* * *

dincolo de abstracţiunea de principiu
a unei conjuncţii atât de formal adversative
mă opresc într-un centru cu sens
bunăoară în acest miez de cosmos
ca-ntr-o inimă de Dumnezeu
îmi mângâi copilul de durere şi de frică
de toată greutatea lumii acesteia
căzute sub pământ
cu glas omenesc îi povestesc
despre cum înţeleg eu să fiu fericită!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

voi da like zilei acesteia nici măcar începute
aşa cum acorzi prezumţia de nevinovăţie... de frumuseţe
necunoscutului pe care foarte probabil nu-l vei vedea
niciodată în carne şi oase

realitatea se va abţine
(de) la eventuale pronunţări de sentinţe
în virtutea memoriei devenite afectivă
printr-o întâmplare fericită
prin strădaniile mele proprii

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu spatele

moartea
gustul ăsta coclit lăsat cu gol la stomac
într-o primăvară veşnică în nesosirea ei

atâtea tramvaie bete/ oameni deraind pe şine
în faţa unui "ei înşişi" pierdut

batista mea parfumată – odiseea unei fetiţe
multă vreme iluzionându-se că viaţa este
doar flori... bunăoară narcisa asta... bunăoară cercul sidefat
nicicând intrat în aria de coliziune cu absenţele

şi cine mai cunoaşte limba de dinainte de Babel
toată înrâurirea de sentimente aducătoare de cuvinte clarvăzătoare
purificându-ţi apele eului aşa de introvertit

om şi copac/ copac şi sânge
întârziatul nominal cu spatele
la un drum deschizându-se
direct în primăvară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulnerabilitate de duminică

sentimentul sălbăticit
gândul ce nu se lasă capturat
în cuvinte

drumul cu praf
toţi smochinii aceştia
înţepându-mă tandru cu frunzele
printr-un geam

eu
desfiinţând încuietorile
ignorând orice etichetă / orice religie
îmi las gaj sângele
suspiciunilor timpului

privirea ta
de la geneze locuieşte
înţelesurile-mi feminine
plânsul reprimat
să se confunde
cu ploile

convingerea mea
că te ştiu de muuuult...
chiar de te-aş găsi
nimic nu îmi va fi
de ajuns

pasărea
despietreşte
în zbor
peisajul
toată anatomia aceasta
făcută să existe
pe moarte fiind

uit de frică
o să fiu
a smochinilor
şi a drumului contorsionat
mult prea banal poate...
a unei istorii
trăite de mine...
doar auzite?!

[toate îţi păstrează cu fidelitate
chipul]

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vida nuda

ca o pânză
ne cuprinsese o ploaie
pe după inimi pe după grumaz

nu aveam loc (sau... timpul se dereglase?!)
să aprofundăm elementara semnificaţie
compoziţia sufletească a reacţiei chimice

cireşii decretaseră marea încercuire
în lăuntrul lor ca-ntr-o placentă ucigaşă
primeam în loc de hrană fructe cu grindină
uriaşele pietre renegate de uterul universal

pe propria piele experimentam groaza
boala personală acest beteşug de neam
stigmatul care în sfârşit ne arăta lipsei lumii
la fel de goi cum ne înfiinţaserăm în ea

plecam strangulaţi
în propriile cordoane ombilicale
fară ca pe undeva să se consemneze
ideea vreunui martiraj.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog 2

casa îşi pierduse ferestrele
în orbitele goale plânsul intra ca-ntr-o matcă
mă făceam mică / ieşeam din mine până la ultima matrioşkă
până la ultimul sânge şi ultima adrenalină
până la cea din urmă carceră

deveneam
invizibilă / mult prea uşoară ca să port greutatea unui nume
condiţia de femeie... / doar pe aceea de cuvânt

mă amestecam
în golul peretelui
în agonia aerului devorat
în destinul minuscul de amibă

singura supravieţuitoare a unui trecut rămas într-o fotografie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucur-obor colţ cu drogheria

frig foame ceaţă!

toată această unduire a contururilor
până la a compromite realitatea

mă descopăr din nou fetiţa
aşteptându-şi mama rătăcindu-se
într-un magazin cu necunoscuţi
şi rafturi posedate

trăiesc pentru prima oară moartea
această lume aparte în care te laşi mânat
se pare fără alternativă... de nu cumva...

repede
îmi fac semnul crucii
aşa cum în vis m-a învăţat bunica
mă joc serios în rochie cu bretele şi fluturi
ud florile de la încheietura mâinii
vorbesc vrăbiilor dintr-o carte
ca un om mare mă sustrag ascunzându-mă
în raionul cu păpuşi Ştefania şi baghete

trasez un cerc sau o planetă o inimă impermeabilă
încep un gând îl continui cu apetisant croissant cu dulceaţă

o vânzătoare îmi face semn din dreptul casei de marcaj
un glas cunoscut mă adună acum când spaima aproape trecuse
cu greu mă desprind port o vreme urmele imaginaţiei stranii

mă trezesc de tot

foame frig ceaţă... eu!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-o să-ţi scriu despre iubire 2

despre dialogurile închipuite
în care uitai să răspunzi
pueril concepeam replici
neverosimile în feminitatea lor

nici despre cum "era / a fost odată..."
n-o să pomenesc mai nimic
[preafrumoasa poveste dând un sens... numai al meu...]

şi am corupt timpuri / programe / verdicte...
în balansoarul în care de-una-singură m-am trezit
duminicile trudeau să mascheze vidul
lipsa mâinii amputându-şi solitudinile peste o alta

nici despre revederea târzie nimic nu vei şti
despre absenţa noastră din cuvinte
[cum "nostru" ajunge brusc cu totul altceva să însemne...]
despre poticnirea în gesturi / într-o dantelă de rochie
fără de scrupule desăvârşind bâiguielile...

vei avea dreptul la propriile percepţii
deformate de grabă sau de aglomeraţie
de zidurile acestea ample crescute vii
din suflete amorţite

îmi vei da dreptul la propriul scenariu
efectul nestăvilitei imaginaţii bovarice...
voi şti că nu pe tine te-am găsit
că... eu... nu eram eu...

se vedeau 2 străini
unii care nu împărţiseră vreodată
un Cântec

de-aceea poate se lăbărţa timpul
de-o parte şi de alta a aerului ticsit
gânduri... privirea desfiinţând cerul
penuria de sentimente a curţii

o să ating o nuanţă / poate maroul
coperţii impersonalizate
pe cel al bomboanei insipide de ciocolată
n-o să ştii că habar n-am avut să mă apăr

ai debarasat spaţiul de toată artileria
de toate detaliile...
de mine...

n-o să-ţi scriu despre...
o să te-nvăţ cum se priveşte un om
prin început purificat de decembrie
fără metafore / fără de voaluri / fără ascunzişuri
numai el însuşi / bunăoară la masa aceasta unde
ca pe ninsoare paşnică îmi aştern inima

duminica vine uşor
mult-prea-timpul nu lasă spaţii goale
nicio frică de luni:
astăzi nu doare
nici iubire
nu este.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

viaţa se aranjează în formă de Sens
optezi să exişti firesc
fără teama de-a nu pierde esenţialul
de-a rămâne pe dinafara întâmplatului
asemenea copilului înţelept alegi
să te bucuri în loc să se îmbufnezi

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hic et nunc

ca să mă înfrunt cu tine
doar ca să te tachinez
să-ţi scot odată
plictisul
sentimentul textilei
care nu are de gând
să cedeze la timp
spre exasperarea pielii
în atâta obişnuinţă
pierzându-şi abilităţile...

ca să mă înfrunt cu tine
ca să mă vezi
substanţă activă 100%
diagnostic irefutabil
semn al destinului
al bunei fatalităţi

eu însămi trebuie
să fiu
cea de acum
la ce bun "altădată"?

cum să te opui
invaziei de copaci
subtilităţilor verdelui
clipei acesteia când se dă
ora exactă / se trece
la ceasul de vară

îmi exploatez chipul
să exprime
lumea aceasta
nopţile necesare
erele şi nisipurile
păstrătoare fidele
ale necredinţelor
omului

iată-mă
hic et nunc:
pune mâna pe mine!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralel(isme)

pronunţi copac
şi se face frig ca şi cum
universul ar găzdui sine die
o pădure de semne cu înţelesuri în jos

cuprinzi dimineaţa aceasta într-un enunţ
prin care oamenii umblă ca şi cum ar fi urmăriţi
din când în când tramvaie galbene le iau în posesie privirile:
prin geamuri: nişte păsări surghiunite

rupi o silabă în două... în trei... în nimic

te situezi centrifug
şi vulturii se reped
să prindă bucata cea mai bună

cu ultima resursă de vigilenţă mă faci atentă
cum de luni în şir îmi vorbeşti
despre iubire

cu toate strădaniile mele
aud numai sin/gu/ră/ta/te

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudolexical

necunoscutul se strecurase
în noi asemenea unei umbre
ne culcam cu el ne trezeam
era numai un fel de a da
un nume eufemistic fricii
care ne încleşta venele

coborâţi

în prima copilărie

am căutat

antonimul cuvântului iarbă
n-am găsit decât lipsa ei
cum antonimul iubirii
nu era nicidecum ura
ci marea absenţă
a celei dintâi

acest univers fatal structurat

cu plusuri

mai ales cu minusuri.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-mi, Doamne, anii mei

Întoarce-mi, Doamne, anii mei
Copil sa fiu din nou la mama,
Să urc fără frică într-un tei,
Habar să nu am ce este teama.

