O altfel de iarnă

Lacrimi de gheaţă ale cerului cad...
Cad ameţitor, fără încetare,
Cerul se uneşte cu pământul
Printr-o cascadă strălucitoare.

Ea...
Senină ca un bob de rouă,
Îmbujorată de gerul năprasnic
Ridică faţa spre cer,
Florile de nea o acoperă cu aripioarele lor nevăzute.
Unii mai îndrăzneţi îi ating buzele...
Ce ghinion!
Buzele ei mereu o văpaie
Şi ei mor topiţi de vâlvătaie.

Noaptea...
Cerul greu de plumb, s-a lăsat în jos...
Încât ea ar putea să-l atingă cu mâna.
Lacrimi i se rostogoleau pe obraz,
Plângea în momente fericite
Şi râdea când sufletul îi plângea.

Pe pârtie schiorii îi par nişte litere...
Nişte litere în mişcare
Ce scriu un poem dedicat iernii.
Cine ar zice că pe aici
Au fost vreodată bujori, crini şi alte felurite flori?

Iarna s-a topit...
S-a topit odată cu haina ei albă.
Soarele sclipeşte vioi pe boltă
Iar ea..
Fata cu buze de foc
Depăşeşte graniţa lumii reale
Cu ţurţuri lungi
Cristalizaţi la ochi.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgul de zăpadă

Pe obraz, pe nas, pe umăr,
Tot cad fulgii fără număr
S-a oprit în palma unul,
Iute, iute, închid pumnul Desfac pumnul,
Unde-i fulgul?
Am în mână-un strop de rouă,
Sau un bob de apă, plouă?
S-a topit în mâna mea

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

Mantia grea de zăpadă
s-a topit sub strălucirea
ghioceilor în cascadă
ce zămislesc fericirea.

Primăvara... dulcea hoaţă
ne pictează cu lumină
şi ne fură cu sfială
tot ce este rece în viaţă.

Iarba verde şi crudă
ne îndeamnă să iubim,
cerul mai des să-l privim
printr-o adiere caldă.

Să păşim prin primăvară
prin miros de lăcrămioare,
asta e marea comoară
din suflet... la fiecare!

Să ne crească rădăcini
de flori albe şi lalele,
în inimă de copil
să ne îmbrăţişăm cu ele...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul plânge după tine

Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce mă-încălzeşte
şi inima ta ce mă iubeşte.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
şi ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Şi te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.

poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micromacrocosmos (2)

pasărea s-a ghemuit sub aripi
cerul în freamătul lor
de-acolo ploile acoperă
rănile ţărânii
tristeţea fiului omului

lumina... lumina...
poem peregrin
încrustează în palme călătoare linii
mai lungi... mai întunecate...
mai ale mele... mai ale lui...

câteodată sufletul devine cergă bătrână
primeşte chemări din înalt
din ochi de heruvim
lămpile se aprind
pasărea ia foc
în fulgerul ei
sufletul de îndrăgostiţi

mâinile au feţe prelungi
ca surprinse de treceri intempestive
luna îşi acoperă tâmplele:
prometeii s-au autoflagelat

timpul răsuflă
în ceasornicele din piept
cutia de rezonanţă perfectă
a singurătăţilor

! sunt aici

când cerul se ghemuieşte
în pagina verde ca un vis de copil
paradisul şopteşte:
urechile sunt pentru auzit

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de vară 🌸✍

Zăpada din sufletul meu s-a topit
la fel de repede ca luna iulie
văzută dintr-o clepsidră ce s-a scurs grăbit,
în mijlocul verii.

Flori de soare dansează acum,
prin părul meu, rebel, ce depănează
poveşti despre greutăţile iubirii
care visează la
o tentativă de zâmbet.

Cântece pline de viaţă se sparg
în tăcerea şi golul din inimă
şi ascund printre lacrimi
un dor cu spini
şi mărăcini pictaţi de amintiri.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul

am deschis fereastra sufletului într-o zi
era târziu şi era iarnă
te-ai cuibărit în palma mea
un fulg curat şi pur
visam purtând zăpezile pe umăr
nu am văzut lumina cum a curs
ciopleam nebun din fulgi de nea o fată
o fată minunată, o fată preacurată
nu am simţit pe buze lacrima
plângea
azi trec pe aleile de tei
se scutură timpul
un singur pas a mai rămas
cioc-cioc
un ciocănit uşor-duios în viaţa mea
nu am zărit durerea din privirea ta
se aşterneau stropi roşii pe câmpul din jur
scriam, scriam, cuvintele pe boltă
tocul s-a rupt
un înger a căzut
aici pe acest pământ
o lacrimă a plâns, s-a scurs din viaţa mea
în jur, totul e tăcere, linişte, durere
ating timpul în noaptea albă dintre lacrimi
suspin printre frunzele cerului
noaptea a trecut, cum a trecut
azi nu mai simt durerea cuvintelor ce mor
zorile m-au găsit rezemat de o cruce

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

am aşteptat de partea cealaltă a cerului un semn de la Tine,
timpul trecea greu,
poeziile scrise cu sânge adunau în jurul lor ochii animalelor de povară.
în fiecare zi albastrul singurătăţii îmi desena buzele Tale,
soarele râdea de jocul nostru copilăresc,
râdea.

sinucigaşii treceau pe lângă mine negându-ŢI existenţa,
imaginile lor păreau ceva între binecuvântare şi incest.
cu faţa întoarsă către lumină am continuat să scriu rugăciunile de piatră
ploile m-au binecuvântat cu nebănuite dureri.
luna plângea uimitâ de tristeţea unei copilării retrăite la nesfârşit,
plângea...

inelele fuseseră pierdute pe drumul durerii ce ducea către Perigueux
cuvintele noastre nu mai pot schimba nimic dintr-o hotărare luată în pripă.

poezie de Eduard Dorneanu (6 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia plângea

Ploaia plângea
şiroaie, lacrimi vărsa
cerul se despica
şi norii îi golea,
pământul plin de apă
a spus că nu mai vrea
pe soare-n ajutor chema
dar ploaia suspina
când pietrele stropea
iar soarele ascuns
nu se mai arăta.
Din cuibul meu
am întrebat
de ce ploaia plângea
dar nu vorbea...
credeam că nu mă auzea,
Am primit apoi
şi un răspuns
furtună, tunete şi-un trosnet
m-au străpuns
Un nor, atunci
m-a aşezat
pe iarba ce muia
şi am văzut şi cuibul meu
căzând din rămurea
Un val de apă
cum ochii-mi închidea
am intrebat încă odată
de ce ploaia plângea...

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bob de rouă

"Întreaga noapte, un bob de rouă
A oglindit într-însul cerul."
Flamarion

Întreaga noapte-un bob de rouă, pe sânul rozei adormite,
A oglindit în apa-i cerul. În limpedele diamant
A răsărit şi-apus de-a rândul, cu noaptea fără de limite,
Enormii sori cu-al lor cortegiu şi-al nebuloaselor neant.

Spre zori, s-a şters în cristalinu-i, Lacteea-n cer întârziată,
Şi roşul cerului şi-al florii, în infinitu-i, a creat
O-ncântătoare dimineaţă cu care roua-mparfumată
Pe aurul întâiei raze în soare a alunecat.

O noapte-ntreagă-un bob de rouă, picat pe-această dragă floare,
A fost imens ca şi un suflet, senin şi trecător în care
Vizibil numai sie însuşi e Universu-ntreg gândit.

Şi astfel când fatalul oare, al celor dincolo de viaţă,
Răsare-n lumi interioare, din a misterelor grea ceaţă,
Ca roua sufletul s-absoarbe, cu-ntreg stelatu-i infinit.

poezie de Gabriel Donna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţurţuri de gheaţă

În sufletul meu e iarnă mereu
De atâta viscol sunt îngheţată
Ţurţuri de gheaţă atârnă greu
Inima in sloiuri e întemniţată

Ai luat primăvara când ai plecat
Verdele şi cântul de privighetori,
Cerul cu nori negri s-a intunecat,
Ghioceii sub nea plâng sfâşietori

Prin vene-mi îngheaţă nopţile albe,
Lacrimile-mi, ţurţuri grei au devenit,
De suflet îmi atârnâ gheaţă-n salbe
E cald afară, dar de ger am înlemnit

Anotimpuri se perindă cu disperare
In speranţa că iubirea va topi gheaţa
Că mâine va fi o zi in suflet cu soare
Şi primăvara-mi va lumina iarăşi faţa

poezie de Alexandra Găluşcă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cât despre un ţurţure
fără gheaţă
s-a topit

şi s-a topit...

poezie de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mădălinei

Pe crucea de piatră au fost încrustate,
cuvinte cu care tu pleci din cetate.

Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfrunzesc gorunii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfloresc salcâmii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai zboară nici lăstunii.
Pentru tine, Mădălina,
a venit sfârşitul lumii.

Pentru tine, Mădălina,
florile n-au înflorit.
Pentru tine, Mădălina,
timpul în loc s-a oprit.
Pentru tine, Mădălina,
soarele în zori s-a stins.
Pentu tine, Mădălina,
doar lumânări s-au aprins.

Pentru tine, Mădălina,
cerul senin s-a deschis.
Pentru tine, Mădălina,
viaţa a fost doar un vis.

Fără tine, Mădălina,
cetatea e mult mai tristă.
Flori ca tine, Mădălina,
pe pământ nu mai există.

Noaptea, cerul îşi aprinde candelambrul plin cu stele,
"Fata cu părul de foc" străluceşte printre ele.

poezie de Dumitru Delcă (21 iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braţul tău e atât de alb

că aş putea să cad în cea mai adâncă visare
undeva noaptea s-a agăţat de mine
ca buzele cărnoase de părul răvăşit
şi crede-mă
mi-aş da jos haina conştiinţei primindu-te

braţul tău alb e atât de aproape
că pot să visez o altă ordine a lumii
undeva cuvintele se agaţă de mine
ca buzele cărnoase de palmele moi
şi crede-mă
conştiinţa se plimbă prin faţa ta
ca un câine răsfăţat de stăpân

braţul tău alb e o altă măsură a credinţei mele
că aş putea să mă închin dimineţilor
în care ştiu cum te plimbi prin cameră
cu hainele foşnind
ca frunzele albastre

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbite

ovaluri, ferestre fără ochi
se cască în orice loc
nu-mi înalţ privirea
s-ar izbi în adîncul de tunel orb
aud doar cerul zăngănindu-şi şuvoiul
de oase
şi înfigîndu-se în orbitele goale ale oraşului
în una din ele te-ai oprit
îţi flutură privirea peste oglinzi concave
ca nişte fîşii decupate
de pulsul tăios al razelor

curgerea dimineţii
plouînd rouă din cerul ca o duminică
a devenit puls sunînd strident
bătaia unei inimi metalice.
odată se filtra prin oglinzi deschise spre cer.
oglinzile s-au curbat în mine
lumina năvăleşte ţipătoare
încît se face gheaţă spartă în cioburi...

cerul îşi urneşte cu greu oglinzile crăpate
cărăbănindu-şi bolovanul numit dimineaţă
dincolo de oraş
ochii noştri
mult prea cusuţi cu litere
îşi trec privirile prin texte ca printr-o răzătoare
fluturîndu-le apoi oarbe
fîşii de ziar

poezie de Irina Monica Bazon
Adăugat de Anca Diana Vasluianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta desfrânată

O secetă plângea lâng-o fântână
Şi se ruga cu foc lui Dumnezeu:
"Mai lasă-mă, Părinte, doar o lună
Cu soarele vărsat în pieptul meu!"...

Când a venit o ploaie şi seceta fecioară
S-a răcorit de-odată din piept şi până jos;
Dar a-nceput s-o ude, şi-a început s-o doară
Şi s-a sfârşit iubirea din visul ei frumos.

Plângea şi se ruga lui Dumnezeu,
Că tocmai se trezise dintr-un vis;
I-am auzit cuvintele doar eu,
Dar niciodată-n viaţă nu le-am zis.

O scetă plângea la poarta mea
Şi se ruga să n-o spun la vecine
Că s-a ţinut cu soarele şi-ar vrea
Să vină să se ţină şi cu mine!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopote

E ceasul două din noapte
Stelele pâlpâie, mor
Cad lângă fructele coapte
Raze de lună uşor.
Plânge prin somn tremurată
Ruga-ntr-o poartă de vis -
Mâna spre cer ridicată
Ceru-i de-acuma deschis.

Bat clopote
Bat înnoptări
Cuie şi spini
În depărtări
Bat clopote
Cerul e sus
Stai să te-nchini
Vine Isus.

Pace, e linişte, pace
Doarme şi vântu-ntre crini
Noaptea pe boltă-şi desface
Pânza de foc şi lumini.

Apele picură, multă
Caldă tăcere de vis
Îngerii tac şi ascultă
Ceru-i de-acuma deschis.

Bat clopote
Bat liniştit
Bat legănat
Spre răsărit
Bat clopote
Cerul e sus
Clopote bat
Vine Isus.

E ceasul două din noapte
Ruga mi-e plină de dor
Cad lângă fructele coapte
Raze de lună şi mor.

Valul se-aruncă din mare
Somnul din stele s-a dus
Fulgeră noaptea în zare
Vine-ntre îngeri Isus.

Bat clopote
Bat apăsat
Vântul din flori
A tremurat
Bat clopote
Cerul e sus
Fulger în zori
Vine Isus....

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele ascuns în zori

Cerul brăzdat de nori
Cad picuri de sudoare
Soarele ascuns în zori
Asteaptă cu răbdare

Lacrimi pe pământ
Ochiuri de cascadă
Păsări aleargă în vânt
O ramură stă să cadă

Te am căutat în nor
Erai o raza ascunsă
În zborul unui cocor
Fulg aripă desprinsă

Aruncă soarele pe cer
Nu-l mai ţine ascuns
Lasă -mi sufletul liber
Timpul tău s-a scurs

Norii cei gri se sparg
Iese soarele zâmbitor
Prin căldura lui alerg
Obrajii -mi roşu' bujor

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna...

Soarele şi-ascute dinţii, sub tălpi scârţâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează şi împodobeşte geamuri,
Cu steluţe de cleştar se inundă iar livada,
Pomii-n somn îşi ţes inele tremurând uşor din ramuri...

Ţurţurii par gene lungi care-atârnă pe la streşini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esenţa de răşini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnişoare...

Fumul pe acoperişuri se învăluie, se zbate,
Semn că viaţa dăinuieşte şi în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...

S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Şi din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colţii şi-i arată!...

Satul se cufundă-n noapte şi se sting lumini la geamuri
Iar pe uliţă nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul şuieră năprasnic şi cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...

poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima ninsoare

Cerul îşi scutură norii.
Cad steluţe de zăpadă.
Se-acoperă dealul morii
Cu plapumă nouă, albă.

Jos, pe uliţa din sat
Larmă de copii se-aude.
Zăpada s-a aşezat
Pe hăinuţele lor ude.

Casele-s acoperite
Cu căciuli albe de nea.
Crengile-s împodobite
Cu şiraguri de mărgea.

Copaci albi, câmpie albă,
Totul în jur s-a albit.
Natura îşi prinde salbă,
Cum copiii şi-au dorit.

poezie de Dumitru Delcă (28 noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste melancolică

Teiul îşi scutură florile
Pe pletele tale,
Parfumate flori şi petale
Deschid codrul şi porţile,

Aurite ale cerului
Îngeri cu stele în frunte,
Strălucesc ca apele izvorului
Argintiu ce alunecă pe munte.

Apleacă-ţi capul pe mine
Să-ţi şoptesc la ureche tainele iubirii,
Nu-ţi fie frică de stelele fine
Care apar din cerul nemurii,

Şi numai lasă-mă să te îmbrăţişez
Cu o dragoste melancolică,
Iar buzele să mi le aşez
Pe buzele tale când noaptea te ridică.

poezie de Octav Hriţcu (19 iulie 2021)
Adăugat de Octav Hriţcu
Comentează! | Votează! | Copiază!