Cicatrici

cicatricile nevăzute umblă haotic
în clipele de linişte
despicând-o, hăcuind-o în bucăţele amare
sub aşchii de sudoare până ce
alcătuirea luminii temperează starea de apă şi sare.

cuvintele vin suite-n vârf de creion
şi-ncep să-ntunece hârtia cu ploaia de gânduri
măsurând cu disperare timpul
ce urcă în tăcere pe mâna ocupată.

o altă simţire se-nfige în aer
cu o desime nestăpânită
pe-un drum adunat până-n miezul celulei,
cu o respiraţie liberă de toate consoanele înnourate

şi-o simplificare de arbori,
o rememorare de frunze căzute
şi-o privire agăţată de luciul clanţei.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai rămas

ai rămas în scrierea mea târzie.
în cuvântul ce respiră tăcere.
scris cu litere ce ard sau se fac apă.
eşti mult prea departe
pentru paranteza fiecărei duminici.

drumurile noastre dispar singure.
cioburile din linişte nu ne salvează.
fereastra adună clipele ce fug fără noi.
doar clipa rebelă sfâşie prezentul ce încape într-o sacoşă.
pe verticală urcă lumina,
pământul nu se naşte din nou.

ţi-ai luat ziua bună cu tine.
mi-ai lăsat senzaţia că orizontul e fără linie,
agonia aşteptărilor nu există,
toţi sfinţii sunt la locul lor
şi mâine vom închega o altă respiraţie
în timpul fără zăpadă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migraţiei spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
şi tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

şi tu eşti o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subţire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spaţiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

tăcerea-i de plumb
agăţată de gestul
mâinii căzute

haiku de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gol etern

rotund himeric adunat sub pleoape
cătuşe pe mâini
infern la picioare
e foarte târziu şi atât de întuneric
şi atâta verde-n jilţu-n care stau

pe mozaic dansează o lumină
a tragerii mele pe roată
în miezul adâncului dens e tăcere
şi-o orbitoare prăpastie

un gol etern îmi cade pe umeri
aşteaptă-mă ieri
tu care n-ai venit niciodată.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nerefuzat

din preistoria paşilor
obsedaţi de a merge printre stele,
rămâne amurgul concentrat pe frunze,
o comemorare a absenţei din secundele verzi,
şiruri de gând albastru prezent
în cuvintele ce vin spre altoire,
înainte de acoperirea golului pustiu.

închisoarea prismei clonează miraje fără identitate
reînviind o stare de fluturi,
din bucăţi de iubiri dezintegrate,
din distanţe înjunghiate de lumina
ce-şi sparg alcătuirea,
curgând palpabil pe buze.
prelungeşte un aer primăvăratec
ce o luase anapoda pe altă cărare,
aşezând literele aprinse în cuvântul stins,
creând poemul nerefuzat de lună.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Eu ştiu că trebuie să fii mereu acolo,
sub luna ucigaşă ameţind secundele,
fără de da şi fără de nu,
în toate clipele când sfera, rombul şi cubul
au devenit o linie pe care am mers,
cu o depunere pe talpă a despovărării de seva amară,
trăind aceeaşi stare de lumină, de umbră, de gol,
de alb fără alb, de negru fără negru,
de cuvânt fără gură,
în lanţul primitiv venit din adânc.

Acolo, unde se deschid adâncuri şi iese lumina
în lanţul înfipt în aerul tare,
într-o nestăpânită desime de gând.

Metalicul şuier de frunze sfărmând orizontu-n inele
trosneşte şi arde pe albul hârtiei
scriind poemul ce nu se va pierde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia-mă de mână

ia-mă de mână,
aşa mă simt frumoasă,
cu apa din mine nesălcie şi sarea mai puţin sărată.
într-o alcătuire dintr-o ploaie de frunze,
cu amurgul ce cade din mine înapoi şi înainte
sub luna ce ucide şi mă împarte-n aşchii.

printre vocale rămâne aşteptarea,
vibrează deasupra-mi nuanţe-n destrămare,
cuvintele respiră materia-n durere.

desfid hotarul care duce-n haos,
nepăstrând distanţa sacră de măsură,
pe-un drum neînsemnat pe nicio hartă
să alergăm, ţinându-ne de mână.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua coboară

Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinşi pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafaţă
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agăţate de mâini şi picioare
ridică spaţiul dincolo de uitare.
Ieri şi alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă şi aproape.
Pentru o clipă prelungiţi într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi şi crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foşnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mişcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minutul picură...

Minutul picură dezolant pe frunze,
pădurea se suflecă pregătindu-se de toamnă.
Toate înfrângerile din vară
le adun într-un morman,
din care aleg poeme.
Unele metafore de cerneală
se transformă-n lilieci,
bântuindu-mi nopţile,
altele îmi întorc paşii pe cărarea arsă.
Un şir de cuvinte mişcă gândul
şi-o rază buclată de soare
urcă pe glezne
rupând un lanţ crepuscular,
intrat până în oase.
Zilele cad una câte una,
o frunză vulnerabilă se prăbuşeşte în inimă.

poezie de Oana Frenţescu din Copacii aleargă odată cu mine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprenta verde

amprenta aceea verde, rămasă în aer,
măsoară şi acum gândul prelungit până acolo.

lumina dezacordată de cuvintele lipsă,
ambiguitatea înţelesului
şi fantasmele solitare bântuie-n ceaţă.

porţia de visare e împărţită pe bucăţele,
o porţie e pentru spaţiul albastru,
alta e pentru timpul ce fuge,
peste prag trece porţia cu ultimele raze ale lunii august
şi cu înţepenirea pasului ce urca în spirală.
restul sunt incendieri fărâmiţate în orele ce zac în umbra tăcerii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tranziţie

E doar o tranziţie,
ascunzând zarea în ochi,
cu nesfârşite spaţii de relaxare,
o pace profundă şi-o inimă aproape înspăimântată
de atâta linişte nepământeană
şi un zbor spre flăcări ce ard şi nu dor.

Până se îneacă secundele în moloz,
căzut din ploi venite pe neaşteptate,
zguduind cu tunete şi fulgere
gândul rotund fixat în jurul albastrului senin şi-al visului roz.
Drumul se stinge înainte ca ultima silabă
să termine poemul agăţat în arbori.

Vin alţi timpi fisurând spaţiul,
consumând tot aerul,
ucigând lucrurile mute pentru totdeauna,
icoana din tine piere arzând,
cădelniţând miresme dintr-un trist altar.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile, clătinându-se, lovesc clipele...

Gândurile mele cad în pacea amurgului;
culorile, clătinându-se, lovesc clipele,
auzindu-se o rază a Lunii cum
străpunge întunericul, şi din nou tăcere.

Gânduri independente de clipe urcă miezul nopţii
în căutara altui adevăr decât cel care a fost azi
pentru că vreau să mă sprijin de cuvintele tale
care sunt viaţa însăşi.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă dimensiune

eşti suit pe marginea aceea abruptă
unde îmbrăţişarea trebuie ridicată să te ajungă
din lumina rece şi înclinată într-o parte.
umărul tău e gata să fugă.

în stânga ta e o respiraţie de aer verde
o reîntoarcere a neîntâmplărilor schimbate în gând,
pradă unei lumini încete şi fierbinţi.

strigătul din lucruri nu te lasă ocupat cu tainele frunzelor
şi ieşirea din sfera ta strâmtă.
totul ar fi ca o răsărire de iarbă perfectă
de n-ar fi gravitaţia şi cuvintele legănate de sunet
în spaţiul gol cu o altă dimensiune rostogolită în zare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

instinct improvizat de nepăsare
printre privirile lungi fără ţintă
pe spatele unui cuvânt rămas suspendat în aer
triunghiul orb plămădeşte răscolit alt albastru
până la ultimul etaj

timpul pare a avea o altă respirare
în care cuvintele aleargă spre mine
creând un luminiş de raze
linia devine o strigare verticală către cer
a unui singur nume
până la clătinarea treptelor
şi o revenire în pătratul ferestrei
unde lumea intră pe geam privindu-mă fix.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminica aplecată

Duminică aplecată într-o parte
se agaţă de mine cu jumătatea sa roşie de sărbătoare.
Cealaltă jumătate înşiră plictiseala
până pe spătarul scaunului,
după ce a ameţit un cuvânt cu buze de fluturi
făcându-l de plumb.

Cu inima căzută sub tălpi
respir un aer fugărit pe geam,
greu ca o piatră istovită de timp.

Pe crengi se înşiră o asurzitoare absenţă,
depărtarea e scăldată în frunze
şi cerul coboară în palme, aproape de gură.

Decupez o margine de oră
din surparea zilei făcând-o solubilă
cu starea mea pală captivă-n albastru
şi ies întreagă, pe uşa larg deschisă
sorbind culoarea frunzelor căzute.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gleznele lui Adonis

gleznele lui Adonis ies din infinit
fulgii de zăpadă se dezgheaţă
cuvintele întâmpină iarna înnodând crivăţul în spatele cerului
grămada de gânduri roteşte inima pe umbra fructelor verzi
deasupra ochi de vultur

începe să ningă cuvintele îngheaţă
şi liniştea e ruptă în lumini
şi piatra dă lumină
o alergare apare în interior
în jurul stomacului cresc frunze şi arbori

loc tragic de amestec între mine şi lucruri
infern dantesc coboară-n metafore
cerul răstoarnă o dezmorţire ce creşte
spărgând orizontul în ţăndări.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile, clătinându-se, lovesc clipele

Gândurile mele
cad în pacea amurgului;
culorile, clătinându-se, lovesc clipele, auzindu-se o rază a Lunii
cum străpunge întunericul, şi din nou tăcere.

Gânduri independente
de clipe urcă miezul nopţii în căutarea altui adevăr decât cel care a fost azi
pentru că vreau să mă sprijin de cuvintele tale
care sunt viaţa însăşi.

vezi mai multe poezii de: Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din BOEMA - Revistă de Literatură şi Artă Nr. 146 - Aprilie 2021
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc.
Deopotrivă toate sub talpa mea foşnesc.

În palmele întinse le prind necontenit
Aşa cum cad, cu pete de soare veştejit.

Cad foşnitoare frunze sau clipele se cern,
Odată la picioare speram să ţi le-aştern...

Deopotrivă toate sub talpa mea foşnesc,
Din mâna mea căzute sau dintr-un pom ceresc.

poezie clasică de Eusebiu Camilar din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc.
Deopotrivă toate sub talpa mea fosnesc...

În palmele întinse le prind necontenit,
Asa cum cad, cu pete de soare vestejit.

Cad fosnitoare frunze sau clipele se cern?
Odată la picioare speram să ti le-astern...

Deopotrivă, toate sub talpa mea fosnesc,
Din mâna mea căzute sau dintr-un pom ceresc.

poezie celebră de Eusebiu Camilar din Poezii, 1964
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tropot

un tropot de cal ritmic şi asurzit
plimbă tunetul tăcerii gata de explozie.
rugăciunea de noapte a închinat
lumina ameţită unei candele aprinse.

durerea s-a amăgit în secundele nocturne
cu un xanas atotştiutor.
e un sus şi un jos pe aceeaşi linie
cu o privire ţintă spre albul coborât din tavan.

în mâinile amândouă movila de gânduri
e un amestec de culori.
şi tu mă dori cu săgeţi ciudate din eter,
aruncând cuvintele ca pe nişte petale însângerate,
fără goluri pentru respiraţie,
cale poticnită în patima albastră.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!