Apocalipsa-i aproape

În văzduh plin de lumină,
sub cerul înalt, albastru,
Omenirea se animă
să oprească un dezastru.
În zadar se zbate lumea.
Apocalipsa-i aproape.
De sus ne priveşte luna.
Ne-ar ajuta, dar nu poate.
În Universul infinit,
Tera rămâne pustie.
Tot ce Domnul a clădit,
dispare în veşnicie.
Întunericul se-aşterne,
Totul va rămâne rece,
Intrăm în somnul nopţii eterne,
Viaţa noastră-n moarte trece.

poezie de Dumitru Delcă (15 martie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu toate le-aşează

Când verdele planetei dispare,
Dispare şi viaţa pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.

Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru şi fum.

Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-aşează,
În faţa lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viaţă, nu se face.

Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,
Cu timpul şi ea dispare
Fiindcă e tot căzătoare.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tera nu mai e albastră

Nori negri acoperă
planeta Pământ, a noastră.
Omenirea suferă.
Tera nu mai e albastră.
Universu-i văduvit
de fiica lui creştină.
Haosul a-înlocuit
pe pământ, viaţa divină.
Este haos şi-întuneric
pe planeta noastră verde.
Din tot ce era feeric,
astăzi farmecul îşi pierde.
Plânge soarele şi luna,
pământul a-încremenit.
Plânge zeiţa Fortuna,
Apocalipsa a venit.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Cu bunicul stau la poartă,
Privesc cerul plin cu stele.
Constat că de astă dată,
Luna nu e printre ele.

După nopţi de strălucire
Sus, bolta înstelată,
Ia concediu vreo trei zile,
Apoi din nou se arată.

Îşi va relua iar mersul
Pe bolta cerului senină.
Va polei universul,
Cu aura-i de lumină.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai uitat

Ai uitat să priveşti cerul,
Să vezi dimineaţa-n zori,
Cum dispare tot misterul
Nopţilor cu şezători.

Ai uitat trandafiriul
Zorilor în dimineaţă.
Ai uitat să scoţi chipiul,
Cu rouă să-ţi dai pe faţă.

Ai uitat să priveşti soare
Când este deasupra ta.
Să stai în amiaza mare
La umbră cu dragostea.

Ai uitat chiar şi apusul
Când e ziua în amurg.
Mie mi-ai uitat surâsul.
În zadar lacrimi îţi curg.

Ai uitat să-mi dai iubirea
După care eu tânjeam.
Ai uitat că fericirea
Era tot ce îmi doream.

Acum e târziu băiete
De mine să-ţi aminteşti.
În zadar exprimi regrete.
La inimă nu-mi mai eşti.

Ai uitat că viaţa trece,
Că ce-a fost numai revine.
Lumea tot aşa petrece
Când rămâne fără tine.

Trebuia să ştii că viaţa
E făcută s-o trăieşti,
Ziua, noaptea, dimineaţa,
Cât timp pe pământ mai eşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Când soarele scapă vederii,
Şi peste sat se lasă seara,
Vine vremea privegherii,
Rămâne mută şi moara.

Somnul nopţii lin coboară,
Pe cer luna se aprinde.
Nici o pasăre nu zboară.
E linişte, cât cuprinde.

poezie de Dumitru Delcă (31 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea pe furiş coboară

Ziua-şi termină lumina,
Noaptea pe furiş coboară.
În văzduh cade cortina,
Pe cer stele-încep s-apară.

În policandrul cerului
Astrul nopţii se aprinde.
Întinderea pământului
Cu lumină o cuprinde.

Când soarele odihneşte
Îngerii de sus veghează
Liniştea care domneşte,
Când Tera noastră visează.

Policandru-încet păleşte
Când zorii pe cer se-aprind.
Soarele iar străluceşte
Necuprinsul poleind.

poezie de Dumitru Delcă (11 aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna plină

A furat lumină de la soare.
Globul ei arămiu
imită zeul vieţii,
străluceşte pe cerul nopţii
printre astre,
rotindu-se neobosit
în jurul planetei albastre
în faza ei de lună plină.

Se oferă privirii
în toată splendoarea.
Contururi şterse,
reliefuri nedefinite
îi atenuează paloarea.
Cărări ascunse,
drumuri neumblate,
împodobesc minunea rotundă.

Perdeaua de raze
îmbrăţişează discret
întunericul rece al nopţii.
Somnul noctambulilor e agitat,
dispare...
Insomniacii îşi pierd timpul
în dezmăţ şi în chefuri,
până în zorii albi ai dimineţii.

Luna blondă, rotundă,
aruncă spre pământ
priviri curioase,
iscoditoare,
după ce străpunge
cu săgeţi ascuţite de aur
pânza veşmântului nopţii
căzute în visare.

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din gândurile omului

Omul,
toată viaţa, cât trăieşte,
la trei lucruri se gândeşte.
Cum să nu îmbătrânească,
Timpul în loc să oprească,
Muartea cum s-o păcălească.

Bătrâneţea-haină grea-
nu poate scăpa de ea.
Oricât de mult se fereşte,
de-îmbătrânit, îmbătrâneşte.

În zadar se străduieşte.
Timpul în loc, nu-l opreşte.
Oricât de mult îl măsoară,
omul moare, timpul zboară.

Toată viaţa de-ar lupta,
moartea n-o poate înşela.
Tot îl ia din astă lume.
El se duce, ea rămâne.

Până-la urmă, iese bine.
Ceva, ceva tot ia cu sine.
Fără să mai stea pe gânduri,
ia o cruce şi trei scânduri.

poezie de Dumitru Delcă (28 septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu poate fi oprită

Moartea nu poate fi oprită,
Viaţa n-o putem salva.
Poate fi doar prelungită.
Mai mult nu putem spera.

În faţa morţii care vine
Rămâne omenirea mută.
Nu poate schimba destine
Când viaţa-n moarte se mută.

Când firul vieţii s-a-întrerupt,
Omul, marele absent
Din timpu-n care s-a născut,
Nu mai răspunde prezent.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul dispare, totul piere, totul trece; doar lumea rămâne; doar timpul durează.

citat clasic din Denis Diderot
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu s-o ierte.Amin!

În adâncul întuneric
mama sub pământ suspină.
Acolo-i ceva himeric,
nu e licăr de lumină.
Pământul greu o apasă.
De plâns, nu poate să plângă.
Moartea hâdă nu o lasă
la copiii ei s-ajungă.
Se simte neputincioasă.
Zbaterea e în zadar.
Întunericul n-o lasă
să vadă lumina iar.
Speranţa îi e deşartă.
Rămâne ca la-început.
Din pământ a fost creată,
va deveni iarăşi lut.
Chiar dacă acolo n-are
lumină şi cer senin,
Lumina eternităţii are.
Dumnezeu s-o ierte. Amin!

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este viaţa

Viaţa este o suflare,
sau poate ceva mai mult.
Este scurtă-îmbrăţişare
a timpului petrecut.

Viaţa e o alergare,
maraton fără sfârşit,
După fericirea care
ne-a vrăjit, ne-a amăgit.

Viaţa e o căutare
într-un timp nedefinit,
A miracolului care
doar în vis ne-a ispitit.

Viaţa este o fereastră
deschisă spre viitor,
Către care viaţa noastră
nu are aripi de zbor.

În zadar omul se zbate.
Idealul nu-l atinge.
Viaţa de trup se desparte,
Omul repede se stinge.

Vreme vine, vreme trece,
Fericirea-i doar un vis,
Rămânem statuie rece,
Cu ochii spre Paradis.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Dumnezeu e-aşa de mare!
E pământ şi este soare.
Este cerul plin cu stele,
Având luna printre ele.
Stăpâneşte Universul
Şi la toate le dă mersul.
Este apa, este vântul,
Este credinţa, e Sfântul.
Dumnezeu este în toate.
Este viaţă, este moarte.

poezie de Dumitru Delcă (21 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Frigul se înteţeşte
Trec pe lângă el
Timpul se opreşte
Totul e altfel.

Loc prea întunecat
Si unic de fel
Cine-i împărat?
Oare Azrael?

Luna se ascunde
In nori de hârtie
Din pământ se-aud
Şoapte din sicrie.

Preoţi la un loc
Din Scripturi citind
Învăluiţi cu foc
Crucile aprind.

Morţii toţi dispar
Tăcerea se-aşterne
Vor rămâne doar
Regrete eterne.

Doar in lumea lor
Sufletul devine
Astrul zilelor
In vremea ce vine.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren cu speranţe

Plin de vise şi speranţă
Trenul accelerat cu viteză mare
Mai uită uneori să oprească
În staţiile mărunte cu soare!
Crezi că face bine
Dimineaţa să te trezeşti
Şi să-ţi aminteşti
De viaţa în sine:
Un tren cu speranţe,
Plin numai cu dorinţe,
Clipele din trecut fericite,
Trec uneori nevăzute
Şi viaţa rămâne aşa,
La fel de grea.
Totul trece pe lângă tine...
Şi rămâi în acelaşi tren,
Să te mai gândeşti
Pentru ce vrei să trăieşti!

poezie de Eugenia Calancea (9 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâmă de lumină

Smulg o fărâmă,
De lumină,
Din întunericul brăzdat
Cu fantasme ce animă,
Vise, sacadat...
Mă încearcă,
Bucuria unei trăiri,
Din buchetul iubirii,
Cu surâsul ce luminează,
Chipul brăzdat ades,
De emoţii, şi dens,
Cerul se înseninează,
Lacrimi de rouă le culeg şi le sorb,
Mă dezmiticesc dintr-un dor orb,
În al vieţii poveste,
... fără a da de veste...
Întunericul dispare,
Iubirea apare,
Pe aripi de primăvară,
Descătuşată de povara!

poezie de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perenitate

Atâta timp cât este soare
Universul nu dispare.
Tot ce este în mişcare
viaţă naşte, viaţă moare.
Totul e în transformare.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mă consider prieten cu viaţa,
dar ea, o fi prietenă cu mine?
Întreb şi eu aşa. Cândva se rupe aţa,
de pe pământ eu plec, viaţa rămâne.

catren de Dumitru Delcă (ianuarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se scurură salcâmii

Te-aştept şi-acum, în fiecare seară,
deşi-nţeleg că nu mai poţi să-ajungi –
pe-aleia ta au înflorit salcâmii,
n-aş vrea, gândindu-te la ei, să plângi!

Dar cât de lungă-mi pare aşteptarea,
tăcerea grea se-aşterne între noi –
ce-a fost rămâne doar o amintire,
se scutură salcâmii de atâtea ploi...!

Rămâne doru-n cuget, ca o umbră,
iar chipul tău se-aşterne peste ea –
încerc să îl aduc cât mai aproape,
dar amintirea parcă nu mai vrea...!

Încep să pierd a timpului măsură,
regretele din gânduri mă-ncolţesc,
privesc uimit la chipul din oglindă,
pe zi ce trece văd că-mbătrânesc!

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!