A fost odată

A fost o dată
o rază de soare
Şi o sărutare
S-au întâlnit pe o floare
albastră, de cicoare.
A fost de-ajuns
Să se nască o culoare
Nu-i alb sau albastru
Nici măcar culoare de astru
E poate sânge de verde
Nu scrie dar merge.
Nici roşu nu-i
că e al macului.
Sau poate galben...
Şi roşu şi verde şi albastru...
Stai!
Continuarea...

Raza a iubit sărutarea
şi aşa s-a născut culoarea....

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raza albastră

Sub cerul plin de ploi
o rază se revarsă
în noaptea-ntunecată...
e raza mea albastră!
În oglinda apei
privesc culorile
schimbătoare
verde, albastru şi roşu
din cântecul depărtării
pluteşte alene
ca un astru călător
frunzele foşnesc
iar vântul mă mângâie
cu un cuvânt
regăsit din amintirea
unui vis
ridic de jos o frunză
aromată...
cu lumini de stele.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb de noapte

Valuri concentrice de parfum
Simfonie de petale aurii
E tot galben,
Dar nu de-ajuns.

Am închis sărutul fără pecete.
Prin mâini străine,
E verde,
Dar nu de-ajuns.

Cald, gust metalic,
Durere halucinogenă,
E roşu,
Dar nu de-ajuns.

Umbriţi de gene ondulate
În lacrimi de sare
Tot albastru,
Dar nu de-ajuns.

Speranţa, viitorul,
Visul alb din zori...
Prea negru.

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vorbim despre albastru

Să vorbim despre albastru...
Sunt zvonuri că această culoare are aripi...
Am fost în fiecare culoare
Dar aici mă simt cel mai bine.
Am trăit fiecare ochire albastră
Şi m-am dus de la tine...
Ca rândunelele, să vorbim despre albastru...
E zare, e mare, e depărtare.
E ultima suflare spre-nălţare.
Aş mai vorbi despre albastru
Spre infinit... culoarea mea pentru cruţare...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

Pe ramuri verzi
picur albastru
din bucăţi de oglindă.
Ochii mei de sticlă
văd unduirea firelor de iarbă
şi-mi desenează
modele vii,
perfect geometrice
pe-un disc albastru.
Lumina ce-mi cade în poală,
călduţă,
se-mparte-n atingeri de verde
şi sunete de-albastru
şi-mi lasă un vid de culoare
pe care să-l acopăr
cu gânduri,
nici verzi, nici albastre,
ci de un galben mat
ca de-o suflare stinsă.
Verde crud,
Albastru nemărginit,
Toate se-ntorc în lumină.

poezie de Anca Adriana Arbune
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde crud

Verde crud, verde albastru
se leagănă-n zborul auriu al Soarelui
zdrobind mări şi lacrima aurie a lacului
verde ce mă înconjoară, mă urcă
îmi place să zbor,
rezemată de mirosul petalelor roz
spre verde rouă, spre divin,
ţinându-mă de mână cu raza
ce coboară din Răsărit verde,
verde crud, urcă-n zarea plină cu albastru
şi cerul deschis plin de mine, de voi, de noi
zbor, verde crud, albastru şi mândru Soare
frumoase drumuri în cer şi pe Pămînt
pline de viaţă şi de moartea albastră
a nimfelor din vis!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb - astru

privesc...
răsfrângere în cenuşa valurilor,
un chip se arată privirii
tremurător,
cutremurător
vine spre mine secunda din veacul
în care o sirenă
era doar o copilă
şi cânta valurilor
odă bucuriei
sau cu glas de soprană
tânguia cerului un dor către ape

acolo încrustat albastru
în valuri
era doar el,
râul,
plângea în lacrimi de nuferi
poveste de dor
fără final
nici trist
sau cu bucurie
ci doar cântec
de dor de sirenă
şi lacrimi de nuferi
sărut neprihănit al adâncurilor
pe chip vălurit al apei
şi ea....
poate copilă...
poate sirenă...
şi el poate râu....
poate Narcis...

între ei... doar puritate
albastră...
de valuri...
albă...
de nuferi...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

Albastrul mă ucide,
şi verdele,
şi albul,
toate mor...
dar, ce sunt eu?
eu sunt culoare,
şi verde,
şi albastru,
e tot ce simt,
şi verde,
şi albastru,
e tot ce sunt...
Unde eşti, iubito?
mai toarnă ceva răcoare
în vinul acesta fără culoare!
Viaţa e un joc,
ne prefacem că trăim,
ne prefacem că iubim,
ne prefacem că murim,
doar naşterea are ceva
din chipul albastru
al sincerităţii.
Vine o vreme când
ridicăm mâinile sus,
şi-n semn de predare
ne prefacem, docil,
că existăm.
Cum te împaci, iubito,
cu ideea
unei false vieţi,
cum te împaci, tată,
cu ideea
fiului inexistent?
cum te împaci, tu,
care eşti culoare,
cu sensul invers
al culorilor?
Tu, care eşti albastru,
şi verde,
şi alb,
şi ucis...

poezie de Ion Ţoanţă din Templul devenirii noastre (2014)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefiinta

roşu, albastru, verde
s-au amestecat culorile
zăpada s-a făcut albastră
apusul se părea verzui
nu ştiu cum s-au încurcat
şi cine le-a schimbat
dar nu era nimic la locul lui
şi cerul nu era albastru
era roşu ca sângele lui
m-am apropiat mirat şi m-am uitat
în oglinda apei cum m-am schimbat
am privit sus, şi cerul l-am intrebat
dacă mai sunt sau am plecat
o stea neagră, paşii mi ia-ndrumat,
mi-a arătat trupu-mi însângerat
şi-am văzut şi nimicirea
mi-a dispărut şi amintirea
şi doar nefiinta mă aştepta

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e roşu, galben, albastru, verde, roz şi portocaliu?

Un italian îmbrăcat...

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Riscul iubirii

Omule,
m-ai fi crezut nebun, dacă ieri ţi-aş fi spus
că iarba e albastră?
Ai fi crezut că sunt nebun?
Şi totuşi ieri
iarba era atât de albastră!...
Dar m-ai crede
dacă ţi-aş spune acum
că iarba nu mai e albastră?
Nu, nu mai are nici o culoare;
nu mai e nici măcar galbenă, înţelegi?
nu mai e nici neagră.

Dacă ar avea o culoare
ar însemna că trăieşte,
dar nu se poate aşa ceva,
azi nu poate să trăiască
... poate... mâine.

poezie de Adriana Bădiţă din Zbor frânt (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea sufletului (Interogare de pictor)

- Culorile sunt calde şi reci,
şi nonculori...
Sufletele sunt reci şi calde,
şi pustii...
Fiecarui om
ar trebui să-i vină o culoare...

Oare ce culore eşti tu?

- Eu sunt culoare colorată!

- Culoarea verde?!
este cea mai dragă culoare a ochilor
şi a psihicului uman,
care calmează, odihneste...
Dar este o culoare rece!

Roşu?!
Este o culoare care te oboseşte.
Trezeşte în tine ură...
suparare...
nervi...
Dar este o culoare caldă!

Ce culoare are sufletul tău?

- Sufletul meu nu are culoare...
Îl simţi,
dar nu îl poţi atinge...
Îl poţi vedea
decât dacă crezi tare în el...

Sufletul meu?!
E un amestec
între albul pur şi negrul demonic...

Pictează-mă-n creion,
maine, va fi nevoie de corectură!

- Da... dacă toate sufletele ar avea culoarea lor,
ar trăi pe o paleta...
Dar... Nu...

Nu...

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (6 august 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel tricolor

Este steagul ţării mele
Roşu, galben şi albastru,
Încercat în lupte grele
Cu tărie de sihastru.

El priveşte către stele
Luminos, ca mândru astru;
Este steagul ţării mele
Roşu, galben şi albastru.

Luptătorii-n vremuri grele
Adunaţi în vechiul castru,
Învăţaţi de Zoroastru,
Tot răul ştiu să-l spele

De pe steagul ţării mele.

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regizorul scrie o carte sau pictează un tablou cu anumite culori pe care le pui tu la dispoziţie, cu un text pe care îl scrii şi tu. El alege o parte din lucrurile pe care tu le faci şi le încheagă într-un fel, dar nu e datoria lui să te înveţe. El spune "dă-mi roşu!" şi tu te chinui să produci nişte roşu, sau zice "mai adu galben!" şi tu te chinui să fabrici puţin galben, după care le combină şi pictează cu ele. Asta dacă e să fiu aşa, foarte plastic, dar nu poate el să facă galben în locul tău.

citat din Şerban Pavlu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când de verde crud şi muguri

Anotimp de frunze triste, ce-are gust de ploi amare
Năvălit-a dintr-o dată peste suflet, peste vise,
A inveşmântat pământul
într-o pestriţă culoare
Ce mi-a încarcerat în nouri, porţii mari din blândul soare.

Fâlfâiri neobosite
văluresc tot cerul toamnei
Încât: galben; roşu; albastru; brâul Maicii se dizolvă
Şi îmi vine, tare-mi vine, să m-agăţ de poala doamnei
Şi să-i spun cum că, rodirea şi migrarea n-o absolvă,

Nici de dezfrunziri şi ceaţă, nici de nostalgii scurmate
În adânc de inimi calde, ce n-au vrerea timp să piardă
Geaba ne tocmeşte ochii, în culorile-i turbate,
Când, de verde crud şi muguri, nu e lumea-îndestulată.

Anotimp de frunze-amare, ce-are gust de ploi nestinse
Mi-a descătuşat speranţa de sub tâmplele cărunte
Răscolindu-mi întomnarea amintirii reaprinse
Că inspir iar dor de tine. Prin cuvintele prea strâmte.

(septembrie 2021)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amicului Minulescu, marelui poet al Romanţelor pentru mai târziu, cu prilejul romanului său: Roşu, galben şi albastru

Da, roşu, galben şi albastru
Erau culori naţionale,
Dar, după tragicul dezastru
Stârnit de cartea d-tale,
Schimbate-au fost, să nu ştirbească
Ceva din faima românească!

hexagramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steag

Stau în înalt, bătut, spânzurat de-o roşie cravată... pionier,
Nu dogme, simt mătasea roşie de sânge, al meu, ai mei
Şi vreau să stau aşa, ca un pilon, un obelisc, să sprijin bleu de cer,
Iar palme-ntind să ar brazde galbene, la grâu, la păsări mei.

Mă zbat în vânt, nu ştiu nimic de ger, sunt un torid,
Căci port pe piept din galbenul exploziei de soare,
Mă înmuind doar lacrima adunată de la neam, albastru avid
Să fiu, de reavăn, să mă torn medalii când erou în roşu sânge-mi moare.

Sunt pânza în fir de aur, ce-au ţesut-o ochi cu ochi femeile-mi, în milenii,
Cu ochii plânşi pentru bunici, copii, taţi... roşii îndreptaţi spre astru
Din bolta albastră, oglindind pământ, ce l-au iubit, ţărâna de vedenii,
Ce-o acoperă, sfinţită în curcubeu, de vise în roşu, galben şi albastru.

Şi, mort singur de-oi fi, din os rămas o să-mi port sus pe boltă steagul, în sihastru...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul meu

Cum încă zâmbet am
iar lacrimi ştiu să-mpart
în van
iar pânza verde de pe geam
s-a spânzurat în noapte,
Cum încă ştiu să merg,
să simt, să mă apropii,
iar gândul scârţâie a lemn
cioplit
eu în depărtare plec
şi-adesea mângâi norii,
Cum încă vidul suflă-n anotimpul meu
iar frunze-nvie albastru,
şi roşu, şi auriu, ca un pictor...
eu pot scrie negru
pe fulgerul alb al timpului
golit,
înseamnă că n-am adormit
că ştiu a fi un
glas al vieţii
(sau poate al morţii?)

poezie de Mihaela Tălpău
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Frunze de un verde translucid

soarele topeşte ţigla
de pe acoperişuri.
care se scurge pe ceasurile
zilei

aşa că timpul
se face roşu.

spaţiul invadat de frunze
se face verde.

Viteza gândului meu
capătă nuanţe
de roşu şi verde
şi depăşeşte astfel
viteza luminii.

La început a fost
un cuvânt
colorat de un gând
roşietic-verzui.

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!