Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Plânge cerul

Plânge cerul în hohote,
tone de lacrimi
scăldând pământul.
Tună și fulgeră
parcă blestemând vremea.
și curg, curg mereu
mii și mii de picături.
Vântul supărat
îndoaie copacii
în timp ce ploaia-i lovește.
Natura dezlănțuită
trimite fiori reci
oricărei ființe.
Și plouă, plouă, plouă...
Cerului nu-i seacă lacrimile..
Mi-e dor să-mi fie dor
de ploile copilăriei,
dar... ploaia de azi
mă neliniștește;
înfiorarea vremii
strecoară tainice gânduri
în mintea-mi răvășită.
Continuă să plouă,
deși cerul își luminează fața.
Plouă asemeni unui plânset
ce pare să se sfârșească.
Vântul oftează lung,
iar lacrimile i-au secat.
Liniștea îmbracă natura,
iar seara se-așterne încet
ca o pătură pufoasă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Plouă

Plouă iar, plouă metodic, plouă lung și plouă des,
Ploaia asta n-are noimă, plouă doar de palmares.
Plouă noaptea, plouă ziua, plouă mâine, ieri, și azi,
Plouă și la țărm de mare, și la munte, peste brazi.
Plouă-n gară la Suceava, în Galați și în Bacău,
Plouă ca și cum chiar ploaia a murit... și-i pare rău.
Plouă-n răpăit de tobe boleroul lui Ravel,
Plouă cu mitraliera, plouă într-un mare fel.
Plouă, fulgeră și tună, plouă ca la Început,
Plouă într-o veselie, plouă cinic, absolut.
Plouă mult, și greu, și tare, plouă halucinogen,
Plouă cu nerușinare, plouă sadic, patogen.
Plouă ca la-nmormântare, ca la ultimul Sfârșit,
Plouă strașnic, plouă-ntruna, fără milă, prăbușit.
Plouă cu nemiluita, plouă gotic, plouă crunt,
Plouă-n valuri, în averse, deșănțat, în amănunt.
Plouă grav, plouă despotic, plouă iarăși, plouă crud,
Plouă fără încetare, plouă de la nord la sud.
Plouă ca o-njurătură, plouă ca un recviem,
Plouă ca o întrebare: cine-am fost, cine suntem?

poezie de (19 iunie 2021)
Adăugat de Eduard LupascuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Macedonski

Cîntecul ploaiei

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă...
Afară e trist ca și-n casă, -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă... -
Plouă cît poate să plouă...
Zadarnic vor cîntece clare
Ca florile umezi de rouă
Cei vecinic scutiți de-ntristare... -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Ființa mea și simțirea
Sufăr și plîng amîndouă...
Viața-și urmează-ndîrjirea...
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cîntecul ploaiei de cobe... -
Plouă, plouă... -

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Excelsior" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 6.99 lei.

Plouă

Plouă și ploaia
se varsă-n morminte
Ce tac

Plouă și apa
învie oseminte
Ce zac

Plouă și vântul
cutremură cruci
Care plâng

Plouă și ploaia
îmi sapă tăcerea
Din gând

poezie de
Adăugat de aliona vlasSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plouă

Plouă, plânge primăvara cu parfum de liliac,
Printre stropi se lasă seara si invaluie-n mister
Dorurile fără nume, iubirile fără leac,
Sufletele rătăcite-n efemer...

Plouă prin copacii dezgoliti de vânt,
Scutură petale pe pustii alei;
Dorul meu e măcinat de-un gând:
Lacrimile mele tu le vrei?

Plouă, cât poate ploua-n primăvară,
Când se-adună norii spre apus;
Iar speranțele încep doară
Ca inutile întrebări fără răspuns.

Plouă, glas sfasietor strigând a jale
Se strecoară printre stropi reci
Si imi pare că iubirea care moare
Îsi pregătește locul său de veci.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plouă în mine

Plouă în mine, mai mult decât știi,
mă plouă rostiri, cuvinte curate,
sculptată în ceață,
mi-este ruga vii,
pe frunte mă plouă, iubire...
păcate.
plouă cărarea ce-mi știe suspinul,
nerăspunsuri din taină,
la întrebări tot mai multe,
pe trup din cișmea,
ne plouă destinul,
când lumi amintire se-așează
s-asculte.
plouă o viață, mă plouă un cânt,
îmi plouă pământul,
colindul aiurea,
mă plouă cu îngeri,
cu frunze de vânt,
mă plouă și macii...
dar mă iartă pădurea.
plouă orașul, cu pași...
nu treci,
mă plouă cu oameni, mă plouă dureri,
fâșii de întuneric, mă plouă...
sunt reci,
în amurgul adânc,
mă plouă tăceri.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Și plouă

Și plouă vertical cu sunete gri,
Plouă pe acoperișuri și pe geamuri,
Plouă pe mine ca și cum n-aș fi,
Plouă pe întinse coclauri.

Și părul mi-l udă lipindu-l de față,
Păsările stau agățate de ramuri
Și lacrima ploii plânge pe talpă
Și curg șiroaiele-n valuri.

Secundele fug ca după masacru,
Lung șir de ochi se uită tăcând,
Mă uit căutându-ți umărul tău tandru
Și ploaia nu tace, aleargă plângând.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Plouă

Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ține ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Și când se crapă iar de ziuă - plouă.

În faptul zilei, streșinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, - plouă, nu se-ncurcă!

Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ți facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere - te udă.

Există și răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-așa, de sus,
Și cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puțintel - a ploaie.

Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Și porcul umblă tot cu paiu-n gură...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.
George Topîrceanu

Plouă

Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ține ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Și când se crapă iar de ziuă, – plouă.

În faptul zilei, streșinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, – plouă, nu se-ncurcă!

Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ți facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere, – te udă.

Există și răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-așa, de sus,
Și cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puțintel – a ploaie.

Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Și porcul umblă tot cu paiu-n gură...

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Ruse

Plouă, plouă, plouă...

S-a dus la naiba vremea bună,
Pe litoral, în toiul verii
Și-amarnic fulgeră și tună...
Turiștii și hotelierii.

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îmi plouă

Imi plouă pe inimă cu picături de rouă
sunt reci si plăcute
ce bine.
Îmi plouă.
Pe ochi si pe gură imi plouă cu lacrimi
ce gust bun au ele.
de dor si de patimi.
Si-n creier, cu gânduri nebune
vin după tine.
la tine.
Vin?
Spune.
Imi plouă cu tine, cu vorbele tale tăcute
cu ochii tăi negri si buzele mute.
Sunt udă.
mi-e frig si mi-e bine.
Sunt apă
adorm si visez că te scalzi.
Mă scapă
de dor
de durere si zbucium.
Nu bea, sunt sărată
în lacrimi te scalzi, nu in apă curată.

poezie de
Adăugat de Magdalena RusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plouă!

Plouă pe suflet, teribil mai plouă
Și-n mine se-adună o mare de ploi
Inima mea se împarte în două
Când amintirile-s pline de noi, amândoi.

Plouă, dar plouă cu doruri ce dor
Și curg peste anotimpuri, șiroaie
Avem sentimente care nicicând nu mai mor
Când vine dorul de tine, de mine, de ploaie.

Plouă cu flori, cu gânduri, cu vise
Strașnic mai plouă peste grădini
Plouă în noi cu orgolii și mândrii interzise
Dar zarea mai poartă încă lumini!

Plouă cu fluturi, cu păsări, cu viață
Fantastic mai plouă peste pământ
E-o stare de bine ce-mio speranță
Că poate fi totul ca un nou legământ!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ne plouă, iubite

Plouă, iubite, ne plouă amar pe file pătate, pe filele rupte, mai avem doar coperți din întregul jurnal...
Plouă aici și plouă oriunde... am fugi, am zbura, tem că nu ne vom putea ascunde de ploi, de ură, blestem... ne plouă, iubite, în inimi și-n carte... scrisă ieri dar citită de veacuri, plouată și ea înainte de moarte, umpluse cu lacrimi o mie de lacuri. Ne plouă, iubite, cu nebuni și cu regi, inundat mi-e castelul
și mă rog în zadar, căci tot ce ei leagă, tu cum dezlegi?...
Ne plouă, iubite... ecou dintr-un nor ne spune-o poveste de seară; îmi plouă pe umeri, pe stele, pe dor,
în ochi îmi suspină o Lună amară...
Ne plouă în suflet și în calendar, ne plouă cu clipe și viața ne trece, îmi plouă, iubite,

pe vers și pe NOI...
mi-e toamnă, mi-e negru și rece...
Ne plouă, iubite, pe ploi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă plouă

plouă dincolo de visul vieții,
mă plouă cu tine,
culoare din ploi,
ridică-mi de poți cortinele ceții,
și lasă-mi să plouă o ploaie
de joi!

Îmi lasă să plouă pădurea
pe mine
și gândul, iubito, îmbibat doar de noi,
simt gustul holdei sub coaja
de pâine,
fim doar iubire, iubind
amândoi!

Ne plouă trecutul cu clipe
uitate,
ne plouă tăceri în săli de așteptare,
apusuri cu tine, atingeri
furate,
pe cât azi me place, ne plouă...
ne doare.

Ne plouă pe dealuri, iubirea lumină,
ne plouă un gând, rătăcind
depărtări,
ne plouă pământul mereu cu o vină,
la țărmuri de ape, pe tulpina
de mări.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vivian Ryan Danielescu

Ploaia fruntea-ți sărută

Dor pentru tine plouă
Cu lacrimi de iubire
Cerul despicat în două
Plânge cu Dumnezire

Ai rătăcit prin gânduri
Ori ce poteca tu alegi
Răscruce sau poduri
Iubirea ta să nu o negi

Umbrela de vreme rea
Acum ea nu te-ajută
Răsare o iubire sub ea
Ploaia fruntea-ți sărută

Intoarce-ți fața spre cer
Tristețea doar el o învinge
Dezleagă tu acest mister
De ce cerul plouă ori plânge

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Titina Nica Țene

Plouă, pic, pic, pic

Plouă, plouă, pic, pic, pic!
și nu-i nici un strop de soare,
cerul negru cerne picuri
prin ochi de strecurătoare.

Frățiorul meu cel mic
este tare supărat
și mânuța-și răsucește
în păru-i cârlionțat.

Nu-nțelege de ce mama
nu îi ia în seamă drama,
când el vrea ca să se joace
cu ghetuțele-n băltoace...

O întreabă serios:
-Cine a bătut, azi, cerul,
de s-a supărat pe noi
și plânge acum cu ploi?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Un strop de vesnicie" de Titina Nica Țene este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -11.56- 8.99 lei.

Ploaia de lacrimi

Și plouă, plouă
Și plouă lin pe fața ta
Și nu știu dacă
Această ploaie vom uita.
Privesc la tine
Și ochii ți i-aș săruta
Dar ploaia asta
A inundat dragostea mea.

poezie de
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

* * *

stau și ascult nemișcat ploaia
timpul se zbate în geamuri
plouă și plouă
cu lacrimi, nu'i rouă
plouă în mine acum
casa e veche, pustie
cine azi mai știe, cine
aici nu stă nimeni
doar tăcerea mai țipă prin unghere
tăcere, durere
o noapte a venit
pe aici, pe undeva
o noapte a plecat
și ce...
s-a intamplat ceva
un suflet a pierit
o ultimă petală a unui vis
privesc în jur
poet al nimănui
ce plânge pe o coală
dar cui spui amarul
un cântec s-a stins
plouă și plouă
casa'i pustie
doar vântul mai plânge în vie

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Mașinăria de plouat

Plouă cu zinc și iasomie
cu irigații de tutun
plouă cu damigene peste vie
plouă cu prunii rupți peste magiun
Plouă cu somnolențe, cu desfrâuri,
cu labe diavolești în ochi de cai
cu brâuri de bunici aduși de râuri
plouă cu iad și cu bucăți din rai.
Plouă
cu timp între armuri de șarpe
cu blănuri de oțel nealtoit
cu tine plouă
și cu mine...
Iată!
Cu Dumnezeu ne plouă
dezgolit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Daniel Văcăreanu

Azi plouă mărunt

Șușotesc nori mărunt
Șușotești și tu la mine in gând
Soarele e in concediu iar
De privirea ta sunt avar

Fereastra e ingândurată
Florile de gheață au curs
Amintirile au făcut recurs
Tâmpla de gânduri e judecată

Privirile noastre curg
Intre noi e amurg
Soarele nostru e in concediu
Azi ești o ploaie de gânduri

Ce curg, curg și prin mine
Vântul șoaptelor e domol
Nu poate imprăstia nori dintre noi
Azi plouă mărunt in noi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Melancolie

Un vânt răzleț își șterge lacrimile reci pe geamuri.
Plouă.
Tristeți nedeslușite-mi vin, dar toată durerea,
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Și altoită pe ființa mea imensa lume
cu toamna și cu seara ei
doare ca o rană.
Spre munți trec nori cu ugerele pline.
Și plouă.

poezie celebră de
Adăugat de jusțancaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook