Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Operație pe cord deschis

E timpul curățeniei de primăvară,
al reviziei periodice,
am amânat prea mult procedurile necesare
unei despărțiri amiabile de trecut -
anestezia nu îmi pune nicio problemă existențială:
ca în cazul tuturor deciziilor importante din viață
am de ales între a nu simți nimic
sau a simți durerea crescând totemic
prin fibra fiecarui nerv
mușcând arzător din fiecare mușchi
până ce eu și durerea devenim prietene
ne facem vizite reciproce de curtoazie –

cand eram copil credeam că și mușchii mei
sunt verzi și catifelați ca acei ce înveleau tălpile copacilor
crescând am început sa observ cum
treptat totul devenea roșu
când nerostit de fierbinte când rece mușcător
ca gura utecistului de serviciu pe școală
herr doctor,
e totul în regulă?

în lumina puternica a lămpii de observație
pescăruși alb-cenușii se rotesc
planând lacomi peste o mare de bănuieli nefondate
peste mâinile fără prihană
mănuși impermeabile fâșâie rapid într-un ritual repetat
se deschid cutiile de sentimente sterile
se schimbă instrumente ascuțite și cuvinte
într-o limbă pe care am știut-o cândva
dar acum nu mai vreau să o recunosc
mă lepăd de satana de trei ori,
a patra oară
recunosc chiurete, depărtătoare și pense
și altceva ce nu aș fi vrut să știu niciodat㠖
poate că în curând inima mea
o să cânte
cum n-a mai cântat vreodată
printr-o deschidere precisă și sigură
o să iasă la iveală
tot balastul adunat într-o viață banală
după anestezie mă voi trezi neputincioasă și goală
față în față cu nedorite imagini atavice

Mă cutremur...
habar nu aveam câte chestii patetice se pot găsi în atriile antice!
juisări, răzbunări, vanități mărunte și minciuni.
O! câte minciuni, multe nespuse, totuși crezute...
domnilor doctori,
căutați mai adînc
în colțul de sus al ventriculului stâng
stă ascuns un sentiment primordial
de vinovăție și frică
de care nu a fost capabilă să mă mântuie până acum
nicio exorcizare oficială

Ajutor!
rugăciunea mea pierde cuvinte
când se ridică greoaie spre tavanul unde ar fi trebuit
să plutească deja sufletul meu
Dumnezeule, Doamne Dumnezeu –
de ce m-ai părăsit
de ce m-ai –
nicio lumină albă
niciun tunel
deși mi-ar fi atât de ușor sa mi-l închipui...
mai așteptați nițel!

Ață! Pensă! Sutură!
ceva negru și gros ca țițeiul ar vrea să se întoarcă
să alunece înapoi prin vechea spărtură
spre locul cald și umed de baștină
spre locul fetid ca o mlaștină...

brusc totul se-ntunecă/ totul se clatină
o amintire îndepărtată mai flutură în conștiință
ca rochița de vară purtată la prima întâlnire
e zâmbetul mamei sau mâna grea a tatei
ce apasă hotărât ultimul punct de sutură
până ce undele verzi si abrupte devin
din ce în ce mai rotunde
din ce în ce mai plăpânde...
o linie continuă și un vag țiuit
anunță implacabil
că operația a reușit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Gânduri...

Credeam că știu ce-i frumusețea
Că eleganța-am cunoscut
Credeam că știu ce e iubirea
Până ce chipul ți-am văzut.

Credeam că inima se crapă
C-ai mei genunchi îi simt slăbind
Credeam că știu cum cântă mierla
Până te-am auzit vorbind.

Credeam trandafiru-i roșu
Că ceru-albastru e tăcut
Credeam că-mi place mult natura
Până când tu ai apărut.

Credeam soarele lucește
am văzut tot ce se poate
Credeam stau drept în picioare
Până când tu m-ai dat pe spate.

Credeam ochii-mi sunt deschiși
Că văd că nu am niciun rost
Dar, iată, sunt îndrăgostit
Cum niciodată n-am mai fost.

Ce simt acum voi păstra veșnic
În sinea mea, ca într-o groapă
Până în clipa aceea în care
Iubirea noastră o să-nceapă...

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Iubirea mea s-a stins

pentru Bianca

Lacrimi nu mai am, când te privesc zăcând neînsuflețită....
În agonii și suferințe te-am privit zvâcnind...
O singură dorință aveam a-mi fi împlinită...
Ca tu, te mai bucuri... prin viață tot trăind....

Nu poate nici cuvânt, și nici lacrimi amare,
Să stingă cea durere ce-o simt în piept arzând...
Mi-ai fost copilul dulce, ce m-alinta c-o floare,
Iar eu... fără de tine, văd ușor căzând...

Și te-am iubit, cum nu se scrie-n cărți...!
Și mi-ai fost în suflet... tu mult m-ai alinat...!
Poate să mai treacă încă zece vieți...
Eu nu am să te uit, copil mult adorat!

Bianca, te iubesc! Tu ești acum plecată...
M-ai părăsit și tu... cu mult, mult prea devreme...!
Și trebuie s-accept soarta... deși, neresemnată...
Primisem despre tine, atât de multe semne!

Nu pot eu fără tine! Copil celest ce-ai fost...
Sufletul mi-e spart în cioburi răsfirate...
Voi înțelege poate, că totul are-un rost...
Deși, prin agonii plutesc acum în toate!

doare și mă probușesc de a ta plecare...
Ai fost prea tânără, când tu m-ai părăsit...!
Acum am o nevoie aprig de-o schimbare,
Am inimă zdrobită și suflet pustiit!

Oh, te iubesc atât! Iubesc spre veșnicie...!
Și ne vom revedea... atunci când ceasul vine.
Tot ce-a fost dat să am, mi-a fost luat să-mi fie...
Dar ne vom întâlni... pe plaiuri verzi, divine.

Tu, suflete curat... știi cât te-am iubit!
N-aș fi crezut vreo clipă... mori în locul meu...!
M-aș fi sacrificat... și iar m-aș fi zidit...
Și ți-aș fi luat durerea și tot ce ți-a fost greu.

Și la final am înțeles: noi nu putem alege!
Destinul este scris cu mult timp de am fi...
Acela ce iubește... doar bucurii culege,
Nimic din ce-ți propui... nimic nu vei primi!

Pentru aleșii Domnului...
Dedicație specială pentru fiica mea, plecată prematur către cele sfinte...
R. I. P. BIANCA - 3 februarie 2000 - 22 mai 2017

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Roșu sau Negru...

umbra se așază peste mine
nu-i mică și nici mare
mi se potrivește ca o mănușă

(oricum lângă mine
nu mai încape nicio viață
fiecare crește în jurul alteia)

și pentru că nu mai pot
privi îndărăt
o să aștept
înăuntru
e cald atât de cald încât
îmi ies aburi prin pori
din spatele umbrei vine un zgomot
închid ochii și aștept
văd multe imagini și pe Dumnezeu
pășind printre lucrurile mele

pare îngândurat

amorțeala îmi intră în degete
inima bate orizontal
nu e frică
ci mai degrabă un gest
care se fixează în mine

nu doare deloc

tot ce vreau acum e
ies din noapte și să-mi
împreunez mâinile

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ionuț Caragea

Totul sau nimic

eu îți spuneam dragostea e totul sau nimic
tu îmi spuneai la fel, dar mai păstrai o doză de confort
în locul acțiunii necesare
în locul riscului pe care îndrăgostiții
și-l asumă întotdeauna

totul sau nimic nu înseamnă
-ți fie frică de despărțire, singurătate
sau de gura lumii
totul sau nimic nu înseamnă
procente, probabilități
sau blânde tranziții
totul sau nimic nu înseamnă
te complaci în aceeași lipsă de comunicare
în aceleași minciuni sau în alte minciuni
frumos inventate
totul sau nimic nu înseamnă
te rogi fii iubit, alintat, mângâiat
sau înțeles așa cum numai tu vrei fii înțeles
totul sau nimic nu înseamnă
-ți pună mâna pe umăr cel de lângă tine
doar pentru a demonstra celorlalți
ține la tine sau că ești o frumoasă proprietate
de care a profitat mereu printr-un joc dublu
de control și manipulare

totul sau nimic înseamnă
instinct, intuiție, stare de grație
cuvinte care ajung direct la suflet
cuvinte care te fac plângi și deopotrivă râzi
priviri care te îmbată dinainte le sorbi
sau lacrimi care te fac tremuri
din cap până-n picioare
totul sau nimic înseamnă
clipe petrecute împreună care par ore
și ore care se scurg în câteva clipe
și multe amintiri care rămân
mărturie incontestabilă a iubirii
totul sau nimic înseamnă
încredere oarbă, sacrificiu, ajutor, compasiune
crezi și să nu renunți niciodată
la șansa de a trăi încontinuu un miracol
alături de omul de lângă tine
totul sau nimic înseamnă
lași în urmă tot orgoliul și egoismul
toată frica și pesimismul
alergi după cineva și să i te oferi
ÎNTRUTOTUL

și chiar dacă vei fi rănit
accepți durerea ca pe un dar divin
pentru acolo unde nu iubește omul
iubește Dumnezeu
și dacă nu renunți niciodată la iubire
nici Dumnezeu nu renunță la tine
și îți va da într-un final
ceea ce meriți

poezie de din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.
Corina Dașoveanu

Joi, de (prea)albastru

se consumă
prea multă vară în busola
de căutat posibilitatea.
ce facem
cu vulturii de cald
care ne smulg toată povestea organică
din partea cea mai simplă a zilei
(plină de timpul acela
care nu trebuie rostit,
ci surprins
de nicio pagină înapoi
a luminii)?

tu
ai o parte cea mai albastră a ta
care păstrează
într-un portmoneu al văzului
(pentru un cândva te iubesc)
nordul meu neatent,
tenișii mei dezlegați la nori
și
mâna mea cu maniere albastre.

pe străzi abcd
stă
un dintotdeauna invalid de sărut
care simte cum dor buzele
ce nu și le află.

pentru tine,
cea mai singură singurătate a mea,
aleg
din cutia cu panglici, premoniții și perle
-ți fiu,
când îmi vei fi,
frumoasă.

ai numărat
câte păduri de joi se străbat
între noi?

nu știm
unde e locul acela simplu al verii
în care vom merge
la un film despre o fericire (pre)simțită,
dar e un timp rar
și,
până la el,
e albastru
la prima vedere.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
și se termină asemenea
nu e o pretenție absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ține minte ceva
până când uitarea va uita
până când moartea va despărți de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deși se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deși este esența dumnezeirii
dar și a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârșit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deși toată lumea începe și se sfârșește odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podișul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deșertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca și cum aș reuși înghesui infinitul într-o clipă
deși nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doamne, repede!

Doamne, fă- repede până la unu,
scade din el ce mi-a luat și-adună-mă cu el când a plecat,
desfășurându-mă în doi, întruna!

din piatra acestui inel fermecat
pe degetul lui purtat în care rotește!

tocmai pentru el dă celor frumoase și habar-n-am mie
exact pe vârful sabiei cum m-a tăiat

după cum îi picură cântecul
chiar și când nu vine ori când eu fug
prinzându-ne de inimi pe dedesubt.

de fapt, trupului meu, îi dă capul pierdut
(ori nu mai știu dacă tăiat, deși, cred,
femeie fiind, eram sigură J)
după ce de fiecare dată l-a savurat îndestulându-
atât de îndelung pe o tavă cu gust de trandafir și ciocolată
și din ce în ce mai roșu în sângele meu:
mie din rană înmugurindu-mi flori
și lui până la seva din rana lor
cu care legendelor în cărți se parfumează.

așa îl simt în nări și-mi amintește
început de prezent continuu într-o "poveste-deodată",
eu dezintegrată acum și el amuțind,
în propriul inel și-n propria lui sabie
și-n imediata trecere
cu o rotire-n plus la ceasul meu.

și cum, Doamne, totul e suprapus
peste aceeași gaură neagră a iubirii veșnic mușcând
și în zadar cu mâna spre darurile tale, potrivindu-i-se,
numai el îmi spune să-l mai întorc și să nu-l uit.

deci, repede-repede, fă- una și-adaugă- lui
și fură-i sabia! ca, din greșeală,
să nu mă mai taie
cu aceeași învârtire de inel
la ceasul lui!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doamne, repede!

Doamne, fă- repede până la unu,
scade din el ce mi-a luat și-adună-mă cu el când a plecat,
desfășurându-mă în doi, întruna!

din piatra acestui inel fermecat
pe degetul lui purtat în care rotește!

tocmai pentru el dă celor frumoase și habar-n-am mie
exact pe vârful sabiei cum m-a tăiat
după cum îi picură cântecul
chiar și când nu vine ori când eu fug
prinzându-ne de inimi pe dedesubt.

de fapt, trupului meu, îi dă capul pierdut
(ori nu mai știu dacă tăiat, deși, cred,
femeie fiind, eram sigură J)
după ce de fiecare dată l-a savurat îndestulându-
atât de îndelung pe o tavă cu gust de trandafir și ciocolată
și din ce în ce mai roșu în sângele meu:
mie din rană înmugurindu-mi flori
și lui până la seva din rana lor
cu care legendelor în cărți se parfumează.

așa îl simt în nări și-mi amintește
început de prezent continuu într-o "poveste-deodată",
eu dezintegrată acum și el amuțind,
în propriul inel și-n propria lui sabie
și-n imediata trecere
cu o rotire-n plus la ceasul meu.

și cum, Doamne, totul e suprapus
peste aceeași gaură neagră a iubirii veșnic mușcând
și în zadar cu mâna spre darurile tale, potrivindu-i-se,
numai el îmi spune să-l mai întorc și să nu-l uit.

deci, repede-repede, fă- una și-adaugă- lui
și fură-i sabia! ca, din greșeală,
să nu mă mai taie
cu aceeași învârtire de inel
la ceasul lui!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Melancolie de toamnă

Când nu pot să te am în gând
Mi-e viața un neant purtat de vânt
Îmi pare totul o povară
Cum este vremea de afară

Trăiesc de multe ori cu o senzație
Se vrea a fi o revelație
Te văd de parca-i fi aproape
Dar ce păcat, tu ești departe

-ntind pe frunzele din pom
Cu tine-n gând încerc s-adorm
Mai vreau să-ți spun a nu știu câta oară
Eu sunt arcușul, tu a mea vioară

Și totul pare o obsesie
Încerc ies dintr-o depresie
afund pe un drum fără exit
La gândul că m-ai părăsit

Cu ce-am greșit când te-am iubit se știe
Am mai trăit aceeași vreme de melancolie
Eu sufletul ți l-am încredințat doar ție
Nu te acuz, dar cred c-așa a fost să fie

nu mă uiți te rog aș vrea
păstrezi în mintea ta
Să-mi scrii când simți pe o hârtie
Ceva din viață de melancolie

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Dogaru

Ar trebui să ne întrebăm din când în când câte lucruri sunt în realitate așa cum le vedem noi. Sau și mai bine spus, așa cum ne place nouă credem că sunt ele. E șocant când de cele mai multe ori, dând nas în nas cu realitatea, nu pricepi cu niciun chip cum de n-ai putut vedea până atunci lucruri care acum par atât de evidente. O explicație ar fi... Deseori, când ești prins în interiorul evenimentelor, scapi din vedere unele aspecte mai ușor de sesizat din afară. Iar cu cât ești mai sigur de ceva, cu atât vei fi luat printr-o mai mare surprindere constatând , în realitate, lucrurile stau cu totul altfel.

în Norocosul teoretician (24 ianuarie 2007)
Adăugat de Emil DogaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Povestea mea de azi e aceeași ca în fiecare zi...

Când întredeschid ochii, mi-e teamă să nu văd din nou întuneric... ghicesc orele atât de ușor, ca și cum aș fi pendula din perete... sau, poate, pentru că mă trezesc la aceeași oră în fiecare dimineață...
Mai întâi simt cum mă doare liniștea, apoi zorii fără lumină... le aud scâncetul prin ușa deschisă de la bucătărie...
Ies pe balcon și număr stelele, dacă sunt și câte apuc până amețesc... gonește pustiul străzii...
Ce puțin îmi trebuie să devin euforică! gândesc la cafea, țigară și la extazul poeziei pe care urmează să o scriu...
Ei, da, altă viață!
Decorul se estompează brusc și intru în starea mea de sublim, undeva, dincolo de lume, dincolo de durere, dincolo...
Nu e un loc anume, nu se definește, nu are hotare, e nemărginit în gândurile mele...
Primul vers îmi atinge ochii, apoi, restul curge ca o ploaie de vară... alerg prin mine, deși nu mai sunt eu... doar o hologramă a imaginației mele... e starea de grație care dispare o dată cu ultimul vers...
Trezirea e dureroasă, ca și cum m-aș lovi, în cădere, de colțul ascuțit al unei pietre...
Ziua trece leneșă, banală, cu durerile care îmi smulg câte o înjurătură... mîine, măine dimineață devreme plec iar în locul meu de taină, pentru câteva clipe care îmi dau putere merg mai departe...
Mai dă-mi, Doamne, un MÂINE!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prin ochii mei

Prin ochii mei
viitorul devine trecut.
Ce dovadă că eu sunt prezentul mai trebuie?
Lumina care îmi inundă ochii,
se pierde în adâncul sufletului meu:
nimic mai cald, nimic mai rece,
nici ploaia de vară ce repede trece
nu capătă altă formă,
alta decât cea pe care eu vreau sa i-o dau!

Închid ochii,
nimic mai există!
Printre scântei, în sinapse, se naște un gând:
că totul meu este, crescând asimptotic,
limitat de al meu crezământ -
doar ceea ce se poate cuprinde
la umbra acestui suflet sărac.
Ostenită, se așază ideea
că totul imită ceea ce eu am visat,
nimic mai concret, nimic mai abstract!

Chiar și lumina
simt cu mă roagă să o trăiesc:
să-mi fie milă, să am de grijă
din ce în ce mai rar clipesc,
căci pleoapele mele îi sunt călăul
și o strivesc!
Mai curată, mai vie, mai caldă,
sărmana, cum să existe altfel în noapte,
altfel decât eu o pot imagina?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dumnezeul meu juca șotron printre cuvinte

Tu n-ai văzut Creația, draga mea,
iar eu nu pot să ți-o arăt,, orișicât aș vrea!

Se apropie Sărbătorile și eu nu știu de ce lumea stă la rând,
de ce oamenii se ascund prin biserici,
pe lângă sfinți pe care nu i-au văzut niciodată,
pe lângă imagini nicicând văzute, trăite.

E... Azi, mai e puțin până la ZIUA cea mare,
vecinii îmi spun că Dumnezeu stă la rând pentru mine.

Doamne, sunt orb, de nu te văd?
Unde ești?

De printre umbre Păcatul trage de mână,
îs singur cu mine-n momentul răzleț,
aș vrea să mă cert cu-ntunericul din mine,
Dumnezeu nu mă lasă și-mi spun că sunt bun?

Vreau să mai cred în cuvinte și-n șoapte!
Vreau să mă-mpac cu mine și El!

Unde ești, Dumnezeule ascuns în cuvinte?
Dumnezeule ascuns în șoptiri, unde ești:

Când m-am trezit în aceeași viață urâtă eram biet actor
inutil,
infantil era cerul, insalubră privirea.

Dumnezeul meu juca șotron printre cuvinte.
Cum să-l întreb eu de ce rănește privirea,
cum să-l întreb dacă nu-l doare trecutul,
cum să-l întreb dacă mai vine și mâine?

poezie de din Flori(i)le poeziei (antologie Ioan Romeo Roșiianu), Editura eCreator, Baia Mare (2020)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Inima mea cea nouă...

Cred că e foarte neplăcut și nedrept
Să-ți ia prin surprindere inima din piept.
Apoi te trezești fără a fi anunțat
inima ta e la cine nu a meritat.

M-am întâlnit cu el într-un bar,
Inima am reușit s-o ascund într-un pahar,
O clipă n-am fost atentă la ea
Și nu știu cum acum el o avea.

Am încercat timp îndelungat,
Inima să-mi recuperez de la cel ce mi-a luat,
Apoi l-am rugat să-mi dea inima lui,
Dar era ceva neobișnuit, din a spațiului.

Nopțile nu am dormit pentru c-am plâns,
Cum se poate, el cu două când una e deajuns.
Gândindu-mă din nou, supărată atât de tare,
Am primit de la un înger o inimă mai mare.

Aveam acum inima împăcată
Că cealaltă era frântă toată,
Aveam încă răni și sânge,
De data asta sper că mi-ajunge.

Te-am așteptat din nou o vară,
Se pare c-am fost înșelată a doua oară
Și-am alergat apoi până când inima a-nceput doară,
O toamnă întreagă cu viața amară.

Când inima ți-o ia cine nu trebuie
Afli totul de la niște prietene
La care la fel inimile au fost luate,
Dar îngerul le-a dat inimi noi evoluate.

Cred că ar fi bine să ne ascundem inimile
Și-n suflet și-n inimă îngerul să ne dea iubirile,
ne vindece de cei ce sunt de gheață
Durerea și dorul să iasă din viață.

poezie de (16 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Holly Kennedy: Dragă Gerry, ai spus vrei ca eu să mă îndrăgostesc din nou și poate că o voi face într-o zi. Dar există mai multe feluri de iubire pe lumea asta. Nu am decât o singură viață care este teribil de scurtă și niciunul dintre noi nu îi supraviețuiește. Nu am un plan... doar că e timpul ca mama zâmbească din nou. Ea nu a văzut lumea niciodată... nu a văzut Irlanda niciodată. Așa că o duc acolo unde a început totul între noi doi... Poate acum va înțelege. Nu știu cum ai reușit, dar m-ai readus la lumină. Îți voi scrie în curând... P. S... Ghici ce?

replică din filmul artistic P.S. Te iubesc, după Cecelia Ahern
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Inima mea cea nouă...

Cred că e foarte neplăcut și nedrept
Să-ți ia prin surprindere inima din piept.
Apoi te trezești fără a fi anunțat
inima ta e la cine nu a meritat.

M-am întâlnit cu el într-un bar,
Inima am reușit s-o ascund într-un pahar,
O clipă n-am fost atentă la ea
Și nu știu cum acum el o avea.

Am încercat timp îndelungat,
Inima să-mi recuperez de la cel ce mi-a luat,
Apoi l-am rugat să-mi dea inima lui,
Dar era ceva neobișnuit, din a spațiului.

Nopțile nu am dormit pentru c-am plâns,
Cum se poate, el cu două când una e deajuns.
Gândindu-mă din nou, supărată atât de tare,
Am primit de la un înger o inimă mai mare.

Aveam acum imima împăcată
Că cealaltă era frântă toată,
Aveam încă răni și sânge,
De data asta sper că mi-ajunge.

Te-am așteptat din nou o vară,
Se pare c-am fost înșelată a doua oară
Și-am alergat apoi până când inima a-nceput doară,
O toamnă întreagă cu viața amară.

Când inima ți-o ia cine nu trebuie
Afli totul de la niște prietene
La care la fel inimile au fost luate,
Dar îngerul le-a dat inimi noi evoluate.

Cred că ar fi bine să ne ascundem inimile
Și-n suflet și-n inimă îngerul să ne dea iubirile,
ne vindece de cei ce sunt de gheață
Durerea și dorul să iasă din viață.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Garabet Ibrăileanu

Femeia aceasta, fata aceasta cu ochii verzi, a fost singura ființă pentru care eu am fost totul; care în loc spuie eu, spunea el -- "el" eram eu. Și ea niciodată n-a fost totul pentru mine. Când trăia, eram prea mic, prea inconștient, ca să am asemenea sentimente. După ce-a murit, mi-am împărțit sentimentele spre cele patru vânturi -- păstrându-i ei numai un colț adânc din fundul inimii. E drept, însă, că nu pot să mă gândesc mai mult la ea fără să simt lacrimi de duioșie și uneori de un fel de durere -- nu mare, dar care nu se poate compara cu nimic.

în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Adela" de Garabet Ibrăileanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -10.00- 7.99 lei.

Cuvinte nespuse

N-am apucat -ți spun "la revedere",
Nici alte cuvinte pe care-aș fi dorit le auzi;
Ar fi trebuit să le rostesc când am avut șansa,
Dar am crezut că-o să-mi fii alături cât vântul bate-n duzi.

Mi-a trecut timpul fără să îți fi spus
Cât de mult ai însemnat tu pentru mine;
Ar fi trebuit s-o fac, dar am crezut -ți este clar
Și acum chiar nu știu cât ai înțeles de bine.

Când îți vorbesc în rugăciuni, din noaptea asta grea,
fi-încântată dacă vorbele-mi urechea ta le-ar auzi;
O, cum ți le-aș mai spune astăzi dacă putea,
Dacă-aș mai avea norocul fiu cu tine-o zi.

Poate-au fost cuvinte pe care și tu voiai le rostești
Și care-au rămas nespuse, deși tu le-ai gândit;
Dar știu că m-ai iubit întotdeauna,
Așa cum și tu știi te-am iubit.

Să spunem, prin urmare, tot ce-n suflete simțim
Căci ziua cea de mâine se poate să nu vină;
Rostește-acele vorbe astăzi cum le simți,
Nu pierde șansa de-a-împărtăși lumina din lumină.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pasărea cameleon

mâinile tale miroseau a sfârșit,
un pustiu ce apasă resemnările zilei, care până ieri mângâiau tăcut

*

în casă
îngerul de lumină și-a pus lacătul deoparte închidă alte lumi
alți ochi ferecați în stele

*

o să-ți adun cuvintele - și cele nespuse
semănate-n râuri tulburi

*

viața ta s-a scos la mal -
iar tu ai pășit desculț la capătul lumii fără să mai privești înapoi
cu inima subțire,
patul mușcând din singurătate,
fără să mai deschizi geamul-
vezi cum afară s-au strâns deja toate păsările cameleon-
noi nu le putem vedea dar știm că sunt acolo
pe fundalul de sticlă smuls din capătul celuilalt cer

*

cât dorm pe jumătate de pernă
dragostea mea încetează să mai încapă-n mine

*

uneori moartea vine ca o pasăre cameleon
nu o vezi, dar o simți când se apropie și ai așa un gust de o despărțire sinceră
îți simți viața apăsând, mai aprinsă către sfârșit-
fitilul lunecând în visul de pe urmă
și brusc nu mai poți trece drept unul care măsoară limite,
brusc timpul te atinge pe dinlăuntru - ca o fiară ce rănească cu blândețe -
dar rănile nu mai dor
căci nu mai au nici carne
nici pereți care să se dărâme

*

și te întinzi între lacrimi și începuturi
ca un martor tăcut cu
toate gândurile decapitate de sufletul lor
le lași întru totul
ochii îți cad mantie
peste lumină
ca ultima amintire caldă
dar tu nu mai ai nicio grijă
plânsul tău s-a făcut o ninsoare amestecată cu foc
cum așa vară n-ai mai pomenit

*

o bucată de hârtie peste care alții vor picura ceara din lumânări
că ai mai trăit o dată și dacă cumva va fi să te întorci
Dumnezeu te va pune la aceeași masă cu poeții
când te-ai privit dincoace de fereastră
ai privit acolo dar tu
în tot acest timp, nu te-ai văzut
fiindcă erai singur și nedesăvârșit

abia acum
toate temerile
ne-au devenit cărți inutile

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian acceptă ajutorul oferit de director; îl prinse de mână și se ridică în picioare. Directorul așeză plicul cu pricina pe o măsuță. În acel moment, privirea flăcăului se opri țintă asupra acelui plic; brusc simți că totul cade, se prăbușeșete, de deasupra, de dedesupt, cu sau fără el, ori peste el; nimic în jur nu mai avea nici un sens. Brusc, ochii i se umeziră; până atunci se abținuse, acum nu mai reușise. Cum adică?! Ea, tocmai ea, îl reclama? De ce ea?! Simți că se clatină, sau nici el nu știa sigur ce anume. Totul era instabil; își pierdea echilibrul... Era derutat. Noroc cu directorul, aflat în apropierea lui; îi oferi un punct de sprijin.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook