Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Noaptea de Înviere

între mine și mine este un loc viran
acolo arunc molozul iubirilor uneori
melancolia trece în halat și papuci
de spital are mănuși chirurgicale și
instrumentar pentru prelevarea de organe
va găsi aici măcar o ½ de vers cu care
să îmi facă noaptea mai lungă lumea mai
bună se plânge că iar va fi de gardă în
noaptea de înviere când toate poemele din
lume se ridică din praful uitării și ca
niște zombi își caută autorii pe străzi
printre blocuri le auzi cum vorbesc într-o
limbă străină cu mâinile pâlnie mă strigă
poemul care îmi duce capul pe tavă în timp
ce trupul încă sapă cu râvnă o groapă prea
strâmtă în care abia încap munți cu zăpezi
și tot ce am mai adunat în cei 40 de ani de
rătăciri prin deșert de pe margine cineva
mă întreabă cum se numește domle poemul
acesta nu știu răspund eu sunt doar sclavul
care urmează să fie îngropat de viu la
picioarele poemului ah de n-aș uita să pun
ceasul să sune de învierea lui d-zeu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Noaptea învierii

între mine și mine este un loc viran
acolo îngrop trupurile iubitelor pe
care nu le-am uneori melancolia trece
în halat și papuci de spital are mănuși
chirurgicale și instrumente pentru prele
vat organe precis va găsi un ficat pe
care l-am mângâiat un mușchi un zâmbet o
venă pentru un transplant în poem melan
colia se plânge că iar e de gardă în
noaptea de înviere când toate poemele
din lume se ridică din praful uitării și
ca niște zombi își caută autorii pe străzi
printre blocuri le aud cum vorbesc într-o
limbă străină ajutor ajutor strigă o parte
din mine vom fi înghițiți de cuvinte alerg
urmărit de vinovăție și frică spre buncărul
antiatomic de fapt o groapă întunecoasă și
strâmtă în care abia încap munții cu zăpezi
și tot ce am mai adunat în cei 40 de ani
de rătăciri prin deșert privesc ceasul
care îmi ruginește pe piept e noapte
noaptea lungă a învierii

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În închisoarea mea cu pereți de hârtie

se aude cum cineva sapă în zid poate-i
abatele faria îmi zic sau poate vântul
care aduce dinspre pustie părinții mei
de cenușă ori poate e dincolo de ușă
nevăzutul neștiutul demonul care-mi
strecoară noaptea sub frunte poeme ca
niște bombe artizanale cu ele mă arunc
în aer exact atunci când vine acasă iubita
mea moartă și mereu înviată căutând sub
leandri cheia ruginită demult am adunat
argintul viu din oglinzi și la flacăra
lumânării am distilat aceste cuvinte care
nu țin de foame dar țin în viață cât
caut ieșirea din labirint cu detectorul de
metale rare dau în loc de d-zeu peste tatăl
meu în salopeta lui proletară îmi promite
o să-mi sudeze aripi minunate aripi de fontă
în formă de m m de la mir stația orbitală pe
care d-zeu e un cosmonaut uitat și bătrân în
mâni are un ciocan și o seceră în cealaltă
mână un ochean cu care citește pe buze cuvintele
ce compun închisoarea noastrăcu pereți de hârtie
timid apropii și privesc prin ocheanul întors
transformat în vizor dincolo nu sunt decât eu
deghizat într-o lumină sfioasă ca de neon și
parcă pe umărul transparent am o sclipire de coasă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dumnezeu e în tot și toate. Toată lumea e D-zeu și D-zeu e toată lumea. Nu există relație de subordonare între D-zeu și mine. D-zeu e și în mine și eu în el deci sunt un D-zeu în manifestare și merit tot ce e mai bun ofer și să primesc. Când înțeleg asta liniștesc desăvârșit. Nu există ceilalți. Eu sunt în tot și toate și ceilalți sunt în mine deci dacă iubesc și ofer atenție celor din jur, mie imi ofer. Cum tratez pe mine așa îi tratez și pe ceilalți care sunt eu pentru că nu există ceilalți defapt.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Calul alb

în salonul septic nr 23 sânii tăi
aduc turlele bisericii mai aproape
linia lor perfectă face visez
că d-zeu e chirurg și operează fără
bisturiu doar cu mâinile goale în
patul de lângă fereastră poetul costel
așteaptă ședința chimio se ține tare
nu varsă o lacrimă și nici nu dă bacșiș
la doctori decât cărțile lui în 2 3 zile
va fi externat cu regim o va mai duce 2
poate 3 ani cu el împart zacusca și amin
tirile tale primesc în schimb poezii atât
de luminoase par profeții uite aici
scrie tu plictisită de atâta așteptare
ca de istoria literaturii lui manolescu
te-ai hotărât îl ceri de bărbat pe
primul necunoscut care îți iese în cale
între stația de metrou și spital stai
liniștit mi-a spus poetul costel și ime
diat a adăugat versuri în care eu mă
plimbam prin intersecție cu flori în mână
și un cal alb o imagine atât de reală
zău îmi pare că sunt chiar acum în pijama
pe trotuar țin de căpăstru un cal alb și
când trecătorii întreabă al cui e domle
așa mândrețe de cal răspund cu mândrie
al unui prieten imaginar

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

Tu, poemul meu

Tu, poemul meu, îmi crești sub piele
și îmi cânți în fiecare dimineață
la ora când Dumnezeu
trece prin ochii mei desculț...
Îmi beau cafeaua cu tine
până la ultima înghițitură,
apoi, îmi iei inima în palme
și eu îti sărut buzele,
simțind cum sângele îmi mustește-n cuvinte
ca rugăciunea în călugări,
îmi trezești teii de sub tâmple
într-un râs limpede de copil
și mă înveți cum să dansez pe apele
din care îngerii culeg luna.

Tu, poemul meu,
înfiori la fiecare foșnet prin carne,
iar de când timpul nu-și mai trece coasa
prin iarba ta înaltă
nu mai dezbrac rochia de mireasă,
în care mă descompun în păsări.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

Inevitabil

vorbea despre mine cu prietenii
mai arunca un zar
mai fuma o țigară
și le spunea că sunt obișnuită
o femeie care pierde mult timp la coafor
o mamă care își face griji
mai arunca un zar
mai fuma o țigară
apoi se ridica și privea stâncile din jur
asculta valurile
s-a gândit într-o zi să mă sune
mizând pe timbrul vocal ce-l va enerva cu siguranță
însă i-am plăcut mai mult din acea zi
și le-a spus prietenilor că sunt obișnuită
iubesc
marea și pescărușii
strâng în sacul de cânepă scoici rare
vorbea despre mine cu mine
îmi părea mai mult o oglindă
era ca și cum prin fumul de țigară
îmi vedea trupul gol
și prietenii spuneau e nebun
că mai sunt femei
femei care știu să iubească
femei care își lasă umbra la mal
și înoată dincolo de geamandură
femei care nu obișnuiesc poarte colac de salvare
dar el trecuse prin oglindă
zâmbind

vorbea despre mine cu mine
și ne-am schimbat sufletele
în noaptea cu lună plină

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Epistolă aproapelui meu

Cuvintele-mi ascund o dramă care,
Atât m-a mutilat, de-am adormit...
N-am vrut -mi mai văd sufletul cum moare,
Din mult prea multă viață ce-a simțit.

M-ascultă numai noaptea cum mă scriu,
Iar luna îmi zâmbește ca o fecioară...
Ce mult am plâns, nici eu nu mai știu,
Și nici n-aș vrea, căci aș fi amară.

Melodii din mine ies necontenit,
Și sorb aievea șoaptele nebune...
Trăiesc și energic, dar și amorțit,
În bataia vieții fără prinți și zâne.

Mileniul cântă vocea-mi care nu mai tace,
Și nici măcar nu mă aud...
Încă vezi mică și tare îți mai place,
Dar, ochii mei vorbesc despre azur.

O lampă învechită stă de strajă,
Lumina ei îmiun vers de vis...
Mă regăsesc pe a iubirii plajă,
Unde te-ajung din urmă, din abis.

Acolo sunt unde vreau... cu tine.
Cuvintele ascund ce vreau spun...
Și tot cu ele exprim pe mine,
Dar n-ai să le ghicești nicicum.

Asta-i baladă fără vers și fără rimă,
Scrisoarea marilor trăiri poeticești...
N-o să pricepi ce zic de nu ai stimă,
Pentru acei care te-nvață trăiești.

poezie de din Izvoarele vieții (iunie 2009)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Viorel Muha

Te rog, nu mă uita!

zdrobesc în sângele meu
încerc încă o dată să mă sădesc
apuc apusul ca pe o clipă, de ultim rămas bun
pentru speranța unui răsărit, de voi mai fi
să nu mă uiți, în noapte, căci steaua mea tot va mai fi
chiar arsă de mii de ani lumină, în răsărit
știi!

îți promit
tot mă vei găsi
în răsăritul soarelui, din fiecare zi!

iau din mine și vreau -ți dăruiesc
totul, adunat în clipa din existența mea
nu întrezăresc că-n noaptea zbaterii mele
dacă nu vrei, să fie într-o zi, imaginea ta
ca să știi!
simplu încă te mai doresc, până dincolo de neființa mea
te rog,
nu mă uita!

arunc de pe mine îmbrăcămitea sufletului, zdrențuită
nu fi obosită!
am dureri, vântul uitării încearcă, dar nu mă vindecă
aștept te mai văd, încă măcar o clipă
simt cum cresc în frunza stejarului
de sus și el se uită
jos, la rădăcina pământului răsărită din mine
prin frunze de toamnă și de iarnă, putrezite,
aduți aminte!
ai crescut ca un alfabet în eul meu, și exiști cu adevărat
oare m-am înșelat?
sau
ești în mine de mult, o istorie scrisă fără cuvinte
a unei iubiri cumplite și apoi,
eu din urnă
prin vânt aruncată de tine, cenușa rispită?

poezie de (mai 2010)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

Testamentul iubirii

Cum treci tu prin mine
numai primăvara trece prin muguri,
mirosind a îngeri tăvăliți prin iarbă.

Știu, mâinile care îmi încheie trupul
sunt aceleași care le-au dat zeilor bea din palmele lor,
cu pete de lună pe ele...
Știu, cel mai frumos m-au scris ele!

Ah, buzele mele te-au cules măr roșu,
îmi tremură ființa,
noaptea și ziua sunt una,
și noi, tot mai flămânzi de noi,
ne naștem unul din celălalt-
două aripi de ape trecând în testamentul iubirii
numele nostru.

poezie de din Femeie, nu ți-e îngăduit să mori!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dezadaptare

Prea devreme m-ai trimis
în lumea de reguli și de constrângeri,
mamă!
Prin mâinile mele fragile
mai curg încă picături din interstițiile stelare
prin care-am trecut cândva...
În jurul meu, se-nvârt toți cei care
se simt aici acasă,
ridică poveri,
pe care le trec râzând de pe un umăr pe altul,
în timp ce clipa confortabilă
le-adăpostește somnul, visele, iubirea.
Pe când eu...
Ating lucrurile cu sufletul, mamă, nu cu mâinile.
Degetele mele se-agață obsesiv
de tăcerea zilelor apuse
și caută dincolo de ea,
dincolo de lumină și de întuneric,
caută amintirile,
caută începuturile.
Începuturile a ce, mamă?
tot orbecăi prin scrumul zilelor de-odinioară
și nu m-aleg decât cu latente cuvinte dulci-amare.
Eu și cuvintele ne suntem unul altuia far,
în timp ce pe sub picioarele noastre curge
întunecatul râu al clipei și-al obișnuinței...
Mai ating uneori cu sufletul
câte un colț de stea
sau câte un spin amar...
Și, nu știu de ce,
din ce în ce mai deși sunt spinii...
Și-atunci,
la ce să iau mai bine seama,
mamă,
în lumea de reguli și constrângeri în care m-ai adus?
La sufletu-mi concret,
pierdut prin lucruri,
sau la mâinile
prin care simt cum pulsează
tăcerea și cuvântul,
lumina și-ntunericul,
începutul și sfârșitul?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cuth Hajnalka

Între lumi

Simt o lume deasupra mea
O lume în care suntem noi înșine
O lume în care suntem nemuritori,
În zile în care nu trăiesc
Scriu viața așa cum nu e ea
Și vinu-l sorb încet ca și cum e făcut doar pentru mine
Din struguri plini culeși în luna octombrie,
Când soarele e mai sfios, când iarba plânge petale muribunde suflate-n neant,

Simt o lume în mine
Ce cred eu că o cunosc
O lume împletită din mai multe vieți
Scriu viața așa cum a fost ea o dată
Și vinu-l sorb ca altădată
Savurez gustul atât de bine știut
Mă face zâmbesc crezând că am trăit aceste clipe
Iar de învățat din ele tot n-am învățat,

Simt o lume sub mine
Ce cheamă mereu fără-ncetare
O lume ce vreau să îmi rămână străină,
Vinu-l sorb mai repede și nu vreau paharul sece
Mi-e frică de ce va urma după ultimul strop
Dar apoi, muza din mine îmi vorbește
"E totul creat doar de mintea ta"
Și totul se risipește...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bolnavi de lectură

nimeni nu-i poate lua omului cunoașterea, nici măcar sărăcia
adună-mă strigă orice foaie rătăcită
citește- spune cuvântul
și totul care te-înconjoară
nu așteaptă decât o privire curioasă
și o întrebare. a câta oare?
sunt oameni care își dau somnul pe câteva pagini
sunt oameni care își pun mâinile sub pernă
și sunt oameni care nici măcar nu știu ce să facă cu mâinile
citește- spune cuvântul
dar cine mai are timp
și cine-i mai aude șoapta?
cititul te fură din lume și te duce departe
dar oricât de departe te-ar duce tu nu ești singur
alături de tine sunt eu, povestea
și poate și povestitorul
sufletele noastre sunt la unison
noi cei bolnavi de lectură
suntem alungați din cetate
pentru că riscăm îmbolnăvim lumea
noi, cei bolnavi de lectură
putem discerne
putem zări lumina
și celorlalți le e teamă de lumină
iar soarele cade sfărâmat în bucăți pe pământ

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cât de străini suntem!

Se-aude pe-un tărâm în depărtare
Cum luna își recheamă razele-napoi,
Iar pleoapa mea se-nchide, retezând din zare
Un colț în care îngeri se roagă pentru noi.

Și nu este-o poveste ce mâine se va scrie
Pe-o coală de-ntuneric cu raze care plâng,
Ești numai tu, iubire prin alba mea câmpie,
Rugându-mă din vise sub pleoape te strâng.

Și nu este trecutul ce încă m mai doare
Sau lacrima de care înc mă mai tem,
Eti tu, ce încă hălăduiești prin mine ca o boare
Și îmi arăți din cum am fost, cât de strini suntem.

Încă aud cum pescărușii plâng în mine
Și se mai zbat murind printre catarge,
Cât de străini suntem imi spune și ziua care vine
Îmi spui și tu plecând cu valul ce în larg se sparge.

Cât de străini suntem în noaptea care vine
Și nu vedem covorul de lacrimi așternut,
Rupt din durerea mare ce azi o am in mine
Și pierderea de care atâta m-am temut.

poezie de (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Prea multe lupe și oglinzi atente

pe cerul acesta
mai mare decât o lacrimă de zeu
unde nu mai e loc de suspine din dragoste
nici de alte cereri de fericire
cum ar fi cele de câștig la bingo
sau loterie

prea multe obsevatoare pe munți
în deșert sau pe orbite circumterestre
prin care se disecă cerul acesta
care este uneori atât de aproape
alteori atât de departe
de parcă pulsează
ca o inimă de poet
un cer pe care cresc în devălmășie
miliarde de alte ceruri
și oricât m-aș plânge de singurătate
în jurul meu e o aglomerație sufocantă
ca într-un grămadă dezordonată
dintr-o partidă de rugby

doar într-o parte umbrită a orizontului
printr-un ciob afumat din copilărie
mai caut o cale de a evada
din acest cerc al risipirii
de mine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Deasupra tuturor lucrurilor există un timp, parte din mine

nu știu dacă sunt fericit sau trist

locuiesc printre anotimpuri și
uneori desenez inimi
pe chipurile de pe icoane

de fiecare dată când se pleacă
aud țipete văd noaptea
cum inundă încăperea
în care
te așteptam
liniștea îmi mângâie fruntea
oprită între palme
ca un gând
mânjit de speranțe
printre șuvițele negre ale nopții
stropii de ploaie zdrobiți de asfalt
îmi desferecă singurătatea
câteva secunde mai târziu
privesc imaginar
prin ticăitul ceasului atârnat
pe albul din perete
aud strigăte
se plimbă de colo colo ca
o amintire lăsată de izbeliște

în jurul meu un gol
și multă tristețe

poate că doar eu voi locui
în lumea aceasta
în care
nu va mai fi niciun mâine...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Un lung ianuarie neprihănit

În trupul meu, lutul se ivește mai limpede în gânduri
înaintea Lui Dumnezeu, ca o față ce și-a făcut cărare între oameni,
din copilărie până la moarte.
Îl poți cunoaște atât de mult pe cât sufletul tău și-a aprins lumina din miezul lacrimilor.
În timp ce mă apropii de Tine, buzele mele sunt pecetluite cu solzi de nisip,
ca un fel de alungare din lume,
închid mormintele, să nu mai intre nimeni, nici cei răniți,
nici cei singuri, când se adună în jurul luminii ca omizile de mătase în adâncirea cea de pe urmă.

Și noi ne adunăm și ne strângem dragostea
de care ne-am sprijinit ninsorile vieții. Pe unde am umblat
ca niște roiuri însetate de vară,
n-am primit nicio odihnă. Niciun loc de reazem
doar în cuvântul Tău, mai viu decât viața așezată între scândurile timpului.
Dar eu nu Te pot duce
în timp ce noaptea cade
căci ești prea sus, iar aripile mele nu s-au scuturat încă de tot pământul
n-au putere arunce țărâna în groapă și să-și despartă iubirea de singurătate, s-o aleagă din mijlocul ei, atunci când vine furtuna și păpădiile coapte
rămân dezgolite.

Și-mi simt sufletul cum se răspândește
mai puternic decât moartea, mai puternic decât întunericul în care nimicul a rămas ultimul de rostit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Răscruce între singurătate și ultima haltă

îmi pun capul pe palme și aștept
ca și cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme

din când în când deschid ochii și-mi
rostogolesc privirea de la un colț la altul
e mult întuneric și nicio speranță
de care
-mi atârn ultima clipă

nici nu știu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
și mușcă necondiționat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidență sau nu
între cele două spații
văd un alb nesfârșit
nu sunt disperat ci doar
am o senzație ciudată

știu că mi-am depășit maturitatea și că
voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de mușețel
însă știu
fluturii care îmi vor sta pe coapsă și
ceața care va tăia respirația numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ion Untaru

Bacoviană

Privește iubito cum plouă
În munți, printre brazi, pe poteci
Cu boabe și struguri de rouă
Iar mâinile noastre sunt reci

De-o mie de ani plouă-ntruna
Și mările nu s-au umplut
Iar viforul curge ca runa
Prin suflete de împrumut

Și gem cimitire de apă
Iar ploaia ne-nchide prin case
nu vedem noaptea cum sapă
Pământul din care ies oase

Privește iubito cum plouă
Ca-n moarte cu somnul de veci
nu ne mai plângem, nouă
De ploaie, ni-s mâinile reci!

poezie de din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eugene: Știu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi și o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înțeles niciodată. Își acoperea vânătăile și tăieturile și îl primea înapoi. Pentru că o implora și plângea. Și acum întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus vrei știi ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-mă!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit să mă întorc să o văd. Și într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă-mă ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani și nu îmi mai era frică de el. Și când l-am privit în ochi și i-am spus dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, și-a dat seama. Și-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Și stau în fața casei. Țip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. Mă lovește în cap cu o scândură și îmi sângerează urechea. Și târăște. Mă târăște în spatele casei în garaj. Și pleacă. Un minut... cinci minute... nu știu. Apoi se întoarce. Și stropește. Mă stropește și nu înțeleg. Nu înțeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înțeleg. Și apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roșie din camion. (Plânge.) Și se uită la mine pentru ultima oară... și aprinde chibritul. Și ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru că erau plini de o imensă... satisfacție.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îți pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu pățească și Trevor același lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie să facă este să nu-l iubească.

replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana ȘtefanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poemul tău

când va fi seară
strânge poemul acesta la piept
și ascunde-te cât mai departe
de ziua care a trecut
și de ziua care va veni
citește-l pe nerăsuflate
este poemul pe care nimeni
nu ți-l va scrie vreodată
deși l-ai așteptat la fiecare răscruce
de drumuri și de nopți
când întunericul te ademenea între ape
și străzile îți îngropau urmele pașilor în cenușă
este poemul pe care ai îndrăznit -l visezi
când pânza cerului părea o lumină blurată
iar glasul ți se risipea în ecouri de gheață
poemul pe care l-ai căutat în fiecare privire
care nu te zărea și în fiecare gând
care nu era pentru tine
în fiecare anotimp care se îndepărta
cu anii tineri în dinți
și în fiecare inimă care părea că mai bate
lipește-ți poemul acesta de umeri
de pleoape de sânge
și nu-l lăsa să se piardă
este tot ce vei avea
de acum înainte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook