Devonshire Street W1
Ușa grea de mahon cu vizetă de fier forjat
Se-închide. Cu sunet compătimitor, discret, stăpânit.
Soarele luminează încă-acest decor de secol trecut,
Împodobit cu faianță Edwardiană Devonshire Street.
Fără nădejdi. Radiografia de sub braț
Confirmă. Soția stă cuminte lângă el.
Clădirea de peste drum este-înaltă și calmă,
Cu hornurile țintind cerul gri, de oțel.
Fără nădejdi. Iar mânerul de fier al palisadei,
Rece ca gheața, acum e mai norocos ca el
"Oh, londonezi grăbiți și nemiloși! Am fost făcut
Doar pentru-a intra-n acest pat, pentru-a muri astfel?
Și-așează palma-n palma lui, cum, prostuț și gingaș,
O făcea demult, când dansau la Kensington, tineri amândoi;
"E mai ieftin să luăm metroul până la Piccadilly, iar de-acolo
Am putea prinde pe nouăsprezece sau pe douăzeci și doi."
poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre radiologie
- poezii despre trecut
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre sunet
- poezii despre soție
- poezii despre noroc
- poezii despre moarte
- poezii despre metrou
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Strada Devonshire, W1
Ușa grea de mahon cu vizetă de fier forjat
Se-închide. Cu sunet compătimitor, discret, stăpânit.
Soarele luminează încă-acest decor de secol trecut,
Împodobit cu faianță Edwardiană Devonshire Street.
Fără nădejdi. Radiografia de sub braț
Confirmă. Soția stă cuminte lângă el.
Clădirea de peste drum este-înaltă și calmă,
Cu hornurile țintind cerul gri, de oțel.
Fără nădejdi. Iar mânerul de fier al palisadei,
Rece ca gheața, acum e mai norocos ca el
"Oh, londonezi grăbiți și nemiloși! Am fost făcut
Doar pentru-a intra-n acest pat, pentru-a muri astfel?
Și-așează palma-n palma lui, cum, prostuț și gingaș,
O făcea demult, când dansau la Kensington, tineri amândoi;
"E mai ieftin să luăm metroul până la Piccadilly, iar de-acolo
Am putea prinde pe nouăsprezece sau pe douăzeci și doi."
poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mortality
Fără nădejdi. Radiografia de sub braț
Confirmă. Soția stă cuminte lânga el.
Clădirea de peste drum e înaltă și calmă,
Cu hornurile țintind cerul gri, de oțel.
poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre înălțime sau poezii despre căsătorie
Si se facu lumina
Si se facu lumina,
Iar cerul se-negri.
Si omul fu creat
Doar pentru a muri.
Si se facu lumina,
Iar raiul se-ncalzi.
Si marul fu mai copt
Doar pentru-a ispiti.
Si se facu lumina,
Si se deschise haul,
Iar El intreg fu bine
Doar pentru-a naste raul.
Si se facu lumina,
Si ura incolti,
El deveni iubire
Doar pentru-a pedepsi.
Si se facu lumina,
Si ochiul Sau orbi,
Iar iadul fu creat
Din gandul Lui de-o zi!
poezie de Carmen Petraru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre religie, poezii despre lumină, poezii despre rai, poezii despre ochi, poezii despre iubire, poezii despre iad sau poezii despre devenire
Duel epigramatic, seria 21-a din 3.06.1983-25.08.1983: 5. Spanac, fier, oțel...
Cum spanacul fier conține,
M-antrenez în ăst duel,
Iar fierul mi-l transform, Sorine,
Doar într-o spadă de oțel!
epigramă de Naum Smarandache din În luptă cu un... bei (2006)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre spanac, epigrame despre fier, epigrame despre epigrame sau epigrame despre duel
Constructorul de poduri
Un bătrân mergând pe un drum singuratic
Ajunge în ceasul asfințitului rece și gri, tomnatic,
La prăpastia adâncă a unui râu cu vadul lat,
El a traversat în lumina amurgului, săracă,
Fără teamă șuvoiul umflat și apa lui buiacă;
Dar, odată-ajuns dincolo, s-a-întors și s-a apucat
Să dureze-un pod pentru-a lega un mal de celălalt.
