Trezire târzie

Arhanghelii-mi zoresc zorile,
haide, băiete, e vremea,
căzut-a balaurul roşu,
vine pulberea verde
peste ţinuturile arse,
ridică-te,
sunt douăzecişicinci de ani
de când dormi,
nu cu versul,
forţa divinităţii e răspunsul,
ia sabia ce se ridică împotriva-ţi!

Îmi îndrept oasele, mărite Gavril,
nu mai suport şederea-mi
cu capul plecat!

poezie de Ion Ţoanţă din Lacrimi Christice (2017)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dormi

Dormi în pace amintire,
Haide, dormi sub pleoapa mea,
Una-i dor, una-i iubire,
Tu adormi sub care-ai vrea.

Dormi în pace amăgire,
Ce-ai căutat să-mi fii o stea,
Pe-al meu cer o tresărire,
Umbra nopţilor prea grea.

Dormi, hai, dormi în pace,
Lasă-mă cum m-ai lăsat,
Prinsă-n gânduri nu-ţi mai tace,
O dorinţă ce-a plecat.

Dormi te rog, hai, dormi o clipă,
Poate-o oră cât-un veac,
Haide dormi ca să îmi treacă
Boala mea fără de leac.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diavolii vin pe rând

Vine diavolul alb şi-mi spune:
Ai iubit, dar ai şi uitat.
Rămân cu ochii în jos şi tac.
Tac întristat, tac ruşinat.

Vine diavolul roşu. Mă-ntreabă:
Unde ţi-e suliţa? Unde ţi-e sabia?
Îi arăt portul cu ape stătute:
Mi-a plecat, îi spun, goală, corabia.

Albastrul diavol vine şi-mi spune:
Ştiu bine că-ţi plac zorile.
Îmi plac, îi răspund, dar îmi place şi roua
Pe care-o păstrează în ochi florile.

Diavolul negru vine la rând.
Tace. Şi m-apucă de mină.
Îl rog lângă mine, măcar o clipă,
O singură clipă să mai rămână.

Nu pot, îmi răspunde, destul ai trăit,
Hai cu mine pe marea de ceaţă.
Râd, îmi arăt dinţii şi plec cu el,
În moarte ori poate într-o nouă viaţ

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Educaţia, chiar şi a celui mai înţelept om, este influenţată în chip hotârâtor de forţa morală a mediului, în timpul anilor copilăriei. El vine lipsit de orice ajutor pe lume, şi hrana şi îngrijirea sa depind exclusiv de mediul în care trăieşte. De la prima respiraţie începe educarea sa. O mamă întreabă când să înceapă educaţia fiului său de patru ani? Iar răspunsul vine: "Femeie, dacă nu ai început până acum, ai pierdut patru ani. De la primul surâs ivit pe obrazul copilului începe datoria mamei".(Răspunsul este dat de un preot)

Samuel Smiles în Fii om de caracter!..., Puterea căminului
Adăugat de Violeta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sute de ani n-am fost poporul care a plecat capul să nu-l taie sabia.

Mircea Snegur în Labirintul destinului (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este ţară cu oameni mai curajoşi ca ţara noastră românească. Românii sunt eroi, dar cu deosebire când sunt în grup. În front, la război; în ceată, la revoltă; în cârd, la vânătoare... curajul românului nu are pereche. Dar românul izolat este blând ca mielul. Când îi bate cineva din picior, el tace. Aşa a tăcut şi tace în faţa celei dintâi ciocoroade, dacă o vede îmbrăcată altfel ca el. "Capul plecat sabia nu-l taie". De aceea, la oricine arată sabia, el se pleacă. Când simte însă cotul tovarăşului, adică atunci când este în ceată, de îndată el se ridică: şi atunci fereşte, Doamne, pe oricine de dânsul, căci este repede la mânie.

Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parodie

Am ajuns azi o biată colonie
Deci nu mai staţi pasivi ca un chibiţ
Pentru a noastră scumpă Românie,
Ridică-te, Werner, ridică-te Fritz!

Pentru pădurea noastră strămoşească
În care v-aţi deschis mereu la şliţ,
Ce-o taie hoţii să se-mbogăţească,
Ridică-te, Werner, ridică-te Fritz!

Pentru preabunii sfinţi bătuţi de soartă
În timp ce-aleşii noştri stau la şpriţ,
Şi ca să nu cerşim din poartă-n poartă,
Ridică-te, Werner, ridică-te Fritz!

Demni descendenţi ai Daciei Romane,
(O, Doamne Sfinte, îmi vine să sughiţ),
Voi aţi răpus oştirile-otomane,
Ridică-te, Werner, ridică-te Fritz!

poezie de Octavian Cocoş (28 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te!

Ne-am săturat să fim o biată colonie,
Nu mai dorim stăpâni străini şi cu fasoane,
Pentru a noastră preaiubită Românie,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru pădurea asta verde, strămoşească,
Tăiată nemilos şi dusă în vagoane
Ca hoţii ticăloşi să se îmbogăţească,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru preabunii sfinţi năpăstuiţi de soartă,
Pentru biserici şi frumoasele icoane,
Să vadă lumea că credinţa nu e moartă,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Să ne mai strângem iar şi s-alungăm duşmanii
Să-i scoatem chiar de s-ar ascunde în cotloane,
Fiindcă pe-acest meleag noi suntem suveranii,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

poezie de Octavian Cocoş (28 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capul plecat sabia nu-l taie

Proverbul e controversat,
Iar după mine-i un truism:
Un cap, atunci când e plecat,
E, logic, lângă organism.

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul l-am lovit

cu piatra degeaba mă zbat
nu mi-a răspuns nici iarba
gata de cosit din arbori
ţâşnesc două secunde
m-au îmbătrânit şi eu îl bat
trece-o clipă când m-am culcat
iubita de gât mă prinde strâns
atârnă de pat o toamnă a plecat
sărutul îl folosim peste mormântul
tuturor ne vine vremea şi ne răpesc
zorile lăsate pe petale le despletesc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul zilelor toride

Nu mai suport încă o zi toridă,
Ce-aduce-a lovitură la ţurloi!
Parcă îmi dă în cap cu-o cărămidă,
Ori apă fiartă-aruncă, la butoi.

Văd roşu ca un taur la coridă,
Sau zici că am călcat pe-un muşuroi.
Nu mai suport încă o zi toridă,
Ce-aduce-a lovitură la ţurloi!

Sunt cum e fluturele-n crisalidă,
Ori bântui nopţile ca un strigoi.
Păzea, că pot să sar la carotidă,
Când de pe mine ape curg şiroi!
Nu mai suport încă o zi toridă!

rondel de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti trist îţi vine să dormi şi să uiţi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale. Da. Îţi vine să dormi când eşti trist. Şi să uiţi... Dar când te trezeşti? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou...

Ionel Teodoreanu în La Medeleni
Adăugat de andrada gal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capul ce se-apleacă sabia nu-l taie?

"Capul ce se-apleacă sabia nu-l taie",
Se întreab-o voce încă din bătrâni
Şi mă obsedează, crunt, de săptămâni,
Când mă duc ca omul, zi de zi, la baie.

Poate să mă scoată iute din ţâţâni
Doar o vorbă numai, sar şi la bătaie,
"Capul ce se-apleacă sabia nu-l taie"?
Se întreab-o voce încă din bătrâni.

Are-n noptieră soaţa ferăstraie,
Săbii felurite să le ia în mâni:
-Dacă vorba aia, vrei s-o mai amâni,
Grijă, că untura sfârâie-n tigaie...

Capul ce se-apleacă sabia nu-l taie?

hipersonet de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărite Sargatanas

Te văd iarăşi la geam
Mărite Sargatanas
Te transformi în umbră
Sufletul să-mi iei,
Vrei să îţi fiu alături
Mărite Sargatanas
Să fie şi al meu nume,
Rostit de marii zei.

Când privesc spre cruce
Mărite Sargatanas
Se stârneşte vântul
Şi plouă cu sânge,
Se lasă şi ceaţa
Mărite Sargatanas
Iar într-un colţ de pod
Un pui de demon plânge.

Din nou vreau sa îţi spun
Mărite Sargatanas
Că voi sunteţi doar fum
Un fum de-un roşu aprins
Iar tronul tău din oase
Mărite Sargatanas
Va fi trimis în timp
Pierind ca şi un vis.

Iar toţi ce îţi slujeau
Mărite Sargatanas
Ţinând pecetea ta
La fel ca o icoană
Se vor topi ca plumbul
Mărite Sargatanas
Cerându-ţi ajutor
În marea ta prigoană.

poezie de Alin Ojog (8 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântul Gheorghe bătrân

Sfârşise lupta. Când? Când s-a-ntâmplat? Că sta
balaurul cu solzii-mprăştiaţi prin spini.
Mi-aduc aminte: calm pe umeri îmi cădea,
adusă rar, cenuşă din vulcani străini.

Gândesc la fapte de demult, la arătări
din era prea fierbinte ce se sparse.
De scrumul abătut pieziş din alte zări
sprâncenele îmi sunt şi astăzi arse.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capul plecat şi sabia

Al proverbelor supus,
Doar cu greu am observat
Că un cap, dacă-i plecat,
De la locul lui e dus.

epigramă de Gheorghe Rădac din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi uitaţi

Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să mă pierd în adâncimea
Onglizii tale sufleteşti.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să tânjesc dup-o privire
Ce infinită mi-o doresc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
În albastrul lor sublim
Să mă pierd ca-n labirint.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Lumea-ntreagă să se oprească,
Doar ca eu să-i proslăvesc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Ochii tăi să mi se pară,
Casă sufletului meu.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să te urc pe-un piedestal,
Şi să nu te mai urnesc.
Dar mai trist când vine vremea,
Şi ochii nu se mai întâlnesc.
Şi ai vrea să simţi durerea,
Doar o dată să-i mai vezi.
Să te îneci din nou în ei,
Să-ţi spună din nou poveşti,
Să-ţi creezi din nou iluzii,
Că în conştiinţa lor, trăieşti.
Dar pleoape grele îi ascund,
Trecut-a timpul peste noi,
Aproape am uitat albastrul
Ce l-am idolatrizat demult.

poezie de Mihaela Ciuhoreanu
Adăugat de Mihaela Ciuhoreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

Albastrul mă ucide,
şi verdele,
şi albul,
toate mor...
dar, ce sunt eu?
eu sunt culoare,
şi verde,
şi albastru,
e tot ce simt,
şi verde,
şi albastru,
e tot ce sunt...
Unde eşti, iubito?
mai toarnă ceva răcoare
în vinul acesta fără culoare!
Viaţa e un joc,
ne prefacem că trăim,
ne prefacem că iubim,
ne prefacem că murim,
doar naşterea are ceva
din chipul albastru
al sincerităţii.
Vine o vreme când
ridicăm mâinile sus,
şi-n semn de predare
ne prefacem, docil,
că existăm.
Cum te împaci, iubito,
cu ideea
unei false vieţi,
cum te împaci, tată,
cu ideea
fiului inexistent?
cum te împaci, tu,
care eşti culoare,
cu sensul invers
al culorilor?
Tu, care eşti albastru,
şi verde,
şi alb,
şi ucis...

poezie de Ion Ţoanţă din Templul devenirii noastre (2014)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Când corpul meu se frânge,
când nu mai curge sânge,
când văd carnea putrezind,
când corbii apar plutind,
când hoitul stă sub soare,
când oasele sunt goale,
când ziua încet se trece,
când noaptea vine rece,
când nu se vede-n zare,
când steaua-i căzatoare.

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Când corpul meu se frânge,
când nu mai curge sânge,
când văd carnea putrezind,
când corbii apar plutind,
când hoitul stă sub soare,
când oasele sunt goale,
când ziua încet se trece,
când noaptea vine rece,
când nu se vede-n zare,
când steaua-i căzătoare...

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capul plecat, sabia nu-l taie.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Elena Tanca
Comentează! | Votează! | Copiază!