Iluzia unui destin

când dimineaţa tresare
pare că este prea târziu
pentru iluzia unui destin
timpul a început deja să bată
nervos cu degetele în masă

visele par tot mai sinucigaşe
şi gropile tot mai comune
nopţile sunt în stare de veghe
zilele oamenilor se petrec
între dimineţi precare
şi seri tot mai sinistre

amintiri îndepărtate îmi sunt
tot mai aproape
viitorul
mă întreb cât poate fi
de departe
un zbor este incredibil de scurt
într-un haos perfect plauzibil

cerul mi se pare uneori o prăpastie
foarte albastră
alteori
o chemare întunecată

viaţa este doar o o teorie abstractă
iluzia unei mari iubiri
o îndrăzneală care frizează absurdul
între speranţă
îndoială
şi certitudinea
unui destin

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitare

ce e neuitarea?
te întrebam într-o doară,
aiurea,
nu ştiam că poate însemna o ploaie
lungă şi neverosimilă
cât viaţa unui om,
că ar putea fi
un zid fierbinte
între două iubiri
paralele,

nu ştiam pe atunci că înseamnă
lupta cu tine însuţi
într-un fel de primăvară,
într-un fel de cameră,
în faţa unui sertar de amintiri
şi de scrum,
în faţa unei uşi
închise pentru totdeauna,
unui altar,
între ieri şi azi,
între iluzie şi realitate,
între cai verzi pe pereţi,

lacrimi de nepetale într-un ierbar,
flori de azur
care mai mor prin munţi,
printre degete,
prin mine,
prin parcurile oraşelor,
pe care le calci
cu nostalgie
în fiecare primăvară,
de mână cu altcineva.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearcăne dreptunghiulare

şi totuşi încă nu e frig destul,
cearcănele apar după o iarnă îndelungată,
de suferinţe inerente,
cum ar fi să faci sărbătorile împreună
cu nişte scaune goale,
să ciocneşti cupa de şampanie între oglinzi
paralele,
să vorbeşti cu o fotografie din tinereţe,
să dansezi cu lupii,
să te dai cu capul de toţi pereţii,

se întâmplă, nu e o tragedie,
uneori e chiar o soluţie inteligentă,

problema este că viaţa te împinge înainte de vreme
spre un orizont rece şi imprevizibil,
că visele mor alunecând pe drumuri de gheaţă întortocheate,
că nişte trepte prea vechi sunt tot mai greu de urcat,
că singura certitudine de azi
este incertitudinea zilei de mâine,
că echilibrul a devenit
noua teorie a haosului.

când an după an
nişte pietre nenorocite de la picioare
te trag în jos iremediabil,
pe un povârniş la capătul căruia
se întrezăreşte tot mai acut
o groapă bizară,
perfect dreptunghiulară.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că nu ştii dar viaţa este despre iubire

restul sunt doar agrafe de prins dovezile
în dosare cu pereţi şi acareturi
sau pe câmpii cu flori şi fluturi
şi
poate că trebuia să subliniez asta mai demult
viaţa este şi despre muzică
care e tot o formă de iubire

ceva mai curată
poate un pic mai universală
chiar şi poezia este despre iubire
uneori şi despre partea mai întunecată a iubirii

poate că nu ştii
dar până şi războaiele se fac din iubire şi ură
toate crimele
toate nedreptăţile
sunt doar conseciinţe colaterale ale iubirii

mi-ai tot spus că nu pot iubi pe toată lumea
că am de ales între zi şi noapte
între soare şi lună
între alfa şi omega
şi eu ca un nebun tot încerc imposibilul
punând în agrafe zi de zi toate dovezile
uitând să mă iubesc
tocmai pe mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capete aplecate într-un genunchi

de-ar picura puţină ambrozie din cer
şi smirnă
pe umilinţă,
oamenii n-ar mai umbla cu capul în piept,
cu pâine mucegăită
prin buzunare,
cu becurile stinse de sărbători,

cheile lumii sunt undeva pe fundul
unui vulcan explodând,
e mai greu e prevedea trecutul decât
viitorul,
prezentul e în stare de veghe,

mă chinuie un fel de iarnă,
parcă-i o moarte mai lentă,
abstractă tortură,
ieşită dintr-o lungă agonie a duhurilor nebune pe
Pământul sterp şi lacom,

aidoma sufletului
mă prefac într-un cal pe cer,
tot mai volatil,
să bat cu copitele pe aura sfinţilor,
să picure puţină ambrozie şi slavă
şi smirnă
pe capetele aplecate într-un
genunchi,
înainte de vreme.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De toamnă

Vezi, a început să plouă şi umbra ta e vie
Sunt rătăciri venite din trecut,
Doar picuri mari şi Beatles mai ascult
În nopţile de lungă insomnie.
Nu ştiu de ce mai vin aceste toamne
Rugină şi tăcere-i peste tot,
Am învăţat să zbor şi să înot
Şi să te chem, când omenirea doarme.
A început să plouă, sunt frunze şi noroi
Iluzia că eşti, că tu exişti, e tot mai vie,
Şi parcă-ador această insomnie,
Ce creionează umerii tăi goi.
Nu ştiu de ce mai vin aceste toamne
Tâmpla mea e umedă demult,
Doar picuri grei şi Beatles mai ascult
Şi este frig, e toamnă şi se doarme.

poezie de Adrian Abrudan (2015)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă viaţa fiecăruia dintre noi ar fi desenată sub forma unei piramide, adică a unui unghi mai mult sau mai puţin ascuţit cu vârful în sus, atunci tot ce se poate spune despre prima pantă este că ni se pare fără sfârşit şi ne străduim s-o consumăm cât mai repede (îmi amintesc nerăbdarea cu care aşteptam să ajung cât mai repede mare), în timp ce facem tot ce putem pentru a parcurge cea de a doua pantă cât mai încet.

Ana Blandiana în revista Acolada (iunie 2011)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru început

Uneori pare că traieşti în zadar,
Şi viaţa nu-i mai mult decât o casetă uitată într-un bazar,
Uneori pare că se stinge şi Marele Car.
Iar lumina ce-ai văzut-o atât de înfloritoare,
Nu e mai mult decât o lumânare, ce nu mai are mult si moare.

Chiar si pasărea phoenix se culcă uneori tristă în ploaie,
Iar penele şi focul I se-nmoaie,
Ochii încet I se-nchid, ghearele de infinit nu I se mai prind,
Chiar si vidul, uneori este doar vid.

Recunosc, şi eu am un destin nescris,
Întâmplări ce se petrec ca în vis,
Însă dincolo de lume, chiar şi de mine,
Sălăşluieşte fiinţa de foc a tot ceea ce am scris.

Pentru început,
Chiar de întunericul este profund,
Îţi dăruiesc un zâmbet alături de cea mai bună felie de gem cu unt,
Chiar de nici o stea nu se vede, nici măcar un orizont,
Lumina şi viaţa e chiar sufletul nostru, ce nu-I mort,
Si chiar dacă ne-ntâlnim în drumul nostru, cu cel mai uriaş balaur,
Victoria noastră este dragostea, din care izvorăşte poezia de aur
A Sufletului.

poezie de Costin-Alexandru Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie între două trenuri

Între zi şi noapte nu-i decât un ceas,
Între două trenuri nu-i decât un pas,
Sparte felinare, oameni în tăcere
Mai împart o gară-n două emisfere,

Nu mai sunt acelaşi, nu mai eşti nici tu,
Ne striveşte trenul între da şi nu,
Ne desparte-o lume, nu ne mai încape,
Prin lunete oarbe te mai văd aproape,

Nu mai eşti aceeaşi, nu mai sunt nici eu,
Plouă peste-o gară, plouă tot mai greu,
Mai zăresc o umbră, o închipuire,
Care urcă-n trenul către neiubire,

Pe peronul gării plouă indecis,
Între două trenuri, moare câte-un vis,
Aş mai vrea doar vremea să ne mai amâne
Să-mpărţim doar ploaia care mai rămâne.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni fără ţărmuri

îţi făceam cadou câte un apus în fiecare seară,
tu îmi aduceai în dar un răsărit
în fiecare zi,
uneori eram plecaţi prin lume să ne vindem sufletele
concretului
pentru a plăti la timp chiria
şi taxa pe existenţă,

iubirea devenise facultativă,

îmi scriai dintr-o realitate virtuală că
doar copacii mai au coloană vertebrală
şi idealul
de a ajunge aproape de cer,

cotidianul este perceput altfel
când pluteşti în derivă
într-o mare de oameni
fără ţărmuri,

eu te aşteptam la marginea netivită
a dimineţii să îmi arăţi cu degetul
unde începe lumea
şi unde se termină certitudinea
zilei de azi,
tu îmi scriai dintr-o altă perspectivă
că trăiesc iluzia unei insule,
că doar apusurile ne-ar mai rămâne
să le privim
împreună.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Himeră

te ştiam până la epuizare
într-o zi eram diabolic de trist
alteori diabolic de viu
concretizam în abstract
o filosofie ipocrită
despre esenţa destinului în doi

într-o prăpastie
se năştea moartea unei mari iubiri

te adoram până la autoexterminare
uneori erai apatică
în lunile ploioase
alteori o himeră
între oglinzi paralele

îmi plăceau capriciile tale
şi ale vremurilor
îmi plăcea tăcerea ta
de şarpe

simţeam acut neruşinarea minciunilor
ca nişte lovituri de bici
pe spatele firav al destinului
ca nişte palme de adio
ca nişte cuvinte otrăvite

lumea se învârtea egocentric
pe degetele tale
eu te redescopeream la nesfârşit
într-o himeră
într-o constelaţie
bizară

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunde care au durut

M-au tăvălit la întâmplare
Iubiri cu lacrimă de ploi,
Şi-acum mă tot întreb, de oare,
A mai rămas ceva din noi?

Poate doar urme sfărâmate
Între secunde ce-au durut,
Relicve-n timp, demult uitate,
Ca şi cum nu le-aş fi avut

Respir prin amintiri regrete
Ce-au fost odată bucurii,
Au fost atingeri în buchete,
Dar au murit... nu mai sunt vii

Şi mă întreb de ce destinul,
Ascunde totul la final,
Punând în miere tot veninul,
Ca să murim târziu... banal

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmă de umbră

tresari câteodată
când ţi se pare c-aş fi eu
în mersul unui peregrin,
în trupul unui copac,
într-o ploaie de fluturi,
în reflexia unui pahar,
în ultimul rând de la coada
unui zbor de tăcere
spre nicăieri?

tresari vreodată,
când vorbe pe care le auzi
în treacătul grăbit al paşilor
din zori,
seamănă prea mult
cu valurile de cuvinte,
care se izbeau
necontenit,
de insula unui suflet
prea gol
ca să mai răspundă?

spune-mi,
tresari câteodată,
rar,
într-un somn în care mai visezi
un rămas bun fără
de adio,
fără nici o urmă de
umbră?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre în asfinţit

ieri îmi păreau copacii
prea devreme
azi îmi lipseşte esenţa unui răsărit
ţărmuri îşi mai caută eroii
sub nisipuri mişcătoare
steaua polară mai întârzie
sub spectrul ei un mit

ieri oamenii vorbeau mai des cu inorogii
şi cerbii se năşteau cu coarne
de granit
azi veşnicia mi se pare compromisă
mai lungă mi se pare
ziua de ieri
şi-o pasăre
târziu
în asfinţit

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşi fără chei

Bezmetic umblu,
Încurc uşile prin viaţă,
Caut chei pe care le-am pierdut.
Grijile nu mai ştiu
Prin câte buzunare le-am pus.
Cheile,
Brelocul de la chei
De la uşi demult încuiate,
Numele iubirilor le uit,
Uşile trântite,
Chei ruginite, uitate
Prin sertarele scorojite...
Încurc cuvintele,
Caut sinonime
Le uit,
Vorbesc totuşi în parabole
Să nu-mi uit ideea pe care
O uit totuşi, inevitabil,
Mă aplec spre tine să te sărut,
Hei, e doar o altă uşă închisă?
Nu-i nici o uşă,
Nu e nimic!
E doar ziua de mâine,
Pustiul zilei de mâine,
Iluzia zilei de mâine,
E doar iluzia uitării,
Poemul necitit,
Scrisoarea neterminată,
Frunza de adio,
Iluzia unui sărut.
Iluzia unei insule,
Insula dintre mine şi tine
Cu uşi fără chei,
Iluzia unor uşi încuiate,
Cu cheile pierdute în mare,
Pe care le tot încurc...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Ştiu că nu prea putem lua înapoi tot ce s-a întâmplat între noi. Şi nici nu aş îndrăzni să cred că pot rezolva totul cu o conversaţie pentru că nu aşa se procedează. Dar am tot vrut să-ţi spun că-mi pare rău, Dawson. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat primăvara asta. Pentru rolul pe care l-am avut eu în tot, pentru suferinţa pe care ţi-a provocat-o. Şi îmi pare foarte rău că am distrus prietenia noastră pentru că îmi lipseşte foarte mult. Şi oricât de îndepărtată ar fi, aştept cu nerăbdare ziua în care vom fi din nou prieteni.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă-mă că sunt bătrân

aşteaptă-mă că sunt bătrân
când doi copaci ne mai rămân
şi păsările s-au ascuns
să le-mpărţim într-un apus
sau doar în gând

s-aştepţi când toamna e în toi
când plouă-n lumea de apoi
iar eu te chem în visul meu
dar nu ştiu cum, te pierd mereu
prin norii goi

aşteaptă-mă într-un pustiu
mereu ajung, dar prea târziu
când nimeni nu mai e în prag
şi pleci cu tot ce mi-e mai drag
şi nu mai vii

aşteaptă-mă că plec curând
trec inorogii pe pământ
mă poartă spre un alt tărâm
aşteaptă-mă că sunt bătrân
sunt prea bătrân

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreb însă de ce trebuie să fie realitatea atât de simplă? Viaţa mi-a dovedit că, dimpotrivă, niciodată nu-i simplă şi chiar atunci când o situaţie ţi se pare uluitor de clară, când crezi că se sprijină pe ceva simplu de tot, descoperi, dedesubt, mobile foarte complexe. Un exemplu foarte comun: lumea care dă bani cerşetorilor. Se spune despre ea că-i mai generoasă şi mai bună decât cea care nu dă. Îmi permit să tratez cu tot dispreţul această teorie. Fiecare ştie că viaţa unui cerşetor (a unui cerşetor adevărat) nu-i asigurată cu zece centavos sau cu o bucăţică de pâine: e asigurată doar viaţa psihologică a celui ce-şi cumpără în acest fel, pe nimica toată, liniştea sufletească şi titlul de om generos. Gândiţi-vă cât de meschină e această lume care nu se hotărăşte să cheltuiască mai mult de zece centavos pe zi pentru a-şi putea asigura liniştea sufletească şi ideea reconfortantă şi vanitoasă de bunătate. De câtă puritate morală şi de cât curaj e nevoie pentru a purta povara mizeriei umane, fără această ipocrită (şi cămătărească) filantropie!...

Ernesto Sabato în Tunelul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talia suplă a clepsidrei

surprinzi perfecţiunea iernii prin
talia suplă a unei clepsidre?
curg oasele albe măcinate de vreme
în partea cealaltă a lumii,
şi roata asta mare de foc
pe care trosnesc toate păcatele
oamenilor
se învârte
în inversul acelor de ceasornic,

nu mi-e frică de viscolul morbid,
mi-e frică să nu pot ajunge acasă
să-mi îmbrăţişez
pragul şi copacul şi câinele,
mereu parcă ajung prea târziu
la tot ce îmi este mai drag,

mă uit la pereţii de zăpadă
ca la zidurile mânăstirii,
sunt o sumedenie de sfinţi înşiraţi
cuminţi, cu ochii goi,
nu-i văd pe mama şi pe tata
printre ei,

cred că
se ţin de mână undeva, pe braţele unei cruci
de Bobotează,

afară ninge cu atâta amărăciune,
încât aproape că aud oamenii scrâşnindu-şi
sfârşitul
între dinţi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lehamite în doi

aşa era pe atunci
nu-mi ajungeai
în fiecare zi desluşeam un mister
împreună
îmi păreai
o creatură nepământeană
o capodoperă divină

noaptea te evocam

acum nu mai înţeleg existenţa
nici măcar
ca un sens
câteodată pare interminabilă
câteodată fulgerătoare

de cele mai multe ori
sinistră

acum îmi eşti prea mult
într-o viaţă din ce în ce mai puţină
în odaia asta tot mai mică
în orbitele mele adânci

am devenit
nişte accesorii complementare
într-un mecanism fragil al duplicităţii
două păpuşi de porţelan ieftin
pe raftul aceluiaşi destin
într-un talcioc grotesc
de cartier

două entităţi
cu pretenţii neverosimile
de pereche

suntem două identităţi de ocazie
atât de vechi
de ipocrite
de nepotrivite
în arhitectura haosului
în lehamitea colectivă
încât aproape că am uitat
unde
în ce împrejurări ne-am pricopsit
unul cu celălalt
de ce
şi mai ales
până când?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!