Misanthropy

Plămânii îmi sunt pătrunşi de praf şi de asfalt,
de oseminte, de mirosul oaselor umane.
Carnea noastră prinde miros
de carnea celuilalt,
şi un lichid vâscos
se prelinge pe zidurile
ce ascund înăuntrul lor capcane.

Se tem câţiva să-şi înlăture veşmântul
ce le acoperă naturaleţea şi trupul animal
în care sunt prinşi.
Mă tem şi eu să dau la o parte, dar nu veşmântul,
ci trupul ce-mi ţine prizonier spiritul
ca într-o fortăreaţă carnală, de teama
celor curioşi şi a mizeriei.

Duhoarea cărnii arse de soare, pe viu,
mă sufocă şi simt tot mai mult
că intră prin carnea mea
să-mi devoreze plămânul adult.

Deschid fereastra comorilor
să văd verdele cerului
şi albastrul arborilor,
prin geamuri de oţel ce mă închid
ermetic în pivniţa eului.

Închid apoi ferestrele mele
căci am văzut destul panorama
ce-mi lasă-n fiecare zi un gust amar
şi-o impresie nenorocită:
că oamenii merg, morţi, pe picioarele lor
zâmbind veseli în zi însorită...

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (18 mai 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog

e atâta tăcere, atâta singurătate aici,
încât te întrebi:
cum de se mai leagă cuvintele?
ce le mai ţine împreună? sensul?
el a dispărut demult.
el a dispărut odată cu oamenii care
l-ar fi putut înţelege.
am mai rămas numai eu,
vorbitorul din peşteră,
aş putea să vorbesc toată viaţa,
preţuind cuvintele, căutând sensul
în această singurătate de neînvins.

dar mi-e teamă, mi-e teamă de cuvintele mele
şi de ceea ce ar putea deveni!
e de ajuns să le rostesc ca ele
să prindă consistenţă
şi carnea lor, ce e carne din carnea ecourilor,
să se întărească.

cuvintele mele devin lilieci,
au pieliţă şi braţe întinse să mă ucidă,
sunt fără astâmpăr, sunt apăsătoare cuvintele mele,
de aceea mă ascund de ele tot mai mult
în inima peşterii.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marşul îngerilor

nu toţi îngerii au aripile crescute
sunt îngeri care nu mai zboară
şi-s îngeri ce-au uitat că-s îngeri

din zborul îngerilor nasc aducerile-aminte
şi aripile lor în freamăt bat s-alunge-întunecimea
dar nu toţi zboară în tărie şi-s îngeri care-şi pierd copilăria

tristeţi umane săpa-n carnea de lumină
şi trupul li se umple de cenuşă
priveşti prin ei şi vezi în depărtare, o altă lume dincolo de uşă

pământul s-ar sfârşi în chinuri
de n-ar fi paşii lor să îi aline carnea
noi umplem zărea de cenuşă, ei înverzesc cu un surâs cărarea

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

În ploaia de vară trosnesc mugurii iernii,
Petale de gheaţă albesc pământul
Rănindu-i inima fierbinte.
Iarna-şi înfige colţii în trupul verii
Sfâşâindu-i veşmântul dantelat
Cu albastrul cerului, cu verdele câmpului
Cu freamătul pădurii şi triluri de păsări.
Din pământul lovit curge sânge,
Rănile i se închid cu greu,
Suferinţele nu trec aşa uşor,
Nimic nu e la rostul lor,
Şi se-ntreabă de unde vin
Şi cât vor să mai stea peste noi
În plină vară mugurii iernii.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur cu ceilalţi

Carnea acoperă osul
şi mai e şi o minte acolo
şi uneori un suflet
şi femeile sparg
farfurii de pereţi
şi bărbaţii beau prea mult
şi nimeni nu-l găseşte pe celălalt

Doar îl tot caută
târându-se-n sus şi-n jos prin paturi.

Carnea acoperă osul şi
carnea caută ceva mai mult decât carne.

Nu avem absolut nicio şansă:
suntem captivii aceleiaşi sorţi.

nimeni nu-l găseşte niciodată pe celălalt.

Ghenele oraşului sunt pline
parcurile de rable şi vechituri sunt pline
casele de nebuni sunt pline
spitalele sunt pline
cimitirele sunt pline

Nimic altceva nu-i deplin.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimii mari

Când vorbesc, îţi curg lacrimii mari pe faţă
Nu te strîng în braţe şi mie lacrimile-mi vor cădea!
Dar te strâng atât de tare, încât încep să plâng
Şi închid a mele pleoape şi trag a mea perdea.

Rămân cu tine în noapte, să-ţi fiu în preajmă, strajă
Căci tu esti fructul însinemi şi eu sunt doar o coajă
Se închid ochii lângă tine, dar nu mă duc în somn!
Mă acopară a ta mână şi n-am cum să adorm.

Şi dimineaţa-mi pare, de parcă am visat
Cum îmi stăteai în braţe şi eu stăteam pe pat
Şi-ţi aud a tale buze, la ureche cum şoptesc
Îţi iubesc eu trupul, dar sufletul tot ţi-l urăsc!

Şi dinadins îmi spui, că tu eşti lângă mine
Îmi simt sângele slab şi umbra ta spre mine vine
Căci am carnea moartă şi mâinile-s de ger
Şi ochi mei de plumb, cu ploapele de fier.

poezie de Ilie Dragomir (9 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile tale calde

Gust amarul până îmi iese prin ochi
şi nu mă las furat de vorbe goale.

Sunt prins în vârtejul slăbiciunii omeneşti,
dar nu mă tem de nimeni.

Îmi adaug în fiecare zi câte o şansă,
să mă ridic cu sufletul la cer
în primăveri de cântec prin gânduri
şi-n mâini cu măreţia dragostei
ce-mi rodeşte-n palme.

Ploile tale calde
cu mângâieri rupte din cuvinte
îmi coboară prin trupul înfăşurat
de atâta fierbinte iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentiment

O arsură îmi cuprinde trupul
Arzând până la scrum trecutul
Purificând totodată scutul
Ce-mi proteja trupul.

Mă deschid încet, încet
Raţiunea trece pe-un mod mai lent,
Inima pulsează sentimente
Iubirea ma cuprinde pe îndelete.

Aripi noi mi se deschid,
Înălţându-mă deasupra norilor
Iubind prin puterea culorilor,
Nu pot să mă mai închid
Încătuşat intr-un mare vid!

poezie de Miron Iustin (24 iulie 2016)
Adăugat de MIRON
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile din mine, vânătoarea...

Ce străzi pustii scâncesc sub felinare!
Sunt bulevarde-ntregi prin carnea mea.
Şi fiecare pas străin mă doare
Când calcă pe un vers de catifea.

Se răzvrătesc poemele din sânge
Şi năpârlesc de straiul ce le-am dat,
Sonetul meu de gală, astăzi plânge,
Că, la un colţ de stradă, l-am uitat.

E-o dimineaţă ca o noapte-adâncă.
O scară de mătase de-aş avea,
Aş tot urca, s-ajung la tine, stâncă
Ce muşti cu foame din lumina mea.

Să-mi caut muza-n miezul de tăcere
În care mă tot chemi, cu-n zâmbet trist.
Ai gust sălciu şi gust amar de fiere
Şi-n tine, cum să râd şi să exist?

Pe bulevardul principal se strigă,
Un ţipăt mă despică, ca un cnut,
Ce-mi biciueşte trupul de ferigă
Şi tu nu eşti să-mi fii duşman şi scut.

În cârciuma vetustă-ţi bei licoarea,
Pe-o stradă mică lângă atriul meu
Şi regizezi cu ciudă vânătoarea
De îngeri ce-l iubesc pe Dumnezeu.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văd carnea din jurul meu. Văd carnea mea şi cea de pretutindeni. Hoit dulce şi-nduioşător. Prin ea învaţă duhul ce e cald şi frig; prin ea se caţără viermii în idei.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonierul măştii

încep să mă tem de ceea ce nu văd
guri-nsetate ascunse
în petece inutile fabricate
de mâini nespălate şi călcate-n
picioare care miros a carne
putredă de cât au stat încălţate
în porcării ieftine
mă tem că nu o să mă vindec
de ceea ce sunt programat
să mă îmbolnăvesc
cu mască sau
sau
fără să doresc o noapte
cu plimbări prin oraşul încă viu
să doresc femeia rujată
care se plimbă sub albastrul înserării
acum sunt o mână
de lut cu văl funerar la gură
speriată şi mahmură
totul are un sfârşit şi
şi
şi mă tem că o să-mi fie
frică de libertate
carne şi vis pe o potecă strâmtă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ospătat cu sângele sfinţilor, dar oamenii nu mă consideră duşmanul lor căci blana mea e albă şi călduroasă, dinţii mei nu sunt dinţii celui care sfâşie carnea, ochii îmi sunt blânzi, încât ei nu ştiu că sunt căpetenia duhurilor mincinoase.

Aleister Crowley în The Book of Thoth (1944)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ma trezi...

Nu ma trezi cand visele-mi sunt pline,
Cu tine si-o ploaie calda de vara,
Ce-mi spala trupul si-mi ridica dorinta,
Sa-ti cuprind pieptul, iubit de o alta.
Daca te vezi in visele mele,
Nu incerca sa te-apropi de mine,
Ramai pribeagul asezat pe o banca,
Si priveste cum ploaia, imi saruta carnea.
Nu ma trezi in clipe ce-mi sunt,
Dulceata din raiul gustat in trecut,
Nu-mi atinge visele ce-mi nasc fericire,
Tu esti trecutul, ce mi-a schimbat soarta.

poezie de Adelina Cojocaru (2 iulie 2016)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gusturi

Gust din mure şi din fragi
Cu dulceaţa lor mi-s dragi,
Dar când gust din carnea ta
Dulce-al ei e altceva.

Miros floarea multor tei
Ce parfum e-n jurul ei,
Dar parfumul tău să ştii
N-am să-l uit pân'-oi muri.

Drag mi-e câmpul înflorit,
Verdele abia-ncolţit,
Dacă ar fi din tot s-aleg
Dragă-mi eşti într-un întreg

Mult mai mult şi mi-e uşor
Să le spun cuvintelor,
Iubesc ochii tăi rotunzi,
Iubesc buzele-ţi când râzi.

Mâinile ţi le iubesc,
Sânii tăi îi îndrăgesc,
Mersul tău în legănări,
Trupu-ţi mirosind a flori.

Gust din mure şi din fragi,
Simt parfumul lor dibaci.
Miros florile de tei,
Galbene cu clopoţei.

Mă îmbăt de-al tău parfum,
Cum ţi-l simt venind pe drum.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi oarecare

e ziua în care plouă
în pământ, mâini invizibile închid ferestrele prin
interior
muşuroiul furnicilor devine buncăr pentru toţi
evadaţii din ei înşişi
dincolo de marginea ploii, se deschide concretul
şi viaţa are alt sens – îmi îngân făcându-mi
curaj
dar pe apa căzută din cer nu se mai ivesc
corăbii cu Noe în ele
cu ferestrele-nchise ascult ecoul paşilor morţii
pe ape corăbierii par deja înecaţi şi îngropaţi
în propriile corăbii. apele se dezleagă de
ţărmuri, de pietre, de ele însele
mă dezleg şi eu
adulmec. nici pământul nu mai miroase a
trupul meu; el şi-a închis toate capacele-n cuie

evadez

într-o ţară de piatră, mă fac mică, alunecând ca
pe tobogane şi multiplicându-mă în baloanele
apei. devin transparentă. prin mine se pot
vedea foarte uşor toţi oamenii care m-au
locuit, chiar şi motanul care mi-a tors în braţe
tot timpul
sunt străveche- constat- sunt de la întemeierea
lumii şi ţin în braţe nouă vieţi. nu sunt ale
mele, dar, din când în când, se mai deschid uşi
care dau în tunelurile lor şi prin care alunec
făcându-mă şi mai mică
atunci capăt culoarea portocalei. simt cum
creşte lumina şi mă aruncă din nou în mine, în
sinele din afara celor nouă vieţi pe care totuşi
le port ca pe nişte certificate de naştere surogat.
viaţa nu se măsoară în zile, din moment ce
actele sale de identitate sunt false.

poezie de Daniela Varvara din Lodebar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am deschis fereastra vocile lor se ridicau în văzduh

dar ea îşi continua drumul
fără să privească înapoi
şi ei o urmăreau
ca pe o fiară scăpată de la grădina zoologică
atunci
am râs
aşa sunt bărbaţii când văd o femeie frumoasă
o dezbracă uşor
îi caută carnea
gustă

şi chiar era o femeie frumoasă
asta am văzut
când i-au rupt hainele şi au intrat ca măcelarii
dar în carnea ei nu era decât o groapă comună
unde stăteau ascunse atâtea sicrie
ce s-au împrăştiat pe străzi
şi ei continuau să o urmărească

aşa sunt bărbaţii când văd o femeie frumoasă
îi dezgroapă strigătele

dar ea mergea înainte
şi-atunci
am râs
iar ei scoteau la lumină
sicriu după sicriu
să-şi facă loc
în pământul făgăduit

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În locul unde-i cea mai mare adâncime e palatul împăratului mării; zidurile sunt de mărgean şi ferestrele înalte şi arcuite sunt de chihlimbar străveziu; acoperişul e făcut din scoici care se deschid şi se închid după cum se mişcă apa. Şi în fiecare scoică e un mărgăritar de preţ; numai unul şi ar fi destul să împodobească măreţ coroana unui rege.

Hans Christian Andersen în Mica Sirenă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Sărutul

Cum aş putea ascunde urma
Săruturilor ce-ai lăsat pe trup,
A gurii flămânzite forma?
Să-mi sfîşii carnea? Să mi-o rup?

Mă arde şi acum sărutul
Şi gura ta cu-a ei văpaie,
Ce-mi tatua odată trupul...
Nu pot să-l curăţ stând în ploaie!

Scald trupul meu dogoritor
În sloiuri albe, mari, de gheaţă
Să scap de forma buzelor,
Dar clocotesc şi le dezgheaţă!

Mi-ai pus peceţile de-amor,
Să nu-mi mai vadă nimeni trupul,
Să port pedeapsa buzelor
Şi să le simt mereu, sărutul

poezie de Florentina Mitrică (22 august 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

La porţile cerului

porţile cerului oricând se deschid
căci iubirea este veşnic anotimp
cu puterea ei mai dărâmă un zid
fluturi de visare să valseze pe câmp

am făcut cu cerul solemn legământ
să îi ofer din suflet un curcubeu
născut din armonia dintre ploi şi cuvânt
legat prin nemurire de Dumnezeu

cinci culori să-mbrace trupul de poem
reflexii de lumină şi pe cerul nopţii
în viaţa după moarte nu am să mă tem
că din slovele mele vor dispărea emoţii

porţile cerului prin cânt se deschid
căci iubirea este anotimp candid

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnea se întinde tot mai mult ca o cangrenă pe faţa pământului. Nu ştie să-şi impună limite, continuă să se lăţească în ciuda eşecurilor sale, îşi ia înfrângerile drept cuceriri; carnea n-a învăţat niciodată nimic. Prin esenţă, ea stă sub autoritatea Creatorului, care şi-a proiectat în ea instinctele ticăloase.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii sunt cei mai grozavi amanţi

te îmbracă în iluzii
te dezbracă la orice oră
îţi învaţă pe de rost
carnea
sângele
strigătul
te traversează ca pe anotimpuri
sunt mereu tineri
frumoşi
cu degetele moi ca iarba îţi ating zilele
nopţile
adevărul
poeţii sunt cei mai grozavi amanţi
cuvintele lor vindecă rănile adânci
ard până şi ultimul gând sinucigaş
rătăcit prin minţile bolnave
te îmbracă în iluzii
te dezbracă la orice oră
cu buze fierbinţi caută adevărul din carnea ta
poeţii sunt cei mai grozavi amanţi
se taie în forme perfecte
stabilesc întodeauna conexiuni
aleargă desculţi prin sufletul tău
aşa sunt poeţii grozavi
cu mâinile lor subţiri
sapă şanţuri adânci în carnea ta
netezesc cuvintele
îngenunchează şi se roagă la fiecare muză
ca la un Dumnezeu binecunoscut

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!