Tot ce-a rămas după o lungă convalescenţă lăsăm la poartă de suflet străin. În amalgamul acesta de întâlniri permanente nu-i de mirare ca prea puţini ştiu ce e de făcut cu darurile noastre.
Am fost mereu convinsă că facem alegeri. Greşit. E mai mult de atât. Suntem pe rând alegeri şi priorităţi. Suntem piatră de temelie şi marcaj pentru suflete călătoare. Cum altfel am putea să evităm suferinţa?
La un moment dat ne vizităm într-o doară fără să punem preţ pe trecut. Ce mai contează? Te iert şi te iubesc. Eşti mereu frumoasă. În colţul ochiilor şi pe frunte Dumnezeu ne-a aşezat linii fine ca nişte drumuri. Poate-i un semn că deşi ne-a cernit cu pulberea vremii, încă nu ne-a uitat promisiunile...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge codrul

Plânge codrul şi suspină
Fiindcă moare fără vină
Că nicicând nu ne-a trădat,
Ne-a fost frate-adevărat
Ne-a dat lemn să facem case,
Fluiere, viori frumoase,
Şi pătuţuri la copii,
Şi-alte lucruri mii şi mii.
Ne-a ascuns când ne-a fost greu
Şi ne-a ocrotit mereu,
Iar când am ajuns bătrâni
El ne-a pus bastoane-n mâini
Ne-a dat lemn pentru sicrie
Să dormim pe veşnicie
Şi tot el ne-a înfipt întâi
Cruci de lemn la căpătâi.
Dar noi nu-i mai suntem fraţi
C-aşa-s oamenii, ingraţi
Sunt prieteni doar la bine,
Iar la rău uită de tine.
Plânge codrul că-i tăiat,
Însă nu ne-a blestemat,
Ci se roagă către astre
Pentru sufletele noastre,
Fiindcă într-un anume fel
Vom muri şi noi cu el.

poezie de Octavian Cocoş (12 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a dat cuvântul

Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.

Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.

Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.

Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.

Dumnezeu ne-a dat de toate
Şi putere ne-a mai dat.
Dar noi ne temem de moarte,
Dar nu ne temem de păcat.

poezie de Vladimir Potlog (31 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem gata de iarnă: noul primar ne-a încălţat şi ne-a îmbrobodit la alegeri!

aforism de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit în calea-mi prea mulţi împăraţi închipuiţi. Dar nu-s argat în galantare. Nu mă vând când ştiu că pe toţi ne-a făcut acelaşi Dumnezeu Iscusit şi Bun şi plin de iubire. Suntem datori cu jertfă şi-o inimă la cer în rugăciune dar nu cu inepţie sau smerenie închipuită, pe care nici n-am atins-o cu vârfurile gândurilor.
Îmi plac oamenii care uită răul după ce şi-au asumat bine lecţia. Iartă dar se pun la adăpost preţ de o clipă efemeră, pentru că viaţa e de-a valma din toate unghiurile. Cu binele-i altă poveste pentru că vindecă răni, ne conturează frumos, iartă pe furiş şi crede mereu.
Nu suntem perfecţi dar cine ne-ar iubi fără imperfecţiuni?
Îmi plac oamenii de toate felurile. Dar cel mai mult îmi plac străinii pentru care am lăsat o recenzie pe suflet...

Andreea Palasescu (29 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Claire: Nu ştiu ce sunt, nu ştiu dacă Dumnezeu m-a făcut aşa sau altcineva.
Ted: Dumnezeu nu ne-a făcut astfel.
Sandra: Dumnezeu ne-a făcut pe toţi aşa cum suntem.

replici din filmul serial Heroes
Adăugat de Alexandra Burcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant sau pulbere de stele

Dintr-un neant sau pulbere de stele,
O bună mamă ne-a primit în pântec
Şi ne-a adus pe lume-n chinurile grele,
Dar ne-a crescut frumos, cu dor şi cântec;

Ne-a ocrotit, somnul să ne fie lin,
Cu sacrificiul ei de sfântă mamă,
Şi am visat frumos la pieptu-i divin
Şi am crescut fără s-avem vreo teamă;

Ne-a oferit dragoste şi candoare,
Ne-a luminat cu sacra sa lumină,
Şi am zburat ca şi lăstunii-n soare,
Trăind în lumea încărcată, plină.

Cât mai avem norocul s-avem mamă,
Nu ne dăm seama ce de bogaţi suntem,
Iar visele ni-s tari, nu se destramă
Şi un bun reper în univers avem;

Şi dacă am avut cândva o mamă
Ce a plecat în pulberea de stele,
E de ajuns să ne uităm în ramă
Şi relele din suflet să se spele;

În viaţă, dacă suntem împovăraţi,
Nu disperăm şi nu ne este teamă,
Avem speranţă şi suntem împăcaţi,
Cât timp în suflet mai avem o mamă;

Doar de la mamă învăţam ce-i bine,
Prin ea ne facem visele curate,
Nu facem rău, c-o facem de ruşine...
Cu mama nu ne temem nici de moarte.

Doar ştim că pe pământ suntem în treacăt,
Trudim şi facem, din nisip, castele,
Rodim prin mame cum copacii-n freamăt
Şi-apoi urcăm în pulberea de stele.

poezie de Nicu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar amintiri ne-au mai rămas

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Şi din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit şi-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Şi ne simţeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu ştiu acum ce pot să fac, sunt trist, posac şi de dor zac
Că te-am pierdut şi-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc şi-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viaţa mea,
Nu vreau să-ţi zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ţi spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranţa ne-ar reda!
Acuma ştiu cum să te-mpac şi toate voile să-ţi fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii vin şi pleacă. Ce simplă este în esenţă călătoria aceasta a viselor care aprind cu fiorul vieţii toate apusurile. File de hazard ticsite cu existenţă, trăiri şi prea multe schimbări de impact. E revoltător şi firesc. Noi ştim că mâine e dincolo de efemer şi certitudini, într-o aglomeraţie a sufletelor flămânde. Prea puţini aplaudă înainte de punct pentru că de fapt prea puţini înţeleg. Şi în definitiv, ce folos?
Mergem, alergăm printre gânduri, construim suflete la cheie. Acolo unde altii au lăsat gunoaie şi urme de fericire strivită, într-o zi vor creşte flori în colţ de surâs.
Oamenii sunt investiţii fără preţ. Răspunsul celor mai intense nevoi stă înghesuit într-o bătaie de inimă. Am încredere în tine!
Şi când greşim cu scuze sau nu, ne aducem aminte pe furiş, la adăpostul regretelor tardive cât de mult suntem datorită cuiva.
Pentru că toţi avem de fapt un "cuiva" fără renume şi recunoştinţă care ne-a definit cu grijă principiile. Tu ai avea curaj să recunoşti?
E atât de important să ne regăsim chiar şi în ipostaze fără însemnătate. Am înţeles cât de anevoios e să câştigi respectul şi să rămâi neclintit într-o lume schimonosită.
Şi cumva am înţeles cât de importanţi sunt tocmai acei oameni care au reuşit să-mi aducă lumină în suflet, tocmai când eram sigură că n-a mai rămas nimic dincolo de măşti..

Andreea Palasescu (14 noiembrie 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a făcut să fim o rouă

Nici n-a fost şi nu va fi
Nimenea ca şi Isus
Să trăiască cum trăi
Domnul sfânt venit de sus

El a fost pururi curat
Fără pată fără vină
Omului cum nu s-a dat
Să trăisacă în lumină

Doar Isus a împletit
Adevărul cu lumina
Căci a fost desăvâşit
Şi iubire-ntodeauna

Numai El este viaţa
Creatorul în mărire
Ce ne spală-n rouă faţa
Şi ne-mbracă în iubire

Plin de Duhul Sfânt era
Şi în milă şi-n răbdare
Pentru oameni El trăia
A vieţii vii cărare

El era Lumina lumii
Ce pe om îl luminează
De pe căile minciunii
Pe stâncă El îl aşează

Şi-l tranmsformă-ntr-o lumină
El însuşi să lumineze
O viaţa mai deplină
În sine el să creeze

Reazim sfânt şi sprijin dulce
Pentru om Domnul a fost
În lumina-i ce străluce
Ne-a dat viaţă ne-a dat rost

Pe cărarea Lui Divină
Pe atâţi Domnul ne-a luat
Ne-a spălat şi fără vină
Pe stâncă ne-a aşezat

Ne-a făcut să fim o rouă
Pentru a Sa împărăţie
De e soare ori de plouă
Mire veşnic să ne fie

Glorie dar Lui Mesia
Slavă cinste şi onoare
Căci ne arată veşnicia
El fiindu-ne salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 octombrie 2017, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergem, alergăm printre gânduri, construim suflete la cheie. Acolo unde altii au lăsat gunoaie şi urme de fericire strivită, într-o zi vor creşte flori în colţ de surâs.
Oamenii sunt investiţii fără preţ. Răspunsul celor mai intense nevoi stă înghesuit într-o bătaie de inimă. Am încredere în tine!
Şi când greşim cu scuze sau nu, ne aducem aminte pe furiş, la adăpostul regretelor tardive cât de mult suntem datorită cuiva.
Pentru că toţi avem de fapt un "cuiva" fără renume şi recunoştinţă care ne-a definit cu grijă principiile. Tu ai avea curaj să recunoşti?
E atât de important să ne regăsim chiar şi în ipostaze fără însemnătate. Am înţeles cât de anevoios e să câştigi respectul şi să rămâi neclintit într-o lume schimonosită.
Şi cumva am înţeles cât de importanţi sunt tocmai acei oameni care au reuşit să-mi aducă lumină în suflet, tocmai când eram sigură că n-a mai rămas nimic dincolo de măşti...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum

Era atât de vară! Doamne, cum era!
Credeam că arde tot... şi chiar ardea.

Ne-a ars, întâi, tot focul din priviri
Şi-a aruncat cenuşa-n întâlniri.

Ne-a spulberat cuvintele-n scântei
Şi ne-a făcut din dor un obicei.

Au ars şi norii-aceia de sub noi.
Mai ştii? Ne înveleau pe amândoi.

Plutesc cenuşile, pierdute-n vânt...
"Precum în cer, aşa şi pe pământ".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şaizeci de ani împreună

Vreme multă a trecut,
cu cer senin, dar şi cu ploi.
Noi de mână ne-am ţinut,.
Întotdeauna am fost doi.
La bucurii şi la nevoi,
am rămas tot împreună.
Am îndurat furtuni şi ploi,
nu ne-am dat drumul la mână.
Soţi şi prieteni am fost.
Ea icoana mea de suflet.
Cerul ne-a fost adăpost,
ne-a unit acelaşi cuget.
Şaizeci de ani împreună
am trecut necazuri multe.
Dar ţinându-ne de mână,
cale ne-am făcut prin munte.
Ale vieţii vitregii
n-au putut să ne despartă.
Am rămas printre cei vii
până Dumnezeu ne iartă.
Când o fi şi-o fi să fie
inima să nu mai bată,
Cineva o să ne scrie
doliul ce se pune-n poartă.
Noi tot nu ne-om despărţi.
Amândoi vom merge sus.
Pe Dumnezeu vom sluji
şi pe fiul său ISUS.

poezie de Dumitru Delcă (august 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin voia Sa

Pe noi ne-a cununat chiar Cerul
Pe o alee undeva
Şi ne-a fost cler însuşi Eterul,
Vibrând în jur muzica Sa.

Nuntaşi ne-au fost bătrâni copacii,
Care din frunze ne cântau,
Eram doar tu şi eu... şi macii
Şi toate-n jur aplaudau.

Nici noi n-am înţeles prea bine
Acel moment când Dumnezeu,
Mi te-a adus în dar, pe tine,
Să fii la pieptul meu mereu.

Dar ne-am simţit în 'cele clipe
Altundeva, parcă în Rai,
Purtaţi de îngeri pe aripe,
Acum te am şi tu mă ai.

Pe noi ne-a cununat chiar Cerul,
Prin voia Lui să fim mereu,
N-am înţeles atunci misterul
Dar iată... suntem tu şi eu.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumii toţi suntem datori. Dumnezeu ne-a adus pe lumea asta, ca să o facem mai bună, mai blândă, mai adevarată, mai, mai, mai, mai... Mai demnă de trăit. Iată deci că m-am înscris şi eu cu voia lui Dumnezeu în această galerie de oameni care au acest vis, acest ţel: cum să facem noi să le fie semenilor noştri mai bine. Şi, e adevărat, uneori se respinge această ofertă. Mi s-a întâmplat odată, demult, în timpul războiului, când am fost refugiaţi şi tata a venit pe bicicletă şi ne-a adus ciocolată. Gazda la care stăteam avea şi ea un rând de copii, iar unul dintre ei era aşa, mai de vârsta mea. Mama mi-a spus: ia şi dă-i şi lui ciocolată! El a luat ciocolata, a dat din cap, a muşcat şi a scuipat.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambrozie

a mai trecut o vară cu mirosul ei
inconfundabil de soare şi pietre arse
în timp ce noi am aşteptat

cuminţi
pe două fotolii în mijlocul a două camere
părăsite în infernul acesta al globalizării

ceva ca o durere ne-a înfăşurat sternurile
şi ne-a făcut incapabili să respirăm cu adevărat

doar am sorbit aerul ca într-un avion depresurizat
la zece mii de metri

de acolo ne-am aruncat temerile şi sângele nostru a făcut
acolade în aer ca o reptilă
întorcând capul mereu să ne muşte

acolo ne-am cuplat măştile de oxigen
înfipte în corpurile noastre ca nişte branule

şi am început să trăim cu adevărat
într-un bol de cristal
pielea noastră a fost iarbă, granit, indolenţă şi
nemişcare

sentimente refulate în aerul rece

de la zece mii de metri
am văzut sfârşindu-se vara cu 2 secunde mai devreme
şi aceste secunde s-au transformat în ani

până când avionul s-a prăbuşit şi acolo am rămas/
doi bătrâni îmbrăţişati pe o pistă încinsă
unde copiii ne aşteptau cu flori şi două sicrie negre, lucioase
iar soarele strălucea mai tare ca niciodată
ca şi cum cum ar fi fost încă vară/ dar nu, era doar o toamnă lungă şi fierbinte.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este condiţionarea? Credem că suntem noi şi Oceanul. Nu vedem că picătura nu poate fi altundeva decât în ocean. În fapt, noi suntem oceanul. Mintea ne-a schilodit şi ne-a făcut imaginea unei picături şi credem asta. Condiţionarea e cea mai puternică iluzie. iar în această direcţie mă refer la condiţionarea că suntem costumul acesta de carne visată numit corp-minte. Deşi credem că suntem Spiritul infinit, Sinele, Libertatea, Dumnezeu, etc, etc. de fapt continuăm să ne raportăm la noi ca la închisoarea de carne corp-minte. Deseori expresiile condiţionării de genul: "Am venit Aici cu un scop!" sau "Încă ne aflăm în acest corp!" sau "Sunt doar o picătură din ocean. Nu sunt oceanul!" etc, etc. Sunt în fapt foarte uşor de decondiţionat, de spulberat.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o toamnă peste noi

A mai trecut o toamnă peste noi,
Bat clopotele-a dor şi-a despărţire
Şi am rămas mai singuri şi mai goi,
De-atâţia paşi pierduţi prin cimitire.

Prea multe aripi frânte timpuriu,
Prea multe inimi au uitat să bată
Şi ne-a rămas în sufletul pustiu,
Un gol şi-o lacrimă nemângâiată.

Prea multe întrebări ce n-au răspuns,
Prea multe visuri prematur ucise,
Mocnesc durut tăcerile-n ascuns
Iar vântul bate pe la porţi închise...

A-ngenuncheat şi frunza prin grădini,
Amurgul sângerează-a suferinţă,
Iar noi suntem mereu tot mai străini
Şi tot mai distanţaţi şi-n neputinţă.

A mai trecut o toamnă peste noi
Şi-n gând şoptim aceeaşi rugăciune:
Întoarce Doamne vremea înapoi
Şi-aşterne curcubeul peste lume!

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greutăţi

Viaţa asta ne-a adus
Greutăţi, pe cap, mereu
Şi-ncă nu ne-a fost deajuns
Că ne-a pus şi "Leul greu"!

epigramă de Nicolae David din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

Am să vă spun acum pe scurt
Cum a fost la început.
Dumnezeu ne-a conceput
Dintr-o bucată de lut.
Când peste noi a suflat,
Cu viaţă ne-a înzestrat.
Apoi, Dumnezeu ne-a dat
Sfaturi bune de urmat.
Ne-a-învăţat cum să muncim
Şi viaţa cum s-o trăim.
De copii să avem parte
Să ducă viaţa mai departe.
Aşa a fost la început
Când viaţa a apărut.

poezie de Dumitru Delcă (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restauraţie

Suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura,
aplaudăm iar statul în stat
şi-ntrecem, adesea, măsura.
Suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura...

Suntem liberi, e-adevărat,
dar câtă nostalgie ne-ncearcă,
deşi libertatea enorm ne-a costat,
vai, democraţia noastră e bearcă.
În sânge ne stă partitura,
suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura...

Suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura,
de-a pururi, aşa ne-a fost dat,
să iubim, Doamne, nomenklatura,
Suntem liberi, e-adevărat,
dar regretăm dictatura!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!