Ileana

1.
Pesemne, stele am visat,
– Pe-un cer, din timpuri grele,
La tini' pe trup s-au arătat
Tulpini prea vechi de stele.

2.
Şi, poate, vremuri de-început
Spre spaţii să te cheme
Şi ai scăpa, din azimut
Spre-întâile lor gheme.

3.
Care sunt stele ce se nasc,
De mult, se scrie vreme,
Şi poate, încă, stele pasc
Lumini ce cresc, devreme.

4.
Din apă, este dorul meu,
Căci eu odesc' viaţa!
Iar dragostea de Dumnezeu
Se naşte dimineaţa.

5.
Cum mai sclipea-n, dor, sânul tău
Chemându-mă, pe moale
Căldura ta, ca un pârău
Din trupul cărnii tale.

6.
Îmi pare-acum că un sărut
O poamă, dulce-mi vine
Şi pielea ta, de început,
Se vaită, cu lumine.

7.
Şi cred că dacă n-aş ţinea
În palma asta aspră
Un sân, parfum din carnea ta,
Muri-voi, noaptea-albastră;

8.
Ea, de frumoasă, cum vă e
Gingaşă, o gazelă;
Şi poate pasăre-ar păre
Pe-o luntre fără velă.

9.
O mănăstire trupul ei
L-am prins, întâia oară...
În luntrea cărnii îi prăsei
Doi sâni ca două pară.

10.
Şi dacă,-odată, ai văzut
Cum geme căprioara,
Spre omul, când l-a cunoscut
De ea, spune vioara.

11.
Şi de adăst, un pic, s-o văd
Îmi pare că un rege
A luat un pumn de lut, prăpăd!
Frumosul să-l dezlege.

12.
Îmi pare, multe nu am spus,
De cum vă este fata,
Ea e duioasă, ca Iisus,
Mireasma-înlăcrimata!

13.
Iar dacă zac, de două ori,
Spre genele închise
Îmi par că nu sunt închisori
În moarte sau în vise.

14.
A treia oară,-am coborât
Cu pasul, de la stână,
La ea, îmi trece de urât,
Că am viaţă-n vână.

15.
Şi-mi pare, nimeni n-a ştiut
Că e aşa frumoasă;
Dar mie, -odată mi-a părut
C-ar fi ca o mireasă.

16.
Îmi pare că, în părul ei,
Stau stelele de ziuă;
Şi-ochiţii-s frumuşei
Şi nu mai ştii de iuă.

17.
Bujoru,-n părul ei, părea
O floare dintre stele;
În părul ei, ce izvora
Din noaptea fricii mele.

18.
Când coboram, pe munte,-n jos,
Copiii, după mine,
Şi nu ştiam, neserios,
Cătam mieri de albine.

19.
Cu un aşa frumos păcat,
I-am coborât la uşă,
Îmi pare, nimeni n-a aflat,
Afară, de-o mătuşă;

20.
Şi prunca mică, îmi părea,
Tot culegea afine;
Când coboram, pe piatra grea,
Fetiţele, cu mine...

21.
Şi nu vor şti că m-am deschis
Cum liliacu-n fiii,
Şi, adăstând, acum, în vis,
Îi rătăceam copiii...

22.
Un alt păstor, mai dulce ca
Feciorul ce ţi-apare
Ileana altul n-o afla
Şi nu ar fi oricare...

23.
Şi dacă,-odată, ai aflat,
Pe drumuri de răscruce,
Că se scoboară un bărbat,
Pe lângă loc de cruce,

24.
Tu pleacă-ţi capul în pământ
Să nu ştii ce-l aşteaptă!
Căci, poate-adus, frumos, de vânt
Îi bate ei, în poartă!

25.
Copiii l-au lăsat, târziu
La poartă nu e nime'
Pe uliţi, totul e pustiu
S-au risipit, puştime...

26.
Cu un aşa frumos păcat
Îi bate Ioan la uşă
Îmi pare nimeni n-a aflat
Dar ştie-o ţigăncuşă

27.
Te pleacă, omule şi lut,
Că nu ai şti ce vine
Îmi pare, stelele-au crescut
Ca trandafiri, pe spine.

28.
Să nu poţi şti ce stă în scump
Paharul, ce deşartă
Din mierea ei, pe care-o rump
În rană, bat la poartă.

29.
E faţa-i, plină de lumini,
Căci l-a văzut pe mire,
Prin merii adolescentini,
Ce-l scaldă, cu uimire.

30.
Un mai frumos, nu a văzut
Îi pare,-un păr de aur;
Şi ochii-i nu i-a cunoscut
Un trup, inel de faur.

31.
Cine eşti tu? Şi ce îmi vrei?
Întreabă-înduplecată.
Poate pe-o laviţă, să stei,
Cu trupul tău de fată!

32.
Şi poame multe îmi vei da,
Şi îţi vei face milă,
Când mână mea s-o aşeza
Pe olul din argilă.

33.
Să-mi dai puţină apă-n schimb
Pe-o mică sărutare
Îi spuse el, încet, un nimb
De flacără şi soare.

34.
Şi poate-aşa, doar, îi păru
Căci lumea e ciudată
Un vis prea mare ne-încăpu
Ca un zuluf de fată.

35.
Şi poate, doară, nu ştim noi
Cum lumea se mai ţine
Cât stele, sus, se-arată, roi
Cu basme şi mulţime.

36.
Şi poame dulci, s-or desfăta
În mărul de la poartă
Un fel de pom de catifea
Ce lunile-s deşartă.

37.
"Şi poame multe îmi vei da,
Şi îţi vei face milă,
Când mână mea s-o aşeza
Pe olul din argilă.

38.
Să-mi dai puţină apă-n schimb
Pe-o mică sărutare
Îi spuse el, încet, un nimb
De flacără şi soare."

39.
Şi nu a trebuit mai mult,
Ca el să îi şoptească,
Sau să îi şuiere-n, tumult,
Din pofta lui trupească.

40.
Ileana, parc-a tresărit,
Dorinţa ei de fată,
Nu ştiu, acuma, ce-a zărit
E vie şi curată...

41.
Eu, mere am să-ţi dau, fecior,
Şi apa e destulă...
Am tras, la ziuă, din izvor...
Gingaşă-i şi credulă!

42.
Zic, merele s-au copt, din nou!
Dar nu la noi, pe munte...
Că ai tu mere, şi-un trusou
De rochii foarte multe...

43.
Tu adă vadra, şi, pe dat,
Primeşte-mă, în casă,
Pe-afară frigul s-a lăsat
Odat' te fac mireasă!

44.
Căci, lasă-mă să te alint,
Cum nu te ţine nime'
În ceruri stelele ne mint
Că viaţa-i dalb', şi ţine!

45.
Un strop de cer, pe gura mea,
Când buzele-mi se-adapă!
Din apa, ce i-o întindea
Din vadra fără groapă.

46.
Un strop de stea, pe buza lui
Şi gura ei întreagă
Să nu mai fie-a orişicui
Ci să îi steie dragă.

47.
Un strop de cer pe gura mea
Când buzele-mi se-adapă!
E floarea ce i-o întindea
Cu lacrima sub pleoapă.

48.
Şi fost-a un sărut dulceag
Lăsat, demult, de stele
Şi cum l-a prins, de-atunci, de drag...
Ivitu-s-au inele...

49.
Îmi pare, luna a zăcut
De sus, în trei lucarne
Şi, cred, o stea i-a cunoscut
Le-a coborât în carne.

50.
Un strop de nea, pe gura lui
Le-au încăput sărutul
Şi ea, acum, a nimănui
Şi visul, abătutul...

51.
Să îl mai ţină-încetişor
Să-i steie, pentru dânsul
O stea legată de un nor
Când o cuprinde plânsul.

52.
Ci lasă-mă să te alint
Să te cuprind în braţă!
Pesemne luna de argint
Se gată-n dimineaţă!

53.
Tu ţine-mă de mijlocel
Şi-mi află dezlegarea!
Pesemne cerul e ca el,
Şi el ar vrea chemarea...

54.
Tu eşti chiar raiul pe pământ!
Tu eşti alesul florii!
Aşa-i şoptea, alunecând,
S-o vadă peţitorii...

55.
Căci de acuma, suliţi cald
Răpun pe orişicare
E, încă, albul cel din fald
Le dă întâmpinare.

56.
În straie, noaptea se-încingea
Văzând, iar, frumuseţe...
Dar o pereche, alegea:
N-a vrut să-i dea bineţe!

57.
Tu eşti chiar roua ce-a căzut
În trup, de dimineaţă!
Sărut, eu nu am cunoscut
Dar eu ţi-am dat viaţă!

58.
Îmi eşti chemarea spre păcat
Şi eşti alunecare!
Păstor, ca tine, n-am aflat
Şi n-am ştiut de soare!

59.
Cuprinde-mi pieptu-încetişor,
Să stăm, acum, pe prispă,
Şi poate fiecare nor
S-o scurge în batistă...

60.
Să stăm acum, îngemănaţi,
Ca stelele-între ele,
Tu spune-mi de păstorii fraţi,
Şi zi-mi, iar, de inele!

61.
Îmi eşti chemarea, spre păcat,
Şi eşti alunecare!
Bărbat ca tine, n-am aflat!
Nu eşti ca orişicare!

62.
Îmi pare, coapsa i-a cuprins,
Pe mini' pe umflă plânsul
Să spun de basmu-acesta nins
Să-ţi zic, acum, de dânsul.

