziua-n care cuvintele mele
erau mânie
eram prietenul lanţurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau pietre
eram prietenul râurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau răzvrătire
eram prietenul cutremurelor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau mere amare
eram prietenul omului optimist.
Dar în ziua-n care cuvintele mele
au devenit miere...
muştele mi-au acoperit
gura...!

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi diavoli roşii mi-au evadat din inimă

Mulţi diavoli roşii mi-au evadat din inimă
Şi şi-au găsit adăpost pe câte-o pagină;
Erau atât de micuţi încât
Stiloul i-ar fi putut terciui,
Iar unii dintre ei s-au zborşit în cerneală.

A fost ciudat
Să scriu în tot acest bălegar roşu
Al lucrurilor din inima mea.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puncte sărutate în note

Mi se terminau cuvintele
În puncte, puncte cu clipele
Versurilor ce mi-e erau hrană
Şi apă şi aer şi crisalidă..

O răsuflare le-a ondulat
Pe un portativ în muzică
Divină si lumii unică
Cu diez de neasemănat...

Zburându-le în fluturi
De sunet de mirare
Cum fluturele are în privirile
Noastre-n efemere zboruri

Născând infinitul de mirare
Ce mă renăstea-n şoapte
De nu stiu unde venite
Să dansez în metafore

In cântecul de sublim
Născut de ea, heruvim
Venit din altă lume
Să-mi renască poeme

Pe portativuri de infinit
Cu soaptele ei de zenit
Cu parfum de tei lucit
In note licurici aurii

De ea, şoapta răsuflare
Magnific de mirare..

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost punctul

la început a fost punctul
şi în jurul lui miriade de virgule fecundându-l
astfel s-a format o stea
prima literă a universului: Alfa
a crescut mare devenind Omega
a explodat dând naştere celorlalte
litere din alfabet

literele s-au iubit din nevoie de cuvinte
cuvintele la rândul lor simţeau că lipseşte ceva
şi au stabilit reguli sub formă de propoziţii
îmbinate în fraze

anii treceau
frazele erau din ce în ce mai lungi
şi mai greu de citit
până într-o zi când cuvintele
au îmbătrânit şi au devenit mai înţelepte
au spus că vorba multă le aduce sărăcia
şi au inventat poezia

cea mai frumoasă poezie
era considerată poezia cu rimă
cu timpul rimele au devenit plictisitoare
puterea a fost luată de versurile la întâmplare

şi versurile la întâmplare
s-au transformat în propoziţii
şi propoziţiile s-au transformat în fraze
şi frazele aveau nevoie de virgule
şi virgulele aveau nevoie de puncte
şi punctele au devenit într-un final
cele dintâi şi din urmă semne
ale existenţei negrului în universul
alb infinit

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valet boem ( După "Sonet boem", de Ion Pribeagu)

Aseară stam şi-mi savuram ţigara,
Lângă o ceaşcă plină de năut,
Dar am sărit ca ars, ca un recrut,
Când m-a chemat la dânsa, doamna Clara.
Şi dumneaei paharul i-am umplut,
Cu-a mea brichetă i-am aprins ţigara.
Mai rămânea doar să tocmesc fanfara,
C-aşa sunt eu, un om binecrescut.
I-am spus atunci c-o văd mereu mâhnită,
Că-i stă mai bine un pic cherchelită,
Că chiar dacă-i frecam argintăria,
Când savura iubirile-i defuncte,
Eu ştiu şi-a săruta şi... puncte... puncte
Şi merit să-mi mărească şi simbria!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În puţină vreme, am căpătat, prin această metodă primejdioasă, nu numai o mare uşurinţă de a citi şi de a mă înţelege, dar şi o cunoaştere a pasiunilor, unică la vârsta mea. N-aveam nicio idee despre lucruri, când toate simţămintele îmi erau deja cunoscute. Nu făptuisem nimic, dar simţeam totul. Aceste emoţii încâlcite, pe care le încercam una după alta, nu tulburau cu nimic raţiunea pe care n-o aveam încă; dar ele mi-au format una de alt soi şi mi-au dat despre viaţa omenească nişte noţiuni bizare, smulse din cărţi, şi de care experienţa şi cugetarea n-au putut să mă lecuiască niciodată.

Jean-Jacques Rousseau în Confesiuni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată un rege ce avea 12 frumoase fiice. Ele dormeau în 12 paturi din aceeaşi cameră. Atunci când mergeau la culcare, uşa dormitorului lor era închisă şi bine încuiată. Cu toate acestea, în fiecare dimineaţă, pantofii lor erau atât de tociţi, ca şi cum ar fi dansat întreaga noapte. Nimeni nu ştia ce se întâmplă cu ele sau unde mergeau.

începutul de la Cele 12 prinţese dansatoare de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi...

că te-am iubit tu ştii
că nu mai vrut o ştiu
-toate erau pustii
eu fără tine- pustiu...

toate erau la fel
totul era cenuşiu
şi numai tu lângă el
şi numai eu încă viu...

totul era pustiu
toate erau pustii
că nu mai vrut o ştiu
că te-am iubit tu ştii...

poezie de Iurie Osoianu (7 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi (II)...

că te-am iubit tu ştii
că nu mai vrut se ştie
-toate erau pustii
eu fără tine- pustie...

toate erau fulgi de nea
neaua şi ea cenuşie
şi numai tu lîngă ea
şi numai eu încă vie

totul era pustie
toate erau pustii
că nu mai vrut se ştie
că te-am iubit tu ştii...

poezie de Iurie Osoianu (7 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu scriu ca să vă distraţi
Nu să vă simţiţi vizati
Iar cei care s-au gândit
Că la ei m-am referit,
M-au jignit, mi-au zis de toate...
Dar în fond, mi-au dat dreptate!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om ... cu carte ...

Am strâns în viaţă tot ce-am vrut,
Din banii daţi cu împrumut,
Cu dobândă, garanţie,-
Am bancnote în prostie.
Vilă am, am limuzină,
Chioşc în curte şi grădină.
Am bideu şi o piscină...
Dar văd că în alte case,
Simple, mai puţin luxoase,
O bibliotecă mare,
Plină ochi cu cărţi, sertare,
Birou de mahon, cu mape,
Parcă pielea nu te-ncape.
Amândouă îţi confirmă,
Că eşti şi tu om cu firmă...
Chiar şi-un titlu îţi conferă:
De boier, nu hahaleră...
Ca să par şi eu cu carte,
Aş merge şi mai departe,
Că îmi merge mie gura,
Da-i mai greu cu semnătura.
Aş vrea să fiu, Doamne dragă,
Intelectual cu vlagă!
Azi mă duc la librărie,
Să cumpăr cărţi, cam o mie.
Le număr pân' la Sân' Petru?!
Mai bine le iau la metru!...
Cărţi doar cu coperţi din piele,
Cu una pân' la cinci stele,
Ca la coniac, fârtate,
Etalon de calitate.
Cărţi cu titluri desluşite,
Cu coperţi mari, aurite,
Să se vadă de departe,
Că sunt şi eu om... cu carte...

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursitoarele erau bete, probabil, când au venit la căpătâiul meu sau, plictisite, au vrut să se amuze. Au făcut din mine un fel de acrobat fără plasă. Mi-au dat o înverşunare greoaie şi o exaltare care, amestecate, au devenit destin.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colectivizare

Comuniştii mi-au luat
Cai, căruţă şi-un curcan;
Şi-napoi, la schimb, mi-au dat
O seceră şi-un ciocan.

epigramă de Florentina Loredana Dalian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou gândurile mi-au fost întrerupte, iar de data aceasta între mine şi oraşul imaginar s-a stabilit o perdea albă, a cugetării. Doar o adiere caldă, stranie, înfricoşător de liniştitoare, îmi mai cutremura somnul. Timpul era stins, iar logica firii mele şi legile realităţii erau suspendate. Poate de aceea încă mai credeam că visez. Dar defapt nu era aşa. Nu era iluzie; era doar viitor... viitor şi speranţă.

Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

În asfinţit

Când îţi vei aduce aminte de mine
voi fi doar câmp în asfinţit,
mistuit de radiaţiile unei iubiri
ce a declanşat tumori multiple.
Toamnele aspre ce mi-au trecut prin suflet
însoţite de vânturi şi ploi
mi-au spulberat
aşteptările.
Au şters şi ultimile rămaşite de dor;
erau învelite în ceara durerii şi miruite
cu lacrimi.
Din când în când lăsam să intre
primavara;
S-au ivit ghioceii dar nu au mai avut niciodata putere
să înflorească;
au murit cum mor unii copii în faşă,
de dorul mamei ce a murit
la naştere.

poezie de Angelina Nădejde (10 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa s-a ridicat şi a pornit iar la drum. Vai, picioruşele ei erau obosite şi zgâriate! De jur împrejur era urât şi frig. Crengile pletoase ale sălciilor erau galbene şi frunzele cădeau smulse de vânt şi numai porumbarul mai avea poame, dar nu erau bune. Şi când Gretchen a încercat să mănânce din ele, i-au făcut gura pungă de acre ce erau. Trist şi urât era în lumea largă!

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steluţe în genele ei

Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei.
Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
şi erau steluţe, steluţe, steluţe în genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult...
da, dragii moşului, erau...
erau steluţe în genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustaţa mea şi pe gagica în roşu de alături
tramvaiele aveau ştergătoare de parbriz şi erau... hai, toţi în cor:
erau steluţe în genele ei.

Eram student, era studentă
eram eminent, era iminentă
şi erau steluţe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înfiinţate
mergeau toate pe patru roate
şi erau steluţe în genele ei.
...

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delfi

Au venit greierii
Şi mi-au spus
Opreşte-te din drum
Ascultă-ne!
Au venit furnicile
Şi mi-au spus
Şi ei, şi ele
Şi mi-au spus
Şi!

Pe un drum m-am întâlnit

poezie de Mihaela Cătană (30 ianuarie 2003)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!