Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Balada feciorului bun la inimă (refăcută)

1.

Nu-i timp să zac, căci moartea, după mine,
Să-mi iau un cal, să plec, de-aici, oleacă...
Din prispa fetei, tare mi-e zurlie:
Ia apă, c-un picior desculț în spine,
Să i le ung, pe pajiște să zacă,
Când o dezmierd și-i spun a mea să fie;
Pământul, da, e plin, cum se cuvine,
Și de ștergare,
Și o să beau din apa ei săracă;

De stăruiesc, ca să despoi frunzarul,
În pieptul vechi, să-ți vâru' ani de lapte!
Să-l țin pe tata, să-l îmbăt în floare,
Petalele-aprinse, ca și jarul,
Culege-oi macul vremilor răscoapte...
La bătrânețe leac, să fie, oare?
A-bătrânit tătuța, ăst "amarul"!
Sculptez trudirea fiului, în fapte,
Spre floarea, dintr-un lan de vindecare!
Eu țiu la tata, viața să mi-l ție!

2.
Așteaptă tata, să-i redea sfiala,
De tânăr verde, și de-a prinde-n nadă,
Te mângâi iarăși, draga mea beteagă
Mi-aduc aminte, parcă Shakuntala:
Pierdut era inelul de zăpadă,
Un voal care-o-acoperea, întreagă,
Stiloul meu e bont, și din cerneala
Care s-a scurs, n-a mai rămas vreo roadă
Să-mi spuie, ești rănită, ești întreagă...

Ori cum se spală vârsta de zăpadă?
Ori dorul, frica?
Faptul că te las?
Cum să-i redau la tata, astăzi, anii?

3.
Iubite tată, ceri, spre tinerețe?
Să nu se mai oprească, când e vreme?
O să purced să caut floarea-vie
Și plec, dar o să-i dau fetei binețe,
Un sân ca o frăguță, flori și geme,
În părul ei tomnatic, mă îmbie...
Eu doar oleacă merg înspre fânețe
E mândra, mă cufund în crizanteme,
Să îi găsesc din pielea-i aurie;
Eu doar oleacă mărg spre frumusețe
O suliță de rai a prins să cheme,
S-o țiu de dragă, ca să-mi placă mie.
Ileana, lângă locul cu măsuță
Să-i deapăn vis cu păsări ce păstrează
Într-a'-lor aripi lumea-întredeschisă
Iar peste ziua ei măruntă, de fătuță
Trecea un înger dalb ce-i pus de pază
Însă acum dorința se-împlinisă
Pe plai miroase-a fân și a frăguțe
Sau, între piersici, cine să-i mai vază...
"Treb'ie să plec...", pe sânul ei, îi zise.
"Mi-e teamă, crizantemele lui Truță
Nu-s semn de pribegit, ci-s ochi să cază."
Pe sânul ei, bărbatul înflorise...

Și peste părul ei de țărăncuță
Trecea un înger mic ce-i pus de pază
Încă de când femeia se-împlinise.

4.
Învins-am timpul, trece-ocol de stele,
Un șarpe-i vremea, poți să o prefaci
În unduiri, și ți-o păzește luna
O altă vreme, dacă vrei cu miele,
Poveri să porți, războaiele de traci...
Ce îți e dat, greoaie săptămâna,
De ghionoaie, ori de duhuri rele,
și, peste toate, Floarea dintre maci
dacă-o culegi, poți cere Fetei mâna
și n-o să mori vreodată, tinerele...
te costă totul, plata să o faci!
Așa (și la sfârșit), s-alege grâna,
dar cum e soarta, apele ei grele...

(...)


Și timpu' l-am învins, cu buzduganul,
Dar vremea n-am putut-o îmbrânci
Aceeași vreme, luna ți-o îndeamnă
Ce curios e, Doamne, timpul, anul
Ca pâinea ce-o-împărțim, prin brutării...
Pe mâini țin floarea, pân' la rege,-n toamnă
Ce dor de maci, și ce ciudat aleanul,
De vârsta, nu mai poate răsări...
Doar floarea de la mac așa înseamnă

5.
Că vârsta tatei se va dezgoli ca pomul
Din care n-are voie să mai muște nimeni
Acasă am o fată și mi-e dragă
Pe-o apă o să-i cresc culcuș, ca omul,
Care pe mare ține-o barcă,-asemeni,
Să stau, de viu, în carnea ei întreagă
Să o iubesc, iubește-mă ca-n domul
Copacului, pe care-ai vrea să-l semeni
Să zac, de viu, în carnea ta întreagă.
Și să mai uit de ghionoaia, gnomul,
Pădurea cea cu flori, giganții gemeni,
Sărarul, omul-pește și-o zănoagă...

Pe care le-am văzut...

(...)

6.
Livada unde-aflat-am, parcă, Pomul
Și Floarea nemuririi, s-o-asemeni
Celei mai sfinte taine, ce se leagă...
Cum trec și toamne, veri și iarna-i dusă...
Pe drumuri, vremea e, demult, apusă...

Spălat, în ploaie, cine-i mai duioasă?
E mândra mea, dar cine e femeia?
Doar am zărit-o, m-am zbătut cu firea,
Păianjen pentru scumpa mea de-acasă
Îmi simt obrajii supți, lagrima méa,
Între nebunii ochi îmi țiu pornirea
Cum stă-între maci, e dulce și frumoasă,
Și goală de își ține corpul cheia
Piciorul..., pe sub maci, e primenirea
Pe ea, mai curg petale, nu mă lasă...
O cheamă somnul și ar vrea scânteia
Și scalda-n brațe și în adormirea
Pătucului de maci...
Spălați-o cu petale, -îmbrăcăminte
Pentru aceea care, tânără, se minte!

Să o ating, să nu pot merge, încă,
Să-i spun, că trupul meu e, pururi, stâncă?
De visuri de zăpadă curioasă...
Ia să culeg eu macul dintre sâni!

(...)

7.
Mireasmă de gutui și plăcintuță
Apoi stârnirea nunții babei Dochii
O prea măruntă fată, în decembre,
Catrința ei, și cal la săniuță,
Un cer de neauă, vreau doar glasul popii
Îngheț și-s mort pe ăste sorți imberbe
Ileana!
... Cum curge bătrânețea peste mine...
S-o port departe, dulce potecuță,
Când, pe muiere, maci cădeau, de rochii,
Acoperind-o toate peste membre;
E frig și doare, parcă,-n cămăruță,
Mă caută Ileana, iar, cu ochii...
Sau poate-i iarnă, poate e septembre...
Și niciun timp nu-i rază!, iar, albuță...
Dară ce văd, cum pasul meu se țeasă,
Pe dânsa, - dumicat de flori, Ileana!
Cu ie albă, prospețimi din floare,
Îmi simt tot boiul greu, teșit la oasă,
Îmi strâng, cu chinul, pleoapele și geana
Să dorm... ca mierea-n plosca de-adăpare,
Simt pielea de pe carne, nu mă lasă,
Și mă gândesc la Coturbaș, vădana
Și mă gândesc la osul care-mi moare;
În viață, duci iar macul, dar te-apasă
Și-îmbătrânești și ți se zbate geana;
Ajungi acasă mort-bătrân, cu dare;

Iubeam o dulce fată
Ca un fulg.
Nu cer iluzii, vreau doar glasul popii
Să ne unească-odată Dumnezeu!
Și bătrânețea scoasă de pe mine,
nu-i vina!

Măceșii se deschid ca și o carte,
Și nemurirea poți, în tini,-să semeni
Ea, bătrânețea, de prin maci, dezleagă...
Să o duc tatei, viața presupusă...

Și el o vrea.

(...)

8.
De înserarea frunzelor complică,
Mai frig să fie-n carne, să ți-o port;
La tini pe coapsă, haina mea de mire,
În vișini să te țin, să-ți fie frică,
Să te spoiesc, cu gura mea, în cort
În carnea mea, să-ți dau acoperire
Să nu încapă rău în nicio 'spică
Din vina sorții-împiedicată-n sort
Tu poartă coșul, spală,-n râuri, lumea,
Să dorm, Ileana, nu voiesc nimică;
Sub frunză te sărut, în tine hram;
Să îi dau macul tatei, nemurire
Optusprezece daruri pentru frică
Că nimeni n-o să-l afle-n moarte, neam,
Nemuritor, dar nu se cade-n fire
Să dorm, Lenuță, pare-mi-se-mi pică
o pară mult prea grea, la ea în ram...
ce simplă e a morții fericire...
ce? plâng-oare perele, de cad pe jos?
Iubește-mă
Ileana,
prea frumos!

Odată am visat de-o Dumnezeie,
Și nu muream, decât să o cunosc;
Trăia cu macii grei, atât de tristă...
Trebia ca tatei zvonul să i-l ieie!
Și părul ei mai mirosea a mosc...
Mi-a dat la despărțire o batistă...
Tu iartă, Ilenuța, de femeie
Că oasele, în tine,-mi recunosc
Îmi spun porumbii, prinși de o batistă,
Tu iartă, Leana mea, în veșnic dor
Și să dormim pe aripile lor.

(...)

9.
Păstrează-mi mie, tată, Nunta Mare
Că o să mor, îmbătrânit, de-aseară,
Și câinii latră, floarea simte bai
Și mai ales în zi de sărbătoare
S-o uzi
S-o legeni...
Dar tată, iartă-mi scoabe de picioare
Din mine bătrânețea, văd, răsară
Îți înflorește-n inimă, sub strai
Iubite tată, ține floarea rară!
... Și plâng și-acum, în visul alb, cuiva.
Nu plânge, scumpa lumii, o furtună
De maci ai somnului m-au tras în hău
Că te-am iubit, trădat-am, ca barbarii
Chiar macii verii, roșii-ieri, să spună,
De despuiat-am floarea, tăntălău
Dară te-am vrut să-mi vii cu lăutarii!
Tu spune-i, tată, că în ceruri tună,
Se spală iadul cu săpun de său
Zăpada iasă-n drum, cu cărturarii!

Pe fața-i udă, eu așez cunună,
Pe plânsul ei așez un strai de tei,
Găsit-am pâini din coșul cel mai tare,
Așa era domnița mea nebună...
Un drum de rană, de la papucei
Să spuie stelele, acum, cântare,
S-o dezvelească-n stele și în lună,
Iar eu să trec, plângând, din lumea ei;

10.
Așa eram eu - tânăr,
cu izvoare
de cai de aur și povești de-argint...
Ei m-au făcut fecior de înfrânare
Sub mine, numai tină, apă mare,
Și-o nuntă șade-n țarcul plin de miei.

poezie de din Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Balada feciorului bun la inimă

De stăruiesc ca să despoi frunzarul
în pieptul vechi îți vâră ani de lapte
Să-l țin pe tata să-l îmbăt în floare
Petale sclipitoare ca amnarul
De sub culcușul merelor răscoapte
La bătrânețe leac să fie, oare,
A-bătrânit tătuța, ăst i-amarul
Sculptez trudirea fiului în fapte,
Spre floarea dintr-un lan de vindecare!

Eu țiu la tata, viața să mi-l ție!
Nu-i timp să stau, cu moartea după mine,
Să-mi iau un cal negruț, să plec oleacă...
Din palma fetei, tare mi-e zurlie
Ia apă, c-un picior desculț în spine,
Să i le ung, pe pajiște să zacă,
Când o dezmierd și-i spun a mea să fie;
Pământul, da, e plin, cum se cuvine
Și de ștergare,

Și o să beau din apa ei săracă.

(%)

Așteaptă tata, să-i redea sfiala
De tânăr verde, și de-a prinde-n nadă,
Te mângâi iarăși, draga mea beteagă
Mi-aduc aminte, parcă Shakuntala
Pierdut era inelul de zăpadă
Un voal care-o-acoperea întreagă
Stiloul meu e bont și din cerneala
Care s-a scurs, n-a mai rămas plămadă
Să-mi spuie, de rănită, ești întreagă.

Ori cum se spală vârsta de zăpadă?
Ori dorul, frica?
Faptul că te las?


Iubite tată, ceri spre tinerețe
Să nu se mai oprească când e vreme?
O să purced să caut floarea-vie
De plec fără să dau mândrii binețe
Un sân ca o frăguță, flori și geme
În părul ei tomnatic mă îmbie...
Eu doar oleacă merg dinspre fânețe
E mândra, mă cufund în crizanteme,
Să îi găsesc din pielea-i aurie;
Eu doar oleacă mărg spre frumusețe
O suliță de rai a prins să cheme
S-o țiu de dragă, ca să-mi placă mie.
Ileana, lângă locul cu măsuță
Să-i deapăn vis cu păsări ce păstrează
Într-a'-lor aripi lumea-întredeschisă
Iar peste ziua ei de galbănă fătuță
Trecea un înger dalb ce-i pus de pază
Însă acum dorința se-împlinisă
Pe plai miroase-a fân și a frăguțe
Și între piersici cine să-i mai vază...
"Treb'ie să plec...", pe sânul ei îi zise.
"Mi-e teamă, crizantemele lui Truță
Nu-s semn de pribegit, ci-s ochi să cază"
Pe sânul ei bărbatul înflorise...

Și peste părul ei de țărăncuță
Trecea un înger mic ce-i pus de pază
Încă de când femeia se-împlinise.

(%)

Învins-am timpul, trece-ocol de stele,
Un șarpe-i vremea, poți să o prefaci
În unduiri, și ți-o păzește luna
O altă vreme, dacă vrei cu miele,
Poveri să porți, războaiele de traci...
Ce îți e dat, greoaie săptămâna
De ghionoaie ori de duhuri rele
și peste toate Floarea dintre maci
dacă-o culegi, poți cere Fetei mâna
și n-o să mori vreodată, tinerele...
te costă totul, plata să o faci!
Așa și la sfârșit s-alege grâna,
dar cum e soarta, apele ei grele...

(...)

Și timpul l-am învins, cu buzduganul,
Dar vremea n-am putut-o îmbrânci
Aceeași vreme, luna ți-o îndeamnă
Ce curios e, Doamne, timpul, anul
Ca pâinea ce-o-împărțim prin brutării...
Pe mâini țin floarea, pân' la Rege,-n toamnă
Ce dor de maci..., și ce ciudat aleanul,
De vârsta nu mai poate răsări...
Doar floarea de la mac așa înseamnă

Că vârsta tatei se va dezgoli ca pomul
Din care n-are voie să mai muște nimeni
Acasă am o fată și mi-e dragă,
Pe apă o să-i cresc culcuș ca omul,
Care pe mare ține-o barcă-asemeni;
Să stau de viu în carnea ei întreagă
Să o iubesc, iubește-mă ca-n domul
Copacului pe care-ai vrea să-l semeni
Să zac de viu în carnea ta întreagă.
Și să mai uit de ghionoaia, gnomul
Pădurea cea cu flori, giganții gemeni
Sărarul, omul-pește și-o zănoagă...

Pe care le-am văzut...

(...)

(%)


Livada unde-aflat-am, parcă, Pomul
Și Floarea nemuririi, s-o-asemeni
Celei mai sfinte taine ce se leagă...
Cum trec și toamne, veri și iarna-i dusă...
Și vremea drumurilor e demult apusă...

Spălat în ploaie, cine-i mai duioasă???
E mândra mea, dar cine e femeia???
Doar am zărit-o, m-am zbătut cu firea,
Păianjen pentru scumpa de-acasă -
Îmi simt obrajii supți, lagrima méa,
Între nebunii ochi îmi țiu pornirea
Cum stă-între maci!, e dulce și frumoasă,
Și goală de își ține corpul cheia,
Piciorul pe sub maci e primenirea,
Pe ea mai curg petale, nu mă lasă...
O cheamă somnul și ar vrea scânteia
Și scalda-n brațe și în adormirea
Pătucului de maci...
Spălați-o cu petale, -îmbrăcăminte
Pentru aceea care, tânără, se minte!

Să o ating, să nu pot merge încă
Să-i spun că trupul meu e pururi stâncă?
De visuri de zăpadă curioasă...

Ia să culeg eu macul dintre sâni!

(...)

(%)


Mireasmă de gutui și plăcintuță
Apoi stârnirea nunții babei Dochii
O prea măruntă fată în decembre
Catrința ei și-un cal la săniuță
Un cer de neauă, vreau doar glasul popii
Îngheț și-s mort pe ăste sorți imberbe
Ileana!

... Cum curge bătrânețea peste mine...
S-o port departe, aspră potecuță,
Când pe muiere maci cădeau, de rochii,
Acoperind-o toate peste membre;
E frig și doare, parcă,-n cămăruță,
Mă caută Ileana iar cu ochii...
Sau poate-i iarnă, poate e septembre...
Și niciun timp, nu-i rază iar blonduță...

Dară ce văd, cum pasul meu se țeasă
Pe dânsa, - dumicat de flori, Ileana!
Cu ie albă, prospețimi din floare,
Îmi simt tot boiul greu, teșit la oasă,
Îmi strâng cu chinul pleoapele și geana
Să dorm... ca mierea-n plosca de-adăpare
Simt pielea de pe oase, nu mă lasă,
Și mă gândesc la Coturbaș, vădana
Și mă gândesc la osul care-mi moare.
În viață de iei macul, te apasă
Și-îmbătrânești și ți se zbate geana
Ajungi acasă mort-bătrân, cu dare;

Iubeam o dulce fată
Ca un fulg.
Nu cer iluzii, vreau doar glasul popii
Să ne unească-odată Dumnezeu!

(...)


De înserarea frunzelor complică,
Mai frig să fie-n carne, să ți-o port;
La tini pe coapsă haina mea de mire
În vișini să te țin, să-ți fie frică,
Să te spoiesc cu gura mea în cort
În carnea mea să-ți dau acoperire
Să nu încapă rău în nicio 'spică
Din vina sorții-împiedicată-n sort
Tu poartă coșul, spală-n râuri lumea
Să dorm, Ileana, nu voiesc nimică
Sub frunză te sărut, în tine hram
Să îi dau macul tatei, nemurire
Optusprezece daruri pentru frică
Că nimeni n-o să-l afle-n moarte, neam,
Nemuritor, dar nu se cade-n fire,
Să dorm, Lenuță, pare-mi-se-mi pică
o pară mult prea grea la ea în ram...
ce simplă e a morții fericire...
ce? perele plâng când cad pe jos?
Iubește-mă
Ileana,
prea frumos!
Odată am visat de-o dumnezeie,
Și nu muream, decât să o cunosc,
Trăia cu macii grei, atât de tristă,
Tu iartă, Ilenuța, de femeie!!!
Că oasele în tine-mi recunosc!
Îmi spun porumbii, prinși pe o batistă,
Tu iartă, Leana mea, în veșnic dor
Și să dormim pe aripile lor.

(...)


Păstrează-mi mie, tată, Nunta Mare
Că o să mor, îmbătrânit de-aseară
Și câinii latră, floarea simte bai
Și mai ales în zi de sărbătoare
S-o uzi
S-o legeni...
Dar tată, iartă-mi scoabe de picioare
Din mine bătrânețea, văd, răsară
Îți înflorește-n inimă, sub strai
Iubite tată, ține floarea rară!
... Și plâng și-acum în visul alb, cuiva.
Nu plânge, scumpa lumii, o furtună
De maci ai somnului m-au tras în hău
Că te-am iubit, trădat-am ca barbarii!!!
Chiar macii verii, roșii-ieri, să spună,
De goală, eu, văzut-am, popândău,
Dară te-am vrut să-mi vii cu lăutarii!
Tu spune-i, tată, că în ceruri tună,
Se spală iadul cu săpun de său
Zăpada iasă-n drum cu cărturarii!


Pe fața-i udă eu așez cunună,
Pe plânsul ei așez un strai de tei,
Găsit-am pâini din coșul cel mai tare,
Așa era domnița mea nebună...
Un drum de rană până-n papucei
Să spuie stelele acum cântare,
S-o dezvelească-n stele și în lună,
Iar eu să trec, plângând, din lumea ei;

(%)


... Așa eram eu - tânăr, cu izvoare
De cai în aur și povești de-arvună...
Și-o nuntă șade-n țarcul plin de miei...
Ei m-au făcut nepot de înfrânare
Că n-am avut o inimă prea bună,
Ci s-a topit ca lăcrimarii mei;
Deasupra, numai tină, apă mare...
Iubita mea cu fața suptă, plânsă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubita mea...

ți-aș da o floare la sfârșit de an
și-o dulce sărutare,
și-o creangă ruptă dintr-un ram,
cu boabe dulci și-amare

dulceața când ne împăcăm,
amarul când ne ceartă,
frumos mă simt când ne iertăm,
urât mai sunt în ceață

ți-aș da un drum să știi să vii,
mereu, mereu la mine
și dulce aș fi și te-aș iubi,
pe tine, doar pe tine

iubita mea cu ochi căprui,
căpruiul tău mă doare,
vrea să fie al nimănui,
al meu să-mi fie floare

căci floarea inimii îmi ești,
și simt cum bati în mine,
te strâng să nu îmi ieși din piept,
să nu mă rupi de tine

m-ai amețit cu un cuvânt
și amorțit mi-e visul,
beția ta m-a tot cuprins,
și-mi place asfințitul

și-mi place râsul tău nebun,
și când mă cerți îmi place,
mă vreau cu tine peste fum,
mă vreau cu vino-ncoace

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te asemăn cu o floare...

te asemăn cu o floare înflorită în câțiva ani,
genele ca dulci petale peste ochii-ți de mărgean,
frunzele în rochii crude îți arată orice ram,
ești o floare cum nu-i alta, îmi e frică să te am

de-aș culege a ta floare, s-o inspir și s-o păstrez,
îmi e frică că te doare gândul tău atât de roz,
îmi e frică de păcatul săvârșit de-a mea dorință
cum îndeamnă necuratul să îmi fii a mea o clipă

te asemăn cu o floare, ce parfum și ce miresme,
lasă trupul tău de fată ori de câte ori mai trece
ori de câte ori oprește vorbim mai mult de-o oră,
ori de câte ori șoptește, vorbe dulci care mă fură

ți-aș culege între palme dorul tău și-a ta dorință,
care ți-a cuprins tot corpul, care ți-a pătruns în ființă,
dacă n-am să las păcatul coboare asupra mea,
altul vine și-ți culege dulce dor din floarea ta

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Numai una!

Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu șorțul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Și când o văd, îngălbenesc;
Și când n-o văd, -mbolnăvesc,
Iar când merg alții de-o pețesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo și-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Așa cum e săracă ea,
vrea s-o știu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.

Și câte vorbe-mi aud eu!
Toți frații vorbesc de rău,
Și tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ține post;
blestemă: De n-ai fi fost!
Ești un netot! Ți-e capul prost
Și-ți faci de cap, Ioane!

Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Și eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La frați eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Și fac ce vreau! Și n-am să mor
De grija sorții mele!

-ngroapă frații mei de viu!
Legat de dânsa, eu să știu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Și ce folos de boi și vaci?
Nevasta dacă nu ți-o placi,
Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Așa om nici vlădica nu-i
Și nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una și-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Ileana Nana Filip

Floarea mea de dor

dedicat fiicei mele Izabela-Alina, la 3 ani după nașterea și plecarea ei dintre noi

Sunt tot mai tristă,
Lacul nu-mi mai zâmbește
Sunt singură cum am fost in prima zi a vieții
Probabil nici anii nu pot acoperi
Tristețea din inima mea și a ta,
Floarea mea de dor, floarea mea de foc, floarea mea de nea.
Ai plecat atât de repede ca nici ochii nu ți-i i-am putut privi Nici brațele nu te-au putut cuprinde... o atât de trist...
Înca mai simt degetele tale în palmele mele...
Încă te mai văd, deși ești printre îngeri și stele
Iubita mea, Izabella-Alina anii au trecut
Frații tăi încă te mai caută, se joacă și te strigă...
Tu ești aici? Iartă-mă că nu ți-am pus flori la mormânt....
Iartă-mă că nu am timp să stau de vorba cu tine...
Iartă-mă ca nu poți simți dragostea de mamă,
Dragostea de tată și de frați. Iartă-mă de mii de ori... Iartă-.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te pețesc femeie

Să nu pleci așa departe,
Nu știu cum să fac, să-ți spun?
Îți pot dărui o carte,
Dar nu pot același drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puține,
Dar, te rog, tu, ține minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îți promit,
Luna, stele de pe cer,
Aș minți, nu vreau să mint
Și apoi iertări să-mi cer.

Aș putea să spun nevrute
Și apoi fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Și tu știi c-așa-i mai bine.

Pot să îți dau mii de flori
Să-ți pun lumea la picioare
Și să te ridic la nori,
Dar să nu-ți iau ce te doare.

Nici măcar o veșnicie
N-am să pot să îți ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ți dau, dar să îți cer.

Îți pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Și să te dezmierd în șoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aș fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite așa, o să vrei oare?

Vreau să te pețesc femeie
Cu ce am și ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Și mă simt așa de bine,
Port o zi în buzunar,
Și-o petrec în ochi la tine.

inundă a ta privire,
Nu știu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de știre,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă lași să dorm afară,
Nu știi cine poate trece,
Și mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ți dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era și soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai și Tu, suntem și acum tot Noi,,, rătăciți"
prin cărți, rătăciți de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucișat ", Noi, doi poli opuși, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aș rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aș... ți-aș... Eu ți-aș pune Luna la
picioare, chiar și tâmpla mea, te-aș înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" și moartea mi-e prea
vie, îți amintești... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e rușine sunt Om!

Cum e cu putință, ca un Zeu și o Zeiță... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naști
în mine, sincer... mi-e rușine și mă doare!

Of... blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerșesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ți spun când viața mi-e doar clipă, ce să-ți
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor și iar nu... nu mor, sunt... al tău
și chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi și Lumea lor... Noi
cei,, puși de o parte", Noi și Lumea lor, unde o
ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viață 'ntreagă, o să-ți amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparțin acestei lumi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Împăcare

Tovarăș scump de clipe grele
Am vrut să-mi fii pe drumul greu:
ți-am dat nădejdea vieții mele,
Un cer senin cu mândre stele –
Și floarea sufletului meu.

Dar floarea, când ai vrut s-o scuturi,
S-a veștejit în mâna ta.
Acu-n zadar îmi ceri săruturi,
Aleargă iar: vei prinde fluturi
Și alți obraji vei săruta!...

Nu-ți mai cerșesc, ca-n altă vreme,
Îngenuncheat surâsul tău.
O, nu, – cu tainice blesteme,
Din calea ta n-or să te cheme
Nici lacrimi, nici păreri de rău.

A mea a fost cea mai frumoasă
Din partea minunatei pâini;
De restul ei nimic nu-mi pasă:
Adună restul de pe masă
Și-aruncă-l, draga mea, la câni!...

Pe tine, cea de altădată,
Lumină stinsă pentru veci,
Așa cum visul meu te-arată,
Eu te iubesc... Dar niciodată
Pe tine, umbră care pleci!

De-aceea, împăcat cu mine,
În urma ta, străin vezi.
Nu-ți zic decât: te du cu bine!
Și zâmbitor mă uit la tine,
Cum tot mai mult te depărtezi.

citat celebru din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.
Mihai Marica

* * *

Mai am puțin, renunț la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Și acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puțin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Și cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puțin, și de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În viețile ce vor urma Tu călăuza... mea
Și singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puțin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău bântuie mereu
Și dimineața naște roua peste flori
Tu floarea mea din viața ce va urma!

Mai am puțin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu ești încă lacrima ce arde-n viața mea
Și singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puțin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când ai să vii ?

O... "Vis" ferice de iubire,
Ce te-am crezut doar din povești,
Nu mai zâmbi din amintire
Arată-mi cât de dulce ești.

Cum poți de-i zi sau de e noapte
-ntuneci ochii mei pe veci,
Vin-o și leagănă-mă-n șoapte
Cu mâinile-ți subțiri și reci.

De mult aștept o cugetare
Și-un văl pe ochii tăi fierbinți,
O singură îmbrățișare
Și “cheia” marilor dorinți.

Dar tu te-ascunzi, o știu prea bine
Să nu mă țin de pasul tău,
Așa trec anii pentru mine
Și vor mai trece tot mereu.

Că te-am iubit, e a mea vină
Și veșnic n-am să mi-o mai iert,
De aceea-ncerc să-mi fac lumină,
Scoțându-mi duhul din “deșert”.

vrea totuși să-ți văd făptura
Și mersu-ți legănat de dor,
Să-ți văd obrajii, să-ți simt gura,
Înfierbântate de amor.

Să îmi apari ca o “Icoană”
A pururi,”Vestitei Mării”,
Din flori să-ți împletesc cunună,
Unde te duci? Când ai să vii

poezie de din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Georgeta Nedelcu

De vorbă cu soțul meu

Am adormit azi-noapte foarte greu
Și-n vis, m-am întâlnit cu soțul meu.
Stăteam de vorbă ca și altădat'
Și... iar, mi s-a părut că-i supărat.

Eu îi vorbeam, el răspundea plângând
Și, Doamne, câte îi spuneam în gând!
Șoaptele lui, parcă, aveau ecou,
Însă, l-a podidit plânsul din nou.

Până la urmă, a tăcut, însă treptat,
Cu pasul rar, spre mine s-a-ndreptat
Și-i povesteam cu sufletul deschis,
Ce-am mai facut, de când s-a-nchis în vis.

Și locul îmi era necunoscut,
Dar, Doamne, eu eram cu-al meu iubit!
Priveam la el cu-atâta încântare
Și, dintr-o dată, intrai pe o cărare.

Mergând, am dat peste o apă mare;
Jur-împrejur, pustiu cât vezi în zare.
Am început să-l caut, însă... unde?
Din când în când, de mine se ascunde.

L-am căutat, dar n-am găsit nimic.
vrea să pot, aș vrea să mai despic
Ziua de zi, durerea de durere,
Dorul de dor, puterea de putere.

În vis m-am perpelit noaptea întreagă,
Dar, am păstrat ceva din vis, în minte.
Am vrut să selectez cu luare-aminte,
Imaginea ce mie îmi e dragă...

La geamul meu, o pasăre se-oprește
Mă uit la ea și parcă îmi vorbește...
Mă simt de parcă m-aș afla-n văzduh,
Iar dintr-o stea zâmbește Sfântul Duh.

Cât ai clipi din ochi..., numai atât
De mine, soțul meu iar s-a ascuns.
Dar, pentru mine a fost de ajuns
Să văd că el e trist! Și iar am plâns...

Eu plâng până târziu în noapte,
Îmi plâng steaua ce mi s-a stins.
Și-ntreb moartea:,, De ce-ai învins?
Pe el, de ce l-ai luat departe?"

Și lacrimile îmi curg încetișor,
Parcă ar vrea ca sufletu-mi s-aline.
Moarte, de soțul meu mi-e dor!
De ce l-ai luat? Inima plânge-n mine!

poezie de din Cenușa unui suflet! (25 decembrie 1996)
Adăugat de Georgeta NedelcuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Horă în duminică

Ca și cum nu ți-aș mai spune nimic iau în schimb în mână
cana de apă și o scufund adânc adânc acolo unde începe apa șovăitoare să se limpezească
din ce în ce mai tare
s-ar deschide peste ea baba nopții ar curăți-o cu o rază de lună care alunecă peste;
Îți par pesemne mai frumoasă așa... cu amândoi umerii dezgoliți
cu o cămașă
care să mă acopere trăiesc în cămașa aceea care îmi cântă pe spate
nu îmi trebuiește nimic peste umeri
îmi aduc aminte de tata cum îmi trimitea de ziua mea floarea cea mai roșie
apoi se gândea dacă picioarele mele ar încăpea deja în conduri
cum și mama purta.
Îmi port mersul meu cum și mama purta.

Mergeam deunăzi la biserică clopotarul lipsea pesemne și clopotarii își țin femeile
în brațe și în tot felul de cămeși. Pesemne clopotarii
care iubesc nu mor niciodată.
L-am văzut venind înspre mine ca un chip drept și bălai de pe peretele cu sfinți
cu un strop de apă sfințită pe pleoapă, părul lui galben și prelins la ureche lucea în soarele de duminică
treisprezece ani o singură bătaie de palme îmi părea ca un sfânt căprior cu ochii din cei mai neprihăniți
mi-a părut că doar pentru mine a bătut băiatul din palme
că pentru mine au sunat clopoțeii de la gleznele lui
i-am spus
tu ești moartea el mi-a spus da eu sunt moartea sunt
însă cea mai frumoasă din toate
am glas de copil
probabil tu ai avut odată o fiică dar nu ți s-a născut nu ți s-a născut nu ți s-a născut
glumești nu glumesc
femeia are copii cât pântecul ei cât femeia e para are copii cât pântecul ei
și i-am zis atunci sună din clopote și el a bătut din nou din palme și din picioarele lungi
auzeam clopoțeii de la picioarele lui dar mai voiam trăiesc
nu pot muri la treizeci de ani
mai voiam trăiesc
mi-a zis nu ai fost niciodată căsătorită ești femeie pentru tine sunt clopoțeii aceștia
iar eu doar două glezne să am
în cer femeile tinere sunt mirese cu moartea
eu doar două glezne să am
și a bătut din nou din picioare
mi-am adus aminte de Munch de strigătul acela și mi s-a făcut frică.
Am auzit din nou clopotul în duminica aceasta
dar nu l-am ascultat
cling cling
sună o stea prea frumos
pesemne Iisus în cer este prunc pentru El să plâng eu dacă nu o să Îl găsesc cuminte în iesle.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mamă dintre îngeri

Mamă dintre îngeri, floarea mea de Rai,
Mult mi-e dor de tine, de brațele tale
Și de mângâierea ce-ar fi să mi-o dai...
De s-ar mai putea să-mi răsari în cale!

Aș veni la tine ca la Dumnezeu,
Cu sufletu-n palme, ca la Judecată,
Să-i picuri nădejdea în tumultul greu,
Să mă-nveți capăt liniștea uitată!

Tu ai ști depeni firele tăcerii,
Ai avea și leacuri pentru dorul treaz,
C-un surâs ai șterge umbrele durerii...
C-un sărut pe frunte, lacrimi de pe-obraz!

În privirea ta aș găsi seninul,
M-aș simți copila veșnic ocrotită,
Vorba ta duioasă mi-ar topi suspinul...
Și la pieptul tău m-aș simți iubită!

De ți-e dor și ție, fugi din Paradis,
Vino înspre mine pe raze de soare,
Dragostea de mamă, floare de cais...
Cerne-o peste mine ca pe o ninsoare!

Vino-n adierea vântului, pe seară,
Să simt cum în plete îmi răsfiri alint
Vino-n picărura ploilor de vară...
Curge-mi peste piele, dorul să nu-l simt!

Cerul meu, de-o vreme, a-mbrăcat pustiul,
I-au curs în țărână stele căzătoare,
Timpul, pe la tâmple, mi-a vestit târziul...
Lumea mea, apusă, mult prea tare doare!

Port altar în suflet, cu icoane sfinte,
Candele aprinse, fum de lumânări,
Iar iubirea mea străjuie morminte...
Cu lacrimi și gânduri răsădite-n zări!

Mama mea din stele, roagă-te de îngeri
Să-ți așternă calea-n visul meu curat,
Să mai pot fura câteva atingeri...
Brațelor preasfinte ce m-au legănat!

poezie de din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eva

Un sentiment aparte m-a cuprins,
Când am văzut enigma vieții mele
Cu ochi ca mura și cu părul lins,
Mi s-a părut zbor spre stele.

Și totdeauna aș vrea să fiu cu ea
Să o admir ca pe o floare rară,
Să-i dau din mine, soldă viața mea,
Și s-o primească simplu-n primăvară.

Cărările să le parcurgem împreună,
Lumina caldă s-o luăm din soare
Să-i pun din flori de vis cunună,
Și s-o ador mereu într-o splendoare.

La ea mi-e gândul și visez s-o am
Mai aproape, și s-o strâng la piept,
Să-i simt parfumul ei de magheran
Împodobindu-mi soarta cât mai drept.

poezie de (10 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicu PetriaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Țară

Se poate? M-am îndrăgostit de țară,
căci mă calcă timpul cu pământ din genele de-ai mei
și-o simt așa de mult de aproape, eu brazda întoarsă să-i cresc cald, să-i fiu o veșnic vară,
așa cum o visez, aibă mereu soare, să-i fi trecut eu anii grei,
s-o cresc cu palmele, ce-o țin, ca niciodată să nu piară, s-o sărut pe imn și să-i închin și eu o odă,
făcută de la ciocârliile ce-i cântă razele ce-o scaldă
și îmi răsună în pădurile ce le respir, plămâni, plini de elixirul ce mi s-a transmis de la ei, curajoșii "vodă",
donatori de sânge, ce-i am și eu pe undeva, sunt sigur, o globulă, încă atât de caldă...
cum marea, ce în veci nu îngheață, îmi udă gândurile în valuri, valuri,
face lanuri, să îi fac buchet cu buze pline, maci
și să mă întind de bine în poalele-i ce-i simt, îmbietoare maluri...
nu mă mai satur s-o mănânc, de drag... și s-o întreb în fiecare zi... Ești fericită, țara mea? Ce faci?
Sunt din buchetul tău de astăzi, ziua ta, numai un fir să-ți dea aromele-parfum de romani, daci...

poezie de (30 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amintirea paradisului

Când eram mai tânăr și la trup curat,
Într-o noapte floarea mea eu te-am visat:
Înfloreai fără păcat într-un pom adevărat
Când eram mai tânăr și la trup curat.

Nu știam că ești femeie-eu bărbat
Lângă tine cu sfială m-am culcat.
Și dormind eu am visat, tu visând ai lăcrimat
Când eram mai tânăr și la trup curat.

E pierdută noaptea-aceea de acum.
Carnea noastră doar mai știe-al ei parfum.
Poamele ce-n pomi azi stau, gustul cărnii tale-l au
Și cad toate (mâine) putrede pe drum.

Fă-l să fie, Doamne sfinte, numai om
Pe acel care ne-a ispitit subt pom,
Și când pomul flori va da, fă-i să-i cadă carnea grea
Cum va căde după cântec mâna mea!

poezie celebră de
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "111 cele mai frumoase poezii" de Cezar Ivănescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.80- 15.99 lei.

O duminică fără sfârșit

l-am visat pe tata
avea vârsta mea (53 de ani)
cât a avut și când ne-a lăsat

mi-a zis
băiete
trezește-te
hai mergem la târg
vaca ne așteaptă la poartă
hai să o vindem
o să luăm bani frumoși
să-i cumpărăm maică-tii o eșarfă
ție cărțile lui jules verne
mie un costum nou
iar de restul țigări

și m-am trezit
doar nu era să-l refuz pe tata

însă când am deschis ochii
am văzut o grădină plină de flori
ba chiar chiar și vaca de care pomenea tata
și vaca s-a apropiat de mine
m-a lăsat să o scarpin pe gât
apoi de fericire
s-a prefăcut într-un nor

iar când m-am uitat mai atent
l-am văzut și pe tata
un serafim îl purta în spate
și-i spunea:

nu-ți fie frică
lipește-ți mâinile de aripile mele
lasă-le moi
imaginează-ți că zbori
că doar e duminică
așa cum a fost și în ziua în care ai sosit
și care încă nu a trecut

dar tata nu-l asculta
încerca aprindă aceeași țigară
și striga la mine

băiete
lasă visele
norii se adună pe cer
și nu e nimeni să-i vadă

hai
că o să luăm bani frumoși pe ei
o să-i cumpărăm maică-tii o eșarfă
și ție cărțile lui jules verne

hai
că-i duminică
moartea se hodinește și ea

are mâinile moi
un înger o învață zboare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Inimă de fată

Într-o zi când te-oi vedea, o să fii un oarecare,
Nici un tremur, niciun zâmbet, doar regret și resemnare.
Nu-mi pasă de ziua aceea, poate n-o s-o mai apuc.
Vreau când se sfârșește viața, amintirea ta s-o duc
Până-n rai cu mine, sus. Și de-acolo să simt dorul.
privesc cum mergi agale, îți târăști cu greu piciorul,
Cel cu care niciodată nu ai vrut să îmi calci iarba.
Ți-a fost teamă să nu strici, florile de pai și nalba.
Dar eu știu că nu de-aceea n-ai venit în curtea mea.
Nu ți-e drag deloc de mine. Ce-mi mai plânge inima!
Las' plângă, suspine și să bată ca nebuna.
Eu ii spun mereu tu, nu ești soarele, nici luna
Și că poate fără tine. Îi va fi cu mult mai bine.
Dar ea nu și nu, te vrea. Hai iubește-o, doar o dată.
N-o să-ți facă niciun rău. Biata inimă de fată.

poezie de
Adăugat de Magdalena RusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

O pleoapă peste lumea mea

Păstrează pleoapa-nchisă peste lumea mea,
nu vreau nicicum s-o văd cum moare,
vrea pe toate, eu, să ți le pot ierta,
chiar dacă știu, sufletul, mă doare!

Închide ușa-ncet, s-acopere cărările spre tine,
n-aș vrea acum, în pribegie pornesc,
nu vreau să văd cum înserearea vine,
ori cum lumina zilei, stelele-mi strivesc!

Din ploaie, picuri grei au început cearnă
și-n ochi-mi triști, s-au strecurat ușor,
în timp ce genele timide, de dor se înfioară,
privesc visele mele și văd, cum ele mor!

Păstrează pleoapa-nchisă peste lumea mea
și poate, doar așa vor înflori iar nuferi
și-n albul pur, eu, să-mi sădesc o stea,
să nu mă văd, să nu te văd, cum suferi!

poezie de (30 august 2011)
Adăugat de Rodica CerneaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem de dor

tu ești visul meu de noapte
ce-mi populezi secundele nedormite,
tâmpla sprijinită pe inima ta
s-a albit de timp, iubite.
gura mea, alături de gura ta tace,
cutremurul din tine nu-mi dă pace,
știu tot ce nu știi despre mine,
stau în genunchi ca-ntr-un templu pe pietre de iad
și-mi caut în viață un vad,
adorm sub cerul cald al trupului tău,
mișc între hotare de vis ca-ntr-un hău,
te-am rupt din aer ca pe-o cicoare
și mi-am trecut inelul prin tine,
am simtit corpul tău cum dogoare
și mă-mpresoară ca niște alge marine.

apoi am adormit cu tine în gând,
eram printre plopii arămiți de toamnă,
eu m-am trezit în noapte plângând
și tu ma strigai: să nu mai plângi, doamnă!

cu ochii orbi și albaștri te caut prin lume,
dureroasă căutare târzie, anume,
îți mângâi vertebrele și ți le număr
și stau rezemată de propriu-ți umăr,
te strig disperată prin codri și vreme
și nu-mi răspunde nimeni
și nimeni nu vrea să mă cheme,
glasul mi se rupe sub sărutul tău de-nceput,
când luna, romantic, striga că m-ai vrut,
parcă văd torțele luminilor când se-aprindeau
în ochii tăi luciferici și cum mai ardeau
și eu le stingeam cu lacrime ninse
și tu le sorbeai, cerându-se stinse.
mi-ar fi plăcut fii o liană înflorită și verde
să mă-mpresori, iubite, pentru a nu mă mai pierde,
să-ți simt pe vecie lângă obrazul meu răsuflarea,
poate nu ne venea așa de repede, tristă, uitarea.

a venit vremea când plouă afară
mi-e toamna în suflet și-n suflet mi-e seară,
pasărea verde pe cer fără lună,
ne-aduce în suflet tristețe, furtună.

fug prin vreme de timpul târziu
și-aș vrea ca odată să te nasc încă viu
și să-ți simt răsuflarea lângă nările mele,
punându-mi în deget vreo șapte inele,
să-ți aud glasul atârnat de stelele nopții
cum mă strigă duios printre zăbrelele porții...

când stau singură la margine de timp
și cânt ca orfeu în pustiu,
tâmpla mea albă, aproape de stele,
se spală cu roua de cer azuriu...
e târziu, e târziu...

poezie de (20 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook