Trece timpul...

Am deschis fereastra şi privesc în noapte
Luna s-a ascuns sub un voal de nori
Două siluete se-nţeleg prin şoapte
Şi se îmbrăţişează pe sub cingători

Noaptea îşi întinde pânze întunecate
Ţârâit de greieri inundă văzduhul
Peste satu-ntreg unde fermecate
Ne trimite Domnul pogorându-şi Duhul...

Liniştea-i profundă, undeva departe
Un lătrat de câine o despică-n două,
Din copaci cad fluturi... roi de frunze moarte
Semn că vine toamna şi că iar ne plouă....

Semn că trece timpul ca pe cer un fulger
Şi mă-ntreb sfioasă ce-am lăsat în urmă
-,, Ai lăsat iubire''.... îmi răspunde-un înger
Şi un zbor de aripi gândurile-mi curmă...

Pasăre de noapte, înger să fi fost?!
Am închis fereastra şi am tras perdeaua
... Iar îmi depăn viaţa să îi dau de rost
Şi fac noapte albă,.... albă cum e neaua....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăte în noapte

Pluteşti pe umbre de apus,
În liniştea-nserării,
Sperând să vezi venind de sus
Motivul întristării.

Nu vine, aripi nu se văd
În depărtata zare,
Iar până-n zori nu se-ntrevăd
Speranţe că apare.

Sunt nori ce, negri, dau năval
Pe cer şi-n gânduri sumbre,
Iar timpul trece infernal,
Lungindu-se-n penumbre.

Nu vine, soarele-a apus,
Deja-i târziu, e noapte,
Nu se mai vede, aripi nu-s,
E timpul pentru fapte.

Porneşte într-un zbor stingher,
Ea, lebăda tăcută,
Strigând, sub nemilosul cer,
perechea ei pierdută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelare

Sus pe cer în depărtare
Privesc steaua călătoare,
Îi vorbesc dar fără rost
Nu mai e nimic, ce-a fost.

Gândul meu nemuritor
Ţi-l destăinui fără dor,
Ani întregi, noapte de noapte,
Conversam în mii de şoapte.

Mi-a ucis orice speranţă
Gândul că n-ai să mai vii,
Te aştept în noaptea albă!
În durere şi suspin.

Nu ţi-am spus la revedere,
Nici adio sau te las,
Din cascada mea de lacrimi
Prefer să îmi fac un lanţ.

Am să-l port o viaţă întreagă.
Pe cărarea cu speranţe,
Zi de zi am să mă întreb:
Când vine eterna noapte?

Cunoşti taina vieţi mele!
Nu mă lăsa nopţii reci.
Te rog noaptea care vine,
Vino - ori ramai pe veci.

poezie de Cosmin Vasile Uglean
Adăugat de Cosmin Vasile Uglean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Cad picături de ploaie rece
Peste pervazul din fereastră
Şi udă florile din glastră,
Iar ploaia nu mai trece...

Un fulger luminează-n noapte,
Un tunet se aude–n depărtare,
Prin ropotul de ploaie se-aud şoapte,
Şi gănduri trecătoare...

Iar gândurile mele sunt confuze,
Deşi e frig, eu ard de dor,
Vântul serii şuieră prin frunze,
Petalele se pierd în zbor.

Cad picături de ploaie rece,
Peste pervazul din fereastră,
Cad picături peste amintirea noastră,
Iar ploaia nu mai trece...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir de lună

Noapte, noapte
îmi dai şoapte,
de iubire şi de dor,
sărutarea lui pe pleoape,
dragostea ca un fuior
ce se toarce zi de zi
în lumina soarelui
împletindu-se cu luna,
în braţele cerului!
Noapte, noapte
îmi dai vise,
pentru clipele ucise,
în zile de cumpene
când tânjeam de dragoste
şi rugam păsările
să mi-l ţină-n cântece,
cum lumina soarelui,
viaţa pământului!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de înger

sunt pustiul născut într-un urlet
mă doare lumina şi fug
mă ascund în privire
se scufundă stele în mare
mai tresar luminiţe în zare
susură toamna prin arbori, îţi cheamă ecoul
şuieră frunze prin arbori
o umbră se stinge tăcută
o linie ne desparte de toate
ating cu mâna întunericul în prima zidire
ducând urmele lumii în mine
sunt far, sunt privire în văzduhul de ceaţă
adap în palme speranţele moarte
şi plec, departe, departe
se aude în tălpi ecoul ultimului gând
aprind în tăcere ruguri în taina vegherii
desculţ păşesc către poartă
mă împiedic de paşii rămaşi
un fulger se sparge în noapte
arzând aripi de înger în ploaie

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire de-o noapte...

Deschide fereastra încet, dragul meu,
În noaptea aceasta târzie!
Pe pervaz e un fluture, sufletul meu,
Ţi-l trimit în dar numai ţie.
Sufletului meu fă-i din palme căuş,
Încălzeşte-l, suflându-i iubire.
Tristeţea din mine, ce are culcuş,
Să rămână pe veci amintire.
Pe aripi să-i pui pufuri moi de sărut,
Alintări şi iubire de-o noapte.
Tresărind de plăcere, mi s-a părut
C-aştepta tremurând şi-alte şoapte.
În zorii de zi să nu-l scapi din cauş
Să zboare în lumină departe.
Cu aripile lui firave, de pluş,
Se află-n pericol de moarte.
În noapte trimisu-ţi-am gândul ştrengar,
Vesmântat în strai fin de himeră.
La ziuă şi visu-mi murit-a-n zadar;
Viaţa fluturelui e efemeră...

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini cromate

O rază de lumină foarte sfioasă
Cu ochii mari cu genele lucioase
Stă asezată pe geamul de la casă
Cu plete galbene in vânt luxoase

Se asează n suflet mă săgeată
Imi sopteste vorbe nedescifrate
E semn iubitul deseară se arată
Lumina ei de vis lumini cromate

Gânduri amestecate nenumărate
Iubesc acea rază albă de lumină
Din noapte stelele si ale ei surate
Linistea din suflet împăcare deplină

Trecerea la cer si iubirea divină
Mă uit în creasca albă de cafea
Iar viaţa mea o văd in zaţ senină
Suflu cald ce îmi deschizi cartea

Alungă gândul goneste mortea
Ingerul cerului vine cu cele bune
De iubire de soare să am parte
Apusul fie dus cât mai departe

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă vieţii şi morţii

Viaţa-i o clepsidră spartă.
În două timpu-i fragmentat –
Lumina zilei şi... deodată
O noape neagră s-a lăsat.
E-un licăr între vieţi de stele,
Un şerpuielnic drum de vis...
Nu înţelegem că se moare
Decât când pleoapa s-a închis.

Viaţa-i o clepsidră spartă,
Arcă-n vreme de furtuni,
Pe valuri de timp purtată.
Vis în neştiute lumi...
Este curgerea spre mâine,
Al durerii eşafod,
Pacea colţului de pâine
Şi trădarea lui Irod.

În două timpu-i fragmentat –
Ploi de silabe şi tăceri
Ce-n univers au emigrat.
Şi-acum, pe-al rugilor dureri,
Mă-nalţ furtună şi socot
Că-s un quasar pierdut în timp,
Un unic şi nefast complot,
Poate un ultim anotimp.

Lumina zilei şi... deodată
Apus, tăcere şi neant,
Ploi de tristeţi, dureri şi sloată...
Viaţa alt curs de-acum a luat.
A fost o curgere de miere,
Iubire, floare de cais,
Cânt de izvor şi păsărele,
O aripă de dor, un vis...

O noapte neagră s-a lăsat...
Prelung, un clopot se aude.
Ah! Oare ce s-a întâmplat?!
Şi universul ce ascunde?
Ce cruci nuntirea mi-o jelesc?!
Pe alba piatră funerară
Ocean de lacrimi regăsesc
Şi timpul nu se mai măsoară.

E-un licăr între vieţi de stele,
Toreador sub roşu voal,
Preţioasele gazele
În blând decor autumnal.
Viaţa e soarele de vară
Şi zbor spre cer de păpădii,
Zborul aripii de ceară
Peste clipe viorii.

Un şerpuielnic drum de vis,
Credinţă şi amnar deodat',
E poarta care s-a deschis,
Genunchiul, azi, în rugi plecat.
Viaţa-i o floare la altar
Pusă ofrandă pentru timp,
E şi iubire şi calvar...
Splendoarea muntelui Olimp.

