Pălăria de paie

În oraş, sub fierăstrăul frunzelor unui stejar
dominând intersecţia, îl vezi pe el
cu câteva minute înainte de ivirea zorilor, norocos
că poate aţipi în schimbul trei. De-a lungul anilor
luase fel de fel de înfăţişări, se întinsese
pe multe feluri de iarbă, sub stele,
sub ochiul chel al lunii holbându-se la el.

Obişnuia să doarmă asemeni unui pahar cu apă
ţinut în mână de o fată foarte tânără.
Apoi a aflat că nu era perfect, că
nimeni nu era perfect. Aşa că a luat-o
spre nord, adăpostindu-se într-un cort fragil,
prea mic chiar pentru trupul lui subţire.

Pânza saltelei din baraca-împărţită cu alţii
este maronie şi miroase
de la sudoarea altor doi oameni.
Unul dintre ei mestecă tutun:
ei nu s-au întâlnit niciodată.
Pentru el munca este o trecătoare bătaie de cap,
iar muzica de după este ca o femeie
care-l atinge uşor
pentru a se cuibări apoi la pieptul lui.
Când cântă, îşi închide ochii.
Nu ştie niciodată când se va ivi,
dar atunci când ea pleacă, întotdeauna înclină capul
şi-şi atinge cu două degete borul pălăriei.

poezie de Rita Dove, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Cât de trist este să fii femeie!
Nimic pe lumea asta nu-i mai ieftin.
Băieţii, asemeni unor Zei căzuţi din Paradis,
Stau sprijiniţi de uşă.
Inimile lor înfruntă cele Patru Oceane,
Vântul şi praful a o sută de mile.

Nimeni nu-i bucuros când i se naşte-o fată:
Prin ea familia nu obţine mai multe provizii.
Când creşte mare, stă ascunsă-n camera ei,
Temătoare să privească-n ochii unui bărbat.
Când părăseşte casa părintească nimeni nu plânge –
În grabă, ca norii după ce a stat ploaia.

Îşi înclină capul şi-şi ascunde faţa,
Dinţii apasă pe buzele ei roşii:
Se înclină şi îngenunchează de nenumărate ori.
Trebuie să fie smerită până şi-n prezenţa slujnicilor.

Dragostea lui e la fel de îndepărtată ca stelele de pe cer,
Şi totuşi floarea soarelui întoarce capul după soare.
Inimile lor sunt mai separate decât apa şi focul –
O mie de răutăţi s-au adunat deasupra ei.

Chipul ei însoţeşte prefacerile anilor:
Stăpânul va găsi mereu alte plăceri.
Odinioară erau substanţă şi umbră,
Dar acum sunt la fel de îndepărtaţi ca Hu de Ch'in,*
Deşi Hu şi Ch'in s-ar putea întâlni mai repede
Decât fiinţele aflate la o depărtare
Mai mare decât cea dintre Ts'an şi Ch'ēn.**

* Două ţinuturi din China.
** Două stele.

poezie de Fu Hsüan, 217–278, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu faci niciodată o femeie să plângă...

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că ochii ei sunt făcuţi să te privească cu drag,
Când vii acasă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va uita să-ţi mai zâmbească;
Îşi va pune pecete gurii şi nu va mai putea rosti,
Cuvinte de dragoste.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că-i vei ucide visele;
Iar daca visele mor, îi va fi greu sa trăiască
Fără speranţă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că -i vei răni inima;
Iar inima ei este făcută doar pentru iubire....
Pentru copiii ei şi pentru tine.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va privi prea des către moarte;
Şi-i va muri mai intâi sufletul apoi trupul....
Atunci, vei dori să-i auzi paşii venind către tine.
Iţi va fi dor de zâmbetul ei şi de cuvintele de dragoste...
Dar ea va fi atunci mult prea departe de tine...

poezie de Angelina Nădejde (1 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuchsiada

Fuchs nu a fost făcut chiar de mama sa... La început, când a luat fiinţă, nu a fost nici văzut, ci a fost numai auzit, căci Fuchs când a luat naştere a preferat să iasă prin una din urechile bunicii sale, mama sa neavând deloc ureche muzicală...
După aceea, Fuchs se duse direct la Conservator... Aci luă forma de acord perfect şi după ce, din modestie de artist, stătu mai întâi trei ani ascuns în fundul unui pian, fără să îl ştie nimeni, ieşi la suprafaţă şi în câteva minute termină de studiat armonia şi contrapunctul şi absolvi cursul de piano... Apoi se dete jos, dar, în contra tuturor aşteptărilor sale, constată cu regret că două din sunetele ce îl compuneau, alterându-se prin trecere de timp, degeneraseră: unul, în o pereche de mustăţi cu ochelari după ureche, iar altul, în o umbrelă - cari împreună cu un sol diez ce îi mai rămase, dădură lui Fuchs forma precisă, alegorică şi definitivă...

Mai târziu, la pubertate - zice-se - îi mai crescu lui Fuchs şi un fel de organe genitale cari erau numai o tânără şi exuberantă frunză de viţă, căci era din firea lui afară din cale de ruşinos şi nu ar fi permis, în ruptul capului, decât cel mult o frunză sau o floare...

Această frunză îi mai serveşte şi ca hrană cotidiană - se crede. Artistul o absoarbe în fiecare seară înainte de culcare, apoi intră liniştit în fundul umbrelei sale şi, după ce se încuie bine cu două chei muzicale, adoarme dus pe portative şi legănat pe aripi de armonii angelice, acaparat de visuri auzite până a doua zi, când - ruşinos cum este - nu iese din umbrelă până nu i-a crescut altă frunză în loc.

poezie clasică de Urmuz din Fuchsiada I (poem eroico-erotic şi muzical, în proză)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi de primăvară, ostenit fiind tot umblând după vaci, se dete la umbra unui copaci mare şi stufos şi adormi; îşi şi alesese, vezi, loc pentru aşa ceva. Era o vâlcea împodobită cu fel de fel de floricele, toate înflorite, de părea că dă ghes omului să treacă printre ele. Ceva mai cât colo un pârâiaş, a cărui obârşie venea dintr-un şipot de apă ce ieşea din coasta unui deluleţ, şerpuia printre brusturi şi alte buruieni pe unde îşi făcuse loc, şi susurul apei parcă te îndemna la somn. Copaciul subt care se adumbrise era măreţ şi parcă se lupta ca să ajungă la nuori. Printre crăcile lui întinse se giugiuleau pasărelele şi-şi făceau cuiburi: numai ascultând cineva ciripirile lor se aprindea într-însul focul dragostei. Desişul frunzelor sale făcea o umbră, de parcă râmneai la ea. Bag seamă, nu era aşa căscăund flăcăul acesta, şi pe nedrept îi atârnau de coadă acest ponos ceilalţi argaţi din sat. Cum puse capul jos şi adormi. N-apucase să doarmă, ca de când începui să vă povestesc, şi o dată sări drept în sus. Visase un vis foarte frumos şi se deşteptase.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu mă mai simţisem aşa de bine. Era mai bine decât atunci când mă masturbam. Am trecut de la un butoi la altul. Era ceva magic. De ce nu-mi spusese nimeni? Cu asta, viaţa era minunată, un bărbat care bea era perfect, nu-l mai putea atinge nimic.

Charles Bukowski în Şuncă pe pâine
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se micşorează cu fiecare zi

iar eu nu mai ştiu să aştept întâmplările fericite
nu mai pricep guduratul zorilor
latru acru la o lună din ce în ce mai albă
astup urechile să nu mai aud iarba cum se naşte
ochii mi se închid cu părere de rău
înainte ca lumea să-mi încapă într-o ultimă suflare
mă tem că o să plec printr-un orificiu strâmt şi rece
înapoi în negura de dinaintea primului scâncet

lumea asta se micşorează cu fiecare încercare de a o lărgi
şi îmi era aşa bine să o ştiu infinită
îmi era aşa bine să fiu nemuritor
încât vă cer iertare tuturor
că m-am născut într-o zi de 13
poate că e din vina mea
nu ar fi trebuit să caut măsuri pentru nemăsurat

lumea se micşorează cu fiecare zi
niciodată nu va ma fi la fel de largă
precum atunci când am deschis ochii
atunci când totul era într-adevăr perfect

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecin

Maşina lui e parcată în faţa casei.
Niciodată nu s-a mişcat de-acolo. E un
animal de companie?

Când se duce să-şi ia ziarul de dimineaţă
trasează la colţul porţii
un perfect unghi drept.

Ce face el acasă? Stă în poziţie de drepţi?
Sau stă pe hol
asemeni unui cuier?

Soţia lui ştie că s-a căsătorit
cu o diagramă? Că se culcă
cu o palidă amprentă albastră?

Când l-am întâlnit prima oară
m-a întâmpinat cu un zâmbet
pe care cred că l-a cumpărat de undeva.

Ochii lui erau două linguri
care fuseseră golite
pentru ultima oară.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primele câteva luni după după realizarea mea, nu am avut niciun singur gând. Puteam merge la birou şi îndeplini toate sarcinile mele fără a avea vreodată un gând în cap. Era la fel când am mers la Tiruvannamalai. Fie că eram aşezat în sală cu Maharishi, mergeam pe jos în jurul muntelui sau la cumpărături în oraş, tot ceea ce făceam era efectuat fără nici un fel de activitate a minţii deloc. Era un ocean de linişte interioară care n-a dat niciodată naştere la niciun val de gândire. Nu a durat mult timp pentru a-mi da seama că mintea şi gândurile nu sunt necesare pentru a funcţiona în lume. Atunci când rămâi ca Sine, o putere divină preia şi are grijă de viaţă. Toate acţiunile au loc apoi în mod spontan, şi sunt realizate foarte eficient fără niciun efort sau activitate a minţii.

citat din H.W.L. Poonja
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să negi sau să închizi ochii în faţa defectelor tale nu le va face să dispară. Doar struţul crede că dacă bagă capul în nisip nimeni nu îl vede. Acest concept ne spune că trăsăturile care ne provoacă o reacţie negativă atunci când le vedem la alţii, le avem într-o formă mai directă sau subtilă, în noi. Merită să gândeşti aşa doar prin prisma faptului că ajungi să îţi pui întrebări legate de tine atunci când te enervează trăsăturile altor persoane. Este amuzant să vezi un om care îl ceartă pe altul pentru că e leneş şi nu face nimic cu viaţa lui doar ca să te uiţi mai atent la viaţa celui care ceartă şi să vezi că şi el este într-o perioadă "nu foarte productivă" a vieţii lui. Şi-a recunoscut propria lene şi îl ceartă pe celălalt pentru că este MULT mai simplu să vezi la altul ce ai în tine decât să te priveşti pe tine. De aici vorba românească, "în loc să vezi paiul din ochiul altuia, mai bine să vezi bârna din ochiul tău." Ce facem de fapt, atunci când îi certăm pe alţii? de obicei ne certăm propriile trăsături pe care nu ni le recunoaştem.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugene: Ştiu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi şi o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înţeles niciodată. Îşi acoperea vânătăile şi tăieturile şi îl primea înapoi. Pentru că o implora şi plângea. Şi acum mă întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus că vrei să ştii ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-mă!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-mă!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până să fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit să mă întorc să o văd. Şi într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă-mă ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani şi nu îmi mai era frică de el. Şi când l-am privit în ochi şi i-am spus că dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, şi-a dat seama. Şi-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Şi stau în faţa casei. Ţip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. Mă loveşte în cap cu o scândură şi îmi sângerează urechea. Şi mă târăşte. Mă târăşte în spatele casei în garaj. Şi pleacă. Un minut... cinci minute... nu ştiu. Apoi se întoarce. Şi mă stropeşte. Mă stropeşte şi nu înţeleg. Nu înţeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înţeleg. Şi apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roşie din camion. (Plânge.) Şi se uită la mine pentru ultima oară... şi aprinde chibritul. Şi ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru că erau plini de o imensă... satisfacţie.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îţi pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu păţească şi Trevor acelaşi lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie să facă este să nu-l iubească.

replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai realizat că eşti femeie

mai întâi ţi-ai pus o frunză de vie
încă era vară în trupul tău
iar eu aşteptam cu nerăbdare toamna
ceasul strugurilor copţi
...................................................................
din când în când răscolesc străzile de tramvaie prea obosite
apoi sap de nebun în căutarea trăsurilor fermecate
şi strig şi strig şi strig prin mine
după lumi nenăscute
de mă doare ecoul din inimă
..........................................................
apoi s-au găsit destui care să facă o modă
din schimbatul frunzelor
chiar cu mult înainte de inventarea soldărilor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sandy Bates: Cu puţin timp în urmă, de fapt chiar înainte să mor, eram pe masa de operaţii şi încercam să găsesc ceva de care să mă agăţ, ştii... pentru că atunci când eşti pe moarte, viaţa devine brusc extrem de... palpabilă, de reală, iar eu căutam un sens pentru tot ce mi s-a întâmplat şi brusc mi-am amintit de o zi minunată de primăvară – era duminică şi vara era aproape. Şi-mi aduc aminte că în acea dimineaţă am mers cu Dorrie la o plimbare prin parc, apoi ne-am întors în apartament. Stăteam aşa, pur şi simplu, iar eu am pus un disc cu Louie Armstrong, cântecele cu care am crescut... Fermecător!... Apoi mi-am ridicat privirea şi am văzut-o pe Dorrie cum stătea acolo şi brusc mi-am dat seama ce frumoasă era şi cât de mult o iubeam. Şi... nu ştiu, a fost aşa, un amestec din toate, muzica, boarea de vânt, şi felul acela în care mă privea Dorrie. Şi pentru o clipă totul părea să se îmbine perfect, aproape indestructibil. Ciudat, acea secundă în care privirile noastre s-au întâlnit m-a emoţionat profund.

replică din filmul artistic Amintiri la hotelul Stardust, scenariu de Woody Allen (26 septembrie 1980)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există trei versiuni pentru un cârlig. Există unul din metal solid, foarte greu. Este ascuţit, iar din cauza greutăţii se pot face unele daune grave cu el. Şi apoi există unul din aluminiu care este puţin mai uşor, iar al treilea este din garnitură de cauciuc, care este bun dacă vreţi să faceţi cascadorii. Uneori îmi place să-l păstrez! Este suportul perfect pentru o ceaşcă de cafea - are dimensiunea exactă.

citat din Colin O'Donoghue
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintară astfel, cu blonda în fruntea grupului, pe drumul indicat totuşi de Nuria, spre satul în care locuia ea. Din când în când, blonda îşi întorcea capul spre ei, fie pentru a protesta, fie pentru a-i cere părerea, în special lui Lucian. Observându-i cu atenţie, chiar şi Nuria îşi dădu seama de un lucru destul de evident, anume, că toţi, într-un fel sau altul, fie îi dădeau ascultare lui Lucian, fie îi cereau părerea. Acest amănunt o deruta, fiindcă-i dădea impresia că el ar fi conducătorul grupului, nu Maria, dar el era bărbat – iagu, aşa cum recunoscuse deja, iar un bărbat, din cunoştinţele ei, nu avea cum să fie conducător, în nici un caz! Şi atunci...?!

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul pe care n-am apucat

Două drumuri se despărţeau într-o pădure aurie.
Îmi pare rău că nu le-am putut pe amândouă urma.
Şi, pentru că eram singurul călător, am zăbovit
Privind în lungul celui dintâi, cât mai departe.
Până acolo unde se pierdea sub pământ.
Apoi am apucat-o pe al doilea, ce nu era mai prejos.
Şi care poate era chiar mai îndreptăţit să-l străbat.
Căci era acoperit cu iarbă şi neumblat.
Deşi, trecând pe unul dintre ele,
Era de parcă le-aş fi străbătut pe amândouă,

Iar în acea dimineaţă se întindeau la fel:
Iarba lor nu era bătătorită de paşi.
L-am lăsat pe primul pentru o altă zi
Ştiind totuşi că, pornind pe unul dintre ele,
Cu greu m-aş mai fi întors vreodată.

Aşa voi povesti cu un suspin
Cândva, peste ani şi ani:
Două drumuri se despărţeau într-o pădure, iar eu
Am pornit-o pe cel mai puţin străbătut
Şi asta mi-a schimbat viaţa.

poezie clasică de Robert Frost (1916), traducere de Horia Gârbea
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când două inimi uneşte Dumnezeu

Atunci când două inimi uneşte Dumnezeu
Nu e pentru o lună doar şi o zi de primăvară
Este pentru toată viaţa... la bine şi la rău
Să mergi în doi şi atunci când vezi că-ţi este greu
Când drumul urcă în sus...
Şi atunci când el coboară...

Iubirea nu-i scânteia ce apare şi se stinge
Ea-i taina veşniciei ce s-a transformat în vis
Este ecoul din Eden... ce-n farmec se răsfrânge
Şi... rostogolind speranţe... inima îţi atinge
De acel colţişor de rai...
Ce a fost în Paradis...

Ce poţi să faci atunci când tu cu adevărat iubeşti
Când eşti minţit şi în jurul tău tot se destramă
Te vezi aprins de un foc când printre lacrimi o priveşti
Şi eşti gata pentru ea chiar zeci de ani ca să plăteşti
Pentru iubirea ta...
Atunci când dragostea te cheamă...

Pe calea vieţii nu e întotdeauna soare
Mai cresc şi spinii... nu e presărată doar cu flori
... Şi simţi amarul anilor de trudă şi sudoare
Când dragostea-ţi curată călcată e în picioare
Iar pe Rahela ta o vezi...
Plângând şi tristă-n negrii nori...

Nu dispera, se vor sfârşi furtunile de ieri
Va înflori grădina voastră-n flori de primăvară
Şi din nou vor răsuna în viaţa ta cântări
Cu zâmbet de copii şi multe binecuvântări
Şi te vei bucura...
Ca-n zilele de odinioară...

Atunci când două inimi în Domnul se unesc
E un cântec calea lor scăldată în lumină
Când pe genunchi altare în dragoste zidesc
E un colţ de rai atunci când după Cuvânt trăiesc
Împrăştiind mireasma...
Şi părtăşia familiei creştine...

poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora H

Compozitorul era de doi bani,
compoziţia lui este de două Universuri-
se poate cânta
la două mâini,
la nouă mâini,
şi chiar la nouăzeci şi nouă
de mâini.-
după toate preferinţele.
Arată ca un cercetător
de sub movila lui Iov
în clipele sublime ;
când îşi dezleagă spiritul
din lanţurile obişnuite.
printre notele lui
mai vorbea de şoarece.
în somn-
mi-a spus mie,
când eram mic,
s-a cununat cu o viperă;
de aici i s-au tras toate,
chiar pământul l-a înghiţit
din cauza aceasta.

poezie clasică de Constantin Dracsin din Poezii şi desene (2001)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prâslea dus în gradină a fost. Cum veni seara, se duse, îşi luă cărţi de cetit, două ţepuşe, arcul şi tolba cu săgeţile. Îşi alese un loc de pândă într-un colţ pe lângă pom, bătu ţepuşele în pământ şi se puse între ele, aşa cum să-i vină unul dinainte şi altul la spate ca, daca îi va veni somn şi ar moţăi, să se lovească cu barba în cel de dinaintea lui şi daca ar da capul pe spate, să se lovească cu ceafa în cel de dinapoi. Astfel pândi până când, într-una din nopţi, cam după miezul nopţii, simţi că-l atinge încetişor boarea ziorilor care îl îmbăta cu mirosul său cel plăcut, o piroteală moleşitoare se alegă de ochii lui; dară loviturile ce suferi vrând să moţăiască îl deşteptară, şi rămase priveghind până când, pe la revărsat de ziori, un uşor fâşâit se auzi prin grădină. Atunci, cu ochii ţintă la pom, luă arcul şi sta gata; fâşâitul se auzi mai tare şi un oarecine se apropie de pom şi se apucă de ramurile lui; atunci el dete o săgeată, dete două şi, când dete cu a treia, un geamăt ieşi de lângă pom şi apoi o tăcere de moarte se făcu; iară el, cum se lumină puţin, culese câteva mere din pom, le puse pe o tipsie de aur şi le duse la tatăl său. Niciodată n-a simţit împăratul mai mare bucurie decât când a văzut la masa sa merele de aur din care nu gustase niciodată.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dudu...

Dedicaţie, nepoatei mele, Ioana

Cine-i Dudu? Ce rang are?
Este prietenul Ioanei,
Un pitic frumos de pluş,
Cu scufie albăstrie
Şi un zâmbet plin de tuş.

Nici prin cap să nu vă treacă,
Că Ioana şi-ar lăsa
Prietenul la întâmplare,
În drumul spre grădiniţă,
Sau seara, când s-ar culca.

Când pe perină îşi pun capul,
Amândoi ca să se culce,
N-ai să vezi cât vei trăi,
O pereche aşa de dulce,
Şi-o iubire aşa de grea.

Şi ferească sfântul mare,
Lângă ea să nu-l găsească,
La trezirea din somnic,
Plângând, strigă în gura mare,
Ridicând casa în picioare,
De la mic, pân"la cel mare,
Cu zel aprins ca de războinic.

Dudu e iubirea ei,
Ori ce-ar face, e cu Dudu,
Fiincă se înţeleg perfect,
Unul vorbeşte prea mult,
Celălalt tace chitic.

Ah, de-ar avea Dudu viaţă,
Când Ioana îl strânge în braţe,
Cine ar fi mai răsfăţat
Şi iubit de a lui soaţă?
Nimeni, nimeni, niciodată.

poezie pentru copii de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!