Să merg iar desculţă pe-afară
Prin iarba cosită şi udă,
Să privesc rândunica cum zboară
Să simt inima cum îmi tresaltă, nebună.

Atât de bine îmi era la mama
Şi-o simţeam cu toată fiinţa,
Am crescut şi-am aflat ce e teama
Şi-am aflat şi ce e suferinţa.

Mi-e sufletul gol şi pustiu
Şi multe am avut să spun lumii,
Am rătăcit de dor şi nu ştiu
De am greşit... cum spun unii.

Aş vrea să las lumii un semn că am fost
Printre semeni, un suflet sihastru
Cu inima plină de iubire şi frumos,
Şi c-am iubit şi-am simţit în albastru.

Am vrut să dau lumii, din sufletul meu
Iubirea să-mi fie tovarăş de drum.
Şi oamenii să fie buni, am vrut eu
Dar mai mult de atât să fac, nu am cum.

poezie de Elena Bulancea (2017)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manevră

cu o mână aproximativ decisă
te-ai lua şi te-ai împinge
dincolo de joia ploioasă

ai înainta simulând déjà-vu-ul
ca împrejurimile să fie sigure
că eşti de-a casei

ai începe un cântec
ceva despre o lume sau despre o margine
fundalul ar fi cu silabe de pescăruşi
nimeni nu s-ar grăbi să schimbe decorul

înaltă şi vie
ţi-ai despacheta sufletul
ai încerca privirea aceea firească
aptă să ascundă fie şi parţial frici
ţi-ai trece o inimă peste moarte

ca un cer
ai lăsa păsări să te zboare
într-o joacă ai sări în violet de curcubeu
i-ai face lui semn

în centrul luminii ai aprinde
cel mai sublim dintre focuri

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inevitabil estival

suntem prea fricoşi
ne începem constant ziua din dreptul a ceva expirat
tot balansul acesta... tot balastul:
cine să ne plângă de milă?

intraţi în aria de coliziune cu nimicul
inactivi activăm funcţia de economisire a afectului

! dar suntem oameni
avem nevoie de jumătăţile-acestea!
nu ne displace balconul cu briză
nici firimiturile gesturilor noastre
conservate într-un vârf cu levănţică

*
asemenea vieţii
orice cuvânt cu sens se naşte
dintr-o dragoste

să fie iubirea iasomiei
faţă de imperfecţiunea albului
însingurat în propria continuitate?!
şi-atunci norii albi...
chiar şi spaimele...

... sentimentul copacului curtând cerul
el însuşi lăsându-se copleşit de vrăbii
de respiraţia umanizată
în serile cu tei şi tramvaie galbene

[Dumnezeu rupe constant din Sine...]

să fie numai
iubirea aceasta care ne caută
pe fiecare în uriaşa absenţă a celuilalt?!

*
poteca stearpă
şerpuieşte
în imaginaţie
pâlcuri de nalbe şi rândunici
post meridiem-ul începutului de vară
când macii se mută în inimă
fără să se vaite de alteritate

mergem de-a lungul zilei acesteia
cum de-a lungul unei faleze cu de toate
pescăruşi goi ciugulesc cerul din umeri
ne place nisipul cu cochiliile şi memoriile lui ample
înflorind iarbă în mijloc de civilizaţie

aşteptăm

deocamdată

fiecare la câte un capăt

ploaia o să ne demaşte...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun

am lacrimi pe suflet şi sunt trist
frigul îmi taie răsuflarea
tremur
singurătatea rupe din mine
puţin câte puţin şi
nu înţeleg multe lucruri
aud liniştea cum cotrobăie
prin clopot
dincolo de lumea mea
un Dumnezeu se descompune în colinde
îngerii se adună în cerc
doar eu îngenunchez pe durere
şi aştept

cineva îmi umblă prin suflet
e mama
o strig
dar
nu spune nimic...
durerea topită în lumina unei lumânări
se întinde peste tot
nu-i nimic
într- o bună zi mă voi întâlni cu Dumnezeu
şi-l voi întreba despre mama

ştiu că în aşteptarea asta
la o distanţă de o lacrimă
sunt doar eu

... şi o dorinţă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că dincolo de maşinăria asta de PR şi dincolo de modelele trecătoare ale fiecăror vremuri, basmul este nepieritor. El este născut, spune şi repetă nişte repere umane, de care avem nevoie şi care ne vorbesc nouă despre lunga tradiţie a neamului omenesc pe acest pământ.

citat din Ilinca Stihi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de autoportret

Eu sunt cum trebuie să fiu.
Sunt aşa, şi sunt pe dincolo;
Sau sunt pe dincolo şi nu sunt aşa.
Dar, nici nu vreau să fiu
Cum trebuie acolo,
Ori sunt cum trebuie
Să fiu dincoace.
Dar cine ştie cum trebuie să fiu?
Şi cine vrea să fiu cum trebuie ;
Şi cine aşa şi pe dincolo,
Pe dinăuntru, pe dinafară,
Peste tot ce e, ce sunt,
Ce mă-nconjoară,
Ce mişcă, ce moare,
Ce-i bun, ce-i rău şi ce doare;
Ce naşte, ce duce
Pe dincolo şi dincoace de noi,
Din noi, şi pe dincolo şi pe dincoace,
În lumi stelare, milenare,
Ce sunt sau nu sunt?
Eu sunt cum sunt,
Că sunt sau nu sunt:
Pe dincoace, aşa şi pe dincolo!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipsă de imaginaţie

rămaşi cu ochii aţintiţi
unul asupra celuilalt
ca asupra unor monitoare
îndărătnice cu idei fixe
fiecare aruncându-şi neputinţa... vina
pe seama celuilalt

încercăm

mici variaţiuni
o nuanţare a fundalului
un shortcut pentru orice eventualitate
resetarea priorităţilor
adunarea detaliilor într-un recycle bin
chiar şi un restart
rămânem aceleaşi două mecanisme blocate jalnic

din depărtare... apropierea ta maladivă
gestul uriaşului rănit de moarte
acoperind cu starea lui jumătate din cosmos

reacţia mea ambiguă văzută din exterior
aceste excrescenţe insidioase obturând
accesul elementar la sine

lipsa de imaginaţie ne coboară
în faţa publicului care mizase

cine va face rost de o inimă
ca spectacolul să se ţină?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

suflet

Definiţia sufletului. Sufletul este un substantiv cu multe sensuri, care se aplică atât într-un sens ce cuprinde deopotrivă omul, animalul şi planta, cât şi într-un sens care cuprinde doar omul şi îngerii cereşti. Definiţia primului sens este aceasta: sufletul este desăvârşirea unui corp natural, înzestrat cu organe şi având viaţă în potenţă. Definiţia sufletului în celălalt sens: sufletul este o substanţă necorporală, desăvârşire a corpului, care pune corpul în mişcare după o alegere întemeiată pe un principiu raţional, adică intelectual, în act şi în potenţă. Ceea ce este în potenţă este deosebirea specifică sufletului omenesc;ceea ce este în act este o deosebire sau o particularitate a sufletului îngeresc.

definiţie de Avicenna în Cartea Definiţiilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi mine

rămânea marea asta
o lume care primejdios începea nu părea
a vrea să se sfârşească

un ţipăt multiplicat
mirosul mult prea sărat... algele... gândul străvezit
şi inima pe punctul de a se desprinde
pradă pescăruşilor în trupuri alteraţi

cuvintele intră insidios în semnificaţie
la fiecare jumătate de sens o capcană:
îmi ţin tâmplele respiraţia plânsul
încerc să nu fiu cea mai vinovată

ca-ntr-o hipnoză lumina îmi amestecă glasul
printre valuri printre nesfârşite coridoare-ale timpului
amprenta chipului trădat – o casă atât de singură!

corabia se izbise undeva departe
de o poveste în faldurile căreia treptat îşi pierdea memoria
nici urmă de îndoială nici atât de moarte!

şi totuşi eu!

cu vârful degetelor de-abia atingând
linia fină care desparte
cuminte ca-n faţa unui pluton de execuţie
nu mă încumet
cu propria viaţă să-i testez lipsurile
gradul de scrupulozitate

în spate
nisipul sănătos poartă la fel de firesc
trupul cochiliilor şi dârele sângerii
ale tălpilor alergând alergând
prea mult să nu se oprească... să vadă

copiii înalţă zmeie
verbele se conjugă obişnuit la prezent
şi oamenii... oamenii încearcă din răsputeri
dramul minuscul de fericire să nu-l piardă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!