Beautiful music piano

de obicei când beau nu mă opresc
la nicio femeie
mama îmi pune gheaţă pe frunte
sunt sigur că mor
trece cu jarul deasupra palidei mele priviri
pe care o schimb cu cine se nimereşte să-mi ţină loc de iubită
noaptea se învârte odată cu limbile ceasului
las' că ţi-a fost şi mai bine

nimeni nu-ţi poate lua locul
în inima mea sunt multe feluri de animale ce reprezintă
plăcerea lumii de a întoarce lucrurile
bună seara iubito
ce otravă mi-a pregătit bijutierul curţii regale
dacă mă văd mai frumos decât răsăritul din baltă
cu părul plin de nisip
cu degetele subţiate de obiceiul de a fura zâmbete
şi de ce azi mă încearcă o nostalgie soră cu epilepsia

cât timp pot să iubesc nu cred în miracole
viaţa mă scoate din minţi
precum un câmp de luptă împrejmuit de sârmă ghimpată
o pasăre învăţată cu oameni îmi cere mărunt
să-şi cumpere loc deasupra capului meu
mi-e teamă
nu cumva să crească pomul din care
Dumnezeu ar vrea să mănânce

la fel ca diavolul ascult muzică bună

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi vine o zi

când fiecare dintre cunoscuţi are un prieten
convins că poveştile unesc oamenii
cu o singură condiţie
să fie
adevărate
când se înmulţesc bogăţiile se înmulţesc şi cei care
le mănâncă

iubirea zdrobeşte cireşe în pavilionul urechii
sunetele ating înălţimi anormale
nu că mi-ar fi teamă de ceea ce ar putea să-mi facă
îmi este totuna dacă pică din cer sau din turla bisericii
după un timp oricum voi alege să plec

stelele îmi arată direcţia opusă mereu
din copilărie
mă înspăimânta acel sfert de veac
pe care simţeam că nu-l voi mai trăi niciodată
singur

încerc să nu observ câte are să-mi reproşeze viaţa
pentru că sunt mai iubit decât primul Adam
obiceiul de a ţine minte tot mă împovărează

în fiecare duminică mă duci să văd morţi
mă bucur că nu sunt ai mei dar mirosul de busuioc
mă umileşte încât
urăsc florile primăvara şi tot ce mai are verde
moartea sub unghii

îmi place să beau dar nu cum beau pământenii de parcă
nu ar avea pic de respect faţă de sânge
între sânii unei femei dacă rămâne un punct cald
poţi fi sigur că ai lăsat-o în viaţă deşi plăcerea o face să-şi ţină respiraţia
un timp
asta dacă ştii să iubeşti
altfel eşti ca poeţii care scriu despre ceea ce nu pot face
indiferent că te cheamă Paul Emil sau
majoritatea celor care atunci când înţeleg
inima
li se opreşte

nimic nu împlineşte mai mult decât întoarcerea la cele spirituale
a unui trup furios pe trecut
în plină descompunere
mi-am găsit pomul cunoştinţei binelui&răului
ca pe un vechi prieten şi bun

mi-a răspuns lovindu-mă peste picioare
eu ascultam aşteptând să treacă furtuna
convins că dragostea mea îi va grăbi moartea

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele farmecului o răceală calculată

după forma elementului aer
zilele
se plecau până la pământ
impulsul de a face din viaţă o fabulă
trăsese cartea cea mare-
indiferenţa în faţa durerii

clipa când va trebui să răspund pentru alţii
lucra în favoarea mea
de la început
am ieşit cu faţa curată din obiceiul de a aplana lucrurile
înainte să izbucnească
brusc
îmi făcusem din inconştient locul umed
sumbru de multele săgeţi ale motivelor
hotărâte să mă convingă
cu privire la evenimentele ce aveau loc
fără ca eu să prind de veste

sărbătorile îmi scăpau printre dorinţe
şi nevoia de oameni
începusem să citesc şi ce era scris cu litere mici
în epilogul oraşului meu
plin de hârtii
îţi simţeam întunericul
nevertebrat
precum o anomalie ancestrală
o despărţire de ape ce a condus la dezastru

atunci am aflat că Dumnezeu nu construieşte în linie dreaptă

prima dată când am văzut un om dus
la groapă eram cu tata
de ce nu-l ajuţi
mi-a răspuns că nu poate
fiecare popor are cuvântul său pentru locul
în care se află strămoşii
mai devreme sau mai târziu oamenii
mor
ca mama am întrebat într-o doară
ca mama

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, mamă?

Nici eu nu mai ştiu ce am făcut cu timpul
Mi-e dor să îţi mai văd odată chipul
În nopţile când sunt atât de trist
Şi doar din amintirea-ţi mai exist

Doresc ca uneori să mă mai cerţi
Pe urmă, cu blândeţe, să mă ierţi
O zi de aş putea să îţi vorbesc
Dacă ar vrea Mai Marele ceresc

Mai vino iar, acum, când îmi e dor,
Când gândurile mele toate dor
Mai mângâie-mi odată fruntea încreţită,
Atige-o cu iubirea-ţi infinită.

Mai spune-mi despre tine, dragă mamă,
Am timp să te ascult, fii fără teamă,
Au fost atâtea zile, au trecut,
N-am reuşit să-ţi spun cât te-am iubit.

Acolo unde eşti, mai poţi să mă priveşti?
Îmi este dor de tine şi ştiu că mă iubeşti
Tu mi-ai rămas în inimă şi-n gânduri
Şi păsările pe deasupra, rânduri, rânduri.

Ţi-am mai vorbit din când în când de mine
Să nu te temi, aici e totul bine,
Aş vrea să îmi răspunzi, de bună seamă,
Acolo, sus, în ceruri, ce faci, mamă...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

No man's land

când nimeni nu face lumină
îmi pipăi inima
târât în abis de senzualitatea femeii pe care mi-am luat-o
trăiesc un jaf deşi casa de marcat pare intactă
când banii sunt puţini şi fără prestanţă
precum în Ţara Făgăduinţei
luna se înalţă sofisticată de ritualul voodoo
din noaptea trecută
între noi vin oameni care se ascund
aleg iubirea în loc să fiu furios
beau greutatea mea pentru a scăpa de urmări
cu atâtea maşini pe metru pătrat şi soarele la cel mai scăzut nivel
viitorul devine capcană
urc scările cu statutul partidului în loc de mâna curentă
pe fruntea sfântului din Assisi scrie
din toate florile din lume
ne temem să fim văzuţi împreună
când cuvintele lipsesc muzica învinge obsesia
unei fugi disperate cauzate de vinovăţie
lucruri de care glanda pituitară nu ţine cont
sunt cel mai pregătit să păstrez un secret
pentru fiecare din noi porneşte un înger călare
rămâne întrebarea
pe cine dăm vina
în loc Cristos

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc omului din cer

mă sufoc în locul acesta,
viaţa are forma unei găuri de vierme,
lucrurile despre care am uitat că există fac să-mi dea
lacrimile
nu mai recunosc minciuna,
poate zahărul m-a făcut imprevizibil sau omul din cer n-a murit
pentru noi,

vreau să ajungă stratul de ozon,
pomii explodaţi demografic,
şobolanii îndrăgostiţi de groapa oraşului,
sentimentul de ţară se întoarce în cărţi,
cine eşti tu să-mi spui ''nu face asta'' când îmi tai venele
şi pun îndoiala la ''favorite''...

mi-ar fi plăcut iubirea, un fel de inteligenţă artificială,
îmi trimite atâtea mesaje încât ajung să cred,
nu suntem singuri,
dincolo de trei straturi de noapte, cineva răsuceşte cheiţa,
iar eu îmi iau tableta şi umblu,
diavolul este un virtual norocos,
mereu găseşte pe cineva să-l asculte..

îmi lipseşte răbdarea lui Iov,
foamea a rămas dovada că sunt viu,
pentru nevoia de dragoste
mulţumesc omului din cer că ne suprapunem aceluiaşi gând,
timpul nu se atinge de mine,
după chipul şi asemănarea lui
dimineaţa mi-a fost milă că moartea nu va mai exista,
lucrurile dintâi vor trece de parcă nu au fost niciodată,
la fel, dorul...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talita kumi

într-o zi n-o să mai pot şi n-o să am cui spune

mama îmi aduce droguri despre care
medicii ridică din umeri
să presupunem că aş fi o maimuţă

cine ar putea să reziste ochilor mei verzi
nu sunt supărat doar că îmi place moartea
primilor oameni

negrul tău îmi abate gândul de la rău
şi nu regret mâncarea din rai
mă las pe spate să văd frumuseţea lunii ce pretinde
să te porţi bine cu valurile

în fiecare seară desenez un port şi îmi închipui că sunt
sătul de romul sălciu pe care jumătate mi-l fură
şobolanii
din pumni
nu mai cred în puterea vindecătoare a singurătăţii

poate am cerut prea mult de la mine
poate grupa mea sanguină nu acceptă nimic din afară
nu ştiu cum mă văd dar ceva îmi spune că Dumnezeu
există
doar în mintea mea obişnuită să creadă
că nimeni nu s-a întors din cer

încep să mă conving că îngerii au grade
partide de stânga şi programe cu fonduri
nerambursabile
sentimentele fac mai mult decât orice promisiune
a vieţii

încerc să-mi închipui că te iau în braţe
42 de kilometri şi apoi mor nu înainte să-ţi spun că
ai fost singura
care a crezut tot ce preoţii ne-au ascuns
de fapt
mâinile tale pe mine înseamnă că pot să-mi pun mâinile
şi să zic:
curaj, eu am învins lumea!

somnul îmi provoacă o stare vecină cu nebunia
te văd dar nu reuşesc să-mi ţin capul
pot să respir dar inima refuza vânătoarea de vrăjitoare
provocată de cele şapte biserici

credinţa îşi leagă şireturile şi-apoi umblă cu cercul
până la primul cântat de cocoş uit de ce mi-ai spus
înainte ca întunericul să-şi lepede hainele
talita kumi
fetiţo scoală-te
şi ziua va trece fermecătoare şi plină de sensuri
ca mirosul pâinii într-un cimitir de brutari

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Milenii într-un loc fără uşi

te comporţi de parcă am împărţit aceeaşi sămânţă,
în următoarele secunde apare în privirea ta
impulsivă -
luna, nocturnă chopiniană.

acolo unde este prea puţină lumină ca iarba să crească
îmi stă pe limbă să-ntreb:
mai vrei să-mi scot hainele?

te iubesc de parcă am dezgropat pomul
cunoştinţei
binelui şi răului
pipăi coaja, cu speranţa că nu mă voi pierde
în relieful unui desen dedicat:
Adam şi Eva, februarie 4036 îen.

ai cel mai frumos zâmbet, deşi nici glezna nu este de lepădat,
replica "pentru tine, femeie" îmi consumă rezerva
de aer
niciodată nu ai adus pe cineva în pragul nebuniei,
suspină piatra făcând aerul să roşească la atingerea degetelor
subţiri ce taie pâinea cu grijă
din dragoste pentru oameni.

speram că nu eşti în cealaltă parte a lumii
când îmi spuneai:
mă uit pe fereastră şi ninge...
cum să reformulez:
''os din oasele mele''...?

bucăţi de suflet pun carnea la loc,
matematic,
iubesc viaţa mai mult decât
atât de adânc
rădăcina pomului fără rod
sapă îndărătnic în mine.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună, femeie !

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care nu a ştiut
să-ţi spună "bună dimineaţa"
sau "bună ziua"!
Acum, e...
Seară!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul aflat în toamnă,
care şi-a pierdut primăvara şi vara.
Acum, rămas cu un singur anotimp...
Iarna!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care şi-a pierdut
orele şi minutele!
Acum, am rămas doar cu fărâme de timp...
Secunde!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a văzut bine,
dar nu te-a zărit!
Acum, aş vrea să pot zări,
dar nu pot, sunt...
Orb!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a pierdut căldura
pieptului tău!
Acum, aş vrea să mă încălzesc,
dar e frig şi eu sunt...
Rece!

Bună seara, femeie!
Aş vrea să-ţi spun "bună dimineaţa"
sau "bună ziua"!
Dar nu mai pot...

În curând,
Noapte bună, femeie!

poezie de Ion Apostu (28 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioana acsuraM
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andie: Sunt oameni care îmi oferă alinare. Când lucrurile se înrăutăţesc aşa cum se întâmplă mereu, pot să mă bazez că o să-mi ofere un umăr pe care să plâng. Şi o să mă ridice atunci când cad şi o să mă ţină în braţe când plâng, spunându-mi că o să fie bine. Sunt recunoscătoare pentru aceşti oameni, sunt de nepreţuit... Dar există o altă categorie de oameni, la fel de importantă şi de nepreţuită. Sunt oamenii care mă provoacă, care mă determină să-mi depăşesc limitele şi care mă obligă să dau dovadă de curaj. Abby Morgan a fost una dintre aceste persoane. În modul ei de a spune verde-n faţă, mi-a dat putere, sunt o femeie mai puternică datorită ei, mai puternică decât am crezut vreodată că aş putea fi. Ea m-a înzestrat cu acest curaj. Este unică. Nu mai este nimeni ca ea şi o să o port mereu în inima mea.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu spus e iubire

pentru cea mai frumoasă femeie am zis nu voi mânca azi acasă
nu-mi voi face ochii nici părul nu va mai fi fratele meu
nimeni nu mă va putea convinge nu-mi pasă
că toate lucrurile se-ntâmplă la fel mai puţin eu

nu mă voi deda la dulce până când dragostea nu va intra în Ierusalim
da pe fiul unei măgăriţe care ştie vorbi omeneşte
din spatele meu diavolul pus la patru ace şi slim
mi-a zis nu-i păcat cât dorinţa pentru bine şi rău înmulţeşte

apoi a început să cânte îl auzeam jos în stradă
poveşti despre dumnezeii vechi şi cei noi
inima mea nu înceta în orice casă pom ori copil să te vadă
mintea mea nu înceta să compună poemul lumii de doi

ca un dans nemaivăzut şi pe care nu oricine poate să-l preţuiască
ah ce păr ai iubito şi ce zâmbet dimineaţa mereu la cafea
moartea bâjbâia printre perne până viaţa iar să o dumirească
pentru toate există cuvinte dar nu şi pentru dragostea mea

ce mă face să plec ca de la o casă pustie
fără să-mi iau rămas bun merinde schimburi sau traista cu pâine
dintre toţi cei care au plătit pentru faimă cine-i mai ştie
singur mă ridic pe cadavrele zilei de mâine

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dineu în camera de la etaj numai adulţi

fără pretenţii exuberante
dincolo de monotonia unui timp uzat de prea multele rugăciuni
şi tentaţii
mi-am propus un moment de respiro

Dumnezeu văzuse adoraţia mea pentru muncă
în care lucrurile sunt ştiute de toţi dar nimeni nu are curaj
să le spună
expunerea socială avea ascendent
dar eu nu-mi scosesem din minte anii copilăriei

dacă mă trezesc noaptea nu mă culc îndată
la loc
îmi folosesc şansa să înţeleg timpul făcut din mii de ochiuri de geam
prin care nu te uiţi să priveşti soarele

o tristeţe mai dulce decât zâmbetul tău ascuns cu teamă sub pernă
îmi face nopţile drum de povară
împing o piatră care se rostogoleşte la loc
în acest ritm nu am avea niciodată sărbători creştine

din nou ochii tăi
şi nu doar părul sau mintea
iubirea înţelege altfel motivele iernii de a grămădi
zăpezi
întuneric

la sfârşit un alb nefiresc îşi plimbă surzenia pe străzile
ocolite de păsări
din cântecul sumbru cuvintele morţii mă fac să zâmbesc
de parcă aş fi înţeles cum este alcătuit trupul acelei femei
nu-ţi voi ceda niciodată

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baroc

îţi faci buzele
de parcă tălpile nu ar atinge jarul pe care mergem
noi
ceilalţi
în absenţa distinctivă a durerii
ascunzi pistolul în geantă
alături de farduri
mă întreb ce caută un domn
volatil precum diavolul
dansând în vârful unei peniţe
dacă ne va trimite în epoca glaciară
voi închide afacerea
plasticul ne face mai uşori decât aerul
sânii au gust de petrol
laptele pe care mi-l dai la micul dejun nefiresc
de polimerizat
sunt curios
pe cine va urî soarele anul acesta
poate reflexia ta peste umăr
roşul sângelui va dispărea
dovedind încă o dată că pământul este
rotund
felul meu de a îndrăgosti cere un mediu obscur
probabil am ceva rupt dacă şi tu a fugit
să iubeşti pe altul
până la moarte
mai sunt zece clepsidre şi o scară de strâns
nu ştiu cât timp îmi va lua ca să uit
muzica aceea cu frecvenţe sacre
voi cumpăra cărţi
două sau trei femei măritate să ne ţinem de mâini
ca răspuns la întrebarea de ce nu ne este frică
în locu acela
îmi repugnă să povestesc despre furie
deschid gura dar nu se întâmplă nimic
pot să vorbesc doar când îl văd pe Dumnezeu
sau mă salvează un drog
de faptul că nu vreau să-ţi cer numărul de telefon
pentru simplul motiv că ai putea să minţi
de fapt
tot ce voiam era să cheltuiesc mai puţin

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bolnav

Azi nu mai fumez,
Nici nu mai visez
Şi nici teatru nu mai pot juca.
Sunt golit de tine
Şi scârbit de lume,
Ca un biet orfan,
Ca un biet golan.
Nu mai pot trăi,
Nu mă mai trezi.
Patul parcă-mi zboară,
Mă trezesc la gară
Şi te-aştept deşi nu vii nicicând.
Sunt bolnav,
Complet, complet, bolnav.
Când mamă m-ai pierdut în noaptea mare
Şi m-ai uitat singur în disperare.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Nu ştiu unde sunt
Şi nu plec niciund'
Viaţa asta o duc de vreo doi ani.
Eşti un foc târziu,
Eu, un peşte viu
Ce se zbate pe uscat
Sub jarul tău,
Mă simt istovit,
Sunt prea obosit,
Nimic nu mă mai face fericit.
Când "ei" sunt acasă
Cu moartea la masă
Beau tot whiskey-ul ce-a ramas în bar.
Vapoarele mele
Ce purtati drapele,
De ce nu mă puteţi lua cu voi?
Sunt bolnav,
Incurabil, bolnav,
Versuri moi şi line
Îmi cântă prin vine
Până cad ca o pasăre moartă-n drum.
Tu mă avizezi, de cânt mă privezi,
Îmi răpeşti talentul, fără remuşcări.
Dragoste ce-ai fost,
Nu, nu mai ai rost,
Sunt mai singur astăzi ca oricând.
Ascult ca un prost,
Muzică pe post
Ascult din nou vocea mea, cântând.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Cum mi-ai putut fura cântecul?
Cum mi-ai putut rupe sufletul?
Versul, inima.
Da, sunt bolnav,
Dar stau pe baricade şi aştept mereu
Ceva, chiar dacă sunt bolnav.

cântec interpretat de Serge Lama, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, vis sau realitate

m-a privit în ochi şi
mi-a numărat bătăile de inimă
ca şi cum aş fi pierdut câteva
semnificaţia gestului
făcea parte
dintr-un
scenariu ascuns ochilor
privirea sa mută mă trecea
dintr-un gând într-altul
traversând pustietatea din mine
am avut impresia că am murit
era prima oară când
m-am văzut
alergând prin copilărie
pe un drum către ceea ce am fost
l-am văzut pe tata punând
ţigle pe casă
mama întindea rufele la uscat
fratele cel mic
îmi fura din bomboanele
puse sub pernă
Dumnezeu
cocoţat pe un nor
îmi vorbea din priviri
eu îmi ţineam inima în mână
şi zâmbeam

sunt sigur că am fost eu
dialogam cu mine
cu tata cu mama
cu fratele cel mic
şi cu Dumnezeu

sunt eu
mi-e dor de atunci
mi-e dor de mine
mi-e dor de ai mei
mi-e dor de voi
mi-e dor de Dumnezeu
trist
îmi pândesc amintirea
timp în care
citesc pe silabe iubirea şi
neputinţa de a mai fi
ceea ce am fost...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt tânăr, doamnă

Nu mai sunt tânăr, doamnă! în traiul meu anost
Doar serul din perfuzii îmi tropăie prin sânge.
Cum aş putea fi iarăşi Don Juanul care-am fost
Când trupul veştejeşte şi putirinţa plânge.

Nu mai sunt tânăr, doamnă! băut-am cred destul
Cât să pricep căderea când nu ai echilibru.
Un pătimaş în eros, nicum n-am fost sătul
Cât să pot satisface orgoliul meu de tigru.

Nu mai sunt tânăr, doamnă! nici tânăr, nici frumos,
Beau apă cam doi litri de când sunt la dietă;
De prea multe lipide şi-o gută-nfiptă-n os
Când tensiunea creşte mă-nvârt ca-n piruetă.

Nu mai sunt tânăr, doamnă, şi de pereţi mă ţin
Când scările cobor, că-mi scârţâie genunchii;
Sunt un cadavru viu la care corbii vin
Să ciugulească gena ce-au pus-o-n mine unchii.

Nu mai sunt tânăr, doamnă, iar azi, îţi jur, mai cred
Doar în cardiologi, căci mi se pune gheara
De câte ori vâd ţâţe; de vreau să mă reped
Vin emisarii hâtrei să-mi spună: bună seara!

parodie de Elena Victoria Glodean, după Mircea Dinescu (2014)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

cineva îmi spunea să nu te cred
râdeam ca de spaimele acelea care ne făceau
zilele fericite
precum o împreunare de mâini

cineva îmi spunea să nu te iei după cuvinte
după rândurile scrise pe marginea unei hotărâri despre care
nimeni nu poate semna
cu vibraţia cea mai înaltă

cineva mi-a spus nu muri
viaţa se va transforma într-o înfrângere
şi nu va fi de ajuns
graba miliardelor de lumini spre punctul nostru de întâlnire
să le spunem că pentru oameni stelele
sunt cele mai sigure locuri

cineva mi-a spus nu-ţi opri privirea şi nici inima
asupra unei singure femei
te va duce ca pe-un neputincios până la groapa săpată
de ninsoarea căzută pe ziduri
amprentele unor mâini ce s-au ţinut una de alta
vor fi de azi înainte
chemarea la războiul morţii
curajul dragostei
şi-al unui păcat pentru care nimeni nu poate să facă
vărsare de sânge

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipa de pâine

în camera mea sunt singurul suflet liber
singura conştiinţă ce nu trebuie să dea socoteală
despre lucrurile acestea
te vom asculta mai târziu mi-au ros carii pe tăblia patului
cu mâinile pâlnie am strigat cât am putut
de puţin dureros
muncă, nu te iubesc

până în stradă sunetul nu s-a făcut trup
până la camera de gardă revolta şi-a păstrat accentul
grav
din punctul de vedere al medicilor

am băut un amestec nepermis de comunitate
ceva ce mă ridica deasupra clădirilor protejate istoric
şi-a legilor

până la tâmple albul neîntrerupt al sfinţeniei îşi cumpărase
loc de popas pentru minciunile spuse în grabă
mi-am aranjat haina pentru când voi fi mare
privirea ce nu mai avea nimic nevinovat în intenţie
plus
atracţia spre lucrurile obscene

o să-mi vând patru versuri
nu de alta dar încă n-am învăţat lecţia umilinţei şi a lipsei de bani
care face lumea mai bună
precum risipa de pâine
aştept momentul când cineva cu mirare şi tremur
va cere capul nopţii pe tavă

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un colţ de lume fragil şi sălbatic

mereu când primesc pachet de acasă
mama trimite medicamente
de la drogheria din colţ
degetele ridicate împotriva fumatului
mă fac să-i neg viciului frumuseţea

din oase n-a apucat să crească nimic
doar
suflarea ta împrăştie un miros plăcut
Domnului
omule fă ce ai de făcut
repede
cine iubeşte iubeşte înmiit
îmi spun de câte ori repet aceleaşi greşeli
pe care le fac bărbaţii
în dragoste

nu cred pentru că acum sunt vindecat
iar singurătatea îşi atinge scopul
precum o femeie care vrea ciocolată
îmi imaginez acele cuvinte risipite în lume
normale
dar mă prefac cu felul meu de a mă insinua între silabele lor
că-mi păstrez echilibrul

mi-ar plăcea să deschid cu ele uşa
spre locul copilăriei
aşa cum pretindeai că arată iubirea
crezând că aparţin vreunui grup dedicat misterelor lumii
numai
că unul din acele mistere musteşte de pace precum iarba călcată
din jurul unei fântâni cu găleata pe lanţ
din copilărie

mă simt mai departe de lume decât am fost vreodată
cu ochii lipsiţi de gene
reclam timpul petrecut în uterul mamei
timpul căruia i-am supravieţuit
până am învăţat că trupul înseamnă mai mult decât durere
şi am putut renunţa la tot ce-şi doreşte un om normal
libertatea prin sine

te-am rugat să mă-ngropi singură
te încăpăţânai convinsă
de importanţa detaliilor

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu te-a creat pentru mine

Vai, dar cât eşti de frumos! Şi ce teamă mi-e de tine!
mi-ar plăcea să-mi dai o palmă, chiar mai multe dacă vrei.
Când te uiţi aşa-ncruntat, iese inima din mine,
tremură carnea pe oase şi din ochi îmi sar scântei.
Dumnezeu când te-a făcut, s-a gândit cum e mai bine,
ochii negri, nasul cârn, buze groase, spate lat.
Nicio grijă nu îmi fac, că se supară pe mine,
dacă te iubesc o dată. El de-aceea te-a creat.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

nu ştiu dacă mor sau de ziua mea
iubirea precum un gong bate miezul nopţii
până la umeri nu se-ntâmplă nimic
niciun semn de la tine

un papagal stâlceşte cuvintele
mecanic din psalm
a venit rândul meu să mă bucur
în limbajul mimico-gestual

moartea mă strigă naivule
nimeni nu se oferă
seara nu apuc să mă-mbăt
amorţesc pur şi simplu
sufletul
de la masă mă ia de un braţ
să mergem nu mai sunt bani

am un fular de la mama

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!