FABULA PĂIANJENULUI CRUCE
Un păianjen gri-gălbui, cocoțat pe un catarg,
A pornit-o-n aventură și privește-acum în larg,
Vrea s-ajungă-n lumea mare și să uite de urgie,
C-a avut belele multe, în oraș, la Primărie.
El, un octopod cu fler, ce făcuse țesături,
A ajuns să-i fie temă de-ale lui progenituri,
Deși dânsul le crease și le instruise bine
Cum să-și facă pânză deasă și cu noduri multe, fine,
S-a trezit că, dintre ele, multe vor să îl trădeze
Dar bătrânul araneus ia măsuri, să le fenteze.
Însă teama de-ai săi semeni, care-l adulau cândva,
Îi anchilozase tarsul, cleștele-i paraliza,
Dar credința că el poate și că încă-i cineva
L-a făcut să evadeze, pentru-a-i demoraliza!
Ar avea ceva motive, dacă am privi trecutul,
C-a țesut o viață-ntreagă pânza lui prin tot ținutul,
A făcut din mai nimicuri multe-averi pe giumbușlucuri,
Primăria i-a fost oază de lumină pentru trucuri.
A făcut acrobație printre ițe înnodate,
A fost chiar în pas cu moda, că știa să dea din coate,
Iar la multe-opisthothelae le-a-mpărțit cotloane bune,
Dar și moda-i trecătoare, în aceste vremi nebune.
Totu-a mers o vreme bine, țeseau pânza-n regiune,
Însă a venit scandența și ce-a fost... Nu se mai pune!
El le fu stăpân și tartor peste-ntisele regate
Și a dat la toți fârtații hrană, chiar pe săturate,
Căci vânau țânțari și muște și-aveau mese-mbelșugate,
Chefuind și zi, și noapte prin ținuturi mari, bogate ‒
Dar, acum, că e-n vizorul unor prădători mai mari,
Ca să scape de acuze și de fiarele-astea tari
A strâns pânza, iar averea a făcut-o dispărută,
A ajuns în portul mării pe-un catarg și ne salută.
A mișcat abil din clești și s-a adaptat rapid,
C-are sângele albastru și un suflet de gepid...
Valurile înspumate urcau pe catargu-nalt,
El stătea pe-un fir - eroic - ca să facă-un mare salt
Către-o viață nou-nouță, în îndepărtata zare,
Pe pământuri mai virgine, fără stres și-amenințare ‒
Și de-aceea a-ndurat, fără nicio ezitare,
Teama de necunoscut și taifunul de pe mare,
Iar acei ce-au vrut să-l prindă, să-l trimită jos, în beci,
Au rămas cu ochii-n soare, căutându-l pe poteci!
Vreme bună-ndelungată, el a rezistat furtunii
Și-a dus crucea-n libertate și-a scăpat de toți nebunii,
Care au crezut, prea lesne, că un carnivor feroce,
Ar ceda un trai de rege, pentru-o viață crudă, atroce,
Iar acum se plimbă-n voie prin tufișuri și liane,
Stă la soare ca boieru' și-are pânze barosane,
Căci cu ce a strâns prin plasă - cât a stat în Primărie -
Și-a luat insulă și iahturi... Trai, neneacă! Meserie!
Morala:
E la modă așa purtare și în lumea ce-o trăim,
Vremea trece, schimbă vremuri și tot timpul ne-amăgim
Că acel ce stă pe funcții și ne fură, dând din coate,
Va plăti... Dar trendul zilei ne arată că,, el poate!".
fabulă de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre păianjeni
- poezii despre monarhie
- poezii despre modă
- poezii despre țânțari
- poezii despre viteză
- poezii despre virginitate
- poezii despre trecut
Citate similare
Fabula unei capre
Căprița Mița, din a ei simbrie,
Și-a cumpărat un munte și-un conac,
Deși nu are nicio meserie,
A avut fler și ochi de pui de drac.
A pus pe jar un țap în tinerețe
Mult mai bătrân, cu jeep-uri și averi
Și-acum lelița are cinci județe
Pe care le conduce de trei veri.
E ocupată doamna, zi-lumină,
Iar puiul ei, crescut cu-o guvernantă,
Nu a-nvățat, c-avea adrenalină,
Stresat fiind de mama ignorantă.
Îl îmbuiba cu câte... și din toate,
Iar el dorea mereu tot altceva,
Și-avea la lucruri, și-l durea în coate
De mama lui ajunsă... cineva.
Dar timpul a trecut atât de iute
Și capra noastră a îmbătrânit,
Iar odorașul ei, fără virtute,
Averea mamei lui a răstignit.
Morala:
Privind în jur, în lumea asta mare,
Sunt multe doamne care-au dat din coate,
Ce-și cresc odorul după-așa tipare,
Considerând că banii fac de toate.
fabulă de Mirela Grigore
Adăugat de Mirela Grigore
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre mamă, poezii despre creștere, poezii despre avere, poezii despre vară, poezii despre tinerețe, poezii despre stres sau poezii despre promisiuni
Fabulă porcească
Cum se apropia rapid Crăciunul, un godac s-a întristat subit
Și-a-nceput discret, să coacă planuri, să n-ajungă, tragic, la cuțit.
Chiar exagerând flagrant tot anul, săvârșind abuz alimentar
Afișând o slană foarte groasă, guița acum cam trist și rar.
A-nceput să simuleze-o tuse, convulsivă, împroșcând dejecții,
Dar veni urgent veterinarul și-a-ncasat o groază de injecții.
Chiar fiind castrat din primăvară, să provoace-n masă-aversiuni,
A trecut la planul B, c-o scroafă, săvârșind, frecvent, perversiuni.
Dar l-au vindecat și de aceasta, cu bătaie și cu dușuri reci,
Căci de sex și fantezii obscene, el a fost eradicat pe veci.
A-nghițit și cuie, lame, cretă, s-a vopsit cu galben, cu mărar,
S-a stropit cu zeamă de cireșe, să se creadă c-a luat pojar,
A trecut la trucuri avansate, a mimat și o trichineloză,
Însă nu i-a mers și din păcate, dezvoltă, în fine, o psihoză.
S-a decis apoi să evadeze și-a săpat tunel înspre grădină,
Dărâmând trei garduri, dar în stradă, l-a călcat în noapte o mașină.
Grav rănit, luat de ambulanță, la reanimare internat,
Pentru c-a distrus în drum mașina, el a fost, firește, arestat
Și-a primit cinci ani de pușcărie, dar s-a bucurat, în mod ciudat,
Căci avea pe gratis și mâncare, fără risc de-a fi sacrificat!
Morala 1
Când pentru porci Ignatul se arată,
Ar vrea să iasă toți basma curată.
Morala 2
Cu slană și avere adunate,
Se-agită porcii cu imunitate.
Morala 3
Când nimeni nu le umblă la avere,
Stau porcii la pârnaie, cu plăcere!
fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și poezii despre porci, poezii despre tristețe, poezii despre tragedie, poezii despre sex, poezii despre sacrificiu, poezii despre primăvară sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Legea și Viața veșnică
Domnul Isus ne-nvățat cum viața s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toți să fim
Și ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvățat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credință viața nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim
Cine-n Mine se încrede Viața veșnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie și viață și salvare
Prin credința în Hristos noi primim făgăduința
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruința
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieții noi vom intra în veșnicie
Căci Pavel așa ne spune eu sunt mort față de Lege
Și trăiesc pentru Hristos viața sfântă se-nțelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost
De atunci credința sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credință
Și-a fost gata să ucidă a fiului lui ființă
Dar Dumnezeu l-a oprit și i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credința neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Și Avraam în sfințenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credința sfântă în Dumnezeu Sfânt și viu
Tot așa și noi acum prin credință avem viață
Prin credința în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalță
Legea și porunca a fost până a venit credința
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruința
Prin credința în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viața de Hristos toți ascultăm
Și ființa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viața sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învățat
Iar când totuși se întâmplă în greșeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Și îi cerem dar iertare ființa noastră să o spele
Căci avem viața sfântă cu toți astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste și oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sfințenie
- poezii despre mântuire
- poezii despre creștinism
- poezii despre prezent
- poezii despre nuntă
- poezii despre lumină
- poezii despre legi
- poezii despre Iisus Hristos
Fiul cel mai mic
Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii
Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă și cu sârg viața să-și trăiască
Acasă dar clădindu-și prin muncă-un viitor
Și fiul cel mai mic averea și-a pierdut
Cu fetele stricate și oamenii cei răi
Sărac curând ajunse și-un om necunoscut
Căci a călcat porunca de la părinții săi
Și-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese atâta bogăție
În zdrențe ajunsese ca orice cerșitor
Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te așteaptă
Și el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun și tatăl tău te iartă
Și iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva că fiu-i se va-ntoarce
Și tatăl lui nerăbdător mereu l-a așteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace
Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut creștea și tot creștea
Când tatăl îl aștepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia
Și iată chipu acela mai mare și mai mare
Cine-o fi oare or" n-o fi chiar băiatul meu
E el și se avântă deodată-n alergare
Și-n brațe îl cuprinse chiar pe băiatul său
O fiul meu o fiul meu ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu și-o să-ți dărui o mantie
O fiul meu o fiul meu iubit
Eu nu sunt vrednic ca numele să-ți port
Șoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu ești fiul meu și eu îți dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare
Aduceți haina cea mai bună pentru al meu băiat
Și puneți-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă și atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc
A fost pierdut dar s-a găsit și iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă și eu în sărbătoare
Iarăși îl primesc căci nu e orișicine
E mare bucuria o vai e atât de mare
Dar fiu ce rămase acasă rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Și-averea lui întregă el și-a prăpădit
Doi oameni iată în față ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Și nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas
Și fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său și care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Știe că averea praf el a făcut
Eu văd în fiul cel mai mare îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit neamurile care
Își văd distrusă viața și-l vor pe-al vieții Miel
Căci vor ca să se scape de moarte și pierzare
Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Și astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deși era acasă era în sine rău
El nu vedea iubirea și n-o înțelegea
Trăind dar în belșug și fără suferință
Tot că-i aparține lui însuși el vedea
Și nu-i păsa nicicum de-a fratelui ființă
El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neștire
Așa gândi odată firea doar cum cere
Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi și chiar comori
În El să ne încredem viața-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri și nu de-ai firii zori
Și nu dar de pământ de bunuri și averi
Ci doar de Fiul Lui Isus pe veci să fim legați
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Și ne-a luat cu Sine să-i fim pururea frați
31-10-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre sărăcie, poezii despre bucurie, poezii despre bogăție sau poezii despre încredere
Petru pe ape
După ce-a dat drumul la noroade Domnul Isus a urcat
Sus pe munte să se roage Tatălui Adevărat
Pe când iată ucenicii în corabie vâsleau
Căci trimiși atrunci de Domnul dioncolo ei se duceau
Dar Isus urcă pe munte să se afunde-n rugăciune
Tatălui Cel Sfânt din cer tot din inimă a-i supune
Și pierdut în rugăcine iată noaptea cum îl prinse
Numai singur sus pe munte căci iubirea îl ajunse
Pentru Tatăl Sfânt din ceruri și Părintele iubit
Care jos îl trimisese pentru omul cel pierdut
Dar în vremea aceasta iată ucenicii toți pe mare
Nu-și găseau atunci liniștea căci treceau prin încercare
S-a strârnit un vânt puternic marea era agitată
Și veneau în șiruri valuri peste marea tulburată
Încă mai mari se făceau și talazuri atunci grele
Se nălțau în nopatea neagră azvârlindu-se spre stele
Nu mai contenea furtuna și nici vântul nicidecum
Ci-și tăia prin apa mării atunci groaznicul ei drum
Pe când iată în furtună ucenicii greu luptau
Și cu vântul și cu marea valurile îi loveau
Atunci iată deodată o nălucă au zărit
Cum aluneca pe valuri cu un chip abia zărit
Un om umblă acum pe valuri iată marea îl susține
Deși valurile-s mari înspre noi iată cum vine
Plini de frică ucenicii atunci iată au țipat
Dar Isus atunci deodată înspre ei El a strigat
Îndrăzniți și nu vă temeți căci Eu iată aici sânt
Doamne i-a zis Petru atunci vreau s-aud al Tău cuvânt
Dacă Tu ești o Isuse poruncește-mi ca să vin
Pân" la Tine peste ape să-ți văd chipul Tău Divin
Vino Petre atunci i-a zis al nostru Mântuitor
Valurile când veneau și talazu-ngrozitor
Însă Petru fără frică a pășit atunci pe mare
Căci privise spre Hristos și-avea fermă-ncredințare
Căci Domnul cel Sfânt din ceruri chiar pe valuri îl susține
Și deplin încredințat nicio teamă n-avea-n sine
A pășit plin de credință peste ape peste valuri
Și-a fost primul om pe ape dincolo de idealuri
Petru a umblat pe ape așa ca și Domnul său
Când privi doar spre Hristos Fiu Unic de Dumnezeu
Primul om de pe planetă apa ce l-a susținut
Când deplin atunci în Isus ucenicu s-a-ncrezut
Dar așa puțină vreme căci deodată și-a luat
Privirea de la Hristos și spre valul tulburat
A părivit Petru atunci și groaza l-a năpădit
C-a-nceput să se scufunde și de moarte îngrozit
A strigat atunci la Domnul scapă-mă te rog Isus
Căci de ape Doamne iată sunt din nou acuma dus
Domnu-ndată și-a-ntins mâna pe Petru l-a apucat
Până când ambii pe punte în corabie-au intrat
Astfel Petru cu Isus au umblat atunci pe ape
Ucenicului cel sfânt credința i-a fost aproape
Câtă vreme a crezut peste valuri a pășit
A fost primul om de aici care mare-a biruit
Țintă vie pe Hristos câtă vreme l-a avut
Apa mării ca uscatul pe Petru l-a susținut
Și Petru cu Domnul Isus în corabie-au pășit
Pe când iată chiar și vântul de tot el s-a linișțtit
Și furtuna a dispărut parcă nici n-ar mai fi fost
Căci Isus era din nou soare sfânt și adăpost
Și văzând schimbarea vie și și în ceruri și pe mare
Au venit toți la Isus să-i aducă închinare
Cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu Tu ești
Și furtunii și chiar mării de poți Tu să poruncești
Glorie dar Lui Isus cinste slavă și onoare
C-aduse dar tuturora dintre valuri mari salvare
Fie-i Numle slăvit și de-a pururi lăudat
Căci El doar spre mântuirea omului dar a lucrat
Pentru Isus Tată Sfânt noi acum îți mulțumim
Căci prin El ne-ai dat viața pururi fii Tăi să fim
22-10-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre vânt, poezii despre religie, poezii despre groază sau poezii despre apă
Vindecări
Domnul Isus a iubit
într-atâta omenirea
că la noi El a venit
să ne aducă fericirea
ca pe palme ne-a luat
Domnul Isus pe vecie
și viață El ne-a dat
ca să-i fim mireasma vie
Domnul Isus ne-a-nvățat
să trăim neprihănirea
și pe atâți i-a vindecat
căci Hristos este iubirea
multora le-a întins mâna
și de Tatăl le-a vorbit
ca să umble-ntodeauna
într-un duh neprihănit
plin de milă și-ndurare
Domnul nostru a trăit
la oameni El vindecare
tuturor le-a dăruit
celor orbi le-a dat vedere
muților le-a dat cuvânt
căci din Sine o putere
ieșea atunci prin Duhul Sfânt
iar pe cei paralizați
Hristos i-a făcut să umble
de El au fost vindecați
Cuvântu să i-l asculte
pe leproși i-a curățit
iar curați El i-a făcut
pe săraci i-a-mbogățit
căci Cuvântu-au cunoscut
Domnul s-a-ndurat de toți
dând atâtor vindecare
a-nviat chiar și din morți
pentru slava Lui cea mare
când Iair veni la Sine
Domnul nu l-a refuzat
ci-a plecat să-i facă bine
după cum el l-a rugat
acasă când au ajuns
fica lui Iair murise
dar Hristos venit de sus
toate toate le știuse
nu mai plângeți fata doarme
ei vedeau că a murit
însă Domnu a vieții toane
El Însuși le-a deslușit
după ce a scos afară
toți străinii i-a vorbit
fetiței ce era moartă
talita cumi și ea s-a trezit
a-nviat atunci fetița
ba să umble a-nceput
inserând l-ai săi credința
minunea când au văzut
Domnul a făcut doar bine
și pe atâția i-a salvat
din moarte și din ruine
viață iarăși El le-a dat
pe ologi El i-a făcut
iar să fugă să alerge
pe cei care au zăcut
i-a făcut spre-a înțelge
că Mesia a venit
și le-ntinde iată mâna
omului nenorocit
El i-a dăruit lumina
pe când soarele apunea
mulți veneau la vindecare
Domnul Isus să le dea
multora pe veci salvare
peste cei bolnavi a Sale mâini
Domnul Isus le punea
și-adâncit în rugăciuni
El pe toți îi vindeca
din atâția îndrăciți
ieșeau duhurile afară
oamenii iar izbăviți
erau din starea amară
cădeau unii la pământ
duhurile când ieșeau
la al Domnului Cuvânt
căci de Isus ascultau
nimenea nu a mai fost
plin așa de o putere
omenirii să dea rost
și atâta mângâiere
numai Mesia Hristos
Unsul Celui Prea Înalt
din moarte pe om l-a scos
și viață-n veci i-a dat
El e stânca și iubirea
e izvorul de viață
și El dă neprihănirea
celor ce prin El învață
viața cum să-și înnoiască
oameni noi ei devenind
pentru patria cerească
Adevăru doar trăind
glorie dar Lui Mesia
cinste slavă și onoare
căci ne oferă veșnicie
și în veci de veci salvare
Doamne Tată-ți mulțumim
pentru Mesia Hristos
doar prin El noi azi trăim
și avem cerul glorios
poezie de Ioan Daniel Bălan (9 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre salvare, poezii despre mâini sau poezii despre înălțime
Isaia cincizeci și trei
Cincizeci și trei Isaia
Ce direct azi ne descrie
Suferința și văpaia
Lui Isus din veșnicie
Cât de clar ni se arată
Cum a suferit Hristos
Ca viața fără pată
Noi s-o avem aicea jos
Era așa de disprețuit
Căci de la El fața-ți întorceai
Dar El pedeapsa noastră a primit
Și-a noastre chinuri le-a purtat o vai
Pedeapsa care ne dă pacea
Peste El iat-a căzut
Și-n El noi am primit iertarea
Căci jertfă vie s-a făcut
Noi rătăceam toți ca niște oi
De drumul lui fiecare își vedea
Și de viață eram cu toții goi
Iar moartea parte ne era
Dar Domnul a făcut să cadă
Nelegiuirea noastră asupra Lui
Și-n chinurile morții El să ardă
A suferit amar Ființa Mielului
A fost luat prin apăsare
Dar cine de pe vremea Lui a crezut
Căci El muri ca să primim iertare
De tot păcatul ce noi l-am făcut
A fost zdrobit prin suferință
Dar o sămânță de urmași El va vedea
Ce îl vor urma plini de credință
Cinstindu-i pentru veci Ființa Sa
Și rodul muncii sufletului Său
Îl va vedea și se va-nviora
Căci El ni-e Domn și Dumnezeu
Cum azi ne spune Evanghelia
El pe mulți dar îi va pune
Într-o stare după voia Lui Dumnezeu
Și despărțiți de astă lume
Cu totul smulși din ce e rău
De aceea partea Lui i-o voi da
Tatăl Sfânt iată ne spune
Cu cei mari la dreapta Mea
Căci El a biruit în lume
Doar El s-a dat singur la moarte
Și cu cei fărădelege
Păcatele să le poarte
De ele să ne dezlage
Căci El a găsit de bine
Să se roage pentru vinovați
Plătind cum n-a plătit nime"
Ca noi azi să fim iertați
20-01-2022 M.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre suferință, poezii despre vinovăție, poezii despre suflet sau poezii despre sfinți
Povestea bărbatului care a visat foarte mult
A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât
și deși era un om bun și harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas
după un timp
văzând că nu-și găsește jumătatea
bărbatul a plecat din sat și și-a făcut un bordei
în pădure
cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe și plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul și cu creșterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi
din când în când
oamenii din sat urcau la el
îi cereau sfaturi pentru oblojirea rănilor
îi comandau o ușă
un pat
iar mai rar
câte-un sicriu
însă bărbatul din pădure
deși începuse a fi tot mai căutat
era
cu fiecare zi
tot mai nefericit
într-o zi
nemaiputând răbda
a împletit o funie
și s-a dus la cel mai bătrân stejar
să se spânzure
dar stejarul
care văzuse multe la viața lui
dar niciodată un om așa de urât
și-a frânt ramura de care atârna acesta
apoi l-a acoperit cu frunze
să nu-l găsească cineva
chiar lângă trunchiul său
însă
sub frunze
bărbatul nostru a adormit pe dată
și s-a trezit în fața lui Dumnezeu
i-a zis
Doamne
știi că eu de copil
eram atent să nu calc pe furnici
și pe tot felul de târâtoare
nu am furat
nu am mințit
pentru tot ce am agonisit
am muncit toată viața
dar cu toate acestea
sunt tare nefericit
că nicio femeie nu mă vrea
iar Domnul i-a spus
te știu prea bine
mai rar un om atât de bun sub soare
dar oricât te-aș iubi
nu pot crea o femeie așa de urâtă
încât să te iubească pe tine
însă
dacă tot veni vorba
tu poți
uite
din crengile uscate ale stejarului
poți alcătui un trup de femeie
o umpli cu lut și-o învelești cu frunze
că de restul mă ocup eu
iar după ce s-a trezit
bărbatul din poveste
a zidit timp de trei zile la făptura lui de lut
dar de teamă ca nu cumva să-l respingă
a făcut-o și mai urâtă decât era el
a treia zi
l-a chemat pe Dumnezeu
și l-a rugat să-i dea viață
iar Domnul
fiindcă așa i-a promis
a suflat viață în femeia omului din pădure
văzând astă minune
bărbatul a mulțumit
apoi a trezit-o ușor
sărutând-o pe frunte
atunci ea a deschis ochii și l-a întrebat:
cine ești tu
de ești așa de urât
că mă sperii
iar el a plâns și i-a zis
iartă-mă
sunt sluga ta
Domnul m-a făcut așa
să te apăr de fiarele pădurii
dar sunt harnic și înțelept
să te pot sluji cât mai bine
însă ea a închis ochii
iar el a înțeles atunci
că nu trebuie să o slujească
decât pe ascuns
și pe măsură ce o iubea mai mult
femeia a început a-și lepăda din urâțenie
și a deveni tot mai frumoasă
nu după mult timp
un tânăr din sat a venit să ceară leacuri pentru mama sa
și-atunci nu mică i-a fost uimirea
când a văzut-o pe cea mai frumoasă femeie
pe care vreun om o văzuse vreodată
și l-a văzut și ea
și a înțeles ce înseamnă dragostea
și mult a mai gemut în noaptea aceea
văzând toate astea
bărbatul care visase prea mult
i-a zis a doua zi
uite
știu că a sosit timpul să ne despărțim
te-am slujit cât am putut de bine
și sper că nu ești nemulțumită de ceva
du-te după tânărul acela frumos
și dacă vreodată o să ai nevoie de ceva
să mă cauți
de te vei putea uita în ochii mei
și dusă a fost
peste ani
când bărbatul din pădure trebăluia la un stup
a simțit cum femeia aceea a ajuns în spatele lui
dar el
de teamă să nu o sperie
nu s-a întors
însă ea a spus:
am aflat într-un târziu toată povestea
și-am venit să-mi cer iertare
a sosit timpul să mă uit în ochii tăi
iar bărbatul
care nu mai visase de mult
s-a întors și nu mică i-a fost mirarea
când a văzut că în fața lui se afla
cea mai urâtă femeie din lume
dar lui nu i-a păsat
ceas de ceas a slujit-o
ca în acea primă zi
iar ea a devenit din nou frumoasă și fericită
și poate că niciodată
nici bărbatul din pădure nu ar fi aflat
de ce femeia lui îl dezmierda cu atâta bucurie
dacă într-o zi nu s-ar fi privit în apa unui izvor
și nu ar fi văzut
cel mai frumos bărbat
așa cum nu mai fusese altul
vreodat'
poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stejari, poezii despre bărbați, poezii despre urâțenie, poezii despre sperieturi sau poezii despre păduri
Israel și Adevărul
Lui Israel i s-a pus
În față ca el s-aleagă
Un hoț mare și Isus
Care ființă-i e mai dragă
Atunci el plin de-ngâmfare
Hoțul iată l-a ales
Căci n-a vrut în ascultare
Să își țeasă a lui mers
Și cu hoțul a rămas
Pe Isus dându-l la moarte
Și-a înscris al vieții pas
Doar pe valuri tulburate
Cel mai scump dintre popoare
Mai ales mai minunat
Și-a țesut a lui pierzare
Pe Hristos l-a condamnat
El Israelul iubit
Cel mai înțelept popor
Pe Isus l-a răstignit
Însuși după placul lor
Preoții cei mai de seamă
Pe Hristos l-au condamnat
Și sentința lor umană
Prin Pilat au aplicat
Moartea crudă răstignirea
Adevărului curat
Celui care e iubirea
Și e sfânt nevinovat
Hristos dacă va trăi
Vor veni atunci romanii
Pe noi ne va nimici
Căci noi îi vom fi dușmanii
Iată dar că Israel
Pe Hristos l-a condamnat
El să scape numai el
Morții Isus a fost dat
Și prin moartea Lui Hristos
Au crezut că au salvarea
Dar văzură tot pe dos
Au primit doar condamnarea
Creatorul răstignit
A murit apoi pe cruce
Căci păcatul ne-a plătit
El lumina ce străluce
Singurul fără păcat
Fără umbră de greșală
La moartea-a fost condamnat
De ființa noastră goală
De lumină și dreptate
Însă plină doar de ură
Isus a fost dat la moarte
Însă doar după Scriptură
Pentru noi Domnu-a murit
Pentru toată omenirea
Căci păcatu-ntreg plătit
Trebuia și-ntreagă firea
Noi suntem cei vinovați
Noi întreagă omenirea
Și am fost doar morții dați
Pentru veci s-avem pieirea
Israel a căutat
Să scape de deportare
Să nu fie alungat
Izgonit în depărtare
Dar iată de ce-a fugit
Peste asta el a dat
Căci apoi s-a răzvlătit
Și romanii-au atacat
A rămas Ierusalimul
Mai pe urmă asediat
L-a înconjurat vrășmașul
Cu care el a luptat
Și-a căzut orașu-ntreg
Cum Hristos a prorocit
Și-atâția cum nu-nțelg
A fost iată nimicit
Două mii de ani aproape
Israel doar fără țară
A sorbit a lumii ape
Trecând prin foc și prin pară
Vine vremea când Hristos
Din nou îl va ridica
Ca poporul glorios
Cinste care îi va da
Căci Mesia așteptat
Va veni a doua oară
Israel fiind curat
Locuind în a lui țară
Domnul îl va curăța
Prin furtuni și valuri grele
De el grijă va avea
Ca luceafăr între stele
Atunci va fi bucuria
Ca o mană-n Israel
Căci Domn le va fi Mesia
Din Ber-Șeba la Betel
18-mai 2018 cluj
poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre curățenie, poezii despre adevăr sau poezii despre Israel
Mincinosul
Întorcându-se din călătorie
Un boiernaș odată, sau poate și boier mare,
Au ieșit cu un amic sara la câmp spre primblare
Și au început a spune cu fală și cu mândrie
Multe minciuni mari și mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârșit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viață,
Mai ales în țara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îți îngheață;
Alteori soarele piere, alteori arde și frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraților, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Și cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârșit, n-am ce mai zice,
Decât îți spun că nici știi acolo când este noapte,
Și anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuință nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat și coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îți pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum și eu înadins
Îți voi arăta acum o minune mai ciudată,
Și cred că un așa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podețul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în țara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Și podul s-au prăbușit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Și în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Și cât casa nu se poate,
Însă orișicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ție nicidecum pe mincinoși,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoși:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierți, frățioare, dar, zău, tu nu știi ce zici,
Căci tu nu știi că la Roma casele sunt așa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Și eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."
Judecați câtă rușine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puțin și bine?
fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună, poezii despre munți, poezii despre Roma, poezii despre țări, poezii despre început sau poezii despre vorbire
A plătit Isus tot prețul
A venit Isus din cer
El Lumina și Iubirea
Pentru oamenii ce pier
Să le aducă izbăbirea
Nici în înger de lumină
Nici arhanghel strălucit
Ci în om fără de vină
Creatorul a venit
Creatorul cel sublim
Însuși El s-a coborât
Fiul slaveiPrinț Divin
La noi iată a venit
El Acel ce ne-a iubit
Mai 'nainte de a fi
În plan când El ne-a zărit
De atunci El ne iubi
Și cu Tatăl ce-mpreună
Lutul fin l-a frământat
Până când apoi în urmă
A Lor Chip iată i-au dat
Și-a suflat în nări suflare
Și omul a devenit
O ființă pe cărare
Cu um mers neobișnuit
Căci avea din Dumnezeu
El suflare din suflarea
Taină ce e-n empireu
Singură fiind lucrarea
Ce-avea taina nemuririi
Prin suflarea Celui Sfânt
Și amprentele iubirii
Ale-Ntâiului Cuvânt
El Lumina și Adevărul
Fiul Celui Prea Înalt
Ce-a rămas pentru om țelul
Ce se vrea în veci curat
El e unica Ființă
Din Tatăl ce s-a născut
Și-n toate e biruință
Tatălui fiind plăcut
Și omul a devenit
Pe pământ stăpân pe toate
Totul i-a fost oferit
De Cel ce-i stăpân pe moarte
De Cel care a creat
Tot ce mișcă pe pământ
Și ce e în lung și-n lat
În imensul Infinit
Însă omul a căzut
În ispită și-ncercare
Și păcatul l-a umplut
Transferându-l la pierzare
De aceea a venit
Domnul Isus să-l salveze
Creatorul Cel slăvit
Iar viață să-i doneze
Ființa aceasta ce-i din lut
Din lumină și iubire
Sub povoară a căzut
Morții dată la pieire
Ce-a creat Domnul mai scump
Mai curat și în lumină
Totul pururea-i pierdut
Căci imensă i-a lui vină
Pe pământ iat-a sosit
La noi Însuși Creatorul
Să-și salveze în sfârșit
Omul ce-i fură fiorul
Și-i fură chiar și iubirea
Chipul Lui doar el îl poartă
Însă nu neprihănirea
Căci el e-o ființă moartă
Domnul Isus a venit
Să-i redea iarăși viața
Omul iar neprihănit
Să-i privească în veci fața
A venit ca să plătească
El păcatul cel amar
Și ființa omenească
Să fie-mbrăcată-n har
Iar Cuvântul Cel Divin
În smerenie-mbrăcat
S-a plecat spre cel în chin
Înspre omul vinovat
S-a plecat spre cel căzut
Și rănit și plin de sânge
Un rob iată s-a făcut
Boala moartea spre învinge
Mâna ce a plămădit
Lutul umed cu finețe
Iată astăzi s-a oprit
La rănit cu așa tandrețe
Și cu atâta gingășie
Rănile i le-a spălat
Cum numai El singur știe
Și le-a uns și le-a pansat
Nu există nicio mână
Ca a Sa pe acest pământ
Căci iubirea-i e stăpână
Și e Fiul Celui Sfânt
Fericiți au fost acei
Ce au fost de El atinși
Ca oițe și ca miei
Și-n Sine au fost ascunși
Domnul este Dumnezeu
Și e Viața viitoare
Viață la poporul Său
Salvare celui ce moare
Dar credință ni se cere
Să credem cu adevărat
Pe Isus doar în vedere
Să-l păstrăm și-un duh curat
A venit Isus din cer
Raza sfântă de lumină
Pentru oamenii ce pier
Vinovați și plini de vină
A venit ca El să moară
Pentru cei ce-s vinovați
Oamenii ca să nu piară
Ci să fie-n El spălați
El e prețul mântuirii
Prețul care e de ajuns
Ca viața omenirii
Să nu aibă-n veci apus
Cine crede în Hristos
Viață nouă să primească
Ca în cerul glorios
Și în Rai el să pășască
Căci Isus ne e menirea
Viața noastră și destinul
El ne e în veci iubirea
Ne e Viața și stăpânul
N-avem altă fericire
Și n-avem un alt destin
Căci Hristos ne este Mire
În El totu avem deplin
Mâna ce ne-a plămădit
Dându-ne înfățișarea
Din cer iată a venit
Crucii dând îmbrățișarea
Pironită a fost pe cruce
De cuiul cel ucigaș
În lumina ce străluce
Pentru orișice vrășmaș
Lumea nu l-a cunoscut
Deși El i-a dat ființă
A Lui mână i-a făcut
Bucuroasă a ei ființă
Iar ai Săi nu l-au primit
Deși printre ei veni
Domnul Vieții cel slăvit
A lor Săi se oferi
Însă ei iat-au respins
Și oferta și salvarea
Lucrarea nu i-au admis
Ci i-au dăruit pierzarea
Cum a fost planificat
El pe cruce își sfârși
Viața fără de păcat
Și prin jertfa Lui plăti
Tot păcatul omenirii
Și a ei nelegiuire
Ca din apele pieirii
Omul să aibă ieșire
A plătit Isus tot prețul
Omul liber e acum
De taie din el disprețul
Și în viață-și taie drum
Prin credința în Hristos
El fiindu-i singur țel
Mirele cel glorios
Îl ia-n ceruri lângă El
În lumina mântuirii
Dacă omul se îmbracă
Și Isus Domnul iubirii
Cu Sine îl ia în barcă
Credeți dar în Mielul Sfânt
Și în jertfa din Calvar
Ca răpți de pe pămât
Să fiți toți prin al Lui har
Domnul Isus e salvarea
E viața și lumina
Numai El e îndurarea
Ușa Vieții-ntodeauna
E nădejdea noastră vie
Prețul care ni s-a dat
Să intrăm în veșnicie
Fie Tatăl lăudat
Fie Tatăl proslăvit
Pentru planul Lui cel sfânt
Căci în Isus am primit
Viața nouă pe pământ
Cinste slavă și mărire
Tatălui Cel Sfânt din cer
Căci în marea Sa iubire
I-a salvat pe cei ce pier
I-a salvat pe cei ce vor
Iar viața s-o primească
Să aibe Mântuitor
Până-n patria cerească
Prin credință nu prin fapte
Și iubirea de Cel Sfânt
Noi salvați suntem de moarte
Deși nu azi de mormânt
Glorie și Lui Hristos
Și onoare-n veșnicie
Căci Isus de aici de jos
Ne dă viața-n veșnicie
Să-i cântăm a Lui iubire
Domnul Isus ne-a salvat
Dacă în neprihănire
Trăim cum ne-a învățat
poezie de Ioan Daniel Bălan (19 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plată sau poezii despre oi
Ocaua lui Cuza
Cuza Vodă, Domnitorul Principatelor unite,
A dat legi și-a dat reforme... și dacă țin bine minte
Legea cu,, Ocaua mare'' nu prea era respectată
De negustorii din târg. Și-a mers la Galați odată
Îmbrăcat cu un suman și-o căciulă țărănească
Pe cel necinstit și lacom într-un fel să-l pedepsească....
Și-a luat ocaua mare și două putini cu lapte,
Lapte acru,.... ca țăranii și s-a pus Cuza pe fapte
Amestecat cu norodul Vodă și-a luat îndemnul
Și-a nimerit la băcanul care vindea untdelemnul
Nu cu,, ocaua lui Cuza'', vindea cu,, ocaua mică''
Ca să se îmbogățească pe spinarea lui,, opincă''...
Cuza Vodă i-a propus ca-ntre negustori un,, troc''
Să-i dea lapte pe-untdelemn și-au bătut palma pe loc:
Șase ocale de lapte pe una de untdelemn
Hoțoman, șmecher băcanul a făcut cu ochiu' un semn
Și în loc de-ocaua mare voia să-i dea untdelemnul
Cu ocaua lui cea mică,( de-aceea făcuse,, semnul'')
Cuza Vodă a văzut că băcanu-i necinstit
Și ca să-l învețe minte uite-așa l-a pedepsit:
Și-a dat de pe cap căciula și a lepădat sumanul,
(Când a văzut epoleții... a înlemnit pe loc băcanul!)
I-a pus pe slujbași să-l plimbe cu ocalele de gât
Prin tot târgul din Galați pentru fapta ce-a făcut
Arătând ocaua mare să strige:,, Cu asta, DA!''
Și-arătând ocaua mică:,, Cu-asta, NU!''... Așa striga....
Dacă stau să mă gândesc să îmi vărs și eu amarul
L-aș chema pe Cuza în piață să verifice cântarul!...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greutate, poezii despre sat, poezii despre comerț, poezii despre țărani, poezii despre învățătură, poezii despre plimbare sau poezii despre lactate
Vindecările Domnului Isus
Marcu 6:53-56
Marea după ce-a trecut
În ținutul Ghenezaretului
Cu ucenicii a coborât
Domnu-n floarea țărmului
Din corabie când au ieșit
Oamenii dar din cetate
Pe Domnul l-au cunoscut
Și prin târguri și prin sate
Din ei mulți atunci s-au dus
Bolnavii chiar și pe pat
Să-i aducă la Isus
Cel ce atâți a vindecat
Pretutindeni se auzea
Că Isus avea putere
Toți bolnavii a-i vindeca
Să le ofere mângăiere
Și-a-nceput atunci să curgă
Bolnavii ca din izvoare
O mulțime așa de multă
Aștepta dar vindecare
Și pe paturi așteptau
Atâți Domnul să-i atingă
Vindecare căci doreau
Din ei bolile să fugă
Oriunde Domnul intra
Prin cețăți și atâtea sate
Mulțimea-l întâmpina
De boli toți voind să scape
Mulți pe paturi în piață
Au fost iată așezați
Domnul să le dea viață
Și să fie vindecați
Iar cu vocea tremurândă
Bolnavii dar l-au rugat
Să-i lase să se atingă
De-a Lui trup nevinovat
Și toți câți dar l-au atins
Pe Domnul măcar de haină
Vindecarea i-a cuprins
Au fost vindecați în grabă
Căci puterea ce ieșea
Din Domnul Isus Hristos
Pe toți dar îi vindeca
Și săreau atunci de jos
Domnul s-a-ndurat de toți
Dându-le dar vindecare
A-nviat chiar și din morți
Prin a Lui Sfântă-ndurare
Orbilor le-a dat vedere
Muților le-a dat cuvânt
Căci din Sine o putere
Îi umplea prin Duhul Sfânt
Pe ologi El i-a făcut
Ca să fugă pe picioare
Domnul Vieții cunoscut
A adus l-atâți salvare
Pe leproși i-a curățat
Și-a scos duhurile rele
Viață atâtora le-a dat
Ei să fie însuși stele
Domnul Isus s-a-ndurat
De cei slabi nenorociți
Pe atâți i-a vindecat
Ca să umble printre sfinți
Surzilor le-a dat auz
Muților iarăși vorbirea
Un duh nou și iar curat
Să țină neprihănirea
Plin de milă și-ndurare
Cu toți Domnul nost" a fost
Le-a dat multor vindecare
Și-n viață iar un rost
Cu-ndurarea Lui Divină
Pe atâți El i-a atins
O viață mai deplină
Să-i ducă-nspre Paradis
Pe toți Domnul i-a iubit
Dorind dar neprihănirea
Să-i îmbrace negreșit
Să primescă mântuirea
Și azi Domnul e Același
El ne vrea să fim ai Lui
Poftelor să nu te lași
Ci dă-i ființa Domnului
Că-n curând El va veni
Pe ai Lui să îi răpească
În veci dar a-i răsplti
Chiar în patria cerească
Fie-i slavă și mărire
Domnului Isus Hristos
Că-i a noastră mântuire
Și de ea s-avem folos
Glorie și-n veci onoare
Mirelui ce va veni
Să ne ia la sărbătoare
Unde ne va răsplăti
28-10-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină sau poezii despre boală
Gânduri noi
Era o-nvălmășeală de secvențe
în mintea sa, pe drumul din pădure,
încât îi provocau incoerențe
în logica gândiri lui mahmure.
Vedea cum pașii săi strivesc în umbre
a razelor de soare veselie,
iar sunete venite din penumbre
îi cântă, prin copaci, o simfonie.
Voia, în ochii tulburi, limpezire,
în suflet, printre gânduri și în viață,
mergea pe vechiul drum, dar n-avea știre
de ținta lui în noua dimineață.
Își amintește noaptea cea din urmă,
de ea, de-o fericire nepereche,
dar, dincolo de asta, chiar de scurmă,
nu poate da de-o amintire veche.
Trecutul i s-a scurs ca printr-o sită
cu ochiuri mari, prin care poate trece
chiar timpul însuși, viața osândită
să poarte-un suflet care vrea să plece.
Dar gânduri noi, sălbatice, necoapte,
apar de pe niciunde, iar privirea
îi strălucește; vrea o nouă noapte
în care să-i vorbească doar iubirea.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre știri sau poezii despre sunet
Neanderthal (2)
Ea a plecat, iar el... ce chin!
Că n-a avut, de-atunci, senin,
Ci doar furtună, iar alin,
Acolo- n peștera-cămin,
Nu are, ci doar gândul-spin
Că nu e în "ceva"... deplin.
Și s-a gândit, s-a răsucit,
Pân'-o idee i-a venit:
A mers la vraci, s-a spovedit,
I-a spus cât e de chinuit,
Și, cum să spun, a reușit
Ceva de neînchipuit.
Ce a făcut, ce n-a făcut,
Nu pot să spun, că n-am văzut,
Dar, ce-a fost mic a tot crescut
Cât? - ce să zic? de necrezut,
Că, dintr-un jet a prefăcut
O stâncă mare, într-un lut.
Iar peștera, de-atunci, a fost
Nu doar cămin și adăpost,
Ci la pelerinaj, un rost:
Ieșirea multora din... post,
Căci - de! - mărimea are-un cost,
Iar el... plătește, că nu-i prost.
Curând, chiar soața a aflat
Și n-a putut, n-a rezistat,
S-a prezentat, a comparat,
Apoi, spre noul ei bărbat
A zis "Kum vo" și... a plecat.
(Traduc: "- Ești no.2, păcat!")
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre traducere, poezii despre stânci, poezii despre spovedanie, poezii despre speologie, poezii despre soție, poezii despre prostie, poezii despre pelerinaj sau poezii despre lut
Și când ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar când s-apropie să ia dintr-însele și să-și prindă pofta, focul o arde și nu poate lua. La fântână, așijderea: păhăruțele de argint, nu-i vorbă, erau, și fântâna plină cu apă până-n gură; dar când a vrut fata să puie mâna pe pahar și să ia apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fântână într-o clipă a secat, și fata de sete s-a uscat!... Când prin dreptul părului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeți c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Și-atunci... scobește-te, fata babei, în dinți! Mergând mai înainte, cu cățelușa încă s-a întâlnit; salbă de galbeni avea și acum la gât; dar când a vrut fata să i-o ia, cățelușa a mușcat-o de i-a rupt degetele și n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. Își mușca fata acum degețelele mămucuței și ale tătucuței de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. În sfârșit, cu mare ce a ajuns și ea acasă, la mă-sa, dar și aici nu le-a ticnit bogăția. Căci, deschizând lada, o mulțime de balauri au ieșit dintr-însa și pe loc au mâncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, și apoi s-au făcut balaurii nevăzuți cu ladă cu tot.
Ion Creangă în Fata babei și fata moșneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre păr, citate despre înălțime, citate despre sfârșit, citate despre rușine, citate despre poftă, citate despre mâncare, citate despre mâini, citate despre gură sau citate despre galben
Căutarea adevărului
-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net și nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, mă simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!
C-am mai făcut-o noi, ți-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit și... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? a fost un accident,
Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Și-acolo nu-i păcatul înșelării,
Căci toți visează la... ce nu-i permis.
Acum nu vreau decât să mai verific,
Să știu și eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.
Iar, dacă vii, s-aduci și-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai știi, când s-a golit,
Că ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai că ești îndrăgostit?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre supărare, poezii despre plajă, poezii despre lumânări sau poezii despre accidente
Numai unul? (După George Coșbuc - Numai una)
Pe umeri încă are grâu,
Căci pofta n-a ținut-o-n frâu;
Mergea întins și cam lălâu,
Nici gând să se retragă.
Iar boabele cădeau pe ei
Pe toți: nuntași, însurăței,
Ba chiar și-n jur, pe puradei
Aduși de o miloagă.
Privește fix, minute trec,
Și toți mireasa o petrec,
Să facă poze se întrec,
Ea vrea să ia buchetul.
Căci, dacă-l prinde ea acum,
Chiar dacă multe-i stau în drum,
Va ști că va urma oricum.
Acesta-i e secretul.
De-acum, voi știți tot ce spun eu,
C-au dat filmarea la teveu
Și ne vom aminti mereu
De prinsul din grămadă:
Nici n-ajunsese bine sus
Când, cea cu multe kile-n plus
Și la-nălțime mai presus,
L-a prins, cu o paradă.
Să-l țină strâns a fost un fleac,
Vă spun, deloc nu mă prefac,
Cu rugby-ul nu prea mă împac,
Dar ea a fost de fală.
Și chiar așa: un antrenor,
Văzând-o la televizor,
A vrut-o, ca apărător,
Chiar la Națională.
Se uită babele sașiu
La noul trening auriu,
La mersul ei săltat, zglobiu
Și toate-s pe la poartă.
Să vrei și nu poți să n-o placi
Cum merge țanțoș printre vaci,
Cu jind privită de burlaci
Ce-o vor acum consoartă.
Au vrut primarul și ai lui,
S-o ia-n partid, dar "-Pofta-n cui!"
Vedetă mare ca ea nu-i,
Să cauți în tot satul.
Să se mărite? Ar putea,
Că mulți aleargă după ea
Dar, doar cu unul nu mai vrea
Să își împartă patul.
parodie de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel, după George Coșbuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vaci, poezii despre televiziune, poezii despre secrete sau poezii despre poftă
Și-a făcut la mine scară
Un paianjen trage sfori
După el, sub subsuori
Și-mpletind din ele plasă,
Din saliva lui cleioasă,
Când se urcă, când coboară
Și-a făcut la mine scară.
Între tavan și perdele,
A săltat câteva schele.
Și deși avea bucate,-
Două muște fezandate,
S-a gândit că-i chilipir
Să îmi fie musafir.
Așa că ce-i pot eu face,
De la mine-n casă-i place?!
Cum lui nici prin cap nu-i trece
De la mine ca să plece,
Iar eu nu pot să decid
Musafiru-mi să-l ucid,
Mai pun un tacâm la masă,
Să se simtă ca acasă!...
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâncare, poezii despre muște sau poezii despre acasă
* * *
Dedicație tatălui meu
Domnule Consilier,
de "cules", eu îți ofer,
diploma alăturată
ca s-o vezi, în fine, luată.
Ți-ofer s-o pui în ramă,
în salon sau chiar în cramă;
să rămâie mărturie
dintr-un veac de studenție
și urmașilor să spună
c-a fost lungă, însă, bună.
Și, prin secoli, vară, iarnă,
praful iernii s-o aștearnă,
căci de-o diplomă, e lege,
numai praful se alege,
dacă nu e la mijloc
și-o fărâmă de noroc,
care-n vremile-astea grele
se traduce prin... proptele!
Nu că zic, dar vreau să spun
c-am un frate cam nebun
care, ani la rând, departe
s-a făcut burduf de carte
și-a tot strâns cu câtă jale
cam vreo trei patalamale.
Foaie verde trei zmicele,
ce crezi c-a făcut cu ele?
Mi le-a arătat tustrele
dumitale și mămichii
și-apoi, a făcut pe ele
ce-a făcut sub pod... Bulichii,
fiindcă frate-meu săracul
a aflat târziu refrenul
că deștepții merg ca racul
și tâmpiții merg ca trenul
că prin "crizele acute"
nu mai pot păși pe ițe
și c-ajungi la țel mai iute
nu pe porți, ci pe portițe.
Foaie verde trei scaieți,
de-aș avea eu doi băieți
nu din ăia cu "toptanul"
ci din ăia cu bucata
ce i-aș face pân' la anul!
Morala: Pozetiv, dac-aș fi tata!
poezie celebră de Tudor Mușatescu (30 octombrie 1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre verde, poezii despre trenuri, poezii despre tată, poezii despre studenție, poezii despre raci sau poezii despre poduri