Mure...

ne-am întâlnit în noaptea fermecată
aleasă pentru noi de cartea vieţii
o noapte lînă. lungă. educată,
cuminte ca urzeala dimineţii

ne-am întâlnit să nu ne mai despartă
nici un moment de pură întâmplare
păi cum altfel când hărăzit de soartă
un răsărit ne-a fost şi un apus de soare

eram timizi ca doi adolescenţi
eram frumoşi ca două mure acre
eram asemeni unor aştri inocenţi
împrăştiind lumina castităţii sacre

în altă noapte totul s-a sfârşit
şi cerul s-a-nvelit în plapumă de nori
cu altă mură sentimentul ostenit
şi-a sprijinit de muchia de zori

şi de atunci mereu ne întâlnim
şi nopţile-s la fel de fermecate
atîta doar-mai sunt un anonim
atîta doar-mai eşti printre visate...

poezie de Iurie Osoianu (5 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimb de experienţă

Erai tu Venus, eu Adonis,
Ne-am întâlnit aşa de-odată,
Iar delegaţia la Tomis
Am prelungit-o vara toată;

Erai frumoasă şi nebună,
Erai a mea şi-aveam noroc,
Zburdam pe plajă împreună -
Doi cai sălbatici, plini de foc,

Prin valuri ziua şi prin soare,
N-aveam nici griji şi nici urgenţe,
Iar noaptea ne-o doream mai mare,
Să tot schimbăm experienţe.

Erai o iapă lată-n crupă,
Eram un tânăr armăsar,
Şi ne-am iubit atunci, dar după,
Ai dispărut c-un marinar...

Ne-am întâlnit acum, vezi bine,
Când devenim sexagenari
Şi suntem două cabaline
Ce fac... doar schimb de ochelari.

poezie de Marius Coge din Vis şi armonie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea...

a fost odată şi eu cu tine
într-o poveste cu ploi senine
ne-am întâlnit în altă viaţă
bătrini ca iarna şi faţă -n faţă...

te-am întâlnit într-un departe
călcand pre moarte cu-aceiaşi moarte
- am renăscut cum El renaşte
În sorocitul crâmpei de Paşte...

şi sorb privire şi sorb retină
şi sorb Marie şi Magdalină
şi sorb sărutul mereu iubire
de Dumnezee-n Dumnezeire...

a fost odată şi eu cu tine
într-o poveste cu ploi senine
ne-am întâlnit în altă viaţă
bătrini ca iarna şi faţă -n faţă...

poezie de Iurie Osoianu (13 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Erai mică şi sfioasă
Te pierdeai în ochii mei
Şi văzând ce mult mă vrei
Te-am luat cu mine acasă.

Ne-am iubit fără reţineri
Şi de lume am uitat.
Cât a fost de minunat,
Că eram frumoşi şi tineri!

Şi iubindu-te mereu
Te-ai deschis precum o floare
Gingaşă, fermecătoare,
C-al tău soare eram eu.

Într-o lungă odisee
Pân' la cer te-am ridicat
Şi de mână ne-am plimbat
Străbătând Calea Lactee.

* * *

Tinereţea a apus.
Am plecat de printre astre,
Însă sufletele noastre
Au rămas acolo sus.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Erai mică şi sfioasă
Te pierdeai în ochii mei
Şi văzând ce mult mă vrei
Te-am luat cu mine acasă.

Ne-am iubit fără reţineri
Şi de lume am uitat.
Cât a fost de minunat,
Că eram frumoşi şi tineri!

Şi iubindu-te mereu
Te-ai deschis precum o floare
Gingaşă, fermecătoare,
C-al tău soare eram eu.

Într-o lungă odisee
Pân' la cer te-am ridicat
Şi de mână ne-am plimbat
Străbătând Calea Lactee.

* * *

Tinereţea a apus.
Am plecat de printre astre,
Însă sufletele noastre
Au rămas acolo sus.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul în doi

O fi şi mâine-o zi, dar rămânem în Azi!
Astăzi suntem iubiţi, ieri eram camarazi.
Nicicând nu am visat la clipa asta sfântă,
când ochii îşi vorbesc şi inimile cântă.

Pe rând, ne-am rătăcit de viaţă, la răscruci...
Sleiţi şi însetaţi, căutam ape dulci,
mergeam înfometaţi pe-o singură cărare
şi ne-am recunoscut în răsărit de Soare.

Ne-am amintit de toţi, ne-am amintit de noi.
Când ne-am dezmeticit, eram UNUL ÎN DOI.
Şi, brusc am înţeles că, părăsind mulţimea,
am devenit IUBIREA care a schimbat lumea.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram doar noi

Probabil în iubiri mai sunt uitări,
El însuşi, timpul, uită a lui cărări.
Dar trupul tău e ca o vioară
Şi uite că iar, plouă afară.

Eram frumoşi, eram doar noi
Curgeau afară triste ploi
Eram desculţi, ce întâmplare
Şi am ajuns din nou în soare.

Plouă în film o altă dramă,
Purtai pe tine o naframă.
Plouă rar, dar plouă mult
Şi eu pe tine te ascult.

poezie de Eugenia Calancea (1 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

ce taciturnă noapte, ce obtuză
ce lungă şi indiferentă
-te-aşi invita iubito călăuză
într-o poveste cu lumina transparentă

dar ştiu că n-o să vii, eşti dusă
în altă lume şi în altă vreme
din noaptea taciturnă şi opusă
şi transparenţei şi luminilor extreme...

poezie de Iurie Osoianu (29 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de iubire

Eram un zbor ce atrăgea lumina
Doi fluturi albi îndrăgostiţi de viaţă
Doar pentru noi se-nmiresma verbina
Şi cerul deştepta o dimineaţă.
Eram un dans al notelor pe strune
Desfăşurări nostalgice de gânduri
Răstălmăcirea şoaptele din rune
Rostogolite-n pietrele din prunduri
Înlănţuirea braţelor pădurii
În sacrificiul colii de hârtie
Şi dezlegarea tainelor făpturii
În mâinile ce piatra o învie
Eram un porumbel cu aripi două
Ce cauta lumina-n zori de zi
Sculptând în carnea cerului sub rouă
Din două inimi tandre poezii
Şi ne iubeam din A până la Z-et
Din punctul zero pâna-n infinit
Noi doi în sufletul unui poet
A cărui mână-n vers ne-a împlinit
Eram un dor ce freamăta-n fior
Dorinţă ce-n floreşte-un trandafir
Dezlănţuirea tandră-a unui nor,
Licoarea ce-nobilă-un potir
Nesăţios, amorul unor unde
Şoaptele vii în susur de izvor
Eram orice, oricând, eram oriunde
Eram lumina ce iubea un zbor...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei

... când ai plecat mijea de zori
şi orizontul sângeriu la răsărit
împrăştia rafale de fiori
peste pământ de noapte ostenit

eu am ieşit afară pe furiş
şi văd că tata plânge lângă prag
zgârcit şi ţărăneşte şi pieziş
şi sprijinit pe-o coajă de toiag

s-a prăbuşit tot cerul peste tot
şi cerul meu intern s-a prăbuşit
şi tu acolo, undeva, pe eşafod
te mai luptai în gândul meu cu: "N-ai murit"

şi brusc am încetat să te mai simt
şi brusc m-am resemnat cu: "Nu mai eşti"
la fel de brusc în spaţiu şi în timp
s-a stins un Soare mic şi omenesc

şi altul s-a aprins în eu-l meu
şi de atunci suntem un tot întreg
şi de atunci mă are-n pază Dumnezeu
şi de atunci spre tine merg şi merg

când voi ajunge nu mi-i dat să ştiu
cum voi ajunge încă nu mi-i dat
e pregătit internul meu sicriu
şi testamentul meu, needitat

oricum, aşi vrea să plec ca tine-n zori
şi orizontul auriu la răsărit
sărute cununiţă ta de flori
pe fruntea altui suflet mistuit...

poezie de Iurie Osoianu (3 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cuantică

Noi ne-am iubit când eram slavă,
Mister şi taine printre stele.
Eu din particule rebele,
Iar tu materie suavă

Noi ne-am iubit o veşnicie,
Chiar dinainte de-a fi viaţă.
Precum a fost lăsat să fie,
Tu profunzimi, eu suprafaţă.

Noi ne-am iubit pe când Lumina,
Era doar cuantică iubire,
Pe când voinţa şi nevina
Erau Cuvânt şi nu vorbire.

Şi ne-am iubit adu-ţi aminte
Pe fiecare stea din noapte
Ca două inimi fără minte,
Două intenţii fără fapte.

Noi ne-am iubit de când e lumea,
Chiar dinainte de-a ne naşte.
Eu întâmplarea, tu minunea
Ce într-o zi se vor cunoaşte.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

eram şi cântec, şi cuvânt
eram şi aer, eram ape
dar nu ştiam că sunt aproape
trimis de Tine pe pământ

eram, scânteie, eram gând
şi degete eram pe clape
dar nu ştiam prin ce supape
mă vei turna în om de rând

azi sunt şi zâmbet, şi alint
şi lacrimă pe sub pleoape
dar tot nu ştiu de eşti aproape
ori mai departe ca oricând...

poezie de Iurie Osoianu (24 iunie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocritic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea noapte

Îmi amintesc de acea noapte,
În parc, pe bancă, doar noi doi,
Vorbeam încet, uşor, în şoapte,
Deşi cu tine eram vioi.

Eu vorbeam mereu, mă bâlbâiam,
Vroiam să fie cât mai plăcut,
Doar pentru tine, căci te plăceam,
Vroiam doar să te sărut.

Iar tu, înger pur din Rai,
Priveai spre cer, erai tăcută,
Erai frumoasă, străluceai,
Ca o floare atent crescută.

Şi-ntr-un moment, fără accept,
Te-am luat de mână, ne-am ridicat,
Inima mi se oprise-n piept,
Te-am luat în braţe, te-am sărutat.

La sfârşit nimic n-ai spus,
Doar te-ai întors şi ai plecat,
Acea noapte a apus,
Cu gându-n stele m-ai lăsat.

Doar o fată mult privită
Pentru-o noapte neuitată,
Acea fată mult iubită
Pentru-o noapte fermecată.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin voia Sa

Pe noi ne-a cununat chiar Cerul
Pe o alee undeva
Şi ne-a fost cler însuşi Eterul,
Vibrând în jur muzica Sa.

Nuntaşi ne-au fost bătrâni copacii,
Care din frunze ne cântau,
Eram doar tu şi eu... şi macii
Şi toate-n jur aplaudau.

Nici noi n-am înţeles prea bine
Acel moment când Dumnezeu,
Mi te-a adus în dar, pe tine,
Să fii la pieptul meu mereu.

Dar ne-am simţit în 'cele clipe
Altundeva, parcă în Rai,
Purtaţi de îngeri pe aripe,
Acum te am şi tu mă ai.

Pe noi ne-a cununat chiar Cerul,
Prin voia Lui să fim mereu,
N-am înţeles atunci misterul
Dar iată... suntem tu şi eu.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă

şi dacă tu n-o să mai vii la noapte
nu s-ar schimba nimic, atîta doar
c-or să mai cadă nişte mere coapte
rostogolindu-se incert pe trotuar

şi dacă tu nu ve-i veni nici mâine
sunt sigur- nu se va schimba nimic
atîta doar-v-a mai urla un câine
şi Luna îl va crede şiretlic

şi dacă nu vei mai veni nicicând
mai mult ca sigur sunt că n-ai putea
să uiţi de nopţile trecute rând pe rând
pe lângă omul rătăcit în calea sa...

poezie de Iurie Osoianu (19 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnirea de platină

şi iar ne-am întâlnit întâmplător
dar poate nu întâmplător -special
ne-am întâlnit la uşa unui dor
da poate nu la uşă -în astral

ne-am dat, cum o făceam de obicei
bineţele prin jesturi de rigoare
eu am zâmbit şi tu fără să vrei
mijii de parcă ai călcat un soare

şi am pufnit în râs, involuntar
şi tu rădeai cu mine şi pricină
şi-n râsul tău zvâcnea un ritm stelar
de parcă îl ţinea-i tiptil de mână

ne-am aşezat în banca de cristal
să stăm în doi la un pahar de amintire
în care eram hăul infernal
iar tu-o stâncă într-un lanţ de neclintire

ne aminteam cum noi am fost colegi
de şcoală, clasă, mahala şi vise
îmi aminteam cum te rugam să mă dezlegi
de legămintele ascunse-n manuscrise

îmi aminteam de primul meu sărut
involuntar, furat din colţ de gură
-sărut mai dulce niciodată n-am ştiut
şi nici iubire n-am ştiut, mai pură

tot depănam şi depănam şirag
din ghemul amintirilor fatale
în care veşnic mă opreai în prag
în vagul prag al inocenţei tale

iar tu mă ascultai cu zâmbet dur
involuntar şi el în colţul gurii tale
şi-n ochii tăi era numai ajur
şi în cuvinte numai note verticale

în care îmbinai niţel regret
cu aliaj de cruntă nostalgie
şi feminizm al naibii de cochet
şi însetat mereu de apă vie

ca în sfârşit să-mi spui că ai iubit
c-ai fost şi tu iubită şi de mine
doar uneori şi fujitiv ţi-ai amintit
şi-n jenere... mi-ai spus:
-rămâi cu bine...

şi te-ai pornit precum în alte dăţi
să mai străbaţi prin spaţiile tale
iar eu -să mai admir singurătăţi
mai tinere, mai moi, mai verticale...

poezie de Iurie Osoianu (26 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre iubire. Fugitiv lui MC

in ceruri scris a fost sa ne-ntalnim
pe coale alburii de simpli nori
si-n cartea vietiii care deseori
uneste suflete pe un fundal sublim

nici nu visam ca tu vei fi a mea
nici nu speram ca eu sa fiu al tau
dar hotaram nu noi ci Dumnezeu
cand merge vorba de-o exceptie sadea

eram frumosi la suflet si la chip
eram frumosi launtric si extern
urla in noi ceva matern - patern
instictual, nebun, neostoit,

si s-a produs minunea care-ncet
a devenit obinuinta. Zi de zi
tot mai departe-i de cuvantul - a iubi
tot mai aproape-i de cuvantul - parasesc...

poezie de Iurie Osoianu (3 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eram studenţi

la teatru deşi interpretam
roluri pe scena
vieţii
ne-am cunoscut şi nu prea
erai frumoasă eram idolul
tuturor scheciurilor ră
suflate de toate vedetele
te uitai după bărbaţi bruneţi
care miroseau a trans
piraţie
eu eram supra
omul
lui nietzsche cu ochii albaştri
n-am fost studenţi la teatru
dar nici în filme nu am jucat
ne lipsea ceva să ne apropiem
păşeai sfios (?!) aproape frumos
eu umblam pe cărări şi a
gitam trena de mătase
aşa ne-am cunoscut şi nu prea
suntem doi actori rataţi pe scena vieţii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iubirii nesfârşite

Pe marea mătăsoasă am clădit,
Palate vechi, din stele de cleştar,
Pe plaja diafană ne-am iubit
Şi luna ne părea un felinar.
Eram un lampion zburând hai-hui,
Erai cuvântul izvorât din tihnă,
Ai tuturor eram... şi-ai nimănui!
Eram noi doi, o literă divină.

Pe marea mătăsoasă am clădit
Ca într-un univers de necuvinte,
Corăbii verzi... Cu frunze de argint,
Ne-am împletit aducerile-aminte.
Era atâta libertate-n jur!
Tu, lebădă-n veşminte de lumină...
Eu, ca un mire fără de contur,
O flacără sălbatică, divină.

Palate vechi din stele de cleştar
Pe treptele iubirii risipite...
Eu înger alb, înveşmântat cu jar,
Tu, epilog aducerii aminte.
Ne-am risipit pe mări ca un ecou
Şi-am renăscut pe cerul de petale,
Căci din iubire să te-nalţi, nu-i greu,
Nici lacrimile nu pot fi amare.

Pe plaja diafană ne-am iubit
Şi ne-a unit întâiul nostru vis.
Pământ cu cer şi ape s-a unit
Şi fluturi cu aripile au scris
Pe pat de aripi, sângerii poeme...
Săruturi caste pus-au în condei...
Din călimară, litere şi semne –
Balsam în anii lungi, târii şi grei.

Şi luna ne părea un felinar
Ce lumina în taină fericirii
Rămase pe al mărilor altar
De veghe vieţii, morţii şi iubirii.
Trec pescăruşi şi îngeri... E târziu
Şi albe păsări rătăcesc în noapte.
Iubito, chiar furtună de-am să fiu,
Să nu te temi de ale mele şoapte!

Eram un lampion zburând hai-hui...
Cu tine am atins nemărginirea.
Eram al tuturor şi-al nimănui,
Hoinar prin lume, căutând iubirea.
Azi sufletul şi viaţa-ţi dau în dar,
Tu eşti plus infinitul şi lumina,
Tu eşti întâia zi din calendar,
Găsesc în tine, pretutindeni, tihna.

Erai cuvântul izvorât din tindă,
Braţul ţi-era briză mângâietoare...
Mai şerpuielnic mâ prindea-n oglindă...
Eram noi doi, în lumea asta mare.
În vals ne-am prins şi am slăvit eternul,
Am dănţuit cu apele deodată
Şi de durerea noastră plânge cerul
Cuvânt, poem şi lacrimă curată.

Ai tuturor eram... şi-ai nimănui.
Orfani ai unei lumi în transformare,
Plecând din lumea lor, plecând hai-hui,
Cu ceru-n gând şi visul la picioare.
Doi îngeri ce sub ramul de măslin,
În jurăminte tainice şi pure,
Au refăcut un act – cel mai sublim
Şi-au reuşit durerile să-ndure.

Eram noi doi, o literă divină,
Din călimara plină cu sudoare,
Un strop din diadema e lumină
Ce a născut o lacrimă de soare.
S-au strâns furtuni din magice cuvinte,
Iubirea ne-a chemat şi ne-a unit,
Iubita mea, îţi mai aduci aminte?!
Noi doi, de-o veşnicie ne-am iubit!

Eram noi doi, o literă divină.
Ai tuturor eram... şi-ai nimănui,
Erai cuvântul izvorând din tindă,
Eram un lampion zburând hai-hui.
Şi luna ne părea un felinar...
Pe plaja diafană ne-am iubit.
Palate vechi, din stele de cleştar,
Pe marea mătăsoasă am clădit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu-mi eşti pură întâmplare;
Nici poveste încurcată;
Îmi eşti albastrul dintr-un soare;
Nu te gândi la mine îngândurată!

Nu eram pictat în manuscris;
Prin timp sau prin ce-am scris;
Nu eram ascunsă întrebare;
Eram în tot asemănare!

Şi tot vibram în violet;
Şi-a trebuit să se întâmple;
Să devenim un tot complet;
În toate lucrurile simple!

Nu-i un simplu fapt că vreau iubire;
Şi nici un simplu fapt să zici nu ştii;
Chiar după atâta amăgire;
Cu foc si dor te pot iubi!

Ţi-am spus că m-am oprit la tine;
Nu doar din pură întâmplare;
Eu căutam şi stiu pe cine;
Nu pe altcineva din vieţi anterioare!

Te cred că mult te doare;
Tot ce ţi-am spus într-un târziu;
Dar totuşi nu-i o întâmplare;
Sunt tot ce pot acum să-ţi fiu!!!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două femei

Eram în staţie numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea că mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!

I-am zis mulţumesc, apoi am continuat
să ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam că nasul meu e mai frumos
decît al ei şi i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!

Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din staţie cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deşi voi tine bine minte
mîinile ei, puţin mai frumoase
decît ale mele. Apoi şi ea şi-a adus aminte
că, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deşi putea fi altfel,

fiindcă

eram în staţie numai două femei,
nu ne cunoşteam şi nu ne uitam una la alta
şi chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrăţişat,
ne-am povestit vieţile noastre,
ne-am căsătorit copiii şi totul a durat
cît am aşteptat autobuzul în staţie,
apoi ne-am despărţit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!