Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Simple amintiri

Copil fiind uitam toate năzdrăvăniile,
să pot face altele și mai și,
dar aveam uneori ghinion
cineva mă așeza în mijlocul acțiunii
și să vezi apoi șiretlicuri și emoții.

Totul se termina cu bine și nepăsare,
plecam de acasă pe furiș,
hoinărem cu prietenii de joacă
pe râu, prin livezi ori prin vii
de nu știa nimenu unde suntem.

Uneori plecam prin păduri,
ascultam poveștile ciobanilor,
mi se păreau pline de lucruri neștiute
și vream să văd lupi și urși
în realitate, nu-mi era frică.

În fiecare zi mă trezeam devreme,
să nu-i vină vreo idee mamei,
să mă trimită cu oile ori caprele la cioban,
cel mai mult îmi plăcea să iau calul
să-l călăresc și să-l împiedic în măgură.

Seara aduceam calul acasă,
dar eram plin de zgârâieturi și mărăcini
rămași în tălpile picioarelor,
umblam peste tot desculț.

Nu eram supărat niciodată
studiam fețele oamenilor și le făceam porecle,
unii rămâneau cu ele
de le folosea tot satul.

Așa ne petreceam tot timpul,
când am plecat la școală
era altceva,
a început disciplina învățării
și s-a pornit moara de apă
care învârte pietrele viitorului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Amintiri

Copil fiind uitam toate năzdrăvăniile,
să pot face altele și mai și,
dar aveam uneori ghinion
cineva mă așeza în mijlocul acțiunii
și să vezi apoi șiretlicuri și emoții.

Totul se termina cu bine și nepăsare,
plecam de acasă pe furiș,
hoinărem cu prietenii
pe râu, prin livezi ori prin vii
de nu știa nimenu unde sunt.

Uneori plecam prin păduri,
ascultam poveștile ciobanilor,
mi se păreau pline de lucruri neștiute
șivream să văd lupi și urși
în realitate, nu-mi era frică.

în fiecare zi mă trezeam devreme,
să nu-i vină vreo idee mamei,
să mă trimită cu oile ori caprele la cioban,
cel mai mult îmi plăcea să iau calul
să-l călăresc și să-l împiedic în măgură.

Seara aduceam calul acasă,
dar eram plin de zgârâieturi și mărăcini
rămași în tălpile picioarelor,
umblam peste tot desculț.

Nu eram supărat niciodată
studiam fețele oamenilor și le făceam porecle,
unii rămâneau cu ele
de le folosea tot satul.

așa ne petreceam tot timpul,
când am plecat la școală
era altceva,
a început disciplina învățării
și s-a pornit moara de apă
care învârte pietrele viitorului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Umbre prin grădini

În tălpile crăpate
aveam înfipte resturi de pietre și mărăcini,
bine bătucite, umblam desculț
cu durerea în carne.

În lunile calde, își formau o crustă
tare și protectoare.

Eram văruit cu un praf gros;
pe prispa casei,
aștepta covata cu apă și săpunul,
dar crusta doar se înmuia, nu dispărea.

De cum dădea căldura în inima primăverii,
începeau să se coacă fructele;
le mâncam cu plăcere până toamna târziu,
pe cele mai bune, indiferent
unde și ale cui erau.

Sudoarea de pe frunte era totuna cu cerul
pământul, cărărui numai de copii bătute.

În serile târzii până-n noapte,
era sfatul, modul de a ne răcori
de bucuria tentativelor reușite
ori cu scopuri de a pune altele la cale.

Numai câinii mai puteau fi periculoși
când alunecam, umbre prin grădini,
cu graba aceea să nu întârzii
și să se trezească cineva nepoftit.

Altfel, ne adunam toți copiii;
de multe ori, cu degetele sângerânde,
făceam ceva pe ele, le legam cu frunze de patlagină
și așteptam o nouă zi mai bucuclașă.

Doamne, parcă nici acum nu s-a terminat copilăria!
Doar satul a fost mutat altundeva,
de nu-l mai recunosc...

poezie de (19 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Pe gânduri

ne stingem în foc
unii pe jeratic încins
alții pe paie aprinse
și cei mai mulți în cuvinte

ne întrebăm ce se va întâmpla
când focul va fi cenușă?
unul s-a găsit că-i nevinovat
nu-l credea nimeni
eram vinovați din naștere

foamea ne paște pe orice vreme
cu neliniști și arțag
nu-ți mai vine cânți
nici din obișnuință

când ești frustrat
îți fug din cap gândurile
cum se duc copiii la joacă
niciodată nu-ți amintești amănuntele
până nu te lovești de ele

cel mai des drumurile-s înfundate
numai pe câmp suntem răsfirați
fiecare cu iarba lui
pe care o cosește singur
nimeni nu știe dar fiecare vrea
ca munca fie a lui

deseori gândesc numai la mine
privesc în oglindă
trec peste prag
dispar în spatele zidului
ca unul care-l proptește
și se strecoară-n noapte

dacă caută cineva
ori mă bucur, ori mi-e frică
cum îi era lui tata când primea o scrisoare
de acasă

și tot a primit una de moarte

poezie de (15 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și eu am furat

mergând pe stradă uneori tragi cu urechea, furi secunde din viața cuiva și uiți
citești o carte și te regăsești printre pagini, printre cuvinte și vezi că un cuvânt se lipește de tine
așa cum numai un cântec se mai ascunde printre cute de memorie și nu-ți dă pace

când eram copil mi-am dorit și eu o hoțoaică fur caise
dar ori era prea înalt gardul, ori hoțoaica era prea scurtă ori eu o uitam prea des
cert e că amintirea nereușitei bântuie. eu de ce nu pot să fur?

la școală făceam și eu copiuțe, copiam de câte două, trei ori
rezumatele, formulele și ideile până când copiuțele deveneau inutile și scriam liber
dar în ochii colegilor eram omul care avea copiuțe clare, nu tocilarul

mi-am propus fur inima câtorva fete dar multe din ele nu aveau.
o păstrau acasă în loc sigur departe de ispită
iar cuvintele mele zăceau aruncate care pe unde

acum nu mai fur. nimic. am obosit aștept. am obosit sper
ciudat e că nimeni nu vrea fure de la mine cu toateam atât de multe cuvinte
ce riscă cadă în uitare

eu fur, tu furi, noi furăm, ei fură... întreaga viață am fost furat fără să pot acuza pe cineva

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Eu și ea nu mai eram

Ea îmi strânge dorințele în palmele asudate
și gâdurile se cuibăresc sub streașina pieptului
marea în care se scaldă e jovială
are bucuria soarelui căzut în ape
și așteptarea i se pare prea lungă
cât o noapte de singurătate
când orașul își închide porțile
și străzile rămân pustii.

Dimineața când orașul se trezește din somn
ea pornește vadă ce s-a întâmplat.

Era ziua cu foi volante aruncate pe podea
și ea observat că sunt nescrise,
eu nu mai eram
plecasem devreme să o caut
și ea nu era nicăieri.

Nu știu unde s-o caut
acasă n-a mai venit
ori poate eu am uitat unde are casa.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Silvia Goteanschii

Planuri

câmpul era azi ca o imprimantă
de ultimă generație
doi cocoși veseli și verzi
umblau prin ochii mei
ca și cum nu s-a întâmplat nimic

iar eu aveam planuri mari
cu câmpul acela
și cu zgomotul lui verde abrupt
aveam de gând să-l dezbrac
de toată splendoarea
și să-l iau acasă la mine

să-l pun covor în mijlocul camerei
spun o rugăciune
în mijlocul sufletului
și să-l salvez de dăunători

dar nu s-a întâmplat nimic
pentru că nu era azi primăvara aceea
timpurie în care cocoșii
se trezeau foarte devreme
și anulau rațiunea
sau orice echilibru profetic

era doar o zi de toamnă
în care totul se liniștise
iar lumina ieșea dintr-o poantă
în trupul meu de femeie
cu norii în cap
(nu cu capul în nori)
iar câmpul era unul magnetic

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă-întorc în timp și-mi amintesc

Mă-ntorc în timp și-mi amintesc
cum am trăit și cum trăiesc.
Mergeam la școală cu opinci,
alergam, căzând pe brânci,
să nu sune clopoțelul
că-ntârzie băiețelul.
Nu vroiam pierd
rugăciunea ce o rosteam.
Îmi plăcea mie cred
pe Isus îl vedeam.
După cursuri, tot la fel,
ne închinam în rugăciune,
crezând că poate astfel,
vom primi note mai bune.
Înainte plecăm
acasă la fiecare,
nu trebuia uităm
ca cerem îndurare
pentru greșelile de peste zi,
ce le făceam fiind copii.
Pentru grija ce ne-o poartă
Domnului îi mulțumeam.
Ne închinam încă o dată
și ce mult ne bucuram!
Așa era ziua de școală,
așa eram copil odată.
Pentru noi era o fală
viața care ne-a fost dată.

poezie de (16 decembrie 2023)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cursa

Poeții în fapt nu se-arată, ei nici măcar nu se văd
Sunt acoperiți de ei înșiși, de acest strat negru, de smoală
Cu care se lipesc de alți oameni, și tot așa
La rândul lor oamenii își lipesc fisurile între ei
Cu aceeași tristețe caldă, domoală
Pe care o vezi uneori deasupra caselor
Ca un șoim în căutare de pradă
Și te întrebi, oare de ce în ziua mare
Se închid toate ferestrele, gândurile
Cad din cerul gurii forjat, înțepenit
De fiecare dată se întâmplă la fel
Deși știi lecția foarte bine, tot cazi
Și tot cazi în mintea ta ca-ntr-o țesătură
Făcută din propriile vene
Care te-aruncă în sus, în jos ca pe un acrobat
La ultimul număr de circ

Și cu toate astea nu ar trebui vorbesc despre poeți
Dar ei totuși există, în carne și oase, la fel ca efemeridele
Stau cu anii în mâl până într-o zi când nu mai pot vorbi
Maxilarul le e blocat de propria frumusețe
Viața le oferă apoi doar câteva ore iubească
Câteva ore și atât, în rest poeții sunt oameni în carne și oase
Toată ziua nu fac decât să se ascundă de urâțenia lor
Sub pielea marilor orașe

Și eu am fost îndrăgostită de un poet...
După ce pleca obișnuiam să-i port cămașa prin casă
Mergeam desculță, poate ca vecinii să nu-mi audă pașii
Care trosneau a corp uscat, bolnav, și nu-mi plăcea
Să creadă că deja-l locuiam de sus până jos
În cămașa lui eram ca-ntr-un fel de penitenciar
Și-abia acum îmi dau seama, el știa de la bun început
Și lăsa cursa asta deschisă la nasturi intru de bună voie
Ca-ntr-un cuib alb, imaculat, fără greșeli
Toată ziua nu-mi era foame, nu-mi era sete, tot ce voiam
Era să-l văd pe fereastră venind cu pâinea sub braț
Cămașa-mi pătrunsese adânc până-n oase, ningea ușor
De câte ori îl îmbrățișam ne făceam de omăt
Și-acum iată-ne aici în toată splendoarea
Topiți, împroșcați pe foi
Iar rândurile astea nu sunt decât
Niște vreascuri, lemne, bușteni
Din care încerc fac un stăvilar să-l pot opri
Să-l pot opri și atât

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Finch: Problema este că ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi înșine. De aceea am mers aseară la Larkhill.
Dominic: Dar nu era prevăzut.
Finch: A trebuit îl văd. Nu mai era mult. Dar când am ajuns acolo mi s-a părut ciudat. Am fost cuprins deodată de sentimentul că totul se leagă. Era ca și cum aș fi putut să văd totul, un șir lung de evenimente care se întindeau pe tot drumul de întoarcere spre Larkhill. Simțeam că pot vedea tot ce s-a întamplat si tot ce urmează să se întâmple. Era ca un tipar perfect, ce mi se înfățișa. Și am realizat că suntem cu toții o parte din el.
Dominic: Prin urmare, știi ce va urma?
Finch: Nu, a fost o presimțire. Dar pot ghici. Cu atâta haos în jur, cineva o facă un pas greșit. Și când o vor face, lucrurile vor lua o întorsătură urâtă. Și atunci Sutler va fi forțat facă doar ce știe el facă.

replici din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea TanaseSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Baladă

Sunt eu de vină, mamă,
Sunt eu de vin-acum?
El m-a-ntâlnit odată
În zori de zi pe drum;
Glumind m-a strâns de mână,
Și ce-i dacă m-a strâns?
Sunt eu copilă mică
Să-mi fac din glumă plâns?
Era să-l las, măicuță,
Cu gluma și să tac,
Era țip obraznic,
Ori ce era să fac?

Și tot pe mine, biată,
Și vină, și ponos!
Eram chemați la nuntă
Și n-aveam brâu frumos,
Că n-ai voit să-mi cumperi,
Dar el mi-a cumpărat,
Și ce-i un brâu? Și-n urmă,
Eu nici nu l-am rugat,
Era merg la nuntă
Ca cei din neam sărac,
Să fiu de râs în lume?
Ori ce era sa fac?

De ce-mi arunci tu vină,
Tot vină cu păcat?
El m-a oprit în cale
Pe lunci și m-a-ntrebat
Pe unde-i bietul tată,
Și-i vesel, sănătos?
Și m-a-ntrebat de tine,
Așa de prietenos,
De bine când mă-ntreaba,
Eu cum era să tac?
Să-l las în drum cu vorba,
Ori ce era sa fac?

Și-acum întreaga vină
Pe mine tu o pui!
El m-a-ntâlnit pe punte
Și știi tu felul lui;
M-a strâns de peste brațe
nu le pot mișca,
Și nu-mi lăsa răsuflet,
Așa mă săruta.
Te zbați, dar tu esti slabă,
Și puntea toată sloi;
Cădeam, fereste Doamne,
Sub ghiață amândoi!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Viorel Birtu Pîrăianu

Spitalul

n-aveam cum, n-aveam ce
ploua cu dureri și tăceri
strivit de pereți, meu goi, mereu reci
priveam pe geam, uneori
cai liberi în ploaie
cădeau întrebări
eu plecam spre ziua de ieri
căutam cuvântul rătăcit în noroi
era târziu, era noapte în noi
tu plecai, eu vegheam, vegheam
se întorceau sturzii acasă
căutând zadarnic a lor casă
încă visam prin șiroaie de ani
ploua în spitale,
cu puroaie, feși murdare, gunoaie
spitale urâte, spitale bolnave
sângele curgea pe pereți
printre linii venoase centrale
era greu, mi-era rău, dar cine eram eu
n-aveam cum să mai plec
eram o aripă ruptă într-o tragică lume
vioara plângea într-un colț
lumina uitase fugă, se izbea de un geam
nu'i nevoie acum la plecare de mine
dar unde e ea
ningea cu tăceri
eu zăceam, așteptând să mă chemi
vroiam plec de aici și nu mai veneam
renunțasem la tot
obosit într-un spital pentru toți
eram mai bătrân decât data trecută
treceam și plecam dintr-o stare în altă poveste
la final, o figurină sângerândă de lut
aruncată pe jos, într-un colț, ireal, de spital

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Matei

Cioara și vânătorul

- Gar, gar, gar
Și lasă-mă în pace!
Ai venit la mine iar,
Acasă, nu ai ce face?

Mâncai boabe de la tine
Acum vii să mă împuști.
Nu ți-e milă, nici rușine
Pentru ce tu mai trăiești?

Acasă mănânci friptură
Și vii să mă necăjești.
Cu curcani în bătătură,
De ce, omule, gonești?

Porumbul este al meu,
Să pui la el tot anul,
Vezi-ți de iepurele tău
Și nu face pe dușmanul.

- Ce spui, cioară blestemată?
Ieși afară din tufiș!
Să vorbim și noi odată,
Nu hoțește, pe furiș.

Am lucrat câteva zile
La arat și semănat,
Acum te văd pe tine
C-ai venit la recoltat!

Buum... s-a auzit odată,
Urmată de o dâră de fum,
Cioara a zburat îndată,
Văzându-și de drum.

Supărat foc își zice
Lasă, că ți-o fac eu...
la cai câteva bice
Și se tânguie mereu.

Când a ajuns acasă
De soață era așteptat,
Cu friptură și vin pe masă,
El însă mereu supărat.

I-a vorbit despre porumb;
De ciori fiind mâncat,
Să-l împene cât mai curând,
Să fie un lucru descurcat.

Să ia cu ea și niște sare
S-o presare la fiecare cuib
Una câte una moare
De nu se mai văd prin crâng.

- Am înțeles, vânătorule dibaci
Că au râs ciorile de tine,
Știam eu că ești cârpaci
Aruncă țăcala mai bine.

Ori ți-o atârn eu în cui,
Și-ți pun țoiul la vezeală
Să bei, dar să nu spui
Că te-a păcălit o cioară.

poezie de din Clepsidra vieții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Indreptar practic de medicina de familie Ed.3" de Dumitru Matei este disponibilă pentru comandă online la 100.00 lei.
Edgar Lee Masters

Josiah Tompkins

Am fost cunoscut de toată lumea și foarte mult iubit,
Bogat, conform standardelor recunoscute
În Spoon River, unde am trăit și muncit.
Aici eram acasă,
În pofida faptului că toți copii mei au plecat departe –
Căci acesta este rostul vieții – toți, mai puțin unul.
Băiatul cel mic a rămas acasă
Pentru a fi sprijinul meu la bătrânețe,
Și cosolarea mamei sale.
Apoi, eu am început sa devin tot neputincios, iar el tot mai puternic;
Și nu mai era de acord cu mine in privința afacerilor,
Și soția lui spunea că sunt o piedică pentru el;
Și și-a convins mama fie de partea lui,
Și tot așa până când mi-au dat lovitura finală, încercând să mă mute
În casa unde copilărise ea, în Missouri.
Astfel o bună parte din averea mea s-a pierdut –
Oricum, îmi făcusem testamentul chiar înainte să se fi întâmplat asta,
Așa ca n-a putut profita prea mult.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.
Petre Prioteasa

În satul copilăriei

În satul copilăriei îți ieșeam mereu în cale,
eu eram paznicul viei, tu îți făceai drum pe vale.
Tremuram de bucurie, așteptam să vină-amiaza
și te invitam în vie: vino că s-a copt teraza!
Era ora bucuriei, peste ziuă cea mai faină,
așezat în capul viei te-așteptam stăm de taină.
Veneai rumenă, vioaie, pas sprințar ca de gazelă,
pe arșiță ori pe ploaie, tremurândă ori rebelă.
Nu te-nfuriai pe mine, ci pe cei rămași acasă,
ce-ți ziceau că nu e bine să pleci la ora de masă.
Dar nu-ți mai ardea de foame, aveai în stomac buline,
ale dragostei frisoane te-ndemnau să vii la mine.
Să stăm gură lîngă gură, trupurile-mpreunate,
hoții strugurii mi-i fură, dar nu-mi pasă: am de toate!
Mâncare și băutură, pentru mine tu ești toate,
pupături, tăvălitură, fără astea nu se poate!
Și ne ostoiam plăcerii, de nimic nu aveam frică,
ne prindea amurgul verii: tu Ileană, eu Petrică.
Așa ne strigau vecinii ca să ne ghicească locul,
dar tăceam chitic, iar câinii lătrau să nu-mi pierd norocul.
Dar toate au cumpătare, te-ai ferit să nu se știe,
când ai crescut fată mare n-ai mai vrut să vii la vie.
Iară eu, plecat de-acasă, drumurile îmbie,
viața-mi vrea un rost, că-mi pasă, nu rămân paznic la vie.
Căutam să-mi ieși în cale în satul copilăriei,
dar nu mai veneai pe vale, culesesem rodul viei.
Iar acum, la gura sobei, eu bunel și tu bunică,
Ne-amintim povestea vorbei: tu Ileană, eu Petrică.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am avut parte de o educație spartană. Nu aveam voie întârzii seara după o anumită oră și trebuia să iau note mari. Acasă aveam tot ce îmi trebuia, dar nu eram răsfățat. Dacă îmi doream ceva, trebuia muncesc. Mama punea dau cu aspiratorul, pieptăn ciucurii de la covor (activitate care mă enerva la culme!), duc gunoiul... Tot eu eram responsabil cu încărcatul sifoanelor.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Uneori e frumos

dincolo de margine începe hăul
n-ai nevoie pornești spre el
nici eu nu te îndemn

lumea noastră e dincoace
răzbate cu greu prin straturile cunoașterii
și tot rămâne în urmă
ruptă de realitate

se deschid porți închise cu zăvoare nevăzute
tot ce știm se constată relativ
viața n-are control
nepăsarea este mare
totul se-nvârte în jurul avuției
și ea se dobândește de la cei săraci cu duhul

uneori e frumos
fiecare își are steaua și Dumnezeul său
pe care le invocă mai des ori mai rar
le așează în suflet
și odihnește-n rugăciune

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec despre frică

despre păcatele îngerilor nu a vorbit nimeni până acum
dar cred că și îngerii mai păcătuiesc, altfel de ce le-ar mai fi frică uneori
scuturându-și aripile de zăpadă?

copil fiind îmi era frică de întuneric, de greutatea lui
gândeam că dacă se rupe ața care-l ține în tăria nopții
o cadă și-o să mă strivească

dar întunericul s-a strecurat în suflet și nu l-am mai simțit apăsător
mai apăsător mi se părea un sărut strivit
și de teamă, mai mult îl furam decât să-l dospesc

și din sărut în sărut am suit dealul Golgotei
și viața se strâmba la mine arătându-și fețele ascunse
dar cine să se mai sperie de viață când moartea cerșește din ușă în ușă?

acum mi-e frică să-mi mai fie frică
de câte ori apare frica mi se întâmplă câte ceva. așa că
mai bine n-o bag în seamă. mai bine trăiesc. moartea oricum o să mă găsească.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde fugi copilărie

Când prindeam o zi frumoasă,
Doamne, ce mai alergam!
Plecam adesea de-acasă,
Nici-o treabă nu aveam.

Câmpu-ntreg îl colindam
Printre lanuri de porumb.
Socoteală nu dădeam.
Ne bucuram așa de mult!

Când era porumbu-n lapte
Uitam de masă, de tot.
Aprindeam focul în noapte
Să mâncăm porumbul copt.

Din cenușă îl scoteam.
Ne făceam negri pe gură.
După ce ne săturam
Simțeam somnul cum ne fură.

Era noapte răcoroasă,
Stelele luceau pe cer,
Cam târziu veneam acasă,
Ne culcam pe lăvicer.

Încet, încet somnul venea
Fără vise, liniștit.
Cu grijă mama ne-nvelea
Când vedea c-am adormit.

Doamne, câtă bucurie
Era în viața de copii!
De ce pleci copilărie?
Oare la noi, mai revii?

Unde fugi copilărie?
Dece iei cu tine tot?
Dacă vrei îți dăm simbrie
Numai rămâi pe loc.

poezie de (8 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Podul de piatră

E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se așează singură.
Nici unui rîu nu-i folosește. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
și așteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.

Satul din care sunt nu vrea să mă știe,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine și nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.

poezie de (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Garabet Ibrăileanu

Dacă aș fi fost un copil fricos, ori dacă nu m-ar fi lăsat umblu singur, n-aș fi avut toate aceste senzații. Nu-mi pot explica cum lăsa mama mea umblu singur, ea care mă păzea iarna să nu stau aproape de geam. Probabil că ea nu știa pe unde mă duc. Credea că-s prin grădină, ori pe drum. Cred că eu ascundeam plimbările mele. O singură dată am fost pedepsit, când am venit acasă plin de colb pe mâini și pe față, căci jucasem în colb cu băieții de țărani. Mama mea m-a ocărât atunci foarte tare. (Mai târziu, când eram de vreo 8 ani, la altă moșie, tot pentru petrecerea mea în colb cu băieți de țărani, tatăl meu m-a bătut -- singura dată când am fost bătut.)

în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Adela" de Garabet Ibrăileanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -10.00- 7.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook