Cârduri de gânduri călătoare

nu ştiu de ce,
mirosea a aşternut curat,
un fel de sudoare de primăvară
se simţea printre muguri de femeie,
printre mugurii din cer,
printre poalele munţilor,
de dragoste de la începutul pădurii,

nu ştiu de ce,
cred că ai putea să-mi spui
dacă
îţi mai trec păsările
prin cârduri de gânduri
călătoare,
printre crengile acelea
întortocheate de amintiri,
cum ar fi de pildă
să vii să vezi un om
între sărbători,
sau înainte de culcare,
sau înainte să-l ia naiba,
sau înainte de soartă,

sau să încerci să cuprinzi un om
căutându-l în jurul propriei axe
sau mai bine în jurul
Pământului,

nu ştiu cum,
mirosea a groapă reavănă
şi a dor de îmbrăţişare
şi a cărare rece
undeva în munţi,
a piele albă de trupuri de copac,
de trupurile noastre,

nu ştiu,
frunze mici şi vii şi verzi şi albastre
mi-aduceau aminte de nişte ochi
cruzi,
ca atunci când capătul lumii
părea
imposibil de departe
şi clipa atât de
perfidă
şi de aproape.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrează-mă

Păstrează-mă în ochii tăi
Ca o lumină sau ca floare,
Păstrează-mă ca roua-n văi
Sau lacrima care te doare.

Păstrează-mă, nu mă uita,
Zâmbeşte de-ţi aduci aminte
Cum te iubesc în umbra ta,
Cum ne iubeam mai înainte.

Păstrează-mă cum te păstrez
Ca o icoană preasfinţită,
Ca o petală albă, roz,
Ce-o pun la piept neofilită.

Păstrează-mă de poţi şi-n gând,
Să-ţi mai aduci din când aminte,
Mai scrie-mi de mai poţi şi-un rând,
Ce vrei să-mi spui printre cuvinte.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrează-mă

Păstrează-mă în ochii tăi
Ca o lumină sau ca floare,
Păstrează-mă ca roua peste văi
Sau lacrima care te doare.

Păstrează-mă, nu mă uita,
Zâmbeşte de-ţi aduci aminte
Cum te iubesc în umbra ta,
Cum ne iubeam mai înainte.

Păstrează-mă cum te păstrez
Ca o icoană preasfinţită,
Ca o petală albă, roz,
Ce-o pun la piept neofilită.

Păstrează-mă de poţi şi-n gând,
Să-ţi mai aduci din când aminte,
Mai scrie-mi de mai poţi şi-un rând,
Ce vrei să-mi spui printre cuvinte.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răcoare deja

nu mai ştiu când ai apărut
poate dintr-o rouă adusă de departe
dar ţin minte bine destinul
unor aripi
de fluturi de noapte

nu ştiu, nu ţin minte
dacă zorii sau paşii tăi
erau trecători
am învăţat doar
că iubirea loveşte ca glonţul
că drumul se opreşte în
ochii unei femei
uneori

nu mai cred în amoruri
nici vreme nu mai am
e răcoare deja
sunt nebun
totuşi aş vrea să ştiu
cu ardoare dacă m-ai iubit
sau am fost doar şoapta
lacrima
ori poate umbra ta

eşti prea departe de-acum
undeva mi-am atârnat armura
de un copac răscolit
de aramă
acum sunt ca vântul
uşor
ca acvila
pot privi liniştea ierbii
dintr-o parte
sau zborul adânc al păsărilor
de noapte

nu mai ştiu când ai apărut
doar o siluetă de ceară
mă întreabă palid
de foarte departe
- când începe viaţa totuşi
odată cu naşterea
cu iubirea
cu glonţul ce-aduce moartea?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fereastră

Mă uit!
Am început să mă uit!
Nu mai ştiu
Nu mai ştiu dacă
eşti tu sau ea
sau dacă urechea sub cireaşă
e scara
sau casa
sau noaptea
sau ce este "sau"
când îmi râzi cu un aer curat
în loc de fereastră...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

dacă noaptea
când dormi
îţi pui mâna sub cap
sau te agiţi până la ziuă gândindu-te
cum îmi imaginez că eşti
cum te ascunzi prin pătura groasă
crezând că sunt acolo
gata să îţi măsor
fiecare centimetru de piele

nu ştiu
dacă ziua
când priveşti pe fereastră
braţele tale taie aerul din cameră
ca şi când ar vrea să mă atingă

vezi tu
eu nu ştiu nimic
chiar nimic despre tine
nici dacă îţi bei cafeaua în grabă
sau dacă pâinea pe care o înghiţi
are gustul acestei iubiri

