Scânteia eternităţii

Se scaldă codrul de gânduri în roua-legământ,
Umplu cu tine fiecare ungher de cuvânt,
Oglinda sufletului însetat îţi bea reflexia,
Inima uscată de jar îşi deschide cochilia,
Gura cerului suflă cu putere tainica hieroglifă,
Te prăbuşeşti în amnezia vocii de nimfă;
Cascada iubirii îşi revarsă Edenul, plăcut,
Miezul albei nopţi îşi poartă Universul, tăcut,
Vântul sculptează cu degetele în arsul lut
Povestea de argint, ce-şi deapănă ghemul mut,
Se aprinde scânteia în sanctuarul eternităţii,
Plânge miracolul focului în lumina şi torţa vieţii.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă secular peste noi

Plouă secular, peste noi
Cu picături disonante, şiroi,
Primăvara scârţâie din încheieturi,
Nopţile se transformă în răsărituri.

Rafale aurii şi roşii de lumină
Inundă a sufletului grădină;
Păşeşti în lumea ţintată de vise,
Aduni în mănunchi gândiri ucise.

Căldura ta, atinge flacăra mea,
În noi adoarme lin fericirea;
Cu fiecare bătaie din inima ta,
Mă arde pieptul, nu pot respira.

Timpul îşi scutură tăcut nuferii,
Ne îmbrăcăm în nuanţele iubirii,
Paşii se caută în nemărginire
Sub a cerului înălţătoare privire.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

E vineri şi stau pălind
Sub frunza de pin, jălind,
Cu ochii cerul cuprind,
Slove pe braţe-i întind.

Bucium sună tânguios,
Zguduie codrul nervos,
Îmi adună gând umbros
De pe muşchiul crud, ploios.

Scriu cu foşnetul de ploi,
Cu flori de cireş altoi,
Cu lumina din zăvoi,
Pe al vieţii albe foi.

Plouă în sufletul mut,
Inima e grea, de lut
Sprijinită de abis
Îmi vorbeşte de un vis.

Lupii urlă, câinii bat,
Zorile s-au aşezat,
Vântul şuieră turbat,
Scoate râsul la mezat.

Printre ramuri, delirând
Se agaţă-n griul gând,
Luna se stinge, urlând,
În căuş, roua prinzând.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se sărută! Doar îşi deapănă povestea iubirii.

aforism de Cornel Stelian Popa (8 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă gri

Îşi plânge toamna frunzele uscate,
pe umeri poartă norii fumurii,
şi-un gri intens pluteşte peste toate
iar dintre toate gându-i cel mai gri.

Îşi plânge toamna zilele scurtate,
lumina risipită-n crizanteme
şi plouă trist şi plouă peste toate,
inima ei doar de îngheţ se teme!

Îşi plânge toamna noii trandafiri,
şi-n parc, fanfara îi ţine isonul.
În serile-i reci te mai aştept să vii,
iubirii să-i dăm încă odată tonul...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ameţită de iubire

Inima ameţită de dorinţă
Încă, mai bea din pocalul iubirii,
Inroşită de arşiţa verii
Fin, trezeşte amorul, cu credinţă.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva la malul apei

urmele paşilor Lui răsar luminând tăria nopţii
e noaptea inimii ce-şi doarme somnul
e noaptea cugetului ce-şi toarnă falsa împăcare
e noaptea sufletului însingurat şi alungat

ziua, lumea e pustie, arsă de soarele chemărilor
dar noaptea, urmele paşilor Lui devin solare
încălzind lumea cu iubirea Lui
limpezind ceruri şi cugete şi suflete

undeva la malul apei, umbra mea se curăţă de tină
sufletul meu însetat îşi ostoieste arşiţa
inima mea împăcată se cuibăreşte în pacea nopţii
iar cugetul meu se îmbrăca în lumină

în Grădina Ghetsimani fântânile au secat de lacrimi
Iordanul spăla picioarele cerului
cerul îşi caută lumina
iar lumina aşteaptă o nouă întrupare

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi marea, inima îşi are, şi ea, furtunile şi acalmiile sale, dar când suflă vântul iubirii, valurile se agită puternic.

aforism de Hacob Paronian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negrul seduce

Negrul se duce
Sub coji de culoare uscată
Îşi caută soarta.
Toamna-şi omoară culorile toate
Vântul un cântec înalţă,
Şi-şi leagănă poarta.

Scârţâind se învârte
Pământul pe axa-i bătrână
Îşi târâie scoarţa.
Spaţiu-şi revarsă planetele toate
Lumina se teme, ce neagră e groapa...
Şi gata e harţa.

Viaţa aleargă
Gâfâind, cursa nebună
Trage pe dreapta.
Duşmanul pândeşte finalul de linie
Cronometrul aşteaptă în mână
Oare-i învinsă,
Oare-i stăpână?

Fereastra emană odor de-nviere
De după lentile
Se măresc curioşi privitorii
Soarta îşi caută
Culoarea uscată sub coji
Printre raze
Negrul seduce.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirul pasiunii

Mirul pasiunii

de Liliana ROIBU

Pe pajiştile verzi, sub cer albastru
Săgeata ta m-a nimerit măiastru,
Îţi cânt, frumoasă domniţă-de-seară,
Adu-mi pe buze dulceaţa de vară.

Albatrosul iubirii zboară tăcut,
Dincolo de zări, peste trupuri de lut,
Cu ochii ca marea, în timp nemilos,
Adu-mi bucuria, zâmbindu-mi frumos.

Când ploaia se-aşterne şiroi peste noi,
În inimi dansează fluturii în roi,
Vulcan de sentimente pune sărut,
Adu-mi lava iubirii de început.

Bate vânt de toamnă, domniţă-de-vară,
Rândunica spre zările calde zboară
Şi vinul rămâne călduţ în pahare,
Adu-mi mirul pasiunii hoinare.

Ţipă iubirea prin crivăţul iernii,
În munţii sihaştri, pe la vecernii,
Fulgi cad peste muguri de primăvară,
Adu-mi focul viu, domniţă-de-vară.

poezie de Liliana Roibu din Vol. Inelul cu diamante, I- INIMA ETERNITĂŢII
Adăugat de Liliana Roibu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kundalin

păcatul primordial îl port în chintesenţă
am muşcat şi eu din fructul oprit
şarpele înşelător face-n mine prezenţă
cu plăcerile vieţii mereu m-a ispitit.

soarbe miresmele pure ale sângelui meu
s-a încolăcit pe suflet strânge cu putere
senzaţia halucinantă am simţit-o mereu
că întruchipează gânduri, vise, mistere.

este Kundalini doarme pe inima mea
se hrăneşte cu iubire cu lumina intrinsecă
în grădina crinilor rouă dulce bea
prin pădurea de gânduri îşi face potecă.

tot universul meu să-l controleze vrea
armonia din altarul rugăciunilor disecă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu adevărat înţelept, care îşi utilizează şi îşi valorifică forţele şi darurile cu care a fost înzestrat, este acela în fapta căruia universul necuprins îşi deschide tainele comorii.

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om plictisit este unul care îşi deschide gura şi îşi vâră picioarele în ea.

citat din Henry Ford
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beau din cerul tău, Lumină!

Încotro, dulce Lumină
Pe o zi atât de senină?
Tragi locomotiva vieţii,
Lină curgi deasupra morţii;
Te adun în întunecat hău,
Însetată beau din cerul tău,
Uscată de arşiţă şi vânt
Muşc din fragedul pământ;
Flăcările iubirii de rubin dorm,
În crinii sânului uniform;
Tu, făptură purpurie,
Roua ta, inima o învie!

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte cu iele

Într-o trăsură din lemn de soc,
caii de foc poartă, eteric, în noapte,
Sânzienele redeşteptate.
Alunecând pe trei raze de lumină,
Catrina, Marina şi Zalina
îşi revarsă pletele,
îşi împletesc degetele
şi, în legănat uşor,
ies dintre razele stelelor...
La lumina picurând din lună,
rup cu tăcerea cântecului
liniştea din poiana cerbului...
Ele dansează împreună,
se rotesc în cerc,
apoi până la ziuă petrec,
învăluite în vestmintele
vaporoase, iluzorii, de mătase.
Ascunsă, la poartă, după un par,
în care atârnă, real,
o căpăţână de cal,
m-am văzut atât de mică şi banală,
încercând să le ating,
la picioare, clopoţeii de argint.
La cântatul de cocoşi obraznici,
caii de foc s-au pregătit
să facă întoarsă calea, falnici,
lăsându-ne
din Noaptea de Sânziene
numai miturile perene.
Pătrunsă de vis,
geana gândului am deschis,
pentru a pricepe că numai
Sânzienele pot să atingă,
cu mâna stângă,
din înaltul cerului,
Toarta Pământului...
Pe tine, cel ce le-ai văzut,
ca să nu te atingă păcatul,
până în zori spală-te în rouă,
la lumină de lună nouă...

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce poartă soldaţii francezi bocanci având vârfurile protejate cu oţel?

Pentru ca atunci când se predau şi îşi aruncă armele să nu îşi lovească degetele de la picioare.

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să taci...

Rămâi tăcut, când marea se frământă
Şi îşi revarsă gânduri spumegând,
Pe-un ţărm pustiu, nisipul mai ascultă
Şi poate pescăruşi răspund, ţipând!

Rămâi tăcut, când briza te-nfioară
Şi te cuprinde blânda-i elegie,
De pretutindeni dorul te-nfioară,
Iar pe nisip tu scrii vreo poezie.

Rămâi tăcut, în braţe tremurânde,
Fierbinţi, precum nisipul dogorind!
Taci! Nu vorbi când buzele flămânde
Se răcoresc în taină, sărutând...

Taci, doar! Nu scoate vreun cuvânt!
Ascultă numai valul ce se zbate
Ca inima iubitei tremurând
La ţărmul mării calde, înspumate!

14.07.2018

poezie de Florentina Mitrică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii

Cerul îşi deschide norii,
Dimineaţa îşi aşterne zorii,
Visele îşi dorm fiorii
Pământul îşi ornează polii.

De printre pulbere astrale
Preţ de secunde-atemporale
Răzbat vii raze solitare
Rostogolindu-se în mare.

Din valul apelor, spre zare,
Din reci adâncuri planetare
Se nasc corăbii călătoare,
Cu pânze-n zboruri ţipătoare.

Şi ele îşi deapănă cărarea
Spre valul care cântă marea,
Se văd doar pânzele şi zarea
Din depărtări chemând vâltoarea

Soarele s-aprinde-n apa
De corăbii purtătoare,
Pânzele se aştern pe clapa
Valurilor cântătoare.

poezie de Alexandrina Vlas din Cartierul viselor
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia care nu ştie sau nu vrea să-i dea celui însetat să bea până când îşi potoleşte setea, nu va deveni niciodată izvorul vieţii veşnice. Bărbatul care vine în grabă, doar să bea, nu va primi niciodată apă curată.

citat din Ana Stratulat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cununi de argint

Merge trenul spre visare cu tine în vis
Cu tine în luntrea papirusului pierdut
Mai la vale toamna îşi intră în drepturi
Cu soarele mut pune orizontul în pustiu de stele
Risipeşte păsări şi cununi de argint
toate-s o lumină toate-s un cuvânt
Fulgi de nea şoptind fulgi de nea,
zburând numai mâini desprinse fără legăminte
Doar sorbind apusul şi tăcând trenul spre visare fără tine
Zboară fără tine
Tu şi el, rătăcind în cadenţele dimineţilor senine, fără tine.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare minte...

Fiecare minte...

Fiecare minte-şi duce înainte sărăcia
Sau îşi poartă peste veacuri cu tărie bogăţia,
Fiecare minte tinde să-şi extindă bucuria
Şi de fiecare minte stă legată nebunia.
Fiecare minte-şi toarce într-un fel nimicnicia,
Într-un fel îşi pregăteşte fiecare veşnicia.
Fiecare minte-şi pune pe a vieţii masă starea
Făcând sufletul ori duhul să îşi guste bunăstarea.
Fiecare minte absoarbe din Divin iluminarea
Sau Îi pune stăvilare, mărindu-şi întunecarea.
Fiecare minte are o putere veşnic vie,
Fiecare minte are o chemare-n veşnicie
Dar şi dreptul de-a alege ce vrea sau nu vrea să fie.

Dulcea ta obişnuinţă de nu-i coaptă pe altar
Îţi crează o constanţă de durere şi amar
Dulcele tău tabiet dezvoltă-un amar fierbinte
Care duhul ţi-l sufocă şi-ţi ea cerul dinainte.
Dacă nu păstrezi cu drag, Domn, pe Dumnezeu în minte
Nu-ţi pierzi numai bunăstarea ci viaţa, ia aminte!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Ana Bolodea
Comentează! | Votează! | Copiază!