Trenul

Trenul acesta
m-a uitat pe peron
un fluierat
şi-a plecat
hăbăuc
de unul singur
nu are nevoie de conductor
şi la staţia următoare
se va lipsi
şi de mecanic.

poezie de Daniel Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A plecat cândva în lume

A plecat cândva în lume,
Şi-a uitat de casa sa,
Ca să-şi caute norocul,
Să-şi găsească steaua sa...

Dar strivit de raza blândă,
A celestului cuvânt,
A uitat de adevărul
Ce guvernă pe Pământ...

Şi-a uitat de Sfânta Lege,
Şi de ţară şi de neam,
Ca un vreasc uscat de vânturi
Şi bătut pe negrul ram,

Şi ca frunza cea uscată,
Tot gonit de al său gând,
În deşert şi vanitate,
Rătăceşte pe pământ

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groparul se întoarse îndată spre ieşire, Ilona însă rămase pe peron, nemişcată, cu privirea lipită pe pervazul ferestrei în care Apostol zâmbea uitat… Pe urmă, o coroană înmugurită a unui cireş bătrân acoperi şi fereastra, şi vagonul, şi trenul…

citat celebru din romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu
Adăugat de Tudosa Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţă

Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.

poezie celebră de Virgil Carianopol din Inedite (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă trenul

Când stai în tren şi pleacă trenul vecin,
De ce ai impresia că ai plecat
Tu?

Primăvara şi toamna
Te tot uiţi pe cer, pierdut în gânduri,
Stoluri de păsări vin,
Stoluri de păsări pleacă,
De ce ai impresia că mergi tu?

Toată viaţa m-am uitat pe fereastră,
Pironit într-un colţ
De autobuz, de tren, de vapor
Hurducat de căruţă
M-am uitat cum fug de mine copacii,
Oameni, oraşe, continente
De ce sunt copleşit de atâtea emoţii,
De ce am impresia
Că am cunoscut lumea?

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe un peron acoperit de seară

Se-nalţă printre fumuri de ţigară,
Un cântec trist, îngânat la saxofon
Şi tu priveşti tăcută într-o gară,
Cum trenurile se-nşiră la peron...

Ai vrea să pleci departe, fără ştire,
Să uiţi aici săracu-ţi geamantan,
Cu tine doar, să iei o amintire,
În căutare să-ţi fie talisman...

Trenul să gonească fără oprire
Lăsând în urmă gară după gară...
Un saxofon mai cântă-a despărţire
Pe un peron acoperit de seară.

poezie de George Ioniţă din Ranita , umbra mea, volum de poezie, Editura Singur, Targiviste,,2011
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-nserate, după o zi foarte călduroasă, aştept într-o staţie mică, de pe linia Braşov - Cluj, trenul accelerat care merge spre Pesta... N-aştept mult... Trenul soseşte... Repede-mi iau sacul de drum şi mă duc la cel mai apropiat vagon de clasa a doua; n-am vreme s-aleg: trenul pleacă-ndată.

începutul de la Luna de miere de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce repede rămâne în urmă staţia în care am urcat în trenul vieţii!

Viorel Muha (iunie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu întodeauna iubirea va coborî din trenul vieţii în staţia ta. Urcă-te în tren şi caut-o.

Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş la propria persoană

N-am scris nimic de dragoste pe noul an
Şi nu-i semn bun, că de n-o ai e precum ban
Ce-ţi va lipsi şi-ţi va rămâne numai sănătate
De care uiţi crezând c-o ai... şi n-ai dreptate!

Nici de prieteni nu mai vrei să ştii, că te-au uitat
Şi nici părinţi n-ai mai îmbrăţişat, că au plecat...
Tot crezi la nesfârşit că anii-ţi aparţin
Să îi întinzi ca pe-un covor, un sul... se duc şi vin!?

Ai picat singur în capcana nemuririi
Ce-o ştii că nu-i, joci jocul nesimţirii
Tratând inevitabilul cu multă indiferenţă;
N-ai învăţat nimic; risipitor de experienţă...

... De mii, de zeci de mii de ani... Incompetenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

iarba a ajuns
în sfârşit la peron –
dar trenul nicăieri

haiku de Paul Mircea Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ah, trenurile vieţii mele,
Cu urlete taioase, grele,
Cu doruri, sarutari in vant,
Cu lacrimi... fara un cuvant...
Nu prea stiu destinatii clare
Probabil fost-au mult prea rare,
Dar trenul de Tristeti-Placeri
M-a dus departe... Nicaieri...
Si garile s-au razvratit
In asteptari ce m-au zidit
Pe un peron, acolo-n munte
Sa pot calatori... Niciunde...

poezie de Camelia Dincă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin gările cu firme-albastre

Tristeţea trenului ce pleacă
Noi n-am trâit-o niciodată,
Căci - călători ades cu trenul -
În clipa când plecăm din gară,
Noi stăm pe loc -
Doar trenul pleacă!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Ne poartă nerăbdarea mută,
Bagajul visurilor noastre
Şi setea noilor senzaţii,
Pe infinite paralele,
De-a lungul verzilor plantaţii
De mătrăgună şi cucută,
Pe schela podurilor albe,
Prin noaptea negrelor tunele
Şi gările cu firme-albastre!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Respiră,
Cugetă,
Vorbeşte,
Şi-n forţa aburilor cântă
Viteza roţilor ce creşte...

Doar trenul singur se frământă,
El singur urcă
Şi coboară -
Reptilă neagră ce-mprumută
Aripi de liliac ce zboară
Şi glas de cobe ce-nspăimântă!...

Doar trenul singur se-nfioară
De-atâta veşnică povară.
El singur poartă mai departe
Pachetele-omeneşti, culcate
Ca-ntr-un muzeu de statui sparte,
Pe bănci de pluş capitonate!...
Doar trenul suferă ofensa
Sclaviei negrilor "ad-hoc",
Ce poartă-n lectici mai departe
Pe cei născuţi să stea pe loc...

El singur,
El,
Şi numai trenul,
Creează-n urma lui distanţa
Monotonia
Şi refrenul
Din care ne-adăpăm speranţa
Toţi călătorii spre mai bine...

Şi numai el,
Doar trenul singur,
Doar trenul ştie-anume cine
Şi câţi din cei plecaţi aseară
Putea-vom mâine,-n zorii zilei,
Bagajul visurilor noastre
Să-l presărăm, din suflet iară,
Prin gările cu firme-albastre!...

poezie celebră de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tămâie de heruvimi

Păşesc singur cu teamă
Să nu te trezesc,
Si nu te găsesc pe laviţă,
Am uitat să uit si innebunenesc...

Ai plecat pe o stea
Pe un cer dor
Din noaptea mea
În şemineul umbrelor,

Rătăcit în scântei
Imprăstiat de un vătrai
Rămas pecete pe ceara inimi
Cu buzele tămâiate de heruvimi..

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă talerul ar cântări adevărul şi minciuna, e posibil ca acesta să tragă în partea minciunii. Adevărul este gol. E unul. Adevărul e simplu, nu are nevoie de multe cuvinte, adică de multe straie, care să tragă la cantar. Nici măcar nu are nevoie de încălţări. Adevărul colindă lumea desculţ. Neadevărul însă are nenumărate forme şi o mulţime de argumente mincinoase. Şi are nevoie de foarte multe rânduri de straie: straie de lucru, straie de zile mari, straie de ieşit în lume, straie la întâlniri cu prietenii, straie la întâlniri cu străinii, straie pentru şedinţele de judecată. Deci balanţa ar trage în partea neadevărului, pentru că acesta ar cântări mai mult şi toate minciunile, laolaltă, ar fi mai grele decât un singur Adevăr.

citat din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul şi călăreţul

Calul şi-a uitat calul acasă
aşa că au plecat doar potcoavele
şaua
şi călăreţul.
Calul s-a întors să se ia
dar nu mai avea potcoave
şa
şi călăreţ.
Calul a plâns
potcoavele şi-au găsit noroc
şaua a căzut de pe şa
şi călăreţul şi-a continuat drumul...

Până la urmă calul a călărit
iar călăreţul a uitat de ce a venit!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul nu se pierde

Poliţista-n fustă a strigat: - "Luaţi seama!"
Trenul poliţistei a plecat grăbit...
Poliţişti în goană fugeau îndrăcit
Când deodată, iată! A sunat... alarma.

epigramă de Ileana Nana Filip din Poliţişti pe tocuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul nu se pierde

Poliţista-n fustă a strigat: -"Luaţi seama!"
Trenul poliţistei a plecat grăbit...
Poliţişti în goană fugeau îndrăcit
Când deodată, iată! A sunat... alarma.

epigramă de Ileana Nana Filip din Poliţişti pe tocuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea

A plecat.
Nu înţeleg.
Ştiu doar că s-a întors şi-a plecat,
Şi-a fluturat cu mâna...

În ochii lui tineri a licărit rază timidă de glorie,
Iar eu am fost orbit o clipă de strălucirea asfinţitului –
Şi el a plecat.

poezie de Wilfrid Wilson Gibson,1878 – 1962, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia cuibului de barză

O barză şi-a făcut odată
Cuib la Dumnezeu la poartă,
Dar acolo sfinţii toţi
I-au dat gură ca la hoţi.

Barza şi-a făcut îndată
Cuib în stâlp la noi la poartă.
Eu, copil cu mintea-ngustă,

M-am uitat la ea sub fustă!

Şi-a plecat... n-a mai venit.
Doamne, cât m-a cicălit
Mama, şi cât m-a certat:
Ce păcat, vai, ce păcat!

Păsările cerului sunt libere, mi-a spus în şoaptă,
Să scoată pui la Dumnezeu la poartă!

Vremea trece, moartea vine,
Şi-a făcut un cuib în mine,
Cuib în care mai coboară
Câte-o mierlă, câte-o cioară,
Câte-o barză de pripas,
Niciodată barza mea.
Numai cuibul mi-a rămas,
Numai cuibul mă mai vrea.

Suflete, de ce ţi-e bine?
Suflete, de ce ţi-e rău?
Barza care nu mai vine
Şi-a făcut un cuib în tine
Şi-a rămas în cuibul tău.

Suflete, de ce ţi-e bine?
Cuibule, de ce ţi-e rău?

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (21 ianuarie 1998)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Gări şi iar gări se perindă pe-o cale
Dusă de-a valma, în ropot de tren,
Peste urcuşuri ori pante domoale,
Des prin pustiuri şi rar prin eden.

Gări cu peroane în tristă-aşteptare,
Scrâşnet de frâne, sincope, final,
Strigăte, larmă, semnal de plecare,
Trenul ce iese din gară, brutal.

Unii îl pierd şi aşteaptă un altul,
Alţii coboară pe câte-un peron,
Mulţi îşi încep prin vreo gară asaltul
Spre un mai plin de speranţă cotlon.

Stâlpii se-aleargă spre gara din urmă
Într-o-mbulzeală mai greu de-nţeles,
Căci, printr-o gară ce-a fost nu se scurmă
După ce calea-nainte-ai ales.

Gări şi peroane şi stâlpi ce aleargă,
Vuiet prin urme de paşi, amintiri,
Trenul ce încă mai poate să meargă,
Eu... aruncând prin fereastră priviri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!