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frustrări

nu te mai gândi nici tu
este o pierdere de vreme
poate cândva vei simţi altfel
aerul serilor târzii

deocamdată
orice am face lucrurile vor rămâne
îngropate undeva departe
în zgura de fier a timpului
într-un genunchi

ca ochii mei îngropaţi
în urmele tale pe nisip
ca parfumul trupului tău
în creierii mei
ca o încordare a nervilor
din piane

ca zilele acestea întunecate
ca nişte pietre abrupte
care se rostogolesc fără oprire
pe un povârniş rudimentar

ca o uitare atât de adâncă
încât nici nu mai ştiu
dacă e într-adevăr o pierdere de timp
dacă e bătrâneţea
dacă e o însingurare
sau o înfrigurare
sau o frustrare
sau o vindecare
sau o veşnicie
sau o înserare
soră cu moartea

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rupere... Renaştere

Da. Nu. Poate. Nu ştiu...
Nu ştiu ce urma... e clar!
Doar că mi-e permanentă foame,
Şi simt în inimă amar...

Nu. Poate. Sau... nu ştii...
Ce simţi, ce cauţi sau ce vrei...!
Mie mi-e tot mai greu s-aştept,
"La revedere" să-i spui ei...

Nu ştiu, nu ştii, nimeni nu ştie...
Nici ce va fi, nici cum... de ce...!
Tot ce doresc? Să vii la uşă...
Să mă revezi... să vezi cum e!

Da. Nu. Nu ştiu. Poate...
Aşa o fi scris din Lumini.
Ştiu doar că te doresc în toate,
Şi n-a fost scris să fim străini!

Las-o din suflet să îţi plece!
Dă-i drumul să-şi înceapă zborul...
Tot ce-ai trăit, a fost... Treci peste!
Vino spre mine... îţi plânge dorul!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ştii?

De unde vii? Din care gând ascuns,
de care n-am ştiut şi-acum îl văd,
îl simt, îl mângâi, vreau să-l mai revăd
şi, la-ntrebare, să găsesc răspuns.

Şi... cine esti, îmi spui? Aş vrea să ştiu
cum de-ai venit. Eşti zâna din poveşti?
Aşa îmi pari atunci când îmi zîmbeşti
sau când în braţe-mi vii, al tău să fiu.

Ştiu, eşti aceea care-am vrut să fii,
eşti steaua, nimfa, tot ce am visat
şi am dorit alături să îmi vii.

Încerc, privindu-te, a-mi aminti
trecutul sau o lume ce-am uitat
şi-n care te iubeam. Nu pot. Tu ştii?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

S-a lăsat brumă în
Podul palmei mele
Până ieri priveam jocul de frunze
Făceau mici vârtejuri-
nişte fluturi bizari
ce-au uitat că e toamnă-
Se-agăţau de o rază plâpândă
Abia luminând linia vieţii
Oricum de mult merg cu paşi mici
Nu ştiu unde duce
Drumul are margini cu măceşi
Dincolo de ei este lumea
Este tot ce-am uitat înainte să ştiu
Tot ce ştiu şi n-are uitare
Este ieri şi azi
Este mâine
Încerc să străbat printre spini înspre ele
Cum să trec să n-arunc o privire
Strivesc cu buzele picătura de sânge
Drumul s-a făcut o vâlcea
Dintr-odată coboară de-a lungul braţului
Îşi tremură unda unde bate pulsul
La încheietura lipită de tâmplă
Încercând să-i oprească ecoul
Şi lacrima devine roşie
Sau măceşele sunt roşii
Nici măcar nu mai contează
Trebuie să plec
S-a lăsat bruma în podul palmei mele
E un iz de târziu
Şi mi-e frig
Oare unde eşti tu
Am să-ţi las o brânduşă de toamnă în prag
Când ajung
Ori de vrei să rămân lasă uşa deschisă
Mă descurc eu cumva
Pe când vii îţi va fi
Ne va fi poate cald
Şi bine
Între timp am să merg în grădină
Poate ai un coş undeva
Au căzut pe jos plin de gutui
Şi-i păcat

poezie de Mihaela Poduţ Ienuţaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mai ştiu...

Eu nu mai ştiu ce e iubirea,
A trecut zarea printre nori,
S-a subţiat pe plajă lumii
Căzându-i din orbite flori.

Eu nu mai ştiu ce e durerea
Din clipa neagră-a despărţirii,
Iau dorul ca pe-un tratament
Resuscitând morbul iubirii.

Eu nu mai ştiu dacă exişti
Sub cerul înecat de aştri,
Nici locul unde ai ascuns
Lumina ochilor albaştri.

Eu nu mai ştiu ce e iubirea,
Eu nu mai ştiu ce e durerea,
Eu nu mai ştiu dacă exişti,
Ştiu c-a intrat în zbor, tăcerea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, tot tu vei fi!

odată
...
odată sigur, ştiu
că, vom ajunge şi noi să fim
între răsărituri şi apusuri
sau în nopţi, târzii
şi-acum eu strig, te rog să vii
de-aceea îngenunchez
şi plâng, prin melodii

odată vom ajunge, noi
să ne iubim, şi ştiu că vom unii
două inimii pustii
şi-un puls de viaţă
prin trupuri ce-şi doresc
seri pline de taine
apoi iubire, prin arzătoare
şi fierbinte privire

şi vreau să ştii
că chiar, dacă, vreodată
vor fi cândva tăceri
sau clipe-n zbucium şi-n suspin
de lacrimi
tot amândoi doresc să fim
în mine şi-n tine
prin neuitate amintiri

şi te rog mult, ascultă, chiar dacă
odată, poate, peste ani
pe străzi din mine, pustii
de tu, nu vei mai fi
să ştii, că prin iubire
rouâ pe frunze căzute
că tot, noi doi vom fi

odată, poate, de sufletul tău
va trece fără ca eu să ştiu
şi atunci, tot tu vei fi
în clipe de aduceri aminte
sau săpată-n mine, adânc
în pleope, şi-n gânduri, şi-n priviri
chiar de-ar fi, să te aştept în gări
de timp, pustii

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea printre degete

se strecoară anevoie
nici nu ştii ce să faci
să te bucuri dacă vezi
mâna aia pe autostradă
sau
sau
să îngenunchezi la graniţa
care des
parte nevada
de california şi să pui un pariu
pe 30 de cenţi cu detectivul
ajuns să-l cunoască pe sinatra
dacă mâna a fost tăiată
înainte sau după?

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două intenţii

nu ştiu dacă zbaterea ochiului stâng
alteori celui drept e un semn
sau o durere
ţintuită pe propria-mi bătrâneţe sau
e aşa un fel de rană
dintr-un război cu mine însumi

sub toate dărămăturile astea
a rămas doar liniştea
ca o toamnă
golaşă
în mijlocul zilei
nu prea am timp să developez fiecare clipă
aerul rarefiat îmi scurtează orizontul
teama se lipeşte de mine
ca un aluat
cresc şi mă descojesc printre
lucrurile transformate în nisip

îmi sprijin capul pe întunericul
lăsat peste mine şi
mă gândesc cum ar fi dacă
toate trenurile ar opri la capătul lumii
iar Dumnezeu ivit dintre umbre
mi-ar face semn ca şi cum ar fi ultima plecare

nu ştiu dacă zbaterea ochiului stâng
alteori celui drept
e un semn
însă ştiu că
noaptea aceea va fi o noapte de vară

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu ştiu; poate... Printre ele s-a numărat şi blondina noastră micuţă, Maria. Ceea ce ştiu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut şanse, eşti drăguţă... Tu, Maria sau alta. Dar aşa...
Sonya: Aşa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu ştiu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poţi schimba ceva.
Lucian: Nu înţeleg...
Sonya: Dacă tot o iubeşti atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că şi ea te iubeşte pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu ştiu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui să fii. Pentru că te iubeşte. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândeşte mereu la tine, atât de mult, încât vorbeşte şi noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubeşte, e singura explicaţie.
Lucian: Posibil... N-aş putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci să te convingi singur?
Lucian: Ce vrei să spui?
Sonya: Încearcă să afli adevărul, să fii sigur, să ştii dacă te iubeşte sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găseşti jurnalul, să vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, să afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauţi în timp ce ea nu este în cameră; îl ţine întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu ştie de existenţa jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuieşti?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluţie pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te linişti, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, să fii iarăşi împreună cu ei; aţi stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişează-mă! Când dau totul şi pot infim printre supunere şi incertitudini. Când plâng şi-mi risipesc regretele senine pe trupuri de lut, ilustrate frumos în aparenţe înşelătoare, ispititoare şi totuşi lipsite în totalitate de conţinut şi principii. Îmbrăţişează-mă dacă ţi-o cer dincolo de cuvinte, prin toţi porii emoţilor de clipă. Îmbrăţişează-mă când îţi cer să pleci hotărât, cu mâinile tremurând de furia acestor sentimente neînţelese. Nu ştiu cum altfel să mă apăr de mine. Ştiu doar că aproape întotdeauna, când te smulg din amintiri efemere, de fapt nu-mi doresc decât să-mi rămâi pentru totdeauna.

Andreea Palasescu (13 noiembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă împreună

nu-mi mai purta de grijă
mi-am învelit bine sufletul în gândurile tale
să nu mă mai vezi în profunzime
să mă vezi ca tine
aşa cum eşti tu
cu frunze
cu vocale
cu mâini şi cu rădăcini

nu-mi mai purta de grijă
am învăţat să mă hrănesc cu miraje
cu frig,
cu aşteptări

şi când mă întorc
să văd ce ai devenit între timp
cum respiri ca o piatră
sub apă
mă prefac în unduiri peste tine
să curgem totuşi la vale
încet,
printre bucăţi de suflete
şi strigăte de nisip
fără să ştii
sau să-ţi treacă vreodată prin cap
că mai suntem încă
împreună

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plictisiţi de poezie

Am stat aici printre voi,
şi n-aţi ştiut,
sau n-aţi putut.
Pe cine să cerţi?
orbii, nepricepuţii, armele şi bagajele mercenarilor,
sau visul poetului.

De unde să ştie, ei plictisiţii, ce este poezia?
când n-au scris vreun poem
când nu ştiu cum se face
cum se trăieşte
cum inundă şi cotropeşte
cum sfinţeşte.

Ei sunt doar nişte bieţi critici!
Cu simţul estetic te naşti,
şcolile şi anturajele te duc,
departe de poezie,
de esenţă, de frumos.

Am fost aici, printre voi,
un anonim,
noroc cu cititorii,
aţi ales şi voi anonimatul,
celor înregimentaţi,
dintr-un plicis de poezie,
din trufie,
din nerozie,
cu profesionalism.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Radu

De ce n-ai aşteptat până la vară
Când primăvara se renaşte-n lunci
Cu verde clar, lichid închis în lacrimi
Venind de departe, din suflete adânci.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircite-n toamnă
Şi te-ai murit în cartea de pe masă
Biblia veche cu coperţi de aramă.

La moartea ta n-am plâns şi nici nu ştiu
Dacă vreodată, Radu, te voi plânge.
Te-ai sinucis fără să mă aştepţi.
Te-ai dus fără să mai întrebi de mine.

Azi te mai caut printre frunze moarte
Şi cânt încet prin galbenul pădurii
Dar mor doar uneori când apa curge
Şi se despoaie de frunzar, gorunii.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircit în mine
Şi nu se mai trezesc spre primăvară.
Păzite-s azi doar de-un lătrat de câine.

De ce n-ai aşteptat până la vară,
Pământul e arat şi stă în asfinţit.
Te-am aşteptat atât de mult să vii
Şi tot mai cred că vii, chiar de vei fi murit.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpe pe dealuri

şi totuşi a fost vară fierbinte
a fost vară cândva
nu ştiu dacă ieri s-a sfârşit
sau acum două veacuri
ţin minte doar
că amurgul se despletea

nu ştiu dacă am murit atunci
sau în flăcări
a fost o iubire cândva
toamna se-nvârtea ca o vulpe
pe dealuri
şi-o pădure se înroşea

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori fara soarta

am păşit printre voi ca o umbră,
albe suflete între ziduri topindu-se încet.
vă ştiu pe toţi, nebuni şi cuminţi,
ştiu durerea adusă în lume prin voi,
Îl ştiu pe Hristos răstignit
ca un capăt al tuturor, ştiute sau nu...
da, printre gratii ruginite privind
nu înţelegeţi mai nimic,
vise înceţoşate ce n-au ştiut să tacă,
voi, cei dintâi între minţiţi!

şi cum îmi mai vorbiţi de "dincolo",
vă privesc întotdeauna mirat şi asta vă place,
cânt, cânt despre libertate,
adesea nu mă ascultaţi,
dar nu-i nimic, spuneţi voi, nu-i nimic,
să nu te opreşti din cântat...
şi cum aş mai vrea să vă pot săruta lacrimile,
singurele grelele voastre cătuşe
din lumea în care trăind
purtaţi în suflet cea mai neagră frică!

poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!