Catedrală la piept strânsă

Sunt un Norocos, în viaţă, blestemată dimineaţă
Şi orice apus din mine, astăzi mă sfinţesc strămoşii,
În icoane mă cocoaţă, ca un bulgăre de gheaţă
Ce îl rastignesti pe cruce şi-l plăteşti cu ouă roşii.

Tu Nerăbdatoare încă, rabdă-n taina ta adâncă
Căci în versurile sale te-a bătut de mult în cuie,
Ea n-aude că-i de stâncă, rece, palidă poruncă,
Iar tu Pulbere de fată ai s-ajungi a ei statuie.

Fac din picături de sânge, însetatului i-ajunge
Să ridice-o catedrală cu băncuţe ca la şcoală,
Unde răul ce te-atinge stă în inimă şi-ţi plânge,
Că-i boier, ori coate goale... picătură de cerneală.

Singura carte ce-i scrisă cu parfumul de caisă
E ţinută-ntr-o icoană cu o toartă, parcă-i cană
De eşti dună de nisip, însetată poartă-nchisă,
Tu apleacă-te şi soarbe şI se mai alină-o rană.

Cerul intră pe fereastră, mamă noastră-i poezie,
De la florile ce-ai strâns câte lacrimi sunt deajuns
Să apună-o galaxie, niciun Dumnezeu nu ştie
Când te faci că nu există tot imensul ce s-a stins.

Lupii mei ca un baltag lenevesc pe pragul meu,
Eu cu focul tău Femeie ne căznim ca soba stinsă,
C-o scânteie-i tare greu poate şi lui Dumnezeu,
Când te ridicăm pe coală Galaxie-n noapte,-aprinsă.

poezie de Mircea Trifu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt un spaţiu gol
cu un fruct oprit, înăuntrul său
sunt
fără mine de multe ori
sunt
o fereastră fără ramă, fără geamuri
sunt o cheie încuită în gândul meu
am devenit o lacrimă ce încet coboară
acum pe chipul tău

să nu mă mai cauţi

pictez pe un apus o cruce
cu picături de sânge şi sârmă ghimpată
sunt o marmură rece

poezie de Viorel Muha (octombrie 2018)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântecul argintului

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
cu ramuri de ploaie,
cetină văpaie,
cu fire de lună,
ţesute-n cunună
la o mânăstire
dintre cimitire
să cobori pe-o scară,
să cobori comoară
până la răscruce,
unde stă pe cruce
Dumnezeul veşnic
luminat de-un sfeşnic,
unde stă cu taină
pe lemn de icoană
Preasfânta Marie,
a mea vistierie.

În casa-n ruină,
unde nu-i lumină,
păsările morţii,
în puterea nopţii,
ciugulesc din viaţă
până dimineaţă -
sufletul meu geme
de grele blesteme,
de jertfă de sânge
altarul meu plânge.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să vii pe lumină
în casa-n ruină,
sfinţit la icoană
şi să-mi fii pe rană
un balsam de sfinte,
de bune cuvinte,
şi să-mi vii în vise,
unde sunt închise
gânduri de păcate,
patimi îngropate.
Dansând prin cuvinte
ca printre morminte
păsările morţii
dau târcoale porţii,
dincolo de care
Sfântă Născătoare
la viaţă mă cheamă,
în chip de icoană.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să te duci la stele,
să ningă cu ele,
s-alunge din noapte
păsările toate.
Amin

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire pentru mama

Mamă, vin la crucea ta c-o floare!
Lacrimi curg din cer... Sub nori de pleoape,
Sufletul mi-e plin de întristare...
S-a trezit în mine-atâta noapte...

Mamă, vin acum din nou la tine
Şi te-mbrăţişez cu gând curat...
Mi-amintesc şi eu... vorbeam cu tine,
Iar apoi dezastru s-a-ntâmplat.

Vin la capul tău c-o lumânare...
Eu – lumina sufletului tău,
Mamă scumpă, sufletul mă doare,
Fără tine, mamă, mi-este greu.

Crucea ta, la colţul casei noastre,
E povara morţii tale, mamă!
Tu veghezi tăcut iubirii sacre
Destrămată-n muguri de aramă.

Mamă, casa parcă-i mai străină...
Nu mai ştiu, a noastră-i sau a ta?!
Mai trăiesc doar umbre-n ea, măicuţă,
Căci de-acum, în vis te vom avea.

Ică ţi-a lăsat un semn pe cruce...
Câte, mamă, ai fi vrut să-i spui!
De iubirea ce i-o porţi în gânduri,
Fiindcă e feciorul tău dintâi.

Ţi-a adus în dar o nepoţică
O iubeai, ca şi pe noi, măicuţă,
Ai murit în suflet cu-ntristarea...
O, măicuţă, mama mea cea plânsă!

Magda, soaţa lui, precum o fiică
Te-a încununat cu lacrimi, mamă...
Ai murit, Neta era departe...
A venit în lacrimi, la pomană...

Cătălin şi Daria, alături,
Plânsul peste umeri l-au purtat...
Dana şi Ionel, cu tine-n suflet,
Mamă scumpă,-n gânduri te-au urmat,

Ţi-ai dorit ca el să-ţi cânte! Iată,
O dorinţă ţi s-a împlinit...
Au şi ei, da, au şi ei o fată,
Mamă... şi pe tine te-au iubit!

Ai crescut-o ca întâi născută,
Ea te-a dus pe braţe la mormânt,
Oh, iubirea asta nu se uită!
Nu se uită sufletul tău blând!

Fiica mea, Alexa, îţi deschide
Poarta vieţii-n fiecare noapte...
Te-a visat! I-ai spus să stea alături
Celor ce tu i-ai lăsat departe.

I-ai spus, mamă, că îţi este bine,
Şi să nu mai plângem... tu veghezi
Din adânc de ceruri, în iubire,
Cu iubire să ne-ncununezi.

Ca-ntr-un stup, albinele, măicuţă,
Pruncii-ai strâns, nepoţi, prieteni, fraţi,
Sufletul ţi-e, luminând iubire,
Dar cu toţii suntem înlăcrămaţi...

Mamă, ai fi vrut să-mi joci la nuntă,
Când credeam şi eu în fericire...
Dar măicuţă, viaţa ţi-a fost scurtă,
N-ai avut această împlinire...

Plâng şi eu, deasupra plânge cerul!
Te desparţi de noi şi pleci uşor.
Azi te-nalţi, te-nalţi spre mântuire,
Mamă! Şi pe noi ne laşi cu dor...

Te-ai născut un fluture de-o clipă
Şi ţi-ai luat adio de la noi...
Dar te vom purta în gând, mămică!
Ne-ai lăsat în suflet trişti şi goi...
Căci eşti acelaşi înger de lumină
Care-ai plecat cu noi când am plecat,
În chip alb de fluture de noapte,
Sau cel care pe noi s-a aşezat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încearcă a nu plânge...

Încearcă a nu plânge, când zorii dimineţii
Nu vor putea să-mbrace în purpură poeţii,
Şi tu, nu plânge dacă ei nu mai pot să scrie,
De dragoste de viaţă o altă poezie.

E un sfârşit în toate, cum este pe pământul,
Unde o nemurire e numai în Cuvântul,
În care toţi poeţii au fost şi-or să mai fie,
Trăind doar cu Femeia, mereu, în Poezie,

Că lor le e Femeia un vis crescut în floare
Şi ea le este muză, în veci nemuritoare,
Aşadar, tu, nu plânge, Femeie, când se duce,
Poetul să îşi pună în vers aripi de Cruce,

El ştie că-i rămâne, în urmă, numai cântul
Iubirii lui, ce poate a înflori pământul,
Nu plânge, când el ştie că nu-i va fi sfârşitul
Acolo unde Crucea-i aşteaptă răsăritul...

poezie de Pavel Lică din Galaxia marilor iubiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge cidru-n cană (un altfel de colind)

Se apleacă merii pe altarul verii ăstui veac
Şi lipsit de poame se îneacă-n foame cel sărac,
S-a surpat Pământul şi-a fugit cuvântul din ceaslov,
Iar din cidrul rece se îmbată zece îngeri mov.

Au uitat colinda şi-acum fură ghinda ce-a căzut,
Pe la porţi o-nchină, stearpă de lumină şi de lut
Şi pe prag de casă, fulgi amari îşi lasă la dospit,
Gazda să-i frământe într-un vis pe frunte răstignit.

Au aprins strămoşii foc din lacrimi roşii pe la geam
Şi ne fac de-ocară c-am uitat de ţară şi de neam,
C-am uitat de luptă şi ni-i pita ruptă la hotar,
Că ne vindem sarea, Dunărea şi marea, pe-un biştar.

Se apleacă merii când s-au dus boierii la vânat,
Zece îngeri muşcă gloanţele din puşcă şi se zbat,
Unul câte unul, prind în pumni Crăciunul ca-n năvod,
-Unde eşti, române, în ce colţ rămâne-al tău norod?

Plânge cidru-n cană şi otrava-n rană s-a întins
Şi de-o veşnicie, nici în poezie n-a mai nins,
Mi-e livada goală, doar tulpini de smoală cresc spre cer
Şi abia răzbate, aiurând în noapte,,, leru-i ler,,...

poezie de Mihaela Borzea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul an de şcoală

Primul an, al meu, de şcoală!
... Cei mai mici, băiat sau fată,
Greu se culcă, greu se scoală.
Eu nu-ntârzii niciodată.

Plin ghiozdanu-abia încape.
Cărţi, caiete, o grămadă.
Şcoala e aici aproape.
Casa e pe-aceiaşi stradă.

Mama, scumpa mea şi buna,
Chiar când seara mă mai ceartă,
Dimineaţa – totdeauna –
Mă aduce pân-la poartă.

Ce mulţime mare vine
Cu ghiozdanul între umeri...
Cred şi eu. E-aşa de bine
Să înveţi, să scrii, să numeri.

-Primul an, al tău, de şcoală...
Dragă-mi eşti şi tare mică!
Curtea noastră e mai goală,
Şi e singur Azorică.

Anul ăsta, se-nţelege,
Altfel eşti, în pragul toamnei.
Şcolăriţă eşti, în lege,
Da-mi lipseşti, comoara mamei!

Parcă spune: Ce mai fată!
Stă cu ochii umezi parcă.
Râde-apoi, un pic... Şi – iată –
Parcă lacrimi o încearcă.

Nu-i nimic. E bine. Numa
Vezi de-ascultă! Vezi de-nvaţă!
Coşcogea fetiţă-acuma,
Ai intrat, şi tu, în viaţă...

-Mamă! Asta-i supărare?
(Râde fata...) Ce-i adică?
Merg la şcoală, de, sunt mare,
Nu pot să rămân tot mică!

poezie de Cicerone Theodorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere de propriu

Cât n-ai pierdut părinţi, bunici,
Eşti răsfăţat încă de soartă;
Singurătăţi nu-ţi bat la poartă...
Întreg eşti încă tot, pe aici...

Nu ştii ce-i încă suferinţă,
Când plaga, altora o credeai...
Ţi-e episod; când nu mai ai
Un lucru, poate nici credinţă...

... Ce-i caldul aşteptat acasă
-O mână în păr, un strâns la piept,
Un împrejur, bine- îs defect;
E-o lipsă în scaune la masă!

Când pierzi alăturea de sânge,
Îţi pierzi procent din tine, trup,
Gânduri; nu mai ai tot şi grup,
Mai puţin e... El, ce te-ar plânge!

Stai tot mai des îngândurat,
Te condamnând de bucurii
Ce-ai tăi, în ţarina fără vii,
Nu le mai au şi-l simţi... păcat!

Rămâi încet tot mai stingher,
Te cauţi parte-n noi copii...
Dar altfel sunt; în zbor, zglobii,
Până ce-i laşi... La rând, toţi pier!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rutină de toamnă

Se tânguie cerul că nu voi ajunge
Odată cu lacrima care mă plânge,
Se tânguie noaptea, se tânguie cerul,
Iar lemnul de veghe-i mai tare ca fierul.

Săraca mea mamă, nu ştie că-i smulsă
Din tot ce e verde,-n răşină neunsă;
Săracul meu tată, veghează-nspre ea
Şi-o plânge, şi-o plânge, cu stea după stea.

Cupola de sticlă se sparge-n fractali,
Septembrie şade-n obrajii mei pali;
Ape sub ape, cu ape în ape –
Volburi din matcă dorind să mă scape.

Fulgeră! Tună! – Chipul meu pal
Lunecă veşted, pe val după val,
Plouă cu moarte şi plouă cu vânt,
Plouă cu tot ce-i mai trist pe pământ.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea adâncă

Mai sunt câţiva fideli trecutului,
Aşa cum sabia-i fidelă scutului

Şi ne îndrăgostim de toamna rece,
De umbra teiului sau umbra nucului;

Apoi, când iarna zbuciumă-n păduri
Şi se aude vag ecoul cucului,

Toţi pădurarii-şi cară lemne-n casă,
Doar lupii se aşază-n jurul focului.

*

Plânge şi muntele, plânge câmpia,
Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,

Plânge salcâmul şi ciocârlia,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

Plânge mioara, plânge şi lupul,
Apoi gura nopţii, hulpav, îi mănâncă,

Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai mai sta, când eşti de mult plecat

Totuna sunt veninul şi dulceaţa,
Chiar binele şi răul par la fel,
Eşti conformist şi, totuşi, eşti rebel
Plângând, tu râzi; aşa îţi trece viaţa...

Răspunzi cu "Da!", deşi ai spune "Nu!",
Rămâi pe loc, când tu doreşti să fugi,
Şi-oricât de sincer pari, minciuni îndrugi,
Căci, vai!, tu singur nu mai eşti chiar tu.

Tu furi şi-apoi, căit, tu dăruieşti,
Ai vrea să urli, dar îţi place mut,
Ai câştigat şi, totuşi, ai pierdut,
Pretinzi dreptate, deşi drept nu eşti!

Eşti prea bogat, dar fără căpătâi,
Iubeşti săracii; de fapt, îi subjugi,
Ateu fiind, faci la icoane rugi,
Ai vrea să pleci din gaşcă, dar rămâi...

Prea eşti deştept, când proştii te-nconjoară,
Şi familist, când de la dame vii,
Faci fapte bune, doar când faci prostii,
Eşti înăuntru, doar când eşti... afară.

Eşti extremist, când vrei să fii de centru,
Tu, om de dreapta, eşti de stânga - vai!,
E ca şi cum în Iad ai fi în Rai,
Eşti "contra", mai întâi, şi apoi "pentru".

De ce-ai mai sta, când eşti de mult plecat?
Nimeni nu vrea de tine să mai ştie,
Doar Dumnezeu, se pare, te-a iertat
Şi vrea să te redea pe tine ţie!

poezie de Dumitru Sârghie din săptămânalul "Linia întâi" (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă azi mai eşti în viaţă

Dacă azi mai eşti în viaţă
Încă nu eşti chiar pierdut
Căci ţi sa mai dat o şansa
Să răscumperi ce-ai pirdut.

Iar acesta este timpul
Cel ce a trecut mereu
Dar tu n-ai luat aminte
Şi-ai făcut numai ce-i rău.

Ţi-ai ales cărări straine
Departe de Dumnezeu
N-ai vrut ca să iei aminte
La jertfa Fiului Său.

Inima ţi-a fost departe
Să faci bani, să faci avere
Nu uita căci tot ce-ai face
În lumea aceasta piere.

Catva timp poate ţi-e bine
Dar cu timpul vei vedea
Căci un gol îţi va rămâne
Şi pace nu vei avea.

Se va apropia şi ziua
Când linie vei trăgea
Se va cântarii atuncea
Tu cu ce vei rămânea?

Astăzi vezi, încă se poate
Răscumpără tot ce poţi
Adunaţi in Cer comoara
Nu te trudi pentru hoţi.

Căci acol-unde-ai comoare
Va fii şi inima ta
De-o îndrepţi spre veşnicie
Viaţa ta se va schimba.

Dumnezeu încă te aşteaptă
Nu mai sta nepăsător
Alearga cât se mai poate
a bunul nostru "Păstor".
AMIN

poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am auzit despre Isus

Am auzit despre Isus vorbindu-se mereu,
Mama şi tata îmi spuneau că-i Fiu de Dumnezeu.

M-au învăţat despre Isus că-i viu şi adevărat,
Cerul Său sfânt a părăsit şi viaţă El ne-a dat.

Acum sunt încă un copil curat şi nepătat,
În inima mea e Isus părinţii mi l-au dat.

Te rog, o, Domnul meu iubit, rămâi în viaţa mea,
Ajută-mă în orice zi să fac doar voia Ta.

Îţi mulţumesc de-ai mei părinţi căci ei m-au învăţat,
Să merg la Casa Ta voios să Te laud neîncetat.

Slăvesc şi laud Numele Tău, iubitul meu Isus,
Păstrează-mă în harul Tău căci te iubesc nespus.
Amin

poezie de Ica Dragoi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

cine sunt eu?
apa pe care o beau
sunt eu?
carnea ce o mănânc
cartea citită
şcoala terminată
celulele mele sunt
materie originară
tot universul
o picătură în ocean
deci sunt oceanul
un câine, un tigru
o frunză, o floare
sunt eu în tine
eşti tu în mine
în femeie
e femeia în mine
copilul sunt eu
eu sunt copilul meu
în tatăl meu
în moşii şi strămoşii mei
ei sunt în mine
sunt
în voi
sunteţi
în mine

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă şi ploaie

Cum plânge, Doamne, cerul tău,
să spele multele păcate
şi praful strâns de multe seri,
cărat pe flori în zi şi noapte

Cum plouă, Doamne, des şi mult,
peste clădirile bălţate,
pe drumul străbătut cu greu,
acum sunt bălţi şi-s tulburate

Pământul e acum noroi
şi se lipeşte pe picioare,
cum plouă, Doamne, cerul tău
şi cum îndoaie orice floare

Câte umbrele s-au deschis
şi câte chipuri sunt sub ele
să se ferească de ce-i scris,
păcatele să nu se spele

Cum plânge, Doamne, cerul tău,
cum curge cerul peste toate,
cu limpezimile din nori,
atât de mulţi aduşi azi-noapte

Cum suflă, Doamne, vântul tău,
din depărtare dintr-o parte,
eu stau în ploaie c-am fost rău,
mă iartă, Doamne, de păcate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legănat de Marea Neagră

Bântuie pe-acelaşi munte, pe un băţ capul de lup
Şi un dac cu spada-i ruptă, laş, pe colile străine,
Dacă Dumnezeu a vrut să am cap şi el un trup,
Cui îi pasă, Suferinţă, de-mpărtim aceiaşi pâine?

Mai cad stele câteodată peste fruntea lui păroasă,
Dar le ţin închise-n ladă, că aşa mă-nvaţă teama
Să nu-mi pierd de Paşte crucea pe care o duc acasă
Şi s-ajung cu mână goală, să se-ngrijoreze mama.

Mi-am umplut muntele ăsta cu o Mare îndoială,
E-un acvariu cu pădure, plin cu păsări colorate
Şi cu lupi mai încrezuţi, parcă-s pete de cerneală,
Ce creează pe-a mea coală litere din cozi pictate.

Sunt o umbră cu opinci, maică de ţi-oi poveşti...
Că am lupi mai mulţi ca Papa şi mai am încă ceva,
Mai am ceasul de la tata şi-un inel ascuns să ştii,
Cu o piatră din smarald, dacă-l port mă va salva.

N-am văzut pe lume îngeri, până nu ai dat de mine
Stând întins pe pragul casei, unde liniştea e sacră,
Când stă soarele la umbră nicio stea nu e ca tine
Mai dorită de un Munte, legănat de Marea Neagră.

Un corteu de ouă roşii şi un cârd de miei tăcuţi,
Mai uimiţi decât Isus, ne trec pragul mănăstirii,
Noi, cu lacrimile strânse, scutece de noi născuţi,
Ne aşternem peste Munte, ca pe Oul Ispăşirii.

poezie de Mircea Trifu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea

De la unde-ai fost odată
Pân' la unde vrei s-ajungi,
Dai din coate, ochii roată,
Depărtarea s-o alungi.

Te agiţi ca într-o mare
Ce te-ntâmpină c-un val,
Uneori, mai fără sare,
Alteori, catastrofal.

Şi nu vezi că-i doar o mare,
Nu vezi nici că-i doar un val,
Te forţezi să-ţi faci cărare
Către un... ceva final.

Când ajungi, priveşti în urmă,
Dar ţi-e foarte greu să vezi
Căci, în spate, anii, turmă,
Te aşteaptă să te-aşezi

Şi se ţin de tine... aţă,
Nu ai loc spre unde-ai fost,
Şi-ţi dai seama că o viaţă
Ai trăit-o... fără rost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isprava toamnei

Toamna, fată deocheată -
Biata fată!...
Deocheată, dar frumoasă
Şi cochetă,
Mi-a intrat odată-n casă,
Indiscretă,
Să mă-ntrebe ce mai fac...
Ce problemă viitoare
Mă mai doare...
Ce ţigări de foi mă otrăvesc
Când vorbesc...
Şi ce fel de coniac
Beau când tac...

Şi de-atunci -
Nu vreau să spun de când -
Am rămas cu toamna-n trup şi gând!...
Şi de-atunci, în fiecare an,
Toamna, fată bună, vine să mă vadă -
Vine ca o oră fixă pe cadran
Şi solemnă ca o stea cu coadă...
Şi, cum ştie că eu nu fac decât bine,
Toamna stă trei luni întregi la mine,
Cum ar sta la ea acasă...
Până ce-ntr-o bună zi mă lasă
Şi se duce de s-ascunde...
Unde?...
Dracul ştie unde!...
Numai că, după ce pleacă,
Odăiţa-mi pare mai săracă...
Poate fiindcă toamna-mi fură
De la gură
Tot ce-n nouă luni adun -
Cu răbdare şi tutun -
Tot ce cred că-i mai de seamă
Pentru clopoţelul meu de-alarmă!...
Toamna, fată indiscretă
Şi cochetă,
Se agită ca un ascuţiş de sapă
Pe biroul plin de praf şi prin sertare
Şi-mi distruge fără milă
Operele literare,
Rupând filă după filă,
De mă lasă gol... goluţ...
Ca o ciutură-ntr-un puţ,
Fără niciun pic de apă!...

Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian...
Şi că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă -
Cum scriu eu de obicei, pe masă -
Ci pe iarba verde,
Undeva, la ţară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Şi-unde toamna încă nu sosise!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar şi artistic, nr. 618 (9 octombrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Lasă-ţi sufletul să plângă
Când o vrea şi cât o vrea...
E nevoie să ajungă,
Să-şi mai spele o rană grea.

O lasă-mă,
Lasă-mă, Doamne, iar
Să văd lumea din jur,
Dă-mi acest dar!

De atâta greu...
Mi se topeşte sufletul meu,
Lacrima văzul meu îl albeşte,
Lacrimă, sufletul meu oboseşte,
Orbeşte...

Strigăte, proteste în mine, mă înec...
Şoapte, rostite-n surdină!..
Doresc peste tot să păşesc, să trec!
Şi... caut lumină, Lumina din mine!..

Dar unde e? Unde e acel zeu,
Să mă-nţeleagă,
Să mă asculte, să mă vadă
Al meu Dumnezeu?!

Ah, viaţă!
Da, viaţă!..
Sunt, poate,
Prea mulţi
Ca mine,
Ce îţi cer
O povaţă!..

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rochie de mireasă

Mă-mbrac în rochie de mireasă
Şi trandafiri îmi prind în păr,
Mamă, să fiu cea mai frumoasă!
Căci vezi, de tine îmi e dor...

Nuntirea-mi, astăzi, printre îngeri,
Deschide porţi visului tău...
Gătită-ş în argint de stele...
Vin îngerii la pieptul meu.

Un fluture cu aripi albe
Coboară iar pe catafalc,
Eu sunt în rochie de mireasă,
Voi, semne sub mormântul alb...

Tu eşti cu tatăl nostru, mamă,
Iar singură, aici, sunt eu...
Durerea munţii parcă-i sfarmă
Şi-o ştie numai Dumnezeu.

Copac trudind spre fericire,
Din visul vostru întrupat,
Mireasă, calc întru nuntire,
Spre mult deplânsul catafalc...

De fericire plâng şi cerul
Azi s-a deschis deasupra mea
Spre-a mă vedea şi voi, măicuţă,
Oh, mama mea, măicuţa mea!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!