Soldatul...
A luat în spate ranița și steagul
Și un pumn de vise și-altul de speranțe
Și-a plecat în lume să-și urmeze pașii,
Conștient că frontu-i schimb murdar de gloanțe.
Curg în urmă ochii-n geană-i lăcrimează
După cei de-acasă, după-a lui țărână,
Trist, se-mbărbătează, scutură de teamă,
Rămânându-i arma singura stăpână.
Greu, pământul saltă, geme sub șenile,
Duduie văzduhul, iadul prăvălește,
Doamne, câtă moarte, câte cruci ridică
Cerul pe morminte, prafu-n câmp jelește!
Simte-n valuri fumul de cenușă-ncinsă,
Își astupă rana proaspăt sângerândă,
Își ridică fruntea, gându-i zboară-acasă,
Șterge patul armei de alt glonț flămândă.
Scutură bocancii obosiți de zgomot,
Ranița-i ca plumbul, trupul de bărbat,
'nnoadă-n barbă plânsul, frigu-i intră-n oase...
Doamne, fie-ți milă, sunt un biet soldat!
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre armată
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre visare
- poezii despre tristețe
- poezii despre schimbare
- poezii despre religie
- poezii despre plâns
- poezii despre plumb
- poezii despre moarte
Citate similare
Se scutură salcâmii
Se scutură salcâmii și trist se-nvârte ceasul,
Simbol al nemuririi pe plaiul brăilean,
Să fi rămas în urmă orașul dunărean
Și nu simțiră nimeni că-ncetiniră pasul?
Doar umăr lângă umăr vom isprăvi impasul
De-a bate apa-n piuă și-a tot spera în van,
Se scutură salcâmii și trist se-nvârte ceasul,
Simbol al nemuririi pe plaiul brăilean.
E miez de primăvară și-n parc răsună glasul
A zeci de-naripate ce cântă cu alean,
E nuntă mare-n stradă, mireasă-n alb e-orașul,
Să nu mai credem timpul că-i unicul dușman!
Se scutură salcâmii și trist se-nvârte ceasul
În centrul vechi al urbei... rămâne suveran.
rondel de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre oraș
- poezii despre timp
- poezii despre simbolistică
- poezii despre primăvară
- poezii despre parcuri
- poezii despre nuntă
- poezii despre muzică
- poezii despre dușmănie
Lumini limpezi
când se deșteaptă primăvara
cu mâinile-i traversate de vene
albastre ca și cum tot cerul se revarsă pe palme
în împăcări calme și saturate
ca după un dezgheț brusc
din degetele-i subțiri curg șiroaie
lumini limpezi mătase
pe pielea pământului petale clătinate de adieri
sub îndoieli și speranțe
nicio cenzură în gândurile redeșteptate
capete tinere se scutură pentru risipiri de cosițe
nu-i timp de oprire
printre vorbe la răstimpuri inima saltă în ritm de roată
Doamne printre crengile merilor câtă strălucire
din carnea mâinilor ce bucurie se revarsă proaspătă nebună
de închid ochii nu mai e frig nu mai e noapte
doar verde lumină
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre verde, poezii despre tinerețe, poezii despre ritm, poezii despre păr, poezii despre ochi sau poezii despre noapte
Nu sunt singura femeie ce și-a înfipt cuțitul în piept
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie ce și-a smuls inima
cu mâinile amândouă
ca un măcelar profesionist
așteptând să fie plătit
pentru sângele scurs pe tejghea
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie care a avut curaj
să își arunce inima în țărână
apoi să o calce în picioare
nu
nu sunt singura femeie care a crezut
că poate să își pună inima la loc
fără să urle
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie
care a înfipt acul în carnea sângerândă
și a promis că se vindecă
nu
nici pe departe
că doar asta au făcut toate femeile
ce te-au privit
măcar o secundă
până în adâncul durerii tale
poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre femei, poezii despre sânge, poezii despre secunde, poezii despre promisiuni, poezii despre plată, poezii despre picioare, poezii despre mâini sau poezii despre inimă
Moartea-n patul meu se-așterne
Din abis răsare Luna,
Având rochia pătată,
Latră-ntruna ca nebuna,
Printre nouri cocoțată.
Mă trezesc în noaptea cruntă
Față-n față cu o hâdă,
Ce privirea și-o încruntă
Și începe, calm, să râdă.
Moartea-n patul meu se-așterne,
Este văduvă bătrână
Și mă roagă Doamne, Doamne,
Să mă culc cu ea pe-o rână.
Strâng în palme restul vieții
Și-mi sărut Moartea cu ură,
Poate voi mânji pereții
Cu sânge și cianură.
Zâmbetul dement îngheață,
Rătăcit la colțul gurii,
Moartea, foarte iubăreață,
Vrea să-și etaleze nurii.
Inima tuberculoasă,
De atâta tuse seacă,
Bate tare, nu se lasă
Și pe Moarte o îneacă.
Moartea-n patul meu se-așterne
Și îi dau un brânci din coate
Și năpârca Doamne, Doamne,
Scoate coasa de la spate.
Sunt acoperit cu pudră,
Plouă cu extract de milă,
Praf sunt oasele-n clepsidră,
Viața-i filă după filă.
Crește-un arbore din mine
Ce rodește amintire,
Doamne, bătrânețea vine
Și m-aruncă în neștire...
poezie de Ionuț Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bătrânețe, poezii despre zâmbet, poezii despre văduvie, poezii despre viață, poezii despre sărut sau poezii despre rochii
Se scutură nisipul
Se scutură-n clepsidră, neliniștit, nisipul,
Sperând că o minune, să-l poată înmulți,
În sclav al nemuririi se travestește timpul,
Când ultime minute, de noi s-or despărți.
Cuprinși de nostalgie înfăptuim bilanțul,
Înlănțuind succese, eșecuri și regrete,
Desfășurăm cu grijă, de pe mosoare, lanțul,
Deconspirând, pe rând, din multele secrete.
Ceasornicul grăbește spre ultima secundă,
Lăsându-ne cu-aleanul minutelor trecute,
Ciocnim paharul plin, în aburi de colindă,
Și-nsuflețim speranțe din clipe nenăscute.
Dorințele abundă, iar ochii-n cer ne-adună,
E cumpăna-ntre ani și lumea veselește,
Petardele trosnesc, urările răsună,
Clepsidra se răstoarnă, nisipul năvălește!
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urări, poezii despre minute, poezii despre succes, poezii despre secrete, poezii despre sclavie, poezii despre nisip sau poezii despre eșec
Rugă
Ne rugăm Ție-n Ajun,
Fă-ne Doamne, fă-ne buni.
Ca și-n Cer și pe Pământ
Să urmăm al Tău cuvânt.
Ruga dă-ne-o luminoasă
Noi îți facem plecăciuni
Și să vii în casa noastră
Să cinăm l-aceeași masă.
REFREN:
Ascultă-ne, Doamne, ruga
Și-adu Raiul pe Pământ
Fie-Ți România-un cânt
Iar românul fie-Ți sfânt.
Ne rugăm la Tine Doamne
Să se facă voia Ta
Să ne ștergi lacrimi de dor
De dorul părinților.
Fă, Doamne, țara întreagă
Ține soră lângă frate
Și unește fără teamă
Moldova cu Țara mamă.
REFREN:
Ascultă-ne, Doamne, ruga
Și-adu Raiul pe Pământ
Fie-Ți România-un cânt
Iar românul fie-Ți sfânt.
Ascultă-ne, Doamne, ruga
Și-adu Raiul pe Pământ
Fie-Ți România-un cânt
Iar românul fie-Ți sfânt.
Ascultă-ne, Doamne, ruga
Și-adu Raiul pe Pământ
Fie-Ți România-un cânt
Iar românul fie-Ți sfânt.
Iar românul fie-Ți sfânt,
Iar românul fie-Ți sfânt.
cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre țări, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre rai, poezii despre mamă sau poezii despre frică
Ce mă doare, Doamne...
Ce mă doare, Doamne, stau și mă frământ
Ce mă doare, Doamne, dacă plâng de moarte
Nu sunt frunză, Doamne, să mă culc pe vânt
Să mă culc pe vântul care-o să mă poarte...
Ce mă doare, Doamne, ce durere rea
S-a ascuns în suflet și nu vrea să iasă,
Uită-Te la mine, poate vei vedea
Care deznădejde m-a făcut mireasă...
Pune-ți mână, Doamne, nu mă părăsi
Pune-Ți mână, Doamne, totu-i cu putință
Fă-mă să răscumpăr fiecare zi
Ce m-a ars cu lacrimi și cu suferință...
Ce mă doare, Doamne, Domnul meu cel sfânt,
Ce dureri de taină s-au ascuns în mine...
Nu sunt frunză, Doamne, să plutesc pe vânt,
Mână Ta-i aceea care azi mă ține
Vindeca-mă, Doamne, gândul, plânsul meu
Nu lăsă pământul plânsul să mi-l poarte
Pune-Ți mâna, Doamne, Tu ești Dumnezeu
Tu ești Dumnezeul ce m-a scos din moarte!...
poezie de Adriana Cristea (7 septembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre durere, poezii despre suflet, poezii despre suferință sau poezii despre prezent
Flori dalbe
Se scutură norii de ger și flori dalbe,
Asupră-ne istoria își scutură rodul;
Cu sîrg adunîndu-și arginții în palme,
Își zdrăngăne sufletul lumii prohodul...
Păcatele noastre și grele și multe...
Eroare și goană mereu după vînt...
Și n-avem ce scoate din cele trecute,
Și n-avem un petec de cer pe pămînt...
Priviți: sîngerează viitorul în zare,
Și teama ne strînge ca într-un clește;
Din ochii planetei venim fiecare
Cu lacrima lui și-o aducem la iesle...
Aici ni se cîntă de bună-vestire
Că iar pe Mesia-Cristos L-am găsit;
De ce-am aflat trudă și nu fericire,
Te-ndură și spune-ne ce să-ndreptăm?
Se naște Copilul, Mesia Se naște,
Cu gîndul cel bun și ca fapta cea bună...
Dar cine-L iubește și cine-L cunoaște
Ca piatră de preț și să-L pună-n cunună?
Trăiască Mesia, trăiască-n vecie,
Sfințească-se Numele Său mai departe,
Ciopliți-I nu cruce... ci tron de domnie,
Să nu mai ajungă dreptatea la moarte!
Acum cînd o lume își plînge calvarul,
Strîngîndu-și cu trudă arginții în palme,
Deasupră-ne scutură-Ți, Doamne, tot harul
Cum scutură norii flori dalbe, flori dalbe...
poezie de Benoni Catană
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre planete, poezii despre nori, poezii despre naștere, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Disperările lui Dumnezeu
sunt blesteme în lume ca niște limbi de foc
care pârjolesc vise, speranțe, iubiri
senzație halucinantă în tenebrosul joc
al morții fără milă pusă pe cotropiri.
sunt tragedii și drame aproape de noi
teroarea încolțește ca scaieții în câmp
moartea pune bombe duce propriul război
zdrențe de fericire -s suspendate în timp.
când demonii respiră se pornesc tornade
ridică în neant tot ce-ntâlnesc în cale
mi-e teamă tot mai des că raiul decade
prea plin de orgii de tenebre letale.
prozeliții morții fac cu viața rocade
aruncâdu-i splendoarea în sfere infernale.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tragedie, poezii despre tornade, poezii despre teroare sau poezii despre război
Grei mi-s anii
Grei mi-s Doamne anii, grei,
fără copilașii mei.
Au plecat în țări străine
după bani și după pâine.
Greu mi-i Doamne sufletul
că mi-a plecat băiatul.
A plecat după mai bine,
îl aștept și el nu vine.
Fata a plecat în lume,
am pierdut ale ei urme.
Nu știu de va mai veni
sau măcar de-o mai trăi.
Grei mi-s Doamne anii, grei.
Îmi plâng ochii după ei.
Bătrânețea mă răpune,
Sorele meu va apune.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine, poezii despre fete sau poezii despre copilărie
În urletul demonic al ultimei ninsori
Un gând, sfidând lumina, străfulgeră văzduhul,
Întemnițând puiandri de ochi spintecători,
Cruțându-le vederea, păcatele-și dau duhul
În albia genunii cucernicei terori.
Cad blocuri zdrențuite, în tencuieli de sânge,
Pe brațul stâng al păcii, zdrobit în os, de flori,
La sânul unei roabe un prunc, în lapte, plânge,
În urletul demonic al ultimei ninsori.
Se-ntunecă amurgul, iar movul cade pradă,
Încenușând în buncăr banchete, reci, de nori,
Se zbat zăgani de tablă, în gemete de sfadă,
Zdrobind dezlănțuiți alt răsărit de zori.
Dorm clipele confuze prin vreascuri de ruine
Și nu tresar de gloanțe și nici de fumul gros,
Sfârșesc nevinovate, sub scârțâit de șine,
În pulberea uitării, de-un vultur odios.
Urdiile buimace frățesc spre-a arde ura,
Trădându-și vrednicia de-a fi smeriți argați,
Își leapădă rușinea, înveșmântând armura,
Recucerindu-și cinstea de-a veșnici iertați.
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulturi, poezii despre uitare, poezii despre somn, poezii despre smerenie, poezii despre rușine sau poezii despre prăpăstii
Rugă și ploaie
Cum plânge, Doamne, cerul tău,
să spele multele păcate
și praful strâns de multe seri,
cărat pe flori în zi și noapte
Cum plouă, Doamne, des și mult,
peste clădirile bălțate,
pe drumul străbătut cu greu,
acum sunt bălți și-s tulburate
Pământul e acum noroi
și se lipește pe picioare,
cum plouă, Doamne, cerul tău
și cum îndoaie orice floare
Câte umbrele s-au deschis
și câte chipuri sunt sub ele
să se ferească de ce-i scris,
păcatele să nu se spele
Cum plânge, Doamne, cerul tău,
cum curge cerul peste toate,
cu limpezimile din nori,
atât de mulți aduși azi-noapte
Cum suflă, Doamne, vântul tău,
din depărtare dintr-o parte,
eu stau în ploaie c-am fost rău,
mă iartă, Doamne, de păcate
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre flori, poezii despre seară sau poezii despre iertare
Viața
Câte ierni să isprăvesc
Când pe-a mea n-o pot ascunde?
Câte veri să mai topesc
Furând timpului secunde?
Câte nopți nesocotesc
Adormind starea de veghe?
Câte haine primenesc
Aruncând-o pe cea veche?
Câte punți neobosesc
Astupând incert nămeții?
Câte viscole gonesc
Și tot vin în prova vieții?
Câte patimi să îngrop
Într-un bulgăr de uitare?
Câte lacrimi dintr-un snop
S-ancorez spre vindecare?
Câte sunt și câte-or curge
Toate au un singur nume:
Nu e apă, dar se scurge,
Este viața, lume... lume!
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre viscol, poezii despre vestimentație sau poezii despre vară
Diagnostic, I : Cancer / Ca (î)n Cer...
Răni nevăzute, dureri atroce;
Tăcerile nu mai au conținut!
În fiecare plagă arderea e-o voce,
În fiecare gând e sufletul pierdut!
Seringi, aburi de sânge și alcool;
Privirea caută orizontul orb!
De-atâta viață, Doamne, -mi este dor
Încât în lacrimi nu știu ce să Te rog!...
Un alb rece, de piatră este inima-n care
Sentimentele se distrug rând pe rând...
Doamne, nu-mi da de astăzi renunțare;
Mă simt încă pradă sieși sângerând!
Negru peste tot; ochii nu-i închid de frică;
Proiecții cu lumânări și cruci și morți...
Din patul rece trupul rece alții-l ridică!
O, Doamne, ce spun oare copiii la nepoți?!
Un drum printre îngeri; lumină orbitoare;
De-atâtea aripi mă prăbușesc în alt zbor...
Întind unii mâinile sub trupul peste care
Cineva așează o floare și-și frânge-un fior!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre îngeri, poezii despre voce, poezii despre tăcere, poezii despre trup și suflet sau poezii despre seringă
Prietenii falși sunt ca pirații de pe vremuri: ca să înșele vigilența echipajului unei corăbii a unei marine regale (franceze, engleze, spaniole etc.), încărcată cu comori, pe care voiau s-o jefuiască, înălțau pe catarg steagul acelei marine, iar când se apropiau destul, ridicau steagul negru, atacau, ucideau echipajul, își însușeau toate bunurile de pe acea corabie, după care o scufundau. Așa fac și prietenii falși: ridică steagul prieteniei până îți câștigă încrederea, apoi te înjunghie pe la spate.
George Budoi în Prietenia și Dușmănia: aforisme, epigrame, pamflete și satire (2 august 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prietenie, citate despre marină, citate despre încredere, citate despre prietenie falsă, citate despre piraterie, citate despre negru, citate despre drapel, citate despre comori sau citate despre Spania
Directorul își ridică privirea, deși parcă știa dinainte că era Diana Enka. Cum să procedeze?! Îi era milă de ea. Ar fi vrut să rezolve cumva problema asta. Nu putea fi dur, n-o putea da afară, cum procedase în urmă cu o săptămână, deși ea nu era deloc amabilă, binevoitoare. Însă în ochii ei se putea citi cu ușurință multă tristețe. Nu mai era atât de aprigă, de înverșunată, implora din priviri. Însă Traian Simionescu era foarte ocupat, nu-și mai putea permite o nouă confruntare cu ea. Ușa se închise în urma tinerei doamne. Directorul își ridică privirea spre ea, deși ar fi dorit să evite s-o întâlnească.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șefi, citate despre tristețe, citate despre tinerețe, citate despre timp, citate despre săptămâni, citate despre ochi, citate despre lectură sau citate despre dorințe
Poate că așa a început
arunc din mine floarea sângelui
ca pe o pasăre pe care o inițiezi
plin de erori
în zbor
pe trupul de piatră al statuii
furnica
își urmează calea cuminte
saltă uneori
reașează firimitura de azimă
fericită că a încăput încă o lume
pe spatele ei fragil
pe o floare
o viespe
își spală picioarele aproape invizibile
lasă câte o picătură de otravă
se scutură de uri
și pleacă mai departe
la atac
poate că așa a început să se nască
arta
cine mai știe? cine mai știe?
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre sculptură, poezii despre păsări sau poezii despre greșeli
Durere în stele
Câtă durere este-n stele, Doamne?!
Oh, s-au topit și curg prin ochii Tăi!
Iar Tu ne cerți cu boală și cu foame,
Cu moarte și cu virușii-călăi,
Fiindcă am fost copii rebeli și răi
Și nu ne-am plâns greșeala la icoane.
Ori poate ceri dreptatea pentru care
Cei asupriți, în viață au luptat...
Acum îngenunchem și-ți dăm crezare
Și Doamne, știm că am făcut păcat.
Azi fiecare este vinovat
Și lacrimile noastre sunt amare.
Să ne unim în luptă, toți, ca unul!
Iubirea nu ne fie în zadar...
Ne iartă, Doamne! Plânge azi românul.
Ne iartă și ne ai în paza Ta!
Plâng toți cei dragi, pier unul câte unul...
Ne iartă Doamne! Nu te mânia!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre stele sau poezii despre medicină
Trista îndoială
Cine-ți șterge rana, Maică Românie?
Nemâncate turme care rup din glie
Pângărind Carpații, Dunărea și marea
Negândind că-ți face pulbere răbdarea?
Cine-ți șterge dorul cel ce aspru doare?
Necioplite umbre fără de onoare
Care-ți varsă bruma în al lor desagă
Închizând izvorul celor fără vlagă?
Cine-ți șterge fierul cel ce-ncins te arde?
Râul nepăsării, foamea din petarde,
Drumul fără-ntoarceri trist și obosit,
Lânceda speranță fără de sfârșit?
Cine-ți șterge teama uneori grăbită?
Haitele de lupi ce te vor rănită,
Ulii ce-și ascut ciocurile-n pradă,
Câinii vagabonzi ce-și fac veacu-n stradă?
Cine-ți șterge fruntea nefiresc de udă?
Laurii dreptății câștigați prin trudă,
Soarele ce-ți zvântă lacrimile triste
Lepădând sudoarea stoarselor batiste?
Cine-ți șterge ochii, Maică Românie?
Cei ce vor să pună codrilor chirie,
Câmpurilor lacăt, râurilor stâncă,
Valurilor vamă, amanet pe luncă?
Cine-ți șterge barba, Maică Românie?
Aurul din pântec ca o ironie,
Dumnezeu cu mila într-o altă lume
Când te-o naște iară sub același nume?
Cine-ți șterge-obrazul, Maică Românie?
Vântu-n primăvară când ușor adie
Și-nroșești de ciudă c-ai albit devreme
Când prin nori lumina o auzi cum geme?
Cine-ți șterge chinul, Maică Românie?
Cei ce-s plini de ură și de dușmănie
Și-altă cale dreaptă n-au găsit să ducă
Decât cârma țării strâmb să o conducă?
Cin' te mai alintă, cin' te mai mângâie
De la fir de păr până la câlcâie?
Ploile și vântul, astea ți-au rămas,
Slujitori cucernici fiecărui ceas!
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri, poezii despre vamă, poezii despre vagabondaj, poezii despre ulii sau poezii despre stânci
Rugăciune de iertare pentru cei plecați
Câți străini și câți de sânge
N-am Doamne lacrimi a-i plange,
Or vinit și or plecat,
Durere-n urmă-or lăsat.
Doamne, cât fu deal de nalt
Numa dor l-o măcinat
Florile nu s-or uscat
Numa lacrămi le-or udat.
De plecat și de venit,
Dorul drumu-o bătucit.
Câte lacrimi or fost grele
Îs astăzi pe ceruri stele.
Miluie Doamne și iartă
Dorul nost înspre ei poartă,
Mică or greșelă mare
În genunchi cerem iertare.
De în lume or greșit
Ne-om ruga de izbăvit
De viața le-o fo povară
Iartă-i Doamne de ocară.
De-or trăit în întristare,
Sămânță îi fă de floare.
Cât o fi-n lume pământul,
Să-i mângâie cu drag vântul
Cei obișnuiți s-adune
Mare-i fă, Doamne, în spume,
Stânca măcinând de-a bașca
Să își simtă tot grea tașca.
Doamne nu căta pricină
Rău' taie din rădăcină
Și primește-ne căința
Să i se uște sămânța.
Flori 'om lăsa lângă cruce,
Gându nost și vorba dulce,
Nu întoarce Doamne fila,
Ai de ei și de noi mila!
Samănă în noi de-acum
Iubirea și gândul bun,
Lumină ne fii pe cale
Întru slava Ființei Tale.
poezie de Valeria Tamas Iacob (17 octombrie 2008)
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!