Cum se poate oare să muşc din primăvara crudă şi să-ţi simt gustul de ispită? Cum se poate să-mi rumineze inima natângă cu graiul ei peltic fiecare clipă de furie şi extaz lacom?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă sufletul ar putea scrie, oare cum ar începe toate poveştile? Dacă visele ar putea atinge oamenii cu vârfurile degetelor, printre dinţi de clipă, la fiecare asfinţit lacom, cine ar mai binecuvânta răsărituri? (...)

Andreea Palasescu (noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strânge-mă la piept cu fiecare umbră firavă de apus. Şi o adiere sărată împletită cu văzduh albastru să răsară din priviri amestecate cu freamăt de clipă şi agonii. Ispiteşte-mă tandru pe sub gene lungi de veşnicie acolo unde hazardul e geamăn amintirilor. Nu spune nimic. Lumea-i colţul nostru mic de Rai unde luna îngână visurile în doina timpului. Muşc din iubire şi păcate, sfios dar lacom, hrănindu-mă nestingherit cu atingeri. Oare am gustat din viată în lipsa şoaptelor care odihnesc în adânc de suflet?

Andreea Palasescu (9 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubind pot să fiu fericire, nu doar fericită! Cum să murdăresc cu egoism aşa o emoţie? Să-mi fac palmele căuş pentru frunze ruginii şi pentru bunătate. Ca nu cumva din greşeală să păşească un oarecare străin lacom şi să-mi strivească octombrie din suflet.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când inima nu poate,
O ascund, o îngrămădesc
De teamă bate-n spate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când fizica nu ştie
De ce legile pământeşti
Spun că inima nu-i vie

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când muzica nu poate
Să transmită ce gândesc
Şi inima dă din coate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când plouă şi e noapte
Şi ploile nu se sfârşesc
Şi inima e în toate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când sufăr în surdină,
Şi plâng şi nu gândesc
Că inima mea-i de vină.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa ta, inima şi-a strigat dorul în fiecare zi. Ea nu înţelegea graiul timpului şi nici importanţa amintirilor. Cum să-şi îngroape iubirea în trecut? I-ar fi trebuit ani întregi să uite poveştile atingerilor tale care spulberau îndoieli şi desenau zâmbete pe norii suferinţelor. Ea te vroia prezent şi dornic de fericire.

Andreea Palasescu (22 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa ta, inima şi-a strigat dorul în fiecare zi. Ea nu înţelegea graiul timpului şi nici importanţa amintirilor. Cum să-şi îngroape iubirea în trecut? I-ar fi trebuit ani întregi să uite poveştile atingerilor tale care spulberau îndoieli şi desenau zâmbete pe norii suferinţelor. Ea te vroia prezent şi dornic de fericire.

Andreea Palasescu (22 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne-am rosti, te-ai pierde. Mai bine să-ţi păstrez toamna în palmele mici. Şi când adie vântul proaspăt să-ţi simt parfumul în fiecare gând...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie, cer şi brumă de şoapte, odihneşte-ţi pasul într-o fărâmă de gând. Hrăneşte-mi sufletul veşted şi flămând de fiorul blând al iubirii. Zâmbeşte-mi cu soare firav şi braţe de vânt năvalnic. De pe o ramură să-ţi cadă fericirea proaspătă şi aromată ca o gutuie coaptă. Să muşc din ea cu poftă şi să nu mai simt niciodată frigul răului!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făcând ce simt, cum simt, când simt... restul vine. Nimic nu trebuie, iar dacă trebuie ceva, da, să-mi ascult şoaptele sufletului acoperite de strigătul disperat al lumii care spune ce trebuie! Simt, doar eu pot să definesc asta. Cum poate oare să fie "trebuie" când nimeni nu simte ce simţi, nefiind tu?

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Cum sa-ti spun ca te iubesc,
Cand inima nu poate,
O ascund, o ingramadesc
De teama bate-n spate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Cand fízica nu stie
De ce legile pamantesti
Spun ca inima nu-i vie

Cum sa-ti spun ca te iubesc,
Cand muzica nu poate
Sa transmita ce gandesc
Si inima da din coate

Cum sa-ti spun ca te iubesc,
Cand ploua si e noapte
Si ploile nu se sfarsesc
Si inima e in tóate

Cum sa-ti spun ca te iubesc,
Când sufar in surdina,
Şi plang si nu gandesc
Că inima mea-i de vina.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi curge prin pori dominaţia ta. Închid ochii să-ţi simt gustul, prelung, intens, meritat. Diferit de străinii care amestecă zorii proaspeţi cu întunericul veşted. Mestecă asfinţit în gurile mari şi cerşesc viaţă. Ce umbre!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram atât de mici. Doar rugăciunea cu graiul ei în Duh şi simplitate ne aducea smerenia în cer, la picioarele Lui Dumnezeu. Le-am fi sărutat şi-am fi plâns dar lacrimile ne erau sărace şi pline de nevrednicie. Şi cum s-aducem Raiul în noi, fără aripi? Cum să căutăm chipul iubirii într-o fărâmă de gând pribeag? Cum să nu ne înghită hăul deznădejdii oarbe?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita

De câtă toamnă e nevoie, să nu-mi zâmbeşti cu soare pe sub gene,
Unde se-ngână umbrele alene şi pasu-ţi tace sufletul în voie?
Să-mi fie sete iar de răsărituri şi de atingeri sub un gând răpus,
Ţi-e toamna har şi veşnicie sau doar o toamnă nu e de ajuns?
Să ne-aşezăm în pribegia nopţii, cu şoapte prinse-n ramuri de brumar,
Împleticiţi de un păcat măcar, tăcuţi şi fericiţi sub talpa sorţii.
Şi să iubim cum poate niciodată, sub Cer albastru n-a mai curs senin,
Agonizând delicii şi suspin, o mângâiere şi-un pahar cu vin, să-mi fie clipa neuitată.
Hai spune-mi, câtă toamnă ţi-e destul, s-o-mpărţim ca pe-o gutuie coaptă?

Din câte Eve sunt pe lutul fin, simple femei şi muze şi ispite,
Fac Rai din iadul lor cuminte, închipuit şi lacom şi deplin
Eu vin şi uit că ţi-am plecat în goană, mai abitir ca ele te trăiesc
Să-mi fie oare de ajuns o toamnă, ca să te ispitesc?

poezie de Andreea Palasescu (15 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era frumoasă pentru că mă iubea. Şi câteodată îi hoinăream prin suflet semeţ, purtând în umbra zâmbetelor târzii toată agoniseala iubirilor apuse, împletită frumos în buchetul timpului. Era a mea. Poate încă de când o dezbrăcasem prima oară de mistere, sărutându-i cu grijă chipul învelit în şoapte de dor şi vise nestinse în lumina zorilor. Când o priveam, clipele se opreau din freamăt şi trupul scăldat într-o dulce ispită mă trezea din moartea uitării. O rugasem să plece cu vocea mândriei, înainte ca viaţa să-mi scoată inima rece din robia ei.

Andreea Palasescu (15 octombrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuprinde-mă şi respiră cu mine. Ce vrei tu! Moarte, hrană de gând şi extaz. Ca şi cum în deşertul singurătăţii plouă cu noi pe altă planetă. Când închid ochii mi-e dor de tine.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor să-ţi respir iubirea, să simt gustul atingerilor tale fierbinţi peste trupul gol si însetat de fiori. Mă săruţi uşor şi trecutul se topeşte într-un suflet firav. Suntem doar noi doi. Îmi mângâi simţurile cu şoapte şi pielea ta umedă îmi acoperă visele copleşindu-mă tandru, stârnind furtuni într-o noapte de februarie. Doar tu poţi să-mi picuri fericire în sânge, dor şi dependenţă în inima. Eşti al meu dintotdeauna. Eşti al meu de când nici nu îndrăzneam să visez la tine. Te strâng în braţe, dar nu vreau să adorm. Te iubesc atât de mult, încât de câte ori închid ochii îţi simt lipsa.

Andreea Palasescu (13 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate nu, poate... DA!

Oare, voi învăţa,
într-o viaţă de om,
de la muguri de pom?!
Poate nu, poate... DA!

Viaţa vie-ncepu
c-un sfârşit creştinesc?!...
Oare mă amăgesc?!...
Poate... DA, poate... NU!

Dacă voi încerca
să zâmbesc, la dureri,
voi afla şi plăceri?
Poate nu, poate... DA!

O să-mi uiţi zâmbetu',
dacă-n braţele-i reci
ai vrea mâine să pleci?...
Poate da, poate... NU!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rând pe rând visele se aşezau cuminţi în podul palmelor grele din care picurau domol capricile hazardului. Dacă se-ntâmpla sa fie furtună în suflet, să plouă cu dor, temeri şi iluzii desarte, zâmbetul acela firav spulbera într-o clipă norii suferinţelor. Oare, cum se putea ascunde toată iubirea din lume, într-un simplu surâs?

Andreea Palasescu (10 aprilie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te-aş mai scălda în lumină. Să-ţi mângaie cu raza blândă trupul gol. Să-i fie naivul freamăt şi ispită în hruba uitării. Când apune tăcerea tu să-mi răsari în suflet cu senin. Să-ţi fiu rugăciune şi să ne-ntâlnească hazardul într-un singur gând, dincolo de punţi netrecute. Pot şi vreau căutarea aceasta neîntreruptă, febrilă, vindecătoare. Mă seduce până la agonie muşcând cu patos amalgamul trăirilor. Pot să-ţi mestec amarul şi-apoi să-ţi dau înapoi fericire. Tu poţi?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate dacă ne-am folosi constructiv energia, irosită adesea în fuga constantă de propriu adevăr, am reuşi să ne bucurăm de viaţă. Atât cât se poate. De frumos şi lumină, ascunse într-o frântură de clipă firavă, pe care ne-a fost dat să o trăim doar o singură dată!

Andreea Palasescu (23 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!