" Bătrâne," i-a spus un trecător, " poți oare să-mi explici
De ce-ți pierzi timpul și puterea trudind atât aici?
Călătoria ta se va sfârși curând-curând, oricum
Tu nu vei mai călca a doua oară pe-acest drum;
Ai traversat deja prăpastia adâncă a râului cu vadul lat,
De ce zidești acest pod când răcoarea serii tocmai s-a lăsat?"
Bătrânul l-a privit ridicând din pământ capul nins;
"Prietene, pe urmele mele pășește, întins,
Azi un tinerel fără experiență," a zis,
"Iar el trebuie să treacă peste-acest abis.
Pentru mine prăpastia a fost un obstacol ușor de-înfrânt,
Dar tânărului cu păr bălai i-ar putea deveni mormânt;
Iar el trebuie la apus să treacă vadul, venind pe-același drum;
Prietene, pentru el construiesc acest pod acum!"
poezie de Will Allen Dromgoole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bătrânețe, poezii despre râuri, poezii despre prăpăstii, poezii despre poduri, poezii despre toamnă sau poezii despre sărăcie
Rondelul călătoarei
Iar a pornit pe "drum de fier",
Deși a spus că nu mai pleacă,
Dar poate îngerii din cer
I-au șoptit în vis, s-o facă.
Poate a găsit vreun "cavaler"
De care a-nceput să-i placă...
Iar a pornit pe "drum de fier",
Deși a spus că nu mai pleacă.
Când tinerețea o să-i treacă
Dorurile-ncet cu totu-i pier,
Ș-apoi se-nvăluie-n mister,
Ce-n marea uitării se îneacă.
Iar a pornit pe "drum de fier".
rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre visare, citate de Ioan Friciu despre visare, poezii despre uitare, citate de Ioan Friciu despre tinerețe, poezii despre fier sau poezii despre căile ferate
Demoni
am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început și fără sfârșit,
unde până și Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe fața Pământului,
vorbind cu El însuși
despre noua
arhitectură a Raiului,
am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind niște umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenușă
de fier
peste ochii obosiți ai societății
și peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
și năzuințele,
din când
în când.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre început, poezii despre viziune sau poezii despre sfârșit
Iartă-mă iubito....
Iartă-mă iubito, de tăcerea mea
Am crezut mereu, în iubiri visate
Când în drumul meu până la o stea
Te purtam în gând peste zi sau noapte.
Iartă-mă iubito, că te știu demult
Doar a mea și înca-nimănui
Iar sărutul tău încă-l mai ascult
Fără să mă vrei, fără să îmi spui
Vorbe de ocară, vorbe de alint
Fără să te cred, fără să te mint.
Iartă-mă iubito, mâna mea e grea
Nu mai face semne de la o fereastră
Ochii mei acum sunt o simplă stea
Iar tăcerea vrea iar să se mai nască
Am plecat iubito, lacrima mă curmă
Am murit iubito, am rămas o umbră.
poezie de Alex Daniel din Lumea nebunilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre sărut, poezii despre noapte, poezii despre naștere, poezii despre mâini sau poezii despre minciună
Ultimul râs
Am cosit fân sub soarele de vară.
Munca mi-a fost răsplătită bine.
Iar acum, când recoltatul a luat sfârșit,
Și s-a făcut frig în lume și în mine,
Aș dori, drept bonus, un râs cald
Când, iată,-mi descleștez mâinile și cad.
poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsplată, poezii despre râs, poezii despre dorințe sau poezii despre Soare
Mai ai răbdare
Mai ai răbdare și așteaptă
Răspunsul va veni-n curând
Mai urcă, liniștit, o treaptă,
Mai ia din Carte înc-un gând.
Vei ști la vremea potrivită
De ce acum ești întristat
Al tău Păstor nu te evită
Atâtea vindecări ți-a dat!
Ai mai trecut prin încercare,
Minuni, desigur, ai văzut
Vei mai simți înviorare,
A Lui iubire n-a scăzut.
Supremul Medic te tratează
El e la lucru chiar acum
Asupra ta oricând veghează
Să nu te rătăcești pe drum.
O, nu-i deloc întârziere
Ci-i planul Lui desăvârșit
El îți aduce mângâiere
Zicând: durerea s-a sfârșit...
Iar plânsul, lacrimile tale
În perle se vor transforma
Și așternutu-ți va fi moale,
Alte nădejdi se vor forma.
Mai ai răbdare, nu uita
Ce poate-aduce vindecarea
Chiar crucea grea o poți purta
Când te hrănești cu-ncredințarea.
În vindecare nu-i mister
Ci-atingere miraculoasă
Tăria ta e-ntr-un Vier
Care-n necazuri nu te lasă.
Spre Rai privirea ta s-o-ndrepți
De-acolo vine ajutorul
Atunci când te decizi s-aștepți
Îți proslăvești Mântuitorul.
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (31 martie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre plâns, poezii despre perle, poezii despre perfecțiune, poezii despre mântuire sau poezii despre medicină
... (fără titlu)
Văd în fața doi omuleți
Frumoși, în iarnă îmbrăcați.
Nu sunt, cum ați crede, doi băieți
Și nici doi oameni mai curați.
Sunt doar doi îndragostiți,
Cu cerul drept părinți,
Ce stau drăguț îmbrațișați,
De căldură, frați...
Nu pot crede când îi văd
Cum iubire își rostesc
În timp ce lumea toată
Pare că pe ei se lasă...
"Să mă simt eu, oare, neîndreptățit
Când de viață am fost chiar răsplătit?
Să mai spun că n-am nimic,
Când trecutul mi-a fost darnic?"
Stau și mă întreb, uitându-mă în gol...
De parcă ar trece secol după secol,
"Este oare fericirea selectivă
Sau îmi intră mintea în derivă?"
poezie de Costel Obadă (20 decembrie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre iarnă, poezii despre generozitate, poezii despre frumusețe sau poezii despre fericire
Plastică medievală
Plouase...
Și șoseaua-n vale
Încercuia ca un inel
Donjonul vechiului castel,
Împodobit cu sfinți de piatră,
Cu seniori și cu vasali,
Cu cerbi goniți de câini ce latră
Și-ntregul fast al vieții feudale
Cu castelanii ei medievali...
Deși ne cunoașteam de-atâția ani,
Noi, totuși, parcă nu ne cunoșteam.
Că ne priveam (nu știu de ce) cu ochi dușmani...
Dar în donjonul vechiului castel
În care ne urcasem numai noi,
Fantoma unui cavaler în zale de oțel
Ne-a strâns deodată-n brațe pe-amândoi,
Și-un zgomot de metal ne-a deșteptat
Exact în clipa când ne sărutam
(Ca-ntr-un tablou)
În rama ferestrei fără geam,
Dar cu zăbrele strâmbe și vechi de fier forjat.
Azi plouă iar la Bran...
Ce zici?...
Nu vrei să revedem șoseaua udă,
Donjonul cu ferestre mici
Și cavaleru-n zale de oțel
Ce-așteaptă dornic să ne mai audă
Bătând în poarta vechiului castel?...
poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru faptele diverse (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre câini, poezii despre castele, poezii despre șosele, poezii despre văi, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
La rang de artă
Te-ai născut pentru-a fi muză, pentru-a da lumii culoare și-a o face să vibreze ca un copil ce se-amuză că-și permite să sfideze culmile nemărginirii.
Mă jur pe toți trandafirii c-aș muri oricând cu drag, doar să-i fac în ciudă firii că n-am pus picioru'-n prag, contra fiind iubirii, când e nebunească.
M-ai făcut să atrag ura fiecărui gură cască ce visează să trăiască, având al meu loc...
Mă faci să cred în noroc, fiind a mea și, totodată, să dau cu bâta în baltă, fiindcă mi-ai dat foc.
Zău c-aș vrea s-o iau din loc, când te simt cât ești de coaptă... tocmai bună de cules! Și, tot aceasta m-ar face, să mă-ntorc din mers.
Ești blestem pentru rațiune, când îi pui în brațe raiul, arătându-i altă lume, astfel luându-i graiul.
Nimic nu e imposibil când ești tu la cârmă. Când te simte se îndreaptă, chiar și gura ce se strâmbă fără încetare.
Parcă ai fi un mic soare, astfel lași impresii. Doar privește-n jurul tău, cum clădești expresii, care, până s-apari tu, exprimau doar moarte, le lipseau de tot lumina, transmiteau doar noapte.
Oricine-ar putea să jure că le știi pe toate! Numai să nu fie orb, sau făcut din piatră, altfel n-ar putea nega că nu ești o artă.
Nu știu ce vrajă ciudată ai făcut asupra lumii, dacă-au început să creadă în tine pân' și păgânii.
Iar, dacă privesc la mine... M-ai pus în rând cu nebunii, de când m-ai făcut să-ți pun la picioare ce-am mai bun, inclusiv rațiunea...
Tocmai aici e minunea, căci nu m-așteptam vreodată să pot fi, la rândul meu, transformat în artă.
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (1 august 2019)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre gură sau poezii despre trandafiri
Marea Apă Gri
S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată
Două firișoare de nisip, două fire de iarbă,
Două ițe trecute prin aceeași spată
Lângă Marea Apă Gri.
Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunați aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toți trei ultima oară
Dincolo de Marea Apă Gri.
Două pahare pline, două pipe cu tutun
"Înălțăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Și, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun și vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.
Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui și-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane și-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!
Dar eu sunt încă viu, și tu ești încă viu,
Și destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăși adevărați, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.
Un spațiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăși și iarăși,
Fără griji și fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.
S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături și râsete răsunătoare;
Și trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.
poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fumat, poezii despre vânt, poezii despre suflet, poezii despre seară, poezii despre prezent, poezii despre odihnă sau poezii despre ocean
Sănătate de fier
De vrei sănătate de fier
Și trup robust, fără egal,
Să vezi cum durerile pier,
Secretul stă în... HOFIGAL!
epigramă de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sănătate, epigrame despre secrete sau epigrame despre durere
Requiem
Te-am plâns pe tine ieri, ne-am plâns pe amândoi,
în joc murdar cu soarta... Azi unde suntem noi?
Cu-amorul ce l-am strâns la piept, ne-am subjugat
unei cascade de emoții într-un decor improvizat.
Strângând din colții care ne-au crescut pe spate
am pus pe jar un mic păduche de singurătate.
Am respirat adânc aer cu fier și cu impurități
pentru-a ne-alătura și noi toridelor singurătăți.
Te-aștept de-un secol amorțit și poate acum
ne vom scălda oscioarele fierbinți în praf și scrum.
Tăcută este clipa în care vom pătrunde orbi
și ne-om lăsa aripile plutind în cârd de corbi...
poezie de Ionuț Popa din Valuri (4 octombrie 2007)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre jocuri sau poezii despre creștere
Bătrânul
Un bătrân stătea sub un copac
Singur, singurel;
Nemișcat, într-o însingurare fără leac.
Dacă-ar fi fost sculptat în piatră sau în oțel,
N-ar fi putut fi în nici un fel
Mai rece sau mai tăcut, nici mai sfieț:
Era un om de demult,
Venind de departe, din trecut,
Din praful a o mie de vieți.
poezie de James Stephens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sculptură, poezii despre copaci sau poezii despre arte plastice
Piatra arsă
Se scurge-n noapte -o altă zi
pierdută-n pași lăsați pe drum
de nerăbdarea lui de-a fi
în casa ce-i, demult, doar scrum.
E vie, încă, -n mintea lui
și îi vorbește tot mai des,
dar el nu spune nimănui
ce, numai el, a înțeles.
Și merge, merge unde-a fost
o casă-n care a iubit,
iar viața lui avea un rost:
era atât de fericit.
Pășește, zilnic, pe un drum
cu ochii goi, privirea ștearsă,
și nu ar renunța nicicum
la clipele pe-o piatră arsă.
Acolo doar, privind senin,
spre Soarele ce dă-n apus
se simte, iar, de viață plin
în amintiri de nerăpus.
E-acolo el, e-acolo ea,
cu ochii înspre depărtare,
spre cerul care ar putea
să le aștearnă iar cărare
Pe care-n amintiri, în vis,
o vede și o vrea întoarsă
aici, la el, în Paradis,
pe-un ciot de lângă piatra arsă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire
Clădirea cu obloane de sticlă
În clădirea veche cu obloane de sticlă
Timpul stă în loc de un secol
Și nimeni nu mai intră pe ușa grea,
De lemn masiv,
Sculptată cu precizia unui vultur.
Praful trecut prin sită
S-a așezat pe-ntregul mobilier
Și toate încăperile au prins un aer greu,
Un aer cu aromă de trecut,
Unul ce-ar avea multe de spus
Mie, ție, oricui ar sta să îl asculte.
Ea, clădirea cu obloane de sticlă
Poartă colateral găuri în pereți,
Trecute gloanțe sângerii
Ce-n drumul meu le-am admirat zi după zi.
La colțuri a început a-și decoji menirea
Și câte-o țiglă vișinie cade,
Spărgându-se-n milioane de bucăți
Călcate de mine, de tine, de oricine-i dornic să le calce.
Anii apuși s-au numărat pe degete
Și au jucat mână de mână hora timpului,
Apoi s-au aruncat în foc, mistuindu-se.
Și-așa, clădirea cu obloane de sticlă
A încetat să mai existe.
Și tot așteaptă rece, amuțită
Pe cineva să-i mai arunce o vorbă:
Pe mine, pe tine, pe oricine...
poezie de Kevin Iovănescu (15 decembrie 2017)
Adăugat de Kevin Iovănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulturi, poezii despre roșu, poezii despre lemn, poezii despre foc sau poezii despre existență
Zi de vizită și tabloul tulburat
pe holul spitalului a crescut
peste noapte un copac
zici că este o uzină de făcut praf
cu o elice în vârf și un motor turbat
care zbârnăie neîncetat
tremură și tușește împroșcând
în jur și de zor
întuneric
dincolo de spital a început să plouă
într-un amestec cu cerul cu pietrele
și picături rouă
și picură păsări cu scoici
în cioc
în capătul străzii trei florărese
vând crini agnostici
și fluturi și un clop
sau dau în ghioc
spitalul ăsta șchiop
plus asistente cu cioc
ca trup mântuit sufletul meu miop
o, cum mai cresc cimitirele
cât munții până-n înalt
iar frica ne roade papucii sub pat
femei în fuste și coc se abat
la ușa de fier și nu știu de ce nu răzbat
până la noi noi cei spânzurați
de perfuzii, atârnați
ca niște clopoței de sticlă
de pervaz
să se facă liniște urlă asistenta șefă
mai mult bărbat
și se face până când un bolnav
țopăind într-un picior
vesel și hoinar
pornește motorul din pom
zbâr zbâr vruum vruum zbâr vlam
și eu mă tot întâmplam
tulburat țintuit în tainicul pat
e zi de vizită acum în spital
cei mai mulți dintre noi stăm frumos aliniați
cu mâinile spălate cu ochii ciudați
ne-am frecat cu piatra pe răni până am dat
de urmele bolii
și de câte doi îngeri stricați
pe care fiecare i-am legat
cu șireturile de la bascheți de pat
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre motoare sau poezii despre boală