Unicorni

- un flash în slow-motion -

mă electrocutai uşor cu soarele ăla de amiază din ochii tăi
mă aduceai acasă cu vârfurile degetelor pe spatele meu
lumina din perete ne privea cuminte cum făceam focul în noi
cum făceai linişte în mine cu furtunile tale
luna se aprindea şi ea când ne simţea,
ne scânteia acoperişurile, să ne găsim mai uşor
îmi ridicai privirea din asfalt - întâi cu gloanţe în pereţi, apoi cu mâna ta în mâna mea
ca Hansel si Gretel, lăsam firimituri din noi, unul în celelalt, să ştim cum ne întoarcem spre înainte

- flash over, cut-scene -

ai uitat să-mi laşi un afterglow

tot ce e frumos se întâmplă de la nivelul ochilor în sus

poezie de Iulia Ardelean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mea e Isus

-poem-
Doamne
Tu care ţii legământul
şi umbra
Cuvintelor Tale
nu vrei
pe palma Ta azi să mă iei
şi
viaţa să-mi schimbi
subtil

şi-n umbra Ta să mă transformi
după
propria-ţi dorinţă
o umbră
din propria-ţi umbră
să înfloresc
o dată cu ziua pe care Tu Însuţi mi-o
dai
cu Tine în Rai
odată să fiu
Isus

Mâna Ta
eu mâna Ta
o vreau
mâna
străpunsă pe Golgota
şi azi ce dăruie viaţă
şi
atâta mângăiere

pe
Tine te vreau
Isuse
Miel şi Mire
la umbra aripilor Tale
eu vreau să m-odihnesc
şi
odihna să-mi găsesc

pe degetele
curcubeului mă culc
dar ochii
spre Tine îmi fug Isus
ca limbile unui ceas fără linişte

vreau
să-ţi văd ochii ca para focului cum mă
urmăresc
şi ochii mei mi-i caută

Doamne
eu nu mi-am găsit odihna
aici pe pământ în
lipsa Ta
ci doar
pe
palmele Tale
şi-n
lumina ochilor Tăi ca para focului ce ard orice taină
căci
odihna mea
în Tine s-a ascuns Isus

Tu
eşti viaţa
şi fericirea mea Isus

n-am găsit
nici pacea
nici liniştea
şi nici fericirea
pe palmele lumii acesteia
şi nici în poala hainei ei

pentru mine
nici măcar literatura
şi nici poezia
nu
sunt
nu sunt

fericirea mea
ci
numai Tu Isus
Tu
Isus
eşti fericirea mea

fericirea
numai Tu Isuse eşti
aşa
a hotărât
Cel Prea Înalt
s-ascundă
în Tine tot ce există bun în Univers

Isuse
Ţie mă închin
Şi
pe degetele Tale îţi pun
fiinţa mea
primeşte-o
te rog
şi
dă-i Tu frumuseţea Ta
aşa cum voieşti
să
fiu şi eu o lumină
şi
să mă aseamăn cu Tine

fă-mă
umbra Ta pe
degetele zilei de azi
înflorită

cu privirea ochilor Tăi ca
poara focului

cât de scump
Isuse eşti
cât de scump
uită-te
Tu Însuţi uită-te
şi vezi-ţi Propria-ţi Fiinţă
prin ochii mei
căci pentru Tine e simplu
Tu
eşti Dumnezeu
şi nu eşti un om ca mine lipsit
de
putere
şi atâta-nţelepciune
căci
numai chipul zilei îl pot prinde în
privirile mele

Tu
prinzi în
privirea Ta
şi gândul şi umbra
în umbră ascunsă
şi tainele toate doar Tu le pătrunzi şi le ştii
şi ochii Tăi vii
toate le văd
înmugurindu-ne şi ochii şi paşii pe măgura timpului
tivită cu picuri de floare
pe
aripile vântului
uşor
ce încă mai bate

Isuse
vreau degetele Tale
umbra să-mi prindă
şi odihna mea
Tu
să-mi fii un izvor de cuvinte
cum
numai Tu Însuţi ştii să le spui

Lumina
Şi viaţa mea
Pururi
Isuse să fii
04-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim...

Nu-mi eşti aproape, deşi pari,
Prin ceaţa minţii mă strecor,
Revăd un flash şi apoi dispari,
Rămân cu mine, în decor.

Natura plânge-n pomii goi,
Privesc spre soarele îngheţat,
Trifoiul nostru în patru foi
Mai are încă de aşteptat.

Inspir vapori de primăvară,
Prind în braţe raze reci,
Păşesc prin curte, este seară
Abia ai venit şi iară pleci.

Suntem ca soarele şi luna,
Unul vine şi altul pleacă,
Ca adevărul şi minciuna,
Lacrimi ude mă îneacă.

Se va-ncălzi iubito, în noi,
De iarna aspră să fugim,
Să-i dăm tristeţea înapoi
Şi apoi, din nou, să ne iubim.

poezie de Gabriel Stănciulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea trecută

Am dat uşor cu mâna pe cer
şi a rămas o dâră neagră de noaptea trecută.
Am prins şi o pasăre
şi mă întreb cum de ciocul ei
se plimbă de o parte a dârei
aşteptând corpul să înopteze.
Am dat uşor cu mâna pe mine
şi a rămas o dâră
de noaptea trecută
când erai în braţele mele
şi ai dat cu mâna uşor
şi a rămas o dâră
din iubirea trecută.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flash

Vom trece prin iarnă amândoi,
voi decupa din sufletul tău o bucată
ca să îmi fac o rochie,
una care să îmi ţină de cald
o viaţă
şi seara, înainte de culcare,
vom bea vin fiert din aceeaşi ceaşcă,
ciocnindu-ne sângele tot mai neastâmpărat.

Vom face schimb de inimi,
colindându-ne soarele
din colţul ochilor,
iar dimineaţă,
înainte de cântatul cocoşilor,
vei gâdila timpul în tălpi,
să nu ne mai treacă prin clepsidra lui.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când din iubire-am apărut
Şi-n lume am pornit pe brânci,
De mână Tu m-ai prins atunci
Şi mersul, zbor mi s-a părut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când zările mai largi le-am vrut,
Privind orbit spre necuprins,
Uşor de mână Tu m-ai prins
Şi ochii nu m-au mai durut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când inima pereche mi-a cerut
Şi-n noapte căutam lumină,
M-ai prins atunci uşor de mână
Şi inimă pereche Te-am avut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când din iubire-am apărut,
Când zările mai largi le-am vrut,
Când inima-mi pereche te-a cerut,
Cu mâna ta, pe toate le-am trecut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

poezie de Gheorghe Pârlea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans etern

Mai întâi ne-am atins şi ne-am zâmbit stânjeniţi
Emoţii ne-au cuprins, căci nu eram pregătiţi
Mâna ţi-am simţit cum mă mângâie pe spate
În ochii tăi negri m-am pierdut ca în noapte
Tu ai dat tonul unui lucru fermecător
Eu ca o muză a dansului păşeam în zbor
Ritmic ne mişcam şi trupul se înfiora
Simţeam căldura mâinii tale în mâna mea.
Degetele se-mpleteau şi ne mişcam uşor
Inimile noastre-n piept băteau în ritmul lor
Cu fiece suflare şi pas ce îl făceam
Cu fiece rotire întregi noi ne simţeam
Ne-am lăsat purtaţi ca în transa tinereţii
Doi iubiţi rătăciţi în eternul dans al vieţii.

poezie de Donna Vango, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marlen

Ea îi făcea să se simtă soldaţi înaintea unei mari bătălii
Nu, nu le ordona: soldaţi treceţi Prutul!
Dar ei se simţeau pregătiţi pentru luptă, cu inima -n piept, atârnând greu,
Că o raniţă
Lili Marleen, Lili Marleen, dragostea mea pentru tine mă face puternic!
El se simţea soldatul Sveik aşteptând cu nerăbdare să fie reprogramat
Marlen era femeia antreprenor, avea programul supraîncărcat
Privea zilnic dintr-un zgârie-nori, prin geamul mat
El era fericit când se găsea notat în agenda nervos aruncată
pe biroul oval
Marlena avea trupul sculptat într-o sală de fitness,
Alerga de două ori pe săptămână pe o bandă, rupându-se cu greu
din cotidianul stresant
Îi întinsese uşor mâna, cu un gest studiat:
Marlen, s-a prezentat, cu un glas ce se dorea stilat...
Marlen este numele meu...
Şi-a înclinat puţin pe spate capul cu păr oxigenat
Cu un pix ţinut senzual între dinţi, cu buze subţiri şi fierbinţi,
Aşezată pe birou, repeta provocator secvenţa filmului Instinct primar
Cu aceeaşi poziţie studiată, închide uşor uşa, cu piciorul încălţat
in pantofii de lac
Îi face semn cu un deget, apropiindu-se, îl trage spre ea de cravata albastră, frumos asortată
Se simţea că un soldat ce poartă cu el o raniţă grea
Pe frontul de est îl aştepta ea, Marlena, lascivă, superbă, oca o regină pe tron, îl aştepta
În dormitorul ei, îi răsuna Lili, Lili Marleen, dragostea mea, in ritmul inimii, îi răsuna
Pe un perete, dintr-un tablou, suav îi zâmbea senzuală Marilyn

Că un flash, în întunericul mat, îi zăreşte zâmbetul luminat că o candelă
Dar numele Marlenei, din buletin, era Marinela, de fapt
În fiecare moment sublim, deasupra patului,
O icoană de lemn îi amintea că este creştin
Astfel se formase triunghiul laico-crestin:
La est, Sfânta Fecioară
La nord, lascivă Marilyn,
Iar în pat, îl îmbie senzuala Marinela -Marilyn

Adeseori se întreba ca un cretin:
Cine eşti tu, de fapt, Maria, Marinela, Marilyn?
Nimic nou pe Frontul de Est!

poezie de Gorunescu V. Carmen Lidia
Adăugat de Gorunescu V. Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecina

Mă cerţi mereu, dar nu sunt eu de vină,
Ci numai ochii, – ochii tăi, vecină, -
Că ţi-am făcut potecă prin grădină...

Adeseori tu laşi la geamuri storul,
Şi uşa ta e-nchisă cu zăvorul,
Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul!

Şi tot mai des mă poartă necuratul
Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul
Pe care-l ţin ispita şi păcatul.

De dorul tău, de dragul suferinţei,
Când amăgit mi-oi pierde rostul minţii, -
Tu vrei să-mi las şi fraţii, şi părinţii?

Să leg acum ce nu se mai dezleagă,
Să ispăşesc viaţa mea întreagă
Păcatul greu că mi-eşti atât de dragă?

Decât să fug cu tine-n largă lume,
Ori singur eu, să nu-ţi mai ştiu de nume, -
Mai bine-mpacă-mi dragostea cu glume.

Zâmbind să-mi vindeci inima rănită,
Păstrează calda ochilor ispită,
Dar nu mai ţine uşa zăvorâtă!

Că tu ţi-nconjuri viaţa cu zăvoare
Şi clipele de-acum le laşi să zboare,
Când duclea tinereţe-i trecătoare...

De ce nu vrei să laşi în prag veşmântul
De datini grele ce-mi ucid avântul,
Că nu ne-ar şti nici vântul, nici pământul!

Când umbra nopţii cade peste vale,
Tu să m-aştepţi în pragul casei tale,
C-un văl uşor pe umerele goale.

