Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Marius Coge

O soție autoritară

Deși eu n-am avut un sfanț,
Mi-ai dat, iubito, mâna ta
Și-acum, când mă culegi din șant,
Constat și eu cât e de grea!

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Marius Coge

Eu n-am știut

Iubito, jur că, până-a te cunoaște
Eu n-am știut că-mi poate fi și frig,
Că liliacul va-nflori de Paște,
Iar de nu vii, prin piețe-am să te strig;

Eu n-am știut că ziua e lumină,
Iar cerul nu e de închiriat,
Până-am simțit privirea ta senină
Cum, cu lumină, m-a înfășurat;

Eu n-am știut că sfera e rotundă,
Și nu credeam că pot să fiu păgân,
Că veșnicia-ncape-ntr-o secundă,
Cât ai privi, în decolteu, un sân.

Eu n-am știut, iubito, că răcoarea
Din vinul ăsta ce-mi părea vetust,
În gură își va înmii savoarea,
Alăturea cu tine când îl gust;

Eu n-am știut că-n coapsa ta se-ascunde
Imboldul care transformă-n plug,
Ogorul ce -ndeamnă a-l pătrunde
Pentru-a arde de trei ori pe rug.

Eu n-am știut că-n tine-i o scânteie
Ce transformă-n flăcări ca-ntr-un mit,
Acuma știu și-s de acord, femeie,
Să fiu de focul sacru mistuit!

poezie de din Vis și armonie
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-ai dat, Doamne

Ca să fiu ce-am fost în viață,
mi-ai dat primăveri și toamne.
Mi-ai dat zori în dimineață,
mi-ai dat flori, mi-ai dat și poame.
Mi-ai dat cer senin și nor,
așa ai dat tuturor.
Mi-ai dat multe anotimpuri
dar mi-ai dat și multe chipuri.
Mi-ai dat chip de om frumos,
dar și chip de păcătos.
Mi-ai dat chip cu suflet bun,
dar și chip să răzbun.
Ca să descurc în lume
mi-ai dat și înțelepciune.
Pentru tot ce Tu mi-ai dat
la Tine m-am închinat.
Mereu ai fost bun cu mine,
dar mi-ai dat și încercări.
Plecat îți fac mulțumire
și urc dincolo de zări.

poezie de (12 martie 2024)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Marius Coge

Edificare

Pe măsură ce trec anii
Constat edificator:
Nu obsedează banii,
Mă jenează lipsa lor!

epigramă de din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Sufletul copil

Poți să îmi iei oricât de multe,
Oricum de sus eu le-am primit,
Și nu ți le-am cerut pe toate
Dar Tu mereu mi-ai dăruit

Din prima clipă am lumină,
La primul scâncet mi-ai dat glas,
M-ai învățat și despre vină,
Mi-ai arătat și primul pas

Apoi am căpătat auzul
Și vise pline de culori,
Când să spun da, ce e refuzul,
Cum să văd raze printre nori

Cadou mi-ai dat, din ceruri, milă
Pentru momentele când n-am,
Apoi am învățat și silă,
Deși eu poate n-o doream

Cu timpul, am plecat privirea,
Rușinea m-a făcut s-o fac,
Am înțeles ce e iubirea,
Când să o spun... când să o tac

Am priceput că mi-ai dat voie
Să aflu tot, să știu de ce,
Iar câteodată, de nevoie,
Am acceptat și că nu e

Mi-ai modelat și optimismul,
Să nu cumva să rănesc,
Mi-ai dat respectul, altruismul,
Să știu să cer, să dăruiesc

Dar mai presus de tot și toate,
M-ai învățat să fiu umil,
Am înțeles că omul poate
Să stea în suflet, un copil.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Inel de vise

Iubito, hai întinde mâna către mine,
Căci astăzi vreau sa-ți dăruiesc...
O viață nouă, speranță-n viitor.
Să-ți pun pe deget un inel
Încununat cu nestemate visuri!
În el se oglindește toată seva dragostei
Care mi-a dat curajul
De a-ți spune cât te iubesc
Și cât îmi ești de dragă.
E dragostea ce face să-nflorească
Noian de flori în primăvară.
Prin el eu vreau să întorc timpul
Să-mi amintesc sărutul tău
Dulce ca fagurele stupului.
Visând mereu la ziua asta mare
Când tu îmi vei permite,
Să-ți dăruiesc aceasta zală
Ruptă dintr-un lanț de legăminte.
Care pe mâna ta înmugurește,
În flori de iubire, din lumea de sus,
Prinzând culoare o speranță,
Ce zace în mine de ani, si ani, din apus...
Când tu cu vocea mi-ai dat viață
Și cu iubirea întrupată-n floare
Ți-am pregătit în suflet, acest inel.
Acceptă azi și hai să transformăm,
Aceasta zi în sărbătoare,
Iubito, întinde mana către mine!
Să-nmugurim îcă odată
În lumea asta-ntunecată!

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Confesiuni (2)

am intrat știind că asculți, așa cum numai un tată iubitor o face
voiam să-ți spun cât de însetat eram când mi-ai dat dulceața cuvântului
iar gura mea, pară de foc, striga într-una: mi-e foame, mi-e foame
și tu mi-ai dat povara iubirii cu toată îndestularea ei
te-am rugat să-mi dai liniștea și pacea uitării
dar tu mi-ai suflat duhul iertării și regretul de a nu fi parte
mi-ai dat răsărituri și apusuri, șoapte și mângâieri
mi-ai arătat simplitatea în toată splendoarea ei
și mai ales nu m-ai întrebat nimic
pentru că știai.
mi-ai dat încercări și mi-ai aflat deznădejdea
mi-ai pus piedici în cale și mi-ai netezit furia
mi-ai deslușit cât de dulce e aerul la prima suflare a dimineții
și cât de plăcută e moleșeala unei zile ostenite
mi-ai dat cuvântul știind că voi trăi în el
căci numai cu el pot ridica scară la cer
despărțindu-mă de urma lăsată

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Coge

La o crâșmă din Ardeal

Lelea de la Orăștie
Multe face, multe știe:
Mi-a dat gura, mi-a dat vinul,
I-am dat cardul, i-am spus PIN-ul...!

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Coge

Unui slugarnic

Ades te-am comparat
Cu bietul meu cățel,
Ca, totuși, să constat
Că... îl jigneam pe el.

epigramă de din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marian Grigore Dobreanu

Iubitei

Tu viața-ntreagă mi-ai robit-o
De când mi-ai dat o sărutare...
Dar cum să te conving, iubito,
Să-mi dai și-o viză de intrare?

epigramă de din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unei poetese

Cartea ce mi-ai dăruit-o
Avea filele tăiate...
Nici aici, cum vezi, iubito,
N-am avut întâietate.

epigramă de din Cobra regală (1994)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Repetiția

Ca-n fiecare zi, fără nicio cochetărie,
Îmbrăcându-ne sărmanele haine de scenă,
Repetăm dragostea.
-Noi, mâine, ce vom fi?
-Iubiți! mi-ai răspuns, pe notele cele mai joase,
Iubiți și actori, cu repetițiile la zi.
Și-n fiecare dimineață,
Când soarele va fi ieșit cu lumina proaspăt spălată în mare,
Mă vei găsi pe scena noastră, vânzându-ți anotimpuri îmbietoare.

Of, dragoste, of, Salomee,
Imbăiatu-m-ai în flori trecătoare,
Cerutu-mi-ai și nu mi-ai cerut,
Dar totul ți-am dat, nu-mprumut,
Un dram n-am păstrat din nimic,
Un dram n-am dosit,
N-am ascuns, n-am mințit,
Cerutu-mi-ai sau nu mi-ai cerut?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe cărări de pași târzii

De-am avut o clipă grea,
De-am avut zile senine,
Dorul de mi-a lăcrimat,
Nu ai fost tu lângă mine.

De-am pășit prin iarbă verde,
De-am trecut tărâm uscat,
De înecam prin sete,
Mâna ta, tu nu mi-ai dat.

De-mpleteam dorul ce naște,
La icoane rugam
De tot greul ce paște...
Nu alăturea-mi erai!

De mi-a fost ori greu, ori bine...
Nu știu! Am uitat! S-a dus!
Dacă n-ai fost lângă mine,
Ce mai ai acum de spus?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Hoțul: Doamne, de ce mi-ai dat o profesiune atât de grea? Ce rost a avut faci hoț într-o lume atât de sărmană? O să ajung să fur de la mine pentru a întreține.

replică din piesa de teatru Veșnicie provizorie (Hoțul cinstit), scenariu de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

El nu mă știe...

Prin valuri de amintiri ce tot revin,
Am reușit cumva să înțeleg DE CE...
Atunci cânt țipete și urlete de vin,
Mă declanșau în bucurii... De ce?

Am fost lipsită de iubirea ta,
Atât de multă vreme, c-am uitat...
Din anii ce s-au scurs și viața grea,
Că m-ai iubit când nici n-am existat.

Cu cât tu peste mine vii ardent,
Cu-atât se înfiripă o iubire...
"De ce?" -ntreb abia acum, strident,
Când puteai avea cu o privire...

Pe notele de timp care s-au dus...
Prin rânduri care ți le-am dedicat doar ție,
Am înțeles DE CE nu mi-ai adus
Acea iubire ce mi-o păstrai doar mie.

El nu știe că eu am știut!
El nu cunoaște iubirea ce-o să vină...
Doar dragoste mi-a dat și am avut,
Acea iubire ce doream... divină!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Mi-am dat seama, prea târziu

Mult prea repede-am căzut
Când din flori ai apărut.
Pe spate eu am căzut,
Toată viața am zăcut.
ridic, n-am putut,
Și m-am transformat în lut.
Poate tu, asta ai vrut,
Când din flori ai apărut.
De-atunci, mult timp a trecut.
Din cenușă-am renăscut,
Pe tine iar te-am văzut,
Pe spate, n-am mai căzut.
Acum, noroc am avut
Că tu mi-ai dat un sărut.
Viața nu mi-am mai pierdut
Și-am rămas pe acest lut,
Să trăiesc, nu ca-înainte,
Fiindcă m-am învățat minte.
Atunci când răsari din flori,
Tu nu vrei să omori.
Tu vrei doar să iubești,
Fericire să-mi dorești.
Viața vrei să ne unim
Și-împreună să trăim.
M-ai convins, acuma știu.
Mi-am dat seama, pre târziu.

poezie de (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Și furați de fericire

N-am uitat cu ce cuvinte, mi-ai spus tânără fecioară,
că în viață pentru tine, iubirea e o comoară.
N-am uitat nici fericirea, când mi-ai dat în vara toată,
cea mai caldă-îmbrățișare, ce putea s-o dea o fată.
Erai zveltă căprioară, alergai prin lunca verde,
chemai să vin la tine, unde lumea nu ne vede.
Animat de a ta iubire, priveam zarea necuprinsă,
să vin și eu lângă tine, m-așteptai cu mâna întinsă.
Am savurat iubirea noastră, pe fânul proaspăt cosit
și furați de fericire, îmbrățișați am adormit.

poezie de (august 2022)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

N-am să uit

N-am să uit cu ce cuvinte
Mi-ai destăinuit odată,
Cât erai tu de cuminte
Când te-am cunoscut de fată.

N-am să uit sinceritatea
Când mi-ai spus că iubești.
de-atunci tu erai gata
Doar cu mine să trăiești.

Am crezut spusele tale.
Radiam de fericire.
Altul ți-a ieșit în cale...
Totul a fost amăgire.

Acuma sunt doar străinul
Pe lângă care adesea treci.
Nici nu vrei ca să-mi vezi chinul
Când cu celălalt petreci.

N-am să uit dulceața gurii
De la prima sărutare,
Când mai scos din lațul urii
Și-am intrat în desfătare.

Nu din gelozie-ți spun
Toate câte-ai auzit.
Este tot ce simt acum,
Când tu rău mai amăgit.

poezie de (23 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Iartă-mă iubito....

Iartă-mă iubito, de tăcerea mea
Am crezut mereu, în iubiri visate
Când în drumul meu până la o stea
Te purtam în gând peste zi sau noapte.

Iartă-mă iubito, că te știu demult
Doar a mea și înca-nimănui
Iar sărutul tău încă-l mai ascult
Fără să vrei, fără să îmi spui
Vorbe de ocară, vorbe de alint
Fără să te cred, fără să te mint.

Iartă-mă iubito, mâna mea e grea
Nu mai face semne de la o fereastră
Ochii mei acum sunt o simplă stea
Iar tăcerea vrea iar să se mai nască
Am plecat iubito, lacrima curmă
Am murit iubito, am rămas o umbră.

poezie de din Lumea nebunilor
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Leliana Rădulescu

Te declar vinovat

Tu mi-ai răpit zâmbetul
Și mi-ai frânt zborul,
Mi-ai înnorat privirea,
Mi-ai împovărat gândul;
Îmi privesc viața ca pe o clepsidră:
Câte minute de iubire mi-au rămas?
Se scurg rapid și doar tu ești de vină,
Mi-ai măsluit clepsidra iubirii
Tocmai acum, când mai e puțin
Nisipul ce mi l-ai aruncat în ochi
Pe post de dragoste!
Dar tot e bine: măcar toate firele lui sunt aceeași culoare,
Nu le mai văd pe cele negre
Când am dat mâna cu suferința
Ori de câte ori tu răsuceai clepsidra altcuiva...
Te declar vinovat,
Deși nu am dovezi:
Nu ai ochi pentru rănile mele,
Ba chiar spui că m-am rănit singură!
Te condamn la iubire pe viață,
Să-ntorc clepsidra și s-o pun să cearnă
Numai iubire pură!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Coge

Prietenia româno-rusă

Prietenia noastră e de aur:
Ne-au luat cuvântul, ne-au dat slova,
În schimb ne ușurară de Tezaur
Și de jumătate din Moldova.

epigramă de din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook