Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Maestrul Sengai

Sătul că-n meditații nu află vrun răspuns
Și cele neștiute rămân de nepătruns,
Kazuo pe maestrul Sengai îl luă la rost:

"Cât mai durează drumul strădaniei anost?
Când voi afla în fine temei și dezlegare?
E zenul o cascadă cu ape circulare,
Un râu care se-ntoarce la vechiul său izvor
Și propria sa apă și-o bea amețitor.
De ce își mai rotește oglinzile-n zadar,
Râu fără de vărsare și fără estuar?"

Maestrul însă-i spuse: "Lasă-l să curgă-așa,
Făgașul numai astfel și-l poate învăța."

Trei zile mai încolo, Kazuo supărat
Pe hâtrul său maestru îl luă la depănat:

"De ce nu-mi spui din prima Secretul, dacă-l știi?
Cireșilor din templu le torni izvoare vii,
Bonsaii se desfată când zilnic se deschide
Sub mâna-ți paravanul spre zările limpide.
Numai pe mine-n beznă mă lași mereu să cresc
Și-n negura simțirii scânteia s-o găsesc. "

Bătrânul însă-i spuse cu ochi blânzi și senini:
"Nu poți planta puietul, de-i fără rădăcini."

Trecură după asta trei zile foarte grele,
Kazuo nu dormise în niciuna din ele,

Maestrului îi spuse: "Ci gata, mi-e de-ajuns,
Sunt încolțit de taine ce par de nerăspuns,
Ca într-un joc de go, după o luptă-ntreagă,
O piesă ce nu-i albă, dar parcă nu-i nici neagră.
Cum să-mi găsesc pătratul, când toate-s ocupate
De două mâini dușmane ce veșnic se vor bate?"

Bătrânul îi răspunse, din sera pentru fluturi:
"De tabla este plină, e bine să o scuturi."

Și mai trecu pe urmă aproape-o săptămână,
Kazuo cu mânie luă sabia în mână
Pierzându-și într-o clipă întreaga lui răbdare.
Îl prinse pe maestru de gât, vorbindu-i tare:

"Arată-mi care-i Calea, bătrâne derbedeu!"
Îi spuse: "Totdeauna a fost sub nasul tău."

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Petre Ispirescu

După ce îi povesti că este zână măiastră, că îl îndrăgostise de când îl văzuse la vânat, el rănise o turturică, și că acea turturică era ea, și daca nu s-a arătat lui așa cum este a fost că, de va lua de bărbat un om de pe pământ, toată puterea ei piere. Mai spuse că, spre a-l putea vedea mai adesea, intrase găinăreasă la dânșii și că tot ce ea făcuse era numai pentru dragostea lui. După aceea ieși la scară, bătu de trei ori în palme, și iată o cărucioară, fără să fie trasă de cai, veni; ea își luă zestrea numai de scumpeturi dintr-însa, apoi, curgându-i șiroaie de lacrămi din ochi se întoarse... Dete drumul cărucioarei și rămase lângă fiul împăratului, carele în scurt timp se făcu sănătos. Apoi făcu o nuntă d-ale împărăteștile și după moartea tatălui său, rămaseră ei în scaunul împărăției, și domnesc și astăzi daca nu vor fi murit.

în Zâna munților
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Petre Ispirescu

Zmeul spuse mă-sei, dară ea nici acum nu putea crează că este băiat. În cele mai de pe urmă, zmeoaica se vorbi cu fiul său să mai facă o-ncercare; zise fiului său să ducă pe Făt-Frumos în cămara cu armele, să-l îmbie să-și aleagă ceva de acolo și, de va alege vreo armă din cele împodobite cu nestimate, știe de bună-seamă ea este fată. După prânz, zmeul duse pe Făt-Frumos în cămara cu armele. Aci erau rânduite cu meșteșug tot felul de arme: unele împodobite cu nestimate, altele numai așa, fără podoabe. Fata împăratului, după ce se uită și cercetă mai toate armele, își alese o sabie cam ruginită, dară cu fierul ce se încovoia de se făcea covrig. Apoi spuse zmeului și mumei sale că a doua zi vrea plece. Când auzi muma zmeului ce fel de armă își alese, se da de ceasul morții că nu putea descoperi adevărul. Ea spuse fiului său că, deși pare că este băiat după apucăturile lui, dară este fată, și încă de cele mai prefăcute. Dacă văzu că n-are încotro, merseră la grajd și-i dederă pe Galben-de-soare. Și după ce-și luă rămas bun, fata împăratului își cătă de drum.

