Se uscă vise

Octombrie mi-a pus la tâmplă teci,
pline de vise
ce viaţa mi le-a retezat,
atârnă peste umeri
parcă-s puse la uscat
precum ciorchinii plini de struguri
zemoşi şi grei,
în cuie aşezaţi pe grinzi,
la buna-n casă
după ce toamna i-a brumat!
Sunt teci ce taie prin piele
şi visele mă dor,
rămân doar răni deschise
cerşind un ajutor,
bruma sărează amintiri
lăsând în urmă noastră ceaţă
şi clipele cu noi ce nu mai vin,
uscă visele din teci
din noi in jur.... doar ce a fost odată!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirile dor

Fericirile dor,
precum gheaţa ce taie prin gingăşia primăverii
când toată renaşterea aşezată pe ram
rămâne în câteva palme pline de flori
iar crengile goale....
fără odor!
Doare iubirea
când râsul, sărutul
se pierd în distanţe
atingerile-rafale de vânturi,
suflete pribege ce poartă un dor,
doar lacrimi rămase
prin visele în care mai ştim
ce gust avea fericirea
când prin îmbrăţişările calde
trăiam sublimul că putem să ne fim!
Dor si visurile toate,
speranţele puse în fericiri viitoare,
emoţii, trăiri, dorinţa de bine
toate în lacrimi scăldate
în ziua când realizezi că....
fericirea doare!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămaşi peste timp

Aceeaşi dragoste rămâne
dincolo de toamna
ce leapădă frunze,
dincolo de norii
ce ne plâng cu lacrimi,
adunate din miile de nopţi
pline de patimi.
Rămânem noi în toamna vieţii
plini de culorile trăite
în anii tinereţii,
plini de regretele tăcerilor noastre,
de atingeri nefăcute
ce ne-au secat inimile
în nopţile negre
privind către astre...
Aceeaşi dragoste rămâne
e cuibul de iubire
mereu gol de noi
dar in suflete mereu împreună,
rămănem noi ce-am învăţat să iubim,
în alte braţe calde
prin sentimentele pe care acum ştim să le oferim.
Ne-am fost profesori
prin lacrimi, durere şi chin
dar acum privim inainte
cu inimi deschise,
bucuroşi că în iubire
am ınvăţat amândoi să oferim!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi doar un vis...

În lumea viselor trăiesc,
Respir cu aerul de vise,
Pe-un nor de vise-ncet plutesc
Spre visul ce m-ademenise.

Un vraf de vise răsfoiesc
Şi-not în marea cea de vise.
Prin vise-ncerc să te găsesc,
De dor mi-s visele cuprinse.

Dar visele nu-ncetinesc
Din vise să mai nască vise:
Şi doar un vis, un vis ceresc,
E visul vieţii noastre scrise...

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri suntem noi!

Peste noi, nesfârşite talazuri,
Anii vin, anii trec şi se joacă cu noi.
Stăm la rând la dureri şi necazuri -
Unii râd şi petrec, alţii dau sevei ploi.

Cât mai sunt picătură în mare,
Cât mai sunt biet actor pe o scenă de lut,
Viaţa mea e un semn de-ntrebare:
Astăzi sunt, mâine mor... sau e alt început?!

Peste noi - inocentă candoare -
Anii vin, anii trec, ce rămâne din noi?!
Biete flori, amintiri trecătoare...
Amintiri care-au fost, amintiri suntem noi!

Viaţa mea e-un semn de-ntrebare?!
Viaţa mea e glumă, sau vânt?
Orice-ar fi, mă bucur de soare,
Orice-ar fi, îmi place să cânt!

poezie de Stefan Băiatu din ziarul" Flacăra" (20 iunie 1984)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru primăvară rece

sferturi reci de soare
fără niciun ban
ard în primăvară verdele din drum
când îmbrăţişate
lângă vechiul han
trec pe sub fereastră sălcii gri de fum

şubrede speranţe dorm adânc în teci
strânse-n adăpostul marelui concept
stelele polare
încă douăzeci
rotunjesc rotula din piciorul drept

frunze precum pielea micului cais
au un ritm aparte
parcă maternal
bruma stă în sânge într-un trainic bis
şi-nfloreşte
iarăşi
longitudinal

este frig în gestul de-nceput de an
câtă contopire am găsit în noi...
dar
va şterge mâine zâmbetul profan
apa ca o gheară
ce-a rămas din ploi

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-n octombrie

Ceea ce vezi, nu e ce crezi...
... E, totuşi, toamnă prin livezi,
Se-adună vis de ger furat,
Festin caduc, netulburat,
Mi-e dor de tine... Şi-i ciudat,
N-ai ochii verzi.

Pocalul tău cu must de cer,
L-am deşertat în cerebel...
Plutind sub mantie de vis,
Adie iz de paradis,
Păcate vechi, de jar nestins,
De plumb şi fier.

Ce e cu tine? Ce păcat...
Ascuns în umbră, ferecat,
Sufletul tău de poame dulci,
Alungă clipe dragi şi lungi...
În toamnă cor de nibelungi
Peste asfalt.

Se-asează bruma peste vii
Iar Eminescu nu-i... Să ştii
Vechi catedrale au apus,
Covor de frunze nepătruns,
Mit alegoric şi confuz...
Ani mii şi mii.

Ştii, iar e seară... Şi din nou
Peste-al trecutului ecou
Coboară umbre largi de lut...
Cad frunze peste-al vieţii scut
Te mai aştept, târziu, tăcut,
În visul meu...

Octombrie... Plopi dezveliţi...
Tresar castanele fierbinţi,
Sub mâini de precupeţe, reci,
Cu ochi banali, la sâni cu teci...
Coboară noaptea pe poteci
De munţi răniţi.

poezie de Mugurel Puşcaş
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

bolta
cu teci agăţate
pe ramuri.
boabe de rouă
în cupa tăcerii.

gogyohka de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din limbile ce atârnau în cer

Se clătina o casă,
se clătinau două case, o mie de case:
oamenii îşi sforăiau nopţile
ca nişte simfonii pline de ei.
Soarele i-a uitat
prin burţile ce nu mai ştiau
să iubească.

Astăzi doar luna le clăteşte
visele cu smoală
şi fiecare stea aruncă
o limbă de şarpe
să le culeagă
din orbite lacrimile umflate
cu pompa.

Noi suntem aici, acum,
şi nu mai putem
înghiţi verbele şoptite
într-o ureche, mirosind a greşeală.
Mi te-ai deschis ca un răsărit
cu pletele în vânt.
Îmi păreai că vrei să-ţi ieşi din piele.

Schimbă-ţi pielea cu pielea mea
şi dă-mi-o înapoi.
A trecut iarna ca o rachetă
peste toate nopţile.

Şi-am alergat cu ea în piept,
prin toate dicţionarele,
doar să ne reamintim
ce înseamnă cuvântul "uitare".

Cam de pe-atunci ne-am tot scris
telegrame de dragoste
cu cerneală stoarsă din limbile
ce atârnau în cer.

poezie de Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-l denigrez pe un altul? Îmi curăţ spiritul, desfăcând teci de mazăre.

citat din Ozaki Hosai
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Păstorel (Ad gloriam)

Când dori-vei un vin rece
Iar când teci să ţi se plece
Cârciumarii de-orice fel
Plimbă-te cu Păstorel.

epigramă de Dem.Ben. Cârâc din Antologia umorului românesc, 2005 (1939)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

Sunt multe zile de tacere,
Si multe seri cu intrebari,
Vedeam in noi o inviere,
Azi cum sa vad aceste stari?

Ne-am ridicat iute prin vise,
La fel de iute-am coborat,
A fost o simpla aventura,
Si sa ne multumim cu-atat?

Noi ne-am ales doar din privire,
Nimic din buze n-a iesit,
Eu eram dornic de iubire,
Am inchis ochii, si-am simtit...

Deja vedeam ce-o sa urmeze,
Iubire, vise, despartiri,
Speram sa fie ipoteze
Bazate doar pe amintiri...

Cateva clipe de iubire,
Cateva nopti de vise pline,
Mi-am deschis sufletul din nou
Si am dorit sa fiu cu tine...

De ce-a fost dat sa fii la fel?
De ce mi-e dat sa sufar iar?
Exista iarasi un alt "el"?
Ori noi n-am existat macar...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns la "Aş fi putut să fiu", scrisă de Velicu Marinela

Eu m-am născut în toamnă... Ce folos?!
Căci toamna-n mine-ades îşi face casă...
Că ploaia parcă n-are nici un rost
Şi-s singură în casă şi la masă.

Din ochi, pe vreascuri ude de argint
Pică din mustu-amărăciunii mele...
Sunt frunza care cade la pământ
În goana ei nebună după stele.

Foşnesc de ne-cuvinte şi de dor...
Un dor de-a fi şi eu o primăvară,
Să-nmuguresc, să nu mai pot să mor
Cu înc-o zi în fiecare seară...

De ce să cadă bruma peste noi?!
Să fim o simfonie de durere
Cu ploaia rece... cu copacii goi...
Mai bine să fi fost un cer de miere!

Cum?! Să mă plec în repetate rugi?!
Un cer de frunze şi-un pământ de nori,
De-ar fi ca osanale să-mi aduci,
Eu tot sunt vis de primăvară-n zori.

Pe umeri cu un şal liliachiu
Şi în priviri purtând de veacuri toamna,
Eu veşnic primăvară o să fiu
Cu ochi chihlimbării precum arama.

Mai protestez... Cedez într-un târziu...
Când vine ceasul parcă nu-mi dau seama,
Căci penitentă prea de timpuriu,
În propria-mi cenuşă, sunt tot toamna...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între alb şi negru

Albă mi-a fost chemarea,
deschiderea mea spre viaţă,
alb mi-a fost şi destinul
trăindu-l sfios dar pur
printre oameni şi clipe,
dorind mereu
să las în urma mea
tot ce am mai bun.
Albă îmi era şi trăirea,
suflet deschis spre iubire
trasformat în negru cărbune
după ce dezamăgirile vieţii
l-au ars din temelii,
căutăndu-i rămăşiţele apoi
prin cenuşa şi scrum....
Apoi o lupta acerbă
între alb şi negru mereu,
puritate şi vise curate
zdruncinate de negrul din viaţă
lăsând în urmă un alb obosit
sângerând pe drumul vieţii
care este atât de greu.

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papilele universului

Papilele gustative ale universului
Şi-au definit rolul de nuntaşi ai pământului.
Lăute de stele s-au aliniat,
Timpul inima ne-a înjunghiat...
Goi, scurşi de cuvinte,
Doar naşterea ne-o mai aducem aminte.
Şi timpul în care,
Vânturi şi ploi,
Ne alergau prin ghiozdane.
Ne amintim de gutuile coapte
Şi de frunzele moarte –
Lumânări pe care noaptea le-a lăsat
Să ardă mocnit
Pe treptele timpului-schit.
Acum, E-uri şi vise se ngrăădesc
La poarta unui alt univers.
Am uitat de strugurii copţi,
De curcubeul pe care
Ploaia îl desena,
Cât noi alergam cu tălpile goale...
Penitenciarul tăcerii
Ne-a mecanizat sufletul,
Nu ne mai luminează cuvintele,
Nici arta, nici cântecul.
Era banilor e tot mai pregnantă...
Mâncăm mere de hârtie şi ciocolată...
Sărbătorile sunt mimate, din casă,
Nu mai chemăm să ne cânte
Colindătorii, în casă...
Am făcut altar propriei morţi,
Iar crucile atârnă mai grele,
Nu peste umeri,
Ci peste visele mele.
Salvaţi-mă dn strânsoarea tăcerii,
Până nu va fi prea târziu!
Cu voi vreau să fiu!
Vreau, cu mine să fiţi!
Să rătăcim în trecut,
Spre al bunilor mei început...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

False suveniruri - II

Nu-mi ipoteca visele
În răni inutile;
Ascunde cruzimile-n tine,
Mă iartă de regăsiri martire?!

Nu-mi ipoteca visele
În poezii juvenile
Şi nu mă trăda pe-un psalm
Mă iartă între ce voi fi şi ce eram?!

Nu-mi ipoteca visele
După nopţi şi zile
Ca să mai împărţim în doi
Şi stropul ultim din miezul unei ploi?!

Nu-mi ipoteca visele
Cu metafore ce-ard în lire
Falsificând esenţe şi trufii
Ca şi părinţii care fug de copii?!

Nu-mi ipoteca visele
Chiar de eşti fără iubire
Ca un emigrant care întreabă
Dacă mai sunt între noi hotare?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Inima...
aceleaşi bătăi ce-mi ticăie viaţa,
pompează prin vene
deznădejdi şi speranţe,
râset şi plâns,
fuior de iubire ce-mi toarce fiecare celulă
mulţumind clipelor
pentru mătasa trăirilor divine,
sau.... aisberg de gheaţă
ce taie prin mine
prin crunte bătăi fară de ritm
când iubirea se pierde în ceaţă.
Bătăi sufocante sau pline de dor,
ticăit ce pierde din ritm,
agonie la maxim
sau extaz împlinit,
ma face să mă-nalţ sau să mor cumplit
cu aceleaşi unice bătăi...
inima!!!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcaşul viselor de noapte

Visele de noapte sunt mai ruşinoase,
Vin după apusul soarelui, să plece
Până să răsară, monahii sfioase
Care ştiu că viaţa precum visul trece.

Nu deschide ochii, vreau să mai trăiesc!
Locul meu pe lume - doar visarea ta,
Ziulica toată stau şi mă gândesc:
Visele de noapte, ziua unde-or sta?

Cred că e un fel de mânăstire,
Unde se trăieşte cu iubire.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (21 septembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul meu

copacul din gradina mea
nu stiu cu ce se hraneste;
poate cu mine, poate cu tine.

frunzele lui sunt atat de colorate,
crengile sunt pline de viata,
in jurul lui sunt trei meri mai mici,
sta impunator peste toata gradina,
sta impunator peste toata inima,
cine il uda?
cine ii taie frunzele uscate?
cine?
poate eu,
poate tu,
poate fetele cu fustita rosie
ce isi scrijelesc numele pe el.

incearca sa-l asculti,
suiera vantul
ce-l face sa danseze intr-un mod ametitor

te ia cu somn
te ia cu dor
te ia cu vise

fetele cu rochite
se plimba langa
portile deschise.

fructele sunt adunate,
inimile sunt coapte,
visele sunt inaltatoare,
copacul meu se vede de peste hotare.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii toamnei

Cu o mângâierea-adâncă melancolic vine toamna,
Din sticliri răsăritene arde-azuru-n picături,
Mărturii în valuri curg peste ochii negrii, doamnă,
Şi prin felinar respiră amintiri, ca frimituri.

Ratăcite-n haina vieţii nuanţele-şi schimbă fiorul,
Verzi copii au fost odată printre ramurile blânde,
Au cântat psalm înfloririi ce le-a-mbrăţişat fuiorul,
Şi-au pulsat lacrime-n pleoape din iubirile arzânde.

Foşnet pe tărâm rosteşte tremur de dureri din soare,
Suflete, ocean uscat, ce te pierzi nemărginit?
Arămie-ţi pică frunza prin valuri din depărtare,
Pieptu-ţi plânge, te ridică peste cerul adormit.

În plutiri de răni se duc încleştarea ta de astre,
Zborul frunţii cade-n vise, luptă inima-n şuvoi,
Se ridică în inele fumegări de fiere-n coaste,
Drumuri se ascund sub stele, prin frunzişul strâns în noi.

Draga mea, izvor de lacrimi din pământ de flăcări sacre,
Paşii tăi uşori plutesc printre şoaptele căzute,
Ţi-ai urcat trupu-n psaltirea zilelor cu-arome nacre
Şi-mi aduci mierea din glasul rătăcirii absolute.

Roşii bulbi aşterni podoabă din ciorchinii dulci ai firii,
Mi-ai copt strugurii sălbatici cu aroma ta-n contururi,
Fulguieşti raze fragile peste poala fericirii,
Tu îmi dai sărut pe suflet cu magia ta de-a pururi!

poezie de Aurel Petre (27 august 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!