Numai tu fără răni porţi iubirea

Când carnea a prins sub piele lumina
nimic din trup nu e cum a mai fost,

ziua se-nfruptă din umbra răcoroasă
vindecată de semne cereşti,

pe umeri coboară suflete de piatră
cu inocente visuri prin ploile repezi,

fuge timpul din palmele calde
şi sub picioare pământul freamătă vesel.

Numai tu fără răni porţi iubirea
în ochii adânci şi uscaţi de aşteptare,

între buclele care ascund himere
în geometria miraculoasă a capului,

ochii mă urmăresc până-n amintiri
ş nu vor să uite nicio imagine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu rănită porţi iubirea

Când carnea a prins sub piele lumina
nimic din trup nu e cum a mai fost,

ziua se-nfruptă din umbra răcoroasă
vindecată de semne cereşti,

pe umeri coboară suflete de piatră
cu inocente visuri prin ploile repezi,

fuge timpul din palmele calde
şi sub picioare pământul freamătă vesel.

Numai tu rănită porţi iubirea
în ochii adânci şi uscaţi de aşteptare,

între buclele care ascund himere
în geometria miraculoasă a capului,

ochii mă urmăresc până-n amintiri
ş nu vor să uite nicio imagine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizontul cu porţi de piatră

Gândul meu dând contur zilei de mâine,
iubirii îi pune nume
şi rodeşte în ploi

zămislind fiinţa din lutul sterp.

Atunci se naşte lumina,
aura de botez a capului meu
primeşte duhul
şi se înalţă cu el în picioare.

Sorbind cu ochii întinderea
până se deschide orizontul
cu porţi de piatră,

Drumuri prin gânduri trecând...

De înalţ mânile
să prind de frânghii norii
ploaia în care mă scald
pe braţele tale,

Semne de pământ se desfac.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesă furată

Surâsul tău de prinţesă furată de necunoscuţi
are-n el o umbră răcoroasă şi dulce-n amiază,

o alcătuire cu înţelesuri ciudate aproape albastre
rupte din trup cu amintiri cu tot,

o câmpie vălurită în grâne pe înserări de crepuscul
cu dropiile ascunse prin ierburi înalte
unde am simţit cum fuge gândul din memoria sângelui.

Şi,
în surâs înfloreşte faţa de persică coaptă,
lasă nedumerită să-i zburde visul
cu spiritul vesel de pământeană suavă.

Se vor mişca pietrele fără să fie văzute,
apele fără să urce nu se vor opri,

florile din grădini se vor îmbăta şi vor plânge
blestemând iubirea pentru care sunt rupte,

nu pot să le mângâi din ochi fără să le iubesc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul meu

Nu ştiu ce gândeşte un copac luat în braţe,
dar am semne că se bucură,
păsările se opresc din zbor şi cântă.

Umbra lui nu are picioare, dar fuge,
înima mea simte frunzele cum se clatină
şi se urcă pe ramuri alături de ele.

Fac ocolul pământului cu rădăcinile sub tălpi,
îmi simte urmele urcând prin cercurile trunchiului
şi nu mă scapă din ochii lui verzi.

Întotdeauna când vine furtuna
trag clopotele bisericii din dealul cu vii,
le aude şi simt cum se gândeşte la mine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ascultă şi tace

Împart cu tine durerile şi bucuriile,
inima ascultă şi tace,
drumuri lungi adumbrite
mă poartă-n oraşul pruncilor dispăruţi
cu sufletul stins.

Nicio umbră, nicio tăcere nu mă atinge,
numai tu ai semne de verbe ciudate
care vor să spună ceva negrăit,
nu vor lumânare aprinsă
ci ochi înlăcrimaţi de aşteptare.

rup din mine muşcând din trecut
ca dintr-un măr copt şi căzut,
stau neclintit ca o piatră
ce nu se teme de moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile tale calde

Gust amarul până îmi iese prin ochi
şi nu mă las furat de vorbe goale.

Sunt prins în vârtejul slăbiciunii omeneşti,
dar nu mă tem de nimeni.

Îmi adaug în fiecare zi câte o şansă,
să mă ridic cu sufletul la cer
în primăveri de cântec prin gânduri
şi-n mâini cu măreţia dragostei
ce-mi rodeşte-n palme.

Ploile tale calde
cu mângâieri rupte din cuvinte
îmi coboară prin trupul înfăşurat
de atâta fierbinte iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă pe umeri un giuvaier

Se înfăşoară-n pereţi de rouă,
are o limpezime-n priviri care îmbată verdele
păşeşte odată cu stelele prin ierburi.

E desfătată ca o vocală sonoră
În sufletul vibrant al unui cântec de dragoste.

Dacă o cunoşti îi pui sărutul în mâini,
te temi de oglinda divină,
ascunzi în trup o atingere dorită
care-ţi macină gândurile şi te face dependent
de o flacără care-ţi circulă prin sânge.

Nu ştii ce se întâmplă cu tine,
puţini cred că eşti stăpânit de fluturi
şi sub piele porţi vârstele florii.

