Diavoli în şir indian

în lumea asta subţire şi netedă
ca o foaie de calc
leşurile noastre se rostogolesc
bolovănos
până la prăbuşirea
în mocirla cerului
iar unii lasă urme
la care şi diavolii se-nchină
în şir indian

dumnezeii scuipă-n sân
de nelocuirea lor
în strana Căii Lactee

ori n-au loc nicăieri
ori nu ştim noi
cum şi de ce îi locuieşte
moartea

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harpii şi harpe

nisipul mi se-oferă ca răspuns
în fiecare zi
când apusul alunecă molcom în ape
când scoicile se-ncumetă
să îşi dezgroape
casele ţestoaselor greoaie
ca stropii reci de ploaie

care se scurg pe geamurile-nchise
de furtunile dinspre miazăzi

camere abandonate
ori balansoare ruginite care tac
în parcuri părăsite şi uitate

felinarele aprinse ca năluci
la pragul caselor în care
nu ai putere să te duci

istoria mileniului de probă
care-a căzut din cărţi
le-am scuturat de praf
de galbenul ruginii

ne mint apocalipticii ruşinii
noi ştim
când pasul celor care lasă urme
se-opreşte pentru câte o cupolă
închidem ochii şi visăm
cum pe sub podul care-şi cară singur piatra
trecea odată molcom o gondolă

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fruntea conducerii se schimbă

masacrul celor o sută de porumbei
din piaţa albastră
a îngreunat conştiinţa generaţiei biblice

vânătoarea a-nceput într-un vas de lut
şi a continuat până pe o bancă pe care
tinerii care se iubesc
îşi fac analize calorice
apoi traversează în care alegorice
piaţa albastră şi sângerie
netedă ca o coală de hârtie

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogat... sărac... cum o fi bine?

Dezbaterea nu-i chiar recentă, zic
Datează tocmai din placentă, mic,
De când e omu' pe pământ, de la Adam
Sau de la Neanderthal, preţ de un gram,
De nu mai ştim, progres, regres, ce e?
Ne deşteptăm ori ne prostim, ori ce?

Cunoaştem din trecut ori din prezent,
Bogaţi ce nu par fericiţi, ci complezent
Îşi pun o mască să-şi ascundă plânsul
Şi de-i priveşti atent, amar li-i râsul,
Înconjuraţi de-acelaşi fel de inşi
Stăpâni de o secundă, fals distinşi,
Îngrijoraţi de soarta bogăţiei, terni,
Se cred furaţi de "sclavii" lor moderni.
Sunt permanent într-un concurs prostesc
De care-i mai "bazat", se înghiontesc
S-ajungă-n Forbes în top pe-un loc mai sus
Sunt fără scrupul, asta li s-a tot indus...

N-au sentimente, n-au compasiune,
Ce-i Dumnezeu, moralitate, astea-s glume!
Până şi divele ce-i gâdilă în coarne,
Ce le ajung amante, apoi doamne,
Le toarnă-n grabă plozi, să-i prindă bine,
Că-i moştenire ori divorţ, lor le convine!
La fel ca dânşii sunt şi ele: false!
De unde dragoste? De-aici miroase!
E clară ca lumina zilei, evidentă,
Ori ca ţinuta doamnei, prea stridentă!

De-aceea-i bine să tot fii sărac,
Să ai izmene cu numa' un crac,
Iar de n-ai casă, bani în bancă, ce mânca,
De ai o fată de iubit... tot ai ceva!

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margini de seară cânta o vioară

priveşte
fluturii care duc iarna pe umeri

şi noi
într-un altar de frunze moarte
deschidem porţile cărţii

avem ce-avem cu morţii
dar nu cu moartea

ne va ţine de cald

iar fluturilor le va fi dor
de ghilotină

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

nu ştiu dacă este
rugăciune
destin
sau hazard

dar s-a întors acasă
fără o aripă
în cuibul fără o pană

şi toate-i păreau în plus

pentru o înfruptare cu moartea
secunda îţi este infinită

ori

deloc

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi

Îmi rostogolesc gândurile
de zeci de ori
în minte
până să le închid
în cutia cuvintelor.
Pasărea albă
a atins cu aripa
cea mai de jos stea;
astăzi rănită de lumină,
plânge pe cel mai înalt munte
de pe pământ.
Cred că iubirea e un joc
cu două persoane
din care nimeni nu câştigă
decât cel mult o inimă.
Asfinţitul cade spre noi
cu roşu şi galben,
picurându-ne pe buze
o noapte sau un vis.
Ne apropiem unul de altul
fără să ştim,
până când, lovindu-se sufletele noastre
surâd a enigmă...
Trec mai departe.

poezie de Mariana Câlţ
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

corcoduş cu flori -
furnici în şir indian
către nicăieri

haiku de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă revoltă lipsa diversificării. Se încearcă prea timid. Mă aşteptam la o explozie de forme diverse. Or, noi ne luăm unii după alţii, uitând să fim noi înşine şi să ne exprimăm cu tot curajul. Eu însumi am avut multe autocenzuri de-a lungul drumului meu artistic, încercând să mă conformez ori unui trend, ori a ceea ce credeam eu că ar merge în acel moment ori pentru public, ori pentru lumea teatrală.

Răzvan Mazilu în interviu (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două clipe

trebuie să înţelegeţi
şi să acceptaţi

toată această contemporaneitate
ne împuţinează aşteptările
schilodeşte amintirea

şi prin forfecarea celor sfinţi
o clipă ajunge la noi

şi alta

nicăieri

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neatinsă nicăieri

te-apropii cu sfială
de frunza rătăcită
a unui baobab
din jungla tropicală

o-ndeşi la sânul tău
ca pe o coţofană
te-nchini
te rogi
îngenunchezi
şi-apoi
cu mâinile-amândouă
o tămâiezi
până când vezi pământul
cum se crapă

tu dă-o de pomană
când toamna stă să-nceapă

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru-n piruetă

Nu mă tem de ceea ce sunt
Între cer şi vechiul pământ,
Între linişte şi zbuciumare,
Între zâmbet şi-adâncă-ntristare.

Nu mă tem de ceea ce este
Între viaţă şi-o simplă poveste,
Între ochii deschişi ori închişi,
Între cei amintiţi ori nezişi.

Nu mă tem de ceea ce-a fost,
Pietate ori gând fără rost,
Folosinţă ori caz inutil,
Afirmare ori demnul exil.

Nu mă tem nici de ceea ce-ar fi
Pentru încă o noapte şi-o zi
Către care, de mână cu mine,
Tot ce am şi ce sunt, iată, vine!

Nu mă tem de firescul sfârşit
Al iubirilor ce au pătimit,
Nu mă tem de-ntrebări şi răspuns,
Chiar de-n mine, subit, m-am ascuns.

Nu mă tem, nu mă tem, nu mă tem,
Chiar de-ar fi rugăciuni ori blestem!
Nu mă tem de războaie ori pace,
Nici de cel care urlă ori tace.

Nu mă tem nici de proşti ori deştepţi,
Nici de cei care-s strâmbi ori prea drepţi,
Nu mă tem nici de foc ori furtună,
Nu mă tem de-adevăr ori minciună.

Nu mă tem de iluzii ori fapte,
Nici de vise ori praguri de noapte;
Între toate mă-ncumet să fiu
Omul drept, omul sincer şi viu.

Nu mă tem nici de timpul ce-mparte
Câte-o oră-ntre viaţă şi moarte,
Dar mă tem că-ntr-o zi voi afla
Cum ar fi să mă tem de ceva.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca focul şi mocirla, am fost noi amândoi,
Unul lasă cenuşa, altul lasă gunoi.
Ca vântul cel puternic, cenuşa-i spulberat,
Căci în mocirla aia, eu toată m-am băgat!

catren de Iuliana Chirilă
Adăugat de Iuliana Chirilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, nu ţi-s îngerii destui?

Doamne, nu ţi-s îngerii destui?
(Pe Pământ majoritari sunt dracii!)
De ne laşi mereu pe noi, săracii,
Cei de nicăieri, ai nimănui?

Ne-ai creat din lut cu mâna Ta
Să purtăm în noi iubirea-Ţi, chipul,
Însă gol, ori spart în noi e şipul,
Am uitat a binecuvânta.

Doamne, nu mai suntem fraţi de mult
Şi purtăm lichidă ura-n vene,
Vorbele ne sunt cuvinte-obscene,
Răzbunarea a ajuns un cult.

Te rugăm priveşte înspre noi
Cei ce credem încă în mai bine,
De cum am ajuns ne e ruşine
Căci purtăm în piept nu foc, ci sloi.

Ne mai vizitează până nu-i
Prea târziu şi--ai să ne chemi acasă...
Ori jandarmi cu scuturi nu Te lasă...
Ori nici îngerii nu ţi-s destui?

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la urmă

până la urmă
moartea s-a decis
să-şi facă de petrecanie

în mijlocul drumului
leşinată
pe dâra fumului
pe buza tunului

un soldat
a găsit-o zăcând

se răscolea într-însa
şi poate şi-n el

pe braţe
a dus-o până dincolo
de întuneric

pe drumul lui
moartea-şi dădea duhul
până la urmă...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbărie

Chiar de le ştim că sunt limbute
Pe florentine, veneţiene,
La zvonuri tare pricepute,
Chiar şi bătrânele viclene,
De-ar fi lombarde ori ramlene,
Ori genoveze, ştiu precis,
Nici piemonteze ori savoiene,
N-au plisc mai bun ca la Paris.

Cică ţin curs de-oratorie
Napolitanele; le place
Cotcodăceala, cum se ştie,
Celor nemţoaice ori prusace.
De-s egiptene, ori grecoaice,
Sau unguroaice, nici în vis,
Nici castiliene, spanioloaice,
N-au plisc mai bun ca la Paris.

Bretone, svitere? să-nveţe,
La fel gascone, touluziene:
La Podul Mic, ştiu precupeţe
De peşti ce le-ar muţí; lorene,
Ori englezoaice, caleziene,
(Nu ştiu, ajunge câte-am zis?)
Nici picarde din Vallencienne,
N-au plisc mai bun ca la Paris.

Părinte, dă premiu de limbuţie
Pariziencelor, chiar dacă li-s
Talienele pizmaşe; dar, se ştie,
N-au plisc mai bun ca la Paris!

poezie de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acea epocă se credea că paraliticii, epilepticii, surzii, bolnavii mental şi mulţi alţi nefericiţi loviţi de vreo boală, sunt posedaţi de diavoli; că diavolii îi luau în posesie şi trăiau în corpurile bărbaţilor şi femeilor bolnave. Isus credea şi el asta, i-a învăţat pe alţii să o creadă, şi a pretins că vindecă bolile alungând demonii din nebuni şi bolnavi. Azi ştim, dacă e să ştim ceva pe lumea asta, că bolile nu sunt produse de diavoli. Azi ştim, dacă ştim ceva pe lumea asta, că dracii nu sălăşluiesc în trupurile celor bolnavi.

citat din Robert G. Ingersoll (1894)
Adăugat de Mademoiselle Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Folosind urmele roşii

este ciudat cum nu trebuie să faci nimic
pentru ca petalele cireşului
să ajungă
pe şotronul copiilor străzii

nu clipi
de prea multe ori
te întrebi
dacă nu cumva
chiar ei au căzut de acolo

de unde?

şi anotimpul negru îţi răspunde...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

moarte (vezi şi deces)

Moartea e un abis, în care deşi ştim că trebuie să pătrundem cu toţii, de câte ori intră acolo cineva drag şi apropiat, în noi, cei rămaşi pe marginea prăpastiei, se sfâşie sufletul de teamă, jale, disperare. Toate raţionamentele se sfârşesc la acest mal şi-ţi vine doar să strigi după un ajutor, care nu poate veni de nicăieri. Singura salvare, singura mângâiere ar putea fi credinţa, dar cineva care n-are nici lumânarea asta în mână, acela pur şi simplu poate să înnebunească la gândul nopţii veşnice.

definiţie celebră de Henryk Sienkiewicz în Aniela
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuma rezumaţi liniile pe care le-aţi străbătut, priviţi ca printr-o lanternă magică cum defilează rând pe rând toate aceste popoare, rase, caste, toate aceste clase amestecate la un loc, în costumul lor deosebit, de la bogatele blănuri de Orient până la pantalonul cu chingă, de la cizma ascuţită până la condurul turcesc de marochin roş ori galben, până la opincile grosolane ale daco-romanului, de la fustanela fâlfâitoare a albanezului până la iţarii şi cămaşa ţăranului, şi o să credeţi că sunteţi de faţă la o fantasmagorie ori la o scenă a judecăţii din urmă, când toţi se vor ridica în limba şi îmbrăcămintea seminţiei lor.

Alecu Russo în Iaşii şi locuitorii săi în 1840
Adăugat de Sandulescu Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era şi soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai şi Tu, suntem şi acum tot Noi,,, rătăciţi"
prin cărţi, rătăciţi de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucişat ", Noi, doi poli opuşi, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aş rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aş... ţi-aş... Eu ţi-aş pune Luna la
picioare, chiar şi tâmpla mea, te-aş înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" şi moartea mi-e prea
vie, îţi aminteşti... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e ruşine că sunt Om!

Cum e cu putinţă, ca un Zeu şi o Zeiţă... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naşti
în mine, sincer... mi-e ruşine şi mă doare!

Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerşesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ţi spun când viaţa mi-e doar clipă, ce să-ţi
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor şi iar nu... nu mor, sunt... al tău
şi chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi şi Lumea lor... Noi
cei,, puşi de o parte", Noi şi Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viaţă 'ntreagă, o să-ţi amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparţin acestei lumi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!