63.
Ileană, repede-ai lăsat
Să intre omu-n casă!
Cu poame, tu l-ai ospătat
Dar n-o să-i fi mireasă.

64.
Tu eşti chiar raiul pe pământ!
Tu eşti aleasa florii!
Aşa-i şoptim, alunecând,
De teama non-pudorii.

65.
Cu mere, el s-a ospătat
Şi i-a intrat în casă.
Ţigani, afară, au aflat
Că fata cea frumoasă,

66.
Lăsat-a jos oblonul greu
Şi l-a iubit în taină;
Îmi pare, ca feciorul meu!
Iar fata este faină!

67.
Pe la ferestre, norii grei
Au prins să bată ploaia;
Iar eu de-aici nu-întrezăresc
Păcatul şi odaia...

68.
Sunt mai frumoşi, ca-n început,
Un zeu cu-a lui lumină;
Îmi pare că sunt zei de lut
Frumos, târzia vină.

69.
Îmi pare, Cerul coborât
La ei, în Vadră, timpul
Şi nu ştiu cum de s-a vârât
În ochii-mi, tot Olimpul.

70.
"Şi poame multe îmi vei da,
Şi îţi vei face milă,
Când mână mea s-o aşeza
Pe olul din argilă.

71.
Să-mi dai puţină apă-n schimb
Pe-o mică sărutare
Îi spuse el, încet, un nimb
De flacără şi soare."

72.
Eu îţi voi face doi copii
Cu pielea ca de lapte,
Şi nimeni-n lume nu va şti!
Aşa-i spunea (prin şoapte...)

73.
Din trupul meu, doi prunci micuţi
Care să fii-va tine!
Îmi pare-atunci, că de la munţi
Un zvon, ca de albine,

74.
Se auzea prin ceruri reci...
Sunt stele, scânteiază...
Durerea, astăzi, mi-o petreci
De dincolo de rază.

75.
Tu eşti nebună, draga mea!
Te-am cunoscut, de ziuă!
Îmi pare luna, se hlizea,
La ce râdeau şi iuă...

76.
Eu te iubesc, şi m-ai ghicit!
Aşa să-mi stai, în taină!
- O stea, de dincolo de schit,
Zicea că mândra-i faină!

77.
Ne facem casa, sus, în munţi...
Să nu ne ştie nime'...
Doar brazii, munţii, cu-a' lor frunţi
Şi-a loc întunecime!

78.
Şi ne-om ascunde prin colibi'
Să stăm cu căpriorii
Şi o să-ţi fac lipii cu hribi
Când stau, pe casă, norii...

79.
Din trupul meu, îţi dau fecior
Şi, cred, şi o fetiţă...
Aşa-i şoptea, pe braţ, uşor,
Şi îşi lăsa-o cosiţă...

80.
Ne facem casa sus, pe plai,
Unde mai vin ciobanii
Să rămânem în colţ de rai
Astrâng, cu tine, anii...

81.
Îmi eşti pierzare, draga mea,
Iar eu cioban la stână,
Nu pot să 'mâi, în casa ta,
Mai mult de-o săptămână!

82.
Dar te iubesc cum nu vei ştii
Bărbatul să iubească...
Şi îmi vei ţine doi copii
Acolo, sus pe creastă...

83.
La stână, o să păstorim
Peste cinci oi, o sută,
La iarnă, te-oi iubi, să fim
În nuntă, ne-începută;

84.
Te-oi învăţa, cu graiu mieu
Cum zace,-n vedre, brânza!
Ţi-oi da plăcinte, vinuri, eu
Aşa să-mi fie-osânza!

85.
Şi te-oi iubi, atunci, deplin,
Căci îmi vei fi nevastă,
Şi nu ştia, atunci, venin
Ce ar fi fost năpastă;

86.
Pe-afară zorii se hlizeau
Stătea la el în braţă;
Îmi pare, dânşii-i blestemau
Acum, spre dimineaţă.

87.
Şi ultimele, stele,-încet
Priveau îmbrăţişarea;
Precum iubeşte un poet
Să vază, singur, marea.

88.
Departe, sori invidioşi
Duceau, pe căi de lapte,
Invidia din ochi sticloşi
Pe merele ei coapte...

89.
C-un braţ, e prinsă de Ioan
Şi ţine-îmbrăţişarea!
Cum anul leagă strâns alt an
Şi fulgii ţin ninsoarea...

90.
Îmi pare, ultimul lui strai
Păstra, adânc, secretul
În munte, sus, adânc, pe-un plai,
Nu îl iubea ascetul...

91.
L-a blestemat, cu un cuvânt,
Să nu îşi ia mireasă!
Că dacă-şi ia, până-n pământ,
Năpasta să-l descoasă!

92.
Pe la ferestre, doi ţigani
Cătau, acum s-o rumpă
Ce era cu fata, cu Ioan,
Cu legătura scumpă...

93.
Pesemne,-n casă glasul lor
Un fel de mică oaste,
Ci o mătuşă, la picior,
I-a dus înspre năpaste...

94.
Şi ele iute s-au zorit,
Femeile din casă,
Să-l de-a afar' pe nepoftit
Nicicând n-o să-l mai lasă.

95.
Ileana-i plânsă şi, mereu,
La geamuri fără soartă.
"Eu sunt chiar raza, din antreu,
Ce-ţi intră pe la poartă!"

96.
E-n lacrimi, mult a mai zăcut
Cu ochii, pe la uliţi',
Cum soarele e prefăcut
În zeci de mii de suliţi'...

97.
Ce lăcrimare e în cer,
E bolta-îndurerată,
Îmi pare soarele-un cerber
Ce plânge după-o fată.

98.
De seara, azi, se va lăsa,
Pe poartă, s-o mângâie,
Aşa mă simt, în lumea mea,
Că-i unsă cu tămâie...

99.
Căci fata, astăzi, a plecat
Să steie-n mănăstire,
Pe ochii ei, fără păcat,
El i-a rămas de mire!

100.
Îşi aminteşte, oare, cum
Pe braţe a ţinut-o,
O şoaptă caldă, nu oricum,
Cum, poate, a crezut-o.

101.
Şi credem ochii ei curaţi,
Îi ştim promisiunea,
Ce doi copii-îndelung visaţi
Şi-o stână, în genunea,

102.
Unde-adăstau şi nori, şi miei,
Şi stele nepătate,
Acum coşmaruri şi idei,
Din vieţile furate;

103.
Căci timpul, vârsta, spală tot
Şi l-a uita odată...
Şi timpul va-îngheţa,-n complot,
O viaţă nepătată!

104.
În mintea ei, doi copilaşi
Desculţi, merg sus, pe munte
Cu ei, frumosul ciobănaş
Ce stă să îi asculte...

105.
Căci lacrima i-un început
De aspră penitenţă
Nu-i soarele nepriceput
Să-i dea, uşor, clemenţă.

106.
În lacrămi, o găsim mergând
Să steie-n închinare
La Crucea sfântă, care-un gând
Aşteaptă de-la-oricare.

107.
Şi, parcă, Ceru-îndurerat
'Napoi la el primeşte
Un suflet poate întinat
Şi de păcătuieşte...

108.
Şi parcă cerul, de dureri,
De sus, pe ei, i-ascultă
Păcatul lor, acel de ieri
Ar vrea durere multă.

109.
Şi parcă Ceru-îndurerat
'Napoi la el primeşte
Un suflet, credem, încercat
Nimic nu îl priveşte;

110.
În lacrămi, o găsim mergând
Să steie-n închinare...
Nu-i ca Ileana pe pământ
Ioan, nu-i ca oricare...

111.
"Şi poame multe îmi vei da,
Şi îţi vei face milă,
Când mână mea s-o aşeza
Pe olul din argilă.

112.
Să-mi dai puţină apă-n schimb
Pe-o mică sărutare!
Îi spuse el, încet, un nimb
De flacără şi soare."

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemări

Cu palma ta, îmi desfăceai destinul,
Îmi pare că-mi ziceai că sunt frumos...
De prin caişi dulceaţa, ca şi vinul
Din apă binecuvântată de Hristos,

Se scutura în aer şi prin poame.
Sus, miroseau caişii, mâna goală
Se străduia prin rodul de prin coame
Sclipi-ţ-ar trupul cu sclipiri de fală!

Caisele-ntrupează-un drum de rod
Îmi pare că-s magii, că-s vrăji de ceaţă
Întins livezii ca un fel de pod
Cu rotunjimi ce dau a dimineaţă.

Eu sunt bărbatul tău, la-frunte-amoiul,
Astrânge-mă, îţi zic, din depărtare...
Dar glasul meu, sărmanul, ca strigoiul
Se pierde în tăcerea cea mai mare;

Adastă-acum în iarba ce te cheamă,
Ca pe un flutur gol, recunoscut!
Dar nu, rămâi doar gândul meu de seamă
Că niciodată nu te-am cunoscut;

Căci între noi, bătăi de ani de râpă
Mâncaţi de antipozi şi de-arahnide
Desene moi, ce trupul ţi-l ocupă
Un strai frumos şi oasele silfide.

Îmi pare, cu o nimfă să te-asemeni,
iar de invoc Egiptul, sunt robit
să zac acum lângă ăşti doi gemeni
genunchii tăi, şi nici nu i-am zărit.

Nu fi acum o fluturare rară...
Îmi pare că pe-afară-i rost de mas
Şi gând la gând, spre mine te coboară
În carnea-n care încă am rămas.

()

Ce să-ţi mai spun acum, la despărţire?
Frumoasă eşti, nebuna mea nălucă
Din pomul cu esenţe în neştire
Îţi dau caise, calea să-ţi aducă...

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

te îmbrăţişez, Românie, a inima oară...
mi se face drag de tine
duios, dar puternic,
în fiecare timp.

îmi eşti părinţi,
îmi eşti bunici,
copilăria mea e în tine
şi mi se împlu ochii de basme,
acum, la etajul patru din viaţă.

îmi eşti copil, Românie.
în mijlocul sufletului îmi stai tu,
aşa cum îmi stă fiul meu în dreapta inimii,
aşa cum îmi stă fiica mea în stânga inimii.
îmi eşti copil, Românie
şi am nădejdi pentru tine.

îmi eşti frunză, apă, Ană, Gheorghe,
îmi eşti ulcior, munte, Olt, fereastră,
îmi eşti gând, oraş, poem,
îmi eşti numele meu, eu.

te sărut pe inimă, Românie,
a inima oară.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te doresc cum eşti

Eu te doresc cum eşti, te văd ca pe-o copilă,
Şi mă-nfior de tine... dorinţa îmi stă trează...
Îmi este lutul copt, mi-e timpul de argilă
Şi spre-ale fericirii, doar trupul tău rimează.
*
Eu te doresc cum eşti, te văd ca pe dorinţa
Ce m-a urmat ca umbra... prin nopţile târzii.
Iubesc dumnezeirea, dar... tu îmi eşti credinţa
Şi-mi pui lumină-n suflet... lumina celor vii.
*
Eu te doresc cum eşti, îmi eşti ca o fecioară,
E dreptul meu să fii... cum braţele-mi te vor.
Eşti amfora din lutu-mi, ce s-a umplut de vară,
Eşti vinul ce mă-mbată... de dragoste şi dor.
*
Eu te doresc cum eşti şi-mi eşti cum te doresc,
Timpul nu poate şterge ce inima-mi păstrează!
Culeg plăceri din tine... şi-ţi dau tot ce-i firesc
Şi mă-nfior de tine, când trupu-ţi îmi rimează.

poezie de Ion Apostu (21 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Chiar cred că seara asta a fost destul de reuşită.
Joey: Da. Destul de reuşită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar şi atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relaţie cu tine şi îmi pare rău. Seara asta a fost drăguţă şi distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Şi nu-ţi pot face asta ţie.
Pacey: Bine. Joey. Stai puţin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat şi îmi pare rău.
Pacey: Şi ce?! Te temi. Nu-i aşa? Te temi. Şi eu la fel, crede-mă. Şi eu mă tem pentru că nu ştiu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi şansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde ştii tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord şi acum îmi spui că relaţia dintre noi nu ar putea fi niciodată una reuşită. Nu ai de unde să ştii asta, Joey.
Joey: Şi îmi pare rău. Ştiu că e îngrozitor ce îţi spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poţi tu să ştii? Şi când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut că seara asta a fost reuşită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Şi atunci? Şi nu-mi spune că nu eşti speriată pentru că ştiu că eşti. Te ştiu de prea mult timp şi te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las să faci asta şi cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Şi sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Şi acele sentimente erau mai puternice şi mai înţelepte şi mai stăruitoare şi mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, opreşte-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă să te iubesc şi te-aş putea iubi din nou. Îţi spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Opreşte-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar şi...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ţi pare rău?

... Îmi pare rău că lumea nu citeşte,
îmi pare rău când văd analfabeţi,
îmi pare rău că timpul se opreşte,
din sens întors la clasicii poeţi.

... îmi pare rău de muzică şi artă,
îmi pare rău de paginile seci
şi că de-atâta laudă deşartă,
tâmplarii nu mai fac biblioteci.

... îmi pare rău de dascăli şi de şcoală,
îmi pare rău că nu m-am străduit
să capăt luminare siderală,
mai mult decâ mi-a fost îngăduit.

... îmi pare rău de-atâta osteneală,
de truditorii noştrii la cuvânt
ce ne-au lăsat valoare şi morală,
iar astăzi dăm cu ele de pământ.

... îmi pare rău de toate celelalte
care-ar putea să fie şi nu sunt,
de idoli ce se sting cu demnitate,
la umbra mărunţişului mărunt.

... îmi pare rău de minţile pustii
care-i acuză pentru simplitate,
pe cei ce pierd azi nopţile târzii
ca să câştige o eternitate.

... îmi pare rău când mi se-nfruntă fraţii,
căci milă şi iertare nu mai sunt,
doar ego prăbuşit în aberaţii
cu spiritul pierdut în amănunt.

... şi-mi pare rău de-aceste generaţii,
ce idoli şi modele nu mai au
şi-agonisind tot ce aruncă alţii,
dispreţuiesc şi vatra-n care stau.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...neoficial

... Îmi pare rău că lumea nu citeşte,
îmi pare rău când văd analfabeţi,
îmi pare rău că timpul se opreşte,
din sens întors la clasicii poeţi.

... îmi pare rău de muzică şi artă,
îmi pare rău de paginile seci
şi că de-atâta laudă deşartă,
tâmplarii nu mai fac biblioteci.

... îmi pare rău de dascăli şi de şcoală,
îmi pare rău că nu m-am străduit
să capăt luminare siderală,
mai mult decât mi-a fost îngăduit.

... îmi pare rău de-atâta osteneală,
de truditorii noştrii la cuvânt
ce ne-au lăsat valoare şi morală,
iar astăzi dăm cu ele de pământ.

... îmi pare rău de toate celelalte
care-ar putea să fie şi nu sunt,
de idoli ce se sting cu demnitate,
la umbra mărunţişului mărunt.

... îmi pare rău de minţile pustii
care-i acuză pentru simplitate,
pe cei ce pierd azi nopţile târzii
ca să câştige o eternitate.

... îmi pare rău când mi se-nfruntă fraţii,
căci milă şi iertare nu mai sunt,
doar ego prăbuşit în aberaţii
cu spiritul pierdut în amănunt.

... şi-mi pare rău de-aceste generaţii,
ce idoli şi modele nu mai au
şi-agonisind tot ce aruncă alţii,
dispreţuiesc şi vatra-n care stau.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, raza mea de soare

Mamă,

Ies afară şi mie frig.
Intru-n casă şi mi-e frică.
Din puteri mamă te strig,
dar speranţa îmi e mică.

Întoarce-te la mine mamă,
la pieptul tău să mă-ncălzeşti.
Fără tine-mi este teamă
când doar din cer mă priveşti.

Pe băncuţa de la poartă
zi de zi, mamă te-aştept.
Spre tine gândul mă poartă,
inima mă doare-n piept.

Sufletul... ce să mai spun;
a plecat din pieptul meu.
Pribegeşte pe alt drum,
să urce la Dumnezeu.

Noaptea privesc mândra lună
şi îmi pare zâmbitoare.
Mie parcă ar vrea să-mi spună
cât eşti de strălucitoare.

Mamă – raza mea de soare!
Mamă – icoană mare şi sfântă,
îngerii să te-nconjoare,
că mi-ai fost o mamă scumpă.

poezie de Dumitru Delcă (8 martie 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi iarba respiră frumos,
tu ai lăsat pe ea urme de aripi
pe care eu le sărut
ascultându-mi inima cum bate,
închisă în pumnul lui Dumnezeu...
Ce dragi îmi sunt sânii tăi,
clipesc ca o primăvară abia născută,
iar gura îmi pare o verighetă decupată din rai,
după ce a fost sărutată de sfinţi...
Femeie, nu ţi-e îngăduit să mori, fiinţa ta încă miroase a copilarie
şi fructele ei abia prind a se coace!
Cu tine, ţărâna trupului meu e tot mai dulce,
iar timpul îmi trece prin sânge, fluierand,
ca un vagabond rătăcit în ploi.
Tu îmi eşti veşnica cină de taină,
paharul de vin sorbit înainte de moarte
şi spicul de grâu din rugăciunea
pe care o voi spune
la intrarea fiecărui vis cu tine,
unde îmi vei fi ca o pâine neînceputa...
Femeie, nu ţi-e îngăduit să mori, nu poate nicio lacrimă să te plângă,
cât timp iubirea mea din tine se hrăneşte!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti tu

Ai apărut în ziua care,
Eu nu credeam că încă pot
Să pot privi o altă zare
Tu mi-ai redat iubirea-n loc.

Din zări apuse-ndepartate
Ai apărut chiar ca o stea;
Eu nu credeam că peste noapte
Vei lumina privirea mea.

Imaginea care în noapte
Se proiectează pe-al meu chip,
Mă urmăreşte azi în toate
Aceasta vreau acum să-ţi zic.

Doi ochi pe faţa ta senină
Ca două stele de pe cer,
Şi buzele ca luna plină
Să te atrag, din nou încerc.

Când am vazut eu pe cer luna
Mi-am spus că-n lume e doar una!
Când eu privesc acel astru divin
La tine, gândul mă-ndeamnă să vin.

Şi dacă! Dacă măcar tu ai şti
Când îmi zâmbeşti in fiecare zi,
Cum simt că am tot ce aş vrea
Aş vrea ca tu să fii a mea…

Aş vrea o zi măcar din viaţă
Să pot ieşi din astă ceaţă,
Să pot să-ţi spun deschis, în grabă:
Tu fată cât îmi eşti de dragă!

Din lipsa multelor cuvinte
Scriu vorbele ce-mi trec prin minte…
În schimbul lor, eu de la tine-aştept:
Un simplu, sincer “te iubesc”.

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ploua...

O adiere-ncet îmi bate
În geamul ce cândva sticlea,
În minte-mi vine-un gând aparte
Ce-odată chiar mă bucura.

Privesc în gol, în depărtare
Alerg pe loc şi mă întreb
Cât timp voi mai trăi eu oare
Precum un singuratic cerb.

Din bezna nopţii-ntunecate
În mine s-a aprins o stea
Căci eu credeam că poate-n-noapte
Vei lumina privirea mea.

Mi-ai spus că-i soare, că e cald, e vară
Mi-ai spus că-i soarele pe cer afară;
De înţeles însă îmi dai
Că-i zi ploioasă, zi de mai.

Minţind îmi spun că nu te mai cunosc
Dar ştiu prea bine,-i fără rost;
Când îmi apari în zi sau noapte
Te simt mereu tot mai aproape

Din nou încerc să mă apropii
Te văd, aproape că-mi zâmbeşti
Dar tu mereu te ţii de şotii
Eu ştiu că tu mă păcăleşti.

Dar lângă tine când sosesc
Şi când încerc ca să-ţi vorbesc
De-odată se porneşte-un vânt
Iar de la tine nu scot un cuvânt.

Îţi spun că multe vreau mereu
Ca să-ţi transmit din gândul meu
Dar tu priveşti în depărtare
Numai de mine nu te doare.

Şi astăzi totul e la fel
Căci soarele-i pe cer afară
Îţi spun că tu eşti al meu ţel
La tine însă plouă iară…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt dator

Îmi sunt şi soare, 'mi sunt şi stele
Şi mare-mi sunt şi sunt pământ
Iubirea dorurilor mele...
Să te iubesc dator îmi sunt!

Să-mi amintesc că sunt iertare
De-o veşnicie-mi sunt dator.
Sunt cântec de privighetoare
Şi adăpostul unui dor.

Îmi sunt dator să-ţi mângâi părul,
Când te aşezi la pieptul meu,
Căci numai eu îţi ştiu misterul
Prin care "tu" eşti veşnic "eu".

Îmi sunt blestemul dintr-un cântec
Şi armonia dintr-un vers.
Dator îţi sunt cu un descântec
Şi cu întregul Univers.

Îmi sunt dorinţa, ce te-aşteaptă
Să-mi vii din roza înflorită.
Dator îmi sunt să-ţi spun în şoaptă:
De mine eşti în veci iubită!

Să te-nsoţesc prin galaxie,
Să-ţi mângâi trupul mlădios.
Îmi sunt dator, îţi sunt şi ţie,
Iubirii noastre credincios!

Îmi sunt tăcere şi durere,
Lacrima propriului destin
Tribut pământul, când va cere,
Mă voi elibera de chin.

Daniel-Petrişor Dumitru

poezie de Daniel Petrişor Dumitru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată, de ce ai plecat?

Tată, de ce-ai plecat?
Lumea zicea că eşti un beţiv notoriu,
Că ai patima suptului, că eşti un împătimit al alcoolului.
Şi mai zicea lumea că ne-ai distrus fericirea.
Fericirea?... Poate altceva.

Noi te iubeam aşa cum erai.
Mai ştii copacul pe care l-ai plantat?
Era mic când l-ai plantat
Şi am jurat
Că într-o zi va fi tăiat.
Nu m-am ţinut de cuvânt, tată;
Îmi pare rău că nu m-am ţinut -
Acum va trebui să-l văd toată viaţa.

De când ai plecat, se zgribuleşte la mine
Şi îmi face, complice, semn din câte-o creangă.
"Ce vrei? - îi spun- m-am săturat de tine,
Mori şi tu, că vreau să am viaţa mea!"
Am vrut să-l tai ieri,
Am încercat,
Dar s-a gudurat,
Apoi a ţipat
Cu ţipăt uscat,
Cum face căţeaua lelii Parasca
Atunci când îi îngroapă căţeluşii abia fătaţi.
De vii îi îngroapă...
Tu ai avut noroc.

Frumos costum de înmormântare
Ţi-am cumpărat!
Că tocmai fusese ziua ta.
Ţi l-a admirat şi bunul tău prieten.
Chiar a zis:
"Tulai, frate, că-i tare frumos,
Să-l porţi sănătos!"
Ţi-a făcut din ochi şi a tras o duşcă dintr-o sticluţă
Pe care scria: "Frecţie - răceală şi gripă",
Dar stai liniştit,
Nu e răcit.
E sănătos.
Şi eu sunt,
Şi sora mea,
Şi fratele meu,
Şi toată lumea e sănătoasă.

Tu ziceai mereu că sănătatea e mai bună decât toate;
Iar eu te-am întrebat:
"Tată, îmi dai un pic de sănătate?"
Ai spus că nu se poate cumpăra
Şi am înţeles că nici un Crăciun nu va fi altfel.

Acum e iarnă, tată;
Dar la toamna ce vine
Copacul tău îmi va da mere,
Mere de la tine, înţelegi?
Am să fac un cidru bun,
Am să mă îmbăt şi am să întreb copacul:
- Tată, de ce-ai plecat?
Copleşit, mărul va plânge...

poezie de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri şi vise scrise

Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.

Vom adormi, visând, visând
Căci viaţa e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.

Sunt amintiri, dar sunt şi vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.

Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, să trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
Să nu se veştejească.

Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îţi sorbeam
Îmi amintesc de tine.

Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ţi fire
Îmi amintesc, de tine.

Şi-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Şi-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.

Aş trece eu, să-mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îţi spuneam, că te iubesc
Şi cerul vrea s-asculte.

Şi-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe braţe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.

Şi-mi amintesc, cum mă doreai
Cum mă doreai fiebinte.
În braţe, tu, cum mă strângeai
Şi îmi şopteai cuvinte:

Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai – ziceai
Şi vremea a trecut.

Şi vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Şi amintirea, ne petrece
Spre alte zări... şi firi.

Acum, le ştiţi: le-am scris
Le-am scris ca să le ştiţi.
Şi vor rămâne... vis
Şi voi să vă iubiţi.

Viaţa, este frumoasă
Frumoasă, când iubeşti.
Şi este, dureroasă
Când tu, o părăseşti.

Şi vine, vine-o zi
Când toţi o părăsim.
Şi ziua, n-o vom şti
Cumva, să o vestim.

Şi dacă tot, nu ştim
Nu ştim ce va mai fi.
Măcar, să ne-amintim
Când timpul, v-a muri.

Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.

Şi dacă se vor teme
Prin vreme, să înoate.
Nu vă temeţi... de vreme
Spunând, că nu se poate.

Se poate, dacă vrem
Şi dacă... ne iubim.
Şi amintiri... avem
Scrise, când: le citim.

poezie de Paul Preda Păvălache (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă! Alfabetul vieţii mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viaţă.
Şi ne creşti, cum doar tu ştii,
Cu iubire şi dulceaţă!
Tu îmi eşti iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu eşti cartea vieţii mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Şi acum tu, unde eşti?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuţă,
Ca şi la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinţi şi casa părintească!
Viaţa ni-i scurtă şi ştiu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Şi mai ştiu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Aşa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ şi-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Şi nutrim speranţa regăsirii ce ne întinereşte,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de tine

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi lumea-mi pare atât de mică,
Fără iubirea şi mângâierea ta,
De tot îmi este frică.

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi viaţa-mi pare ca o clipă,
De-aş putea zbura
Pe-a vântului aripă.

Să vin în miez de noapte
Ori în zori de zi,
Să-ţi spun cu dulce şoapte
Că fără tine nu pot trăi.

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi inima mă doare,
Ce mult aş vrea să fii a mea
O! tu raza mea de soare.

Dar totul e în zadar
Şi mie îmi pare atât de rău
Căci tu nu eşti lângă mine
Şi lângă tine nu sunt eu!

poezie de Vladimir Potlog (6 octombrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt gata să iubesc

Prinde-mă de mână şi fii ghidul meu
Spune-mi ce ai vrut să îmi zici mereu.
Şopteşte-mi în taină acele cuvinte
Vreau să le-aud şi să le ţin minte.
Gura mi-o sărută, atinge-mă bine
Stârneşte dorinţa ce o simt în mine.
Ţine-mă în braţe şi strânge-mă tare
Risipeşte-mi teama şi dă-mi alinare.
Şi în bezna nopţii când nimic nu vezi
Fii a mea făclie să îmi luminezi.
Iar în timpul zilei, e de înţeles
Vreau să îmi arăţi că eşti cel ales.
Aripi tu să-mi dai, ca să pot să zbor
Când eşti lângă mine mă înalţ uşor.
Pătrunde-mi în suflet, zidul prăbuşeşte
A venit şi clipa să-l văd cum sfârşeşte.
Fiindcă prizonieră sunt de când mă ştiu
Haide, rupe lanţul, liberă să fiu.
Căci a mea armură este mult prea strâmtă
Vreau să mi-o dai jos, că nu plec la luptă.
Scoate la lumină sufletul din mine
Că sunt gata acum să mă iubesc cu tine.

poezie de Ruth Kephart, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoană de speranţă

Din cer mănunchi de stele să apuc
Să fac din ele - Chipului sfânt o ramă,
Căci timpul trece, anii trec, se duc,
Eu mă gândesc mereu la tine, mamă.

Când viaţa mea e plină de tumult
Îmi eşti, măicuţă, icoană de speranţă,
Glasul tău duios mereu îl ascult,
Căci vorbele tale îmi sunt ca o povaţă.

Tu eşti chip cioplit din razele de soare,
Străluceşti în suflet pentru totdeauna,
Îmi eşti măicuţă dragă, viaţă şi culoare,
Eternă primăvară, ca tine nu-i niciuna.

poezie de Răzvan Isac (8 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui despre dorul de om

I
Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri,
mai sus de zilele şi nopţile măcinate de viaţă.
După ultimul cer a cuprins
adâncimea timpului;
îmi vede somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi stelele se întunecă
în flacăra roşului apus.
Este de ajuns
că am rămas pe pământ un gând,
şi nu un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns,
copila mea.
Nu pune lacrima peste mine care mă striveşte,
rămân aşa cum sunt –
sclipitor în stele,
mugur în nuiele –
căci învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt,
cu mult timp înainte
când te ridicam deasupra inimii
cu braţe largi de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi
şi urcă cerul tău înspre mine.
Poate oi lăsa în părul tău dorul,
iar lacrima – pământului
să urc în următorul mugur floare.
II
Tata a urcat un luceafăr mai sus
de ceruri.
După ultimul cer, l-a cuprins
adâncimea timpului dus;
îmi vede buzele rostindu-l
în somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi steaua lui se întunecă
în flacăra roşului apus.
E de ajuns
că sunt pe pământ un gând,
şi n-am rămas un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns.
Îţi aud plânsul fără răspuns;
aşa uşor cum sunt,
umblu în apele care ţi-au cutreierat ochii,
învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt
în vremuri dinainte.
Aş fi murit cum moare umbra în lumină
dacă zeii nu mi-ar fi aruncat în trup
suflet de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi,
mă vei revedea în amurg
stea fără noapte,
stând cu genunchii pe cer
ca şi cum ai veni dintr-o rugăciune
să-mi spui despre dorul de om.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (9 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!