Un poem de azi, de ieri, de mâine
Încă o dată să trec
prin anotimpul
epidemiilor, al copacilor înfloriți
secerați de ninsoare la sfâșit de aprilie,
al atacurilor de panică
de la sfârșitul zilelor, al momentelor
când
știu dinainte ce gest o să faci, ce replică o să-mi dai
pentru că sunt ale mele, ale tale,
ale noastre, amestecate-ntr-o
confuzie
psihedelica,
încă un knock-ut, încă
o dată puterea de a ierta
ce nu credeam că voi ierta,
eu, care-s o necredincioasă,
totuși tânjesc
la un fel de iluminare spirituală, la zen-ul suprem,
ca yoghinii, pielea deja palidă,
lipită de os, doar lipsa
unui canal de comunicare, lipsa unei surse
la care să mă pot conecta fără să mă pufnească râsul,
când în cele din urmă toate par infantilități,
felul nostru stupid
de a ne lăsa drenați
de vampiri energetici,
din start, fără să ne dăm nicio șansă,
încă o dată
să merg
prin iarba care îi părea neconceput de verde soră-mii
prin lentila ochelarilor,
după ani și ani de miopie,
să-mi alint pielea
cu câteva băi de soare,
aici, între dealurile acoperite
de km de viță-de-vie,
unde aș putea să mă prăbușesc oricând
și să nu mai știe
nimeni de mine.
poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zile
- poezii despre yoga
- poezii despre viitor
- poezii despre verde
- poezii despre vampiri
- poezii despre trecut
- poezii despre sfârșit
- poezii despre râs
Citate similare
Aș răsări ca iarba...
Aș răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te știu,
Dar încă am zăpadă pe umeri și mă doare,
Că nu știu de-i devreme, sau poate, prea târziu
Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine și n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.
Curg sevele prin mine și răscolesc nocturne,
Amețitoare patimi și nu mai știu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Și clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.
Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Și-aș răsări ca iarba, de verde să asud.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vinovăție
- poezii despre muzică
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vioară
- poezii despre tăcere
- poezii despre somn
- poezii despre primăvară
- poezii despre noapte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Spitalul de sănătoși
Încă o dată sunt eu și sper...
În spitalul acesta de sănătoși îmi fac veacul
și tremur la auzul fiecărei lacrimi
pe care moartea o varsă în surdină.
Niciodată n-am să mai pot păși pe buzele de asfalt ale vieții,
niciodată n-am să mai culeg din nori razele ce cresc ca niște spice de grâu
pe spinarea cenușie a Dumnezeului pierdut în peisaj,
niciodată n-am să mai fac toate aceste lucruri și multe altele...
la fel!
Încă o dată sunt eu și cred
că-n spatele fiecărei întâmplări există un motiv pentru a nu privi mai departe,
sau mai aproape de tot ceea ce se întrupează în liniște
pe la colțuri de stradă, prin paturi de amanți ajunși la vârsta rațiunii,
prin pahare de vin ciocnite la petreceri de novici într-ale vieții,
pe sub cerul cutanat al zilelor și nopților
ce trec și ele cum mai trec și eu și cum mai treci și tu,
prieten grav, pe care umbra sorții te-a ascuns
într-o lacrimă vărsată în surdină.
Încă o dată, și încă o dată, și încă o dată,
când nu mai sunt eu nu mai este nimeni care să răsară în noaptea
din spatele ochilor împovărați de-atâtea imagini aruncate la întâmplare.
Și în spitalul acesta de sănătoși, din care nimeni nu știe când o să iasă,
nu mi-am făcut titlu de glorie decât din scurtele vizite la băile comune
în care-am asistat la succesul vostru răsunător, prieteni dragi,
cu care n-am schimbat niciun cuvânt,
exceptând clipele când ne-am înțeles de minune...
în surdină.
Și iar sunt eu,
dar poate nu mai sunt,
căci legat de tot ce nu poate fi dezlegat
mă plimb de colo până colo, fără umbră,
căutând un "ce" sau poate un "când".
Și-ncep să cânt, și-ncep să... când,
la fel ca un nomad ce va pleca din nou, curând,
voi trece pe sub podul ridicat de visele voastre.
Și când mai ies prin curtea îngrădită de zâmbete a spitalului de sănătoși,
ca să-mi las amintirile să zburde în voie și să strig după ele în surdină,
mă cuprinde un fior și tremur
ca și când aș mai fi trecut pe-acolo
și iar nu am spălat cu lacrimile morții niciun regret.
poezie de Ionuț Popa (2014)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre prietenie, poezii despre moarte, poezii despre medicină, poezii despre zâmbet, poezii despre vârstă sau poezii despre visare
Încă o dată
Ascultam spring waltz
și ochii-mi pictau o întindere verde
străbătută de atâtea lumini
se-ncruda viața cu senin de brândușe
imaș cu veselia iezilor ce zburdau
o rândunea devenea mamă
câteva micșunele sființeau miresme
mă îndumnezeiam cu pământul
plecând din dureri ce răpun,
dam rost lacrimei
din înaltul ce l-am cuprins doar pictându-l
și drept la viață și iubire primeam
copac deveneam cu brațe întinse din ramuri
cu nădejdea pusă în rădăcini
ce nu apun nici când coaja trupului se-ncrețește
odă vieții înălțam
din toate toamnele mele, cu jurământ
că voi picta încă o dată și încă o dată
cu frenezie nebună
iubirea în toamnă când luna e plină
și de va fi ca umbre să răzbată
cu ultim abur voi mai iubi
încă o dată....
poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre iubire, poezii despre toamnă, poezii despre promisiuni, poezii despre pictură, poezii despre mamă sau poezii despre lumină
De iarnă
De fiecare dată după prima zăpadă ies la joacă
Pagina e la fel mereu, fără cusur, eu la fel mereu, am 10 ani
Pot schimba lumea din două priviri, cuvintele tale
Se topesc în palma mea, așa că-i mai bine să nu ne vorbim
Să ne-nțelegem din inimi, din oase, dar mai ales din umbrele
Care trec unele prin altele ca fulgii prin piele
Să facem o veșnicie a noastră în loc de om de zăpadă
Pot opri râuri, ridica baraje acolo-n mintea ta unde-i pustiu
Când se întunecă să strigi: Sunt la barieră, deschide!
Să ies tiptil din mine să te-ntâmpin cu pumnii ca două felinare
Punem schele de dor să ajungem la steaua polară
Ridicăm o casă, un oraș, fără puncte vamale
Iubirea e singurul virus permis
De fiecare dată după prima zăpadă te sun: Vino la mine!
Pagina e la fel mereu, fără cusur, eu la fel mereu, am 10 ani
Și din păduri învecinate animalele sălbatice
Vin să mănânce ceva, nu știu ce, din palmele-ți calde
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre zoologie, poezii despre vorbire, poezii despre vecini, poezii despre vamă, poezii despre stele sau poezii despre schimbare
Hibernală
Se-așază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă așteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ține pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă șocantă.
Văd râuri albastre prin văi de oțel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.
Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n brațe încă o dată!
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre foc, poezii despre văi, poezii despre vânt, poezii despre trenuri sau poezii despre sfinți
Aștept o replică în noapte...
Mă hrănesc cu acele cuvinete siropoase ale tale...
Și sper ca nu voi deveni năluca din fereastra inimii tale
O misiune aproape imposibilă când tu ești prins într-un covor, pictat cu clipe de pe o canapea
Gustă din dulceața micilor gropițe
Ca-n fiecare seară pierdută-n luna de altă dată
Nu te mai pot ademeni sub mrejele mele
Căci ai plecat în noapte, risipind ale noastre speranțe
Acele cuvinte au ramas doar scrise, în cărți fără emoția de altă dată
Ești regele cu slujitori fideli,
Eu am rămas blocată în oglinda din camera ta.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre monarhie, poezii despre inimă, poezii despre imposibilitate, poezii despre fidelitate sau poezii despre devenire
Tancuri la Praga
În sângele de asfințit al răsăritului,
Tancuri trec peste Praga-n coșmar,
Strivind sub șenilele lor adevărul,
Care nu-i doar numele unui ziar.
Tancuri trec peste ispita de-a rupe
Cătușele unor lozinci micinoase,
Tancuri trec peste soldații care
Și-au ascuns chiar în ele bietele oase.
Oh, Dumnezeule, ce decădere!
Oh, Dumnezeule, ce mârșăvie!
Peste Jan Hus trec acum tancurile,
Peste Pușkin și Petofi, ca prin pustie.
Peste cavouri huruie tancurile,
Peste cei care încă nu s-au născut,
Șinele, clamele unor dosare
În șenile de tancuri s-au prefăcut.
Am devenit eu, acum, dușmanul Rusiei?
Nu tot același din urmă sunt,
Când, copilaș, îmi băgam nasul printre
Tancurile noastre din războiul cel sfânt?
Cum să mai pot viețui ca-nainte,
Când tancurile noastre, ca niște rindele,
Ne rașchetează toate speranțele?
Mai pot fi acum ale tale, ale mele?
Mai înainte să crăp, mai înainte
De-a fi ștampilat nu știu cum,
O rugăminte mai am, o rugăminte,
Pentru cei ce m-or duce pe ultimul drum.
Peste mormântu-mi fără bocete,
Să scrie simplu și-adevărat:
"Aici zace poetul rus Evtușenko,
La Praga - de tancuri rusești sfârtecat!"
poezie de Evgheni Evtușenko (23 august 1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Rusia, poezii despre cătușe, poezii despre sânge, poezii despre sfințenie, poezii despre război, poezii despre poezie sau poezii despre naștere
Exil într-o secundă
Timpul e un cascador contorsionist
de la circul relativității,
eu sunt aici cu trupul
și-mi simt capul țintuit în puncte infime
la darts -
gândurile zac împrăștiate printre claxoane și stres
iar pentru siguranță, mi-am angajat o gardă de corp în subconștient
să-mi pună sub supraveghere mințile
pentru a le detona controlat în ritm de
Domino
Tu, oare mai știi să vezi dincolo?
cum vântul a-nvățat copacii să danseze?
cum frunzele țin încă o dată să-ți spună
că secundele nu se reportează ca la Loto?
cum liniștea pădurii și susurul izvorului au ceva de-a face cu legile nedescoperite de omenire?
Încă am dreptul să cad la învoială cu iarba și cerul,
încă mai am dreptul să mă adap din absolut și să-mi spun că omenirea mai are o șansă
în ecuația asta globală,
încă mai cred în dor, cetină de brad și tril de înaripate,
încă mai recunosc bunătatea în ochii bunilor mei
dar și seninul care așteaptă să îi cunoști perspectiva
semafoarele (n-)au puterea
să ne-ntoarcă secundele scăzute care s-au scurs în noi
și să ne aducă la picioarele nestăvilite ale veșniciei
și dacă tu nu agreezi exercițiul ăsta de imaginație,
îndreaptă-ți atenția către lucrurile simple
și aruncă prejudecățile în urmă.
poezie de Valentin Tufan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde, poezii despre brazi, poezii despre subconștient, poezii despre stres, poezii despre siguranță, poezii despre semafor sau poezii despre ritm
Încă nu mi-a sosit ceasul
Încă nu mi-a sosit ceasul,
Nu mă jeliți înainte de vreme,
De zeci de ani parcă așteptați
Să-mi bată clopotele!
Clopotele bat pentru alții deocamdată,
Pe care nu-i jeliți.
Mie încă nu mi-a venit ceasul,
Simt asta în vene,
Dumnezeu și mai câțiva de acolo
Mă iubesc,
Simt asta în tâmple.
Nu mă jeliți înainte de vreme,
Clopotele catedralei nu mă sperie,
Sunt o înaltă formă de artă,
E o onoare pentru mine să le ascult.
Nu mi-a venit rândul,
Simt asta în sânge,
Acut,
Încă mai pot să-mi ridic fața din țărână,
Încă mai pot culege o floare,
Încă mă tulbură femeile
De pe stradă,
Încă mai pot să mă ridic din genunchi,
Încă mai pot suporta incertitudinea
Zilei de mâine,
Încă mai pot încasa palmele sorții,
Mai pot sfida singurătatea,
Tăcerea.
Nu mă jeliți înainte de vreme,
De parcă așteptați asta
De zeci de ani,
De când mă tot jeliți
Vă împuținați voi înșivă,
Mie încă nu mi-a venit rândul,
Eu simt asta
În vibrația clopotelor.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre înălțime, poezii despre sperieturi, poezii despre singurătate sau poezii despre onoare
Tăișul tăcerii
Ȋn cartea unde este interzisa filă
a zilei fără sfârșire ce-a ucis un celestin,
mi se contopește mâna-mi cu infinita milă
a patimii și-a urii, a fricii cu destin.
Ȋn negura luminii s-a mai pierdut un strop
de tandru și-ndrăznire la învârtit încă o dată:
încă o dată, doamne!, un ceas fără de scop,
căci sângele prin pietre doar poate să încapă.
Dar niciuna precum aceea a ochiului sinistru,
încă o dată se-ncearcă aducerea-napoi
a ceea ce n-a fost vreodată scrumul nostru,
acum ori niciodată gândind mereu nevoi.
Despică șoapta și-nvață să trăiești
ca un alean de taină înnegurând povești.
poezie de Viktor Johan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre frică, poezii despre cărți sau poezii despre cenușă
Nu este nimic rău să citești o carte care-ți place o dată și încă o dată. Când faci asta, cuvintele pătrund în tine, devin parte a ta, în felul în care cuvintele dintr-o carte citită doar o singură dată nu o pot face.
Gail Carson Levine în Scriind magic: Creând povestiri care zboară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lectură, citate despre devenire, citate despre cărți sau citate despre cuvinte
Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă
dovada faptului că am fost
și încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
și o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu știu dacă
le-am iubit
dimineața
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se așezau la masă și
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se așeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine și m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil țipătul zilei
mi-a dezechilibrat pașii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva și
de toate trecerile mele prin viață
Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea
știu că sunt vinovat de toate cele și
mai știu că sfârșitul unei vieți
nu-l aduce ploaia și nici
zborul negru de deasupra
în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
și atât...
poezie de Teodor Dume din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre ploaie sau poezii despre negru
Destăinuire
Iubirea mea,
Te iubesc dragostea mea
Tu ești totul pentru mine
Și sper că și eu pentru tine.
Te iubesc și te ador
De tine îmi e mereu dor
În ale mele brațe vreau să te țin
Și pe buze să te sărut lin.
Tu ești tot ce mi-am dorit vreodată
Nu aș fi putut cere altceva mai bun de la viață
Dacă aș putea te-aș săruta încă o dată și încă o dată
Simt cum iubirea ta mă înalță.
poezie de Petruș Ida-Andreea (31 ianuarie 2022)
Adăugat de Petruș Ida-Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre declarații de dragoste, poezii despre dorințe sau poezii despre dor
* * *
Azi pielea îmi miroase a cafea.
Primăvara îmi spune că sunt la fel de frumoasă,
iar timpul s-a grăbit cu cei 50 de ani,
pe care i-a așezat într-o vaza de lut
și eu îi privesc ca pe niște cireși încăpățânați,
ce încă țin la florile lor.
50 de file se aud foșnind prin mine,
toate trecute prin mâna lui Dumnezeu...
50 de ani fărămițați și prelinși
printre dinții firavi ai ierbii.
Azi pielea îmi miroase a flori de salcâm...
Ești îngerul lipit de inima mea,
Iar timpul râde în mine
ca o fâșie de soare în fereastră...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre îngeri, poezii despre încăpățânare, poezii despre prezent sau poezii despre mâini
* * *
Azi pielea îmi miroase a cafea.
Primăvara îmi spune că sunt la fel de frumoasă,
iar timpul s-a grăbit cu cei 54 de ani,
pe care i-a așezat într-o vază de lut...
și eu îi privesc ca pe niște cireși încăpățânați,
ce încă țin la florile lor.
54 de file se aud foșnind prin mine,
toate trecute prin mâna lui Dumnezeu...
54 de ani fărămițați și prelinși
printre dinții firavi ai ierbii.
Azi pielea îmi miroase a flori de salcâm...
Ești îngerul lipit de inima mea,
Iar timpul râde în mine
ca o fâșie de soare în fereastră...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În tine tunurile antice par să spună încă nu
Între vulgaritate și Eu
se înalță al meu instinct până acolo sus,
la turnurile antice unde desenez
o dâră de lumină trimisă de Iisus,
un semn trucat de cruce
ce tace cristalina privire rătăcită-n apus.
Printre ramurile furtunilor încă vii ale orașului
ce pernele-și suflecă
pentru a culca virtutea,
mă pierd în dorința ce mă înduplecă.
În acest punct se revarsă suferințele,
care suferințe nu sunt
și va fi noaptea cea mai dulce între nopțile distonate
nascându-se din umbre sonate
ce-mi vor vesti ziua de lumină nouă
și luciri strâmbe,
niciodată născute de ochi și amăgiri ornate,
surâsuri inundate de lacrimi
și triste plăceri de mâine sărutate de rouă,
doar pentru a mă simți un pic mai bine...
Nimic nu se știe, privesc năucită și rătăcesc
printre țuicile cele mai dulci
ale plânsului probabil burlesc
și tăcerile de suflete singure,..
singure vor muri în rutina de orice zi,
o vor face la întoarcere dar și-n etern și,
fără a le spune doar gândind,
vor emana cele mai frumoase cuvinte
niciodată scrise, nicând spuse
dar eu voi învinge negreșit.
Așa, nu voi fi doar o pată
ce mă murdărește pe mine însămi;
voi fi și eu tăcerea fără sens,
ca tăcerile infinite în timp,
leneșe picături de absență
și din paharul existenței mele, te voi gândi.
Tu ești bărbate în mine, cu mine,
ca pielea de iarnă vie,
pierdut și pentru totdeauna prezent,
un tot indestructibil pe vecie.
În glasuri noi doi vom iubi încă noi,
în versuri vom trăi ca atunci și apoi.
În tine iubire de mii de ori eu voi naște
căci iertarea, iubirea de noi și de tot stă în puterile noastre.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre suferință sau poezii despre victorie
Încă mă visez cu tine
Încă mă visez prin crânguri
Alergând după un vânt,
Simt sub pași pietre în rânduri
Cum înțeapă din pământ.
Încă te visez strângându-mi
Mâna care fremătând
Tremură, prea mult plăcându-i
Să-ți strâng clipele din gând.
Încă dorm cu dor de tine,
Mă trezesc cu ochii tăi,
Diminețile sunt pline
Doar de mine prin odăi.
Încă sorb cafea amară,
Zahăr nu-i mai pun de mult
De când ai plecat în seară,
Timpul scurs îl tot frământ.
Încă mă visez cu tine,
Voi visa până-o să mor
Cum străbați bietele-mi rime,
Cum mi-e dor, cum te ador.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zahăr
Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)
De acolo sus, de unde ești
Știu că veghezi la mine
Mai știu că încă mă iubești,
Și vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Și tot privesc la ele...
Și încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aș vrea
Să știu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca și inima ta.
C-așa a fost de când te știu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foșnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Și tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ș-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...
poezie de Mariana Simionescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre tinerețe sau poezii despre tată
Eșafodul
rupt din soare, tăvălit prin glod
sufletul meu, vlăguit de viață
se întoarce înspre dimineață,
din exiluri îmbibate cu exod
ani la rând, l-am tot și tot primit
totdeauna stam cu ușile deschise
ca venind să-mi tălmăcească niște vise
care-n lipsa lui m-au prididit
ani la rând, demers după demers
ultimatum după ultimatum-toate lui
să-mi răspundă categoric- încă cui
aparține, și prin care Univers
el râdea cum râde o fantomă
când o sperii cu lumini de Lună plină
și cântare de cocoș din fund de splină
-singur mai perplex ca o protomă
și-mi șoptea să mă feresc de piua
unde ape bat, aproape de departe
și e dincolo de viață și de moarte
și de noaptea -altercație și ziua
și-mi spunea că-i scris demult în stele
că în clipă sorocită o să plece
părăsindu-și lutul ăsta trist și rece
luând cu sine numai gândurile mele...
... rupt din soare, tăvălit prin glod
chiar dacă sunt chip și asemănare
parte voi avea ca fiecare
de acelas soi de eșafod...
poezie de Iurie Osoianu (24 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe sau poezii despre suflet
Vertigo
sunt gospodină
oh și ce bună gospodină
trec prin toate camerele apartamentului și dau perdelele la o parte
deschid în larg ferestrele
scutur bine
dream-catcher-ul de energii negative
mi-am închis conturile de socializare
și încă nu știu ce mă tentează mai mult să iau de la capăt
a început să mă sune lumea
să-mi trimită mail-uri
chiar și scrisori
mi-am instalat messenger
dar n-am găsit niciun mesaj vechi în arhivă
totul dinainte de tine s-a șters
toate flirturile infantile dinainte de tine
când eram o mică ipohondră
o idealistă angrenată
în relații pasagere
amețită de prea mult malț și weed
prin parcuri peste care acum
au pus mult ciment și mașini
mult ciment și deșeuri
sunt gospodină daaaaah
intru în mintea mea
și ucid toate insectele care se agitau acolo
ca în jurul unei surse de lumină
iau așchii din inimă le țin în palmă
și îmi place cum în lumină
chiar și durerea
începe să strălucească să pară frumoasă
să înduioșeze
s-a schimbat
anotimpul în fereastră
ca o imagine de background pe un ecran
un vârtej de frunze multicolore
mă ia pe sus
devin melancolică
devin vulnerabilă
și ce minunat e
știu că tu mă iubești pentru asta
poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre scrisori, poezii despre parcuri, poezii despre melancolie, poezii despre mail, poezii despre insecte sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?