Între mine şi ea-i o amiază de lumină
unde nu odihneşte nicio umbră.

Între noi valuri din suflul iubirii
poartă pe umeri un giuvaier.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbătoare şi capricioasă

Iarna asta miroase a primăvară fragilă
nu mai are continuitate de anotimp
mai mult se preface că ne mângâie
cu bucuria zăpezilor desenate pe munţi.

E o nonconformistă plină de ifose
şi de boli din care se moare,
dar cum rămâne cu cele din amintiri
în care îmi pare că trăiesc şi acum?

Schimbătoare şi capricioasă
mă face să cred că totu-i perisabil,
nimic nu mai este cum a mai fost,
dar nici nu rămâne cum e astăzi.

Lumina albului ei strălucitor
mă acoperă întotdeauna cu dorinţe
în care sunt cu tine la un loc
într-un cuib al aşteptării renaşterii.

Poate primăvara-mi curge prin suflet
mai devreme decât e timpul
şi semne lovesc în trup cu putere
cu o iubire ce aprinde verdele crud.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stau liniştit căldura se stinge în gleznele nopţii
sângele nu mai fierbe în clocot, se roteşte subţire
nu e străin şi sporeşte răcoarea în trup.

Cerul se topeşte în palmele fără coaje,
ele nu mă sperie dar au carnea amară.

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stelele se plimbă în caleşti de cuarţ
şi coboară pe scări ruginite de mătase.

O bucurie neomenească se-ntipăreşte pe faţa minţii.
nimeni nu mă aşteaptă sub streşini de porţi
când ele tot timpu-s deschise a moarte.

Lumina cât este trece prin mine-n întuneric
rostogolindu-se cum pietrele-n hău
de nu mai ştie nimeni pentru cine bate clopotul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde bate vântul

ai putea să-mi spui
de ce porţi pe umeri întunericul
şi nu-l fugăreşti călcându-l în picioare

el se loveşte de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înţeleg

lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
şi nu pot să-i opresc să privească departele

de unde bate vântul
vine praful şi ierburile îl subţiază
oamenii îi întorc spatele
şi nu se lasă orbiţi

poţi neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îţi călăuzeşte paşii.

drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
şi eşti aşteptat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainica regăsire

Cu o zi întoarsă pe dos
noaptea te-a adus pentru că se simţea vinovată,
împărţea întotdeauna păcatele pe culori
şi ai rămas liberă fără nicio umbră din care să te culeg,
aşa te-am găsit în buzunarul cu hârtii scrise,
m-am bucurat într-un fel
în care inima te adoptă cu suflet cu tot hrănindu-ţi iubirea.

Într-o altă ipostază mai trecută prin semne,
întunericul se războia cu mine pentru lipsa de curaj,
dar nu era adevărat,
tu n-ai umblat la sentimente.

Stăteai liniştită între cuvinte nespuse şi fără gesturi,
ţi-am întâmpinat privirea,
o căutam mai des decât voiam
pentru că aşa te credeai mai deosebită.

Când era să uit de tot ce mă răscoleşte adânc,
ai devenit mai aproape de orice aşteptare
şi ai îmbrăcat haina florilor nevinovate.

Acum ce se întâmplă e tainica regăsire,
o să mă recompun pe alte circuite de înţelegere,
mâine va fi un altfel de timp
în care ziua va îmbrăţişa lumina
şi noi ne vom îmbrăţişa în fiecare clipă
în ochii limpezi ai dimineţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când urcă bucuria

De ce îmi preziceţi o iarnă în oase?
O curgere continuă din streşini
când urcă bucuria prin mine rotund
şi-mi iau inima în mâini şi o ascund în piept,
o fac să simtă primăvara
cum ne acoperă cu verde,
rămânem credincioşi
sfinţeniei din cuvinte
pe care le repetăm
neobosiţi în rugă.

Nu-mi mai rămâne iarna interioară,
acasă odată cu plecarea
fuge din mine iluzia şi se naşte iubirea,
creşte sub ochi minunea
şi-n spaţiul dăruit
aduc în fiecare zi
lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina vine din spate

Printre noi se strecoară umbra,
lumina vine din spate
scăpată după norul viclean
din partea de apus zilei
pe unde fug ploile vieţii,
pământul se deschide cu bucurie
şi aleargă de sub paşi.

Cerul se-ntunecă şi alunecă peste păduri
ca o haină cenuşie fără mâneci,
mă-ntunec şi eu, te privesc în ochi,
în ei totuşi rămân raze sclipitoare
în irisul ca un cerc de foc
din care sar scânteile iubirii
şi-mi luminează drumul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii se miră surprinşi

Suntem ca două fructe galbene, coapte-n miros,
prin coaje pătrunde lumina în miez,
este o sevă care ne îndulceşte dragostea,
curge subţire către izvoarele ei fermecate
şi ce frumoşi devenim când ne dezbrăcăm
de patimile zdenţuite ale lumii.

Ne întrebăm în fiecare zi ce suflete avem
şi de ce le cultivăm în acest trup docil stricăciunii
ce-şi pierde echilibrul dat la început
fără putinţa de o reglare statornică.

ochii se miră surprinşi,
adoptă întâmplările ce-i înspăimântă
cu imprevizbile lacrimi amare,
cunoştiinţele oamenilor îi lasă pradă neştiinţei
şi tot ce ştiu nu se poate valorifica,
rămân ca nişte ustensile nefolosite.

Trăim cu gândul şi seperanţa agăţate de himere
într-un paradis aflat dincolo de hotarele percepţiei
în cântecul neauzit al sferelor înalte,
prin spaţii ce se întrepătrund cu o voluptate cosmică,
nu avem limite şi temeri mărunte,
ci libertatea cuvânului din care am fost creaţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra cu limbă de os

Noaptea îşi ţine mâinile în sân
şi visează iubire
eu privesc din întuneric o cărare
pe care se plimbă carele cerului
cu felinare la osii.

Lacrimile dimineţii cad peste ierburi
şi cosaşii vor să salute soarele
cu ascuţişuri de piatră,
umbra cu limbă de os
fuge de sub copaci
cu frunze în spinare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile se arcuiesc după cer

Nicio umbră nu s-ar îndrăgosti de un copac iarna,
ar aştepta să-i crească frunzele din muguri
şi raiul ei ar deveni ademenitor,

mai verde decât seva care inundă pădurea
trecerea se topeşte-n plăcerea demult visată
în care nu se mai simte decât foşnetul viu,

în lumea ei fagurele vieţii strânge minuni,
aici nu este nimic fără încleştare şi pândă.

Nopţile se arcuiesc după cer, freamătă de stele
până-n dimineţile cu trup de lumină
în care şi o rugă capătă chip.
Se ceartă norii deasupra şi cad ploi de argint
cu picături respirate de ramuri,

se vântură aerul, mă ia de guler pe nepregătite,
lumina alunecă odată cu timpul pe poteci,
vin din depărtări arome de fructe sălbatice,

inima mea bate şi se ridică cu smerenie-n piept.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se prinde flacăra

Când cuvintele sunt dulci ca mierea
şi curg vâscos şi lin,
uşor se aşează la suflet.
Inima se umple şi ea de plăcere
şi lasă porţile deschise.

Nu mai cuge nimic altceva,
totul se distilează într-o tăcută aşteptare.

Gesturile calde spun şi ele
cum se prinde flacăra
de lemnul binecuvântării
ce arde mocnit.

Lumina se soarbe din ochi,
atracţia devine atingere subtilă
ce-şi coace iubirea
şi uită de restul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa curge cu noduri

Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber fiinţării
să se înalţe în timp,

pun gândurile în balanţa cerului.

Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viaţa curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.

Rup întunericul din carnea nopţii
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,

dimineţile din mugur înverzind.

De o să se pornească viori
cu arcuşul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,

o ploaie de vară vestind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Premoniţie

Se întâmpă lucruri-nelucruri,
impulsuri absurde,
roata de foc cade pe verdele copt dintre
viaţă şi moarte.

Se răsucesc drumurile pe urmele vântului
paşii se duc fără tine în dezordine,
în lume se împrăştie ambiguitatea,
nimic nu e sigur din ce foloseşti şi respiri.

Modul de a căuta adevărul în informaţii
şi simpla încredere în soluţii nesigure
se răzbună.
Lumea se grăbeşte,
numai tu te resemnezi în piatră
cauţi resorturi interioare,
gândeşti viaţa ca pe un copac aruncat în foc
din care curge cenuşa.

Îţi aduci inima şi sufletul acasă
repere de încredere,
la care poţi să te adresezi fără cuvinte.
Te vor însoţi cu timpul la hotar
când durerea cărnii se desprinde
şi sufli prin oase aerul,
menţii ceasurile cu bătăi în tâmple
clopote pe palmele ude
din care fuge sunetul printre degete.

Încet se deteriorează starea de echilibru
nu mai poţi urca nici coborî scara
aluneci de-a dreptul în pământ

şi asta se întâmplă o singură dată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea-i într-o rază

Iubirea mea-i într-o rază pe buzele tale
şi tu n-o vezi,
îi simţi doar căldura ademenitoare
cum îţi urcă prin sânge.

Palmele noastre cuprind lumina
ca pe o sferă de bucurie în ochii
ce privesc în suflet întruparea întregului
din care curge unduind viaţa.

Când mă vrei, desprinde-ţi sentimentele
ce aşteaptă-n odăile inimii dezlegarea
limbii de foc din cuvintele nespuse
aflate dincolo de zăbrele.

Tu ştii, fără mine lacrimile cristalizează
pe obrajii tăi de piersică coaptă,
eu te simt cum respiri în fiecare femeie
şi te aduc pătimaş în trup.

Sarea îngheaţă sub tălpile tale
pe urechea pământului,
în aerul tău mă îmbrac în dragoste
şi dragostea se îmbracă cu mine.

Prin mâneci îmi zboară liber păsările
în pieptul meu sunt cuiburile lor
la care întotdeauna se întorc repede
să-şi crească nestingherite puii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!