Să-nvii de Paşti...

Să-nvii de Paşti... cum altfel să mă ţiu
Aceea, ce mi- eram prin alte vremi?..
Mi-aş îmbrăca un verde pardesiu,
Din stropii florilor pătrunde- m-ar parfumul viu,
Îmbălsămându-mi liniştea printre poieni.

De Paşti, mi-aş căuta... lumea întreagă,
Şi, când bat clopotele, lăsând alte griji,
Să intru, unde crucea mi-e mai dragă,
Şi sfinţii mă apropie de-a lor sclipire vagă,
Visând la flori, să mă ating de-o frunză de măcriş.

De Paşti, când pitulicile jalea o disecă,
Prin zvonul lor primăvăratic, miruind,
Tot pomul verde de cântul lor se -ncearcă,
Iar cel salbatec rădăcinile îşi pleacă,
Spre înaltul cerului, uitând că-i suferind.

De Paşti, ce ar fi caz, şi nu-ntâmplare-
Acesta mi-ar fi trilul, din sufletul curat,
Şi îmbrăcându-i pe ai mei în strai de sărbătoare,
Mi-aş prinde aripi, din două reci izvoare,
Şi, străbătând prin şoapte, s-ajung, unde mi-i dat.

poezie de Lilia Manole din Confluenţe literare
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşti

De Paşti fiecare fluture e-un mesager
Cu aripi albastre şi uşoare.
Pământul priveşte fericit spre cer
De unde primeşte binecuvântare.

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Paşti

Acasă, toţi în jurul mesei,
Ca albinuţele roiesc.
Cu bucurie, azi, ciocnesc
Ou roşu!
E Paşti, e Ziua de Înviere!
Lumini s-aprind
Şi flori, se duc în cimitire,
La cei dragi.

De poţi să crezi
Că înviezi cândva,
Speranţa e divină
Şi nimeni nu-i de vină,
De nu-i aşa...
Ne închinăm la un altar,
În fiecare an.
Pământ şi flori
Şi sufletul din noi
Învie iar de Paşti!

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă ocupaţie de Paşti

Cum de Paşti nimic n-a pregătit,
De la unchi, pân' la nepoţi din văr,
Tot din uşă-n uşă-a ciocănit
Şi ajunse primul... drob-trotter.

epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe bărbat mi-l iau din Paşti în Paşti, iar pe ibovnic, din săptămână în săptămână.

proverbe româneşti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înnoire de paşti

Pensia, asta-i beleaua!
O măresc cu-o sută, două
Şi, de strâns, s-a rupt cureaua,
Nu am bani de una nouă!

epigramă de Georgeta Tretelniţchi din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românii şi sarmalele

Dín vremi imemoriale,
Noi mâncăm ades sarmale,
Tinerei, bătrâni, cărunţi,
La botezuri şi la nunţi,

La Crăciun, la Paşti, oricând
Ávem poftă, ávem jând;
Iar când sunt cu mămăligă
Aş mânca şi de-aş fi rigă.

Ah, grozava tocătură
Are-un gust divin în gură!
Pentru-o porţie, îndată
Eu mi-aş da chenzina toată.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (14 ianuarie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisirea unei gospodine, de Paşti

Nici această sărbătoare
Nu va fi aşa de tristă:
Fac colacul… de salvare
Şi tai mielul… de pe listă!

epigramă de Romulus Filip din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş face cuib...

Mi-aş face cuib,
În al tău trup,
Să-mi odihnesc,
Sufletul rupt.

Din pielea ta,
Mi-aş face haină,
Să mă-ncălzească,
Noaptea-n taină.

Din al tău glas,
Ce stă să geamă,
Mi-aş face cântec,
Să m-adoarmă.

Din ochii tăi,
Fereastră-aş face,
Privind prin tine,
Totul tace...

Iar palma ta,
Căuş să-mi fie,
Sleit de sete,
Să mă-nvie.

Din al tău sân,
Mi-aş face leac,
Mă simt etern,
Când ţi-l dezbrac....

Şi buza ta,
Precum rubinul,
Aş face-o vin,
S-o sorb ca... vinul.

poezie de Andreea Vaduva
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş face cuib....

Mi-aş face cuib,
În al tău trup,
Să-mi odihnesc,
Sufletul rupt.

Din pielea ta,
Mi-aş face haină,
Să mă-ncălzească,
Noaptea-n taină.

Din al tău glas,
Ce stă să geamă,
Mi-aş face cântec,
Să m-adoarmă.

Din ochii tăi,
Fereastră-aş face,
Privind prin tine,
Totul tace...

Iar palma ta,
Căuş să-mi fie,
Sleit de sete,
Să mă-nvie.

Din al tău sân,
Mi-aş face leac,
Mă simt etern,
Când ţi-l dezbrac....

Şi buza ta,
Precum rubinul,
Aş face-o vin,
S-o sorb ca... vinul.

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De paşti...

culegeam frunze de nuc pe care
bunica le punea la fiert şi vopsea
o grămadă mare de ouă
din când în când
îşi ştergea cu mâneca
lacrimile şi ofta...

viaţa m-a îndepărtat de sat

doar scrânciobul
de sub craca nucului putrezit
mai zgâlţâie liniştea
pe prispa veche un păianjen
urcă pe tristeţi
prin crăpătura casei se vede cerul şi
Dumnezeu cum se plimbă tăcut

Doamne, cât a mai iubit lumea
şi nouă sufletul!

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postul Paştelui

Creştine, ţii post cu zel,
Vrând ca să mănânci de Paşti.
Însă cum n-ai bani de miel,
...doar paşti!

epigramă de Alexandru Nacu
Adăugat de Alexandru Nacu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Stă mama întristată la fereastră,
cu ochii săi adânci pierduţi în zare,
în barbă-nnoadă lacrimile-amare,
cu gândul la înstrăinarea noastră.
E zi de Paşti, dar casa e pustie,
iar ea, bătrână şi de toţi uitată,
ne simte-n inimă, ca altădată –
izvor fără sfârşit de apă vie!
Trec nopţile dar somnul nu-i mai vine,
iar gândurile strâmbe o doboară –
se-nteabă-n sine (oare-a câta oară?):
cum de-am ajuns zălog pe uşi străine?

Te simt de-aici, din altă lume, mamă,
în zi de Paşti nu pot să vin acasă...
Dar tu să pui ce trebuie pe masă,
nu mai lua plecarea noastră-n seamă.
Vom fi mereu cu gândul lângă tine,
nu te-ntrista că încă n-am ajuns!...
Tu roagă-te sub crucea lui Isus
să fie Paşti şi-aici..., pe uşi străine!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învierea

Tu ai ştiut tot ce ne doare, griji, suferinţe şi nevoi
Tu, care te-ai sacrificat şi-ai fost cruce vie pentru noi,
Ne-aduci lumina sfântă, să putem găsi calea dreaptă
Ne-nalţi spre Dumnezeu,, conducându-ne treaptă cu treaptă.

Venim cu sufletul deschis, de Paşti să ne împarţi lumină
Să pogoare peste noi har şi milostenie divină;
De sacrificiu-ţi suprem şi azi tresaltă mânăstirea,
Iar clopotele umplu cerul, vestindu-ţi nemurirea!

În mila-ţi nemărginită i-ai iubit pe cei ce te-au trădat
Pentru mântuirea lor, tu crucea pe Golgota ai purtat;
Poate că lumea mult mai frumoasă şi mai curată-ar fi
De n-ar fi cei care te răstignesc în fiecare zi!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de Paşti

Când Paştile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri şi dus agale,
Copil mă regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale;

Simt şi acum, pe prispă, dimineaţa,
Cernându-şi fluturaşii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingăşie faţa
Cireşii alintându-se în floare,

Şi-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi "ziua bună",
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotniţa bătrână;

Se anunţa o mare sărbătoare,
Iar martoră era şi Luna plină:
Va coborî din morţi, spre Înălţare
Isus, a lui Maria, cu lumină!

Că începea aşa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Şi lutul proaspăt, iz de văruială,
Se vânturau prin uşa din cerdac,

Ne uşuram şi trupul de povară
Şi sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam şi eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam şi noi, deh, la mâncare,
Că popa nu ştia, zicea bunica,

Dar totul se făcea cu rânduială
Şi toate le-aşezau la locul lor,
Ştiau bătrânii bine, fără şcoală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator...

.......................................

În miez de noapte, satu-n aşteptare,
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paşte şi lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-aşteptau pe masa plină
Sfinţite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi, cum altul nu-i,
Căci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se năştea şi la-nvierea Lui,

Şi câtă bucurie, 'ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare şi cu mic,
"Cristos a înviat! Adevărat!"
Pe pajiştea cusută-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeaşi luncă mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie...

Aş vrea să vin din nou în satul meu,
În zi de Paşti, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare...

E Paşte iar şi Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge...

Simt o speranţă-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua şi sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de Paşti

Când Paştile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri şi dus agale,
Copil mă regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale;

Simt şi acum, pe prispă, dimineaţa,
Cernându-şi fluturaşii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingăşie faţa
Cireşii alintându-se în floare,

Şi-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi "ziua bună",
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotniţa bătrână;

Se anunţa o mare sărbătoare,
Iar martoră era şi Luna plină:
Va coborî din morţi, spre Înălţare
Isus, a lui Maria, cu lumină!

Că începea aşa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Şi lutul proaspăt, iz de văruială,
Se vânturau prin uşa din cerdac,

Ne uşuram şi trupul de povară
Şi sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam şi eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam şi noi, deh, la mâncare,
Că popa nu ştia, zicea bunica,

Dar totul se făcea cu rânduială
Şi toate le-aşezau la locul lor,
Ştiau bătrânii bine, fără şcoală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator...

În miez de noapte, satu-n aşteptare,
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paşte şi lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-aşteptau pe masa plină
Sfinţite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi, cum altul nu-i,
Căci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se năştea şi la-nvierea Lui,

Şi câtă bucurie, -ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare şi cu mic,
"Cristos a înviat! Adevărat!"
Pe pajiştea cusută-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeaşi luncă mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie...

Aş vrea să vin din nou în satul meu,
În zi de Paşti, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare...

E Paşte iar şi Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge...

Simt o speranţă-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua şi sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.

poezie de Valeriu Cercel din Durere românească
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

În satul meu, ce-l port şi azi în gând
La fel cum se gătea în primăveri,
Mă furişez adesea ascultând
Bobocii alintaţi de-un soare blând
Cum se deschid de bucurie-n meri;

Cobor apoi pe râu, din deal, izvor,
Doar să clătesc în ape cristaline,
Stârnind mireasma pâinii din cuptor,
A morii piatră, ca să mă strecor
Prin lanul verde, crud, iarăşi în mine;

Azi-dimineaţă roua m-a trezit
Când îmbăia de zor o ciocârlie,
Dormeam pe câmp, trifoi, de ieri cosit,
Însă un nor, spre casă m-a gonit
Şi cât de-aproape-am fost atunci de glie,

Iar ca s-ajung mai repede în sat,
Pe a fântânii roată m-am rotit
Şi-n stropi, apoi, de ploaie m-am uscat
În lutul prispei ce l-am încălţat
Când prima oară-n viaţă am păşit;

Dar astăzi, furişat pe lângă soare,
Mă legăn în clopotniţa bătrână,
Vestind în bronz de clopot, sărbătoare:
E vineri, este “Vinerea cea mare ”
Când cuiu-a sângerat în a Lui mână,

Însă de Paşti, voi fi lângă Isus,
Din ochii lui să mă aprind lumină,
Să ard încă un an pe unde-s dus,
Rugându-L să mă ia acolo sus
Când lacrimile cerii-mi se termină,

Acolo unde dorul nu mai doare,
Şi lanu-mi cântă doinele la nai,
Acolo unde dragostea izvoare
Şi merii mei se bucură în floare,
În satul ce e gura mea de rai.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de Paşti

Când Paştile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri şi dus agale,
Copil mă regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale;

Simt şi acum, pe prispă, dimineaţa,
Cernându-şi fluturaşii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingăşie faţa
Cireşii alintându-se în floare,

Şi-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal, zorit, urându-mi "ziua bună",
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotniţa bătrână;

Se anunţa o mare sărbătoare,
Iar martoră era şi Luna plină:
Va coborî din morţi, spre Înălţare,
Isus, a' lui Maria, cu lumină!

Că începea aşa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Şi lutul îmbrăcat în văruială,
Se vânturau prin uşa din cerdac,

Ne uşuram şi trupul de povară
Şi sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam şi eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii mâncam în Postul mare
Nu doar urzici că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam şi noi, deh! la mâncare,
Că popa nu ştia, zicea bunica,

Dar totul se făcea cu rânduială
Şi toate le-aşezau la locul lor,
Ştiau bătrânii bine, fără şcoală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator...

..........................................

În miez de noapte, satu-n aşteptare
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paşte şi lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-aşteptau pe masa plină
Sfinţite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi cum altul nu-i,
Căci noi, copiii,-atunci ne înnoiam
Când Se năştea şi la-nvierea Lui,

Şi câtă bucurie, -ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare şi cu mic,
"Cristos a înviat! Adevărat!"
Pe pajiştea cusută-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeaşi luncă, mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie...

Aş vrea să vin din nou în satul meu
În zi de Paşti, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare...

E Paşte iar şi Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge...

Simt o speranţă-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua şi sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Paşti, la Histria

La Paşti, lângă cetate, vin cohorte
De migratori din burgul Bucureşti
Şi-abia de reuşeşte să-i suporte
Pământul cu relicvele greceşti.

Şi peştii din canal se-ascund în trestii
Când văd pescari bucureşteni, pe baltă,
Cu undiţe, harpoane şi-alte chestii
Ce fac, pe malul apei câte-o haltă.

Şi n-am să neg, desigur, apriori,
Că pleacă, pe-nserat, cu traista goală
Da'-s necăjit că sperie cocorii
Băgându-i cu manelele în boală.

Afumă cu grătarele cetatea,
De se revoltă zidurile reci,
Trezind la viaţă, chiar eternitatea,
Şi spirite războinice de greci.

Şi curge vinul, berea -un potop;
De-naintaşi, cu toţi şi-aduc aminte
Şi varsă, din pocale, câte-un strop
Să stingă setea celor din morminte.

poezie de Ion Ruse
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntorc în copilărie

Mă-ntorc în copilărie mai des decât aş vrea,
Pe drumuri prăfuite mă prind iar de o stea...
Alerg fără de ţintă pe străzi necunoscute,
Prin alte primăveri şi alte ierni pierdute.

Mă-ntâmpină salcâmii cu ale lor cutume,
Cu flori ce-mi cad pe umeri, zburdalnic şi nebune,
Nu sunt aceleaşi flori, dar parcă m-ar cunoaşte
Şi simt cum sub salcâm o altă zi se naşte...

Pe drumul care duce spre firul mic de apă,
Simt paşii cum îmi zboară cu amintiri în talpă,
Iar când ating cu mâna apusul blând de soare,
Îmi pare că sunt veşnic în muta înserare...

Parfumuri mă-nconjoară venind din alte timpuri,
Îmi mângâie mirosul, se pierd în anotimpuri,
Iar când tarziu, în noapte, mă-mpiedic printre crengi,
Simt cum mă leagă timpul şi-aştept să mă dezlegi...

poezie de Marilena Ion Cristea din O barcă de salvare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!