Nu înţelegem că se moare...
Nu-i drept, etern datori să fim!
De ce atâta întristare
Când am putea să mai trăim?
Ne-am logodit cu neputinţa...
Prin moarte toţi vom spune "da",
Căci n-a putut să afle ştiinţa
Ce alte vieţi vor mai urma.

Decât când pleoapa s-a închis
Vom crede, Doamne, că se moare,
Că viaţa nu-i decât un vis.
Secunde, stele căzătoare...
Ce rost în urmă lacrimi, fast?!
Ce rost un nume pe o cruce?
Din om, nimic n-a mai rămas.
El vine şi apoi... se duce...

Decât când pleoapa s-a închis,
Nu înţelegem că se moare.
Un şerpuielnic drum de vis,
E-un licăr între vieţi de stele.
O noapte neagră s-a lăsat,
Lumina zilei şi... deodată,
În două timpu-i fragmentat.
Viaţa-i o clepsidră spartă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de fluturi

A trecut atâta vreme
C-am uitat să mai socot,
Am uitat a mă mai teme,
Şi din suflet să te scot.

În noapte vorbesc cu luna
Şi cu stelele vorbesc,
Aş vrea pentru totdeauna
Cu ele să mă sfătuiesc.

Cer păreri, ele-mi dau sfaturi,
Îmi arată calea bună,
Şi plec într-un zbor de fluturi
Departe de-a ta minciună.

Voi cunoaşte poate teama
Iubirii ce nu corespunde,
Şi poate îmi voi da seama
Că nu mă mai pot ascunde.

Ies în faţă, lupt cu viaţa
Vreau să las în urmă totul,
Să-mi recapăt iar speranţa,
Să-mi găsesc în viaţă rostul.

Zbor de fluturi mi-e iubirea
Şi ades o poartă vântul,
Face să îmi pierd gândirea,
Uneori chiar şi cuvântul.

poezie de Răzvan Isac (25 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Craiasa Noptii

Intr-o noapte neagra cu cer inorat
Nu pot adormi,ma ridic din pat
Ma duc la fereastra si prinvind in sus
Vad cum luna alba intre nori s-ascuns

Apoi iar apare,o zaresc departe
Si lumina-i calda dispare in noapte
Dar tot de departe,printr-o ceatza groasa
Vad printre gene o dulce craiasa

Are haine albe si chipui senin
Iar pe crestet poarta o cununa de crini
Pluteste spre mine,are-n mana o floare
Si pare ca-mi da o imbratisare

Ma uit lung la ea,la chipu-i ceresc
Si fara sa-mi dau seama ma indragostesc
Vreau s-o imbratisez,ai aintind mana
Apoi im dau seama,craiasa era LUNA.

poezie de Marius Vintilă
Adăugat de Marius Vintilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU, COPACUL...

Eu m-am ascuns adesea, de mine, prin pădure
Şi mă credeam copacul cu trunchi şi ramuri dure;
Am alergat timidă spre licăriri de soare
Şi mă credeam, eu însămi, o stea nemuritoare....

Mi s-a-ntâmplat odată s-alerg spre nicăieri,
Să zbor printre iluzii chiar dincolo de zări,
Am alergat prin beznă şi prinsă în hăţiş
Nu-mi mai găseam cărarea să ies spre luminiş...

Atuncea eu, copacul, m-am clătinat în noapte
Şi-am picurat în zori cu rouă şi cu şoapte...
Mi s-a deschis deodată fereastra către Cer
Şi m-am rugat în taină:,, Nu mă lăsa să pier!''

Şi am rămas copacul firav, dar în picioare;
Eu mai alerg şi-acuma, ca orice muritoare,
Să ies din întuneric, culeg din cer lumină,
Şi trec prin,, uşi'' deschise... cu inima senină....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă toamnei ruginii

Aleargă-n vânt, chihlimbării,
De sângeri şi de jad pătate.
Iar, pe poteca dintre vii,
Voal foşnitor de frunze moarte...
Pe cer aleargă nori... Pustiu
De păsări este cerul, azi
Şi în apusul sângeriu
Dansează cetele de brazi.

Aleargă-n vânt, chihlimbării,
Printre mătăniile de stele,
Frunze şi fluturi. Tu nu ştii
Că voi pleca şi eu cu ele?!
Nu ştii că în tăcerea grea,
Sub pleoapa vremii plumburie,
Ca un cocor eu voi zbura?!
Unde anume?! Cine ştie...

De sângeri şi de jad pătate
Mi-s tâmplele... Ce toamnă grea!
E-un drum, acelaşi... către noapte...
În toamnă iar voi evada...
Nemărginirile solare
În valuri plumburii s-au dus.
Mai tare toamna asta doare!
Lumina-n noapte s-a ascuns.

Iar pe poteca dintre vii,
Cănd trec aducerile-aminte,
Miros gutuile-arămii,
De bruma toamnei ceruite.
Copaci de-acum atât de goi,
Se-apleacă-n plângeri. Timpul trece
Şi plouă, plouă zi de zi
Şi-i tot mai rece, tot mai rece...

Voal foşnitor de frunze moarte
Se-apleacă peste chipul meu
Şi sunt un fluture de noapte
Căzând străin la pieptul tău.
Mă dor aripile întinse,
Cerşesc solarul jurământ,
Dar toate, de acum, sunt vise.
De mâine-am să devin pământ.

Pe cer aleargă nori. Pustiu
Se desenează în adâncuri
Şi pentru mine-i prea târziu.
Voi alergaţi către-nceputuri!
Pictaţi o altă primăvară
Pe pleoapa ochiului bolnav
De alb, de roşu, de lumină...
Plânge în toamnă ochiul cav...

De păsări, este cerul azi,
Gol precum cerul de furtună.
O pasăre te-nalţi şi cazi
Şi mii de cioburi se adună
Din carnea care a rămas
Plutind fâşii pe putred cer
Şi trupu-n rug de frunze-a ars...
Ce crud destin! Ce greu blestem!

Şi în apusul sângeriu
Se-nalţă rugi de inimi frânte.
Voal de mătasă ruginiu,
Bătând precum un ceas, ascunde
Lumina-n falduri de argint.
Şi tâmpla în zvâcniri se pierde
Precum un clopot... E târziu!
Se scurge toamna-n noi, se pierde...

Dansează cetele de brazi –
Jad şi cleştar, în dulci poeme.
Tu, taină,-n adormire cazi!
Ne laşi ale tăcerii semne...
Melancolie, vis, căderi,
În haosul ce ne-nconjoară
În pragul fiecărei seri,
În gerul aspru de afară.

Dansează cetele de brazi
Şi în apusul sângeriu,
De păsări, este cerul azi,
Pe ceru-nnourat, pustiu.
Voal foşnitor de frunze moarte...
Iar pe poteca dintre vii,
De sângeri şi de jad pătate,
Aleargă-n vânt, chihlimbării...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar?

Şi sunt frumos?
Chiar sunt frumos?
Ori numai gândul îmi cade
duios în ape ondulate
pe coapse până jos
apoi îmi sare-n spate?
Ori nu sunt eu acela care
te-adoarme noapte după noapte?
La fereastra unde plouă
îmi inundă spatele curbat;
Mă-ntreb: să-ţi apar deseară-n pat?
Jucăuş din pleoape bat
uneori mai bat din stele
alte stele-n deplasare
ce îşi pun cenuşă-n cap
Din bulbi rar se mai ivesc
ochi, urechi şi… îndrăznesc
câte puţin de roşu pe nas şi pleoape
puţin de verde şi licurici pe coate…
Dar, sa fiu aşa frumos?
Chiar se poate?

poezie de Camelia Petre
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte rece de toamnă

E o noapte rece de toamnă
Şi eu visez un vis frumos,
Dar vântul se plimbă pe străzi
Trist şi cam sfios.

E o noapte rece de toamnă,
O frunză cade din pom
Şi undeva departe,
Adoarme un pui de om.

E o noapte rece de toamnă
Şi se aude cum latră un câine,
Un cocoş sprinten ne anunţă
Că o nouă zi vine.

E o dimineaţă rece de toamnă
Şi eu m-am trezit din visul meu plăcut,
Privesc la geam şi mă mir
Cât de repede noaptea a trecut.

poezie de Vladimir Potlog (3 octombrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altare albe

ce noapte albă ce noapte albă
abia acum a înţeles că e albă e albă
femeia cu albă carne şi piele prea albă
femeia
din visele mele albite sub crupele ei
sanguine (?!) atât
de albe atât de pornite pe nas ca şi sângele
femeia
ca ultim popas ca ultimă rugăciune în faţa
altarului alb cum e noaptea

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor...

E târziu şi peronu-i pustiu
Călătorii au disparut în noapte
Un singur tren se mai aude departe
Iar urma paşilor tăi se mai zăreşte încă
În zăpada aşternută azinoapte...
Ai plecat cu ultimul tren spre nicăieri
Şi când ai venit ai apărut de niciunde
Ai lăsat pe peron amintirea
Unei nopţi perfecte de iubire
Un parfum discret ascuns
In umbra uni zâmbet
Şi pe mine...
Încă te mai aud
Încă îţi simt prezenţa
Iar trenul e acum departe
Undeva spre nicăieri
Pierzându-se în noapte...
Pentru tine am alergat
În gara acum pustie şi rece
Dar nu te-am mai gasit
Erai undeva departe spre nicăieri
Şi totuşi te aştept noapte de noapte
Să te întorci de niciunde...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de mai

E prima zi de mai, după apus de soare,
Deschid fereastra larg, e linişte în sat,
Au înflorit castanii şi-i liliacu-n floare,
Din când în când pe uliţi (...) se-aude un lătrat...

Natura îşi deschide spectacolul de noapte,
În,, parcul'' Bahna plopii se clatină încet,
Pe banca de sub tei cuvintele sunt... şoapte
Şi o privighetoare dă satului concert...

De după deal apare şi urcă-n vârf de plop
Un glob măreţ de aur, e zâna nopţii, Luna,
Pe boltă Carul Mare cu stelele-n galop
În drumul spre apus strecoară-n parc lumina...

E miez de noapte-acum, privighetoarea cântă,
Miroase-a iasomie, mă îmbată liliacul!...
Cu timpul nemilos eu m-aş lua la trântă
Secunda să-i dilat şi să o fac cât veacul!...

E-atâta frumuseţe în,, Universul'' meu
Şi-atât mister încape în nopţile de mai
Că-mi vine pentru-o clipă să-l rog pe Dumnezeu
Să pună timpu-n lanţuri, să-i spună clipei:,, Stai!''

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu două feţe

Azi, noapte, luna a fost la rendez-vous,
mă păcălind cu plinu-i, ce de mult nu fu,
să-mi spună că şi ea îmi poate fi lumină
şi, să-i cred caldul din albul de hermină,
dar că n-apare iar la fel la noapte...
mi-a spus-o rece, numai mie, în şoapte,
cu o faţă-n vorbe... dar nevăzutu-n fapte.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două intenţii

nu ştiu dacă zbaterea ochiului stâng
alteori celui drept e un semn
sau o durere
ţintuită pe propria-mi bătrâneţe sau
e aşa un fel de rană
dintr-un război cu mine însumi

sub toate dărămăturile astea
a rămas doar liniştea
ca o toamnă
golaşă
în mijlocul zilei
nu prea am timp să developez fiecare clipă
aerul rarefiat îmi scurtează orizontul
teama se lipeşte de mine
ca un aluat
cresc şi mă descojesc printre
lucrurile transformate în nisip

îmi sprijin capul pe întunericul
lăsat peste mine şi
mă gândesc cum ar fi dacă
toate trenurile ar opri la capătul lumii
iar Dumnezeu ivit dintre umbre
mi-ar face semn ca şi cum ar fi ultima plecare

nu ştiu dacă zbaterea ochiului stâng
alteori celui drept
e un semn
însă ştiu că
noaptea aceea va fi o noapte de vară

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatul

Mă picura pumnal de sânge
din aripa rupta
a unui înger.
Furtuna ce trecu
lăsă în urmă o noapte
ce se scurge greu
din Rai...
Încă mai cad pene albe
stropite cu durere şi cu moarte.
Se aduna corbi în cer,
se împrăştie foc pe pământ,
iar eu zadarnic încerc să adorm
sub aripa ruptă a unui înger...

poezie de Emilia Roşca (13 noiembrie 2007)
Adăugat de Emilia Roşca
Comentează! | Votează! | Copiază!