Să vin, când luna nopţilor măiestre,
Frumoasă ca o fată fără zestre, -
Se uită lung şi tainic prin ferestre...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să dea mâna cu preşedintele ţării... Uitase însă că în mâna respectivă încă mai ţinea un micuţ ursuleţ de pluş, unul tare caraghios, dar frumuşel foc; realiză acest lucru cam târziu. "La naiba! Asta-mi mai lipsea..." îşi spuse în gând, pasând rapid ursuleţul lunganului, aflat în apropiere; spre norocul lui, reuşise să scape la timp de micuţul intrus de pluş, înainte de a atinge mâna preşedintelui; simţea însă că-i crapă obrajii de ruşine. Lucian reuşise să scape de ursuleţ, deşi acest mic amănunt nu trecuse neobservat; în plus, în momentul în care strânse mâna preşedintelui, din mâneca uniformei albastre i se rostogoliră o grămadă de biluţe de sticlă transparente, frumos colorate; i le vârâseră colegii în haină, în timp ce, chipurile, le "adunau" de pe jos. Îşi ţinea capul plecat şi nici nu îndrăznea să-şi ridice ochii, mai ales spre director, a cărui privire o simţea parcă fumegând, deşi dânsul nu mai reproşase nimănui nimic... Se înşela însă; observând reacţia preşedintelui, Traian Simionescu adoptase imediat, în mod salvator, aceeaşi tactică: surâse deci binevoitor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mugure de vis

Răpeşte-mă şi du-mă
undeva departe să prind fericirea într-un infinit albastru;
nu vreau amăgiri deşarte -
creează-mă întâi
să prind lumina nopţii din ochii tăi
cu mâna tremurândă,
apoi să-ţi mângâi inima cu buzele încinse
de şoaptele nebune
că tu eşti acela ce îl strig pe malul îndepărtatului izvor.

Poartă-mă desculţă
şi du-mă mai departe,
păşind pe întinsul alb cu suflete de îngeri,
iar timpul să nu-l laşi să treacă peste mine,
mai bine-l duci să treacă-nsângerat
prin macii din răzoare.

Să mă strângi de mijloc
când lumina cade blând dintr-un colţ de cer
peste două inimi
că din mâna ta înmuguresc vise
şi picură...

Nu plânge, sunt fericită, sunt fericită!

poezie de Lusiana Drăguşin (23 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

pornesc televizorul şi
beau în cinstea urii tale
trag în ştirile cu noi
acum cât
iubirea nu are pancarte
eşti uşor de ţinut
chiar şi cu gloanţe în tine
nu promiţi să între lumina vreodată
sa trântim soarele
amândoi
doar doar
om muri în aceeaşi beznă
ai dreptate
focul ne va răscumpăra cu siguranţă
însă priveliştea noastră nu e de vânzare

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţia lui "a fi"

E simplu
Ca un singur nod închegat între două capete
Ale aceleaşi aţe,
Ca unirea a două jumătăţi de farfurie
Scăpată pe gresie
Din greşeală,
Ca tine când dormi...

E cald,
Ca nisipul uitat în soare
Fără chef de castele,
Ca suflul pieii obosite
Uscate în iarba
Fierbinte,
Ca tine când râzi...

E frumos,
Ca uliţa întinsă verde spre lumină
În flori,
Fără urme în pământul rece,
Ca omul de zăpadă croit
Din măsline şi nasturi
Uitat în grădină,
Topit,
Ca tine când eşti...

E uşor...
Ca ridicarea din sprânceană
Când te miri
De nimic,
Ca valul ce trece
Fără să privească în urmă,
Hotărât,
Ca mâna ta pe mâna mea
Sfioasă,
Ca tine când iubeşti...

poezie de Gabriela Chişcari (3 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea de cer

luasem cu mine creioanele de colorat
şi ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalţă pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căuşul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălţa pe vârful degetelor
pentru a prinde în căuşul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
ţesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru şi
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu

ştiu că şi înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârşite şi
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu şi
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer şi pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat şi ea
să o caute pe bunica
şi nu s-a mai întors

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea de cer

luasem cu mine creioanele de colorat
şi ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalţă pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căuşul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălţa pe vârful degetelor
pentru a prinde în căuşul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
ţesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru şi
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu

ştiu că şi înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârşite şi
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu şi
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer şi pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat şi ea
să o caute pe bunica
şi nu s-a mai întors

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea de cer

JUMĂTATEA DE CER

luasem cu mine creioanele de colorat
şi ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalţă pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căuşul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălţa pe vârful degetelor
pentru a prinde în căuşul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
ţesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru şi
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu

ştiu că şi înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârşite şi
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu şi
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer şi pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat şi ea
să o caute pe bunica
şi nu s-a mai întors.

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna ta

Ştii? Înmănuşată îţi părea mâna
Când îmi mototoleai fusta la poale,
Se-asemăna uşor, uşor cu vâsla
Ce despica undele nalte-n mare.

Ciorapii de mătase albă, fină,
Puţin ajuraţi cu danteli brodate,
Îi coborai încet cu-aceeaşi mână
Spre gleznele, de gură sărutate.

Pe ochii mei cu igluri verzi de gheaţă,
Tot purpurul din buzele-ţi flămânde,
Mi l-ai lasat precum un văl de ceaţă,
Iar mâna-ţi căuta locuri arzânde,

Cărările spre mandarini în floare,
Parfumul, dragostea să înfiripe,
Aprinzând candelabre-n sanctuare,
Ploi de stele, pe trup, făcând risipe!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul

sunt floare de piatră în noapte
rătăcesc singuratic din perete în pereţi
la ceasul apus
cad frunze, cad gânduri
e beznă în casă şi ceasul s-a scurs
uneori izbesc golul din mine prin umbre trecând
am ochii acoperiţi de căutări
drumul se răsturnase în palmă
mâna cade tristă pe o coală
străin între ziduri de hârtie şi paşii mă dor
spaţiul răneşte absenţa
şe abate privirea prin casă
trec zile printre zile
mereu monotone, mereu diferite
trăiesc în imagini răsturnate
pe o retină sfâşiată de gânduri
sunt străinul într-o lume nebună
privesc oameni ce trec prin mine
lăsând în urmă absenţe
între file de carte am aşezat un destin
cu ochii iubirii privesc dorul fără de sfârşit
mâinile ard printre şoapte în noapte
sunt foc nesfârşit
sunt foc de nestins
sunt focul ultimei şoapte
la final, voi lumina cerul arzând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri

cărare,
dedesubt valuri
undeva, aproape, coboara marea
aşezasem timpul la picioarele gândului
aşteptând semnătura trupului sângerând
în lacrima universului
apoi am plecat să pictez curcubee
între pletele tale
căutând sărutul
lumina îţi învăluia sânii
păşeai lăsând în urmă fluturi
privirea îmbrăţişa ţărmurile
ţesând în urmă valuri
te-am aşezat în stâncă zidind în urmă aripi
un trup închis într-o linişte oarbă
auzeam în tâmple bătăi de înger
visam o lume a atingerilor
soarele răsărea în degetul arătător
conturam spaţii sub şi deasupra
îngerii se înveleau cu palmele tale
am lăsat vârfurile degetelor să-ţi acopere buzele
visam un sărut
apoi am plecat
să construiesc în cer casa noastră
asemeni rândunelelor călătoare
durerea era albă
trupuri rătăcite pe diagonala sărutului
şi iartă-mă femeie...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, femeie!

Zorii ţi-au pândit somnul
dar pentru că visul te îmbrăţişa atât de frumos
s-au strecurat uşor pe lângă tâmplele tale
deja soarele ţi-a zâmbit de câteva ori
aşa că hai
piaptănă-ţi gândurile
aranjează-ţi privirea spre înainte
scutură de pe umeri praful melancoliei
şi mergi înainte
timpul n-are timp prea mult
iar fericirea te aşteaptă tăcută
lăsându-te pe tine să faci primul pas către ea
Bună dimineaţa, femeie!

poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Alina Tanasă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

mângâi uşor
durerea aripilor fără pasăre
şi a frunzei fără copac
iar mâna mi se modelează
după asperităţile durerii
fiind aripă mai întâi
apoi frunză
eu
şi apoi totul.

poezie de Laurenţiu Pantazi
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!