Crouching tiger, hidden dragon

plutesc în aer fulgi ca în filmele asiatice cu arte marţiale,
cele care au un buget suficient de mare
ca să se poată alinta în arta culorilor şi detaliilor,
înaintăm aşa cum sar maeştrii peste acoperişuri
după ani lungi de antrenamente şi singurătate,
perfecţionându-ne stilul de luptă până devenim înţelepţi,
uşori ca iubirea care ne menţine în rolurile
la capătul cărora ne vom aşeza undeva într-un loc retras,
lângă o întindere mare de apă, sub copaci bătrâni,
sau mai bine undeva la înălţime, unde priveliştea largă
ne va permite să interiorizăm frumuseţea ultima oară şi
să ne convingem astfel că am făcut ceva bun,
dar în realitate ştii şi tu la fel de bine ca mine
că se va termina cu o suferinţă ce ne va găsi nepregătiţi
şi ne va face mult, mult mai uşori

poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

Undeva, cândva

Poate undeva, într-un loc sub soare,
Într-un infinit, printre lumi stelare,
Gândurile poate s-or întrepătrunde
S-or ciocni în spaţiu, or vibra ca unde.

Poate într-un loc, poate undeva,
Într-o altă lume, poate-i cineva,
Poate-i printre îngeri, poate-n univers
Iar de ne-om găsi, ne-om iubi intens.

Poate-n locu-acela, unde-i cineva,
Emiţând iubire, ni s-o releva,
Că prin alte lumi, chiar de-s paralele,
Gândurile sale, vin spre ale mele.

Poate pe acolo, chiar de-i altceva,
El venind spre mine, undeva, cândva,
Unde nu-i durere, unde nu vom plânge
Noi ne-om bucura când la piept ne-om strânge.

Iar de-atunci încolo, de va fi ceva,
Vom clădi o lume, poate, undeva,
Ne-om iubi cu patos, ne-om hrăni din seva
Ce ne-o dă iubirea, mie şi... cuiva...

poezie de Florentina Mitrică (5 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, astea sunt toate hărţile tale?
Nistor: Da, şefu', astea sunt cele terminate. Mai am unele începute, dar nu sunt gata. O să le termin în curând şi pe acelea. De ce, şefu'? Nu sunt bune?
Lucian: Ba da, mă, nărodule, în mare măsură sunt foarte bune, arată bine, sunt bine realizate, detaliate, cu toate elementele necesare... Dar se putea şi mai bine de atât. Adică, priveşte şi tu, Nis! Ce fel de hărţi sunt acestea, oare? Şi ce fel de geograf mai eşti şi tu?!
Nistor: De ce, şefu'?! Ce anume nu e bine? Eu n-am greşit nimic, serios. E totul corect. Foarte corect, din orice punct de vedere.
Lucian: Oare ce nu e bine, mă?! Nimic de zis, nu vreau să te critic, ai lucrat mult la ele, se vede, sunt foarte bine realizate şi sunt convins că sunt foarte corecte, dar unde sunt denumirile?! Un bun geograf ar fi pus toate denumirile la locul lor! Iar tu ai pretenţia că ai fi un bun geograf, nu?!
Nistor: Păi... Care denumiri, şefu'?!
Lucian: Cum, care denumiri, mă?! Toate! Ai mai văzut tu pe undeva hărţi fără denumiri?! Eu, unul, nu! Deci, cred că ar trebui să le pui şi tu la locurile lor... Nis, chiar şi aici, pe Proxima, toate au denumirile lor specifice: străzile, aleile, parcurile, restaurantele, clădirile, tunelele subterane sau cele de legătură cu exteriorul, cercurile colorate, râurile artificiale, munţii etc. Totul are o denumire proprie, doar e normal să fie aşa.
Nistor: Serios?! Au denumiri? Păi... Nu ştiam.
Lucian: Acum ştii! Deci, ai face bine să le afli şi să le pui la locul lor, pe toate. Dar să nu le scrii de mână, că altfel strici toată frumuseţea acestor hărţi, cu scrisul tău indescifrabil! Oricum, fără denumiri, ce fel de hărţi mai sunt şi acestea?!
Nistor: Ai dreptate, şefu'.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(.........iubiţi pentru o vară)

Aş vrea să fim iubiţi pentru o vară, mai mult nu pot, nu mai duc
Iar plecări, bagaje, tristeţi prin gări scuturate pe jos ca florile după ploaie
Peroane nesătule care se vor ţine după mine cu anii precum câinii
Credincioşi, degeaba le arunc o bucată de pâine pentru că în ochii lor
Se citeşte cu totul altceva, se citeşte: de ce nu mă iei cu tine...
Aş vrea să fim iubiţi pentru o vară, atât cât un clinchet de vacanţă
La fel ca atunci când în ultima zi de şcoală închideam cărţile
Şi fugeam nebuneşte pe străzi cu gândul la ce va să vină
Să nu ştim nimic dinainte, dacă vom merge la mare sau nu
Dacă nu, ne vom mulţumi cu balta de lângă pădure, cu mici
Zgârieturi, dar cu bucuria săriturii în iubirea noastră ca-ntr-o apă
Adâncă, tulbure, opacă, să luăm o mamă de sperietură şi seara
Să ne retragem în cuştile de carne să ne lingem rănile cuminţi
Ascultători şi tandri să ne împărţim unul altuia ca şi cum ne-am da de pomană
Apoi cu mâhnirea aceea mignonă a primei zile de şcoală să te visez
Cum te aşezi lângă mine şi stăm aşa aglutinaţi până ne facem bine...
... Până când visul prinde coajă ca dup-o beţie - julitură de-o vară

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacul

În grămezi greoaie, norii
Dintr-o parte străbătură
Şi de chipul lor pătrunsă,
Faţa lacului e sură.

Lângă apă, singuratic,
Plopul trist, fără veşmânt,
Jeluindu-şi frunza moartă
Se îndoaie după vânt.

Pleacă unde după unde
Şi mişcarea lor domoală
Colo-n trestie pătrunde,
Legănând o luntre goală...

Mult aş vrea în feeria
Unei nopţi de mai, senine,
Să plutesc pe apa-ţi clară,
Cu iubita lângă mine,

Şi a undelor poveste
Nesfârşită, s-o ascult...
Dar aşa, cum eşti acuma,
Lacule, îmi placi mai mult!

George Topîrceanu în Poezii, Ed. Tneretului - 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

Ce-a fost
s-a întâmplat, cu mult mai demult decât cu un an în urmă,
Într-un regat de lângă mare
Acolo unde trăia o fată, cine-a mai şti,
Pe numele ei Annabel Lee;
Cu nici un alt gând pe pământ
Decât să fie iubită de mine.

Am fost un copil şi ea un copil,
În acel regat de lângă mare,
Dar ne-am iubit cu o dragoste mare,

cu mult mai mare decât o dragoste mare –
Şi a mea Annabel Lee -
Cu o dragoste celestă, de serafimi înaripaţi,
Jinduită de ea şi de mine.

Şi aşa, nu vitregiile, ci Îngerii,
într-atât de fericiţi în Ceruri,
Pe ea şi pe mine au prins invidie -
Da! – dintr-aceasta (pe atunci,
toţi oamenii au ştiut,
În regatul de lângă mare),
Cum s-a pornit un ger, născocit din norul nopţii,
Şi a ucis-o pe-a mea Annabel Lee.

Fiind pricină invidia,
În regatul de lângă mare de-atunci, dintr-odat'
A suflat un vânt ucigaş din ceaţa îngheţului spre ea,
Frumoasa mea Annabel Lee.
Şi-ale ei rude înalte au sosit şi au luat-o
Pe un val uriaş şi au dus-o departe
S-o-nchidă sus într-un mormânt între ape
‘N-Apus de-acel regat de lângă mare.

Dar dragostea noastră era mai puternică
decât dragostea însăşi,
Chiar mai puternică decât a celor bătrâni -
Cei din trecut, cu mult mai înţelepţi –
Şi nici îngerii din Ceruri de sus
Nici demonii de jos de sub mare
N-or să poată vreodată-niciodată
să rupă din sufletul meu
Sufletul frumoasei Annabel Lee;

Pentru tine, lună din grinzi,
nu-i important să îmi prinzi visul meu despre
Ea, frumoasa Annabel Lee;
Dar eu simt cum mă dor ochii ei luminoşi,
dintre stelele niciodată ascunse de nor,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Şi aşa, toate nopţile-n val, mă amăgesc lângă ea...
Oh! Draga mea - dragă, a mea - viaţă, iubită mireasă,
În mormântu-i lângă mare -
În cavou-i scufundat în mare.

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Horia Muntenus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici avem pământul şi spaţiul - un cadou minunat şi noi îl pierdem pentru că nu suntem suficient de înţelepţi ca să ne folosim tehnologia într-un mod inteligent. Despre asta este vorba în Proiectul Venus. Nu are legătură cu ce vrea Fresco. Are legătură cu ce este posibil. Prima oară facem o analiză a Pământului ca să vedem ce există. Cât pământ arabil, câte fabrici avem... Şi după această expertiză, vom menţine o populaţie care este în acord cu capacitatea de susţinere a Pământului. Dacă nu vom face aşa, iar populaţia va continua să explodeze, vom avea foamete în masă şi dispute teritoriale, în afară de cazul în care vom menţine populaţia la un nivel care să fie relevant cu capacitatea de susţinere a Pământului.

citat din Jacque Fresco
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara vieţii

Tu acum eşti aşteptat
Să apari pe astă lume
Trece o lună, un an sau doi treptat
Te-ai obişnuit c-un nume

Ai crescut acum eşi mare
A trect un an sau doi
Şi te ţii tu aşa tare
Să ajungi ca noi

Ai rupt cu putere o viţă
Uite eşti la grădiniţa
Nu mai trece mult, şi acum
Eşti in al şcolii drum

Încă un an el uite sare
Peste timpl petrecut
În al grădiniţi mare
Dar in continuare lupt

Fericit tu eti acum
În al univerităţii drum
înveţi bine, eşti major
Uite ai ajuns în cor

Corul celora cu bani
Ce au casă, maşini bogaţii
Dar ca ă vezi tu vii,
Cum au trecut anii

Dar ştiu că undeva pe un prag
Stă un moş inlăcrimat
În proriul său sat
Îşi aşteată nepoţii

Că acum ei fac ca mine
Luptă pentru bogăţie
Na-u trecut demult, ei prgul porţii
Mult iubiţi nepoţii

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiai că, în aproape toată istoria speciei umane, speranţa de viaţă era de sub treizeci de ani? Adică, te puteai baza pe vreo zece ani de viaţa de adult, nu-i aşa? Nu existau planuri. Nu exista timp de plănuit lucruri. Nu exista timp pentru un viitor. Dar speranţa de viaţă a devenit din ce în ce mai mare, iar oamenii au început să aibă din ce în ce mai mult viitor, aşa că au început să se gândească din ce în ce mai des la el, la viitor. Iar acum viaţa a devenit viitorul. Ne petrecem fiecare moment al vieţii pentru viitor – mergem la şcoală ca să putem merge la facultate ca putem prinde un loc bun de muncă bun ca să ne putem cumpăra o casă drăguţă ca să ne putem permite să ne trimitem copiii la facultate ca să poată prinde un loc de muncă bun ca să-şi poată cumpăra o casă ca să-şi poată permite să-şi trimită copiii la facultate.

John Green în Oraşe de hârtie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara vieţii

Tu acum eşti aşteptat
Să apari pe astă lume
Trece o lună, un an sau doi treptat
Te-ai obişnuit c-un nume

Ai crescut acum eşi mare
A trect un an sau doi
Şi te ţii tu aşa tare
Să ajungi ca noi

Ai rupt cu putere o viţă
Uite eşti la grădiniţa
Nu mai trece mult, şi acum
Eşti in al şcolii drum

Încă un an el uite sare
Peste timpl petrecut
În al grădiniţi mare
Dar in continuare lupt

Fericit tu eti acum
În al univerităţii drum
înveţi bine, eşti major
Uite ai ajuns în cor

Corul celora cu bani
Ce au casă, maşini bogaţii
Dar ca ă vezi tu vii,
Cum au trecut anii

Dar ştiu că undeva pe un prag
Stă un moş inlăcrimat
În proriul său sat
Îşi aşteată nepoţii

Că acum ei fac ca mine
Luptă pentru bogăţie
Na-u trecut demult, ei prgul porţii
Mult iubiţi nepoţii

poezie de Evelina Volontir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva

Undeva e un banchet de bucurii
Undeva tăcerea e un zgomot adormit
Undeva fructe exotice distilează în alambicul visului
Undeva culori fragile lunecă printre roci fierbinţi
Undeva cântecul alungă spinii cotidieni
Undeva zace pergamentul care a înfruntat Timpul
Undeva (departe) e copilăria poetului secerată iremediabil
(dar nu abil)
Undeva fiecare pas e un semn al mirării
Undeva neliniştea e ca marea neobosită
Undeva aşteaptă un buchet de bucurii
Undeva...
Dar unde?

poezie clasică de Saşa Pană din Culoarea timpului (1977)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satiră pentru un nesimţit

Şi cauţi cordăciuni în lumea largă,
N-a fost de-ajuns că m-ai avut pe mine...
Străbaţi în lung şi-n lat lumea pribeagă,
N-ai înţeles cum îţi era mai bine!

Şi cauţi ideal care expiră...
N-a fost suficient că eu eram!
Sufletu-ţi se stinge, dar respiră...
Trăieşti ca mort, dar eu îţi existam!

Când dai de greu, îţi aminteşti de mine...
Ştii cât de mult în inimă-i rănit!
În viaţă cauţi doar drumurile line,
Dar ce-i uşor, nu face fericit!

Şi lenea te doboară când te-atinge,
Acel moment în care să te zbaţi...
Îţi plouă peste creier şi îţi ninge,
Şi nu cauţi un drum ca să răzbaţi!

Şi cauţi şi tot cauţi o scăpare...
În labirint de inimă eşti prins;
Şi viaţa ta nu mai are culoare,
Din clipa când în inimă m-ai stins.

Mă cauţi în orice femeie ce o vezi...
Şi inima-ţi suspină dupa mine.
Ştii de iubirea mea şi o visezi,
Ştii c-ai greşit făcând doar după tine!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leo: Ei, îţi plac pozele, omule?
Hyde: Da, omule. Sigur că da.
Leo: În regulă, eşti angajat, omule.
Hyde: Pur şi simplu? Nu trebuie să mai vezi şi alţi candidaţi?
Leo: Nu a mai venit altcineva, omule.
Hyde: Şi ce trebuie până la urmă să fac pe aici?
Leo: Păi, nu am aşteptări prea mari, omule. Adică, dacă dugheana nu ia foc, înseamnă că a fost o zi bună. Şi chiar dacă ar lua foc, omule, ar fi în regulă, pentru că mai am vreo două-trei magazii din astea pe undeva. Hei, fii atent. Dacă vezi vreuna din ele, ai putea să mă anunţi şi pe mine, omule?
Hyde: Sau şi mai bine. I-aş putea face o poză.
Leo: Uau, o poză cu o dugheană unde se fac poze. Cred că ar fi un fel de artă sau ceva. Hei, ascultă. Sper că nu te superi că te plătesc cu bani gheaţă. Nu-mi place ca "fratele cel mare" să se amestece în treburile mele, înţelegi tu.
Hyde: Omule, ţii guvernul deoparte. Sunt alături de tine.
Leo: Nu, fratele meu mai mare, omule. Vine mereu la mine să-mi ceară bani.
Hyde: O, pentru că tu eşti cel responsabil?
Leo: Da, e ca un blestem, omule. Hei, eu trebuie să plec. Trebuie să fac ceva într-un loc.
Hyde: Da, omule, înţeleg. Şi vrei să închid eu după ce termin?
Leo: Să închizi? Uau, e o idee grozavă, omule. Hei, eşti unul din ăia care au tot felul de idei, nu-i aşa?
Hyde: Da şi poate într-o zi tu vei fi cel care lucrează pentru mine.
Leo: Serios? Asta ar fi grozav, omule. Hei, dar aş putea să-mi iau sâmbătă seara liber, nu-i aşa? Grozav!

replici din filmul serial Anii '70
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a minţit o dată...nu minte întotdeauna

Am fost un mincinos...
Când eram tânăr ţi-am spus prima oară te iubesc
pe atunci nu ştiam ce însemnă să Iubeşti
cu adevărat...
Îţi spuneam întotdeauna şi insistam să fiu crezut
că nu vei mai a găsi pe nimeni care să te poată iubi
mai mult decât mine...
Astăzi... continui să mint în ceea ce priveşte greutatea sau înălţimea mea
ca şi cum tu nu ai vedea cum zi de zi devin tot mai mărunţel...
Dar...
când privesc în ochii tăi mari şi castaniii...
Îţi spun adevărul
Te Iubesc... şi realizez
că Adevărul este: Nu există Iubire...
mai Mare decât iubirea
pe care tu ai avut-o pentru mine...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor îl consideră cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor. De ce aceasta? Pentru că Beethoven a luat toate regulile clasice ale lui Haydn şi Mozart şi le-a dezvoltat până când muzica sa a devenit mai cuprinzătoare din toate punctele de vedere. Acolo unde Haydn a făcut o glumă care putea fi spusă într-un salon, Beethoven face glume bărbăteşti, de hohotul cărora se cutremură lumea, şi care trebuie ţipate în toiul furtunii urlătoare. Acolo unde Haydn făcea mici surprize amuzante, Beethoven îţi face surprize cutremurătoare, care te lasă cu gura căscată, fără surâs. Acolo unde Mozart era vesel, Beethoven e nebun de bucurie. E ca şi cum ai privi muzica clasică printr-o lupă – e dintr-o dată mult mai mare. Însă lucrul principal pe care Beethoven l-a adăugat muzicii clasice a fost o mult mai mare cantitate de emoţie personală. Emoţiile sale sunt mai puternice, şi mai vizibile.

Leonard Bernstein în Cum să înţelegem muzica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş...

Te-aş purta cu mine prin lume,
Şi te-aş strânge adesea la piept,
Ţi-aş evidenţia cele bune,
Dar nu mai rezist să aştept.

Te-aş face să îţi ştii menirea,
Să ştii să alegi limpezită,
Să simţi întru totul iubirea,
Să simţi cât de mult eşti iubită.

Te-aş privi o viaţă întreagă,
Te-aş privi şi o sută de vieţi,
Păcat că nimic nu se leagă,
Şi-n suflet port numai tristeţi.

Te-aş alinta aşa cum ştiu eu,
Şi ţi-aş scoate din suflet amarul,
Sălbatic aş fi ca un leu,
Domestic aş fi cum e calul.

Te-aş uita, dar nu o pot face,
În gând până astăzi mi-ai stat,
Te las de acuma în pace,
Căci ştiu că de mult m-ai uitat.

poezie de Mihail Cosmin Pamfil (16 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E un timp negru acum

Aşezase
o păpădie
în dreptul Soarelui
şi când totul se potrivea perfect, a suflat fericită.

[Îi urmăream încheietura mâinii, mişcarea fină a muşchilor sub piele,
şi începeam să văd în interiorul cărnii cum s-au strâns timp de milenii
explozii stelare, cum s-au născut şi au murit pe rând galaxii
care au condus la mecanismul acesta perfect al suprapunerii dintre crimă şi frumuseţe.]

Aşa fac toate femeile, mi-am spus, în timp ce ea, cu stindardul fericirii pe faţă,
mă aşeza pe tronul solar şi îmi dădea să mănânc şi să beau.

Şi am trăit fericiţi până când deodată,
eu am întrebat: "ce faci?"
şi ea a răspuns târziu:
"bine."

[Dar poate că mint, nu eu întrebasem ci altcineva, mult mai adânc, din mine. Simţise oare că mecanismul acela fin, de reglaj al sufletelor, scârţâia pe undeva? Pe undeva, sărise în aer o rotiţă comună, pentru că la distanţă de două miliarde de ani-lumină, într-un sector al galaxiei Andromeda, un pulsar întârziase cu o miime de secundă rotirea mirificei raze?!]

E un timp negru acum; între fictiv şi real, este răspunsul şi poezia.

Dar într-o zi ne va fi bine la maxim. Poate nu azi, dar peste o mie de ani,
peste zece mii,
peste o sumă de mii, într-un alt univers, în formă de cord,
eu voi fi Soarele
şi tu, păpădia
electrică deasupra unui club de noapte
pentru androizi romantici şi singuri.

[Imaginează-ţi acum poetul un indian din Vestul sălbatic călcând pe urmele cuvintelor şi aducându-le înapoi cu arcanul, cum ai aduna iar împreună fire subţiri şi sticloase, de păpădie, şi le-ai potrivi cu penseta sub lupă, pe canapeaua psihanalistului.]

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzusem deja lumea, cu frumuseţea şi suferinţa şi minunile ei mai bine mai bine decât sperau sau se temeau ei că o vor percepe. Dar mai ştiam ceva. Că toţi cei care nu recunoşteau cine erau sau unde fuseseră se aflau în cel mai mare pericol. Erau nişte somnambuli orbi pe frânghie, care tăiau cu degetele aerul subţire. Aşa că i-am lăsat să plece, m-am ridicat şi m-am îndepărtat, ştiind că renunţasem la ceva ce nu aveam să mai capăt vreodată (...), la o iluzie pe care mi-o făcusem, că puteam să fiu salvată şi să o iau de la capăt.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binefacerea

"Nu daţi uitării binefacerea"
Evrei 13:16

Binefaceri nu opri
Celui care îi va lipsii
Nu zi du-te vino mâine
Când astăzi poţi face bine.

Cine bine urmăreşte
Binele iarăşi primeşte
Iar la cel care îi dă
Binecuvântarea-i stă.

De vrăşmaşu-i flămânzit
Oferă-i tu bun primit
Nu-l trata ca pe un câine
Dă-i ca să mănânce pâine.

Dacă setea dă să-l ea
Dă-i tu apă ca să bea
Aşa el se dă bătut
Regretând ce a făcut.

Binefacerea, ca lună
Când e plină este bună
Luna plină-i luminoasă
Binefacerea aşa-i frumoasă.

Cel mai mare rău la tine
Este rău când nu faci bine
Fă bine de prima oară
Nu aştepta să ţi-l ceară.

Soare n-aşteaptă rugat
Când lumina îi e de dat
Fă ca soarele tu fiinţă
Să nu spui că n-ai putinţă.

Binele primit în minte-l ţine
Uită-l cel făcut de tine
Fă bine, mila iubeşte
S-atunci ai parte de aceste.

Omule aşa te pune
Cel dintâi în fapte bune
Din puţin de vezi lipsit
Dă şi fă-l cât mai grăbit.

Nimeni sărac nu-i aşa
Bine să nu poată da
Nu-i de ajuns rău să nu faci
Fă mult bine ca să placi.

Ajută, oameni iubeşte
Binele atunci sporeşte
Binele ce-l faci se ştie
El şi pe nisip se scrie.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste naivă pentru... făcut copii

întâia oară am aflat de ea
în copăiţa în care prunceam
era îngenuncheată lângă mine
cum numai în faţa icoanei
mult mai târziu am mai văzut-o
fericirea din lacrimile ei
doar de mine auzită şoptea
iubirea mea... iubirea mea...

habar n-aveam ce însemna
până într-o zi
când taur înfierbântat
în timp ce mă depravam
ca pe un cearşaf imaculat
prin zăpada albă şi moale a păcatului
am făcut un fel de pneumonie
că nici nu mai puteam respira
când ea ca o altcineva
din întâmplare mă privea

şi în această misterioasă agonie
poate în timp ce deliram
te-am văzut eros
cum te jucai cu bagheta ta
voiai să te întorci
şi îţi căutai o mamă şi-un tată
aşa ne-ai unit privirile
într-un glob de lumină care ardea
şi în care din neatenţie
ca într-un iad ai alunecat
m-au trezit ţipetele tale
te zvârcoleai
în braţele pompieriţei în alb
care tocmai te salva
şi neînţeles de nimeni urlai
eu sunt iubirea... eu sunt iubirea
minune dumnezeiască
am sărit în picioare îndrăgostit

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Acum cum te mai simţi?
Nick: Mult mai bine. Mulţumesc, mâncarea voastră a fost foarte bună, gustoasă. Nu mă mai simt deloc slăbit.
Maria: Nici nu mai ai febră. Deloc. Mă bucur că te simţi mai bine. Înseamnă că injecţia Stelei şi-a făcut deja efectul.
Nick: Injecţia?! Asta ce mai înseamnă?
Maria: O mică înţepătură cu un ac şi o seringă, cu ajutorul cărora se introduc în corp substanţe ce ajută la vindecare.
Nick: Înţepătură? Cu un ac? Cum?! Vrei să spui că Stela m-ar fi înţepat? Pe mine?! Când? Unde?
Maria: În vena braţului stâng.
Nick: În braţul stâng... Au... Mă doare! Ciudat... N-am remarcat asta până acum. Şi de ce mi-a făcut Stela această injecţie?
Maria: Cum de ce? Normal, ca să te vindeci, să-ţi revii.
Nick: Straniu mod de a vindeca mai aveţi şi voi. În plus, doare cu adevărat!
Maria: Te plângi de o injecţioară banală? O să-ţi treacă în scurt timp.
Nick: Nu mă îndoiesc de asta, dar mă incomodează. Iar zona în care mi-a făcut injecţia s-a umflat şi s-a-nnegrit.
Maria: Nu-i nimic grav. Aşa se întâmplă de obicei, cu atât mai mult la tine, pentru prima oară. O să dispară în curând.
Nick: Bine. Să uităm asta. N-are importanţă.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!