în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Doar nebunii mai aleargă

Viața doamnă nu-i așa cum vrei
Să mergi cu sacul la umplut
Un obuz ca un abuz
Va cădea mâine la trei
Și-ai vezi că din tot vraful
Se alege numai praful
Și pe nimeni n-a durut
Și-o s-o luăm de la început;
Viața doamnă e o luptă
Fără milă, fără legi
Și nu știi cu ce te alegi
e zilnic mai abruptă:
Fiecare pentru sine
Lasă în urma lui cadavre
Și frumoasele palavre
Numai cât să-i fie bine;
Poți suferi, poți să speri
Jinduind la primăveri

Doar nebunii fără scuturi
Mai aleargă după fluturi
Cât mai poate fiecare
Și se îmbată de culoare!

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Împărăteasa băgă de seamă întristarea lui, și ca unul ce-i era drag foarte, nu voia, vezi, să-l vadă nici o clipă de ochi măcar fără chef. Prinse a-l întreba. Iară dacă îi spuse, ea îl îndemnă să se ducă să-și aducă părinții, și să trăiască cu toții la un loc ca în sânul -sii. Făt-Frumos asta și voia. Și totuși nu se îndura să-și lase soția singură. Știa el, biet, ce va zică singurătatea. Dară întețindu-l și încingându-l dorul de părinți, hotărî să se ducă. Înainte însă de a pleca, împărăteasa, soția lui, îi dete un inel, ce zicea că îl are de la moși, de la strămoși, și îi spuse că are puterea, când îl scoate din deget, se uită la dânsul și dorește, să se facă un palat cum seamăn pe lume să nu aibă. Îi dete și pe vizitiul curții, om vechi, credincios și iute la slujbă, care să nu se dezlipească de stăpânul său, nici cât ai da în amnar. Așa căpuit și pregătit de drum, plecă spre satul unde trăiau părinții lui, după ce-și luă ziua bună de la împărăteasa, de la boieri și de la ostași. Drumul îi era treacă pe la împărăția lui Sefer împărat, pe la țara zânelor și Dumnezeu mai știe pe unde.

în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Făt-Frumos îl ascultă și lăsă arcul în jos. Apropiindu-se lupul și întrebându-l unde merge și ce caută prin astfel de păduri nestrăbătute de picior de om, Făt-Frumos îi spuse toată întâmplarea cu merele din grădina tatălui său, și că acum merge caute pe hoț. Lupul îi spuse că hoțul era împăratul păsărilor. Că el când venea a fura merele, aduna pasările cele mai agere la zbor și cu ele în stol venea de le culegea. Că acea pasăre se află la împărăția de la marginea acestei păduri. Îi mai spuse că toată megieșia se vaietă de furturile ce face ea poamelor de prin grădini, și le arătă drumul cel mai apropiat și mai lesnicios. Apoi îi aduse un merișor frumos la vedere. Făt-Frumos priimi merișorul și-l băgă în sân, apoi, luându-și rămas bun, porni cu credinciosul său și, străbătând desișurile pădurei, ajunse la cetatea în care se afla acea pasăre. Cercetă prin cetate și se spuse că împăratul locului aceluia o ține într-o colivie de aur în grădina sa.

în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

După câteva zile de călătorie, dete peste un alt om, în gura căruia curgea apa de la nouă fântâni și tot striga moare de sete. Îl întrebă și pe acesta ca și pe flămând. Și dacă căpătă un răspuns care semăna cu al flămândului, îl luă și pe acesta cu sine, și plecă mai departe. Se duse, se duse și iară se mai duse. Iară când fu treacă niște munți, întâlni un alt om, cu două pietre de moară de picioare, care sărea din munte în munte și când fugea, iepurele pe spinare netezea, și striga că n-are loc unde fugă. Țugulea îl întrebă ca și pe ceilalți, iară omul răspunse tot ca ei. Îl luă și pe acesta și porni înainte cu Dumnezeu. În calea lor mai întâlni un om cu o mustață albă și cu alta neagră, îmbrăcat cu nouă cojoace și striga moare de frig, deși era pe la nămiezi și soarele ardea ca în luna lui cuptor. După ce îl întrebă și el voi să meargă cu dânsul, Țugulea îl luă și pe acesta, și înainte, tot înainte și înapoi nu se uita. Merse ce mai merse și, când fu pe la amurgit, întâlni un om care se uita în sus cu un arc în mână.

în Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îmi spuse...

Îmi spuse: « Nu poți să știi când vine....
de ce nu faci puțină ordine?
Nu poți să știi când te găsește
poate e-n tine, poți ști...
Nu poți să știi cum arată...
Si dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer și trece chiar prin tine
și nu are nimic înfricoșător, ci doar un răcnet
la sfârșit, când
cei ce rămân în urma ta l-aud... »

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Hotărâră ca să nu se mai desparță și să rămâie să-și mănânce amarul împreună. Nu trecu mult după asta, și baba spuse unchiașului că se simte îngreunată. Aoleo! Unde era Dumnezeu vază bucuria unchiașului când auzi d-o asemenea veste bună. Umbla de colo până colo de bucurie și nu mai știa pe ce să puie mâna și ce să facă. Și așa trecură zilele una după alta până la nouă luni, când baba, cu ajutorul Maicii Domnului, născu un dolofan de copil, de drăguleț, și cu o carte în mână. A treia seară când veniră ursitoarele, se întâmplă ca unchiașul fie deștept. Pe dânsul, vezi, nu-l mai prindea somnul de bucurie, și de trei zile nu-i mai dase ochii în gene, tot umblând pe lângă babă ca s-o îngrijească și s-o caute la boală. D-aia și când veniră ursitoarele, el nu dormea, ci sta stârcit într-un colț, ca și când ar fi fost Matracuca, sora doamnei. Când începură ursitoarele ursească, el se făcu numai urechi și auzi tot.

în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Parcă dormim și visăm

Parcă dormim și visăm, îmi spuse ea,
și eu am crezut-o, pentru că devenea
mai grea sau mai ușoară după voie
asemenea păsărilor în zbor.

Alergam în sus pe scările de beton
și ea ridica din îmbrățișarea mea
doi ochi lucioși, argintii,
spre un cer inventat chiar atunci.

Privirea ei topea zidurile,
îmi rănea obrajii din care
sângele-mi izbucnea spre trecut
nedureros, în cascadă.

Parcă dormim și visăm, îmi spuse ea.
Alergam în sus. Scara de beton
se sfârșise demult. Și clădirea.
Trecuserăm și de viitor. Cuvintele
rămăseseră în urmă. Și poate nici noi
nu mai eram.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

* * *

"Nouă zi, ce îmi aduci?
Numai spleenuri citadine?
De-i așa, atunci mai bine
Fără mine să te duci!

O să mă retrag în alte
Vremuri dintr-o stinsă eră,
Și-n nemuritoarea sferă
Voi gusta trăiri înalte.

Voi da glas prin cânturi vii
Unui timp de anvergură,
N-am nevoie de-a ta ură,
Zi perfidă care vii!"

Astfel zise biograful
Către zorii noii zile
Și-și vârî cu ciudă capul
În istoricele file.

Chiar atunci din cripta cărții
O portiță se deschise,
Brațe sfidătoare morții
Îl atraseră spre vise.

Literele în vârteje
Îi jucau pe dinainte,
Prinse-n tainicele mreje
De imagini și cuvinte.

Și sub ochii lui răsare
O suită maiestuoasă
A Elisabetei care
Angliei îi fu crăiasă:

Pajii sprinteni cu pompoane
Și cu panglice la ghete,
Puritanele cucoane,
Lorzi cu suflete poete,

Unicorni și lei și mâțe,
Chiar și spiriduși și zâne
Se porneau vioi s-ațâțe
Mintea ce-i scăpa din frâne.

Iar pe tronul de lumină,
Sprijinită într-un vers
Sta platonica regină,
Râsul ei – un univers:

"O, ilustre biografe, cine-ar fi putut mai bine
A mea viață s-o redeie decât tine, decât tine?
Ci îmi pare câteodată că nici eu n-aș putea spune
Ce-am trăit în astă lume, cu mai multă-nțelepciune.
Iată de aceea, scumpe, titluri nobile-ți acord!"
Spuse ea bătând din palme și-l făcu de-a dreptul lord.

Dar spre seară, Mary Stuart, ce-i regină peste scoți,
Spuse: "Tu, nechibzuite, să mă necinstești socoți?
Să-ntinezi mormântu-mi tragic, lăudându-o pre ea,
Care m-au trimis la moarte? Pleacă dinaintea mea!"

În zadar cerca sărmanul s-o-mbuneze cu suspine,
Greu e să fii biograful a două rivale regine...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Muma zmeului precepu aci la mijloc se joacă vreo drăcie. Ea spuse fiului său că voinicul ce-l scăpase de primejdie trebuie fie fată și că o asemenea fată vitează ar fi numai bună să o ia el de soție. Fiul său zicea că o dată cu capul nu putea el crede una ca asta, fiindcă nu se putea ca o mână femeiască răsucească paloșul așa de bine cum făcea Făt-Frumos. Atunci muma zmeului zise are facă cercare. Pentru aceasta puse seara la capul fiecăruia din ei câte un mănunchi de flori: la care se vor veșteji florile, acela este bărbat, și la care va rămânea verzi, este femeie. Fata împăratului, după povața calului, s-a sculat peste noapte cam despre ziuă, când somnul este mai dulce, și pâș, pâș, în vârful degetelor, intră în cămara zmeului, îi puse mănunchiul său de flori, luă pe al lui și, punându-l la capul patului său, se culcă și dormi dusă.

în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Gheonoaia ospătă pe Făt-Frumos și-l omeni ca pe un călător. Dar pe când se aflau la masă și se chefuiau, iară Gheonoaia gemea de durere, deodată el îi scoase piciorul pe care îl păstra în traistă, i-l puse la loc și îndată se vindecă. Gheonoaia, de bucurie, ținu masă trei zile d-a rândul și rugă pe Făt-Frumos să-și aleagă de soție pe una din cele trei fete ce avea, frumoase ca niște zâne; el însă nu voi, ci îi spuse curat ce căuta... După trei zile, se pregătiră de drum și porni. Merse Făt-Frumos, merse și iar merse, cale lungă și mai lungă; dară când fu de trecu peste hotarele Gheonoaiei, dete de o câmpie frumoasă, pe de o parte cu iarba înflorită, iar pe de altă parte pârlită.

în Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Toată curtea și toată împărăția era plină de jale. Făt-Frumos, îmbrăcat ca un viteaz, cu paloșul în mână, călare pe calul ce-și alesese, își luă ziua bună de la împăratul, de la împărăteasa, de la toți boierii cei mari și cei mici, de la ostași și de la toți slujitorii curții, carii, cu lacrămile în ochi, îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva meargă la pieirea capului său; dar el, dând pinteni calului, ieși pe poartă ca vântul, și după dânsul carăle cu merinde, cu bani și vreo două sute de ostași, pe care-i orânduise împăratul ca să-l însoțească. După ce trecu afară de împărăția tatălui său și ajunse în pustietate, Făt-Frumos își împărți toată avuția pe la ostași și, luându-și ziua bună, îi trimise înapoi, oprindu-și pentru dânsul merinde numai cât a putut duce calul. Și apucând calea către răsărit, s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile și trei nopți, până ce ajunse la o câmpie întinsă, unde era o mulțime de oase de oameni.

în Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bătrânul cerșetor

De-o vreme însemnată un bătrân cerșetor,
Cu hainele în zdrențe, pe străzi încet umbla,
Și uitându-se la lume, la grăbitul trecător,
O mâna își întindea, dar lumea îl ocolea.

Trecură zile în șir, pe cer nor după nor,
Iar bătrânul cerșetor, nicicum nu renunța;
Deși doar câte un leu zgârcitul donator,
În mână îi punea, și-n minte îl judeca.

Și mai trecură zile, iar frigul arzător,
Prin piețe și pe străzi orașul îl străbătea.
Bătrânul aștepta ca un om mai primitor,
În casă să-l invite, și-o haină că să-i dea.

Un om mai necăjit, un nimeni din popor,
Se-oprise lângă dânsul, zicând în mintea sa,
Și-așa nu am prea multe și poate am mor,
Am să-l invit la mine... și chiar făcu așa.

Pe drum mergând alături vorbind de ajutor,
Bătrânul cerșetor, pășind se transforma,
Făcându-se un înger, cu chipu-i sclipitor,
Un mesager la omul ce-n casă îl primea.

La acest sărac, la omul cu gândul primitor,
Să-l fericească veșnic, c-a vrut a ajuta,
Un cerșetor nevolnic, murdar, dezgustător,
Un cerșetor, un înger ascuns sub zdreanța sa...

Din nou zile trecură, văd bătrânul cerșetor,
Pe stradă cum se-ntoarce și-așteaptă mila ta...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Mergând ei, ajunseră la orașul care era înaintea lor. Aci întâlniră un bătrân pe care îl rugară să-i îndrepteze la vrun han, unde mâie noaptea. Bătrânul le spuse că hanurile gem de lume care a venit fie față la alegerea împăratului, care se va face mâine, ca nu va găsi nici un loc de mas și îi luă la dânsul acasă, unde le dete de mâncare și un pat de odihnă. A doua zi de dimineață se scoală cu toții, se spală, se scutură și pleacă cu bătrânul afară din oraș pe o câmpie întinsă, ca vază și ei cum se aleg împărații la cetatea aceea. Bătrânul le spuse că alegerea se face așa: dregătorii cei mari ia un porumbel alb nevinovat, îl încarcă cu cordele foarte frumoase cu tot felul de fețe, îl aruncă în sus, și pe cine s-o lăsa porumbelul, p-acela îl face împăratul lor. Pe locul hotărât se adunase, încă până a nu se face ziuă, atâta lume, câtă frunză și iarbă, de nu se mai putea mișca; și bătrânul cu copiii abia găsiră și ei un colțișor la o parte de unde să se poată uita și ei. N-apucară să se așeze bine și auziră un sunet de bucium. Atunci se făcu o tăcere de se auzea musca zbârnâind. Toată lumea ținea ochii țintă în sus.

în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nick: Aveai dreptate în privința lui. E un tip minunat! N-ar fi trebuit să-mi închipui ar fi intenționat vreodată te îndepărteze de mine.
Maria: Așa e, n-ar fi trebuit. Însă bucur că în cele din urmă ai înțeles acest lucru. Deci, sper că de acum încolo nu vor mai exista astfel de neînțelegeri între noi.
Nick: Absolut nici una, iubito! Promit. Știi de unde veneam când am apărut la voi în navă?
Maria: N-am idee.
Nick: De la tatăl meu. Acolo m-am dus, după ce am plecat de la bordul "Vulturului".
Maria: Deci, i-ai făcut două vizite într-un interval foarte scurt.
Nick: Așa e, însă a doua oară am ajuns acolo fără să fi avut intenția să-l fi vizitat. A fost foarte surprins să mă vadă din nou, însă eu am fost și mai surprins decât el, să mă trezesc acolo. Nu-mi dădeam seama cum de-am ajuns din nou în cabinetul său, atât de curând. În fine, nu despre asta vorbeam...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Indefinit infinit idilic

De viața ne va despărți,
știi, ne vom vedea prin moarte,
Când numai noi doi vom refi
Un cuplu, imortal aparte.

Iar dacă moartea va sfârși
Idila ce-am avut-o noi,
O viață-n spuse o dăinui,
De cum am fost, atât de doi.

Atunci când nu vor fi nici spuse,
nu va mai fi cine a spune,
Vor fi tăceri, de zile apuse
Și, stele-n cer ne vor da nume.

Poate vom fi și după stele,
Când tot, nu va fi decât negru;
Cărbuni, un praf de păr inele
Ce ne vor prinde, în doi, integru.

Vom trece peste infinit,
și-nfinit un sfârșit are.
Vom fi un punct nedefinit,
De unde tot va reapare.

O altă lume și-un alt soare...
Pentru dragoste, nu moare.

poezie de (15 aprilie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Grigore Alexandrescu

Uliul și găinile

Ion prinse un uliu și, ducându-l acasă,
Îl legă cu o sfoară,
Lângă coteț afară.
De o vecinătate așa primejdioasă
Găini, cocoși și gâște întâi se îngroziră,
Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obișnuiră,
Începură vie cât colea să-l privească,
Încă și să-i vorbească.

Uliul cu blândețe le primi pe toate;
Le spuse că se crede din suflet norocit
Pentru vizita-aceasta cu care l-au cinstit.
Dar îi pare rău foarte căci el însuși nu poate
La dumnealor vie,
Vizita să le-ntoarcă după-a sa datorie.

Mai adăugă însă că dacă dumnealor
Îi vor da ajutor
Ca să poată scăpa,
El le făgăduiește

- Și Dumnezeu cunoaște cum vorba și-o păzește -
la orice primejdii va ști a le-ajuta:
Încă din înălțime, el le va da de știre,
Când asupră-le vulpea va face năvălire.

Astă făgăduială
Nu mai lăsă-ndoială;
Și găinile proaste, ce doreau găsească
Pe cineva destoinic va să le păzească,
S-apucară de lucru: azi, mâine, se-ncercară,
Și cu ciocuri, cu unghii, abia îl dezlegară.
Uliu-și luă zborul. Dar se întoarse-ndată
Și răpi o găină, pe urmă două, trei,
Pe urmă câte vrei.

"Ce pază este asta? strigă una cu jale,
Vorba măriei tale
Era ne păzești,
Iar nu să ne jertfești."

- "O! eu știu foarte bine cuvântul ce v-am dat,
Și ce fel m-am jurat.
Dar când mă juram astfel, eram legat, supus,
Acum însă sunt slobod și vă vorbesc de sus".

Eu, de-aș fi fost găină, nu l-aș fi slobozit:
Dumnealor au făcut-o și văz că s-au căit.
Uliii sunt cinstiți,
Când sunt nenorociți.

poezie clasică de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Satire si fabule" de Grigore Alexandrescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Petre Ispirescu

Umblând din cămară în cămară, dete peste armele zmeilor și se minună. Mă-sa îi spuse că văzuse în casa tatălui său asemenea arme, și îi arătă cum se întrebuințează. Îi prinse bine, căci văzu că îi merge mai lesne la vânat. Acum începu a săgeta la căprioare și la ciute, căci până acum vâna numai păsărele cu lațul, și îi era cu greu. Ajunsese ca el fie tare și mare în pădure. Nu era cine să-i stea împotrivă. De multe ori nu venea cu zilele p-acasă. Într-una din zile, zmeul ieși din pivniță și veni milogindu-se la muma voinicului ca să-și facă pomană cu el să-l priimească la curtea ei, căci zicea el pribegește nu știu de cât timp orbăcăind prin acel bunget de pădure. Spuse că un nenorocit carele se rătăcise, umblând după vânat, și da laudă Domnului că l-a învrednicit a mai da peste ființe de oameni.

în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Fiindcă vorba vorbă aduce, cotoșmanul și boierul stătură la taifas și se înțeleseră la cuvinte. Ei hotărâră ca vie Mătăhuz împărat dea ochi cu fata boierului. Întorcându-se cotoșmanul la stăpânul său, îi spuse cum a izbutit în solia lui și puseră la cale ca în sărbătoarea viitoare meargă împreună. Băiatul nu putea domiri cum de să meargă el așa goloneț. Iară cotoșmanul nu-i da răgaz să se gândească la d-alde-astea, ci îl luă cu vorba pe departe și cu un cusur supțire îl făcea priceapă are fie fericit. Trecură zilele ca ziua de ieri și veni sărbătoarea așteptată. Cotoșmanul luă pe stăpânul său și plecă cu el în pețit. Merseră ce merseră și, ajungând într-o pădure, aproape de palaturile boierului celui cu fata, se opriră. Băiatul rămase adumbrit într-un crânguleț verde, căci era gol pistol. Iară cotoșmanul o rupse d-a fuga spre curtea boierului celui mare.

în Cotoșman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook